De ce nu Kosovo în România?

Câteva argumente împotriva autonomiei pe criterii etnice
a aşa-zisului “Ţinut secuiesc”

După declararea unilaterală a independenţei provinciei Kosovo, în discursul unor lideri maghiari, s-au actualizat cererile de obţinere a autonomiei pe criterii etnice a aşa zisului “Ţinut secuiesc”.
Faţă de această situaţie, sintetizând studiile şi cercetările întreprinse pe tema convieţuirii interetnice din judeţele Covasna-Harghita şi parţial Mureş, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, prezintă câteva argumente împotriva autonomiei pe criterii etnice a aşa zisului “Ţinut secuiesc”, din care rezultă cu claritate faptul că, situaţia din zona Covasna-Harghita-Mureş, nu are nimic comun cu cea din Kosovo.
Este cunoscut faptul că, legislaţia şi practica europeană promovează ideea de convieţuire, în sensul de valoare socială constând în acceptarea alterităţii, buna înţelegere a diferitelor grupuri etnice în cadrul aceleaşi comunităţi teritoriale şi deschiderea spre comunicare sau cooperare. Există un punct de vedere recunoscut de către majoritatea liderilor politici şi civici, cât şi de literatura de specialitate din ţară şi străinătate, conform căruia în prezent se poate vorbi de existenţa la nivel naţional a “modelului românesc de relaţii interetnice”, model intercultural bazat pe valorile bunei înţelegeri şi ale cooperării, considerat etalon european pentru acordarea drepturilor minorităţilor. De aceea, în locul demersurilor pentru instituţionalizarea unei autonomii pe criterii etnice – autonomie care există de facto în judeţele cu populaţie maghiară numeric majoritară, liderii politici şi civici ar trebui să acţioneze pentru ca acest model să fie promovat şi în aceste judeţe, depăşindu-se situaţia actuală al existenţei unui “paralelism etnic”, sau în care raportul majoritatea-minoritate capătă accente conflictuale, existând situaţii de discriminare a românilor şi chiar de etnocraţie.
În conceperea strategiilor de dezvoltare identitară a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, trebuie avut în vedere faptul că populaţia de naţionalitate română la recensământul populaţiei din 2002 era de 407.035 persoane (Covasna – 51.790, Harghita – 45.870, Mureş – 309.375) reprezentând 36,04 % din populaţia totală a celor trei judeţe, iar populaţia de etnie rromă, la aceeaşi dată, era de 50.234 locuitori (Covasna – 5.973, Harghita – 3.835, Mureş – 40.426) reprezentând 4,44 % din populaţia celor trei judeţe. Rezultă că în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş 40 % din totalul populaţiei este de naţionalitate română şi de etnie rromă, deci nemaghiară. Populaţia de etnie maghiară din cele trei judeţe, în anul 2002, a fost de 668.471 persoane (Covasna – 164.158, Harghita – 276.038, Mureş – 228.275), reprezentând 59,18 % totalul populaţiei celor trei judeţe şi 46,69 % din numărul total al maghiarilor din România (1.431.807). Din cifrele prezentate rezultă cu claritate că nimeni dintre liderii maghiari nu pot solicita autonomie teritorială pe criterii etnice făcând abstracţie de opţiunile românilor, rromilor şi a cetăţenilor de alte etnii care reprezintă peste 40 % din totalul populaţiei celor trei judeţe.
Orice formă de autonomie pe criterii etnice care va conduce inevitabil, la discriminarea şi marginalizarea românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, se va repercuta negativ asupra cetăţenilor români de etnie maghiară trăitori în celelalte judeţe ale ţării. Românii nu vor putea asista pasiv cum, în mijlocul ţării lor, se formează o enclavă etnică, în care patrimoniul cultural românesc, istoria şi limba română, simbolurile româneşti, nu sunt respectate, iar românilor le sunt încălcate drepturile fundamentale. Să ne amintim doar, de “tratamentul” de care au avut parte unii şoferi care conduceau maşini cu numere de Covasna sau Harghita, pe drumurile publice din diferitele zone ale ţării, după tragicele evenimente de la Tg. Mureş, din primăvara anului 1990. Există cercuri şi personalităţi de orientare naţională, care de mai multe ori ne-au comunicat, să transmitem public atenţionarea, ca nimeni să “nu întindă prea mult coarda”, să nu pună la încercare răbdarea românilor, deoarece “mămăliga românească”, s-ar putea să explodeze. Atenţionarea este valabilă şi pentru cei care practică un discurs virulent antiromânesc, prezent în coloanele publicaţiei “Europai Ido” şi în alte articole ale unor publicişti maghiari din România.
În fond nu se poate accepta un model de convieţuire interetnică, cu două unităţi de măsură, model conform căruia cetăţenii maghiari din zona Covasna-Harghita-Mureş, pot beneficia de toate drepturile şi libertăţile unui cetăţean român, în orice localitate din România (îşi pot stabili reşedinţa sau domiciliu, pot studia, pot desfăşura profesiuni liberare şi afaceri, respectându-li-se identitatea, cultura, limba, confesiunea), pot participa la conducerea ţării, iar cetăţenii români – trăitori în aceste judeţe, sau cei din întreg spaţiu românesc, să aibă parte – în arealul est transilvan – doar de intoleranţă, măsuri discriminatorii la încadrarea în muncă, sau în derularea unor investiţii şi afaceri, precum şi de comportamente refractare la prezenţa limbii şi culturii româneşti în spaţiul public.
Într-o Europă, în care libertatea de mişcare a persoanelor este o realitate cotidiană şi un mare câştig pentru toţi cetăţenii continentului, în aşa zisul “Ţinut secuiesc”, românii sunt priviţi cu suspiciune şi rezervă, imputându-li-se vina că urmăresc “schimbarea structurii etnice” şi “românizarea pământului secuiesc”. Încă de la aşezarea lor, în sec. XIII, la poalele Carpaţilor de curbură, secuii şi maghiari au trăit şi trăiesc înconjuraţi, din toate părţile de români, cu care au avut relaţii bune, atât la nivelul liderilor, cât şi la cel al oamenilor de rând. Zeci şi sute de generaţii de secui şi maghiari din Arcul intracarpatic, şi-au găsit rosturi profesionale, împlinindu-şi destinul în Moldova şi Muntenia, iar apoi în Regatul României, bucurându-se de ospitalitate, înţelegere, sprijin şi de o percepţie foarte bună din partea românilor. La rândul lor, datorită faptului că trecătorile din Carpaţi, au însemnat întotdeauna “drumuri cu două sensuri de circulaţie”, mulţi români stabiliţi în această parte de ţară, de-a lungul timpului, şi-au adus contribuţia la prosperitatea comunităţilor locale şi a binelui-public.
Susţinerea obţinerii unei autonomii pe criterii etnice a aşa-zisului Ţinut secuiesc, va afecta pe termen mediu şi lung, relaţiile dintre români şi maghiari, având numeroase consecinţe negative, ce se pot amplifica şi multiplica cu repeziciune, după “principiul dominoului”. Să reamintim faptul că funcţionarea unităţilor administraţiei locale şi a principalelor instituţii publice, este asigurată de o importantă susţinere financiară de la bugetul central al statului. Întreg sistemul economic, de transport, comerţ, turism şi prestări de servicii este legat “ombilical” de complexul economic naţional. De la sistemul energetic, la reţeaua de căi ferate, drumuri naţionale, la cea de alimentare cu gaz metan, la sistemul bancar, la cel de învăţământ, de sănătate şi asigurări sociale. De sute de ani, economia locală este complementară cu cea a unor localităţi de peste Carpaţi. Este sugestivă, în acest sens, gluma cu vinul “din cartofi”, obţinut prin schimbul dintre varza din zonă şi strugurii de peste munţi. Este la fel de cunoscut faptul că, funcţionarea întregului sistemul turistic şi balnear local, sector care depinde aproape în exclusivitate de prezenţa turiştilor români.
Intensificarea demersurile separatiste şi autonomiste ale liderilor maghiari, nu pot rămâne fără urmări negative asupra altor importante sectoare ale vieţii publice româneşti, dintre care amintim: prezenţa şi activitatea celor câteva sute – unii spun chiar mii – de funcţionari şi înalţi funcţionari publici de etnie maghiară, stabiliţi în Bucureşti, în urma participării UDMR-ului la guvernarea ţării; crearea unor situaţii de disconfort pentru numeroşii studenţi de etnie maghiară care studiază în facultăţile din principalele centre universitare ale ţării; funcţionarea normală a extensiilor universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov ş.a, existente în prezent la Sf. Gheorghe, Miercurea-Ciuc, Odorheiul Secuiesc, Tg. Secuiesc, Covasna şi Gheorghieni; punerea într-o situaţie delicată a cetăţenilor de etnie maghiară, care locuiesc în întreg spaţiul românesc, în relaţiile cu vecinii şi colegii lor de muncă. La acestea se adaugă, reactivarea în mentalul colectiv românesc a epurărilor etnice şi celorlalte momente de teroare şi maximă intoleranţă din timpul administraţiei şi autonomiei maghiare, din perioada 1940-1944 şi din timpul defunctei Regiuni Autonome Maghiare.
Membrii familiilor etnic-mixte sunt, la rândul lor, direct afectaţi de consecinţele separatismului pe criterii etnice. La recensământul din 1992, în judeţul Covasna existau 2.724 familii etnic mixte (reprezentând 5% din totalul familiilor existente în judeţ), iar în judeţul Harghita 2.960 de asemenea familii reprezentând 3,5% din total. Dacă la acestea adăugăm familiile etnic mixte existente în judeţul Mureş şi pe cele întemeiate în ultimii 15 ani în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, observăm că numărul familiilor etnic mixte care trăiesc în cele trei judeţe depăşesc cu mult 10.000, ceea ce înseamnă între 25.000-30.000 de persoane. Studiile de specialitate au pus în evidenţă faptul că familiile etnic mixte tinere deţin un potenţial remarcabil şi resurse pozitive în a depăşi prejudecăţile şi stările tensionale interetnice şi că ele pot contribui la dezvoltarea unor relaţii pozitive între membrii naţionalităţilor din care fac parte.
O categorie însemnată de cetăţeni care, în mod obiectiv, nu pot accepta separatismul etnic o reprezintă persoanele cu dublă ascendenţă identitară rezultate din căsătoriile mixte. Datele recensământului populaţiei din 2002, pun în evidenţă faptul că în judeţul Covasna 2.391 cetăţeni de naţionalitate română au declarat că aparţin confesiunii romano-catolice şi 337 celei reformate, în timp ce 1.075 de locuitori de etnie maghiară, au declarat că sunt ortodocşi şi 143 greco-catolici. La acelaşi recensământ, în judeţul Harghita, 2.852 cetăţeni de naţionalitate română au declarat că sunt de religie romano-catolică şi 158 aparţin de confesiunea reformată, în timp ce 982 maghiari sunt de religie ortodoxă şi 179 sunt greco-catolici. Rezultă că, la recensământul din 2002, aproape 6.000 de cetăţeni din judeţele Covasna şi Harghita, sunt persoană cu duzblă ascendenţă identitară, fie de naţionalitate română şi care aparţin „bisericilor istorice maghiare” (romano-catolică, refortamtă, evanghelică şi unitariană), fie de etnie maghiară şi care aparţin bisericilor tradiţionale româneşti (ortodoxă şi greco-catolică).
Din perspectivă geopolitică, constituirea unei enclave în zona Covasna-Harghita-Mureş, nu va fi benefică pentru maghiari şi niciodată acceptată de români. Realităţile istorice şi cele prezente, din acest areal, ne artă că maghiari de aici nu se pot afirma împotriva românilor, ci numai împreună cu ei. Este în interesul tuturor locuitorilor din această parte de ţară ca, atât liderii politici, cât şi societatea civilă şi mass-media să acţioneze pentru transformarea zonei dintr-una apreciată ca având un “deficit de stabilitate”, într-o regiune cu o capacitate de absorbţie geopolitică în care caracterul multietnic şi pluriconfesioanl să asigure atenuarea asperităţilor de orice fel.
Stoparea tendinţelor de enclavizare şi de instituţionalizarea autonomiei pe criterii etnice poate asigura o valorificare superioară a resurselor şi potenţialului uman şi material din zonă. S-ar putea astfel corobora avantajele ce decurg din poziţia geografică, economia complementară şi tradiţia excelentelor relaţii istorice, culturale, confesionale, economice şi umane, atât cu provinciile istorice Moldova şi Ţara Românească, cât şi cu cele din Transilvania şi Ungaria.
Sunt doar câteva argumente care trebuiesc avute în vedere de clasa politică românească, reprezentanţii societăţii civile şi ai mass-media, cât şi de toţi cei care şi-au intensificat demersurile pentru instituţionalizarea autonomiei pe criterii etnice a aşa-zisului “Ţinut secuiesc” grăbindu-se să facă asemănări cu situaţia din Kosovo, asemănări care, după cum s-a văzut, sunt lipsite de orice temei.

Sf. Gheorghe, 18 februarie 2008
Dr. Ioan Lăcătuşu
Centrul European de Studii Covasna-Harghita

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “De ce nu Kosovo în România?”

  1. Anonymous says:

    Sa-mi sugi pula tiganule!

  2. Roncea says:

    Dovada ca ungurii stiu totusi romaneste, sta mai sus. Si pentru a-si perfectiona limba le ofer si eu ceva:
    http://www.glumite.ro/bancuri-45-bancuri_glume_unguri~pag-50.html

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova