Noua Dreapta si asociatiile “Avram Iancu” si “Eternul Maramures” au comemorat martirii de la Moisei. 14.10.44.

Anul 1940 reprezintă pentru români una dintre cele mai negre file de istorie. Dupa raptul asupra Basarabiei strabune si odioasa “saptamana rosie”, in data de 30 august, pierdeam Ardealul prin odiosul Diktat de la Viena, ca numai după circa o săptămână, pe 7 septembrie, să cedăm şi Cadrilaterul, bulgarilor. In Ardeal, in doar 11 zile, criminalii unguri au ucis bestial aproximativ 1.000 de români. Cele mai lovite de soartă au fost localităţile Ip, cu 157 de martiri şi Trăznea, cu 87. Singura vină a acestor oameni a fost că s-au născut români. Acela a fost începutul. Atrocităţile au continuat până când România „a întors armele”, masacrul de la Moisei din 14 octombrie 1944 fiind una din ultimele mari cumplite tragedii româneşti din epoca de ocupaţie ungară în Transilvania, atrocităţi comise împotriva civililor români.

Ieri, 14 octombrie 2011, la 67 de ani de la masacru, un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire la Bisericuţa de lemn cu hramul „Sf. Iosif Mărturisitorul”, aşa cum spunea un preot, un Sfânt martir reprezentativ pentru Maramureş, neamul românesc şi ortodoxie.

Au fost pomeniţi toţi cei 31 de martiri şi ne-am rugat pentru sufletele lor. Unul dintre cei 9 preoţi care au făcut posibilă slujba de pomenire a ţinut să ne aducă aminte, pe un ton înălţător, sacrificiul suprem al celor care au fost Martirii de la Moisei, morţi în slujba României şi a credinţei strămoşeşti.

Apoi, flancaţi de reprezentanţii Jandarmeriei române, noi, cei cărora nu ne e ruşine că suntem Români, am purces per pedes către Monumentul Ostaşului Român aflat în parcul municipal Baia Mare, aşa cum am spus că va fi, cu lumini în mâini, adică făclii şi candele aprinse. Nu au putut să lipsească din mâinile noastre Drapelul României şi steagurile a două asociaţii care au făcut posibil acest marş comemorativ: Asociaţia „Eternul Maramureş” şi Asociaţia Noua Dreaptă (filialele din Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Maramureş).

Alături de noi au fost şi reprezentanţii Asociaţiei „Avram Iancu” – filiala Maramureş precum şi reprezentanţi ai presei locale, cărora le mulţumim pentru prezenţă.

Un fapt care ne-a bucurat nespus a fost prezenţa la Monumentul Ostaşului Român a Preotului Florian Nechita care, dealtfel, a mai fost alături de noi şi cu alte ocazii şi care se roagă, alături de noi, pentru neamul românesc.

La Monumentul Ostaşului Român, am rostit, stângaci, mai mult cu sufletul decât cu gândul, o scurtă cuvântare în care am amintit, aşa cum se cuvine, numele şi prenumele tuturor celor ce au fost masacraţi la Moisei, urmând apoi momentul depunerii unei coroane în numele Asociaţiei „Eternul Maramureş”.

Aşa cum am spus unui reprezentant al presei locale, acest marş a fost unul din suflet pentru suflete, apolitic şi nepolitizat, aşa cum stă bine acţiunilor comemorative creştine.

Ioan Andreica-Vivat, Simion Sabau, Ioan Sabau, Simion Pop, Vasile V. Curticapeanu, Vasile T.Curticapeanu şi Toader Blaga (toţi şapte din Vişeu de Mijloc, jud. Maramureş), Petru Bejan (din Faragau, jud. Mureş), Mihai Baciu (din Voivodeni, jud. Mureş), Lazar Buja (din Sângeorgiu de Mureş, jud. Mureş), Augustin Ghibutiu (din Voiniceni, jud. Mureş), Simion Gorea (din Milasel, jud. Bistriţa-Năsăud), Gheorghe Grad a Beloaiei (din Săcel, jud. Maramureş), Vasile Hosu şi Iacob Pelea, Vasile Poni (din Sântana de Mureş, jud. Mureş), Vasile Judecan (din Râciu, jud. Mureş), Vasile Oltean (din Berghia, jud. Mureş), Ioan Osorhean, Nicolae Sacui (ambii din Fizesu Gherlii, jud. Cluj), Ioan Pop, Vasile Savina, Mihai M.Radu, Mihai R.Radu (toţi patru din Voivodeni, jud. Mureş), Ştefan Pelea (din Bardesti, jud Mureş), Alexandru Raica (din Hartau, jud. Mureş), Ioan Strete (din Samartinu de Câmpie, jud. Mureş), Gheorghe Ştefan (din Sincai, jud. Mureş) şi Ştefan Tomoioaga (din Moisei, jud. Maramureş), Vasile Ivaşcu-Drăgan, Vasile Petean din Palatca – ultimii doi fiind supravieţuitorii masacrului.

În memoria lor am săvârşit cele ce se cuvin.

Dumnezeu să îi hodinească alături de cei drepţi!

Al dumneavoastră,

Bogdan Ţicală de Vişeu de Maramureş de România – Eternul Maramures

Resurse: MuzeulRefugiatilor.eu si MartiriRomani.com

Vedeti si: ROMANE, NU UITA! 71 de ani de la genocidul savarsit de unguri asupra românilor din Transilvania ocupata. Supravietuitor al masacrului de la Ip: “In acea zi, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat”

 

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “Noua Dreapta si asociatiile “Avram Iancu” si “Eternul Maramures” au comemorat martirii de la Moisei. 14.10.44.”

  1. Andrei P. says:

    Am vizitat si eu acest mic muzeu si am fost placut impresionat !

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova