EDITORIAL. Corneliu Vlad: Jurnalismul nu mai e meserie emblematica

De Ziua Libertatii Presei, aflu ca Romania se afla pe locul 88 in lume in ce priveste libertatea presei. Oricata neincredere ar inspira clasamentele, cu criteriile si institutiile lor de atatea ori discutabile, locul 88, dupa Burkina Fasso, nu onoreaza. Exprimarea libera in public este o proba de foc a democratiei, dar pentru a vorbi despre democratie, sa vedem mai intai ce mai este presa.

De zeci de ani, aproape cincizeci, lucrez neintrerupt – si doar – pe ogorul scrisului zilnic, caruia acum nici nu mai stiu cum ii mai zice. Inainte i se spunea presa – scrisa, vorbita, vazuta. Era, totusi, cam impropriu. Presa e doar ce iese din tipografie, de sub presa, iar in ziare, la radio si TV doar la figurat, cand ziaristul e presat de autoritati sau de patron. Acum se spune mass-media, din engleza, sau media, din franceza, dar termenul e cam rigid gramatical – e la singular, la singular-plural, ori cum o fi pluralul?

Oricum, spatiul mediatic are mai multe in el – si ca mod de abordare, si ca mod de comunicare. Schematic vorbind, sunt trei compartimente: 1. Presa scrisa si radiourile generaliste, care merg (sau ar trebui) mai ales pe anchete si analize, 2. Televiziunea, ce mizeaza pe imagine si transmitere instantanee, 3. Blogurile si site-urile de informare pe internet, cele mai slobode ca opinie, dar nu o data si la gura. Compartimentarea nu e etansa, si e bine asa, pentru ca si comunicatorii pot imprumuta de la unii la altii, iar consumatorul de informatie, tot mai flamand si mai pretentios, isi poate alcatui meniul luand de unde vrea ce vrea, dupa preferinte.

Pasionanta, caci abia la inceputuri, este presa/media pe internet, fiindca aici se afla toate bunele si relele – analiza si ancheta ziarului, imaginea – inclusiv in miscare – a televiziunii, simultaneitatea informarii si comunicarii, spontaneitatea si lipsa de constrangeri , interactivitatea, dar si subiectivismele de tot felul, dezinvoltura – uneori pana peste poate – in exprimare, superficialitatea in datul cu parerea.

Se mai poate atunci vorbi de jurnalism ca de o profesie, daca orice ins care pune mana pe mouse se vede in situatia soldatului ce crede ca are in ranita bastonul de maresal? Desi, in aceasta privinta, rigorile – chiar minime – au fost abolite de mult. Ca sa fii moasa comunala sau agent veterinar iti trebuie o patalama, iar ghicitoarele isi cer acum atestare de functionare. Ca sa fii ziarist nu-ti mai trebuie diploma, certificat, brevet, atestat etc. ci doar, sa-i zicem, sansa. Se stirbeste prin aceasta “democratizare” statutul de ziarist? Fara indoiala, mai ales ca si ziaristul, cu o hartie care-l certifica sau nu ca atare, incepe sa umble tot mai dezinvolt prin diverse alte sfere. Devine (si) om de afaceri, inclusiv cu statul, demnitar public bine retribuit din buget, purtator de cuvant sau, mai mult, procuror, judecator, al unor interese nu tocmai curate, ori consilier al mai marilor zilei. Nu i-ar putea cere nimeni ziaristului sa stea deoparte de cele lumesti, dar printre cele lumesti se afla si puterea banului, si fascinatia puterii, iar banul si puterea nu sunt de regula sfetnic bun al celui menit sa comunice informatie corecta si opinie onesta.

Oricum, meseria de ziarist nu mai e una emblematica, o intelege si o practica, la noi si in lume, fiecare cum vrea.

Corneliu Vlad

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “EDITORIAL. Corneliu Vlad: Jurnalismul nu mai e meserie emblematica”

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova