Acasă la Avram Iancu, Crăişorul Munţilor, şi la Horea, în satul Fericet din Munţii Apuseni, în fotografii de Cristina Nichituş Roncea

Prin-muntii-Apuseni-02-foto-Cristina-Nichitus-RonceaAcolo sus – sus, sus, sus, la munte sus, la Vidra de Sus – acasă la Avram Iancu, Craişorul Munţilor, este, după părerea mea, unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Cine n-a fost, a pierdut un colţ din raiul pe care ni l-a adus Dumnezeu din cer pe pământ. Aşa că mergeţi! La casa lui Horea, din cătunul Fericet, Alba, de la un capăt de ţară, la fel! Antena Satelor a considerat că aceste frumuseţi ale României trebuie să fie prezentate şi pe noul portal online al postului, aşa că a reprodus două galerii de fotografii realizate de Cristina Nichituş Roncea pe potecilor Apusenilor. Eu am filmat românii locului, pentru Dvs. Vizionare plăcută! :)

Cu Avram Iancu în gând, la Vidra de Sus

3 La Casa Memoriala Avram Iancu din Vidra - Foto Cristina Nichitus Roncea
13 In muntii Apuseni - Vidra - foto Cristina Nichitus Roncea
14 Invatatorul Iosif din Vidra din Scoala de la casa lui Avram Iancu -foto-Cristina-Nichitus-Roncea

Vedeţi o Galerie cu 2o de fotografii din comuna lui Avram Iancu, la Antena Satelor.

“În Transilvania lupta a avut întotdeauna un caracter istoric; se apăra fiinţa unui neam – nu se cucereau privilegiile unei clase sau voturile unui partid. O luptă politică în vechea Transilvanie – însemna o revoluţie, cu riscurile ei: temnişa, moartea. Oamenii care veneau la întrunirile politice, îmbrăcau cămaşa morţii. Cea dintâi revoluţie socială din Europa au făcut-o trei români de dincolo: Horia, Cloşca şi Crisan. Cel mai mare mit politic al României moderne l-a creat Avram Iancu.” – Mircea EliadeElogiu Transilvaniei

Acasă la Horea din Fericet

15 La Casa lui Horea din Fericet - Muntii Apuseni - Foto Cristina Nichitus Roncea 8

6 Spre Casa lui Horea din Fericet - Muntii Apuseni - Foto Cristina Nichitus Roncea 3
9 La Casa lui Horea din Fericet - Muntii Apuseni - Foto Cristina Nichitus Roncea 2

Vedeţi o Galerie cu 20 de fotografii din satul lui Horea şi împrejurimile lui, la Antena Satelor

25 de ani de la declanşarea Fenomenului Piaţa Universităţii 1990. Amintirile unui Golan

Piata Universitatii - 1990 - Golania Foto Emanuel ParvuAstăzi se împlinesc 25 de ani de la declanşarea Fenomenului Piaţa Universităţii. Cum s-a întamplat, vă relatează, pe scurt, George Roncea, mai jos. Adaug şi o notă personală: la 25 de ani de când am blocat cu mâna mea Piaţa Universităţii, peste numai câteva zile, respectiv pe 27 aprilie, ora 8.30, la Tribunalul Bucureşti, o să am prima înfăţişare în procesul pe care mi l-a înaintat cea mai sinistră procuroare comunistă de pe scena politică dâmboviţeană, Mandela Macovei, scoasă din jobenul încopitatului şi proţăpită în vârful dealului de nimeni altul decât de fratele de stea roşie al tartorului din decembrie 1989. De ce? Doar pentru că i-am arătat faţa de  căloaie (femininul călăului :) ) şi impostoare, bolnavă de ură la adresa poporului român. Abia aştept să înceapă procesul! Doamne ajută!

Începutul…

În data de 22 aprilie 1990 se împlineau patru luni de la revoluție. Asociaţii nepolitice au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit în marș spre Televiziune. La încheierea manifestației, în timp ce coloana de manifestanți se deplasa pe Calea Dorobanților, de la balconul unui bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a rănit grav o femeie în vârstă. Incidentul a făcut ca tensiunea din rândul manifestanților să crească. Ajunși în Piața Universității, ei ocupă carosabilul, blocând circulația atât pe B-dul Nicolae Bălcescu, cât și pe B-dul Republicii. Pentru prima dată după Revoluție se înalță baricade, din panourile metalice aflate în jurul șantierului de la Spitalul Coltea, care sunt dispuse chiar în Piața Universității (Autorii infracţiunii: Io, V.R., împreună cu ofiţerul de marină Andrei Rochianu, supranumit Marinarul – Nota Roncea.Ro). Troleibuzele au fost oprite, s-a blocat traficului. După lăsarea întunericului apar, pentru prima oară după 21 decembrie 1989, “scutierii”, trupele speciale de intervenție. Elena Andronescu, membră fondatoare a GID, avea să consemneze astfel evenimentele: “Primul troleibuz dinspre Rosetti a oprit, lumea s-a dat jos, iar șoferul, care parcă de-abia aștepta așa ceva, s-a întins, obosit, cu capul pe volan; a apărut un polițist cu grad și a început să urle la el, ca și cum n-aș fi fost de față: “Ce stai, băi, dă-i drumul, treci peste ei!”; ridicându-și cu greu capul, plictisit, șoferul îi spune: “Eu sunt cu ei, dom’le!”, apoi se culcă la loc.
După orele 21 sunt aduse panouri de tablă, luate de lângă Spitalul Colțea și sunt dispuse în cercul Pieței Universității, care vor bloca circulația. Peste noapte, încercuiți de poliție, vor rămâne circa 30-60 de manifestanți, printre care reprezentanți ai asociațiilor “16-21 Decembrie”, “GID”, “21 Decembrie”, “AFDPR” (Octavian Rădulescu) răniți în revoluție, rude ale unor decedați, măicuțe care au cântat “Hristos a Înviat” și alte cântece religioase, un preot care a slujit la Troița.
La portavoce manifestanții au cerut abrogarea decretului 473 și includerea în legea electorală a punctului 8 al Proclamației de la Timișoara – interzicerea candidaturii foștilor activiști comuniști și ofițeri de Securitate pentru primele trei legislaturi.
Se scandau lozinci: “FSN, FSN du-te în URSS”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Nu vrem președinte care să ne vândă URSS-ului”, “Nu suntem huligani”, “16-21 nu pleacă nici unul”, “15-22 voi ați tras în noi”, “Jos comunismul”, “Democrație”.
Cum numărul manifestanților tot scădea, iar poliția rămânea pe poziții, câțiva membri ai asociațiilor prezente au încercat, fără succes, mobilizarea studenților din complexele mai importante.
Dimineața în jur de ora 7, în ploaie, rămăseseră vreo 7-8 demonstranți, printre care Octavian Rădulescu și doi membri GID. Dintr-o Dacie albă au coborât niște ofițeri de poliție care i-au alungat pe manifestanți lângă zidurile Universității, dirijând circulația.
Elena si Grupul GID in Piata Universitatii 1990 - Foto Pascal Ilie VirgilȘi, pe când priveau deprimați, înfometați, zgribuliți de frig în ploaie cum polițiștii le călcau în picioare pancartele de pânză, mai abitir cea cu “MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”, pe care au îngropat-o în noroi, deodată, Octavian Rădulescu începe să urle în porta-voce: “Victorie, victorie! Am învins! Victorie!”. Atunci, ne-am uitat unii la alții, gândind cu toții același lucru; mai târziu, ne-am dat seama că avea dreptate”.

23 aprilie: De ziua Sfântului Gheorghe, se adună lume pe trotuarul din fața Teatrului Național. Se vorbește la portavoce. Peste noapte rămân circa 100 de persoane. Adunați sub balconul Universității.

24 aprilie: În jurul orei 5.00 dimineața Poliția se năpustește asupra oamenilor strânși în jurul troiței, lovindu-i cu sălbăticie. În jurul orei 11.00, Poliția se retrage, Piața fiind reocupata de câteva sute de manifestanți. Se strigă cu patimă “Jos Iliescu!” În dimineața aceleiași zile, președintele CPUN, Ion Iliescu, cere votarea unei moțiuni pentru eliberarea forțată a pieței, moțiune ce nu va fi adoptată. Ion Iliescu îi numește pe cei care îl contestau în Piața Universității, “golani”.
La ora 12.00, după ce am aflat de la radio ce a zis Iliescu, am decupat un cartonaș pe care am scris apăsat “Golan”. În stânga, jos, am pus că o marcă semnătura: Ion Iliescu. Am tras la xerox câteva sute de bucăți și cumpăr două cutii de ace. Îmi pun prietena (viitoarea soţie), Irina, să se plimbe cu ecusonul pe piept, printre oamenii care comentau indignați ofensă adusă de Iliescu. Chestia uimește, la început, dar foarte iute apare reacția așteptată, de fronda ironică la adresa încruntatului Iliescu, moment în care apar la vedere cu teancul de insigne și cu acele. În două minute rămân fără ecusoane, pe care oamenii, râzând, și le prind cu mândrie în piept”. La ora 15.00, Institutul de Arhitectură va fi împodobit cu o inscripție pe care se putea citi: “Facultate de golani”. Din acel moment s-a împlinit fenomenul de auto-legitimare a unui grup social distinct, ce era până atunci încă difuz și lipsit de contur. Eticheta de “golan” devine însemnul heraldic al minorității bunului simț din România.

Deschiderea balconului

Marian Munteanu in Piata Universitatii 1990 -mediafax-foto-emanuel-parvu

La ora 17.00, președintele Ligii Studenților din Universitate, Marian Munteanu, deschide balconul Facultății de Geologie, în pofida opoziției profesorilor. Astfel debutează fenomenul Pieței Universității. Cheia celebrului balcon este furnizată de către o femeie de serviciu, al cărei nume, din păcate, nu a fost înregistrat de posteritate. Umil Constantinescu nici măcar n-a trecut pe acolo.
Înălțimea balconului, prelungire simbolică a trupului Universității, devenit tribună a opiniei anticomuniste conferă o altă perspectivă celor care contestă fesenismul de stat și de partid. Manifestanții, care până atunci străbăteau orașul în lung și în lat, se stabilizează și-și alcătuiesc o fortăreață așezată pe un loc strategic. Încărcătura spațiului sacru, datorată jertfei aduse aici, se transfera asupra celor ce-l “locuiesc”. Se constituie astfel frontieră, limita grupului ad-hoc intitulat “golani”, asupra căruia se răsfrânge proiecția de ordin spiritual, de continuatori și depozitari ai mesajului celor uciși aici în decembrie, pentru libertate. Granița teritoriului Golaniei este fixată de perimetrul Universității și al Facultății de Arhitectură și are ca limite periferiale intersecția, nod de circulație vital al orașului, Intercontinentalul, care exprimă simbolic Străinătatea și linia fostei baricade din 21 decembrie.

Organizarea Pieței

rp_Piata-Universitatii-1990-George-si-Victor-Roncea.jpgStudenții din cele două facultăți s-au constituit în echipe de lucru, pe “specialități” – respectiv pe expresie vizuală și literar-orala. Eu am ocupat atelierul de la etajul patru al Arhitecturii, ale cărui ferestre dădeau spre Piață, unde se aflau studenții anului șase, terminal, de la Institut, care își pregăteau lucrările de diploma. Primul text afișat pe fațada a fost punctul 8 din Proclamația de la Timișoara, scris pe un cearseaf subtilizat de prietena mea de acasă. Doi colegi de la Academia de Artă au adus o enormă reproducere, făcută de mâna după o fotografie ce-i înfățișa pe Iliescu și pe Ceaușescu împreună. S-a întemeiat un grup relativ mic, format din absolvenți ai Liceului de Artă N. Tonitza, studenți ai Academiei de Artă și ai Institutului de Arhitectură. Cu totul, eram cam zece. Ni s-au alăturat forțe de la Grupul Independent pentru Democrație, asociație cu mulți mediciniști și cu un spirit întreprinzător remarcabil, condusă de Cornel Feroiu.

Echipa Arhitecturii

Claudiu Cracea, Victor Roncea si Andreea Flondor in Piata Universitatii 1990

Am realizat un proiect scenografic al amenajării spațiului imagistic al Pieței, pe schema unei scene de tip italian, cu punct unic de focalizare, centrat pe balcon. Ideea era să se obțină o particularizare distinctă a Zonei Libere, atât prin dispunerea lozincilor, care trebuiau să delimiteze Piață, cât și prin conținutul mesajului înscris pe suprafața pânzelor. Am compus o siglă a Golaniei, fixată pe turnul Arhitecturii, care desemna ideea nonviolentei simbolic, prin folosirea semnului păcii utilizat de studenții protestatari ai Occidentului din anii 60. Știam că avem nevoie de suport internațional.
Pentru texte l-am utilizat copios pe Iorga – “Cine uita nu merită” – dar și pe Adam Michnik. Toate acele uriașe lozinci din Piața au fost realizate în atelierul de la Arhitectură. Fetele trăgeau la mașină pânzele, iar noi pictăm non-stop, refăceam ce se strică din cauza vântului, ne cățărăm pe streșinile facultăților, într-o echilibristică periculoasă, pentru a atârna alte și alte texte și desene. Am acoperit clădirile Universității și ale Arhitecturii, care au devenit suportul unei gazete de perete sui-generis a Pieței Universității. Deasupra balconului a fost instalată Icoana Maicii Domnului. Străjuind balconul, de o parte și de alta, se aflau portretele lui Eminescu. Simbolic, aceste efigii guvernau Piață și exprimau spiritul creștinesc și românesc invocat de studenți.

Ecranul luminat şi prima Televiziune liberă

Piata Universitatii 1990 Adam Michnik Arhitectura Foto c Victor Roncea

Piata Universitatii 1990 Roncea Arhitectura

 

Piata Universitatii Arhitectura 1990 Blog Roncea

Atelierul de la Arhitectura și-a extins rolul funcțional din momentul apariției video-proiectorului. “Apariția” a însemnat șterpelirea sculei, aflată în proprietatea Centrului Cultural al Franței, care avea deschisă o expoziție la sala Dalles. Aparatul era “împrumutat”, la căderea serii, adus pe șest în Institut, și apoi plasat la loc, după ce se difuzau filmele montate tot acolo, la etajul patru. Ecranul fusese construit din bare de aluminiu “completate” din patrimoniul Oficiului de Expoziții. Aveam trei video-uri și două televizoare adunate de pe la amici. Casetele filmate în timpul Revoluției erau vizionate în premieră aici, montate improvizat și apoi distribuite la emisari sosiți din centrele universitare din țară unde se organizaseră mini-Golanii.
Francezii au aflat după un timp ca filmele din Piață, se proiectau cu obiectul lor așa că am rămas fără el. Sorin Dumitrescu a încercat fără succes să-i convingă pe francezi să ne mai lase proiectorul. Am încercat la toate centrele culturale la care știam că există video-proiectoare, și cu această ocazie am realizat ce puternică susținere are regimul Iliescu. Nimeni nu a vrut să ne servească. Tana Roșca, soția lui Sorin Roșca Stănescu, ne-a făcut rost până la urmă de un aparat mai mic de la Școală germana, unde era profesoară. Nucleul format în studioul ad hoc de la etajul patru a fost generatorul ideei unei televiziuni alternative, care se va numi ulterior SOTI.

Echipa Universității

Emanuel Parvu - Piata Universitatii - Zona Libera de Neocomunism a Romaniei

Dacă Arhitectura constituia centrul de realizare a imagisticii Pieței, Universitatea reprezenta punctul de difuzie principal al mesajului Golaniei. Cântecele alcătuiau o umbrelă sonoră ce acoperea teritoriul Pieței și solidariza conștiința publică a locuitorilor acesteia. Băieții de la Liga purtau greul organizării accesului la balcon, devenit o portavoce de mare putere a pieței. Oameni de toate felurile s-au perindat la balcon și, pe măsură ce lua amploare fenomenul Pieței, la balcon au început să apară personalități de prestigiu ale vieții românești.
Grupul de la GDS la început ne-a fost ostil, dar când au văzut că treaba din Piața se îngroașă și poate aduce un profit, și-au schimbat atitudinea. Studenții din Universitate trebuiau să facă față și grupurilor de diversioniști de la diverse asociații dubioase, apărute ca ciupercile, care încercau să imprime Pieței o orientare agresivă, pentru a compromite mesajul non-violent lansat și susținut de studenți.
Tot la Universitate se organiza curățenia și apărarea Golaniei, cu concursul GID și al Asociației 21 Decembrie. Se făcea cu schimbul de pază în perimetrul Pieței, deoarece, încă de la început a persistat norul amenințării și al violenței asupra Zonei. În timp ne-am “dotat” cu aparate de emisie-recepție, de jucărie, cu o rază de acțiune de 200 de metri, s-au creat “consemne” și “parole” de acces la “obiective”: balconul, Universitatea, Institutul de Arhitectură, stația de amplificare, videoproiectorul, ecranul și punctul de lucru din spatele acestuia. Era o joacă, dar o trăiam cu seriozitatea unor tineri care au văzut multe, mult prea multe pentru vârsta lor.

Va (mai) urma

George Roncea

Sursa: Curentul via Roncea.Ro

Foto: Emanuel Pârvu, Victor Roncea, Pascal Ilie Virgil şi… anonim, din păcate

Vedeţi şi:

13 iunie 1990 – FOTOGRAFII DIN ZIUA A TREISPREZECEA. Victor Roncea: Ce-am vazut si ce-am trait, ce-am avut si n-am pierdut

Amintiri din Piata Universitatii cu fratii Roncea. Jurnalul Garnizoanei Bucuresti din 13 – 15 iunie 1990, martorii, rebeliunea legionara a lui Ion Iliescu si complicitatea la crima a lui Andrei Plesu si Monica Macovei. FOTO/DOCUMENTE

Remember Piata Universitatii 1990 la 25 - George Roncea - Foto Pascal Ilie Virgil

Despre Tezaurul României de la Moscova. Semnal la însemnările istoricului Ioan Scurtu

Doc Tezaur BNR Victor Roncea_0017Reproduc mai jos, din Adevărul, o recenzie a lucrării profesorului Ioan Scurtu, “Tezaurul României de la Moscova“, realizată de lect. univ. dr. Ionuţ Cojocaru.

Dacă vă interesează, vedeţi şi: EXCLUSIV: File din Dosarul Tezaurului României de la Moscova care, conform BNR, valorează cât Tezaurul. FOTOGRAFII INEDITE

DEZVĂLUIRILE PROFESORULUI IOAN SCURTU. VIDEO de la BNR

Despre Tezaur. Însemnările unui istoric

Despre tezarul românesc aflat la Moscova s-au scris mii de pagini, s-au depus eforturi susţinute pentru a putea fi recuperat, s-au căutat mijloace politice, diplomatice pentru a îndrepta un fapt cert. Unul dintre cei care s-au preocupat de această problemă şi a încercat să îndrepte o eroare istorică a fost istoricul Ioan Scurtu.

Cartea domniei sale ne aduce foarte multe informaţii, detalii despre evenimentele trecute cât mai ales despre istoria în timp real conturată de cele două tabere. Acestea vin să completeze tabloul de informaţii, despre cum au tratat şi interpretat oficialităţile române această problemă.

La sfârşitul anului trecut a apărut cartea scrisă de Ioan Scurtu, Tezaurul României la Moscova, note şi mărturii despre activitatea Comisiei Comune româno-ruse (2004-2012), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 368p. Autorul Ioan Scurtu, Copreşedinte al Comisiei Comune pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, a scris despre experienţa proprie trăită de-a lungul celor opt ani cât a reprezentat România în această comisie.

După prăbuşirea regimurilor socialist-totalitare din Europa, oficialităţile române au depus eforturi pentru stingerea vechiului litigiu pe care-l aveau cu Rusia, încă din 1918, când oficialităţile bolşevice au decis confiscarea Tezaurului românesc transportat la Moscova în anii 1916-1917. În privinţa relaţiilor cu vecinul nostru de la răsărit acestea au evoluat pe o curbă extrem de sinuoasă: aliaţi şi luptă comună în timpul Primului Război Mondial, ruperea relaţiilor diplomatice în 1918, reluarea acestora în 1934, restituirea unei părţi din Tezaur, 1935, ocuparea Basarabiei şi Nordului Bucovinei 1940, eliberarea acestor provincii în 1941, războiul din perioada 1941-1944, reocuparea Basarabiei şi Bucovinei, regimul de armistiţiu şi ocupaţie 1944-1958, restituirea unei alte părţi din Tezaur în 1956, independenţă şi ostilitate din 1956 până în 1989.

Desigur, după 1989 ostilitatea cel puţin la nivel declarativ s-a menţinut. În martie 1991 s-a parafat la Moscova prin miniştrii de Externe de atunci, Adrian Năstase şi Aleksandr Besmertnîi, Tratatul de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie parafat de către preşedinţii Gorbaciov şi Iliescu o lună mai târziu. Interesant că acest Tratat a fost atacat de mulţi lideri politici şi o bună parte din mass-media, aşa încât acesta nu a mai fost supus ratificării de către Parlament. După îndelungi tărăgănări, până în 2003, tratatul a fost semnat.

Foarte bun cunoscător al istoriei românilor în secolul XX, Ioan Scurtu afirmă că până în 1989 nu s-a permis publicarea în România a vreunei lucrări despre Tezaurul Românesc depus la Moscova. Autorul evocă o serie de evenimente în care a fost implicat. Spre exemplu în 23 aprilie 1992, în calitatea de director general al Arhivelor Statului, a reuşit semnarea acordului cu Comitetul pentru Problemele Arhivelor de pe lângă Guvernul Federaţiei Ruse de restituire a unei părţi semnificative din arhivele româneşti depuse la Moscova. Evocările autorului abundă în detalii, unele chiar comice, dacă nu ar fi triste:

„în zilele următoare l-am informat verbal pe Secretarul de Stat, generalul Andriţa, despre rezultatul vizitei la Moscova, iar dânsul mi-a mărturisit că era absorbit de problemele importante şi complicate ale Ministerului de Interne”[1]

Cum ministerul de Interne era preocupat cu „probleme importante” autorul mărturiseşte că din proprie iniţiativă a trimis o notă către guvern în care a prezentat Acordul realizat între Arhivele Statului din România şi Comitetul pentru Problemele Arhivelor de pe lângă Guvernul Federaţiei Ruse cu propunea alocării de fonduri corespunzătoare.

Read the rest of this entry »

Larry Watts vs Nemesis. Revoluţia Română din decembrie 1989 (III): Capcanele mărturiilor ca dovezi. Romanian Revolution December 1989 (III): Pitfalls of Testimony as Evidence

Larry Watts - Extorting Peace - Romania si sfarsitul Razboiului Rece - IBR - Ziaristi Online 1 - Moscow's Nightmare 13.06.2014Ziaristi Online:

Larry Watts despre Revoluţia Română din decembrie 1989 (III): Capcanele mărturiilor ca dovezi

Larry Watts despre Revoluţia Română din decembrie 1989 (III): Capcanele mărturiilor ca doveziExistă o serie de probleme referitoare la utilizarea actuală a dovezilor cu privire la prezenţa sau absenţa sovieticilor şi a „turiştilor“ din blocul sovietic în timpul revoluţiei din 1989. 

Larry L. Watts: Romanian Revolution December 1989 (III): Pitfalls of Testimony as Evidence

Larry L. Watts: Romanian Revolution December 1989 (III): Pitfalls of Testimony as EvidenceThere are a number of problems with the current use of “evidence” regarding the presence or absence of Soviet (and Soviet bloc) “tourists” in Romania during the 1989 revolution.

“Casa Memorială” a “anticomunistei” Ana Blandiana străjuieşte singura stradă a unui demnitar comunist din România, membru al CPEx al CC al PCR: strada “Ministru Gheorghe Rădulescu” din Comana. Ion Spânu: ICR o trimite la Londra pe autoarea versului „Slavă veşnică lui Lenin”!

Strada Ministru Gheorghe Radulescu si Casa Memoriala Ana Blandiana de la ComanaZiaristi Online informează:

Ana Blandiana, anticomunista de casă a regimului comunist. Adendă la Antologia rușinii. Documentele vorbesc. FOTO/DOC

Strada Ministru Gheorghe Radulescu si Casa Memoriala Ana Blandiana de la ComanaParcă pentru ca fantomele bolşevismului să râdă mai bine de România “post-comunistă” şi de oamenii ei din ce în ce mai mici cocoţaţi în funcţii din ce în ce mai mari, după ce a fost solicitat acest material despre propagandă şi cenzură de către o revistă literară, şi, după câte am înţeles, în ciuda faptului că era semnat chiar de către celebrul “Cronicar” de la România Literară, articolul a fost cenzurat şi rubrica desfiinţată automat, înainte de a lua fiinţă…

rp_KGB-Gogu-Radulescu-Ceausescu-20-decembrie-1989.jpg

Gogu Radulescu alaturi de Ceausescu pe 20 decembrie 1989

Ana-Blandiana-amanta-lui-Gogu-RadulescuCe este şi mai trist, este că la vîrsta de 73 de ani Ana Blandiana îşi pregăteşte ieşirea din scena vieţii prin această mistificare grosolană, de care istoria nu va ţine cont decît pentru a arăta ce vremuri murdare trăim acum.

Gogu Radulescu CC PCR amuzandu-l pe Nicolae Ceausescu FOTO Ziaristi Online

Ceausescu distrandu-se la bancurile lui Gogu Radulescu cu Motanul Arpagic

 

Pamfil Şeicaru, România şi masoneria

Nichifor-Crainic-Pamfil-Seicaru-Radu-Gyr-Foto-Ziaristi-Online

Nichifor Crainic, Pamfil Seicaru si Radu Gyr, condamnati la moarte si inchisoare grea pentru ca si-au aparat tara cu arma Cuvantului

Remember de la Ziaristi Online:

De ce nu a intrat Pamfil Şeicaru în masonerie: “Directivele ei nu se identificau cu comandamentele naţionale”. 121 de ani de la naşterea marelui ziarist »

La 121 de ani de la naşterea marelui ziarist şi patriot român Pamfil Şeicaru, publicăm o scrisoare cu valoare istorică a acestuia, adresata medicului scriitor Ovidiu Vuia, şi semnalăm o recentă apariţie la Editura Militară: “Pamfil Şeicaru. Un condei de geniu, strivit între două date: 23 august 1944–23 august 1976“.

Basarabia-Bucovina.Info publica o fotografie cu marele ziarist Pamfil Seicaru decorat pe front de Regele Ferdinand si Maresalul Averescu

O fotografie memorabila cu marele gazetar Pamfil Seicaru distins cu ordinul Mihai Viteazul in urma luptelor de la Oituz de catre Regele Ferdinand, alaturi de Regina Maria si generalul Alexandru Averescu, la 29 august 1917

Nichifor Crainic, Pamfil Seicaru, Radu Gyr, condamnati la moarte si inchisoare de sotia lui Brucan, acuzatorul public Sidorovici. DOCUMENTE

Acuzatorul public Sidorovici: “Când un om de litere cunoscut, un scriitor se alătură unei asemenea mişcări, desigur aduce un aport moral. De acest lucru este acuzat Gyr. Eri s-a plâns amarnic acuzatul că a fost trimis pe front, că a suferit acolo, că a venit bolnav. Ei bine, dacă nu i-a plăcut să se ducă pe front, de ce a susţinut acel războiu care a trimis pe front mii şi milioane de tineri împotriva intereselor naţionale ale României?”

O bomba a la Florian Bichir: Celebrul ziarist nationalist Pamfil Seicaru, gratiat de Ceausescu, a venit in secret la Bucuresti escortat de Securitate. DOCUMENTE

EXCLUSIV Florian Bichir, membru al Colegiului CNSAS: Graţiat în secret de Nicolae Ceauşescu în 1966, celebrul gazetar vine incognito, însoţit de ofiţeri DIE, în perioada 20-28 august 1977 la Bucureşti. “Un condei de geniu, strivit între două date 23 august 1944 – 23 august 1977!”

Cum l-a gratiat Ceausescu pe Pamfil Seicaru. Profesorul Gheorghe Buzatu si portalul Ziaristi Online publica DECRETUL

Totul s-a desfăşurat „normal”, întrucât astăzi – în epoca globalizării şi a impunerii scandaloase a falsului principiu al „curectitudinii politice” – graţierea unui fost condamnat în urma celui de-al doilea război mondial ar fi totalmente exclusă.

Gheorghe Buzatu: Pamfil Seicaru a fost gratiat de Ceausescu in 1966. INEDIT

„Lupta mea nu încetează. Nu am nimic de retractat, nimic de regretat dintr-o luptă străbătută din dogoarea unei convingeri. Dacă lupta a fost pierdută, nu însemnează că a fost nedreaptă cauza. Aş vrea ca evenimentele să-mi dovedească netemeinicia temerilor mele şi fericit aş fi, chiar cu preţul unei existenţe pribegite pentru restul vieţii, să nu fi avut dreptate şi o colaborare cu Rusia sovietică să fie posibilă, România păstrându-şi întreaga ei suveranitate. Lupta mea încetând, nu mai am nici un rost de a conduce mai departe Curentul”.

La Mulţi Ani Profesorului Radu Ciuceanu la 87 de ani! FOTO/VIDEO

Parintele martir Gherasim Iscu - staret Tismana, col Petre Grigorescu si Radu Ciuceanu la reconstituirea Securitatii 1948 - CNSAS - Marturistorii Ro via Roncea Ro

Pe fundal, o fotografie cu fratii Radu si Stefan Ciuceanu in timpul rezistentei armate anticomuniste din munti

Pe fundal, o fotografie cu fratii Ciuceanu in timpul rezistentei armate anticomuniste din munti

Profesorul Radu Ciuceanu, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române (INST) şi fost deţinut politic cu 15 ani închisoare grea, inclusiv la Piteşti, a împlinit, ieri, 16 aprilie, 87 de ani, fiind sărbători de colegi, cercetători, istorici, jurnalişti, scriitori si academicieni. La Mulţi Ani!

Radu Ciuceanu a fost arestat împreună cu părintele-martir Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana (foto sus, de la o reconstituire a Securităţii, via CNSAS) şi alţi tineri, în cadrul “Lotului Carlaonţ”, denumit astfel după numele generalului Ioan (Iancu) Carlaonţ, conducător al Mişcării Naţionale de Rezistenţă din Oltenia, după cum arată istoricul Silviu Moldovan de la CNSAS într-un studiu publicat de Mărturisitorii.ro. Conform unui raport al Securităţii din 3 martie 1964, prezentat în lucrarea autobiografică “Jurnalul unui om liniştit. Nume de cod: ARTISTUL“, “numitul Radu Ciuceanu, împreuna cu generalul Carlaonţ, dr. Cărăuşu, Sergiu Mandinescu [poet-martir, mort la 38 de ani, după 12 ani de temniţă – n.m.] şi alţii au pus bazele unei organizaţii subversive cu caracter terorist, au achiziţionat armament, muniţie şi explozibil, cu scopul de a înlătura regimul şi de a lupta împotriva Uniunii Sovietice, prin acţiuni de sabotare şi insurecţie”. În plus, tânărul absolvent al liceului “Carol I” din Craiova, “a recrutat mai multe elemente şi a elaborat un plan de acţiune al organizaţiei şi a căutat a lua legatura cu anglo-americanii, prin spionii Andreevici Victor şi Puscariu Ciprian”. La 22 septembrie 1948, când a fost arestat, Radu Ciuceanu avea 20 de ani. El a fost cercetat de “consilieri” NKVD, cu o brutalitate fără seamăn, şi în cele din urmă condamnat la 15 ani temniţă grea. A cunoscut şi a trăit toate grozăviile din penitenciarele Craiova, Piteşti, Jilava, Văcăreşti, Târgşor, Dej şi Gherla. La 18 septembrie 1963, după expirarea pedepsei, a fost eliberat. Era bolnav şi abia se ţinea pe picioare. Dumnezeu l-a ţinut în viaţă şi i-a răsplătit apoi suferinţa – ca şi altor foşti deţinuţi politici, mucenici ai închisorilor bolşevice – cu ani frumoşi şi luminoşi de bătrâneţe. Mulţi Ani trăiască!

Despre viaţa, suferinţa si biruinţa luptătorului anticomunist citiţi:

Profesorul Radu Ciuceanu, martor la uciderea studentului-martir Corneliu Niţă de către Eugen Ţurcanu. “Prea mult întuneric, Doamne!”

“Reperele mele, pline de lumină, sunt anii de tinereţe când am pus mâna pe armă şi m-am împotrivit regimului comunist şi năimiţilor săi”

Profesorul Radu Ciuceanu! Lansare si Marturii din Inchisori: “Prea mult intuneric, Doamne!”. FOTO/VIDEO

Profesorul Radu Ciuceanu, decorat de Patriarh la aniversarea INST de la Academia Romana. FOTO/VIDEO Trinitas/Ziaristi Online

Prof Radu Ciuceanu la 87 de ani 2 Foto Victor Roncea

Prof Radu Ciuceanu la 87 de ani 3 Foto Victor Roncea

La Prof Radu Ciuceanu - INST - 2015 - 1 Foto Ziaristi Online

La Prof Radu Ciuceanu - INST - 2015 - 2 Foto Ziaristi Online

La Prof Radu Ciuceanu - INST - 2015 - 3 Foto Ziaristi Online

La Prof Radu Ciuceanu - INST - 2015 - 4 Foto Ziaristi Online

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova