Turnatoriile pastorului Laszlo Tokes. De ce a fost “spalat” de CNSAS

April 1st, 2010

Scandalul politico-domestic în care s-a trezit antrenat pastorul reformat Tokes Laszlo pare să fi debutat deloc întâmplător chiar înainte de Paşti. Aflat în plin divorţ intentat de soţia sa Edith, cu o mare parte a vieţii sale personale şi politice scoasă la lumină după 20 de ani de minciună şi egoism, politicianul UDMR pare să fi primit o palmă decisivă în existenţa sa plină de ură şi de intenţii deloc creştineşti. Este oarecum bizar cum fratele său, Tokes Istvan, care este profesor de teologie reformată, îi scuză pastorului adulter ieşirile lipsite de orice cinste: “Din punct de vedere fizic, şi ca orice om celebru, uneori nu a putut alunga cîteva din frumuseţile care s-au scurs în patul său”. Şi asta după ce reprezentanţii cultului reformat au anunţat că divorţul nu este un păcat în ceea ce îi priveşte şi că Tokes Laszlo va sluji de Paşti în Eparhia Piatra Craiului, al cărui episcop este. Cum se împacă morala creştină cu ieşirile de Casanova ale unui pastor care a înjosit instituţia familiei în asemenea hal, încât cerea soţiei şi copiilor să comunice prin el doar în scris, nu am să comentez. Dar aflându-ne chiar în Postul cel Mare la Paştelui, nu pot să trec cu vederea aceste atitudini care nu fac cinste unor reprezentanţi au clerului reformat…

Am să pun însă o întrebare care de 20 de ani aşteaptă un răspuns clar şi care ar lămuri, o dată pentru totdeauna, episodul mistificat al eroului revoluţiei de la 1989 din Timişoara. Este o întrebare care vizează în principal instituţiile statului român, cele care i-au permis lui Tokes Laszlo să se erijeze pe nedrept într-un atlet al anticomunismului şi al libertăţii, pe când acesta era doar un agent al antiromânismului, al urii şi al minciunii.

De ce a fost “spălat” de CNSAS dosarul de informator al Securităţii al lui Tokes Laszlo?

În sprijinul acestei întrebări vin chiar cu documentul care prezintă un angajament semnat de Tokes cu Securitatea, dar şi o declaraţie a acestuia la o conferinţă de presă, prin care recunoaşte că a semnat acel angajament. Toate aceste lucruri au fost publicate în martie 1995 în revista lui Max Bănuş, Tinerama, dar ca orice altă dezvăluire de presă anterioară boom-ului Internetului şi a presei online, a fost uitată. La acuzele revistei Tinerama, Tokes s-a declarat învins şi a trebuit să accepte realitatea: a fost nevoit, după propriile spuse, să semneze un angajament cu securitatea, forţat de împrejurări. Atunci de ce la CNSAS dosarul său a ieşit imaculat, fiind prezentate doar documentele prin care Tokes era urmărit (ca agent KGB sau AVO, sau ca agitator al iredentismului maghiar, nu ca dizident anticomunist…)? De ce autorităţile române l-au “spălat” pe Tokes, minţind astfel opinia publică şi minoritatea maghiară, care l-a trimis chiar şi pe un post de europarlamentar? Cum se poate ca o instituţie de cercetare a arhivelor securităţii să falsifice rezultatele unei anchete oficiale? Şi mai mult, de ce?

Răspunsul oficial se va lăsa multă vreme aşteptat, dar el poate fi unul singur. Acţiunile iredentiste şi antiromâneşti din ultimii 20 de ani sunt girate chiar de către statul român, aşa cum s-a “reformat” acesta după revoluţie prin agenţii sovietici care l-au dat jos pe Ceauşescu şi apoi s-au legitimat în noua conducere a statului prin crimele făcute de mâna forte a noului regim, generalii de armată şi adjuncţii lor, printre care îl menţionăm şi pe bodyguardul lui Iliescu, megalomanul PSD-ist Voicu. Dacă chiar Virgil Măgureanu, fondatorul SRI, a declarat într-un interviu acordat lui Alex Mihai Stoenescu, că se ştia din anii 1980 că Iliescu este pregătit de Moscova pentru a lua puterea după îndepărtarea lui Ceauşescu, ce rol au avut aici Tokes Laszlo, Marko Bela, Karoly Kiraly şi Suto Andras, revoluţionarii maghiari care au pus bazele UDMR? Desigur, nu pot avea alt rol decât primii, adică nişte marionete antrenate să preia puterea pe sectorul maghiar după căderea dictatorului. Cei dintâi şi aceştia reprezintă doar alte faţete ale aceluiaşi complot regizat la Moscova pentru instaurarea unui noi regim. Ion Iliescu vorbea în ianuarie 1990, chiar într-una dintre primele şedinte ale CFSN, despre formarea unui partid unic cu mai multe componente, care să simuleze pluripartismul. Un model sovietic implementat prin partidele desprinse din FSN şi CPUN: PDSR, PD, UDMR. Un model pe care îl acceptăm cu dovezi doar acum, la 20 de ani de la Revoluţie, când cererea de divorţ a unei femei curajoase a scos la lumină o adevărată cutie a pandorei din arhivele CNSAS: un informator autodeclarat scos curat şi ţinut în viaţa politică timp de 20 de ani. De ce şi cu ce scop? O întrebare retorică, desigur.

George Bara / Napoca News