“Clasa politica postdecembrista este cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei” – Florin Constantiniu, istoric, academician. INTERVIU

La 20 de ani de la marea varsare de sange din decembrie 1989, Romania arata ca un animal bolnav si haituit. Ne uitam in urma si nu ne vine sa credem ca au trecut doua decenii de sperante zadarnice. Nimic din ce-am visat nu s-a implinit. In jurul nostru domnesc stagnarea si deziluzia, inceputurile neterminate, politica murdara, cu degetul pe tragaci, manipularea televizata. Lipseste o viziune, un proiect national de salvare. Lipseste harta viitorului. Trista priveliste n-a cazut din cer. Au creat-o politicienii si romanii insisi. Cum a fost turcul, asa a fost si pistolul. Nu mai putem sa ne ascundem dupa deget. Ca o confirmare, academicianul Florin Constantiniu, istoric de prestigiu european, ne pune in fata o oglinda necrutatoare in care, daca avem curajul sa privim, ne vom afla poate izbavirea.

„Din nefericire, sansele imense care se ofereau tarii noastre in decembrie 1989 au fost ratate”

– Cum evaluati, fara menajamente, cele doua decenii de libertate din viata noastra, domnule profesor?

– Ca pe un inaugural ratat. In istoria fiecarui popor exista evenimente cruciale, care inaugureaza o noua etapa in evolutia societatii. Decembrie ‘89 a fost un astfel de eveniment: crucial, innoitor, fondator. Din nefericire, sansele imense care se ofereau tarii noastre au fost ratate si, astfel, Romania imparte cu Bulgaria si Albania ultimele locuri din clasamentul tarilor foste comuniste.

– Pentru un individ, 20 de ani inseamna mult, aproape o treime din viata. Ce reprezinta pentru istorici aceeasi perioada?

– Pentru istorici sunt foarte instructive, intr-un astfel de moment, comparatiile cu alte intervale de timp ale istoriei nationale. Iau doua exemple de perioade cu o intindere de doua decenii, ca aceea scursa de la caderea regimului comunist. Prima: 1859-1878; a doua: 1918-1938. In primul caz, perioada a fost marcata de un progres uluitor: de la Unirea Principatelor (1859), care pune bazele statului roman modern, la castigarea independentei (1877/1878). Politica de reforme a lui Cuza, in primul rand reforma agrara din 1864, si politica de modernizare promovata dupa aceea de Carol I, au facut ca statul roman sa se smulga din inapoierea determinata – in principal – de dominatia otomana, si sa se modernizeze rapid. Progresele au fost vizibile pe toate planurile: politic, economic, social, cultural. Sa nu uitam ca, in acest interval, apar “Junimea” si Eminescu! A doua perioada: 1919-1938. Iesita dintr-un razboi pustiitor si lovita de o criza economica de o duritate nemiloasa (1929-1933), Romania a izbutit, totusi, sa inregistreze un remarcabil progres in toate directiile, 1938 fiind anul de varf al Romaniei interbelice.

– Vorbiti de doua perioade exceptionale, domnule profesor! Ce se intampla astazi in Romania se afla la polul opus!

– Intr-adevar. Am ales aceste doua perioade tocmai pentru ca ele sunt cele mai potrivite spre a fi comparate. In toate cele trei cazuri, avem de-a face cu inaugurale: in 1859, asa cum am spus, se aseaza temelia statului roman modern; in 1918, se desavarseste unitatea nationala a romanilor; la 22 decembrie 1989, se inchide “paranteza” comunista, deschisa in 1945 de ocupantul sovietic, si se reintra pe fagasul dezvoltarii firesti a societatii romanesti. Veti fi de acord – sper – ca la cea mai sumara comparatie, perioada postdecembrista apare cu o intristatoare saracie de rezultate. Suntem liberi, este adevarat, dar a progresat in vreo directie Romania? Sunt, astazi, romanii mai fericiti? Exista un mare ideal national care sa-i mobilizeze pe romani? In raport cu 1859-1878 si 1918-1938, ultimii 20 de ani nu ne dau decat infime temeiuri de satisfactie si deloc de mandrie.

„Clasa politica s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca. A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o”

– De ce, in ultimii 20 de ani, romanii nu au mai fost in stare sa repete performantele din perioadele pe care le-ati amintit?

– Parerea mea este ca perioadele de progres sunt asigurate de conjugarea eforturilor elitei politice si intelectuale cu angajarea plenara a maselor intr-un proiect national, mobilizator si stimulator. In 1859, generatia pasoptista (Mihail Kogalniceanu, Ion C. Bratianu), cea mai creatoare generatie a istoriei romanesti, s-a aflat la unison cu societatea moldo-munteana, care voia unirea si independenta. In 1918, generatia Marii Uniri (Ion I. C. Bratianu, Take Ionescu, Nicolae Iorga) s-a aflat la unison cu societatea care voia “Romania Mare” si afirmarea ei pe plan european. Din 1989, societatea romaneasca a fost profund divizata (vezi “Piata Universitatii”), lipsita de un proiect national si incapabila sa-si mobilizeze resursele pentru a valorifica sansele ce i se ofereau: in primul rand, unirea Republicii Moldova cu Romania. Pe scurt, nici clasa politica, nici societatea romaneasca nu au fost in masura sa asigure inauguralului din decembrie 1989 justificarea imenselor posibilitati oferite de caderea comunismului.

– Cu alte cuvinte, putem vorbi de o “ratare” postcomunista a Romaniei?

– Vorbim de clasa politica si de societatea romaneasca. Cea dintai a intrunit trei superlative: cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei. Lipsita de expertiza, avida de capatuiala si sigura de impunitate, ea s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca. A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o. Responsabilitatea ei fata de situatia catastrofala a Romaniei este imensa. Astazi, constatam ca industria este lichidata, agricultura e la pamant, sistemul de sanatate in colaps, invatamantul in criza, individualitatea Romaniei pe plan international disparuta. Criza economica nu a facut decat sa agraveze relele care au precedat-o. Incompetenti, guvernantii nu au stiut sa atenueze socul crizei ce ne-a lovit. Daca Romania profunda se zbate in dificultati si deznadejde, clasa politica prospera. Case peste case (oameni politici cu patru, cinci, sase locuinte; te intrebi ce vor fi facand in ele), vile in tara si strainatate, masini de lux etc. s-au strans in proprietatea clasei politice. Stiam ca avutia este rezultatul unei activitati economice. Acum, vedem ca politica este mijlocul cel mai sigur de imbogatire.

„Un popor de oi naste un guvern de lupi”

– Cine este vinovat de aceasta situatie?

– Cred ca principalul vinovat de aceasta situatie este insusi poporul roman! El ilustreaza perfect observatia ca “un popor de oi naste un guvern de lupi”. Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea romanilor, au permis clasei politice sa-si bata joc, nepedepsita, de tara. Lipsit de spirit civic, poporul roman nu a fost capabil, in acesti 20 de ani, sa traga la raspundere clasa politica sau sa “tempereze” setea ei de inavutire. Pe roman nu-l intereseaza situatia generala. Daca prin fin, nas, cumnat, amic etc., si-a rezolvat pasul lui, restul duca-se stim noi unde! Mostenirea multiseculara a lui hatar si bacsis a ramas atotputernica. Cum sa indrepti o tara, cand cetatenii ei se gandesc fiecare la sine si nu la binele comun!? Astazi, asistam la situatii si mai dramatice. Romanii pleaca – din nevoia de castig – sa lucreze in Spania sau Italia, sa lupte in Afganistan. Energii si vieti se irosesc astfel in beneficii straine. Nu poti sa-i condamni: mai bine sa lucreze pentru straini, decat pentru noii ciocoi postdecembristi, care ii trateaza cu un dispret suveran.

– Intrarea Romaniei in NATO si UE a fost, totusi, o biruinta postdecembrista.

– Sa fim seriosi! Am intrat in NATO pentru ca SUA, factorul decisiv al Aliantei, au vrut-o. Aduceti-va aminte ca, in 1997, cand Romania a dus o campanie pe cat de zgomotoasa, pe atat de inutila, SUA ne-au inchis usa la summit-ul de la Madrid. In dorinta de a castiga bunavointa Washingtonului, am incheiat tratatul dezastruos cu Ucraina, fara a obtine nici un folos. Dupa 11 septembrie 2001, evaluarea americana s-a schimbat radical. In lupta impotriva terorismului islamic, SUA aveau nevoie de noi aliati; in acest context, Romania a devenit membra a NATO. A fost o decizie americana, nu un merit al guvernantilor romani. O situatie similara, si in cazul intrarii in Uniunea Europeana. Directoratul marilor puteri ale Uniunii a decis extinderea ei in Est. Daca avem un dram de sinceritate, trebuie sa recunoastem ca suntem inca departe de a fi o tara la nivelul standardelor vest-europene, care sunt ale Uniunii. Directoratul marilor puteri a considerat insa ca este in interesul sau aceasta extindere, si atunci, la gramada – iertati-mi expresia! – am intrat si noi.

„Patriotismul e privit, in anumite cercuri ale intelectualitatii noastre si ale societatii civile, ca o boala rusinoasă”

– Ce-i lipseste Romaniei pentru a fi din nou ceea ce a fost candva?

– O „mare idee”, un mare proiect national. Inainte de 1859, a fost Unirea; inainte de 1918, a fost desavarsirea Unirii. Astazi nu ne mai insufleteste nici un ideal mobilizator. In perioada interbelica, Cioran ar fi vrut ca Bucurestiul sa devina Bizantul sud-estului Europei. Si, fara nici o exagerare patriotarda, ar fi putut deveni. Astazi nici nu vrem, nici nu putem sa ne afirmam. Economic, Romania a devenit o piata de import. Nu cunosc vreun produs romanesc vestit la export. Practic, suntem un fel de colonie. In politica externa, am disparut de pe harta diplomatica a Europei. In plan cultural, scriitorii romani asteapta, in continuare, Nobelul… In stadiul actual, cred ca sectorul in care Romania ar fi putut sa se manifeste cu sanse de succes era cel cultural-stiintific. Din nefericire, guvernantii postdecembristi si-au batut joc de invatamantul romanesc, supus la tot felul de “reforme” si “programe” inepte si distructive. Daca, din randul elevilor sau studentilor, au iesit elemente de valoare, ele sau au plecat in strainatate sau au disparut in mediocritatea din tara. Aveam sansele sa fim Bizantul Europei de Sud-Est. Am ramas insa la periferia Europei.

– Mondializarea ameninta structura fiintei nationale. Se poate sustrage Romania acestui carusel mortal?

– Mondializarea este un proces caruia Romania nu i se poate sustrage, dar caruia ii poate rezista. Nu o rezistenta, as spune, de caracter antagonic, ci printr-o afirmare a identitatii nationale. In Franta, tara cu o atat de veche si stralucita cultura, guvernul a initiat o dezbatere despre identitatea nationala. La noi, cand cineva abordeaza aceasta problema, se aud imediat voci care il acuza ca este nationalist, nostalgic etc. Patriotismul e privit, in anumite cercuri ale intelectualitatii noastre si ale societatii civile, ca o boala rusinoasa. Americanii – ii am in vedere pe cetatenii SUA – ne ofera cel mai frumos exemplu de patriotism. Noi, care ii copiem in atatea privinte, ramanem indiferenti la minunata lor pilda.

– Mai poate fi patriotismul o valoare in zilele noastre?

– Daca vorbim de un patriotism lucid, da, fara indoiala. Eu unul am aderat la principiul atat de sanatos al „Junimii”: „Patriotism in limitele adevarului”. Sa-mi iubesc tara si poporul, dar sa nu le ascund niciodata defectele. Poate este o deformare de istoric, dar cred ca identitatea nationala are o componenta esentiala: memoria istorica. Traditia se cultiva, in primul rand, prin cunoasterea istoriei. Cand monumentele istorice se paraginesc si se ruineaza, memoria istorica e pe cale de disparitie.

– Cum credeti ca vor judeca perioada postdecembrista urmasii nostri de peste o suta de ani?

– Peste o suta de ani, cred ca judecata urmasilor si, intre ei, a istoricilor, va fi foarte severa. Anii 1989-2009 vor fi considerati o perioada de declin, clasa politica si poporul roman impartind, in egala masura, responsabilitatea pentru aceasta trista realitate. Sa dea Dumnezeu ca atunci, peste un secol, Romania sa aiba situatia fericita pe care a ratat-o astazi!

Ion LONGIN POPESCU
Formula AS
Preluare de la

RomanianVip.com

Print Friendly
You can leave a response, or trackback from your own site.

5 Responses to ““Clasa politica postdecembrista este cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei” – Florin Constantiniu, istoric, academician. INTERVIU”

  1. Tudor says:

    Domnule profesor,

    Sunt intru totul de acord. Ma regasesc in imaginea pe care ati surprins-o vorbind despre Romania. Cred ca mare parte a populatiei gandeste astfel, dar gregarul (nostru profund) ne cere un lider. Nu il avem.
    Total de acord cu faptul ca avem nevoie de o idee care sa ne uneasca. Vorbind despre patriotism, e cert ca nationalismul a fost dintotdeauna un motor de relansare al oricarei tari. Desigur, vorbim despre cel moderat, progresist, care ne poate face mandrii de tara noastra si care ne indeamna sa fim mai buni. Asta in loc sa devenim victime manelizate ale mass-mediei de o mediocritate absolut dezgustatoare.
    Oarecum in contradictie cu ideea de mai sus, dar totusi salvator ar fi putut fi si momentul de aderare la UE? Poate ca ar fi putut insufla o alta mentalitate, o noua vointa. In loc sa reprezinte o incununare a unor eforturi care vor continua, imi pare ca a devenit o mare pacaleala. I-am pacalit si pe “ieuropeni”. Am legalizat balcaniada si in UE.

    Fara nici o pretentie de a face din mine un simbol, ma consider o victima a actualilor politicieni. Total dezgustat, dar totusi determinat sa-mi exercit dreptul, votez de ani de zile ce estimez ca find cel mai putin rau. Dar chiar si asa, frustrarea este constanta.
    Tot poporul – sau atitudinea lui – cred ca trebuie sa le spuna politistilor ca masinile pe care noi le-am cumparat nu sunt masini de uz personal, ca centura trebuie pusa la volan, ca la telefon nu se vorbeste in trafic, atata timp cat pentru unii exista restrictii. Ca ei, aplicand niste norme, ar trebui sa fie primii care le respecta. Daca nu, inseamna ca nu cred in ele. Ce cauta atunci in functiile respective?!?
    Tot poporul – sau atitudinea lui – ar trebui sa penalizeze derapajele si abuzurile continue ale institutiei numite biserica. La 34 de ani, lumea din jur imi spune ca “nu se spune” asta, dar ii vad cu un rictus fericit atunci cand spun ca ce se intampla in biserici e un abuz. “Nu face ca el, ci ce spune el” – e maxima lor inteligenta. In loc sa faca efortul de a-si stapani rictusul, poate ca ar fi bine sa dezaprobe deschis si sa nu se mai lase mulsi de catre aceasta tagma care in opinia mea devine cea mai ipocrita.
    Cert, valorile ne sunt inversate. Fara gres, institutiile de refugiu devin exploatantii celor slabi. Cu cat timpul trece si noi nu reactionam, devenim mai slabi.

    In speranta ca tonul meu nu va deranja pe toata lumea, ca respingerea mea fata de anumite lucruri este tot in slujba ideii de a servi interesele celor multi,

    Cu respect,
    T

    Domnule Roncea, fara a cunoaste prea bine blogul dumneavoastra, va felicit pentru actualul articol si sper sa continuati sa gasiti oameni care sa nu fie speriati de a “arata cu degetul”. Nu stiu daca ati ajuns sa aveti prezentul blog ca urmare a reducerilor din massmedia. Dar chiar daca este cazul, va apropiati de jurnalism in mai mare masura decat ceea ce vedem la TV, auzim la radio, sau citim prin ziare. Sau ceea ce de fapt, nu mai urmarim.

  2. VR says:

    Va multumesc pentru aprecieri. Mai sunt si altii. Interviul, de exemplu, este realizat de dl Ion Longin Popescu. Important este sa fie mediatizate aceste opinii si oameni de o asemenea valoare ca profesorul Constantiniu si altii si altii, dati la o parte de valurile de oportunisti si oligofreni din marea de non-valori promovate de sistemele de manipulare centrale.

  3. A says:

    Doresc sa aduc o completare domnului Constantiniu- diferenta dintre clasa politica a generatiei lui Cuza sau a lui Take Ionescu e si una financiara. Elita politica din 1859- 1918 avea bani. Erau boieri, cu averi in spate,cu studii superioare, in timp ce dupa 1989 au ajuns la putere niste coate-goale, mitocani si semi-analfabeti.
    In perioada de la Cuza si pana la al doilea razboi mondial, o parte din parlamentari erau boieri de vita veche, in timp ce azi 99% dintre parlamentarii sunt niste parveniti, imbogatiti peste noapte.
    Ce pretentii sa avem de la un “bogatas” de carton de azi, el insusi absolvent de vreo 7 clase primare, si ajuns putred de bogat prin tot felul de invarteli puse la cale de tot felul de smecheri din afara Romaniei? Ca sa fim seriosi, distrugerea economiei Romaniei a fost programata din afara tarii, bine gandita de experti economici. Miliardarii de carton de la noi, sunt doar paravanele unor corporatii/agentii de spionaj straine.

  4. roman expat says:

    Stimate Domnule Profesor,

    Tot ce spuneti este corect

    Am numai cateva adaugiri cu permisiunea dumneavoastra si anume cateva CONCLUZII CLARE :

    1. nu stiu daca Romania va mai exista in viitor !!!!!!
    2. nu se mai poate face nimic in Romania !!!!!!!
    3. nu exista sistem de valori in Romania !!!!!!!!!!!

    Eu si familia am plecat din Romania si nu vrem sa ne mai intoarcem nicioadata desi aveam o situatie financiara foarte buna si prin munca proprie am reusit dar ne-am dat seama ca Romania nu are viitor pentru copii nostri

    Ca noi sunt milioane de romani; am colegi de Universitate din SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, etc care nu vor sa mai auda de Romania fiindca a ajuns atat de mizerabila incat noi toti (expatii) credem ca nu se mai poate face nimic acolo

    An generat PIB si buget de stat dar asemenea mizerie umana se vede foarte rar pe planeta

    Transmiteti-le POLITICIENILOR SI INTERLOPILOR din Romania care conduc acea tara ca au REUSIT; dar, nu se stie cine va mai genera PIB in anii ce vor urma

    Au furat tot ce se putea fura, dar degeaba si-au facut vile ca toti traiesc , acolo in Romania, intr-o mizerie generala

    cu multa stima (NUMAI PENTRU OAMENI CA DUMNEAVOASTRA ATAT)

    un roman expat

  5. precup florin says:

    domnule Profesor,
    am citit cu multa atentie interviul pe care l-ati acordat.Sincer ma asteptam din partea dv. la astfel de aprecieri privind situatia din Romania in ceea ce priveste guvernarile …..pentru ca v-am studiat atat cat am putut materialele,scrierile,cartile publicate de domnia voastra.La fel de sincer va spun ca nu inteleg cum de a fost-este -posibil ca personalitati de talia dv. sa nu fie incluse in nici un fel de echipe care au guvernat…daca ma gandesc bine nici nu se putea ,faceti nota discordanta cu cei care ne ..tot plictisesc si ne amarasc viata cu strategiile ,ideologiile,solutiile si tehnicile lor de ..redresare economica si sociala ,cu reformele si ideile absolute de crima organizata..La origine sunt bijutier,devenit mai apoi politist cu final profesoral la o scoala de politie ;sunt absolvent de drept si sociologie cu studii aprofundate finalizate la o universitate cu traditie din sud-vestul tarii.Marturisesc ca am intentionat sa scot o carte ,dupa ce in prealabil as fi avut o discutie cu domnia voastra pe problematica subiectului-temei-…o serie de probleme de viata mi-au dat planurile ..peste cap..luat prin surprindere am cam pierdut trenul dar ..intentia a ..ramas;o serie de aspecte la care faceti referire sunt izvorite din golaneala ..numita pompos revolutie,din efectivele care au…populat atunci strada si…evenimentul in sine..cunosc foarte multe probleme in detaliu ale acelui nefericit eveniment,pentru ca tot ceea ce se intampla astazi rau si nedorit in Romania isi are izvorul in participantii-initiatorii si sprijinitorii-acelui dezgustator eveniment care practic ne-a distrus viata….orice inceput era posibil in Romania cu sanse de reusita daca golanii,hotii si tarfele nu ar fi invadat…scena politica a ..viitoarei Romanii..este punctul meu devedere -documentat si argumentat pe etape si cu exemple indubitabile-oricand va stau la dispozitie cu date absolut exacte…Sincer mi-ar face o placere deosebita sa va pot intalni..dar ca sa fiu la fel de sincer..ma tem ca placerea ar fi doar de partea mea,pentru ca domnia voastra nu cred sa aveti timp de astfel de contacte minore.Oricum eu tot mai sper la o astfel de sansa si va informez ca voi incerca sa va contactez functie desigur de posibilitatile unei deplasari in Bucuresti.
    Cu deosebita stima si consideratie col.(r)prof. Precup Florin

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova