Datoria patriotică a fiecărui român. Ziaristi Online: Destul! Prea mult s-a cedat!

DESTUL! PREA MULT S-A CEDAT!

Editorial de Lazăr Lădariu

Aşadar, preşedintele României, Traian Băsescu, n-a mai fost, în acest an 2011, prezent la cea de-a XXII-a ediţie a Universităţii de Vară de la Băile-Tuşnad (Tusvanyos, după botezul autonomist de azi). Cum, oare, ar putea fi interpretată această absenţă prezidenţială? Să nu fi fost el invitat de vicepreşedintele Parlamentului European, Tokes Laszlo, pe care şeful statului l-a decorat cu cea mai înaltă distincţie – „Steaua României în grad de Cavaler”, pentru „meritele” acestui fost episcop de Piatra Craiului (acum rămas şi fără soţie, care a divorţat, sătulă de aventurile lui amoroase şi de comportamentul lui tiranic) de a arunca, de fiecare dată, din belşug, cu noroi pe ţara în care s-a născut, a cărei pâine a mâncat-o, mocicolind un întreg popor blând şi tolerant? Pentru că asta o face el, cel înainte de 1989 cu servicii făcute şi fostei Securităţi, din 1990 încoace. N-am crede, oricum am lua lucrurile, mai ales că UDMR se află la guvernare, cu pâinea şi cuţitul Puterii ameţitoare, să nu i se fi trimis invitaţia de care se bucura Traian Băsescu în ultimii ani. Se vorbeşte că „marele absent” „se păstrează pentru vizita oficială de la Budapesta”. Deci, chestiune de agendă!
Totuşi… Nu cumva Traian Băsescu şi-a dat seama de gafa aceea, enormă, cu consecinţe umilitoare, de anul trecut, când, aşezat precum Hristos între tâlhari, avându-i, în stânga, pe Tokes Laszlo şi, în dreapta, pe Viktor Orban – actualul premier ungar, asculta umilit, cu căştile la urechi, traducerea din limba maghiară a elucubraţiilor unui cetăţean român de etnie maghiară care refuza, pur şi simplu, să vorbească limba oficială a statului – româna? Un adevărat român, darămite un şef de stat, şi-ar fi dezbrăcat, urgent, laibărul ăla secuiesc, i l-ar fi aruncat în cap insului nesimţit şi ar fi plecat. Aşa trebuia să facă. El n-a făcut- o. Păcat! Absenţa domniei sale s-ar putea să aibă şi altă explicaţie: n-a dorit să-i mai supere pe autonomişti. În 2009, la ediţia a XX-a a Universităţii de Vară de la Tuşnad, le-a aruncat în capul demolatorilor, care mereu dau cu târnăcopul la temelia statului naţional, unitar român, articolul 1 din Constituţie, Legea fundamentală a ţării: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. O Românie „a cărei suveranitate nu poate fi afectată” – a completat el. A fost huiduit şi fluierat copios. Atunci, arătându-le obrazul, printre fluierăturile celor fără cei şapte ani de acasă, atacatorilor la statalitatea României, le spunea: „Aceeaşi autonomie la Odorheiu-Secuiesc, precum şi la Tulcea!”. Să-şi fi uitat, oare, şeful Statului Român, replicile? N-am crede!
Supărat-foc pentru că, de data aceasta, n-a mai avut prilejul să-l întâmpine pe şeful statului cu pancarta: „Paşaportul, domnule preşedinte!”, considerându-l pe Traian Băsescu, preşedintele României, un străin în ţara pe care o conduce, neghiobul de Csibi Barna, care- i cerea paşaportul în aşa-zisul ţinut secuiesc, cel care-şi permitea, în martie, obrăznicia, de neiertat, să-l „spânzure” pe eroul naţional Avram Iancu, simbol al luptei pentru drepturile noastre la 1848-1849, a lansat, din nou, un răget autonomist, scriind pe o altă pancartă: „Ţinutul Secuiesc nu-i România!”.

Continuarea la Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova