Părintele Justin despre Trupul şi Sângele lui Hristos: Prin Sfânta Împărtăşanie fiecare creștin poate simți Raiul

“Raiul, această dragoste dumnezeiască, Pâinea cea cerească, se revarsă în inimile noastre ori de câte ori ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos, în Sfânta Împărtăşanie. Şi fiecare, după vrednicia lui, simte mai mult sau mai puţin mireasma acestui Rai, pe care ni-l dăruieşte Domnul prin Sfânta Împărtăşanie.”

Părintele Justin Pârvu

Sursa: Doxologia / Roncea.Ro

O lansare excepțională la Facultatea de Teologie, cu academicianul Radu Ciuceanu: „Mărturii și Evocări din Lagăre și Închisori”, Editura Trinitas a Patriarhiei Române. FOTO / VIDEO

Pr. Prof. Univ. Ioan Moldoveanu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, Conf. Univ. Dr. Adrian Lemeni și Diac. Drd. Dumitru Bogdan Bădiță – Consilier Patriarhal, împreună cu invitatul special Academician Radu Ciuceanu – Director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române și fost deținut politic, au lansat ieri seară, în Amfiteatrul Dumitru Stăniloae al Facultății de Teologie impresionantul volum „Mărturii și Evocări din Lagăre și Închisori. 30 de ani de la căderea comunismului marcați prin interviuri cu 30 de deținuți politici din perioada comunistă”.

Read the rest of this entry »

Dimitrie Gusti, dușman al poporului bolșevic și după moarte. Lansare de Carte și Conferință cu Acad. Ilie Bădescu. Școala sociologică a lui D. Gusti de la fondare la lichidare – VIDEO de la Academia Română

Anunț

Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Cercetare organizează marți, 18 februarie 2020, începând cu ora 16:00, lansarea cărții:

„Un savant român sub supraveghere informativă.

Cazul Dimitrie Gusti”

Autori: Ilie BĂDESCU, Ioan C. POPA

Invitați:
Dr. Ion CONSTANTIN – istoric
Conf. dr. Mihai MILCA – sociolog
Corneliu VLAD – analist politic, publicist
Dr. Ioan C. POPA – coautor al cărții
Prof. dr. Ilie BĂDESCU – m.c. al Academiei, coautor

Adresa: Sos. Kiseleff nr. 47

Dimitrie Gusti și Școala sociologică de la București la 100 de ani de la fondare *

Școala sociologică a lui D. Gusti de la fondare la lichidare. Au trecut 140 de ani de la nașterea marelui savant român, Dimitrie Gusti, fondator de mare școală sociologică europeană chemată să creieze și nevoită să lupte. Războiul straniu împotriva ființei și memoriei acestei școli științifice de valoare internațională a început devreme și pare să nu se fi încheiat nici astăzi. Şcoala sociologică a lui D. Gusti s-a născut, în tinda Marii Uniri, la Iaşi, odată cu înființarea Asociaţiei pentru studiu şi reforma socială, în anul deplinătății statului national întregit (1918), prin coparticiparea a doi mari exponenţi ai ştiinţelor societăţii: un istoric, Vasile Pârvan, şi un economist, Virgil Madgearu. La momentul său de apogeu, marea școală de sociologie românească a fost împinsă, dimpreună cu toată cultura română, în tragica încleștare cu regimul comunist de ocupației. Începuse războiul total împotriva culturii române. Acest război viza deformarea memoriei istorice și măcinarea științei românești în mai toate domeniile. Nu întâmplător, el a început prin agresiunea contra Academiei ca instituție pivot a strategiei de apărare și dezvoltare a patrimoniului cultural al unei țări. Decretul M.A.N. Nr.76/1948 pentru transformarea Academiei Române în Academia Republicii Populare Române,ii la „Articolul IIIiii, anunța o vastă epurare în rândul Academieiiv.

„Peste 100 de membri ai Academiei, îndeosebi din sfera umanistă (istorie, sociologie, filosofie, literatură, lingvistică), au fost victime ale acestei epurări politice. Dimitrie Gusti a fost unul dintre ei.”v În 1948 “ultima serie de elevi ai lui D. Gusti şi H.H. Stahl” termină sociologia; “în toamna aceluiaşi an sociologia era interzisă”vi.

Reprezentanţii de seamă ai Şcolii Gusti, precum Mircea Vulcănescu, A. Golopenţia, Traian Herseni, fuseseră aruncaţi în temniţă. Alţi exponenţi ai Şcolii au fost supuşi interdicţiei ori au fost împinşi într-un exil fără speranţe de întoarcere. Toate erau spre anihilarea unei şcoli sociologice de vizibilitate mondială. La începutul campaniilor monografice prin ancheta monografică de la Goicea Mare, din 1925, mai toţi elevii şcolii aveau între 25 şi 45 de ani. Școala Gusti era în plin elan creator când exponenții stelei în cinci colțuri au dispus lichidarea ei. Curentul lichidatorist părea de neoprit. La celebra conferință pe țară din din 21–22 octombrie 1949, „prezidată de Iosif Chișinevschi, Leonte Răutu și Wanda Nicolski, s-a decis formarea unei comisii care i-a eliminat din Uniunea Compozitorilor pe George Enescu, Constantin Brăiloiu, membru marcant al Școlii Gusti, Mihail Jora, Dinu Lipatti, Ionel Perlea, Tiberiu Brediceanu ș.a.”vii

Complet izolat, bolnav și sărac, alungat din propria locuință și expulzat la o adresă de pe strada Vasile Roaită, departe de biblioteca și cărțile sale, Gusti se stinge din viață pe 30 oct 1955. La șase ani după decesul marelui savant, lucrătorul operativ redactează o hotărâre de clasare a ”dosarului de obiectiv, pe numele lui D Gusti”. La rubrica propuneri, unde urma să se facă precizarea „cu menținerea individului în evidență sau scoaterea din evidența elementelor dușmănoase”, acesta completează: „cu menținerea în evidență”. Așadar, la șase ani de la moartea sa, profesorul Dimitrie Gusti încă era menținut în evidență, cu propunere și pentru viitor, ca „element dușmănos”viii.

Abia în 1963-65 riposta forțelor organice ale culturii vor marca prima victorie care va culmina cu ediția celor șase volume de opere complete editate de Editura Academiei între 1965-1971.

Noutatea Şcolii sociologice de la Bucureşti. Acum când facem o evaluare a activităţii uneia dintre cele mai mari şcoli ştiinţifice din Româniaix pentru a face schița în medalion a fondatorului ei, trebuie să ne întrebăm ce anume defineşte această extraordinară mişcare a spiritului ştiinţific drept o şcoală şi încă una cu rădăcini în toată România, la Iași, la Bucureşti, ori încă mai riguros la Goicea Mare, la Nereju sau, în miez de Transilvanie, la Drăguş ori Şanţ, la Teremia Mare în Banat, la Copanca în Basarabia, în Transnistria etc.? Într-o prelegere ţinută de Gusti întâi în Franţa şi apoi în câteva universităţi din SUA, la Chicago, Harvard, Wisconsin, Yale, cu titlul „An Approach to the Study of Social Reality”, în 1946/1947, Gusti înţelegea să caracterizeze şcoala sociologică de la Bucureşti prin următoarele elemente definitorii:

1. Este o „sociologie monografistă”:

2. cercetează realitatea socială ca realitate compusă din cadre şi manifestări sociale;

3. postulează principiul întâietăţii unităţilor sociale („societatea ca atare nu e nicăieri de găsit; ea apare sub forma unor … unităţi sociale – familii, sate, oraşe, regiuni, state, naţiuni”) (Gusti, t III, 431);

4. agentul cunoaşterii este echipa multidisciplinară, iar locul cercetării este studiul de teren, care trebuie continuat printr-o muncă social-culturală în căminele culturale, în casele de cultură şi în şcolile ţărăneşti;

5. ţinta întregii activităţi de cercetare trebuie să fie constituirea unei sociologii a naţiunii. (Ca o ilustrare a pragului atins de echipele monografice, Gusti le prezintă studenţilor americani o statistică a cercetărilor de până atunci: 626 sate, oraşe şi regiuni, organizarea a 5000 de case culturale, şi a peste 500 de şcoli ţărăneşti)x. O inovație distinctă a Școlii sunt metodele care au totodată și funcția unor verigi de legătură între cercetarea și acțiunea socială, și anume:

6. Legea serviciului social;

7. Muzeul satului..;

8. Satul model și Satul nou în genul celui ridicat de echipe la Dioşti, în jud. Romanaţi, respectiv plășile model și gospodăriile model, tot ca verigi de legătură ale științei cu acțiunea socială;

9 în fine, poate că cea mai inovatoare metodă a Școlii este filmul sociologic. La acestea se cuvin adăugate: atlasul social, enciclopedia socială, etnomuzicologia și, nu în ultimul rând, sociologia frontierei răsăritene, încă nerestituită memoriei culturii române.

Gusti și sociologia frontierei răsăritene a statului român. D Gusti și-a asumat misiunea cunoașterii totale a poporului român. Încă în 1940 savantul român era frământat de elaborarea unui proiect postbelic dedicat unei cunoașteri integrale a poporului românesc ca parte a procesului de organizare a păcii după încheierea războiului. Marele savant știa că popoarele înțelepte procedează la organizarea păcii chiar din pragul declanșării unui război. Într-o asemenea perspectivă putem înțelege inițiativa lui Gusti legată de lansarea campaniilor de cecetare monografică la est de Bug în 1940. Ca să poți apăra o comunitate, trebuie s-o cunoști acolo unde se află membrii ei, oricât de departe i-ar fi răzlețit vârtelnița istorieixi. În toamna anului 1940, Gusti se afla deja în mijlocul cercetătorilor bucureșteni la est de Bug „împreună cu muzicologul, folcloristul și compozitorul C. Brăiloiu… care ne-a lăsat mărturia sa într-o emisiune radiofonică din 1943 asupra acelei campanii de studii interdisciplinarexii.

Profetism gustian. Energetismul științei eroice, cum ar spune Popper, ilustrat de Școala gustiană de sociologie, a biruit vremea dar nu i-a putut salva de la tragicul deznodământ nici pe membrii școlii nici pe marele ei fondator, D Gusti. Opera lor a fost și aceasta supusă unei acțiuni demonice de scufundare și deci de eliminare din viața publică. O Enciclopedie a Școlii este o armă eficientă împotriva uitării forțate spre care suntem îndrumați chiar astăzi prin filtrul unor justificări viclene. Se cuvine să încheiem evocând părți din cuvântul profetic rostit de către D Gusti însuși pe 25 aprilie 1945 cu ocazia împlinirii a două decenii de cercetări monografice:

„Foarte mișcat de atâtea evocări și amintiri, care mă copleșesc, vă mărturisesc că nu mă simt în cea mai bună dispoziție sufletească să vorbesc. (…) Aș vrea să mă cufund în … cucernică rugăciune, dar totuși trebuie să vorbesc (…). Doamne, ce ne mai rezervă viitorul? În acești 20 de ani, câte nu s-au întâmplat și pentru noi, și pentru țară! (…). (…) noi am crezut în ceva. Am avut credință în marile virtuți ale acestui neam… avem conștiința împăcată că am fost și cei care am prevăzut și timpurile de mai târziu… Și, pe lângă această credință, a mai fost ceva, și aceasta ne-a animat mai mult decât orice: a fost iubirea – iubirea pentru știință, iubirea pentru țară….

  • Alocuțiune susținută de academicianul Ilie Bădescu la evenimentul omagial organizat în Aula Academiei Române la data de 13 februarie 2020

i „Un savant român sub supraveghere informativă. Cazul D Gusti”, volumul al III-lea al Enciclopediei Școlii sociologice de la București, apărut la Editura Academiei în 2019 sub semnătura lui Ilie Bădescu și Ioan C Popa. Acest volum a fost dedicat confiniilor științei cu secretul. Aceste confinii, firești până la un anume prag, se vor agrava spre formula tragică a războiului ascuns dintre știința societății și regimurile politice.

ii Reprodus în Colecție de Decrete, Hotărâri ale Consiliului de Miniștri și Regulamente, Decizii și Instrucțiuni ale Academiei, Academia RSR, 1965, uz intern, pp. 17–18 (apud I C Popa, în idem). publicat în Monitorul Oficial nr. 132 bis din 9 iunie 1948”

iii „Art.III. – Nu pot fi membri ai Academiei Republicii Populare Române, persoane care, prin activitatea lor, s-au pus în slujba fascismului reacționar, dăunând prin aceasta intereselor țării și ale poporului”.

iv Cf. „Un savant roman…”. ed. cit, Potrivit articolului VIII, Ministerul Justiției era „împuternicit cu aducerea la îndeplinire a acestui decret”

v ibidem

vi Etosul şcolii înregistrează un zvâcnet în 1953, prin tentativa unor personalităţi din ultima serie de elevi ai Şcolii, în frunte cu P.H. Stahl, de a publica seria de 16 volume asupra ansamblului arhitecturii ţărăneşti: “ar fi fost, ne spune tot P. H. Stahl, cea mai completă prezentare a unei arhitecturi ţărăneşti europene. Ne-a oprit, însă, după 5 volume, «comitetul central» care considera că volumele cuprind «prea multe cocioabe şi prea multe cruci»”. Din echipa aceea mai făceau parte Florea Stănculescu şi Adrian Gheorghiu . “Ne apropiau, notează Paul H. Stahl, preocupări şi gânduri comune despre soarta tragică a ţării şi amândoi ne ascundeam să nu fim deportaţi de ruşi”. Cf Paul H. Stahl, Oameni şi sate de pe Valea Moldovei, Paideia, 2004, p. 7

vii I C Popa, în ibidem, Dacă socotim longevitatea unei şcoli după vârsta celor care o compun, putem spune că, biografic, şcoala ar fi trăit prin membrii ei cel puţin până prin anii ’80. Regimul politic de ocupație totalitară a lichidat-o civic și fizic.

viii Ibidem, p 82

ix cu o durată de viaţă de 30 de ani dacă o socotim de la momentul de înfiinţare a Asociaţiei pentru ştiinţa şi reforma socială (1918) şi până la data desfiinţării oficiale a învăţământului sociologic (1948)

x Scopul cercetării, subliniază Gusti, este cuprinderea întregului: „toate satele, oraşele, şi regiunile ţării”, ceea ce va conduce în final la o sociologie a naţiunii.

xi Se cuvine să remarcăm confluența dintre ideea gustiană și frământările celor ce-și asumaseră răspunderea statului din vremea respectivă, care avertizau forțele responsabile că „în administrarea Transnistriei este angajat tot prestigiul Țării. Trebuie să facem dovadă că suntem capabili să administrăm și o țară mai mare. Pentru aceasta trebuie oameni aleși și siguri ca energie, pricepere, conștiință și cinste”97.

xii „„În adâncul răsăritului, știam de mult că viețuiesc suflete de români, împrăștiate pe șesurile nesfârșite ale Ucrainei, în Crimeea, ba chiar în Cuban și în Caucaz. Ni se vorbea de transhumanță și călătorii ciobănești, dar cele care ni s-au spus păreau învăluite toate într-o ceață de legendă: locuri nu tocmai hotărâte, cifre nu tocmai sigure. De aceea o prea cuminte poruncă a stăpânirii a pus la cale numărătoarea tuturor românilor de peste Nistru. Pe cei dintre Nistru și Bug i-a numărat o mână de oameni pricepuți ai Institutului de Statistică, îndrumați de dl Stahl. Iar din vara lui 1942 au fost trimiși dincolo de Bug (…) câțiva tineri care duc în acele locuri o muncă eroică încă nesfârșită în clipa de față. De o chemare a d-rului Manuilă, directorul Institutului de Statistică, a ascultat și folcloristul care vă vorbește, când a trecut, nu de mult, apa Bucului spre răsărit”Apud ibidem, p 51

Presa Română, de la Cuza și Eminescu la Pamfil Șeicaru și Nichifor Crainic, Antonescu și Ceaușescu – DOC. VIDEO cu Ioan Aurel Pop și FOTO cu Ion Cristoiu

Expoziția „Din lumea presei românești – 191 de ani“


Sala „Theodor Pallady“, Calea Victoriei, nr. 125

Organizatori: Serviciul Catalogare-Clasificare Periodice, Foi volante și Serviciul Manuscrise, Carte-Rară ale Bibliotecii Academiei Române

Academia Română informează:

Read the rest of this entry »

Privirea Părintelui Justin

101 ani de la nașterea Mărturisitorului de la Petru Vodă

Parintele Justin Parvu – Duhovnicul Romaniei – de Cristina Nichitus Roncea

A privi în ochi

Sufletul iradiază din trup, din chip, se face auzit prin grai, dar mai ales se revarsă din privire. Cugetele noastre, faptele noastre ne zugrăvesc chipurile, se întipăresc pe ele precum o pecete, scriu pe chip povestea inimii noastre, făcând din el o carte deschisă, scrisă cu Lumina sau întunericul ce ne-a pătruns în sălașul sufletului. Chipul este un tablou al sufletului, o poveste a lui nerostită. Dar și sunetul cuvântului pe care îl rostim, ritmul lui și mlădierea-i, înainte de a ajunge să alcătuiască un înțeles, este el însuși un înțeles, un glas al sufletului, expresie a trăirii lui.

Să nu ne amăgim! Nu ne putem ascunde – nici de ceilalți, nici de noi înșine, nici de Dumnezeu – oricât de binevoitoare ar fi oglinzile în care ne privim, oricât de cosmetizate măștile pe care le purtăm. Clipă de clipă, chipul ne este o revelație a sufletului. (T.P.)

De pildă, în celebra „Purtare a Crucii” a lui Bosch, cugetele întunecate ale celor ce-L duc pe Hristos la moarte le schimonosesc chipurile, le strivesc, le descompun, le preschimbă în măști hidoase. O întreagă tipologie a urâtului, nu atât estetic, cât sufletesc, ți se desfășoară înaintea ochilor – de la nepăsare, la obtuzitate, egoism, la satisfacția tâmpă în fața spectacolului cruzimii, la invidie, calicie sau ura de moarte. Cugete care își devorează chipurile, le descărnează până la os, le ucid, preschimbând sufletele în fantome ce nimicesc tot ce este viu, ca în „Triumful morții” al lui Bruegel cel Bătrân.

Sau, dimpotrivă, sunt suflete ce s-au umplut de atâta Lumină, încât mângâierea lor este tămăduitoare, prezența lor, o înviere, iar privirea lor, o oglindă nemincinoasă. De aceea, a privi pe cineva în ochi nu este totdeauna un lucru ușor, pentru că ți-l descoperă întocmai, dar te și așază înaintea lui, fără putința de a păstra vreo mască pe chip.

Parintele Justin Parvu - Duhovnicul Romaniei - de Cristina Nichitus Roncea

A privi în ochi chipul dintr-o icoană îți descoperă adevărul despre rostul tău și te reașază în realitatea lumii zidite de Dumnezeu. Mai mult, a privi în ochi o icoană în carne și oase te redă ție însuți și te adună din rătăcirea prin lumea măștilor întunecate și îmbibate cu moartea.

O astfel de icoană vie este Părintele nostru Justin, mărturisitorul și nevoitorul, al cărui chip a fost zugrăvit de anii grei de mucenicie în zeghe și lanțuri, de cei peste 70 de ani de nevoință călugărească, de lacrimile și sudoarea vărsate pentru fiecare suflet venit sub epitrahilul său, de nopțile de veghe și rugăciune, de bolile și suferințe îndurate întru nădejde. Un chip pe care Hristos Și-a pus pecetea, un chip ce revarsă în afară Lumină lină.

Iar de vom căuta vreodată o cale de tămăduire a noastră ca neam, ca oameni ‒ după ce vom fi priceput, într-un sfârșit, că stratagemele psiho-socio-politice, ele singure, nu ne pot propune altceva decât să tot pudrăm cu smacuri măștile noastre schimonosite ‒ am putea începe de la a ne privi în ochi Părinții. Să ne oprim din goana noastră fără noimă și să-i privim în ochi!

Priviți-l în ochi pe Părintele Justin! Să ne așezăm o clipă înaintea lui și să-l privim în ochi! Negreșit, multe măști ne vor cădea de pe chip. Solzi opaci ni se vor desprinde de pe pleoape și vom privi lumea altfel, și viața noastră, și pe noi înșine, și unii pe alții. De aici ar putea începe o renaștere.

Spre a ne scălda ochii în privirea Părintelui Justin, Editura Doxologia ne oferă un minunat album cu 100 de portrete-icoane realizate de Cristina Nichituș Roncea, la aniversarea a 100 de la nașterea Bătrânului.

Tatiana Petrache

Parintele Justin Parvu - Duhovnicul Romaniei - de Cristina Nichitus Roncea

„O să găsiți

ochii Părintelui”

„Stând în mănăstire, alături de Părintele Justin, ne-am întrebat de multe ori cum să surprindem frumusețea și dumnezeirea de zi cu zi, cum să păstrezi cea mai bună mărturie despre sfântul pe care îl ai în fața ochilor. Am avut și noi aparat de fotografiat în mănăstire și s-au făcut poze. Dar noi n-am reușit, n-am avut atâta căldură, n-am avut atâta dragoste, n-am avut atâta uimire a unei inimi simțitoare cum a fost Cristina Nichituș Roncea. S-a impus de la sine ca fotograf oficial al mănăstirii. O femeie, nu un călugăr. Părintele aștepta pe cineva care să vadă cu ochi de fiu duhovnicesc, nu numai de artist, de profesionist, de inimă sensibilă, ci mai întâi cu ochi de fiică duhovnicească.

Fotografiile ei reușesc să vorbească despre sfințenia unui duhovnic fără să o întineze, fără să o minimalizeze sau banalizeze. Cum se poate acest lucru? Iată cum una din artele moderne, arta fotografiei, poate fi transformată în artă duhovnicească. După părerea mea, este o parte din minunea vieții Părintelui Justin. Fiecare portret surprinde o trăire, o trăire adâncă pentru țară și pentru credință. O să găsiți și ochii Părintelui. Nu lipsește nici bucuria zâmbetului Părintelui, nici umorul lui șugubăț, de care ne este atât de dor. Autoarea și-a dorit ca fotografiile sale să fie privite cu sufletul. A reușit”.

Monahul Filotheu Bălan

„Duhovnicul. 100 de ani cu Părintele Justin.
100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”
(Editura Doxologia, Iași, 2019)

Parintele Justin Parvu - Duhovnicul Romaniei - de Cristina Nichitus Roncea

Familia OrtodoxăDecembrie 2019 / nr. 12 (131) (Pag. 57 – 58) / PărinteleJustinPârvu.Ro

Roncea.Ro

Citiți și Părintele Justin Pârvu omagiat de Ziarul Lumina al Patriarhiei Române, la 101 ani de la naștere: „Ortodoxia, cheia dăinuirii noastre”

SOLIDARITATE CU TUDOR GHEORGHE!

Dragi români, vă încurajez să vă exprimați Solidaritatea cu Tudor Gheorghe prin toate mijloacele online pe care le aveți; prin conturi pe rețelele sociale, prin răspândirea cântecelor și a mesajului marelui român în mediul virtual, prin preluarea la fotografia Dvs de profil a celei de mai sus, prin comentarii pe pagina sa de Facebook și tot ce mai credeți necesar. Suntem în mijlocul unui război cultural împotriva a tot ce-i românesc, exact cum spune, pe șleau, Tudor Gheorghe, în secvența din spectacolul său DEGEABA 30 de mai jos. Apărați un simbol al românismul și vă veți apăra țara, părinții, bunicii, străbunicii dar mai ales copiii și nepoții voștri. Nu pregetați, cu duhul fiți fierbinți!

UPDATE: Tudor Gheorghe răspunde atacurilor: Da, sunt naționalist. Sunt naționalist pentru că doresc să păstrez puritatea limbii române și voi continua să lupt pentru a o apăra de tot ce o poluează. Singurul partid în care aș intra ar fi cel al lui Eminescu

Artistul, poetul și compozitorul Tudor Gheorghe a răspuns, în cadrul unui interviu acordat Antenei 3, celor care l-au acuzat de vrute și nevrute în ultimele zile.
Printre altele, cantautorul oltean a recunoscut că este naționalist. Tudor Gheorghe că nu este nimic în neregulă cu dorința de a păstra limba română pură, de a păstra tradițiile acestei țări.

„Sunt naționalist, ce e rău în asta? Sunt naționalist pentru că doresc să păstrez puritatea limbii române și voi continua să o lupt pentru a o apăra de tot ce o poluează. Eu iubesc tradițiile acestui popor, nu vreau să dispară hora, sârba, învărtita. Am mai zis asta: aș propune ministrului învățământului să introducă obligatoriu, în școală, o oră de dansuri populare. Doar hora, sârba și învârtita. Ca atunci când s-o auzi una din astea oriunde în lume, să sară 4-5 români să se prindă în horă, în sârbă sau învârtită. Așa se păstrează un popor, prin tradițiile sale. Ați văzut cum nu știu să joace Hora Unirii? De-aia sunt naționalist!”, a spus actorul.
În ceea ce privește politica, Tudor Gheorghe a explicat care este preferința politică: „Vocația mea este de dreapta. Eu practic o meserie de dreapta. Dar există dreapta în România? Am fost invitat în toate partidele, dar singurul în care aș intra ar fi partidul lui Eminescu, Partidul Conservator”, a declarat Tudor Gheorghe.
Acesta a mai povestit că pe unul dintre cei care l-a atacat recent, Andrei Caramitru, îl cunoaște de mic, de când se juca împreună cu fiul său în timpul concediilor petrecute împreună cu familia Caramitru.
ActiveNews

Ce i-a făcut să turbeze pe Tismăneanu, Funeriu, Caramitru și Baconschi:

“Decembrie 1958. O mașină cu prelată neagră înaintează ușor prin sat. La un moment dat ies trei civili îmbrăcați elegant și întreabă de Ilie Tudor. Nea Ilie cere explicație. „Cu dvs. avem treabă! Tovarășa Stancoveanu de la Regionala de Partid – Secția Culturală – are să vă comunice ceva urgent. E vorba, după câte am înțeles, de Uniunea Scriitorilor! M-a rugat să vă ducem imediat la dânsa. Suntem de la raion”. Nea Ilie își aruncă un palton în spate și pleacă alături de ei. Nu bănuiește câtuși de puțin că va fi condamnat la 22 de ani de închisoare. Pentru „poetul țăran” urmează cursuri lungi la „facultatea neagră de la Aiud”, în compania unor profesori iluștri: Părintele Dumitru Stăniloae, Radu Gyr, Nichifor Crainic.” – O explicație despre ce însemană spectacolul DEGEABA 30 la De ce a răscolit HAITA Tudor Gheorghe și de ce DEGEABA nu e degeaba. Artistul către noi și tatăl său, în celulă: „Tată, nu sunt mort!”. Analiză pentru oameni și răspuns pentru guzgani

“Ce mult și-ar mai dori tovarășii să vină, din nou, cenzura… Pentru ei, însă, va veni cenzura naturală: Istoria îi va scuipa din ea ca pe niște măsele stricate. Care îl mușcă acum de fund pe Tudor Gheorghe… DEGEABA.”

Citiți Manifestul lui Tudor Gheorghe și editorialul lui Victor Roncea, la ActiveNews: Tudor Gheorghe i-a răpit libertatea lui Șora la 30 de ani

Tudor Gheorghe la Patriarhie, invitat special al Patriarhului României, cu Patriarhul Rusiei alături

Ce i-a spus Tudor Gheorghe lui Kirill la Patriarhie nu a spus nici un oficial al României vreunui reprezentant al fostei URSS în ultimii 30 de ani. Nici un impostor cocoțat pe urmele Anei Pauker în Ministerul de Externe, în frunte cu Pleșu și demisul prin SMS Baconschi. Tudor Gheorghe i-a strigat pe Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga și Radu Gyr direct în urechile Rusiei! În sfârșit au ajuns versurile lor la moscoviții de unde l-ea venit chinul lor și al întregii Românii și altfel decât în rapoartele secrete sau prin vizorul celulelor… “Nu vor fi aplauze în această seară. Veţi auzi un lung poem al suferinţei, al rugăciunii, la care au semnat pseudonime ilustre precum Andrei Ciurunga, Nichifor Crainic, Radu Gyr”, a anunţat Tudor Gheorghe în deschiderea recitalului susţinut cu ocazia etapei finale a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească “Lăudaţi pe Domnul!”, în cadrul căruia a și fost decorat cu cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală. Și a început: “Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii/ Şi c-am strigat cu ţipătul durut/ Că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii/ Şi că urăsc hotarul de la Prut!” Video aici:

Iată de ce-l urăsc urmașii kominterniștilor de ieri:

Doamne, ajută!

Roncea.Ro

Tudor Gheorghe i-a răpit libertatea lui Șora la 30 de ani

De Victor Roncea  /   Știri, Politic   /   Publicat: Miercuri, 29 ianuarie 2020, 09:40  

Read the rest of this entry »

Mihai Eminescu despre cei ce ne conduc: Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!? – VIDEO. Cadoul unui artist: Fotografiile clasice îmbunătățite, la 170 de ani de la nașterea Românului Absolut

La 170 de ani de la nașterea Românului Absolut artistul Florin Roștariu oferă prin intermediul site-ului Mihai-Eminescu.Ro cele patru fotografii clasice ale lui Eminescu, prelucrate, îmbunătățite și mărite. Dați click și salvați. Doamne, ajută!

Read the rest of this entry »
Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova