VIDEO-CONFESIUNE INEDITĂ. Părintele Nicolae Bordașiu: “Tatăl meu a fost unul dintre participanții la Marea Adunare de la Alba Iulia. Rugul Aprins a rămas ca o făclie care mi-a luminat întreaga viață.” Convorbire cu Victor Roncea și FOTO cu Icoana făcătoare de minuni de la Biserica Sf. Silvestru

Părintele Nicolae Bordașiu a plecat la Ceruri, de Sfântul Nectarie, la întâlnirea cu Dumnezeu, martirii neamului nostru și fratele său, Parintele Constantin Galeriu. A făcut parte din grupul de tineri de la „Rugul Aprins”. În perioada ocupației comuniste, Părintele Nicolae s-a ascuns 7 ani și apoi, fiind prins, a fost închis pentru alți 11 ani, până la decretul din 1964. După cum i-a recompensat Dumnezeu pentru anii de temniță pe majoritatea mărturisitorilor credinței cele adevărate, anul acesta împlinise 94 de ani. În urmă cu un an Părintele Nicolae Bordașiu a fost decorat de Patriarhul Daniel cu cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală. Aici găsiți o biografie detaliată împreună cu alte articole și interviuri.

Înmormântarea Părintelui Nicolae va avea loc luni, 12 noiembrie, de la ora 11:00, la Biserica Sfântul Silvestru, urmând a fi înhumat la cimitirul de la Mănăstirea Cernica.

L-am rugat într-o zi pe Părintele Nicolae Bordașiu să-mi povestească despre viața sa, despre decapitarea elitelor românești în 1948 și apoi exterminarea din închisorile bolșevice și despre semnificația și istoria luptei poporului român împotriva comunismului. “Eu și astăzi cred ca țara românească este ocrotită de Maica Domnului și va ajunge să-și aiba viitorul ei înfloritor”, ne spune Părintele spre final adăugând că “martirii anticomuniști strălucesc în Istoria României precum stelele pe Cer”. El însuși este o făclie din această Istorie, așa cum a fost cea a Rugului Aprins care i-a luminat întreaga viață, după cum ne mărturisește. Ascultați-l:

În perioada în care eram supus unor presiuni accentuate în presă, venite din partea unor diverși factori externi și interni, Părintele Nicolae Bordașiu a fost unul dintre cei care, din proprie inițiativă, m-a apărat, după cum am aflat după mulți ani. Iar apoi m-a ajutat cu dragoste întru Domnul. Îi sunt veșnic recunoscător. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Fotografii de Cristina Nichituș Roncea

Academicianul Dan Berindei la 95 de ani: “Am avut o țară minunată. Cred încă în veșnicia României. A fost singurul meu reper – România!” Urările academicianului Ioan Aurel Pop și ale Patriarhului Daniel. FOTO / VIDEO RONCEA.RO

La împlinirea a 95 de ani Academicianul Dan Berindei a fost aniversat pe 1 noiembrie 2018 într-o ședință omagială la Academia Română la care au participat numeroase personalități ale lumii academice. În ciuda faptului că am avut un proces cu fiul său internaționalist pe caz de delict de opinie, mă leagă de profesorul Dan Berindei amintiri plăcute, între care și rapiditatea cu care a reacționat împreună cu regretata sa soție, Ioana Berindei, la un Apel făcut acum 10 ani, când o serie de oameni admirabili au reușit la inițiativa noastră să stopeze o profanare publică a Statuii Eroilor Pompieri din Capitală (foto cu semnături olografe alăturat).

“Am avut o țară minunată”, a afirmat istoricul în alocuțiunea sa, exprimându-și totuși speranța că “România nouă se va afirma și își va arăta – eu i-aș spune chiar – veșnicia. Pentru că are o putere de rezistență incredibilă…”. “De-a lungul vieții mele am avut un singur reper: România!”, a mai spus academicianul nonagenar (vedeți discursul integral în video). Președintele Academiei, profesorul Ioan Aurel Pop a spus în încheiere că își dorește să-l aniverseze pe academician și la centenar: “Ne-ați inspirat încredere și în instituția noastră, Academia Română, ai cărei toți președinți în viață se află aici, ați exprimat încredere în Biserică, al cărei Întâistătător se află aici,  ați exprimat încredere în instituțiile acestei țări și mai ales în poporul român, ceea ce ne dă curaj și ne dă puterea de a merge înainte și de a vă urma exemplul. Mulțumim!”. Din partea Preafericitului Patriarh Daniel, academicianul a primit cu emoție „Ordinul Sf. Ioan Gură de Aur”.

Mai jos două filmări, o serie de fotografii de la eveniment și știrile agenției de presă a Patriarhiei Române. La Mulți Ani!

Patriarhul Daniel a oferit academicianului Dan Berindei „Ordinul Sf. Ioan Gură de Aur”

Publicat de Florin Nicolaie

Basilica: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit joi academicianului Dan Berindei „Ordinul Sf. Ioan Gură de Aur” cu ocazia împlinirii vârstei de 95 de ani.

Evenimentul a avut loc în cadrul unei sesiuni aniversare desfășurată în Aula Academiei Române dedicată Academicianului Dan Berindei.

Preafericirea Sa a elogiat personalitatea istoricului Dan Berindei și a evidențiat cele mai importante valori care îl definesc:

„Pasiunea sa pentru cercetarea științifică, respectul pentru adevărurile istoriei, preocuparea permanentă pentru deschidere și cooperare i-au adus un loc de seamă între personalitățile care animă și care vor continua să inspire multe generații de istorici, cercetători și oameni de cultură” a precizat Patriarhul României.

„Opera Academicianului Dan Berindei trebuie cunoscută și cinstită fiind un îndemn la o mai bună cunoaștere a identității românești, a dezvoltării noastre și dăinuirii noastre spirituale în istorie”.

„Cultura și spiritualitatea țării noastre se arată în preocuparea sa permanentă pentru promovarea valorilor perene ale neamului românesc și ale recunoștinței față de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conștiinței de neam a unității de limbă și credință a comuniunii de cuget și simțire românească” a spus Preafericirea Sa.

Academicianul Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române, a spus că istoricul Dan Berindei ne transmite o lecție de viață:

„Este greu să prețuim și mai ales să valorizăm virtuți umane precum adevărul și dreptatea. Este capital să urmărim în viață să avem adevăr și dreptate dar niciuna din aceste virtuți nu se poate face fără iubire și bunătate”.

„Cred că asta este lecția de viață pe care ne-o transmite istoricul Dan Berindei și cred că e bine să prețuim mesajul domniei sale care este unul autentic, unul de membru al elitei intelectuale a României într-o vreme de cumpănă”, a subliniat  Președintele Academiei Române.

În continuare au luat cuvântul Acad. Eugen Simion, Președintele Secției de Filologie și Literatură și Acad. Răzvan Theodorescu, Vicepreședinte al Academiei Române.

Dan Berindei

Acad. Dan Berindei este un istoric român licențiat în istorie și filosofie al Universității din București (1945), doctor în istorie (1969). Este membru titular al Academiei Române (din 1992). Din 1996 este președintele Secției de Știinte Istorice și Arheologie al Academiei Române.

Dan Berindei este un descendent al domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Basilica.ro

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Sesiunea aniversară a Academiei Române, cu prilejul sărbătoririi Academicianului Dan Berindei, Preşedinte de onoare al Secției de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, la împlinirea vârstei de 95 de ani. Joi, 01 noiembrie 2018:


Binecuvântare pentru aniversare

Aniversarea împlinirii a 95 de ani de viaţă a Domnului Academician Dan Berindei este o mărturie a unei bogate activități desfășurate în slujba promovării istoriei şi culturii naţionale româneşti, fiind astăzi Preşedinte de onoare al Secției de Ştiinţe Istorice şi Arheologice a Academiei Române.

Pasiunea sa pentru cercetarea ştiinţifică, respectul pentru adevărurile istoriei şi preocuparea permanentă pentru deschidere şi cooperare, i-au adus un loc de seamă între personalităţile care animă şi care vor continua să inspire multe generaţii de istorici, cercetători şi oameni de cultură.

Opera Academicianului Dan Berindei trebuie cunoscută şi cinstită, fiind un îndemn la o mai bună cunoaștere a identității şi demnității românești, a dezvoltării şi dăinuirii noastre spirituale în istorie.

A publicat aproape 800 de lucrări științifice, din care aproape 100 de cărți, în special referitor la istoria politică universală și românească a secolelor XVIII-XX, precum și istoria culturii, printre care volumele „Revoluția română din 1821” (1991), „Societatea românească în vremea lui Carol I” (1992), „Diplomația românească modernă” (1995), „Revoluția română din 1848-1849: Considerații și reflecții” (1997), „Românii și Europa în perioadele premodernă și modernă” (1997), „Orașul București, reședință și capitală a Țării Românești 1459-1862” (1963, 2012).

A sprijinit proiectul „Istoria monahismului românesc”, în 3 volume, proiect comun al Academiei Române şi Patriarhiei Române.

Vocația sa de a evoca raze şi chipuri de lumină din istoria, cultura şi spiritualitatea ţării noastre, se arată în preocuparea sa permanentă pentru promovarea valorilor perene ale neamului românesc şi cultivarea recunoştinţei faţă de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conştiinţei de neam, a unităţii de limbă şi credinţă, a comuniunii de cuget şi simțire românească.

Ca semn de aleasă prețuire şi binecuvântare, oferim Domnului Academician Dan Berindei Ordinul Sfântul Ioan Gură de Aur al Patriarhiei Române.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Dăruitorul vieții şi al tuturor binefacerilor, să dăruiască Domnului Academician Dan Berindei ajutorul Său sfânt în toată lucrarea de promovare a unităţii şi demnităţii poporului român.

Întru mulţi şi fericiţi ani, Domnule Academician!

Cu deosebită stimă şi binecuvântare,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Basilica.Ro

Sursa: Roncea.Ro

Evenimentul Istoric: Părintele Arsenie Boca filat de Securitate la parastasul marelui său prieten Nichifor Crainic – de Victor Roncea. FOTO / DOC / VIDEO

In asteptarea cuvenitei canonizari, pe baza materialelor descoperite de cercetatorii Florian Bichir si Florin Dutu in arhivele CNSAS, am publicat un articol despre Parintele Arsenie Boca in Evenimentul Istoric, revista de elita a Evenimentului Zilei disponibila la toate centrele de difuzare a presei. Multumesc si Doamne, ajuta! – Victor Roncea

Semnati Petitia Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului

Vedeti si emisiunea cu cei trei si Doamna Aspazia Otel Petrescu, prin telefon:

VIDEO INEDIT: Phoenix – Nunta – Țapinarii de Nicu Covaci și Ioan Carmazan. EXCLUSIV

Regizorul Ioan Carmazan ne-a oferit un video inedit cu selecții din filmările sale de la primul clip Phoenix – Nunta și filmul Țapinarii, pe care il puteti vedea integral mai jos.

Sursa: Victor Roncea Blog

IOAN AUREL POP: “Elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături. Trebuie să ținem la România. INTERVIU BURSA de Victor Roncea

LUMINILE (ŞI UMBRELE) CENTENARULUI

Oamenii au nevoie de educaţie ca să se umanizeze (II)

BURSA  12.10.2018

Reputatul istoric Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, ne-a făcut onoarea de a ne acorda un interviu pe tema Anului Centenar, a luminilor şi umbrelor lui, între cele din urmă numărându-se provocările eternizate ale unor forţe revanşarde, atât din vestul imediat al României, cât şi, evident, din răsăritul ei, dar şi excrescenţele lor din interiorul instituţiilor şi a societăţii româneşti. Despre acestea, profesorul Ioan Aurel Pop consideră că “unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara Româ­niei înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâ­neşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere «privilegiaţi», pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE”.

“Din moment ce “elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, că aceştia sunt loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături, trebuia scos din programele şcolare “inamicul” numit istorie şi mai ales cel numit Istoria românilor”, se revoltă academicianul.

Cum după anul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri urmează aniversarea Tratatului de la Trianon – pentru care se pregăteşte asiduu ţara vecină, Ungaria -, istoricul Ioan Aurel Pop ne reaminteşte că “Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta”. Academicianul ne mai asigură că există modalităţi de îndreptare ale unor disfuncţionalităţi ale sistemului educaţional (şi nu numai) şi că “Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale”.

Interviu cu istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi preşedintele Academiei Române – Partea a II-a.

Partea I –  Academician IOAN AUREL POP: “Avem o ţară de mărimea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi ne purtăm cu ea de parcă ar fi o parte din deşertul african!”. INTERVIU în ZIARUL BURSA de Victor Roncea (I)

Victor Roncea: Academia Română a dat un şir de mar­tiri sub comunism, de la Nichifor Crainic, închis 15 ani fără nicio condamnare, la Alexandru Lapedatu şi Gheorghe Brătianu, ucişi în temniţele bol­şe­vice. Cum îi evocă Academia Româ­nă? Pregătiţi un volum special prin Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului aflat sub egida Academiei?

Academician Ioan Aurel Pop: În 1948, adică acum 70 de ani, Academia Română a fost aproape distrusă. Zeci de academicieni au fost excluşi din înaltul for, o mare parte dintre ei au fost întemniţaţi, iar unii şi-au sfârşit zilele în detenţie, mai ales la Sighet, dar şi în alte părţi.
Academia va marca, desigur, aceste triste şi tragice evenimente. Istoricii din cadrul instituţiei au studiat toate aceste lucruri, au cercetat în arhive, au cules mărturii orale, au studiat jurnale, memorii, documente, articole, studii şi cărţi despre acest subiect.
Până la sfârşitul acestui an, Academia va organiza în Aulă un simpozion comemorativ închinat acestor personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti ajunse victime ale unui regim de represiune, care a urmărit decimarea elitei noastre. Sunt convins că, în urma acestei manifestări, vor rezulta noi contribuţii menite să fie reunite într-un volum.

“Unii decidenţi au ajuns la concluzia că Istoria (adică Memoria) devine complet inutilă şi chiar primejdioasă”

Victor Roncea: Întrebarea precedentă este pusă cu gândul la manualele de istorie de azi care nu cuprind aproape deloc referiri la această jert­fă imensă adusă de poporul român în perioada regimului comunist, ca şi despre rezistenţa armată îndelungată din munţi, unică în spaţiul ex-sovietic, întreţinându-se şi azi falsa ştampilă denigratoare aplicată românilor, de “popor vegetal”. De asemenea, regretatul academician Dinu C. Giurescu deplângea atât conţinutul acestor manuale, cât şi reducerea orelor de Istorie. Care este opinia dumneavoatră şi cum poate fi îndreptată această situaţie? Cum poate un tânăr din România de azi să beneficieze de o educaţie sănătoasă (care să înfrângă hipnoza digitală) şi care credeţi că este o posibilă soluţie de ieşire a României din criza de subcultură în care se zbate (de la “Generaţia Pro” am ajuns la “Generaţia Facebook”, care nici măcar nu mai citeşte, ci dă doar “Like”)?

Academician Ioan Aurel Pop: Să le luăm pe rând! Manualele de istorie nu mai pot reflecta nimic. După experimente penibile, cu “Decebal – buze senzuale” şi cu poezii de Ştefan Roll pe post de izvoare istorice, ar fi putut să urmeze o echilibrare a situaţiei, fiindcă aveam şi avem încă specialişti buni. Dar am pierdut între timp obiectul muncii, pentru că orele de istorie s-au redus ori s-au scos cu totul. Cu alte cuvinte, ajungând în epoca digitalizării şi chiar a robotizării, unii decidenţi au ajuns la concluzia că Istoria (adică Memoria) devine complet inutilă şi chiar primejdioasă. Minţile spălate pe care vor să le edifice unii dintre aceşti lideri nu mai au nevoie de cunoştinţe istorice, fiindcă acestea îl pot instrui pe individ, îl pot învăţa să distingă între un templu grec şi o biserică barocă, îi pot deschide mintea cu referire la valori, la morală, la spiritul critic. Evident, unii, naivi şi stupizi – dacă nu ar fi şmecheri sau mercenari – cred că prin eradicarea istoriei ca formă de cunoaştere a vieţii oamenilor se distruge spiritul naţional. Cred că dacă elevii învaţă câte ceva despre actele de demnitate din trecut, inclusiv despre jertfele alor noştri, despre rezistenţa din munţi sau despre anumite priorităţi româ­neşti în lume, tinerii ar putea deveni mândri de neamul lor şi l-ar putea iubi prea mult. Din moment ce “elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, că aceştia sunt loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături, trebuia scos din programele şcolare “inamicul” numit istorie şi mai ales cel numit “istoria românilor”. Situaţia s-ar putea schimba doar prin introducerea unui program raţional şi armonios de educaţie, în cadrul căruia raportul dintre domeniile ştiinţele exacte şi disciplinele cele sociale şi umane să fie unul judicios. Până atunci, în loc să pregătim oameni inventivi care să fie capabili să facă roboţi, pregătim noi de-a dreptul roboţi umani, buni ca să execute ordinele unor “aleşi”.

Primul pas este cunoaşterea martirilor este cunoaşterea faptelor lor şi evidenţierea semnificaţiei actelor lor

Victor Roncea: Cum ar putea fi promovate marile şi autenticele valori intelectuale ale României la nivel european şi internaţional?

Academician Ioan Aurel Pop: Oamenii, care sunt fiinţe supuse erorii şi coruptibile (în sensul dat termenului de Jean-Jacques Rousseau), au nevoie de educaţie ca să se umanizeze. Soluţia este, prin urmare, o educaţie armonioasă şi echilibrată, plină de cunoştinţe extrase din experienţa de viaţă a omenirii. Ceea ce se face mai mult azi la şcoală – în ciuda celor care combat memorarea mecanică – se bazează pe tehnici şi nu pe cunoştinţe profunde, pe idei perene, pe valori care s-au validat. Cu alte cuvinte, îi învăţăm pe copii şi pe tineri să folosească laptopul, tableta, telefonul mobil, să acceseze date variate, să comunice electronic, să intre pe baze de date şi pe reţele de socializare, să completeze o fişă, să extragă bani de la bancomat, să scrie un comentariu politic sau unul sportiv etc.. Altfel spus, oamenii devin treptat mecanis­me, încetând să mai fie subiecţi sociali. Evident, se mai poate remedia această stare, dar cine să ne asculte?

Victor Roncea: Între numele uitate sau chiar complet necunoscute ale militanţilor pentru Marea Unire pedepsiţi pentru patriotismul lor se regăsesc Martirii Basarabiei şi ai Transilvaniei. Nu este prea cunoscut faptul că ruşii, chiar în timpul primei ocupaţii, din 1940, i-au căutat cu lis­te negre făcute de NKVD pe toţi cei care au votat şi luptat pentru unirea Basarabiei cu ţara în 1918. Cei mai mulţi au fost deportaţi sau/şi ucişi în lagăre. La fel, în Transilvania, autorităţile ungare şi cele locale maghiare care s-au activat după Diktatul de la Viena au ucis şi chinuit români care în 1918 ajutaseră la înfăptuirea Marii Uniri. Unde ar trebui să fie locul acestora, cu excepţia celui ocupat în galeria eroilor necunoscuţi ai neamului? Academia ar putea colabora cu Biserica naţională pentru canonizarea unora dintre aceste mari modele de românism?

Academician Ioan Aurel Pop: Natural, sunt mai multe moduri de a-i răsplăti pe eroi şi toate societăţile civilizate au făcut şi fac asta. Primul pas este cunoaşterea acestor sacrificaţi, cunoaşterea faptelor lor şi evidenţierea semnificaţiei actelor lor. Or, asta nu se poate face fără disciplinele identitare, fără istorie, fără geografie, fără etnografie, fără limba şi literatura română, fără latină, fără istoria bisericii etc.. Academia Ro­mână s-a înfiinţat ca să creeze România, să susţină acest imens edificiu, să cultive limba, istoria şi folclorul şi să educe poporul în spiritul conservării şi augmentării identităţii noastre de români. Nu voi înţelege niciodată de ce, pentru unii “analişti” şi “formatori de opinie”, este legitim să fii “bun american”, sau englez, sau francez, sau german, dar este greşit să fii român! Fireşte, Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale.

“Parcă-i văd aievea vorbind, plângând şi grăbind spre Alba Iulia”

Victor Roncea: Care personalităţi ale Marii Uniri şi ce mari fapte premergătoare Unirii vă sunt mai îndrăgite?

Academician Ioan Aurel Pop: Mi-s dragi cu toţii şi parcă-i văd aievea vorbind, plângând şi grăbind spre Alba Iulia. În Basarabia, a devenit antologic Alexei Mateevici, “moldoveanul” care a scris cea mai frumoasă poezie închinată limbii române. Din Bucovina, îl rechem pe Ciprian Porumbescu, care şi-a pus tot dorul de ţară în “Balada” sa ori în opereta “Crai Nou”. În Transilvania, sunt mulţi, dar sunt vegheaţi de “Badea George” (Gheorghe Pop de Băseşti), cel care s-a dus bătrân şi bolnav pe Câmpul lui Horea, la Bălgrad şi care s-a stins la scurtă vreme după 1 Decembrie 1918, cu vorbele “Sloboade, Doamne, pe robul tău!”. A putut să meargă la Domnul numai după ce a făurit unirea românilor, numai după ce şi-a văzut împlinit marele său vis pământesc! Ca fapte, văd în trecut şi bune şi rele, aşa cum sunt şi oamenii, autorii faptelor. Noi, ca orice popor, nu am fost nici malefici şi nici angelici, ci am fost oameni. Fapte mari au fost cele ale plugarului care ştia să pornească plugurile, ale oierului înfrăţit cu natura, ale lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, ale lui Horea şi Tudor, ale lui Cuza şi Carol I, ale descoperitorului insulinei, ale inventatorului avionului, ale autorului “Istoriei românilor din Dacia Traiană” şi ale multor altora.

Victor Roncea: Care este dictonul dumneavostră favorit?

Academician Ioan Aurel Pop: Sunt multe şi mai ales proverbele latineşti pe care le comentez cu studenţii mei şi care sunt un adevărat izvor de înţelepciune. Acum îmi vine în minte unul închinat echilibrului: Est modus in rebus, adică “Este rânduială în lucruri”. Cu alte cuvinte, în viaţă nu poţi să faci tot ce vrei sau tot ce-ţi trece prin minte, ci numai ceea ce se cuvine, în raport cu semenii tăi, cu binele individual şi public, cu ordinea umană şi cosmică. “Rânduiala” aceasta din lucruri vine din experienţa trecutului omenesc şi priveşte spre viitor, cu scopul conservării umanităţii şi a omeniei, dar şi a părţii din omenire care se cheamă patrie. În cazul nostru, partea din omenire este România şi dacă ţinem la lumea aceasta privită drept cosmos, atunci trebuie să ţinem la România.

Victor Roncea: Ce ar putea să ne reunească?

Academician Ioan Aurel Pop: O, foarte multe! Eminescu ar zice “râul, ramul”, care ne vorbesc în limba lor tăcută. Ne pot uni strămoşii, care-şi dorm somnul de veci pe văile şi pe dealurile noastre. Cel mai bine ar fi să ne unească grija pentru viitor, adică pentru copiii şi nepoţii noştri, pentru că ţara nu este a noastră – ca să facem cu ea experimente riscante şi jenante – ci este a urmaşilor noştri, cum ar zice Ştefan cel Mare, prin pana lui Delavrancea. Ne-ar trebui un dram de adevăr şi unul de dreptate, aureolate de bunătate, iar toate acestea se pot obţine prin educaţia dobândită în familie şi în şcoală.

A consemnat VICTOR RONCEA

Academician IOAN AUREL POP: “Avem o ţară de mărimea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi ne purtăm cu ea de parcă ar fi o parte din deşertul african!”. INTERVIU în ZIARUL BURSA de Victor Roncea (I)

LUMINILE (ŞI UMBRELE) CENTENARULUI

Politica a subminat ultimele valori nealterate (I)

BURSA 08.10.2018

Reputatul istoric Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, ne-a făcut onoarea de a ne acorda un interviu pe tema Anului Centenar, a luminilor şi umbrelor lui, între cele din urmă numărându-se provocările eternizate ale unor forţe revanşarde, atât din vestul imediat al României, cât şi, evident, din răsăritul ei, dar şi excrescenţele lor din interiorul instituţiilor şi a societăţii româneşti. Despre acestea, profesorul Ioan Aurel Pop consideră că “unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara Româ­niei înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâ­neşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere «privilegiaţi», pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE”.

Cum după anul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri urmează aniversarea Tratatului de la Trianon – pentru care se pregăteşte asiduu ţara vecină, Ungaria -, istoricul Ioan Aurel Pop ne reaminteşte că “Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta”. Academicianul ne mai asigură că există modalităţi de îndreptare ale unor disfuncţionalităţi ale sistemului educaţional (şi nu numai) şi că “Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale”.

Interviu cu istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi preşedintele Academiei Române

Victor Roncea: Cum apreciaţi trivializarea spaţiului public şi aducerea acestui limbaj în mijlocul cetăţii, pe toate televiziunile, chiar cu susţinerea deschisă şi extrem de vocală a unor intelectuali, coborâţi la limbajul pe care românii de odinioară îl puteau auzi doar în gropile de gunoi ale oraşului?

Academician Ioan Aurel Pop: Fenomenul ţine, cred, de “beţia” de libertate care i-a cuprins pe români după 1989. Frustrările acumulate în vremea celor peste patru decenii de comunism (de toate felurile, de la internaţionalis­mul proletar până la naţionalism) i-au împins pe români la tot felul de excese. Or, libertatea – ca orice lucru omenesc – nu este absolută, ci este limitată de felurite reguli ale modului de a trăi în comunitate. Dezlănţuirile triviale de după 1989 s-ar fi putut potoli şi echilibra dacă societatea noastră nu ar fi fost lovită de o calamitate teribilă: degradarea şcolii româneşti la niveluri greu de imaginat, urmată de scăderea bruscă a nivelului de cultură generală. În timp ce, sub comunism, şcoala era un etalon de viaţă, majoritatea românilor fiind educaţi la lumina dictonului “ai carte, ai parte!”, după 1989 a biruit proverbul “care pe care” în orice condiţii, dar fără educaţie.
Au ieşit în prim plan “şmecherii”, agramaţii, “băieţii deştepţi”, îmbogăţiţii peste noapte etc. Azi, românii nu mai ştiu carte, nu mai ştiu dacă goticul este un stil sau un material de construcţie, confundă iluminismul cu iluminatul, dar înjură birjăreşte, se ascund după iniţiale sau după pseudonime, dau sentinţe, îi judecă pe savanţi, confundă academia de poliţie cu Academia Română. Când urmăresc comentariile unora de la finalul unor articole mă înfiorez, pentru că văd cum se revarsă gratuit valuri de ură endemică, exprimate licenţios şi agramat, cum sunt terfeliţi oameni de onoare ai acestei ţări, cum indivizi care se numesc “nimeni” înjosesc personalităţi ale culturii etc. Remediul este cunoscut: educaţia serioasă, din familie şi din şcoală! O guvernare care nu pune accent pe educaţie, pe cultură, pe cercetare, pe sănătate culege roadele groaznice despre care vorbim.

Victor Roncea: Pentru a ne axa pe luminile (şi umbrele) Centenarului, vă rog să îmi spuneţi în primul rând care este părerea dumneavoastră despre sigla cu care s-a promovat acest an – “ROMANIA-100” – din care lipseşte noţiunea Marii Uniri şi care a creat confuzie în rândurile generaţiilor fragede, ajunse să creadă că România a împlinit anul acesta 100 de ani. Chiar şi un renumit intelectual public, fost ministru al învăţământului în vremea lui Ion Iliescu şi Petre Roman, a afirmat că el este “mai bătrân decât Româ­nia”. De asemenea, imaginea Româ­niei Mari, cea pe care cu adevărat o aniversăm, a lipsit cu desăvârşire din spaţiul public. Cum putem remedia această confuzie?

Academician Ioan Aurel Pop: Am mai spus că “România-100” este o formulare cel puţin nefericită! Eu nu înţeleg cum se fac aceste lucruri de mare impact în societate fără o minimă consultare. Se poate ca unii să creadă că istoricii nu sunt buni de nimic şi nici nu sunt când e vorba, de exemplu, de tehnologia construcţiei de autostrăzi, dar atunci când este vorba de istorie … Cum să spui, să sugerezi sau să scrii că România are 100 de ani, când Romanii (Valahii) sau Ţări Româneşti avem atestate de circa un mileniu? Că aceste Romanii sau Ţări Româneşti s-au unit relativ târziu (după 1859) – ca şi mulţimea de ţări italiene sau de ţări germane – este cu totul altceva! Pe bună dreptate, anumiţi reprezentanţi ai unei naţiuni vecine – mai mult orgolioase decât mari – au zis că România are 100 de ani, iar ţara lor 1000 de ani! Şi nu pot fi blamaţi, pentru că noi ne-am făcut-o singuri. Iar acel intelectual respectabil nu este istoric, ci filosof, altfel ar fi făcut necesara corecţie. Din asemenea limitări ale existenţei noastre ca stat, mulţi seamănă vânt pentru ca noi să culegem furtună, iar noi ne lăsăm cu laşitate, învăluiţi în ignoranţă, în bătaia vântului. Eu nici nu aş cultiva în spaţiul public cu insistenţă “România Mare”, decât ca pe o mare împlinire istorică. Acea Românie nu mai există (de exemplu, în Bucovina nordică proporţia românilor a ajuns sub 20%), iar în Cadrilater este aproape inexistentă) şi noi, contemporanii, nu trebuie să ne concentrăm asupra ei, ci asupra a ceea ce avem astăzi şi nu ştim să chivernisim bine. Avem o ţară de mărimea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi ne purtăm cu ea de parcă ar fi o parte din deşertul african!

Victor Roncea: Anul Centenar al Marii Uniri aproape a trecut şi nu putem reţine multe manifestări şi reali­zări notabile. Dacă au fost, acestea au fost mai curând acţiuni particulare sau ale unor grupuri profesionale dedicate istoriei ţării, fără sprijinul statului. Dumneavoastră ce cunoştinţă aveţi de astfel de acţiuni? Şi unde a fost statul român în toată această perioada?

Academician Ioan Aurel Pop: În anul Centenarului Marii Uniri, statul român s-a pierdut în certuri sterile, în scandaluri interminabile, în acuze nefondate, în compromiterea intelectualităţii şi în subminarea ultimelor valori care mai rămăseseră nealterate. S-au dat pensii preferenţiale, s-au vânat plagiatori şi securişti (reali şi imaginari), s-au promovat în funcţii de conducere cele mai incompetente personaje şi au fost descurajaţi toţi aceia care, cu bună credinţă, încercau să schimbe ceva în bine. Între timp, în ţară, s-au tăiat pădurile, s-au poluat natura şi cultura, au proliferat manelele, s-au ruinat drumurile şi căile ferate şi, colac peste pupăză, s-au apucat unii, după ureche, de Centenar. Au fost, fără îndoială, şi iniţiative bune, sincere şi necesare în acest sens. Am văzut simpozioane decente, urmate de volume substanţiale, am văzut busturi şi statui bine făcute şi bine amplasate, am văzut elevi duşi la locurile memoriei noastre de către ghizi şi profesori bine pregătiţi, dar, evident, am văzut şi multă improvizaţie, mult amatorism, mult kitsch, multe acţiuni bifate “ca să fie”. Statul a dat şi bani pentru programe serioase (roadele lor nu se văd încă toate), dar a dat şi unor pretinse “entităţi majore” care profanează spaţiul nostru cultural, a dat şi unor protocronişti notorii, a dat şi unor ONG-uri improvizate şi s-a codit să dea unor instituţii solide şi verificate de sute de ani …

Victor Roncea: Spre deosebire de degringolada organizată care a fost indusă în instituţiile statului responsabile de aniversarea Centenarului, Ungaria finanţează o Comisie Trianon 100 care se ocupă sistematic cu răspândirea în limbi internaţionale a unor studii revizioniste cu privire la Tratatul de la Trianon. Astfel de opinii am întâlnit şi în presa de limbă română din Româ­nia; îmi aduc aminte de un articol din publicaţia “Revista 22” a Grupului pentru Dialog Social în care se vorbea despre “injustul Tratat de la Trianon” şi “mitul Unirii de la 1 decembrie 1918”. Cum poate contracara Româ­nia, sau măcar Academia Română, o astfel de propagandă antiromânească şi ce părere aveţi de această campanie de “demitizare” dusă cam de aceleaşi grupuri de interese de ani de zile? Consideraţi că există o propagandă organizată atât de la vestul apropiat cât şi de la estul României?

Academician Ioan Aurel Pop: Un­garia are o experienţă a propagandei de model european mai veche decât a noastră cu cel puţin două secole şi, fireşte, mult mai subtil organizată. Ungaria nu anunţă niciodată cu surle şi trâmbiţe ceea ce vrea să întreprindă în domeniul promovării intereselor sale, ci o face mai întâi. Iar atunci când reuşita este sigură, statul vecin iese la rampă cu “artileria grea” bine instruită şi bine întreţinută. Ungaria nu face serate dedicate evenimentelor sale la ambasade sau numai la ambasade, ci în mari universităţi, în muzee, biblioteci celebre, în fundaţii şi asociaţii, în săli celebre din ţările unde are interese de apărat. Ungaria nu duce (numai) istorici unguri să ţină conferinţe des­pre “adevărurile” sale, ci cointeresează profesori şi cercetători străini să facă asta. Ungaria nu publică lucrări în limbi străine despre “geniul maghiar” la edituri ungureşti şi nu le trimite ambasadelor să le promoveze, ci plăteşte edituri de cel mai înalt prestigiu, din SUA, Anglia, Franţa, Germania etc., să facă asta. Ungaria nu strigă sus şi tare că ungurii i-au învăţat pe germani nemţeşte şi că ungurii au inventat scrisul înainte de sumerieni sau că sub Câmpia Panonică sunt tuneluri abisale care conduc la Atlantic ori în centrul pământului – cum facem noi cu dacii şi cu tracii noştri, cu tăbliţele de la Tărtăria ori cu peşterile din Bucegi -, ci lucrează exclusiv cu profesionişti, care ştiu să promoveze ştiinţific anumite realităţi sau să dea aparenţă ştiinţifică unor mituri naţionale. Noi, în schimb, dincolo de toate stângăciile, ne autoflagelăm şi nu recunoaştem nici realităţile evidente care ne-au marcat. Grupul de Dialog Social şi Revista 22 s-au axat în parte, sub pretextul corectării exagerărilor din vremea dictaturii comuniste, pe negarea unor evidente valori româneşti. Eu sunt cel dintâi care combat discursul encomiastic despre România Mare, dar de aici şi până la condamnarea Trianonului este distanţă lungă. Prin Tratatul de la Trianon, marile puteri ale lumii au recunoscut dreptatea noastră istorică, visul de a cărui jale “ne-au răposat moşii şi părinţii”, cum ar zice Goga. Atunci, la 1918-1920, a fost o aproape deplină armonie între voinţa de unire a românilor şi voinţa marilor puteri de a consfinţi o nouă arhitectură politică internaţională. Decât să deplângem soarta Ungariei, mai bine ne-am ocupa de noi şi de necazurile noastre. Doar că, unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara României înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâ­neşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere “privilegiaţi”, pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE. Academia Română are un program bine articulat de promovare a valorilor româneşti, de sărbătorire a Centenarului, de publicare a unor lucrări în limbi de circulaţie internaţională etc., dar nu poate face singură ceea ce se cuvine. Pentru toate acestea, este nevoie de o anumită coordonare la nivel naţional, iar această coordonare nu există sau este extrem de firavă.

Victor Roncea: Anul Centenar merge mai departe, spre sărbătorirea Trianonului. Cum ne pregătim pentru această mare aniversare?

Academician Ioan Aurel Pop: Tratatul de la Trianon a mai fost un pretext de atacare a intereselor româneşti şi a istoriei românilor şi cu alte prilejuri. În disputa istorică dintre cele două ţări, este clar că dreptul istoric a devenit un subiect caduc. Dacă unii dintre factorii de răspundere din ţara vecină vor relua argumente din arsenalul de acum 100 de ani, nu vor beneficia de atenţia lumii civilizate. Aceste argumente erau de genul: geniul civilizator al maghiarilor în Europa Central-Orient5ală şi în “Bazinul Carpatic”; dreptul Ungariei asupra unor pământuri şi popoare stăpânite de un mileniu; înapoierea slavilor şi românilor în raport cu maghiarii; migraţia târzie şi ascunsă a românilor din Balcani spre regiunile transilvane; caracterul pastoral al românilor; incapacitatea românilor de a administra Transilvania etc. Asemenea idei cu vădit caracter rasial, discriminatoriu şi jignitor nu au ce să caute în disputele Europei contemporane. În Transilvania actuală (luată în sens larg) circa trei sferturi din populaţie este de etnie românească, maghiarii reprezentând cam 16-17% din populaţia totală a provinciei. Membrii Academiei Române s-au străduit mereu să prezinte obiectiv aceste date privitoare la Transilvania. Fireşte, în focul disputelor acute din vremea celor două războaie mondiale şi din timpul regimului de dictatură comunistă, spiritele s-au mai încins, iar sentimentele au dominat raţiunea de ambele părţi. Aniversarea Trianonului – cu toate stângăciile românilor – nu va putea schimba lumea şi nici realităţile din Transilvania. Este evident că statul român trebuie să vegheze mereu la respectarea drepturilor minorităţilor, la respectarea drepturilor omului în general, fără de care nu se poate construi o Europă a viitorului. Iar Trianonul înseamnă pentru Româ­nia un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta.
Restul rămâne doar propagandă nostalgică, bună de studiat de către sociologi, politologi, psihologi.

A consemnat VICTOR RONCEA

(VA URMA)

Efectul Trump în România sau 6-7 octombrie ca 21-22 decembrie 1989 și Chemarea la Referendum a profesorului Ilie Bădescu. UPDATE: Un Referendum cât trei victorii – de Eduard Dumitrache

Un Referendum cât trei victorii

de Eduard Dumitrache

De ce spun aceasta.

În primul rând pentru că este vorba de o inițiativă civică pornită de la firul ierbii. Nu este inițiată de vreun partid politic. Este actul cel mai democratic posibil și m-aș bucura ca oamenii să aibă cât mai mult de spus, pe viitor, în această manieră, un succes real pentru democrația noastră. Practic este dincolo de politică iar tevatura făcută de partidele de opoziție care practic au oferit o asemenea miză guvernului, nu a fost deloc corectă pentru cetățenii ce au pornit acest demers.

În al doilea rând pentru că este o veche idee susținută de Coaliția pentru Familie încă de acum cinci ani, în cadrul forumului constituțional din 2013. Atunci modificarea a fost acceptată și validată de către participanții la forum și peste noapte Crin Antonescu și Victor Ponta au convenit să o scoată din proiectul de Constituție, la presiunea venită din afară. Peste ani însă iată că vocea oamenilor a fost mai puternică și s-a făcut auzită.

În al treilea rând este câștigul pe care societatea îl are prin dezbaterea ce a însoțit referendumul. Căsătoria rămâne o valoare pentru statul român, conform Codului Civil, o valoare conștientizată acum de societate. Există un trend global de impunere, în detrimentul majorității, a unor valori ale minoritarilor, acest subiect este obturat de regulă de către mass-media. Referendumul a scos la lumină aceste realități iar opinia publică a putut se se poziționeze în mod corect. Agenda LGBT a fost politizată pe plan global iar a bagateliza derapajele din unele țări înseamnă să fii dezinformat sau de rea credință.

Aproape 4 milioane de cetățeni au fost la vot, 91% votând DA în contextul unor dezinformări grave.La ultimele alegeri partidul majoritar a strâns 3 milioane de voturi, deci nu este puțin. Toate dezinformările cu formularul (vezi Andrei Pleșu), cu autobuzele pesedeului (vezi USR), cu „iubirea nu votează” (vezi Andreea Bălan) nu au ținut. Oamenii au mers și au votat, cu copiii lor de mână. Au votat în ciuda tututror miștourilor mondene.

Iar ei sunt împreună în continuare, în familii, în comunități, și se vor întoarce într-o zi.

Efectul Trump în România sau 6-7 octombrie ca 21-22 decembrie 1989

Victor Roncea

Să fim conștienți: Referendumul pentru Căsătorie este poate cea mai mare bătălie a acestui neam de când ne-am pierdut țara sub cizma bolșevică și ne-am regâștigat-o, fie și doar pentru câteva zile, în decembrie 1989. M-am bucurat să văd că Trinitas Tv a pus în video un gând de-al meu, prin acest clip despre semnificația luptei din 1989 și ziua de azi. Așa este, cum au surprins redactorii postului de televiziune al Patriarhiei. Purul și simplul adevăr: “Noi nu am stat acasă”. Astăzi e mult mai ușor. Nu trebuie să ne mai confruntăm cu armele cu glonț pe țeavă ale regimului comunist. Ne confruntăm, e drept, cu armele minciunii în masă, armele unei distopii totalitariste antiumane, în fapt, așa cum spune profesorul Ilie Bădescu, o excrescență a embrionilor bolșevici maghiari și sovietici de acum 100 de ani. Dar după ce le dăm deoparte, mai rămâne un singur lucru de făcut: să votezi! Priviți peste Ocean. Așa a câștigat Donald Trump alegerile, în ciuda faptului că 90% din media, toate ONG-urile din salba lui Soros și o mare parte din sistemul conspirat al “statului contra statului” erau impotriva lui. Dar a învins! Cu acest simplu dar cât de puternic drept al fiecăruia: dreptul la vot, oricare ar fi el. Drept câștigat la noi de noi, cei care nu au stat acasă în 1989. Nu-l arunca la coș, române, că nu se știe dacă îl vei mai putea recupera vreodată. Mergi la vot, pentru familia ta, pentru țara ta, pentru credința ta și vei câștiga. Va fi cea mai mare victorie a poporului român de după decembrie 1989! O adevărată încununare pentru Anul Centenar! Aceasta ne va fi Marea Unire, în trupul Bisericii, având în vedere că, la fel ca și acum 100 de ani, tot Basarabia va fi cea care ne va sprijini, cu un mare DA! Așadar tot ce ne-a mai rămas să facem este ca pe 6 și 7 octombrie  să mergem la vot, “cu îndrăzneală sfîntă”, toți cei care am semnat, împreună cu încă un prieten sau o rudă care nu au apucat să o facă. Oricine nu va face acest lucru conștient – așa cum spune și Părintele Iustin Garleanu, mărturisitor de pe frontul intern al României, din Harghita și Covasna – va abdica de la valorile creștine ale neamului acesta și își va călca în picioare atât propria căsătorie – taina sfântă a cununiei în cer și pe pământ – cât și viitorul copiilor lui. Mai mult, ca să fie clar, în opinia mea – confirmată zilele acestea și de duhovnici și preoti profesori -, oricine nu merge la acest Referendum conștient de însemnătatea gestului său și de valoarea votului său păcătuiește împotriva Duhului Sfânt, împotriva Adevărului și a Vieţii care sunt de la Dumnezeu Duhul Sfânt, așa cum ne învață si Sfântul Nicolae Velimirovici. Cine nu își va apara familia și neamul și Biserica – conștient de gestul său – atentează direct la viața propriului neam și se va situa singur în afara Bisericii sale, tăgăduind Adevărul și Viața. “Deci, cine tăgăduieşte şi batjocoreşte Adevărul tăgăduieşte şi batjocoreşte pe Duhul Sfânt, tăgăduieşte şi batjocoreşte pe Dumnezeu, Care e Duh şi Adevăr” – spune Sfântul. Nu păcătui de moarte împotriva propriului neam, române. Alege Adevărul și Viața, alege Iubirea, alege-L pe Hristos. Știm că dușmanii Adevărului și Vieții nu se vor lăsa și deja au pregătită placa cu frauda. Să nu ne pese. Adevărul va triumfa! “Eu nu mă lepăd de Hristos, oricare ar fi consecințele.”, dă mărturie de credință Manuela Hărăbor. Asemenea ei, și noi! La vot, pentru țară și tot neamul românesc, din cer și de pe pâmânt, pentru pruncuții nenăscuți încă și mântuirea lor! Să dea Dumnezeu să ne împărtășim peste doar câteva zile cu sfânta bucurie a biruinței pentru România. Depinde și de noi. Doamne, ajută! AMIN!

UPDATE: „O înfrângere cât o victorie”. Rezultatul real: 33%. Omagiu românilor din străinătate, care au depășit numărul votanților de la parlamentare. Oameni simpli și liderii Coaliției pentru Familie despre Referendum: „Suntem aproape 4.000.000!”

Chemarea la Referendum

Ilie Bădescu

1. Chemarea celor 3 milioane poate fi auzită. Când 3 milioane de români strigă se presupune că alți măcar șase milioane aud. Cu toate acestea chemarea are o rază de audiție publică ceva mai scurtă, conform sondajului sociologic efectuat de CURS. Acesta a stabilit că cei ce își declară participarea la referendum ating o cifră între 6-7 milioane, ceea ce înseamnă că fiecare dintre cei 3 milioane a fost auzit de ceva mai mult decât de încă o persoană. Desigur că cei care strigă sunt cei ce se aud și-n veacul de-acum și-n cel de apoi, cum sună versurile așa de frumoase ale lui Eminescu („auzi, departe strigă slabii// și asupriții către noi// e glasul blândei Basarabii//ajunsă-n veacul de apoi”). Prezența la Referendumul pentru Căsătorie este adeverirea conștientizării celor care cred că lumea nu este alandala, că oamenii trăiesc în stări așezate, în cea mai cuprinzătoare formă de comunitate omenească, constituită din părinți și copii, din afini (soți și soții), din frați și surori de consângenie. Chemarea celor 3 milioane către alte 15 milioane la un Referendum pentru căsătorie, copii, familie, viață este confirmarea nu numai că lumea prețuiește familia ci și că poporul cere legiuitorului să stipuleze în legea fundamentală funcționarea instituției prin care dreptul universal la legătura liber consimțită dintre un bărbat și o femee, ca soț și soție, este garantat tuturora, fără de nici o excepție, fără a deveni obligație pentru cei ce-o refuză. Instituția care garantează accesul tuturora, fără de nici o excepție, la unirea liber consimțită dintre un bărbat și o femee, este căsătoria. Altfel spus, Referendumul cere legiuitorului să menționeze căsătoria ca fiind instituția universală care ocrotește acea relație dintre un bărbat și o femeie care face posibile părinția, și progenia, adică nașterea de copii și frăția lor. Referendumul cere legiuitorului să așeze căsătoria dintre un bărbat și o femeie între instituțiile fundamentale ale societății și s-o ocrotească. Să sintetizăm, așadar: căsătoria este instituția prin care bărbatul și femeia (oricare bărbat și oricare femeie) au dreptul să-și unească viețile pentru a deveni afini, adică soț și soție, și părinți de copii, mijlocind astfel manifestarea celorlalte două trăsături care completează forma comunitară universală de existență numită familie și anume progenia și frăția. Fără cele patru stări, unitatea în trup și suflet a bărbatului cu femeiea, părinția, progenia și frăția, societatea își pierde structura nucleară, puterea asupra veacului și bucuria responsabilității asupra locului și a timpului care i-au fost dăruite de Dumnezeu cu petecul de cer sub care sălășluiește în veac.

2. Chemarea la referendum este chemarea la recunoașterea a patru drepturi universale ale omului. Chemarea la referendum este chemarea la o recunoaștere și o confirmare, recunoașterea și confirmarea dreptului universal al tuturor bărbaților și al tuturor femeilor de a-și uni viețile printr-o legătură specială dintre un bărbat și o femeie pentru a deveni soț și soție, mamă și tată, adică părinți de copii născuți din trupul, sângele și sufletul mamei lor. Fiind o instituție universală, căsătoria dintre un bărbat și o femeie permite transfigurarea afinității dintre aceștia în progenie, adică în rod de copii și astfel devine posibilă și activă părinția, filiația și frăția. Fiindcă este o instituție universal umană și deci un drept universal, căsătoria trebuie recunoscută și garantată în și prin legea fundamentală a societății pentru a fi ocrotită. Drepturile universale trebuie ocrotite în legea fundamentală a oricărei societăți pentru a fi siguri că nimeni și nimic nu le vor știrbi. Drepturile universale nu au natură constrângătoare și ca atare oricine poate refuza să se folosească de ele, dar pentru ca refuzul folosinței unui drept să nu se transforme în contestarea lui, legea trebuie să le consfințească prin atributul lor de drept și prin cel de universalitate. Desigur că orice drept odată folosit atrage după sine obligații legate de folosința lui în așa fel încât să fie preîntâmpinate deopotrivă folosințele eronate care aduc știrbiri dreptului însuși. Însă obligația decurge din decizia de liberă folosință a unui drept și nu se poate substitui dreptului însuși. Instituția căsătoriei este cadrul de realizare, de împlinire a acelui drept universal, prin care un bărbat și o femeie decid să-și unească viețile, devenind una în trup și în suflet, pentru a dobândi acces la celelalte două drepturi universale ale omului, părinția și progenia, cea care face posibilă realizarea celui de-al patrulea drept universal al omului, filiația, adică dreptul oricui de a fi și a se considera fiul sau fiica mamei și tatălui lor. Când în unele societăți, dreptul filiației este știrbit, cum s-a putut vedea din cazurile comentate în presă pentru unele societăți nordice, ne dăm seama cât de însemnată este ocrotirea acestui al patrulea drept universal, filiația, posibil numai prin instituția căsătoriei. Întrucât instituția căsătoriei dintre un bărbat și o femee este singura formă universală care poate garanta accesul și deci realizarea celor patru drepturi universale ale omului, ea trebuie definită clar în legea fundamentală a societății și ocrotită la acest nivel, adică la scara drepturilor și normelor constituționale.

3. Veniți la referendum căci nu știrbiți nimic și pe nimeni, ci mărturisiți pentru toți. Veniți la referendum pentru a confirma că vă pasă de drepturile voastre universale și că luptați cu arma democratică a refrendumului pentru ocrotirea lor. Referendumul pentru familie nu încalcă alte drepturi, precum ar fi dreptul de a refuza căsătoria și deci de a asculta de o altă orientare a intimității personale. Există, desigur, forme incomplete de comunitate familială și acestea nu sunt știrbite de referendum fiindcă în articolul 26, aliniatele 1 și 2 din Constituție se spune expres că și aceste forme sunt ocrtotite de Constituție. Iată conținutul articolului 26: (1) „Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată” și (2) „Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”. Prin urmare ocrotirea liberei orientări a intimității este consfințită în căsătorie. Cu atât mai mult se cere consfințită și clar definită acea orientare a inimității destinată rodului de prunci pe lume, adică tocmai căsătoria dintre un bărbat și o femee. Referendumul pentru familie vine să completeze drepturile în Constituție nu să le știrbească pe cele deja prevăzute. Fiind nutrit de imperativul completitudinii drepturilor universale ale omului, referendumul este profundamente moral, democratic și ocrotitor. Participarea la referendum este o formă de conștiință mărturisitoare, este mărturisirea care confirmă nu infirmă. Este o atitudine nobilă și frumoasă, ocrotitoare mai ales cu cei mai fragili de pe lume, cu mama și pruncuțul ei. Pe aceștia îi mărturisim participând la Referendum.

România liberă

Sursa: Roncea.Ro

Video: Trinitas TV

EDIȚIE SPECIALĂ: De ce votăm DA
Invitați: Prof. Dr. Ilie Bădescu, Directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române; Conf. Dr. Paula Popoiu, Directorul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București; Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj; Pr. Ionuț Corduneanu, Vicar Administrativ Patriarhal; Ciprian Olinici, Consilier Patriarhal #SpuneDApentruFamiliaTa 6 – 7 octombrie

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova