De Ce Mint News. Bogdan Chirieac si PSD dezinformeaza, rezervistii SRI dezmint: militarii in retragere nu au initiat nici un demers la Bruxelles pe tema pensiilor

Dezminţire din partea ACMRR

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii precizează, cu toată responsabilitatea, că nu a întreprins şi nu a făcut niciun demers la Parlamentul European şi la nicio altă instituţie europeană referitor la punerea în aplicare a Legii sistemului unitar de pensii publice din România şi respinge, ca nefondate, orice alegaţii care îi pun în sarcină intervenţii la foruri externe în problema pensiilor militare.

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii, împreună cu alte asociaţii similare, a întreprins demersuri cu privire la recalcularea pensiilor militare la instituţiile de stat române cu competenţă în domeniu, inclusiv la Administraţia Prezidenţială. Apreciază că, în momentul de faţă, orice demers la instituţii europene este prematur, atâta timp cât procesul de recalculare este în desfăşurare şi nu se deţin documente care ar putea proba “încălcarea dreptului de pensie recunoscut prin legislaţia anterioară”.

PREŞEDINTELE

A.C.M.R.R. DIN S.R.I.,

Colonel (r)

Filip Teodorescu

Dezinformarea blogului “De Ce News” al lui Bogdan Chirieac si Razvan Dumitrescu:

Rezerviştii din SRI reclamă Legea pensiilor la Parlamentul European

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (ACMRR) din SRI a depus o petiţie la Parlamentul European în care se cere renunţarea la recalcularea pensiilor militarilor şi la includerea acestora în sistemul de pensii de stat unic, aceste măsuri fiind neconstituţionale. Corina Creţu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare a Parlamentului European, a declarat pentru De Ce News că au existat numeroase interpelări în PE împotriva acestor măsurilor antisociale. Referitor la situaţia actuală a petiţiei, europarlamentarul social-democrat Victor Boştinaru ne-a declarat că s-a primit avizul şi se aşteaptă să fie introdusă pe lista de dezbateri.

ACMRR din SRI a depus o petiţie la Parlamentul European în care reclamă faptul că textul Proiectului de Lege privind sistemul unitar de pensii publice este, sub numeroase aspecte, esenţial neconstituţional, vădit nelegal, discriminatoriu, întocmit cu încălcarea gravă a normelor obligatorii ale Comunităţii Europene, cu nesocotirea practicii constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Ei cer renunţarea la recalcularea neconstituţională a pensiilor miltarilor şi la intenţia de includere a acestora în sistemul de pensii unic de stat.

„Este o problemă pe care am urmărit-o cu atenţie şi m-am referit de câteva ori în plenul Parlamentului European şi în interpelările către Comisia Europeană la măsurile antisociale, adesea cu încălcarea legilor naţionale şi a normelor europene, ale actualului guvern, care a ignorat cu bună-ştiinţă faptul că recalcularea pensiilor este neconstituţională şi că sistemul de pensii militare nu poate fi inclus în sistemul de pensii de stat unic”, a declarat pentru De Ce News Corina Creţu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare a Parlamentului European.

„Petiţia ACMRR din SRI se află încă în discuţia Comisiei, a primit aviz favorabil şi urmează să fie introdusă pe lista de dezbatere şi are şanse de reuşită pentru că aduce în discuţie încălcarea prea multor prevederi legale”, ne-a explicat europarlamentarul Victor Boştinaru, membru social-democrat în Comisia de Petiţii a PE.

Nota mea: NO COMMENT

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

7 Responses to “De Ce Mint News. Bogdan Chirieac si PSD dezinformeaza, rezervistii SRI dezmint: militarii in retragere nu au initiat nici un demers la Bruxelles pe tema pensiilor”

  1. […] De Ce Mint News. Bogdan Chirieac si PSD dezinformeaza, rezervistii SRI dezmint: militarii in retrage… Mon Dec 27, 2010 20:54 pm Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii precizează, cu toată responsabilitatea, că nu a întreprins şi nu a făcut niciun demers la Parlamentul European şi la nicio altă instituţie europeană referitor la punerea în aplicare a Legii sistemului unitar de pensii publice din România şi respinge, ca nefondate, orice […] […]

  2. Vasile Zarnescu says:

    Atunci, cine a facut petitia catre P.E.?
    Mnti si europarlamentarii Corina Cretu si Victor Bostinaru?
    Exista pe agenta P.E. aceasta petitie, cum sustin cei doi?

  3. VR says:

    Filip Teodorescu afirma ca e un fals. Dvs ar trebui sa stiti mai bine.

  4. PANI HACITIN says:

    Va certati de pomana, o armata nationala este reflectarea in oglinda a societatii din care provine si in acelasi timp un organ cu o complexitate organizationala aparte si o functionalitate specifica. A caracteriza o organizatie functionala complexa doar din auzite, sub imperiul frustrarilor sau doar dupa secventele pe care cineva apropiat le surprinde fugitiv, intr-un anumit moment al vietii si activitatii, este o idiotenie (asertiunea nu-mi apartine dar tin foarte mult la ea). Astazi ati manifesta frustrarile datorate propriei incompetente este o moda, se poarta si inca cu gura mare, dovada d-l GUSA si nu numai…………..Domnule BOC, militarii nu au avut salarii, pentru ca acum sa vina unul ca tine si sa calculeze cat a fost contributia din salariile respective ! Militarii au avut SOLDA, un fel de cumul de mici salarii in functie de grad, comanda, functie, performante, etc. Contributivitatea militarilor domnule BOC este VIATA ! Daca va amintiti cumva juramantul militar spunea printre altele : … ”jur sa-mi dau viata pentru a apara pamantul stramosesc…” Contributivitatea pentru militari, d-le BOC este sangele . .Amintiti-va uitucilor : …”jur sa nu-mi precupetesc sangele …” CUM calculati d-le BOC Contributivitatea din valorile respective ? Se compara d-lor incompetenti – sangele si viata cu banii si prostia cu care ati contribuit voi ? STUPIDITATEA SI INVIDIA NE FAC VIATA AMARA TUTUROR….AMARA…..AMARA……

  5. PANI HACITIN says:

    Nu aveam nici 14 ani când am fost admis la Liceul Militar de Marina ALECSANDRU IOAN CUZA din CONSTANTA . Pentru 5 ani, mi-am lăsat părinţii cu lacrimi în ochi şi am păşit într-o lume plină de privaţiuni; era un drum fără întoarcere! Primele luni de liceu au fost incredibil de grele. Pas de defilare pentru jurământ, instrucţie şi trageri de zi şi de noapte, 8 ore de planton săptămânal păzind bocancii colegilor pe holuri teribil de sinistre şi pline de singurătate, kilometrii de parchet raşchetaţi cu cioburi de sticlă, sute de toalete, săli, geamuri, sectoare exterioare curăţate in fiecare zi, mâncare la cazan şi nu în ultimul rând, închişi între garduri păzite de santinele înarmate, prizonierii unui sistem creat pentru a pregătii tineri capabili să apere o ţară, un neam, un popor. N-am să uit niciodată că, pe timpul iernii, am purtat în picioare aceiaşi bocanci în permanenţă îmbibaţi de apă pe care nu puteam să-i usuc, căldura fiind oprită din dispoziţia lui Ceauşescu şi n-am să pot uita niciodată marşurile de zeci de km desfăşurate pe jos, cu raniţă de 25 de kg în spate şi armament, în nopţile în care dormeam pe rând în mers, sprijiniţi din lateral de doi colegi. Stresul prin care am trecut, presiunea importanţei misiunilor avute, uzură fizică şi psihică, responsabilităţile existente la fiecare pas, interzicerea desfăşurării altor activităţi decât celei de ostaş, reprezintă motivul pentru care militarul român a fost recompensat cu un salariu decent şi cu dreptul la o pensie ocupaţională. De aproape doi ani, armata activă şi în rezervă, este terfelită şi prezentată ca o mare dihanie devoratoare de resurse bugetare, aruncându-se acuze de neconceput asupra tuturor celor ce o compun. Printr-o campanie mediatică bine ţintită, iniţiată şi condusă cu o abjectitate ieşită din comun de către reprezentanţi ai guvernului, s-a urmărit denigrarea şi în final distrugerea profilului şi statutului social al fostului şi actualului slujitor sub drapel. Oricum, aţi distrus tot ce aveam mai scump şi mai sfânt în mine: încrederea în Statul Român, încrederea în existenţa unui stat de drept INVIDIA SI STUPIDITATEA NE FAC VIATA AMARA ….AMARA…

  6. PANI HACITIN says:

    Sistemul Pensiilor Militare din România datează din 1829-1830, fiind consacrat definitiv în timpul domniei lui Cuza, prin înfiinţarea Casei Militare de Pensii a Armatei. Legea a fost respectată cu sfinţenie de către Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Antonescu, Dej, Ceauşescu, Iliescu şi Constantinescu.
    Intenţiile aberante ale guvernanţilor actuali constituie o abatere de la sistemul pensiilor militare din NATO şi UE. Propunerea de lege încalcă în mod flagrant principiul „neretroactivităţii”, prevăzut de art.15. alin.(2) din Constituţia României.
    Se introduce premisa falsă că pensiile ocupaţionale actuale pot fi calculate ca şi cum ar fi fost obţinute în baza principiului contributivităţii.
    Sistemul de calcul al pensiilor militare prezintă particularităţii distincte conceptual faţă de cel al pensiilor civile şi este reglementat prin lege ocupaţională, în Germania, Marea Britanie, SUA, Turcia, Coreea de Sud, Israel, Egipt, Japonia, Cehia, Polonia sau printr-un capitol distinct, într-o singură lege, împreună cu cea a pensiilor bugetarilor, dar cu prevederi aparte pentru militari, în Franţa, Italia, Grecia, Portugalia, Austria. Baza de calcul a pensiilor militare se stabileşte în funcţie de valoarea soldei din ultima lună de serviciu activ, în Germania, Marea Britanie, Turcia, Italia, Grecia, Austria, Japonia sau media pe ultimele trei sau şase luni, în Franţa, Egipt, de vechimea integrală în armată, 30 de ani în majoritatea ţărilor, Japonia 20 de ani, Israel 25 de ani.
    Pentru stabilirea pensiei, bazei de calcul rezultate i se aplică un procent cuprins între 70-80% (Ungaria 65%, Olanda 70%,Marea Britanie 72,5%, Germania 75%, SUA 77%, Norvegia 76%, Italia 80%, Franţa 80%.
    La ora actuală, în România, media pensiei militare în întreg sistemul de apărare este de circa 1.400 lei, aproape 340 euro. La alţii este de 2.000 – 3.000 euro.
    La trecerea în rezervă, militarul primeşte un sprijin financiar în sumă fixă de 100.000 dolari, în Israel, sau echivalentul a 36 de solde lunare în Franţa, Marea Britanie, Turcia, Egipt. În Austria, militarul rezervist primeşte 70 de solde lunare, cu condiţia unui girant, ca în caz de deces suma rămasă să fie rambursată. Raţiunea pentru care se dă acest sprijin financiar în ţările enumerate, şi nu numai, este de a facilita integrarea în societatea civilă, o eventuală întoarcere în locul de baştină sau pentru cumpărarea ori construirea unei locuinţe, pentru a o elibera pe cea de serviciu.
    În toate ţările pensiile militarilor rezervişti se actualizează imediat cu indexarea soldelor militarilor activi, precum şi periodic în raport cu valoarea inflaţiei. INVIDIA SI STUPIDITATEA NE FAC VIATA AMARA….AMARA….

  7. vasile says:

    Augustin Zegrean, cercetat de Parlamentul României!

    Şeful grupului de cetăţeni cu halate vişinii şi cu bavete la gât, Augustin Zegrean, câştigă din salariu 1,93 miliarde de lei! Acelaşi Augustin Zegrean primeşte o pensie care într-un an de zile îi aduce încă 1,28 miliarde de lei! Fiind posesorul unui certificat din care reiese că are un handicap „accentuat”, şeful grupului de cetăţeni care au hotărât că Traian Băsescu trebuie reînscăunat are dreptul la un venit anual de aproximativ 28 de milioane de lei. Foarte important! Certificatul de persoană cu handicap îi permite lui Augustin Zegrean să nu plătească impozit pe veniturile obţinute în calitatea sa de preşedinte al Curţii Constituţionale.
    Parlamentul României are obligaţia să verifice dacă este normal ca Augustin Zegrean să primească un salariu nesimţit doar pentru simplul fapt că apără un regim politic. Un salariu nesimţit care îi este plătit din banii adunaţi de la parte din cei 7,4 milioane de români care au votat la referendum împotriva regimului Băsescu.
    Parlamentul României are obligaţia să verifice dacă este normal ca Augustin Zegrean să primească o pensie nesimţită, în condiţiile în care majoritatea pensionarilor din România trăiesc dintr-un venit de mizerie. Pensia nesimţită a şefului grupului de cetăţeni cu halate vişinii şi cu bavete la gât este plătită tot din banii adunaţi de la parte din cei 7,4 milioane de români care au votat la referendum împotriva regimului Băsescu.
    Parlamentul României are obligaţia să verifice dacă este normal ca Augustin Zegrean să primească de la Statul Român şi salariu nesimţit, şi pensie nesimţită, în condiţiile în care mii de medici, profesori şi universitari care au ieşit la pensie, dar care mai vor să lucreze, au fost puşi să aleagă între salariu şi pensie.
    În fine, Parlamentul României are obligaţia să verifice dacă de soarta unei ţări întregi poate răspunde o persoană cu handicap „accentuat” care este obligată să „evite efortul ocular mare”. Inclusiv să evite să citească miile de documente primite de la Guvernul României pentru a putea hotărî în cunoştinţă de cauză soarta referendumului.
    Sorin Avram

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova