Ion Cristoiu despre Mile Carpenisan si ceilalti jurnalistii romani aflati sub bombardamente la Belgrad. Un editorial care a scos-o din minti pe Alina Mungiu. Puterea adevarului

Puterea adevarului de la fata locului in confruntare cu Puterea

Ieri dimineata, dupa mai multe ore de mers cu masina de la Belgrad la Timisoara si o noapte de calatorie cu trenul, de la Timisoara la Bucuresti, cum am intrat in casa m-am napustit pur si simplu la telecomanda pentru a afla, de pe Euronews, daca peste noapte Belgradul a fost atacat din nou. Stabilisem cu Sorin Bogdan, corespondentul Pro Tv, ramas in capitala Serbiei, ca-l voi suna pe la doua-trei noaptea pe telemobil. Din nefericire, masinaria n-a functionat in tren. De inteles precipitarea cu care am deschis televizorul. In noaptea de miercuri spre joi asistasem la esecul avioanelor NATO de a strapunge antiaeriana. Cazusem cu totii de acord, cei ce ne infratisem intr-un fel, stand pe acoperisul hotelului pana la patru dimineata, ca de va fi cer senin, in noaptea urmatoare militarii Aliantei vor incerca sa-si ia revansa. Stirile confirmau aceasta banuiala nelinistitoare. In noaptea de joi spre vineri, Belgradul a fost supus unuia dintre cele mai violente atacuri de la inceputul raboiului. De asta data avioanele reusisera sa loveasca cladiri din inima Belgradului: sediul Statului Major al Armatei iugoslave, sediul Ministerului iugoslav de Interne. Cladiri goale, fara nici o importanta militara. O noua dovada ca NATO a ajuns, dupa o luna de esecuri, despre care scriu New York Times din 30 aprilie si Le Monde din 30 aprilie, in timpul dementei. Nu mai e vorba de o actiune militara, avand un scop bine precizat, ci de o razbunare de tip tribal. Pentru ca, asa cum arata New York Times, armata iugoslava e, dupa o luna de razboi, mai puternica si mai unita ca oricand, pentru ca, asa cum noteaza Le Monde, tactica razboiului tehnologic, dus cu masinarii ultrasofisticate, s-a dovedit falimentara in fata tacticii de gherila folosite de sarbi. NATO a inceput sa dea in tot ce intalneste in cale. Ca un mastodont care distruge din turbare ca e sfidat de unul pe care nu dadea pana acum doi bani. Din nefericire, aceasta dementa risca sa transforme in masacrare a populatiei civile o actiune pe care liderii militari si politici ai Aliantei o anuntau ca vizand exclusiv masina de razboi a lui Milosevici. Desi cladirile erau de mult evacuate, totusi n-au lipsit victimele umane. Si nu din randurile militarilor, ci din cele ale civililor nevinovati.

Sub acelasi semn, al turbarii iscate din neputinta, avioanele unor stare ce se pretind a intruchipa civilizatia finelui de mileniu au distrus, tot in noaptea de joi spre vineri, doua case particulare din Belgrad, turnul de televiziune de pe colina Avala, turn inalt de 200 de metri, unul din simbolurile capitalei iugoslave. Asadar, apararea Belgradului fusese strapunsa. Cum miercuri spre joi asistasem la esecul haitei tehnologice de a trece de antiaeriana si de a sfasia Belgradul, m-a apucat o tristete de moarte. Nu stiu cum, in cele doua nopti petrecute pe acoperisul hotelului Platice ajunsesem sa fac din Belgradul atacat de o luna de zile cu bombardiere si rachete de croaziera capitala inimii mele. Mi-era ciuda ca avioanele NATO reusisera de asta data sa treaca prin peretele de foc al antiaerienei. L-am sunat imediat pe Sorin Bogdan. Si discutia cu el mi-a mai ridicat moralul. Nu, antiaeriana nu fusese strapunsa, mi-a explicat Sorin Bogdan. Avioanele NATO apelasera la un mijloc las. Coborasera in picaj de la zece mii de metri, deasupra Belgradului si lasasera rachetele, dupa care tasnisera in sus, spre spatiul unde inaltimea le punea la adapost de orice pericol. Bine, bine – l-am intrebat -, dar de ce antiaeriana nu a tras in clipa in care le-a vazut coborate brusc deasupra orasului? Sorin Bogdan mi-a explicat calm ca-n clipa cand un avion ajunge deasupra orasului e un pericol mortal pentru locuitorii capitalei, dat fiind ca-I burdusit de rachete. E drept, trage dupa ce avionul o ia inapoi, in sus, dar sansele de a-l lovi sunt minime.

Am reluat aceasta discutie pentru a atrage atentia cititorilor asupra jurnalistilor romani cu care, timp de doua nopti, am impartasit frateste tensiunea bataliei pentru apararea Belgradului, Sorin Bogdan, de la Pro TV, Mile Carpenisan, de la Antena 1, George Roncea. De la acestia, ca si de la Narcisa Iorga, pe care am gasit-o gata de plecare, dupa doua saptamani de sedere la Belgrad, am invatat multe lucruri despre batalia pentru Belgrad. Sorin Bogdan si Mile Carpenisan sunt, dupa o luna de sedere la fata locului, adevarati experti in arta militara.

In noptile petrecute pe acoperisul hotelului, m-au invatat ce sa fac la ivirea unei rachete de croaziera, mi-au aratat, dupa zgomotul exploziilor, ce zone ale Belgradului au fost tintite, mi-au atras atentia asupra tacticii folosite de antiaeriana sarba. Au ajuns atat de buni cunoscatori intr-ale razboiului, incat mi-au putut spune, dupa zgomotul avioanelor, tipul lor si dupa directia de unde veneau, locul de unde plecasera. Acesti tineri jurnalisti, carora trebuie sa-l adaug pe Grigore Gherasim (corespondentul postului Radio Romania Actualitati, pe care, in tara fiind, l-am ascultat in fiecare zi, ca sa aflu, dupa ce am constatat ca nu mai transmite, ca fusese retras din notive obscure, ditamai postul preferand sa-si pastreze corespondentul la sediul din Bruxelles al NATO), au fost pentru mine o adevarata revelatie. Nu numai prin buna cunoastere a artei razboiului, dar si prin curajului lor extraordinar in exercitarea profesiei.

In timp ce ditamai jurnalistii occidentali, de la CNN, AFP, BBC, o sterg de la fata locului cand se zvoneste ca avioanele vor lovi din nou tot acolo, mai tinerii mei confrati la care, probabil, faimosii gazetari ai Vestului se uita de sus ca la niste amarati din Est, care n-au in spate decenii de traditie a presei independente, raman, riscandu-si viata. In timp ce bravii jurnalisti occidentali asteapta sa fie dusi de catre oficialitati la locul unde o cladire a fost lovita, ai nostri dau fuga pe strazi si ajung inaintea lor fara a sovai o clipa la gandul ca ar putea pati ceva in nebunia de la locul unde cladirea a fost lovita. Desi tineri, ei au ajuns, dupa doar o luna de razboi, maestri in trucurile de a patrunde cat mai aproape de locurile exploziei. Sorin Bogdan, de exemplu, a devenit faimos prin faptul c-a reusit sa se strecoare intre ruinele televiziunii varandu-se printre membrii garzii de corp ai primarului ales al Belgradului.

Dincolo de profesionalism, m-a impresionat la acesti tineri patima de a scrie adevarul, de a relata ceea ce au vazut si nu ceea ce ar dori guvernantii de la Bucuresti. Le-am urmarit seara de seara transmisiile de la Belgrad cand eram in Romania. Am sesizat imediat stradania de a relata ceea ce au vazut si nu ce ar vrea sa auda unii sau altii. Stand de vorba cu ei in zilele si noptile cat am fost la Belgrad, mi-am dat seama de drama pe care o traieste jurnalistul aflat la fata locului. Sunt situatii cand cei de la Bucuresti, inchisi in spatiul stramt al redactiilor si al functiilor ar vrea sa-I contrazica, fie din necunoastere, fie din antrenarea in tot felul de jocuri. Jurnalistii nostri de la Belgrad nu se lasa pana nu reusesc sa transmita cititorilor si telespectatorilor adevarul despre ce se intampla in Serbia. Riscand sa fie retrasi de acolo, cum s-a intamplat. Nu e usoara batalia pentru a spune adevarul, mai ales cand, in Romania presiunea guvernantilor asupra presei de a o transforma intr-un sprijin pentru temenelele lor in fata NATO au sporit in ultimul timp. Tinerii jurnalisti de la Belgrad nu se resemneaza. Continua sa se bata pentru ca romanii sa afle adevarul. Au de partea lor nu numai avantajul de a fi la fata locului dar si salutara constiinta profesionala, cea care presupune a situa adevarul mai presus de toate.

De aici, de la sute de kilometri distanta, ii felicit si le promit ca le voi crede relatarile. Sperand din toata inima ca, indiferent de riscurile pe care si le asuma, vor continua sa spuna adevarul. Ii avertizez ca nu numai eu, dar si milioanele de romani, care ii asculta sau ii urmaresc, isi vor da seama imediat cand vor relata nu ceea ce vad si ce simt ci ceea ce vor sa citeasca sau sa auda guvernantii de la Bucuresti. N-as vrea ca la un moment dat sa ajunga in situatia de acum a presei occidentale care, lasandu-se manipulata timp de o luna de catre oficialitatile NATO, a inceput sa-si puna cenusa in cap.

Nota bene: Redau acest text opiniei publice dupa ce dusmanii adevarului l-au sters de pe internet (vezi si cazurile Ziua si Gardianul), intr-un adevarat atentat la adresa libertatii de expresie si a istoriei reale, conform previziunilor orwelliene legate de “prelucrarea istoriei”, o materie atat de draga clanului tismanenilor.

Vezi si George Roncea si Sorin Bogdan despre jurnalistul ca un razboinic. In memoriam Mile Carpenisan. Pe frontul din Iugoslavia (I)

SINISTRU. Alina Mungiu i-a denuntat americanilor pe reporterii de razboi din Iugoslavia – inclusiv pe Mile Carpenisan – pentru atitudinea lor “pro-sarba” si “anti-NATO”

Extras: “In language that cannot be repeated, Cristoiu attacked all those supporting the intervention in Kosovo, ranging from President Constantinescu to the independent intellectual Gabriel Liiceanu, labeling the latter a mutant for his pro-Western stance. Cristoiu outdid himself when he went to Belgrade to spend the night with some Romanian reporters on the roof of a hotel. Cristoiu was lyrical when describing “the brotherhood of the Romanian journalists, united in their love for Belgrade, capital of my heart, and siding with the Serbian antiaircraft artillery as it tried to protect a European capital threatened by the fangs of the strongest military alliance in the world.”

The interesting part of Cristoiu’s story concerns the television reporters he praised for not obeying the pro-NATO line of their bosses in Bucharest, thus risking being recalled. The public-radio station indeed did recall its correspondent. The American-owned private television station, by contrast, kept their correspondent, who Cristoiu said was fighting to tell the truth, not the lies that the Romanian government wanted to hear. This shows that even broadcasters have problems in maintaining a neutral line and not giving into the furious pro-Serbian offensive of the print press. Indeed, the print media presented the Serbs as a proud people who defended three empires, and who want to die on their feet not on their knees. Albanians, by contrast, were presented either as terrorists (the KLA) or were given no coverage. Threatened by his publisher, Cristoiu defended this position, arguing that the refugees stories should not be reported because they were one-sided.”

Ion Cristoiu: Un mutant, Gabriel Liiceanu

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

6 Responses to “Ion Cristoiu despre Mile Carpenisan si ceilalti jurnalistii romani aflati sub bombardamente la Belgrad. Un editorial care a scos-o din minti pe Alina Mungiu. Puterea adevarului”

  1. fanel says:

    Ce clipe de cosmar au trait acolo si ce clipe de rusine au trait aici inapoi din parte patronilor de carton si a colegilor care stergeau la fund patronii lor pentru locuri calde si aparate de orice problema.

  2. cineva says:

    Fara limbincuristi ca Alina Muget Pipi , Imperiul nu s-ar putea extinde … ma intreb oare daca isi vand constiinta pe bani buni astfel de jeguri umane.

  3. Aura says:

    ce e de facut pentru ca jurnalistii care nu isi vand constiinta sa se diferentieze de adunaturile de lasi ce stau la umbra otravita a mogulilor?
    publicul pare sa se multumeasca cu relatarile strambe, cu un demers jurnalistic viciat de tot felul de influente si orice incercare a jurnalistului de a tine drumul drept il transforma intr-un don quijote.

  4. VR says:

    Nici publicul nu trebuie sa se mai multumeasca asa usor cu toate intoxicarile. De-asta au aparut blogurile!

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova