INTERVIU. Regretatul profesor Raul Volcinschi despre “flacara nationalista a lui Dinu Noica” si “afacerea anticomunismului” cu iz de KGB. IN MEMORIAM

Duminică, 9 ianuarie 2010, în jurul orei 12.00, profesorul Raul Volcinschi, o legenda a generatiei neinfrante a fostilor detinuti politici, adevarata elita a ultimei Romanii, s-a stins în casa sa, din Cluj-Napoca. Profesorul a murit in picioare, la 87 de ani, asa cum a trait, drept, ca brazii care se frang dar nu se indoiesc, din care a fost cladita generatia sa luptatoare, marturisitoare si biruitoare. In Memoriam publicam aici un interviu de referinta, din 2008, cu regretatul ganditor militant anticomunist. Dumnezeu sa-l ierte!

Profesorul clujean Raul Volcinschi: fost detinut politic condamant la 25 de ani de temnita grea, autor al unei evadari spectaculoase, prins si condamnat la inca 20 de ani, eliberat apoi arestat din nou pentru complot, cu tinta de a-l asasina pe Ceausescu, fondator al AFDPR dupa 1989, din care avea sa se retraga ulterior, apoi o perioada secretar de stat, consilier al ministrului de interne Gavril Dejeu. Preocupat de reformarea CNSAS prin eliminarea intereselor partidelor si incredintarea Colegiului chiar fostilor detinuti politici, recent, profesorul Volcinschi si-a vazut si dosarul intocmit de Securitate. Acesta contine peste 100.000 de mii de file, cuprinse in 123 de volume. Organizator al miscarii de rezistenta a studentilor romani in anul 1956, Raul Volcinschi a fost, dupa eliberarea din 1964, si unul dintre mentorii unui atentat armat la adresa lui Ceausescu. Despre acestea si multe altele in interviul de mai jos.

Am o traditie de condamnati in familia mea. Inainte de mine a fost tata. De doua ori. Intai trebuie sa va spun ca eu am facut un liceu de elita – liceul “Aron Pumnul” din Cernauti. Era unul dintre cele cinci licee mentionate pe tara – e vorba de Romania Mare – ca fiind de elita. Erau si evrei si nemti, cine putea intra, dupa merite. Bunicul a fost staret al manastirii Putna; a trecut la Fondul Bisericesc Ortodox Roman, care avea in proprietate padurile statului, padurile din Bucovina de Nord. Bunicul era doctor in trei ramuri: in teologie, filosofie si istorie. El a intemeiat muzeul de la Putna. Era un mare om de stiinta, calugar, cunoscut cu Iorga. In primul razboi mondial, tata trece in Romania, este incorporat in Armata Romana, bunicul si bunica sunt deportati la Sopron, in Ungaria – bunica moare de mizerie acolo, bunicul ramane deci vaduv, tatal este condamnat la moarte pentru dezertare in fata inamicului – ca romanii erau inamicii Austriei. In timpul razboiului este prins de austrieci, condamnat din nou la moarte. Evadeaza. Dupa razboi, fiind vorbitor de limba germana, cu studii la Viena, este numit la ambasada si apoi consul la Berlin. Cu un asemenea trecut, va dati seama ca am fost nevoiti sa ne refugiem in tara dupa ultimatumul sovietic.(…)

Povestiti-ne cum ati actionat in ’56?
Noi aveam stabilita legatura cu miscarea din munti, pentru ca cei mai activi si cei mai buni dintre noi erau niste studenti din Fagaras – fratii Ursu, dar si altii… Cand a izbucnit revolutia din Ungaria, nu am mai stat pe ganduri si am vrut sa aducem arme din Fagaras. 22 de automate urmau sa ne fie aduse la Cluj. Si se zvonea ca veneau din Ungaria trenuri cu prizonieri, revolutionari maghiari, pe care, prin Romania, ii duceau in Rusia. Gata, ne-am facut planul sa atacam trenurile si sa-i eliberam pe ungurii arestati. Pana atunci am mai lansat o operatiune: unul dintre noi, Stefan Balan, din Teius, avea o legatura cu un ofiter, Toader Margineanu, din Fundul Bargaului, unde era singura unitate cu rachete pe vremea aceea. Vroiam sa spargem inchisoarea Gherla si apoi Aiudul, sa eliberam detinutii politici si apoi sa vina cu totii spre Cluj. Unii soldati s-au raliat initiativei. Margineanu a incercat sa scoat niste tunuri dar a dat alarma si a fost prins. Si noi am fost arestati, prin tradare. Nucleul, in jur de noua insi. Ne-am intalnit cu militarii la ancheta. Soldatii astia s-au comportat extraordinar la interogatorii… Pe unul l-a batut pana l-a lasat in sange un maior Vainer, evreu din Cernauti, pe care, culmea! il cunosteam din copilarie. Zicea: “Ba, am sa te omor in bataie” si tanarul ii raspundea: “Bine, si ce castigati? Il omorati pe soldatul Ene, fiu de iobag din tata in fiu. La un neam intreg nu ai sa pui dumneata lat”. S-au comportat admirabil baietii astia. Capitanul lor a fost condamnat la moarte si executat, fara sa divulge legatura cu Balan, cu noi, si cu actiunea de la Cluj.
Pe dvs cum v-au anchetat?…
La Cluj a fost toata ancheta. Am fost dus si la Rahova, din “prietenie” dar ancheta s-a desfasurat la Cluj. Unul dintre noi, mai slabut, a inceput sa divulge reteaua nostra. Atunci m-au luat la schingiut rau de tot. Ma legau cu catusele, cu mainile la spate, si ma agatau intr-un carlig, aflat in WC-ul arestului … Ei, cat poti sta asa? 15 secunde, 20? Incep sa-ti cedeze incheieturile, se instaleaza o durere ingrozitoare… Asta se cheama estrapada, in termeni stiintifici – au inventat-o spaniolii, se zice. E ca si cu “patul lui Procust”: esti mic, te pune intr-un pat mare, te intinde si te rupe. Dupa aia, bataia la talpi. La inceput ai impresia, cand il vezi pe ala ca da cu ciomagul – tu stai legat, cu picioarele in sus si cu un baston bagat pe dupa picioare si pe la incheieturi, unul te rastoarna, tu stai cu picioarele in sus si unul te loveste – ca nu simti nimic… La a treia, a patra lovitura am inceput sa simt durerile la incheieturi… Urcau, urcau, pana la genunchi, cand ajungeau in dreptul pieptului aveai impresia ca sare inima din tine, ca nu mai ai nici o posibilitate sa scapi, ca crapi. Simteam ca sare inima din mine si ma duc. Nu m-au lasat numai cu bataia la talpi. Deodata, am avut impresia ca in spate e unul care imi da cu ceva in cap. Eu simteam, dar nu vedeam. Dar o simteam deja pe scoarta si ziceam “Ma, al dracu’, sta unul cu un ciocan in spatele meu si imi trage in cap”. Ei, era maiorul Vainer care ma batea cu o ranga.
Si, cum a fost sa va intalniti cu un om pe care il stiati de mic si care era acum in postura de tortionar, iar dumneavoastra in postura de victima?
Trebuie sa intelegeti problema evreiasca din Romania. In Bucovina erau cam o suta de mii de evrei. Ei s-au simtit mereu straini cu romanii. Cand au venit rusii a fost o bucurie. Multi au mers mai departe apoi, cu trupele sovietice, si au ajuns sa lucreze pentru Armata Rosie cine stie pe unde. Altii pentru Securitate sau Partid. Asta a fost… Acesti oameni erau cei care, in general, au descins din odgoanele Armatei Rosii. Nu stiau romaneste, stiau sa injure, dar cu accent. Aceasta faza a durat pana in 15 mai 1948. Dupa aceea urmeaza promotiile noi de securisti, deci a doua Securitate. Astia erau din popor si aveau un fanatism nemaipomenit. De altfel, fanatismul este caracteristic tuturor partidelor de stanga, care au un univers utopic. A treia faza a fost din 1964. Noi judecam Securitatea, dar in primul rand trebuie judecat Partidul. Securitatea raspundea la comanda Partidului. A patra faza este cea cu Revolutia culturala. Asta dureaza pana in anii ’80, cand incepe faza finala si se creaza disidenta, cu aportul sovieticilor. Si, practic, s-a intors roata de unde-am plecat, de la prima faza: de la komitern la noul komintern. Asa s-a creat “perdeaua de fum” dintre oamenii regimului si forul moral pe care il reprezentau detinutii politici: prin asa-zisii disidenti.
(…)
Cat ati stat inchis in total?
Pai am primit 20 de ani cu executare. Si am facut din ei opt ani, dar totdeauna in regim de restrictie, cu lanturi. Am vazut multe crime oribile in puscarie. Am stat si la Gherla, si la Jilava. Asta era o puscarie de tranzit si cine aude de Jilava se cutremura. Stiti de ce? Pentru ca era sub pamant. Dar mancarea era mai buna decat in alte parti… Cand eram la Jilava, intr-o zi, la un moment dat se deschide usa si intra un individ, mai in varsta decat mine, el avea vreo 55. Avea o bocceluta si vine catre mine si ma intreaba daca poate sta, jos, langa mine. Si imi spune “Imi dati voie sa ma prezint, sunt Dinu Noica”. El nu isi spunea Constantin. Era in ’63, cu un an inainte de eliberare. Era legionar, incadrat cu Steinhard… care mi-a fost si el apropiat, desi ne-am intalnit tangential. Noica avea ideiile lui, pe care mi le-a impartasit atunci pentru ca auzise de legenda evadatului din arestul Securitatii. Era tratat cu respect, oricum. Stia deja ca vom fi eliberati in curand, respectiv peste un an. Si mi-a spus: trebuie sa ne folosim de regim, sa colaboram si sa lucram cu oamenii lui in speranta ca vom duce mai departe flacara nationalista. Vroia sa faca o reteau in interiorul Partidului. Eu am respins ideea lui. I-am spus: “Domnule Noica, ne batem gura degeaba. Ei sunt stapani din Oder pana in Murmansk si de la Murmansk pana la Vladivostok. O sa-ti trimita trei, patru turnatori care sa te inconjoare si sa-ti suga ideile. Dupa sase luni, daca nu te baga la inchisoare pentru propaganda anti-comunista inseamana ca te vor impacheta ca pe un stiulete si te vor tine asa, pe un raft intr-un hambar, cu sobolani roind in jurul dvs. Lucrurile amestecate, legionari-comunisti, miros urat. Ce rost are? Eu stiu ce fac. Cand ies, ma duc in munti!”. “Ei, domnule, nu, ca te impusca, te omoara”, zice el. Eu i-am raspuns: “Si ce sa fac altceva? Cu o moarte toti suntem datori”. Nu a mai zis nimic. Pana la urma, s-a dovedit ca am avut dreptate si planul lui s-a nascut ca un avorton. Ce a produs? Securitatea a fost mai tare. O anumita aripa.
(…)
Dupa 1989 ati devenit fost fondator si vicepresedinte ale AFDPR…
Da. La 4 ianuarie 1990, la sediul PNTCD, la etaj, sala plina, multa lume, pe un scaun se afla generalul Latea, care vorbea cu masa asta de oameni sa facem o asociatie. Si am facut-o. Latea era primul presedinte. Eu intre timp, atunci, am fost numit in CPUN. Apoi am creat si Uniunea Democrat Crestina (UDC) care, pana la urma a fost inghitita de PNTCD. Coposu ne tot spunea ca nu e cazul sa fie doua crestin democratii in Romania si atunci am mers la ei. Cu AFDPR-ul n-a iesit bine. Am intrat si eu in conflict cu Ticu Dumitrescu, dupa ce avocatul Octavian Radulescu a fost dat afara si s-a infiintat Federatia fostilor detinuti politici. Ticu avea o problema cu legionarii, care il contestau: luase Ordinul Muncii de la regimul Ceausescu. El zicea ca legionarii fac, ca legionarii dreg, ca acum nu trebuie sa mai vorbeasca. Cum, domnule? Dar au tacut toata viata aproape, in lagare si inchisori. Cred ca il incita Magureanu, cu care se tot intalnea. Dar ei erau majoritatea membrilor AFDPR, cum au fost si in inchisori. La arpacas am stat la coada cu totii. Faptul ca unul facea parte dintr-un partid, iar altul din alt partid, nu trebuia sa fie motiv de cearta intre noi. Ticu a venit cu o brigada de batausi de pe santier si a spart AFDPR-ul. Noi am fost foarte solidari in puscarie. Raul te aduna. Dar Ticu Dumitrescu a acaparat aceasta suferinta si a transformat-o intr-o afacere. Afacerea “anti-comunismului”. Voua va ramane datoria sa nu lasati asa suferinta noastra si sa incercati sa reinviati visul furat al lui Dinu Noica.

Integral la Ziaristi Online

Foto: Cristina Roncea

You can leave a response, or trackback from your own site.

3 Responses to “INTERVIU. Regretatul profesor Raul Volcinschi despre “flacara nationalista a lui Dinu Noica” si “afacerea anticomunismului” cu iz de KGB. IN MEMORIAM”

  1. Kristijan Ivancic ZG- HR says:

    Victor in R L se incearca denigrarea lui Raul Volcinschi!!!!!0

  2. VR says:

    Normal! Dusmanul nu a murit!

  3. Kristijan Ivancic ZG- HR says:

    Asa jeste -tekstu din R L
    În cele din urmă, Raul Volcinschi s-a implicat în PNG şi a devenit protagonistul unei afaceri tulburi.
    Este vorba de punerea sa sub acuzare în dosarul „Valiza”, după ce a semnat un contract care ar fi urmat să îl disculpe pe europarlamentarul Gigi Becali, finanţatorul clubului de fotbal Steaua Bucureşti, acuzat de corupţie.
    Ce bestii ce gunoaje snt la R L!

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova