A murit geopoliticianul mistic roman Jean Parvulescu, nasul “Nasilor” lui Putin, unul dintre marile genii ignorate ale Romaniei. FOTO/VIDEO

November 22nd, 2010

Interviul. Jean Parvulesco interpretat in À bout de souffle by ZiaristiOnlineTV

Foarte putin cunoscut in Romania, filosoful mistic Jean Parvulescu (Parvulesco in Franta), nascut in 1929, conspirator si contra-conspirator, a murit, ieri, la Paris. Anuntul a fost facut de geopoliticianul rus Alexandr Dughin, cu care intemeiase o legatura de maestru-ucenic (vezi mai jos un studiu despre “Galaxia GRU”). Conform marturiilor lui Dughin, intarite de Parvulescu in convorbirile pe care am avut privilegiul sa le am cu el, romanul nostru este “nasul” gruparii de tineret a lui Putin “Nashii” (“Ai nostri”), ca autor al conceptului (in opozitie cu “Ei”), pus in practica in Rusia de geopoliticianul rus. O personalitate arhi-complexa, de talia prietenilor sai, Mircea Eliade si Vintila Horia sau René Guénon si Ezra Pound, Jean Parvulescu, fugit in anii ’40 din tara si ramas de atunci in exil, a fost un nationalist in toata puterea cuvantului, actionand, de exemplu, pentru tara sa adoptiva, in Organizatia Armata Secreta care activa in Algeria la sfarsitul aniilor ’50. Faimos in literatura si cultura franceza, Jean Parvulescu, jucat de actorul Jean-Pierre Melville, este “imortalizat” intr-un film al lui Jean-Luc Godard si François Truffaut, “À bout de souffle” – “Fara suflare” (1960), raspunzand la intrebarea “Care este cea mai mare ambitie a sa?” cu replica: “Sa devin nemuritor. Si apoi sa mor”.

A publicat peste 30 de carti, dintre care nici una nu a fost tradusa in romaneste. Titlurile lor sunt edificatoare: incarcate de mister si fulgere ale unor idei socante. Pe langa tratatele si eseurile sale vizionare de geopolitica, asemenea lui Eliade, Parvulescu a creat mai multe romane semi-fantastice cu cheie, in care denunta Conspiratia Aqvariana si ofera ultima solutie: intoarcerea la traditie si crestinism, militand pentru un stat crestin condus de un om al Bisericii. Dupa ce inca din anii ’80 scrie despre un proiect al “incalzirii globale” si modificarilor climatice planetare dezvoltat in nordul Alaskai (HAARP), intr-unul dintre romanele sale fundamentale, de acest tip, “conspirationist”, intitulat “Steaua Imperiului Invizibil”, Parvulescu scrie impotriva “demonilor democratiei” adusi si raspanditi de New Age si Noua Ordine Mondiala, motiv pentru care este catalogat de unii drept “ultimul mare fascist” iar de altii, la fel de neintelegatori, drept “esoterist”.

Scriitoarea si jurnalista Mirela Roznoveanu, emigrata in Statele Unite dupa 1990, povesteste despre o intalnire a sa cu Jean Parvulescu:

“Am avut prilejul sa il cunosc pe Jean Parvulescu acum cativa ani la Paris. Este un personaj straniu, amestec de geniu si legenda, o minte originala si paradoxala. Pacat ca romanii nu au nici o idee despre opera lui.

Jean Parvulesco: “Je pense que l’heure est vraiment venue pour reconnaître qu’en réalité toutes les littératures européennes ne constituent qu’une seule grande littérature, expression d’une même civilisation et d’un même destin, d’une même prédestination.“
La foarte inceputul anilor ‘60, dupa spusele Aurorei Cornu, Jean Parvulesco l-a convins pe Dominique de Roux sa infiinteze o editura pe care cei doi au numit-o L’Herne, mai tarziu cumparata si foarte bine ingrijita de Constantin Tacou. L-am cunoscut pe regretatul Costa Tacou, i-am vizitat editura si casa, un palat din apropierea gradinii Luxembourg, prilej cu care am baut sampanie in sufrageria imensa de la al nu stiu catelea etaj si i-am admirat tapiseriile din secolele al 16-lea si al 17-lea in vara anului 2000. Cu acel prilej am descoperit ca atit Costa cit si mama mea se trageau din acelasi sat de aromani din nordul Greciei, si ca eram practic veri, chiar daca indepartati.

La prestigioasa editura L’Herne, in faimoasele Cahiers de l’Herne au aparut Céline (1963), Ezra Pound, Mircea Eliade, Edgar Allan Poe, Jorge Luis Borges, Henri Michaux, Gérard de Nerval, Bertolt Brecht, William Butler Yeats, Samuel Beckett si inca alti peste o suta de autori. Aurora Cornu povesteste numeroase anecdote despre acest inceput la care ea a fost martora, printre altele cum Dominique de Roux i-a oferit lui Ezra Pound apartamentul lui din Paris ca sa locuiasca si ca Dominique s-a mutat la rude. Asta ca sa il convinga pe Ezra Pound (stramtorat financiar) sa-i dea un manuscris spre publicare. Formula publicarii in Cahiers de l’Herne era (si a ramas) un manuscris original insotit de ample comentarii critice, deci o tratare monografica a autorului caruia ii era dedicat numarul. In ce priveste numarul despre Celine, tot Aurora Cornu povesteste ca Jean Parvulesco, ea si Dominique de Roux au trebuit sa trudeasca din greu pentru a obtine un manuscris original de la Lucette Destouches, vaduva acestuia”.

Ultimii ani si i-a dedicat descalcirii prin incalcire a conspiratiilor actuale din spatiul euro-atlantic si euro-asiatic, conturand conceptul de eurasianism versus atlanticism si cucerindu-l pe geopoliticianul rus Alexandr Dughin, unul dintre teoreticienii miscarii nationaliste ruse respectat si incurajat de liderul rus Vladimir Putin. Prin Parvulescu Dughin a imbratisat ideea Romaniei Mari si a unei aliante pan-ortodoxe fara a fi si pan-slaviste, tinand cont de trecutul incarcat al celor doua popoare, roman si rus (din pacate, strategii KGB/GRU sunt mai puternici pe teren decat ar putea fi influenta lui Parvulescu asupra gandirii lui Dughin). Ultimile sale carti aparute anul aceste sunt romanul fantastic Un retour en Colchide si volumul de “investigatii geopolitice” despre “conspiratia permanenta”, publicat la inceputul anului, “Confirmarea Boreala”, despre conceptul de “Marea Europa”, in care Rusia lui Putin joaca un rol primordial. Coincidenta face ca in 2005, in timp ce Parvulescu publica la Paris teoria sa despre Axa Paris-Berlin-Moscova (cu prelungire la New Delhi si Toki0) in lucrarea “Vladimir Putin si Eurasia” eu publicam la Bucuresti despre cealalta Axa si “Noua Romaniei la Marea Neagra”. Coincidenta este cu atat mai haioasa cu cat dupa ani am aflat ca era sa aleg exact aceeasi fotografie de coperta ca si Jean Parvulescu. Este, cred, momentul in care ii suscit interesul si incepe sa ma caute, dupa ce imi transmite un mesaj personal prin Ioan Grosan, care il vizitase la Paris. In ciuda incrucisarilor noastre de Axe, ne apropiem si ne regasim, impartasindu-ne viziuni nationale comune. Am avut norocul sa aflu astfel, prin conversatiile pe care le aveam cand si cand, cateva crampeie din gandirea fabuloasa a acestui geniu nestiut al Romaniei.

Ca multi mari ganditori romani, a murit intr-o mansarda. A lasat in urma, pe langa opera sa vie, cinci copii si 14 nepoti.

Ultima sa mare dorinta era sa se intoarca acasa, in Romania. Era fascinat de-a dreptul de Sfintii Inchisorilor si minunile lor si vroia sa mearga in pelerinaj la Aiud si Manastirea Petru Voda. Era convins ca martirii anticomunisti au facut ca neamul romanesc sa supravietuieasca si sa iasa de sub comunism cu credinta in Mantuire.

Dumnezeu sa-l ierte!