George Calinescu: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Irina Horea a castigat concursul Roncea.ro. Stenograma adresarii lui N. Manolescu catre tovarasul N. Ceausescu: “«Politica Ceausescu» a fost tocmai lichidarea «drepturilor» unor uzurpatori”

La Concursul nostru –  Nicolae Breban prezintă „Mârşăvia lui Nicolae Manolescu” II. Roncea.ro lanseaza concursul cu premii “Ce mare istoric al literaturii romane l-a definit pe Manolescu drept «un ipochimen»?” Premiul cel mare: Stenograma discutiei dintre tovarasul N. Ceausescu si tovarasul N. Manolescu. Mentiune: Adevarata biografie a lui Nicolae Manolescu – a raspuns corect o singura cititoare a Roncea.ro, probabil o buna cunoscatoare a subiectului. Irina Horea ne-a semnalat ca marele critic literar George Calinescu (foto stanga) este cel care l-a facut pe Manolescu “un ipochimen care nu pricepe codul cultural” romanesc! Cat adevar! Cea mai buna descriere – pe viata – a falsificationistului Manolescu, vorba filosofului Constantin Barbu, in doar cateva cuvinte. Asa sa-i ramana numele! Multumim George Calinescu, multumim Irina Horea! Drept rasplata, Premiul cel mare Roncea.ro ii este conferit cititoarei noastre Irina Horea, cum laude, mai jos! Iata si citatul prin care Manolescu recunoaste ca este ipochimenul lui Calinescu:

Nicolae Manolescu: “Am fost, la rândul meu, trimis la şcoală de mai multe ori pe când eram tânăr. De exemplu, de Călinescu. Am avut două incidente cu el. Unul, când i-am comentat volumul de poezii Lauda lucrurilor, în 1963, cred. I-a displăcut, probabil, ceva (deşi, evident, îi lăudam Lauda fără rezerve) şi a reacţionat în felul lui violent. I-a scris câteva rânduri lui G. Ivaşcu, arătându-se supărat că nu mi-a cenzurat cronica din “Contemporanul”. Cum adică, se întreba el, “poetul face caz de romantism”? Expresia, destul de nefericită, era a mea. Nu ştiu ce a găsit Călinescu de reproşat ideii ca atare. Un an mai târziu, comentam ediţia a doua a Scrinului negru. Când apăruse prima, nu scriam cronică. Şi remarcam “propensiunea spre grandios” (azi aş zice înclinarea!), hiperbolele, exagerările portretistice, şarjele etc. Călinescu i-a scris din nou lui G. Ivaşcu: de data asta motivul supărării era limpede. L-a reluat într-o Cronică a optimistului, fără a mă numi… Călinescu ţinea (şi din oarece oportunism) să fie remarcat realismul din romanul său. Personajele erau cum erau istoriceşte, fără umbră de caricatură. Asta era ideea. Scrisoarea conţinea caracterizări şi mai dure. Eu eram “ipochimenul” care nu pricepe… codul cultural. Ca să vezi! Nu ştiu ce s-a ales de cele două scrisori.” (Sursa aici)

Din stenograma intalnirii lui Nicolae Ceausescu cu un grup de scriitori, 13 martie 1981

Tov. Nicolae Manolescu:

Mult stimate tovarase secretar general,

Imi permit sa arat foarte putine lucruri care vor veni in completare – asa cum, de altfel, ati precizat si dumneavoastra – la ceea ce a spus colegul meu, Augustin Doinas.

Si eu cred ca avem totala libertate de a raspunde, prin volumele noastre, eforturilor care se fac, de a darui oamenilor carti care sa oglindeasca realitatea si realizarile societatii noastre contemporane.

Domnia Voastra, de multe ori, ne-ati spus, ne-ati aratat ce se cere de la literatura, ce ar trebui sa fie aceasta literatura.

Din pacate, tovarase secretar general, ne gasim aici, in fata Domniei Voastre, nu ca sa discutam cu presedintele statului si partidului probleme de fond ale literaturii romane, ceea ce ar fi fost de dorit, si ceea ce ar fi fost foarte important pentru noi, ci sa discutam, din nou – eu, in ce ma priveste, vin pentru prima oara in fata dumneavoastra – aceleasi probleme, sa discutam din nou despre aceasta atmosfera care domneste in viata literara, de raporturile in cadrul scriitorimii noastre.

Suntem aici, tovarase secretar general, solicitand atentia Domniei Voastre din cauza acestor contradictii, din cauza acestei atmosfere necolegiale. Exista un raport care leaga aceste realitati. Spre exemplu, exista un raport mecanic, dovedind ca o literatura se poate face intr-un climat bun, dar exista si unele resentimente care la un moment dat denigreaza aceasta literatura. De obicei se leaga valoarea literara de libertatea acestei literaturi. Si eu, tovarase secretar general, am sa merg mai departe cu aceasta valoare a literaturii, spunand ca ea se leaga de legalitatea restaurata de 15 ani incoace, de cand Domnia Voastra ati instaurat aceasta legalitate, facand sa se cunoasca operele unui popor prea adesea incercat si lipsit in istoria sa de acest cadru firesc. Cea mai grandioasa legatura care se poate face intre dezvoltare si literatura in acesti 15 ani, si acest cadru legal, se face datorita si gratie eforturilor Domniei Voastre.

Poate ca nu mai este cazul s-o spunem, dar este un lucru clocotitor, afirmarea acestei legalitati. Tin la aceasta expresie, pentru ca mi se pare ca numai in acest cadru legal cultura se poate dezvolta firesc, fara a secreta aceasta otrava care poate duce la nemultumiri si ura.

Fenomenele negative care se petrec in viata noastra literara m-au facut, stimate tovarase secretar general, sa ma asociez celor care au cerut permisiunea de a se afla in fata Domniei Voastre si, totodata, acest lucru a pornit din dorinta catorva – foarte putini oameni, colegi de-ai nostri, de a pune in discutie, de a ataca si daca se poate spune de a discuta tocmai acest cadru, de aceasta legalitate.

Nu este poate probabil nevoie sa spun care sunt cauzele care au dus la aceste nemultumiri. Nu este vorba de unele neintelegeri, ci este vorba de unele nemultumiri ale unora din colegii nostri, care n-au fost alesi in organele conducatoare ale Uniunii Scriitorilor, este vorba de nemultumirea altora de a fi considerati de critica literara la valoarea pe care si-o imagineaza ca o au.

Pe de alta parte, Uniunea Scriitorilor a devenit, pentru acesti cativa, un cadru neplacut, stingher, pe care tind sa-l stapaneasca critic, devenind un dusman de moarte. Nu este nevoie sa spunem ce s-ar intampla, in acest cadru, cu unele din creatiile valoroase, care trateaza despre revolutia socialista, despre alte probleme, in lipsa criticii ca reglator.

Ceea ce este mai neplacut, este faptul ca aceste discutii, din cadrul literaturii, au inceput sa semene cu unele campanii impotriva unor oameni care au merite in literatura contemporana, unele legate direct de lupta pentru aceasta tara si pentru acest partid.

Domnia Voastra ati instaurat legalitatea, dar ati lichidat si un anumit monopol care a existat pana in anii 50, si nu numai pana atunci, si care tindea sa imparta pe scriitori in doua, cei care erau cu literatura si cei care erau impotriva partidului. Ceea ce as numit eu «Politica Ceausescu» a fost tocmai lichidarea acestor «drepturi» de obicei ale unor uzurpatori, a unora, foarte putini, de a se erija ca adevarati iubitori de tara, a iubirii de partid. Acestia, foarte putini, uita ca scriitorul adevarat, sau mai bine-zis, este scriitor adevarat cu conditia sa fie un scriitor adevarat! Aceasta a doua parte a firmatiei mele izvoraste din declaratiile facute de acestia, foarte putini, in diferite ocazii si care au creat un mare loc pentru impostura, pentru veleitarism.

Nu mai este nevoie sa spun de climatul necritic care are loc in viata literara, climat care trebuie – cred eu – cat se poate de repede sa fie discutat, analizat, inlaturat pentru ca, altfel, in relatiile dintre literatura si viata literara s-ar putea intampla ca aceasta admirabila literatura, pe care o stim de 15 ani incoace, care se situeaza la nivelul cel mai inalt al creatiei artistice romanesti, sa inceapa sa suporte tot mai greu presiunile care apar si, totodata, sa apara tot mai putine creatii bune bune, sa apara o anumita oboseala a scriitorilor din cauza acestor campanii, si in mod deosebit la scriitorii mai tineri .

Va multumesc, tovarase secretar general, ca m-ati ascultat. Sper ca cuvantul meu stingher – vorbesc pentru prima oara in fata dumneavoastra – a reusit sa va transmita a anumita emotie a starii pe care am vrut s-o completez, daca nu si cauzele ei obiective.

Inca o data, va multumesc.”

reprodus dupa Marin Radu Mocanu, Cenzura a murit, traiasca cenzorii, Editura EuroPress, Bucuresti, 2008, pp. 127-129

Vezi si: Nicolae Manolescu: Tinerii muncitori în creaţia literară contemporană şi directivele tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej

Nicolae Manolescu si protectorul sau, George Ivascu, in neantul “culturii de mase”. Partidul, Lenin, Marx, “Ziua Victoriei” sovietice, “idealul comunist” si “revolutia culturala”, in cuvintele lui Manolescu si Ivascu. FOTO-DOCUMENTE

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

15 Responses to “George Calinescu: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Irina Horea a castigat concursul Roncea.ro. Stenograma adresarii lui N. Manolescu catre tovarasul N. Ceausescu: “«Politica Ceausescu» a fost tocmai lichidarea «drepturilor» unor uzurpatori””

  1. […] Interviu in revista Romania literara, dupa mineriada din 13 – 15 iunie 1990 si fotografii memorabile pentru prietenia dintre “Niki” si Ionel Vezi aici ce mare critic literar al Romaniei l-a definit pe  Nicolae Manolescu drept “un ipochimen… […]

  2. […] Inca ambasador-pensionar pe langa UNESCO si presedinte al Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu Apolzan, intelectualul de casa al tuturor presedintilor Romaniei, de la Ceausescu si Iliescu la Constantinescu si Basescu,  desi nu a ajuns sa fie si academician de renume mondial, ca Elena Ceausescu, are acelasi comportament dictatorial de ţaţă cu masina neagra. In loc sa-si vada de conturi si sinecuri, ca doar de-aia il cauta ANI pe-acasa, micul dictator parizian si propagandist infocat al marxism-leninismului a ajuns sa dea ordine de excludere a un scriitor roman din Uniune pentru simplu fapt ca ii critica “opera” pe blogul sau personal. Un asemenea act frizeaza dementa. Orice scriitor de bun simt din Romania ar trebui sa se ridice si sa-si spuna cuvantul impotriva abuzului de neimaginat – pana acum – al celui pe care George Calinescu il definea, pe drept cuvant, “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. […]

  3. […] si George Calinescu: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Irina H… Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News « Ziaristi Online: […]

  4. […] Manolescu – pe care nu degeaba marele Calinescu il caracterizase drept “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc” – ii face protejatului o cronica ditirambica in Romania literara (5 ianuarie 1981). […]

  5. […] Manolescu – pe care nu degeaba marele Calinescu il caracterizase drept “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc” – ii face protejatului o cronica ditirambica in Romania literara (5 ianuarie 1981). Afirmand […]

  6. […] Manolescu – pe care nu degeaba marele Calinescu il caracterizase drept “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc” – ii face protejatului o cronica ditirambica in Romania literara (5 ianuarie 1981). Afirmand ca […]

  7. […] Manolescu – pe care nu degeaba marele Calinescu il caracterizase drept “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc” – ii face protejatului o cronica ditirambica in Romania literara (5 ianuarie 1981). Afirmand […]

  8. […] 2000. “Dedicatul” Manolescu – pe care nu degeaba marele Calinescu il caracterizase drept “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc” – ii face protejatului o cronica ditirambica in Romania literara (5 ianuarie 1981). Afirmand […]

  9. […] Pe tema Constantin Noica o sa-l las insa pe profesorul Constantin Barbu sa-i ofere o lectie cu vergeaua la fundul plin de pene si bube al plagiatorului epocii de aur, care mai zvancneste inca sacadat si haotic, imprastiind otrava din gatul retezat, dupa ce tocmai a fost decapitat pe treptele revistei Tribuna din Cluj. O sa ma mai refer insa – aparandu-l pentru ca el nu mai poate sa o faca, de pe pamant – la un al treilea mort cu care se razboieste, “curajos”, cel care va ramane in istorie doar cu descrierea sintetica si perfecta facuta de George Calinescu: N. Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. […]

  10. […] Pe tema Constantin Noica o sa-l las insa pe profesorul Constantin Barbu sa-i ofere o lectie cu vergeaua la fundul plin de pene si bube al plagiatorului epocii de aur, care mai zvancneste inca sacadat si haotic, imprastiind otrava din gatul retezat, dupa ce tocmai a fost decapitat pe treptele revistei Tribuna din Cluj. O sa ma mai refer insa – aparandu-l pentru ca el nu mai poate sa o faca, de pe pamant – la un al treilea mort cu care se razboieste, “curajos”, cel care va ramane in istorie doar cu descrierea sintetica si perfecta facuta de George Calinescu: N. Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. […]

  11. […] Dar poate cel mai perseverent si temeinic cercetator al ultimei zile din viata civila a gazetarului si omului politic Eminescu (numarul 3 in Partidul Conservator si practic purtatorul de cuvant al formatiunii) cat si a ultimelor clipe ale ganditorului si luptatorului Eminescu este filosoful Constantin Barbu, discipolul si continuatorul lui Constantin Noica in privinta proiectului pentru redarea lumii a “omului deplin al culturii românesti”, Romanul Absolut Mihai Eminescu. Constantin Barbu este autorul Caietelor si Memorialului Eminescu si editor al Integralei Manuscriselor Cantemir, din care o editie de lux a fost donata recent Academiei Romane (interviu Mediafax). Publicarea in numarul omagial al Revistei Tribuna (PDF aici), din ianuarie anul acesta, a articolului profesorului Constantin Barbu, ilustrat cu documente elocvente, Adevarul despre EMINESCU. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României, a generat o veritabila isterie in tabara “intelectualilor rosii”, a partidei antiromanesti, pe care filosoful Mircea Arman, directorul Tribunei, a prezentat-o asa cum e: in pielea goala. Intr-un protest al detractorilor lui Eminescu inaintat “forurilor mondiale” se afirma ca este revoltator faptul ca Mircea Arman a indraznit sa publice “un material aberant despre moartea lui Eminescu“. Asadar, aceasta ii arde cel mai tare si azi pe ortacii lui A. Plesu si pe epigonii lui Maiorescu de sub pulpana unui oarecare Manolescu, marunt plagiator si succesor dovedit, dupa cum arata si Mircea Arman, al agentilor kominternisti Gogu Radulescu si Zigu Ornea, personaj grotesc prin dezvoltarea cultului personulitatii sale, despre care marele critic George Calinescu a afirmat, ad litteram: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. […]

  12. […] cultului personulitatii sale, despre care marele critic George Calinescu a afirmat, ad litteram: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Un amanunt deloc neimportant: Ioan Slavici, camaradul lui Eminescu din cadrul “Societatii […]

  13. […] cultului personulitatii sale, despre care marele critic George Calinescu a afirmat, ad litteram: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Un amanunt deloc neimportant: Ioan Slavici, camaradul lui Eminescu din cadrul “Societatii […]

  14. […] cultului personulitatii sale, despre care marele critic George Calinescu a afirmat, ad litteram: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Un amanunt deloc neimportant: Ioan Slavici, camaradul lui Eminescu din cadrul “Societatii […]

  15. […] 2000. “Dedicatul” Manolescu – pe care nu degeaba marele Calinescu il caracterizase drept “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc” – ii face protejatului o cronica ditirambica in Romania literara (5 ianuarie 1981). Afirmand […]

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova