CEDO vs CNSAS si Andrei Plesu. Gabriel Andreescu a castigat la CEDO dupa ce a afirmat ca Andrei Plesu a colaborat cu Securitatea. Plesu se afla pe lista “Voci curate” a Civic Media remisa CNSAS in urma cu exact patru ani. Vremea bilantului

Gabriel Andreescu, membru fondator al Comitetului Helsinki Român – caruia i-am publicat decizia CNSAS pe site-ul Civic Media ca urmare a operatiunii “Voci curate” lansata in urma cu exact patru ani, pe 13 iulie 2006 -, a câştigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului in cazul procesului sau cu Andrei Plesu, fost membru al Colegiului CNSAS. Asadar Guvernul trebuie să-i plătească acum 10.000 de euro pentru ca i s-a încălcat dreptul la exprimare şi la un proces echitabil.

Andreescu a promovat, în România, adoptarea legii privind accesul la propriul dosar întocmit de Securitate, potrivit deciziei publicate pe site-ul CEDO.

În iunie 2000, reclamantul a cerut Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să-i arate propriul dosar, iar în luna septembrie a aceluiaşi an a cerut informaţii privind colaborarea unor membri ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române cu Securitatea, informeaza Cotidianul.ro.

Judecătorii CEDO au constatat că Andreescu nu a primit răspuns la niciuna din solicitări.

Totodată, în 20 februarie 2001, Gabriel Andreescu a participat la o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a referit la relaţiile unui membru CNSAS, Andrei Pleşu, cu Securitatea şi instituţiile regimului comunist. El a precizat că Pleşu a colaborat cu Securitatea şi a acceptat unele funcţii înalte în primele guverne formate după 1989. De altfel, Andrei Pleşu nu şi-a clarificat, nici până în prezent, relaţiile cu Securitatea la fel cum Mircea Dinescu (foto cu cei doi) nu si-a lamurit-o pe cea cu alte servicii secrete, din spatiul sovietic. Rolul celor doi prin arhivele CNSAS, un “filosof” – in prezent angajat al oligarhului filo-rus Dinu Patriciu – si un fost poet si “savant”, declarat incompatibil de catre ANI dar premiat de Moscova, ambii fosti activisti ai PCR, pare acum, dupa decizia CEDO, mult mai clar.

Andreescu a apreciat că aceste informaţii ridică unele dileme morale în ceea ce priveşte alăturarea lui Pleşu cu CNSAS şi că astfel se explică reticenţa acestuia în demascarea poliţiei politice din timpul regimului comunist.

Andrei Pleşu a făcut plângere penală împotriva reclamantului, acuzându-l de insultă şi defăimare, el fiind achitat de prima instanţă. În urma recursului, însă, Andreescu a fost amendat cu cinci milioane de lei vechi, iar Pleşu a câştigat despăgubiri morale de 50 de milioane de lei vechi din partea acestuia.

Gabriel Andreescu spune că instanţa care l-a condamnat a luat hotărârea în lipsa unor dovezi în audieri, după ce el fusese achitat de un tribunal de primă instanţă.

Cei şapte judecători ai CEDO, reexaminând elementele acuzaţiei de defăimare, au ajuns la concluzia că decizia Curţii de Apel, în absenţa mărturiei lui Gabriel Andreescu, nu a fost corectă. Curtea de primă instanţă dăduse o altă soluţie şi îl achitase pe acesta.

Instanţa românească ar fi trebuit să ia în calcul şi contextul în care s-au întâmplat faptele, se spune în sentinţa CEDO, respectiv faptul că Gabriel Andreescu a cerut clarificări privind integritatea morală a membrilor CNSAS, o instituţie al cărei scop era chiar acela de a demasca foştii colaboratori ai Securităţii, transmite Radio Romania Actualitati.

Gabriel Andreescu a intentat proces statului român la CEDO în anul 2002. El a invocat încălcarea articolului 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la liberă exprimare şi a articolului 6, referitor la un proces echitabil.

Magistraţii CEDO i-au dat reclamantului câştig de cauză luna trecuta, condamnând statul român la plata a 10.000 de euro, dintre care 3.500 de euro daune materiale, 5.000 de euro despăgubiri morale şi peste 1.100 de euro pentru cheltuieli de judecată.

Nu în ultimul rând, CEDO a luat notă de faptul că daunele înscrise în soluţia finală a instanţei româneşti erau exorbitante: de 15 ori salariul mediu pe economie din România (in cazul proceselor mele cu gasca GDS, pentru acuze similare, aceasta pretentie este de 200 de ori salariul mediu! – ati citit bine)

Aceasta ar putea fi considerată o măsură care ar putea determina media şi liderii de opinie să se reţină de la îndeplinirea rolului lor de informare a publicului în chestiuni de interes general, mai arată CEDO (se aude “maestre” Stoica?).

Decizia judecătorilor europeni urmează să devină definitivă în condiţiile definite de articolul 44, alineatul 2 din Convenţie.

De abia astept sa pierd si eu procesele in Romania!

Vezi si: Secretele lui Plesu: Angajamentul si scrisorile catre Ceausescu

Conjuratii de la Tescani

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

4 Responses to “CEDO vs CNSAS si Andrei Plesu. Gabriel Andreescu a castigat la CEDO dupa ce a afirmat ca Andrei Plesu a colaborat cu Securitatea. Plesu se afla pe lista “Voci curate” a Civic Media remisa CNSAS in urma cu exact patru ani. Vremea bilantului”

  1. ion says:

    Liviu PETRINA, fost lider ţărănist a câştigat, în 2008, la CEDO procesul împotriva a jurnaliştilor de la „Academia Caţavencu” – Mircea DINESCU şi Cornel IVANCIUC – care au scris, într-un articol, în 1997, că a colaborat cu Securitatea, instanţa stabilind că i s-a încălcat dreptul la viaţă privată şi familie. Petrina a primit aici o hotărâre care se axa pe nepromovarea libertăţii de exprimare, care putea fi favorabilă lui Ivanciuc. La CEDO însă decizia a fost răsturnată, iar statul român a pierdut în faţa fostului lider ţărănist. (Gabriel Andreescu)

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova