Cu ce cine ar putea sa se inceapa canonizarea martirilor basarabeni (I). Aviz amatorilor: „Operaţiunea română” în cadrul Marii Terori din RASSM. “Dar oare o vor face?”

„Operaţiunea română” în cadrul Marii Terori din RASSM

Deşi s-a considerat, o anumită perioadă, că regimul comunist, în politica sa de exterminare în masă, se conducea în special, aşa cum declarau în repetate rânduri Stalin şi acoliţii săi, de principiul luptei de clasă, în realitate, nimicirea indezirabililor se efectua şi în baza criteriului etnic. O dovadă elocventă în acest sens o constituie şi aşa-numita „operaţiune română”, instrumentată de vârfurile organelor de represiune din perioada Marii Terori – Nikolai Ezhov, şeful NKVD, şi Andrei Vyshinsky, procurorul general al URSS, care au semnat câteva zeci de procese-verbale ale „dvoicii” de la Moscova, trimiţând la moarte, cu preponderenţă în baza criteriului etnic, câteva mii de persoane nevinovate de origine română din RASSM. Este adevărat că şi Troika Specială de la Tiraspol a condamnat la moarte sute de etnici români în baza aceluiaşi criteriu etnic, dar, până în prezent, nu s-a ştiut că românii moldoveni din pseudoformaţiunea statală „moldovenească” au avut parte de o „atenţie specială” din partea „corifeilor” terorii comuniste – Ezhov şi Vyshinsky. Cele câteva zeci de procese-verbale depistate în arhiva SIS al Republicii Moldova, semnate de cei doi „corifei” ai Marii Terori, înfiorează nu numai prin cruzimea fără de margini, ci şi prin pedantismul şi scrupulozitatea cu care a fost instrumentată „operaţiunea română”.

Listele persoanelor care au fost parte din aşa-numita „operaţiune română” erau alcătuite de NKVD din RASSM, vizate de şeful acestei instituţii de la Kiev şi, abia după asta, expediate la Moscova. După ce Ezhjov şi Vyshinsky semnau procesele-verbale de condamnare la moarte sau la ani grei de GULAG, respectivele procese-verbale, împreună cu alte documente adiacente, erau expediate la Kiev şi Tiraspol pentru a fi puse în aplicare sentinţele.

Condamnările la moarte în cadrul „operaţiunii române” au început la 8 octombrie 1937, când Nikolai Ezhov, comisarul poporului pentru Afacerile Interne al URSS, tot el – comisar general al securităţii statului, împreună cu un alt călău notoriu, Andrei Vyshinsky, procurorul general al URSS, au semnat procesul-verbal nr.1, cu care începea această monstruoasă şi imensă crimă, numită eufemistic „operaţiunea română”.

Cele 139 de persoane, învinuite de „spionaj şi activitate diversionistă în favoarea României”, care au fost incluse în acest prim proces-verbal, au fost „identificate” de conducerea a două detaşamente de grăniceri sovietici – Moldovenesc şi Râbniţa, dislocate la frontiera de vest a RASSM. Listele ticluite de responsabilii din cadrul celor două unităţi de grăniceri au fost prezentate lui Ezhov şi Vyshinsky de către conducerea NKVD de la Tiraspol.

I. Leplevski, comisar al poporului pentru Afacerile Interne al RSS Ucrainene şi şeful NKVD-ului de la Kiev, la 11 octombrie 1937, prin intermediul unei directive, ordona şefului NKVD-ului de la Tiraspol, Rivlin, să pună în aplicare neîntârziat sentinţa cu referire la cei 125 de oameni, condamnaţi la moarte de către Ezhov şi Vyshinsky, cu excepţia a 18 persoane, a căror execuţie a fost amânată. Printre cei 18 figurau mai mulţi reprezentanţi ai nomenclaturii de partid şi sovietice a RASSM din acea perioadă sau din perioada precedentă: Grigore Starâi-Borisov, preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului din RASSM; Iosif Badeev (Suslik sau Vanştein), secretarul Comitetului Moldovenesc Regional al PC(b)U în perioada 1924-1928; Nikolai Golub, secretarul al doilea al Comitetului Moldovenesc Regional al PC(b)U; Bogopolski Haim, secretar al aceluiaşi Comitet Moldovenesc Regional al PC(b)U în anii 1928-1930; Ivan Krivorukov, născut în Chişinău, fost membru al Sfatului Ţării, care a votat împotriva Unirii Basarabiei cu România, refugiat în stânga Nistrului, şef al „guvernului provizoriu muncitoresc-ţărănesc al Basarabiei”, cu sediul la Odesa, comisar al poporului pentru Agricultură în RASSM, în anul 1924. Cea mai mare parte din aceşti 18 demnitari de prim rang din RASSM vor fi executaţi ceva mai târziu şi doar pentru câţiva pedeapsa capitală va fi comutată cu ani grei de GULAG. Cel mai şocant lucru în drama acestor funcţionari importanţi din RASSM era faptul că decizia cu privire la includerea lor în categoria „spionilor români” a fost formulată de comandanţii unor detaşamente de grăniceri, care aveau totuşi obligaţiunea de a asigura paza frontierei URSS, şi nu de formulare a unor capete de acuzare unor demnitari de stat cu rang înalt.

La 13 octombrie 1937, la o zi de la emiterea directivei respective de către Leplevski, în închisoarea NKVD din Tiraspol erau executate primele 57 de persoane, iar încă peste o zi, la 15 octombrie – alte 48 de persoane. Sentinţa de condamnare la moarte a două femei – Domnica Tâmcişina din satul Slobozia, r-nul Codâma şi Marina Tanitoi, din satul Hlinoaia, r-nul Slobozia, în cazul celei dintâi a fost comutată cu 10 ani de lagăre, iar în cazul celei din urmă a fost anulată, aceasta fiind repusă în libertate – un caz aproape unic în istoria Marii Terori din RASSM. În schimb, Alexei Turtăcaldă, condamnat la 10 ani de lagăre, conform sentinţei din 18 octombrie 1937 – a fost împuşcat.

„Conveierul” morţii funcţiona practic non-stop la Tiraspol. Deja pe 10 octombrie 1937, Ezhov şi Vyshinsky semnau un nou proces-verbal din cadrul aceleiaşi „operaţiuni române”, nr. 4, prin care erau condamnate la moarte 66 de persoane, iar altele 20 – la câte 10 ani de GULAG.

NKVD-ul de la Moscova cerea subdiviziunii de la Kiev, dar şi celei de la Tiraspol ca decizia privind executarea celor 66 de persoane să fie „pusă imediat în aplicare”. Pe 15 octombrie, 65 din cei condamnaţi la moarte pe data de 10 octombrie, de Ejov şi Vyshinsky, erau împuşcaţi în închisoarea NKVD din Tiraspol. Cel de-al 66-lea din această „listă a morţii” – Vasile Volghin-Piskunenko a fost executat o lună mai târziu – pe 16 noiembrie 1937.

Conform procesului-verbal nr. 46 din 28 noiembrie 1937, semnat de Ezhov şi Vyshinsky, din cele 119 persoane ce figurau în cele trei liste anexe la proces, 95 au fost împuşcate, ceilalţi urmând să-şi ispăşească pedeapsa în lagărele de concentrare sovietice. Din cei 95 de condamnaţi la moarte, majoritatea covârşitoare erau originari din satele moldoveneşti de pe malul stâng al Nistrului: Molovata, Mahala, Coşniţa, Goian (r-nul Dubăsari), Jura, Raşcov, Mocra, Erjova, Stroieşti (r-nul Râbniţa), Podoima, Severinovca (r-nul Camenca), Slobozia, Hlinoaia (r-nul Slobozia), Hârtop, Butor (r-nul Grigoriopol), oraşele Balta, Grigoriopol, Râbniţa, Camenca.

În această listă figurează mai multe persoane originare din Basarabia şi, probabil, şi din alte regiuni ale României, întrucât în dreptul unora este indicat doar „România”, fără a fi precizată localitatea concretă. Din această categorie fac parte peste 20 de oameni, aceştia fiind din oraşele Chişinău, Tighina, Rezina, satele Cişmeaua Văruită, judeţul Ismail, Tarutino, jud. Cetatea Albă, precum şi din Iaşi. În aceeaşi listă din acest proces-verbal figurează câteva persoane originare din alte regiuni ale URSS, una tocmai din satul Bobenki, reg. Doneţk.

Pe una din paginile procesului-verbal nr. 46 este fixată şi informaţia privind zilele în care au fost executate cele 95 de persoane. Astfel, pe 12 decembrie 1937 au fost împuşcaţi 28 de oameni, pe 14 decembrie, acelaşi an – 54 de persoane, pe 17 decembrie – 9, pe 22 decembrie – 1 şi pe 29 decembrie – ultimii trei condamnaţi la moarte din lista celor 95 de persoane.

La dosar sunt anexate şi actele semnate de persoanele responsabile pentru aplicarea sentinţelor pronunţate de Ezhov şi Vyshinsky cu referire la cele 95 de persoane executate. Aceştia sunt secretarul operativ al NKVD din RASSM, inspectorul Secţiei a VIII-a a Direcţiei securităţii statului şi intendentul NKVD (probabil, este vorba despre şeful închisorii NKVD din or. Tiraspol) din RASSM.

La executarea celor 95 de persoane au „asistat şi au constatat moartea” acestora comisarul Afacerilor Interne al RASSM şi procurorul RASSM. Din respectivele acte reiese în mod univoc că toate aceste 95 de persoane au fost împuşcate în or. Tiraspol.

Procesul-verbal nr. 47 din 1 decembrie 1947 prevedea ca 18 persoane din 34, câte figurau în respectivul dosar, învinuite de „activităţi de spionaj şi subversive în favoarea României”, să fie împuşcate. Celelalte 16 persoane erau condamnate la câte 10 ani de lagăre de concentrare.

Din cele 34 de persoane ce figurau în acest proces-verbal, aproximativ jumătate erau din Basarabia şi alte regiuni ale României (16 persoane.) Printre cei 34 era o persoană originară din regiunea Kursk, una din reg. Harkov, una din or. Nikolaev. Toate aceste oraşe se află la o distanţă apreciabilă de RASSM, cu toate acestea, şi aceşti câţiva etnici ruşi au plătit tribut greu într-un dosar din aşa-numita „operaţiune română”.

Procesul-verbal nr. 53 din 10 decembrie 1937, semnat de aceiaşi Ezhov şi Vyshinsky, viza 106 persoane învinuite „de spionaj şi acţiuni subversive în favoarea României”. Toţi aceşti proscrişi au fost depistaţi drept „spioni români” de NKVD-ul de la Tiraspol, care expediase trei liste pentru a fi examinate şi vizate de „dvoika” centrală, în zilele de 25, 26 şi 27 noiembrie 1937. Dacă luăm în calcul că cele trei liste au ajuns la destinaţie, la Moscova, în timp de câteva zile, ne dăm seama cât de rapid se decidea soarta unui număr atât de mare de persoane – în doar câteva zile.

Fiecare proces-verbal cu verdictul lui Ezhov şi Vyshinsky conţine, de fiecare dată, şi somaţia ultimativă a celor doi ca cei condamnaţi la moarte de către dânşii să fie executaţi în regim de urgenţă. Aşa cum transpare din documentele de arhivă, toate aceste persoane au fost deţinute în închisoarea NKVD-ului din Tiraspol. Toţi cei condamnaţi la moarte au fost executaţi de către angajaţii aceleiaşi structuri din capitala RASSM.

Primii 80 de condamnaţi la moarte au fost executaţi pe 17 decembrie 1937. Peste 5 zile, la 22 decembrie, au fost împuşcate următoarele 11 persoane. Ultimele 7 persoane care figurau în procesul-verbal nr. 53 semnat de Ezhov şi Vyshinsky au avut parte de încă câteva zile de viaţă, ele fiind executate în intervalul 26 decembrie 1937 – 28 ianuarie 1938. În cazul acestor 7 persoane, regimul comunist a căutat să simuleze o verificare suplimentară a dosarelor, pentru a se evita eventuale erori „regretabile”.

În conformitate cu procesul-verbal nr. 61 din 16 decembrie 1937, semnat de Ezhov şi Vyshinsky, 36 de persoane erau condamnate la moarte prin împuşcare, sub acuzaţia de „spionaj şi acţiuni subversive în favoarea României”. Alte 17 persoane au primit o pedeapsă de 10 ani de lagăre de concentrare, dar care, cel puţin, le oferea o şansă de supravieţuire.

În respectivul proces-verbal figurau 13 persoane din satul Butor, r-nul Grigoriopol – ceva mai mult de o treime din lista celor 36 de condamnaţi la moarte. Iată lista celor 13 butoreni, catalogaţi de Ezhov şi Vyshinsky ca „spioni români”: Anton Bagnibov, Victor Bărcuţă, Nichifor Bărcuţă, Terente Botea, Petru Dicusară, Timofei Culeac, Tudor Levenco (după paşaport – Tudor Ducovici), Chiril Nagornâi, Ion Pavlenco, Simion Pavlicenco, fraţii Ilarion şi Nicon Cibotaru şi Maxim Şeptâchin.

În respectivul proces-verbal mai figurau 7 locuitori ai satului Slobozia, r-nul Tiraspol: Zaharie Beznosiuc, Pavel Graciov, Trofim Ivanov, Ivan Izofatov, Vasili Pavlov, Marc Polişciuc, Petru Şcebelschi, care, cel puţin după nume, se pare că erau de origine rusă sau ucraineană şi bulgară. Pavel Verbanov şi Nicolai Tereşcenco erau din satul Parcani, r-nul Tiraspol. Primul, se pare că era bulgar de origine. În aceeaşi listă mai figurau: Maria Voloşenco din satul Speia, r-nul Tiraspol, Fedot Tataru, Iacov Caftea şi Spiridon Tuchiluşa din satul Delachău, r-nul Grigoriopol, Grigore Perev din satul Taşlâc, r-nul Grigoriopol, Timofei Gaiburg din satul Hlinoaia, r-nul Slobozia, Maxim Grigoriev din satul Doroţcaia, r-nul Grigoriopol, Toma Curlucean din satul Coşniţa, r-nul Dubăsari, Ion Gorcearschi şi Porfirie Prestesco, originari din Basarabia, Ivan Dobreak din satul Fiodorovka, fosta gubernie Ecaterinoslav, Gheorghi Duşkin din satul Dreazghi, fosta gubernie Tambov, Martyn Kostiuk, originar din Polonia.

În cazul acestor 36 de condamnaţi la moarte, NKVD a acţionat cu promptitudinea prescrisă de la centru. Pe 20 decembrie 1937, şeful NKVD din RSS Ucraineană, Leplevski, semna ordinul de executare, iar peste 6 zile, pe 26 decembrie, toţi 36 au fost executaţi. Cel mai tânăr condamnat la moarte era Fedot Tataru, de 25 de ani, din satul Speia, iar cel mai în vârstă – Grigore Perev, de 65 de ani.

În aceeaşi zi de 16 decembrie 1937, Ezhov şi Vyshinsky au mai semnat un proces-verbal, cu numărul de ordine 62, care făcea parte din aceeaşi „operaţiune română”. În respectivul document figurau 130 de persoane învinuite de „spionaj şi activitate subversivă în favoarea României”, dintre care 62 erau condamnate la moarte. Alte 64 de persoane evitaseră pedeapsa capitală şi s-au ales cu câte 10 ani de lagăre. Dintre aceştia făcea parte un grup numeros de basarabeni (23 de persoane) şi 6 persoane originare din Vechiul Regat. Încă doi basarabeni făceau parte din lista celor patru persoane ale căror dosare urmau să fie reexaminate. Acest proces-verbal fusese alcătuit în baza a două liste elaborate de NKVD-ul de la Tiraspol, care au fost expediate la Moscova, pe 28 şi pe 30 noiembrie 1937.

Din lista celor 62 de persoane condamnate la moarte făcea parte un grup de români basarabeni: Afanasie Aguţă, Grigore Andreev din Chişinău, Dimitrie Gherasimenco şi Gheorghe Tocalov din or. Tighina, Simion Dinciuc, Petru Cortinschi, Vasile Tipa – în total, 7 persoane. Din aceeaşi listă făceau parte şi doi regăţeni: Jana Niculescu, originară din or. Iaşi, şi Pavel Tulcenco.

Printre cei 62 de condamnaţi la moarte era un grup numeros de persoane originare din regiuni îndepărtate ale Federaţiei Ruse, regiuni din RSS Ucraineană şi chiar o persoană originară din Azerbaidjan. Alexei Soloviov era originar din fosta gubernie Smolensk, Nikolai Sveatoslavski era originar din or. Gorki, Nikolai Baraneţki era născut în satul Ivanovka, judeţul Ghrokceaisk, fosta gubernie Bacu, Petru Kuzmin era originar din Polonia, Mihail Sidorenko şi Matvei Iakovlev erau din regiunea Viniţa, iar Meer Tabacinic – din or. Moghiliov.

În cazul acestor 62 de condamnaţi la moarte, ca şi în cazul celor 36 din procesul-verbal nr. 53, s-a acţionat prompt. Astfel, primii 56 de condamnaţi din procesul-verbal nr. 62 au fost executaţi pe 26 decembrie 1937, următorii 5 – pe 29 decembrie şi ultimul – pe 6 ianuarie 1938.

În aceeaşi lună decembrie 1937, Ezhov şi Vyshinsky au mai semnat un proces-verbal, nr. 78 din 10 decembrie, prin care s-a decis soarta a 49 de persoane, identificate de NKVD de la Tiraspol ca „spioni” şi incluse în patru liste expediate la Moscova pe 21, 22, 25 şi 27 noiembrie 1937. „Dvoika” de la Moscova a decis ca 31 de persoane din cele 49 să fie trimise în faţa călăilor, 15 erau condamnate la câte 10 ani de lagăre, iar ultimele 3 persoane rămâneau în aşteptarea verdictului final până la o nouă „reexaminare” a dosarelor. Majoritatea absolută a acestor 49 de oameni erau de origine germană, descendenţi din colonişti nemţi stabiliţi în această regiune la sfârşitul secolului XVIII – începutul secolului XIX.

Dintr-o singură colonie germană – Glikstaal – au fost executate 12 persoane. Din colonia germană Neudorf au fost executaţi 3 oameni, din Bergdorf şi Luntch – câte 2. Din alte colonii germane din RASSM – Antonovca, Alexander Hild, Zeltz, Main, cătunul Volcii (Volchy), a fost împuşcat câte un etnic german.

Din lista persoanelor condamnate la moarte făceau parte doi germani originari din Basarabia. În aceeaşi listă mai figurau un evreu originar din Polonia, un ucrainean din Ocnele Mari, un austriac din Austria, precum şi un neamţ şi un român, originari din Ungaria.

Din documentele de arhivă reiese că 28 de condamnaţi la moarte au fost executaţi pe 22 decembrie, unul – pe 26 decembrie şi ultimii doi – pe 29 decembrie 1937.

Ultimele procese-verbale semnate în 1937 de Ezhov şi Vyshinsky, cu sentinţe de condamnare la moarte sau la ani grei de lagăre, din cadrul aşa-numitei „operaţiuni române”, au fost cele cu  nr. 78 din 27 decembrie 1937 şi nr. 80 din 20 decembrie 1937.

Procesul-verbal nr. 78 prevedea condamnarea la moarte a 8 persoane, alte 10 urmând să-şi „ispăşească pedeapsa” în lagăre, fiind condamnate la câte 10 ani de privaţiune de libertate.

Din cei 8 oameni care vor fi executaţi (7 – pe 5 ianuarie 1938 şi unul – pe 6 ianuarie), 6 erau originari din RASSM, unul din Basarabia şi unul din or. Kirov, RSS Ucraineană. Din cei 10 condamnaţi la câte 10 ani de lagăre, jumătate erau originari din Basarabia.

Ultimul proces-verbal, cu nr. 80, din anul 1937, din şirul celor câteva zeci din cadrul „operaţiunii române”, este datat cu 28 decembrie 1937. 18 persoane incluse în acest proces-verbal au fost condamnate la moarte. 9 persoane erau din satul Mihailovca, Râbniţa, trei – din satul Beloci, Râbniţa, două persoane din oraşul Râbniţa, una – din Stroieşti, Camenca, şi una din satul Cuzmin, Camenca, una din satul Butor, Grigoriopol, şi un basarabean din satul Jora de Jos.

Ion Varta, Tatiana Varta si Igor Sarov

Extras din volumul „Asasinări în masă din RASS Moldovenească în perioada Marii Epurări (1937-1938)” oferit de GANDIREA – Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Cu ce cine ar putea sa se inceapa canonizarea martirilor basarabeni (I). Aviz amatorilor: „Operaţiunea română” în cadrul Marii Terori din RASSM. “Dar oare o vor face?””

  1. […] Cu ce cine ar putea sa se inceapa canonizarea martirilor basarabeni (I). Aviz amatorilor: „Ope… Sun Jan 30, 2011 23:19 pm Cele 139 de persoane, învinuite de „spionaj şi activitate diversionistă în favoarea României”, care au fost incluse în acest prim proces-verbal, au fost „identificate” de conducerea a două detaşamente de grăniceri sovietici – Moldovenesc şi Râbniţa, dislocate la frontiera de vest a RASSM. Listele ticluite de responsabilii din cadrul celor două unităţi de grăniceri au […] […]

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova