TROITA pentru romanii timoceni

Episcopul Daniil de Dacia Felix a participat ieri la slujba de sfintire a unei noi troite ridicate de romanii timoceni langa satul Geanova, informeaza Agerpres. “Trebuie sa veghem asupra fratilor nostri din cele peste 150 de sate romanesti din sudul Dunarii si vaile Moravei si Timocului, pentru a nu-si pierde credinta si identitatea.

De aceea, nu trebuie sa ezitam sa asezam cat mai multe astfel de insemne ale ortodoxiei in acest spatiu in care, timp de 176 de ani, romanii au trait un adevarat cosmar”, a declarat episcopul Daniil. La slujba de sfintire de ieri au participat aproximativ 500 de romani din Valea Timocului, care au avut prilejul sa se intalneasca cu secretarul de stat al Departamentului pentru Relatii cu Romanii de Pretutindeni, Eugen Tomac. Protopopul Boian Alexandrovici, urmarit de autoritatile sarbe pentru promovarea slujbei in limba romana, a afirmat cu acest prilej ca “Aceasta noua cruce a noastra reprezinta pentru noi, dincolo de simbol, decizia de a ne cinsti inaintasii, mosii si stramosii nostri, care au trait in buna pace cu celelalte popoare venite pe pamanturile lor”. Aceasta este a doua troita ridicata de romanii timoceni, prima fiind sfintita la 27 septembrie 2007, fiind instalata la initiativa prese­dintelui Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin, Dusan Parvulovici, in satul sau natal – Samarinovat. G.D. / ZIUA

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova