La mormântul Părintelui Justin cel veșnic viu. Pomenirea de 5 ani cu PS Calinic și mii de pelerini. FOTO / VIDEO

Basilica.Ro: 5 ani de la plecarea Părintelui Iustin Pârvu la cele veșnice

“Am venit Părinte sa ne mai vedem, să-ți spunem necazul pe care-l avem” – Pomenirea de 5 ani a Părintelui Justin Pârvu Mărturisitorul

Mai nevrednicul de mine:


Mai multe la: MARTURISITORII – “Părintele Justin este viu!” – PS Calinic la pomenirea de 5 ani a Părintelui Justin Pârvu Mărturisitorul. FOTO / VIDEO INTEGRAL de la mișcătoarea manifestare de iubire de la Mănăstirea Petru Vodă

Un american la Craiova cu Oaia albă din turma neagră a Moscovei. Cum explică Larry Watts supraviețuirea miraculoasă a României în Istorie în condițiile în care alte țări ar fi dispărut de pe hartă: “Funcționalitatea disfuncționalității”

Lansarea cartii istoricului Larry Watts la Biblioteca “Alexandru si Aristia Aman” din Craiova, Sala “Dinu C. Giurescu”. Foto: Tibi Bologh

Prezența istoricului american Larry Watts, vineri, 8 iunie, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, prilejuită de lansarea recentei sale cărțiOaia alba in turma neagra” (Editura RAO, 2018), s-a constituit, așa cum era de așteptat, într-un eveniment de referință în viața spirituală a Cetății Băniei. Cunoscut de acum în istoriografia românească, prin excelentele sale lucrări precedente,  Ferește-mă, Doamne, de prieteni (2011) și Cei dintâi vor fi cei din urmă (2015), prezența autorului a fost salutată de directorul Bibliotecii, Lucian Dindirică și de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa. Referiri la cartea menționată au avut ziaristul Victor Roncea, istoricul Gheorghe Onișoru și ziaristul Mircea Canțăr. Autorul a făcut o prezentare de ansamblu a întregului volum, referirile sale vizând, precumpănitor, luminile din diplomația românească în perioada Războiului Rece, momentele ei de maximă inspirație și eficiență, și a răspuns, apoi, la întrebări din partea celor prezenți în sală. Evident, la sfârșitul întregii manifestări a acordat autografe pe ultimul său volum. (Cuvântul Libertății, 8 iunie 2018)

Ce-am zis eu:

Pe cine deranjează Larry Watts și adevărul despre Istoria României? Moscova!

La Craiova despre Larry Watts cu portretul profesorului Dinu Giurescu. Foto: Tibi Bologh

Încep prin a mulțumi gazdelor noastre pentru invitație și pentru desfășurarea acestei lansări în cadrul conferinței The World at the Edge. The Struggle for Re-Ordering Security organizată perfect de managerul cultural Lucian Dindirică. Sunt extrem de onorat să vorbesc aici, în sala “Dinu C. Giurescu” a casei lui Alexandru și Aristiei Aman, devenită Biblioteca Județeană din Craiova, atât pentru că mă leagă multe amintiri de regretatul profesor cât și pentru că mi-am petrecut o noapte a revoluției apărând de la vandalizare un alt edificiu de cultură și artă al Familiei Aman, cel din București, al fratele lui Alexandru, artistul Theodor Aman. Totodată, nu am cum să nu iubesc Craiova, fiind pe jumătate oltean.

Mă aflu aici într-o dublă calitate: ca jurnalist care l-a cunoscut pe invitatul Dvs special, dr. Larry Watts, în urmă cu mai bine de 27 de ani, și ca emisar al fotografei Cristina Nichituș Roncea. Și pentru că ne aflăm în sala care poartă numele ilustrului istoric, care și-a donat biblioteca craiovenilor și care a fost și un prieten al lui Larry Watts încă din anii ’70 – ’80, am adus în dar Bibliotecii acest portret al profesorului, realizat în ultimul său an de viață, și care a făcut parte dintr-o expoziție fotografică cu personalități ale României, derulată la Muzeul Municipiului București.

Despre Larry Watts: așa cum spunea colegul meu mai mare, Corneliu Vlad, Larry are darul de a scrie cărți-samizdat. În ciuda bruiajului, ele circulă cu rapiditate, sunt copiate  și răspândite pe internet pentru simplul motiv că, în sfârșit, românii se bucură să afle ceea ce orice om își dorește să găsească: Adevărul. În 1849 Marx și Engels se gândeau că poporul român ar trebui “extirpat”, pentru că stă în calea planurilor Rusiei ca o mică buturugă. După decenii și chiar secole de propagandă neagră dusă împotriva poporului nostru, cărțile lui Larry Watts apar ca niște oaze ale adevărului într-un deșert de minciună. Minciuna continuă a unora care se ocupă cu “demitizarea” istoriei noastre naționale, respectiv falsificarea ei, chiar și în anul Centenarului Marii Uniri. Nu întâmplător cei care îl contestă cu efuziuni de ură pe istoricul american sunt aceiași cu cei care îl atacă infam pe Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. De ce? Răspunsul e simplu: deranjează. Unde? La Moscova!

Datorită profesorului Watts a devenit cunoscută atât de către români cât și de către specialiști de la nivel internațional poziția reală a României în timpul Războiului Rece, care a fost una de confruntare a planurilor hegemonice ale URSS, inclusiv întru apărarea spațiului și drepturilor istorice românești. Confruntarea politică și diplomatică s-a mutat imediat și în zona informativă, Moscova lucrând prin “măsuri active” România, transformată oficial într-o țintă, 24 de ore din 24. Numele de cod al operațiunii KGB: “Ținta 24”, după cum relevă documentele prezentate cu acribie de Larry Watts în recenta sa lucrare, “Oaia albă în turma neagră. Politica de securitate a României în perioada Războiului Rece” (Editura RAO, 2018).

E drept, nici noi nu ne-am lăsat mai prejos, acționând contrainformativ prin înființarea Grupei XX (cu referire, iată, la britanicul “XX System” – “double-cross”…), embrionul viitoarei UM 0110 “anti-KGB”, unitate de elită unică în tot spațiul sovietic. Problema noastră e că aceste măsuri active continuă și azi, în timp ce și 110 și departamentul ei succesor de la sfârșitul alfabetului au fost desființate. Bine că nu s-a deființat, încă, și statul român. Și asta numai printr-o minune, pe care Larry Watts încearcă să o explice științific prin teoria… “funcționalității disfuncționalităților”.

Asemenea unui alergător de cursă lungă, istoricul de cursă lungă Larry Watts merge, tenace, mai departe. Dar nu în singurătate. El are alături un întreg popor care așteaptă, cuminte, poate prea cuminte, adevărul despre el. Mulțumim, Larry Watts!

Mai multe despre lansare la EvZ, Ziaristi Online și Cuvântul Libertății

VIDEO cu teoria lui Larry Watts:

Sursa: Roncea.Ro

 

Ținta blasfemiei Humanitas la adresa Părintelui Arsenie Boca: Blocarea canonizării Sfântului Ardealului. CNSAS are obligația să se autosesizeze: Tatiana Niculescu Bran, o Luciana Boia a lui Gabriel Liiceanu, falsifică ticălos viața lui Arsenie Boca și împroașcă cu noroi securistic memoria Mitropolitului Nicolae Bălan, salvator al evreilor din sudul Transilvaniei. UPDATE

Mai mulți cititori mi-au sesizat că o notă de-a mea publicată pe contul personal de Facebook cu privire la Tatiana Niculescu Bran și atentatul Humanitas la memoria Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului, a devenit invizibilă. Într-adevăr, deși la mine apare, pe alte terminale, “niet”. Nu e de mirare, deși am 9500 de abonați pe contul personal și 5000 pe pagina blogului. Aceasta este realitatea distopică a Facebook-ului controlat, în România, de securiști de neam prost. Reiau așadar aici comentariul despre Fakebook-ul Humanitas care poartă supratitlul scris cu mânuța lui de un turnător al Securității și atribuit în fals Părintelui Arsenie Boca de celebra “scriin-du-șitoare” a lui Liiceanu: “Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca”.

Înainte de a continua, vreau să subliniez pentru diverse fețe bisericești din această țară – și chiar și pentru alte cadre -, care găsesc de cuviință să se lase bătute pe burtă pe scene din Iași, de exemplu, sau Cluj, sau alte orașe,  în numele Ortodoxiei (!), de diverși maimuțoi cu pretenții de filosofi, sau să-i bage pe “sticla” Patriarhiei amploaiații, că fosta editură a Partidului, actuala Humanitas, a fost oferită pe tavă lui Gabriel Liiceanu de tovarășul lui de nedespărțit, mai ales în nopțile friguroase de la Păltiniș, Andrei Pleșu. Revin cu comentariul “nevăzut”:

Rușii se străduiesc de câțiva ani buni să-i maculeze imaginea Părintelui Arsenie Boca în spațiul online românesc și în sufletele românilor. O fac, vorba lui Eminescu, “surpând încet-încet” până “ajung să ceară și sufletul cuceriților”. Mai nou, un ungur a reclamat cu tupeu “brandul” Arsenie Boca, câteva organe fără minte ascultând de aberația “europeană” agitată de Budapesta. Scandal mizer, de tip “spining” profesionist, menit să netezească calea mediatică spre o mizerie și mai mare: o combinație “editorială” între cele două entități, Rusia și Ungaria. Tatiana Niculescu Bran, o adulatoare a propagandistului PCR Lucian Boia, îi merge pe urme șenilatului Humanitas pentru a mai atenta la demolarea unui “mit” – a se citi a unui simbol – al României autentice. Evident, luat din “topul” marilor români, pentru a satisface normele NKVD și ale succesorilor săi: Părintele Arsenie Boca.

Subiect ales, chipurile, “întâmplător”, după cum afirmă această Dorel în fuste a lui Liiceanu, altfel o mare scriitoare a editurilor antiromâneşti Humanitas şi Polirom care nu se încurcă, după cum se vede, deloc, dar absolut deloc cu scrisul. Ca să ne lămurim care este ținta exactă a operațiunii de război mediatic, cultural și spiritual, amintim că, vorba tovarășei în cauză, “întâmplător”, de dincolo de văzduhurile care luminează amintirea întunecată a gratiilor închisorilor bolșevice, Părintele Arsenie Boca ar putea fi primul “Sfânt al închisorilor” oficial,  în calitate de principal favorit din galeria demnă de Panteon național a martirilor și mărturisitorilor propuși spre canonizare, dosarul său fiind studiat în prezent de o comisie specială a Bisericii Ortodoxe Române. “Scriin-du-i” “povestea” falsificată a lui Arsenie Boca (cucoană, de ce plagiezi “adevarul ca poveste” al marelui ni-mic A. Plesu?), Tatiana Niculescu Bran nu devine doar o negrișoară a lui Gabriel Liiceanu, ci o răspândacă a turnătorilor de duzină ai Securității. Ipocrizia persoanei în cauză este fără limite. A avut de la cine învăța…

Victor Roncea

UPDATE: Tatiana Niculescu Bran și Gabriel Liiceanu spulberați de ucenicul Părintelui Arsenie Boca, Preasfințitul Daniil, Episcop-locțiitor al Daciei Felix: Volumul Humanitas, o blasfemie şi o infamie cu iz demonic

PS: Sursa “capturei” foto de mai sus provenită de pe pagina nestimabilei: Tatiana Niculescu falsifică, plagiază și maculează biografia Părintelui Arsenie Boca. FANTASMAGORIILE HUMANITAS

Din acest text, semnalat mai sus, rezultă de ce este necesară autosesizarea Colegiului CNSAS (și) în acest caz:

Operațiunea Tatianei Niculescu de denigrare a Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan (1882-1955), membru de onoare al Academiei Române, este ilegală (pp. 26-27; p. 56; p. 116). Sub presiunea agenților sovietici și a armatei sovietice s-a încercat epurarea sa din postul de mitropolit, după cum ne mărturisește Șef Rabinul Alexandru Șafran în memoriile sale, pregătindu-i-se un dosar cu materiale contrafăcute cu conținut obscen (pe care Tatiana Niculescu le citează ca surse sigure!). Este ilegală preluarea și difuzarea din arhivele CNSAS a unor astfel de obscenități: în conformitate cu prevederile art.28 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.293/2008, „în activitatea de documentare, cercetătorii acreditați au obligația să respecte și să ocrotească viața intima, familială și privată a celor care au fost persecutați de organele Securității Statului”. Șef Rabinul Alexandru Șafran ni-l înfățișează pe Mitropolitul Nicolae Bălan ca salvator al evreilor.” (Drd Florin Duțu)

Amintesc că Tatiana Niculescu Bran a batjocorit în mod similar, la Polirom, editura tandem a Humanitasului, memoria Patriarhului Teoctist (de restul porcăriilor anti-creștine, anti-Ortodoxia Română în special, făcute mână în mână cu Mungiu și Șerban, nici nu mai amintim).

Adaug că am transmis Patriarhiei Române Petiția Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului – semnată de peste 15.000 de români – și totodată recomand aici o emisiune în care vrednica de pomenire Doamnă Aspazia Oțel Petrescu mărturisește despre sfințenia Părintelui Arsenie Boca, în timp ce cercetătorii Florin Duțu și Florian Bichir, fost membru al Colegiului CNSAS, ambii autori și coordonatori ai unor volume importante despre viața Părintelui Arsenie Boca, tratează propunerea de canonizare din punct de vedere științific.

Secțiunea “No comment”:

UPDATE: Un răspuns potrivit – Mitropolitul Ardealului anunță accelerarea demersurilor pentru canonizarea părintelui Arsenie Boca: Biserica Ortodoxă Română nu a avut niciodată o astfel de manifestare a pietății credincioșilor față de o personalitate bisericească

Eminescu, reclamat de directorul Timpului la Maiorescu pentru “ură împotriva rușilor”. Un program de sute de ani sintetizat de Slavici: “Rușii și îndeosebi slavii vor să ne sguduie conștiința națională și să ne lipsească de credința în trăinicia noastră proprie, vor să ne înjosească, vor a face ca nouă înșine să ne fie rușine de românitatea noastră…”

Mihai Eminescu de Ion Pacea

“București, Joi, 18/31 oct.

Dragă Domnule Maiorescu, încă o dată mă văd obligat să apelez la intervenția D-Voastre. Știți cu câtă sinceritate v-am arătat spontan simpatiile mele pentru Eminescu și cât am fost de satisfăcut să-l pot număra printre colaboratorii noștri. Ei bine, tare mă tem că voi fi forțat zilele acestea să-mi impun o separație. (fr. une séparation ; sensul este: delimitare). Tânărul acesta e atât de pătruns de ură împotriva rușilor (imbu de sa haine contre les Russes), încât cu toate eforturile mele, ba ce e mai mult desconsiderând și ale D-voastre, stăruie a face din Timpul organul personal al antipatiilor sale. Fiți bun și înnoiți insistențele; faceți-o și D-voastră. Fără a-i spune ceva ce i-ar putea trezi susceptibilitățile sau sensibilitatea, veți obține din partea lui nu ocolirea adevărului, ci prezentarea lui într-o formă mai domoală (fr. obtenez de sa part, non pas de ne pas dire la verite, mais de n’en dire qu’une faible partie; să spună adevărul într-o măsură mai mică) (…). (St. Doc. lit., V, 123; 1931, text în l. franceză, tradus de I. E. Torouțiu citat de eminescologul N. Georgescu)

(…) În orice caz, îmi faci și mie personal un serviciu, căci eu port foarte adesea plictiseala lipsei sale de a se situa în timp. Mulțumesc anticipat și la revedere, pe când?

Al tău,

f.[rate sau] I.(?) A. Cantacuzino” (final reprodus din “Cugetarea Europeană“, XIII, 3 (32)/2016).

(…)

I. Slavici îi mai scrie lui Iacob Negruzzi :„…Ordinul de azi este – rezerva – , astfel încât fiecare cuvânt se cumpănește de trei ori și cel mai bun articol este, în care nu se zice nimic. În curând vom începe însă o campanie strajnică” (St.doc.lit., II,285); și mai explicit la 8 feb. 1878: „…Despre politică nu îți pot scrie nimic. Tot ce știu, stă scris în Timpul, unde îndeobște stă foarte puțin scris. Dacă-i vorba, noi suntem cei mai rezervați ziariști de pe fața pământului…” (II,288; în aceeași scrisoare, dezamăgirea patetică față de situație, cu ocupația și aroganța rusească ce încercă a șterge identitatea românilor : „…În întregul război, nu mai e vorba de statul român, ci de poporul român, nu mai e vorba de interesele materiale ale unui stat, ci de acelea morale ale unei națiuni. Rușii și îndeosebi slavii vor să ne sguduie conștiința națională și să ne lipsească de credința în trăinicia noastră proprie, vor să ne înjosească, vor a face ca nouă înșine să ne fie rușine de românitatea noastră…” ).

(…)

Nu intru în detalii filologice, dar țin să amintesc un fapt real. La cantina scriitorilor din Casa Monteoru, Petre Țuțea avea loc fix, masa din fața intrării, din dreptul ușii, și din când în când venea să mănânce aici (de cele mai multe ori i se ducea mâncarea acasă, cu sufertașul), iar noi, un grup de scriitori interesați și îngrijorați de soarta ediției Eminescu atât de larg comentată în epocă (anii 80 ai secolului trecut; cu toții știam că volumul IX a fost dezavuat, că volumul X stă în editură și nu se poate tipări), îl iscodeam cu întrebări. Nu o dată l-am ascultat și eu. După ce-și rostea cu voce tare teoria că menirea istorică a rușilor este să civilizeze Siberia, Petre Țuțea, cu trupul său imens, de matahală de la munte, ridica furculița din farfurie și dirija cu ea sala. Doi mari scriitori i-au înțeles și i-au descris pe ruși, spunea el, unul este Sienkiewitz și al doilea este Eminescu al nostru. Eminescu spune – și „recita” din memorie fragmente din articolele sale, mai ales pe acesta: „Ȋmpărăția rusească nu este un stat, nu este un popor, este o lume întreagă, care, negăsind în sine nimic din măreția intensivă, caută mângâierea propriei măriri în dimensiunile sale… Țarul e puternic și nu știe ce să facă în puterile de care dispune. Chiar înăuntrul împărăției sale, nici prin muncă pacinică, nici prin lucrare sufletească aceste puteri nu se pot consuma; pentru aceea ele dau năvală în afară, – altfel ar trebui să se mistuiască în luptă internă”.

Ei bine, textul acesta lipsește din ediția academică, îl găsim în edițiile de război (Ed. I. Crețu, 1941, vol. I, p. 269; text din 6 iunie 1878, care continuă: „Ca orice mare putere, Rușii, acolo unde văd că vor întâmpina rezistență mare, se opresc și lucrează cu o răbdare seculară, spre a surpa încet temeliile puterilor ce li se pun împotrivă. Ei nu sunt poporul plin de îndărătnică mândrie ce provoacă pe alte popoare la luptă dreaptă și hotărâtoare; sunt poporul ce-și dă mereu silința să dezarmeze pe celelalte popoare, pentru ca apoi să le supună”; ediția academică îl refuză, considerând, calm, că nu este eminescian). Trecea, apoi, la cauze, la acel „ce-i mâna pe ei în luptă”, și, la fel, recita bucăți întregi din publicistica aceleiași perioade, din care reiese că principalul resort al tendințelor de cucerire rusești rezidă în acel „horror vacui”, spaima de golul interior: De aceea ni se pare că din nefericire ruşii sunt sub dominarea unui deșert sufletesc, a unui urât care-i face să caute în cuceriri ceea ce n-au înlăuntrul lor. Nouă ni se pare că cercurile culte, în loc de a stăvili acest horror vacui, în loc de a-l împlea prin muncă şi cultură, îl sumuţă contra Europei, pe care o numesc îmbătrânită şi enervată, coaptă pentru a cădea întreagă sub dominaţie rusească…” (Nae Georgescu)

Citiți pe larg aici:

Eminescu, ”pătruns de ură împotriva rușilor”. Directorul Timpului îi cerea lui Maiorescu să-i “domolească” adevărurile lui Eminescu. Rușii vor a face să ne fie rușine că suntem români – Ioan Slavici

9 Mai, Ziua Profesorului Ilie Bădescu. La Mulți Ani!

Profesorul Ilie Bădescu, unul dintre cei mai inteligenți oameni ai planetei (care o sa se supere din smerenie când o să citească ce am scris aici 🙂 ), totodată un intelectual pur creștin, împlinește azi 70 de ani.

Îl prezint în trei fotografii, o transmisie recentă de la Trinitas Tv – emisiunea Credință și Cultură, cu pr. Vasile Bănescu despre “Drogul intelectual al ideologiei” – și introducerea sa excepțională în problemele zilei de azi: “Coversiunea sistemelor Pustiul postmodern şi deformările lumii” (PDF – Academia.edu).

La Mulți Ani!

Profesorul Radu Ciuceanu la 90 de ani: Vă doresc tuturor să vă simțiți la fel de tineri cum mă simt eu. Și mai am o mare dorință, de fost deținut politic: să-mi văd camaradul de suferință, Starețul Gherasim Iscu de la Tismana, în sinaxar

La 90 de ani împliniți azi, Profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic cu 15 ani de temniță grea și fondator al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, mai are o mare dorință: canonizarea camaradului său de rezistență anticomunistă, Părintele Gherasim Iscu, starețul de la Tismana. “Părintele Gherasim Iscu a murit ca un martir. În plus, ceea ce nu se prea vorbește despre el este că starețul de la Tismana este de fapt omul care a salvat Tezaurul național de bolșevici. Banca Națională i-a cam ignorat pe adevărații autori ai salvării aurului României… NKVD-iștii care ne-au anchetat nu i-au iertat asta! Mai mult: el ne-a ajutat foarte mult, pe mine și pe generalul Carlaonț, pentru rezistența noastră armată. Apoi a suferit cumplit la Penitenciarele din Craiova, Aiud, Poarta Albă și Tg. Ocna, alături de Sfântul Închisorilor – cum i-a zis Nicu Steinhardt – Valeriu Gafencu și ceilalți tineri mărturisitori. Pentru că propăvăduia neclintit dreapta credință, pe Dumnezeul Iubirii. Nu se cunoaște cum s-ar cuveni jertfa lui supremă. Cu ultimele lui puteri a rugat să fie dus pe priciul celui care îl torturase, la rândul lui suferind. L-a spovedit și l-a împărtășit mărturisindu-i dragostea și iertarea sa și primindu-i pocăința și salvându-i sufletul. În aceeași noapte – de Crăciun! – au murit amândoi. “Cred s-au dus în Rai ținându-se de mână”, a scris Richard Wurmbrand. Are toate meritele pentru a intra în Calendarul Sfinților Bisericii Ortodoxe Române și am inițiat deja demersurile pentru acest lucru pe care sper să-l văd împlinit cât mai sunt pe aici cu voi. Altfel, vă mărturisesc că mă simt mai tânăr decât oricând ceea ce vă doresc și vouă. Aș vrea să văd tinerii României învățând din jertfa noastră pentru că numai în ei și în puterea Domnului ne mai stă speranța.”

Profesorul Radu Ciuceanu, recent decorat de Patriarhul României, a fost sărbătorit azi printr-un Te Deum la Sfânta Mănăstire Radu Vodă. Îi urăm din toată inima La Mulți Ani!

Victor Roncea

Vă recomand mai multe articole despre Profesorul Radu Ciuceanu, aici, cât și interviul: “Reperele mele, pline de lumină, sunt anii de tinereţe când am pus mâna pe armă şi m-am împotrivit regimului comunist şi năimiţilor săi”

La Mulţi Ani Profesorului Radu Ciuceanu! FOTO şi INTERVIU: „Ţării mele, pentru care au murit atâţia, îi doresc oameni curaţi, oameni care au caracter.”

Hristos a înviat! Să mărturisim Paştile!

Nae Ionescu – Să mărturisim Paştile

,,Săvârşitu-s’au!” Cerul și pământul, iarăși împreună, pentru cea dintâia oară dela păcatul vechiului Adam, și-au țipat în noapte durerea: ,,astăzi s’a spânzurat pre lemn Cela ce spânzură pământul pre ape…”; și s’a spintecat catapeteasma bisericii.

Ce cald și greu e aerul în noaptea asta! Cald și greu de rugăciune. Căci chiar dacă noi nu ne mai rugăm, undeva cântă pentru noi îngerii și se roagă sfinții. Pentru noi; pentru păcatele noastre; pentru neîntelegerea și împietrirea noastră, care e cel mai greu păcat. Stau numai și cumpănesc ce lipsă de raport e între noi și vremuri. Și cum trecem cu ochii închiși pe lângă porțile împărăteşti ale mântuirii! Cum? Reculegerea noastră, a tuturor, să fie mai puțin însemnată decât o schimbare de guvern?

Mintea noastră nu ar fi fost mai clară, sufletul nostru nu ar fi fost mai ferm, dragostea noastră nu ar fi fost mai largă și hoțărârea noastră nu ar fi fost mai rodnică după o săptămână de cufundare în noi înșine? Sau poate că așa a vrut Dumnezeu, că de data aceasta destinele noastre să se înnoade când își dă duhul pe Cruce mielul Domnului, când plesnește cerul sub fulgere în miros greu de pucioasă, când ne prohodim ,,Primăvara dulce” și stă pământul încordat în așteptarea bucuriei celei mari a Învierii? Cine știe!

Desigur, nimeni nu poate ști; dar evident e totuși un fapt: lipsa putinţei noastre de a lega văzutul cu nevăzutul lipsa de sevă metafizică a aplicării noastre la cotidian. Când începe o treabă, romanul își face mai întâi o cruce. De ce? Că să cheme în ajutor pe Dumnezeu? Nu tocmai. Ci că să pună acțiunea lui sub egida lumii celeilalte, dela care totul purcede; că să deschidă înspre realitățile lui concrete poarta prin care să pătrundă Puterile și Stăpâniile, că să restabilească unitatea originară dintre Dumnezeu și creațiune. Crucea aceea simplă, înfricată și umilă este – cine s’ar fi gândit? – mărturisirea și închinarea cotidiană a Paştilor.

Căci Paștele asta sunt: marea dramă prin care, după hotarârea lui Dumnezeu, s’au aruncat iarăși punți de legătură între creațiune și Stăpânul ei. Restabilindu-se – ca posibilitate numai, e adevărat, ca posibilitate la îndemâna celor cari înțeleg și vor – starea dela început, când omul trăia cumpănit și împăcat cu el însuși în Dumnezeu.

Starea asta fusese ruptă prin păcatul primului Adam: care adâncise, prin vina lui și a Șarpelui, o prăpastie între el și Făcătorul lui, origine a ţăcăelii, a sbuciumului și a chinurilor noastre. Pentru umplerea acestei prăpăstii îi fusese făgăduită dela început jertfa Mielului, singura care putea să ne răscumpere. Ea a venit. Prin pătimirea lui Christos, Dumnezeu și Om, cel de-al doilea Adam. În zilele astea ni se împlinește jertfa făgăduită – și mâine va răsuna imnul de bucurie a învierii, pecetea mântuirii noastre, puntea dintre văzut și nevăzut. Căci a înviat Dumnezeu-Omul, lăsând să irumpă realitățile de DINCOLO dincoace, și a înviat Dumnezeu – Omul, deschizând poarta celor de DINCOACE înspre Dincolo.

Vedeți ce posibilități mari, nebănuite ni se deschid și cum putem iarăși înnoda firul bucuriei contemplative, al echilibrului nostru vecinic, rupt prin ispita diavolului?

Să mărturisim deci Paștele. Să facem că cei simpli și adevărați semnul crucii la fiecare act al vieții noastre, slăvind și sfinţind orice gest și orice început, asigurându-le rodnicia. Căci omul nu poate trăi desprins de Dumnezeu și cazna lui nu poate rodi în afară de El. Să facem semnul crucii, care nu însemnează acceptarea suferinței, ci dimpotrivă chezășia mântuirii.

La locul Căpăţânii crucea de supliciu strălucește de toate nădejdile noastre împlinite. Nu vrem să coborâm strălucirea asta în noi? …

Să facem deci semnul crucii, mărturisirea Paştilor!

Nae Ionescu

Cuvântul, 12 aprilie 1931

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova