Cristian Preda si Laszlo Tokes, doua fete ale aceleiasi monede. Radu Portocala: Fabulaţii despre anticomunism

Fabulaţii despre anticomunism
de Radu Portocală

În căutarea unui paradox prin care să schimbe sensul discuţiilor din ultimele zile despre autonomia Ţinutului Secuiesc, dl Cristian Preda afirmă pe blogul său că Laszlo Tökes este “un simbol al luptei împotriva comunismului” şi un “erou anticomunist”. Iată de ce, potrivit dlui Preda, Parlamentul European l-a ales în funcţia de vice-preşedinte.

Două absurdităţi! În primul rînd, Parlamentul European nu a dat pînă acum vreo dovadă de anticomunism – ba chiar, uneori, dimpotrivă. Nimeni nu a primit pînă acum vreo funcţie la Bruxelles, nici chiar mai puţin importantă decît cea de vice-preşedinte, pentru că a luptat împotriva comunismului. De ce s-ar fi început cu Tökes?

În al doilea rînd, ar fi bine ca dl Preda să precizeze în ce a constat “eroismul anticomunist” al pastorului de la Timişoara. Ce a făcut Laszlo Tökes pentru a combate regimul Ceauşescu? A dat interviuri în presa maghiară. A trimis la Budapesta informaţii false (cazul Ernö Ujvarossy). Şi, în cele din urmă, a refuzat decizia propriei sale ierarhii religioase de mutare de la Timişoara la Mineu.

Se cheamă asta “luptă împotriva comunismului”? E vreun “eroism” în toate astea? A fost oare Tökes arestat, anchetat, urmărit, persecutat? A organizat Tökes vreo acţiune de protest (cu excepţia colaborărilor lui cu presa comunistă din Ungaria)? Îi cunoştea cineva în România calitatea de opozant înainte ca aceasta să-i fie fabricată (abia în 1989) de Europa Liberă? Răspunsul la toate aceste întrebări e nu.

Există în schimb serioase bănuieli că Laszlo Tökes a colaborat cu Securitatea (au fost publicate în diverse ziare angajamentul olograf şi o serie de note informative date de el). Alison Mutler, şefa biroului Associated Press de la Bucureşti, a scris despre asta, iar apoi a cîştigat procesul pe care i l-a intentat Tökes. Ceea ce pare destul de elocvent.

Afirmaţia lui Cristian Preda are de ce să şocheze, să irite. Pentru că a face din Tökes “un simbol al luptei împotriva comunismului” şi un “erou” înseamnă a bălăcări întregul trecut real în mocirla falselor criterii, înseamnă a diminua meritul celor care cu adevărat au luptat, înseamnă – ceea ce se încearcă de mult în România – o răsturnare a memoriei şi o adîncire a confuziei.

Comentarii interesante, inclusiv ale numitului Cristian Preda la

Ochiul Magic – Insemnari Politice de Radu Portocala

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

4 Responses to “Cristian Preda si Laszlo Tokes, doua fete ale aceleiasi monede. Radu Portocala: Fabulaţii despre anticomunism”

  1. leninbz says:

    Okei noi tot urlam si spunem si nu se intampla nimik….intrebarea este ce facem ca sa nu mai fie……cucine ar trebuii sa vb…..eu propun sa scoatem UDMR din parlamet , guvernare, prefecturi, consili locale si ce mai este si porma sa repopulam zoan harghita si covasna cu romanii…

    Nu am nimik cu cetateni romani de etnie maghiara, ci cu cei care nu respecta Romania

    http://www.leninbz.wordpress.com
    http://www.georgylyx.blogspot.com

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova