Un fost director adjunct la Europa Libera vs o fosta secretara PCR la TVR. Liviu Tofan demonteaza minciunile Luciei Hossu Longin aparute la Humanitas. Ce ii leaga pe Sorin Rosca Stanescu, Liiceanu si Tismaneanu? Afacerea ruseasca Pacepa

Cercetatorul Liviu Tofan, fost redactor sef adjunct al postului Radio Europa Libera, care, din cate deduc, pregateste o carte-document despre Afacerea Haiducu, ia la bani marunti minciunile din cartea despre Pacepa a fostei secretare PCR pe TVR in decembrie 1989, Lucia Hossu Longin, convertita peste noapte in “anticomunista” si revenita in Consiliul de Administratiae al actualei TVR, din partea PNL. Cu acribie, Liviu Tofan descopera in cartea “Fată în fată cu generalul Ion Mihai Pacepa” aparuta la fosta Editura Politica a PCR, actualmente Humanitas, a lui Gabriel Liiceanu, falsuri istorice jenante debitate de Pacepa si colportate de Longin (despre care se spune ca facea partea din reteaua tovarasului general DIE). Cum ar fi, de exemplu, o declaratie despre Afacerea Hernu pusa in gura lui Mitterrand intr-un an cand fostul presedinte francez nu mai era in viata…  Interesant de observat cum, in apararea fantomei Pacepa se tin de manuta diversi agenti si traficanti de influenta care, in aparenta, fac parte din cercuri politice si de interese diferite, de la Vladimir Tismaneanu si Gabriel Liiceanu la Lucia Hossu Longin si indelung propagandistul lui Pacepa in Romania, Sorin Rosca Stanescu. Daca avem in vedere recentele dezvaluri privind apartenenta lui Pacepa la KGB, pe linia vechiului NKVD si presupunerile ca toate persoanele de mai sus activeaza “pe deplin consipirat”, nu avem, insa, de ce sa ne mai miram. Redau mai jos analiza dlui Liviu Tofan, pe care, chiar daca l-am piscat putin legat de falsa fotografie a lui Pacepa, il respect ca pe un profesionist ce e:

Generalul DIE I.M. Pacepa – flagrant de fals în declaratii

Am cumpărat cartea “Fată în fată cu generalul Ion Mihai Pacepa” (Ed. Humanitas) mai mult dintr-un fel de simt al datoriei (de cercetător şi de fost “obiectiv” al Securitătii), dar şi pentru că un prieten din occident era curios să afle eventuale noutăti puse pe tapet de fostul general de Securitate. Mie mi se spusese chiar că n-ar fi nimic nou în acest lung interviu luat lui Pacepa de dna Lucia Hossu Longin.

Dar, mi-am zis, mai bine să văd cu ochii mei. Si bine am făcut. Căci am dat peste afirmatii care m-au uimit, pur şi simplu, prin precaritatea veridicitătii lor (ca să nu mai vorbesc de superficialitatea receptării lor de către autoarea interviului). Uimit pentru că, în exemplele pe care le voi da în continuare, este vorba despre fapte a căror verificare este la îndemîna aproape oricui; ca să nu mai spun că, în cazul de fată, improvizatiile “după ureche” vin din partea unui om din domeniul “intelligence”, cunoscător – nu-i aşa – al materiei din interior, de la sursă, ca nimeni altul.

Mi-a sărit în ochi numele “Haiducu” (pag. 79). Aha, mi-am zis, interesant; să vedem ce are de zis Pacepa despre cazul Haiducu, un caz pe care îl cercetez de un an şi jumătate, şi despre care cred că ştiu mai mult decît oricare alt muritor de rînd (formulare menită să-i excludă pe cei din serviciile speciale, româneşti sau străine). Citesc şi mă minunez. Un neadevăr după altul, o confuzie mai gravă ca cealaltă. Textul seamănă foarte mult cu materialul unui superifical şi neşcolit începător român în ale gazetăriei, care a copiat şi luat de bune fără nici cea mai sumară verificare aiurelile scrise de un ziarist “bazat”, dar de fapt la fel de superifical şi neşcolit ca şi începătorul (vi se pare cunoscut?). Dar, să le luăm pe rînd. Pacepa mentionează anul 1982 “cînd DIE, rebotezată CIE, a încercat să-l asasineze pe Paul Goma la Paris”. Toate bune pînă aici, deşi lipseşte deja un element foarte important asupra căruia voi reveni. Mai departe: “Am colaborat cu DST-ul francez (ăsta e Serviciul de Contrainformatii) şi-am văzut stiloul pe care generalul Pleşită i l-a dat lui Haiducu, ofiterul DIA însărcinat să-l asasineze pe Goma. Stiloul continea otravă, nu cerneală, adică avea un compartiment pentru cerneală şi un al doilea pentru otravă”. Nu ştim ce a văzut generalul Pacepa, dar un asemenea stilou n-a existat niciodată. Este adevărat că legenda acestui stilou cu otravă a circulat prin presa vremii, iar generalul s-a inspirat probabil din aceste articole nedocumentate. În imaginea alăturată (la începutul postului) se poate vedea că “stiloul” era în realitate un banal pix Parker.

Fotografia a fost realizată de DST ca document intern, şi a fost reprodusă chiar de Matei Haiducu în cartea sa în limba franceză “J’AI REFUSÉ DE TUER” (Ed. Plon, 1984), carte niciodată tradusă în limba română. Rolul pixului a fost de a servi ca un fel de mijloc de transport şi de ascunzătoare pentru minuscula pilulă de otravă ascunsă sub buşonul de plastic al minei, cum indică săgeata din imagine. Fapt este că Pacepa nu putea să “vadă” şi să descrie un stilou care nu a existat niciodată. De ce o face, totuşi? Pasajul citat mai sus mai contine o inadvertentă: “Haiducu, ofiterul DIA”. DIA înseamnă “Directia de Informatii a Armatei”, de care Haiducu nu a apartinut niciodată. Că avem aici DIA în loc de DIE trebuie să fie o scăpare a lui Pacepa sau o greşeală de transcriere a dnei Longin. Confuzia este însă caracteristică pentru întreg pasajul referitor la cazul Haiducu. Daca Pacepa ar fi ştiut efectiv ceva despre Matei Haiducu, ar fi fost mult mai interesant – şi mai aproape de adevăr – dacă ne-ar fi spus care era misiunea reală a acestui ofiter – şi în nici un caz “însărcinat cu asasinate”; sau dacă ar fi precizat că Haiducu apartinea de UM0103 a DIE, unitate de “ilegali” specializată pe emigratie, minorităti, culte, contraspionaj, penetrare tehnico-ştiintifică şamd. Nimic din toate acestea. Pentru o mai bună întelegere a confuziei totale din acest pasaj, iată continuarea: “Urma ca această otravă să-i fie pusă în pahar lui Goma cu ocazia unei receptii. Pleşită personal i-a dat stiloul, i-a dat sarcinile, Haiducu le-a acceptat. Apoi eu am defectat”. Avînd în vedere că tentativa de otrăvire a lui Goma făcea parte dintr-o misiune desfăşurată în anul 1982, iar Pacepa a defectat în anul 1978, cronologia pe care ne-o serveşte Generalul – “apoi am defectat” – e complet anapoda. Pacepa a fugit cu patru ani înainte de evenimentele despre care vorbeşte de parcă s-ar fi petrecut înaintea fugii sale. “Și-am informat despre toată istoria cu asasinarea lui Goma DST-ul francez (m-am dus la Paris)”. Deci, după defectare, Pacepa a informat DST-ul despre un plan de asasinare care avea să existe abia cîtiva ani mai tîrziu. “M-am dus la Paris”, spune Generalul. Aici aş face doar precizarea că prima vizită documentată a lui Pacepa la Paris după defectarea sa a avut loc în anul 1996. Să citim mai departe: “DST-ul francez l-a chemat pe Haiducu la o întîlnire: “Domnule Haiucu” – Haiducu venise acolo sub o identitate fraceză, era ofiter ilegal, avea o cu totul altă identitate, alt nume – “ce faceti? Cum o mai duceti?”… Nimic mai fals. Haiducu nu avea nici alt nume, nici altă identitate. Matei Haiducu venise în Franta, în 1975, doar cu “legenda” destul de subtire de persoană persecutată politic, motiv pentru care a şi cerut – şi obtinut foarte repede – azil politic. Altfel, biografia lui era absolut autentică, omitînd, evident, doar faptul că era ofiter de Securitate. Haiducu nu venise în Franta cu alt nume sau altă identitate. Iar cetătenia franceză o dobîndise în noiembrie 1978 în urma căsătoriei cu o frantuzoaică, devenită Madame Haiducu. O altă identitate avea să capete Haiducu abia în septembrie 1982, cînd a devenit Mathieu Forestier şi a trecut sub protectia totală a serviciilor franceze. Dialogul reprodus de generalul Pacepa continuă astfel: “O, by the way, ati auzit de numele Pacepa?” A înlemnit. “Știti c-a defectat, ştiti că acuma este aici, la noi în sediu?” Peste trei zile Haiducu a telefonat şi-a spus tot ce-i ordonase Pleşită. Asta nu se ştie… El a venit, el a spus şi el a dat tot planul, pe care noi nu-l ştiam. Eu ştiam doar de Haiducu, nu ştiam că a primit ordin să-l execute pe Goma”. Cum nu ştia, cînd cu o pagină înainte Pacepa spunea: “şi-am informat despre toată istoria cu asasinarea lui Goma DST-ul francez”? Trecem peste. Interpelarea lui Haiducu de către DST s-a produs într-adevăr în septembrie 1979, dar Haiducu nu avea cum să spună “peste trei zile” ceva ce nu avea să afle decît în februarie 1982. Revelatiile lui Pacepa continuă pe aceeaşi notă fantezistă: “După ce s-a aflat toată istoria, DST-ul, care este o organizatie fantastică, a înscenat asasinarea lui Goma. Nu ştiu dacă cunoaşteti detaliile. Haiducu a venit, i-a pus otrava în pahar, otrava nu mai era otravă, stiloul era alt stilou, Goma a băut şi-a căzut. Salvarea a venit, l-a luat, scandal, Goma a murit, Goma este dus la spital. Preşedintele Mitterrand a dat o declaratie – era invitat să vină în România: “Suspend vizita în România pentru că serviciul de spionaj român a devenit o bandă de criminali”. În timpul ăsta, Goma era la o casă conspirativă şi sărbătorea evenimentul, succesul”. Această înşiruire de fabulatii este pur şi simplu aiuritoare. Scena respectivă a fost descrisă atît de Haiducu în cartea sa mentionată mai sus, cît şi de Paul Goma în “SOLDATUL CÎINELUI” (Ed. Humanitas 1991), carte apărută în Franta încă din 1983 la editura Hachette sub titlul “CHASSÉ-CROISÉ”. Cele două descrieri se completează perfect şi ne dau imaginea reală a celor întîmplate în ziua de 18 mai 1982. Într-adevăr, DST-ul a înscenat “otrăvirea” lui Paul Goma, dar, “nu ştiu dacă cunoaşteti detaliile”, cum spune Pacepa, motiv pentru care vi le prezint pe cele reale: stiloul, care era un pix, nu a jucat nici un rol; Goma nu a băut, şi nici nu a căzut. În momentul în care a luat paharul în mînă, Goma a fost lovit peste mînă, ca din greşeală, de “ziaristul” francez de lîngă el (un agent al DST), iar paharul s-a răsturnat pe masă, otrăvirea fiind astfel “ratată”. N-a venit nici o salvare, care evident că nici nu a dus pe nimeni la spital. Nu s-a spus că Goma ar fi murit, şi nu a existat nici un fel de scandal. Despre această scenă nici nu s-a ştiut nimic luni de zile, pînă în septembrie 1982, cînd a relatat-o presei chiar Paul Goma. El nu a fost dus la nici o casă conspirativă (reflex securist), şi nu a sărbătorit nimic. Pur şi simplu a luat un taxi, însotit de “ziaristul” mentionat, şi s-a dus acasă, escortat discret, pentru protectie, de o maşină a DST-ului (care l-a pierdut pe drum) şi de către Haiducu în maşina acestuia. Iar declaratia lui Mitterrand citată de Pacepa nu a existat niciodată. Vizita oficială pe care Mitterrand urma să o facă în România în luna septembrie a lui 1982 a fost amînată printr-un simplu comunicat de presă în care se invoca agenda prea încărcată a preşedintelui francez – atît şi nimic mai mult. Iar acest anunt a fost făcut pe 28 iulie, la peste două luni de la scena de mai sus şi despre care, repet, nu a ştiut nimeni, darămite să fi provocat vreun “scandal”. Cam astea sunt “dezvăluirile” generalului Pacepa despre cazul Haiducu. De neînteles. De-a dreptul ciudat este faptul că lui Pacepa îi scapă tocmai aspectul public, notoriu, care a făcut celebru acest caz sub numele de “Afacerea Tănase”: tentativa de lichidare a scriitorului Virgil Tănase, principala misiune a lui Haiducu. Și cum se face că Pacepa nu ne dă nici cea mai mică explicatie pentru diversiunea organizată de DST prin “otrăvirea” lui Goma? DST-ul a făcut-o doar aşa, ca să se afle în treabă, sau ca să joace un pic de teatru de amatori? Nu, ea a fost doar un episod dintr-o fabuloasă afacere de spionaj, una din cele mai fascinante ale războiului rece, cu un substrat uluitor. Contributia generalului Pacepa la elucidarea acestei afaceri cu adevărat senzationale se rezumă, din păcate, la răspîndirea de noi neadevăruri pe care le girează cu aura sa de insider atoateştiutor, dar le colportează cu nonşalanta unui flecar oarecare informat la mîna a şaptea. El face astfel un mare deserviciu relativ la prelucrarea fondată, profesionistă şi corectă a trecutului ceauşisto-comunist şi a celor comise – în România şi în afara ei – de Securitatea din care a făcut parte. Oare se gîndeşte doamna Hossu Longin să pregătească o erată? Dacă doar acest mic fragment analizat se dovedeşte atît de precar ca adevăr şi corectitudine a faptelor, ce să credem despre restul cărtii?

Voi încheia cu un alt exemplu flagrant despre cum tratează Pacepa fapte şi date istorice elementare. Exemplul nu se referă la această carte, ci la un interviu acordat de general ziarului Ziua acum trei ani. În partea a patra a interviului, publicată în 12 septembrie 2006, Pacepa se referă, între altele, la afacerea “Hernu” (Franta 1996), şi afirmă că “în 1997, preşedintele Mitterrand a declarat public că actiunea lui Caraman a fost o provocare, şi a reabilitat oficial memoria lui Hernu”. Am citat. O mică precizare: Mihai Caraman, primul şef al SIE după 1989, este cel care a dat francezilor dosarul Hernu din arhivele Securitătii (o copie fiind şi în posesia noastră). Revenim la afirmatia lui Pacepa cum că Mitterrand ar fi calificat public actiunea lui Caraman drept provocate şi l-ar fi reabilitat pe Charles Hernu, fostul său prieten şi ministru al apărării. Ce ne facem însă cu faptul că, în 1997, Mitterrand nu putea face toate acestea pentru că nu mai era în viată? Ca să nu mai spunem că Mitterrand nu a vorbit niciodată public despre cazul Hernu pentru simplul motiv că tot el l-a făcut “secret de stat” şi l-a “îngropat” din clipa în care a văzut dosarul Hernu, în toamna lui 1992, că acest caz nu a devenit public decît abia în toamna lui 1996, iar Mitterrand s-a îndreptat spre o lume mai bună (sperăm) cu vreo zece luni înainte, la 8 ianuarie 1996. Dacă Pacepa este în stare să pună în gura unei personalităti afirmatii pe care aceasta nu le-a făcut pentru simplul motiv că nu mai era în viată la momentul invocat, ce poate să mai urmeze? Ah, da, urmează un film documentar cu şi despre generalul Ion Mihai Pacepa, tot o realizare a doamnei Lucia Hossu Longin.

Liviu Tofan

Aparut pe Cotidianul.ro

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

3 Responses to “Un fost director adjunct la Europa Libera vs o fosta secretara PCR la TVR. Liviu Tofan demonteaza minciunile Luciei Hossu Longin aparute la Humanitas. Ce ii leaga pe Sorin Rosca Stanescu, Liiceanu si Tismaneanu? Afacerea ruseasca Pacepa”

  1. […] Un fost director adjunct la Europa Libera vs o fosta secretara PCR la TVR. Liviu Tofan demonteaza mi… Tue Aug 10, 2010 1:42 am Dacă Pacepa este în stare să pună în gura unei personalităti afirmatii pe care aceasta nu le-a făcut pentru simplul motiv că nu mai era în viată la momentul invocat, ce poate să mai urmeze? Ah, da, urmează un film documentar cu şi despre generalul Ion Mihai Pacepa, tot o realizare a doamnei Lucia Hossu […] […]

  2. KRISTIJAN IVANICIC ZAGREB HR says:

    DECI LUCIA HOSSU A STAT SUB MASA…. FELICITARI DOMNA TRADATOARE DE TARA!
    IN SFRASIT CINEVA IL APRECIZA PE GUNOJUL KGBist PACEPA….

  3. […] – respectiv chiar Pacepa-omul invizibil, in cartea de povesti a Luciei Hossu Longin, “Spate in spate cu Ion Mihai Pacepa“, editura Humanitas (cum altfel?!), pag 81-82 – au inceput sa schimbe povestea, […]

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova