Maghiarizare ilegala la Oradea sub ochii “javrelor” de politisti (oameni slabi, apud liderul lor de sindicat). “Ardeleanul” Laszlo Tokes indemna extremistii maghiari la “nesupunere civica”. Pe cand vom scrie numele strazilor si in tiganeste?!


Comunicat oficial si sfidator al extremistilor maghiari din Romania, via “vicepresedintele Parlamentului European”, agentul Laszlo Tokes:

Au fost remontate indicatoarele cu denumirile istorice maghiare ale străzilor din Oradea

Un grup din cadrul filialei Oradea a Asociaţiei Tinerilor Maghiari din Ardeal a repus azi, 27 septembrie, în Oradea, în prezenţa vicepreşedintelui Parlamentului European, Tőkés László, indicatoarele cu denumirile istorice de străzi, îndepărtate de curând de către municipalitate. Primăria Oradea a demontat, în data de 23 septembrie, de pe clădirile aflate în proprietatea bisericii – în una din clădiri îşi are sediul şi biroul central al domnului vicepreşedinte – toate indicatoarele care conţineau aceste denumiri istorice, indicatoare confecţionate din resurse financiare proprii. Drept motivaţie, municipalitatea nu a putut produce decât o sesizare extrem de vagă. După reamplasarea indicatoarelor, la doar 30 de minute a apărut un echipaj al Poliţiei Comunitare Oradea, care a făcut fotografii, a luat notiţe, respectiv i-a atras atenţia lui Tőkés László că sprijină un act ilegal, respectiv remontarea indicatoarelor cu denumirile istorice. Eurodeputatul ardelean a răspuns că nici la Timişoara, ceea ce s-a întâmplat, nu s-a întâmplat în cadrul legal existent, motiv pentru care uneori e nevoie să ne folosim de instrumentele nesupunerii civile, subliniind că legile proaste şi antidemocratice se scriu în contradicţie cu practica europeană şi valorile comune.

Oradea, 27 septembrie 2010

Tőkés László / Vicepreşedinte PE

Foto: Mohácsi László-Árpád / Biroul de presă al vicepreşedintelui PE, Tőkés László
Vezi si După Harghita, Covasna si Mures, Tokes include Bihorul şi Satu Mare în planurile sale autonomiste

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

4 Responses to “Maghiarizare ilegala la Oradea sub ochii “javrelor” de politisti (oameni slabi, apud liderul lor de sindicat). “Ardeleanul” Laszlo Tokes indemna extremistii maghiari la “nesupunere civica”. Pe cand vom scrie numele strazilor si in tiganeste?!”

  1. calin says:

    Aia erau politisti comunitari,dar te faci ca nu intelegi.
    Si in legatura cu ce au strigat politistii catre idol,daca strigau acelasi lucru lui Iliescu,Ponta,Antonescu sau oricare altul erau perfecti,erau niste eroi.
    Dar si-au permis sa strige despre idol,si numai este bine.

  2. VR says:

    @ calin
    Se pare ca nu eu ma fac ca nu inteleg. Toti participanti la mars erau politisti comunitari? Si cei surprinsi in uniforma de politisti necomunitari scandat cretinisme? Iliescu, Ponta, Antonescu sunt cumva presedinti ai Romaniei (poate la ei in budoar)? Si cei care permit instalarea steagurilor Ungariei si ale Tinutului Secuiesc pe cladiri ale adminsitratiei de stat a Romaniei sunt tot politisti comunitari? Si cel din fotografia de aici, care da mana cu Tokes in timp ce comite o ilegalitate, din “nesupunere civica”, pentru ca e “politist comunitar” nu mai e politist?! E doar “comunitar”? Chiar nu ti-e rusine? Daca va place cuvantul javra inseamna ca-l si meritati!

  3. Iustina says:

    Cum e posibil ca sa fie puse placute cu nume maghiare in Romania cand deja strada poarta un nume?? Ce mai ramane? Sa ne oblige sa invatam limba maghiara?? Ce faceti guvernanti,dormiti somnul de veci?!!!?

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova