Patericul Egiptean, editat la Mănăstirea Petru Vodă: O carte acronică pentru ieşirea din orice fel de criză.

Desăvârşirea se porunceşte întregii existenţe creştine, nu doar unui aspect ei. Duh, sens, literă. De aceea era nevoie de o ediţie a Patericului în care armonia unitară a Cărţii Duhului să nu mai fie umbrită de nici un neajuns. Momentul duhovnicesc al apariţiei lui este ca o troiţă de lumină apărută la răscrucea dintre criza nihilistă a lumii şi intensitatea fără precedent a luptei duhovniceşti în care omul, cu puterile sufletului vlăguite, are nevoie de regăsirea isihiei, a dragostei frăţeşti, a esenţelor înaripate ale vieţii creştineşti. O carte acronică pentru ieşirea din orice fel de criză.

Patericul

 Simplitatea contemplată naşte simplitatea formei, iar înălţimea sensului dă prin simpla atingere forţa transformatoare de suflet, precum este scris: Dumnezeu va da cuvânt celor ce vestesc cu putere multă”. Apoftegmele Părinţilor sunt cele mai simple şi totuşi cele mai multivalente forme literare ale scrierilor duhovniceşti. Formele simple sunt mărturia purităţii contemplării, şi sunt cel mai puternic antidot împotriva uitării care ucide sufletul.

Simplitatea este, în viaţa sfinţilor pustiei, mărturia unei totale şi sfinte întrepătrunderi a fiinţei umane cu lucrările Duhului Sfânt, prin care fiinţa lor zboară deasupra nemărginirii. Descătuşată de obiectele gândirii precum trupul de cele ale doririi, desfătându-se de priveliştea mării de sensuri pure precum sufletul de pacea nepătimirii, se cuprinde de lumina taborică ce izvorăşte inimii unirea cu Dumnezeu după har. „Nu vă faceţi copii cu înţelegerile, ci cu răutatea fiţi prunci, iar cu înţelegerile faceţi-vă desăvârşiţi”. Aşa cum sărăcia cu duhul nu este a nu avea duhul, ci a nu avea ceva fără-de-Duhul, simplitatea nu este opusă felurimii, ci este sursa ei transcendentă şi fără-de-început. De aceea, lucrarea contemplaţiei nu porneşte de la simplitatea minţii, ci ajunge la ea, ca la o culme a plinătăţii Vieţii din al cărei prisos grăieşte. Dacă puterea cuvântătoare suie de la felurit la simplu, ne-voinţa pogoară voia de sine către împlinirea smereniei – lepădarea-de-sine – felurind fapta minunată, căci pentru a se pătrunde de simplitate şi fapta are trebuinţă a se „boteza” cu apele Duhului, ca să primească puterea mărturisirii. Astfel Patericul este o tâlcuire a Evangheliei atât pentru contemplaţie cât şi pentru făptuire.

Deasupra apelor gândirii Duhul se poartă, deschizînd raiul cu preţul unei clipe de sinceritate şi omului modern, acest tâlhar răstignit pe crucea unei lumii atee şi grăbit în toate. Cu un singur cuvânt (ca de pildă: “Toată viaţa omului o zi este la cei ce ard de dor”), Bătrânii pustiei, departe de cele ce se trec şi întru cele ce în veşnicie se petrec, de peste veacuri şi totuşi atât de aici şi acum, deveniţi cuvinte ale Vieţii, şi duhuri sfinţitoare, şi Tatălui fii, vin să închipuie înnoit şi sfânt pe cei ce se împărtăşesc prin ei de Cel pururea Acelaşi, Iubitor şi Simplu.

Completat cu acrivie după originalul elin, după cele mai exigente ediţii şi mai valoroase manuscrise, Patericul egyptean editat la Mănăstirea Petru Vodă şi apărut la Editura Sofia în ultimele zile ale anului 2011 se dăruieşte cerului şi pământului românesc prin traducerea (din 1828) unui sfânt părinte, Cuviosul Pafnutie Dascălul de la mănăstirea Neamţ, ucenic al Sfântului Paisie, în cea mai frumoasă formă a limbii române, într-un moment în care continuarea ostenelii duhovniceşti începute de Sfîntul Paisie este de mare trebuinţă, şi în care textele sfinte arareori mai văd lumina tiparului fără a fi filtrate de duhul lumesc.

Iar spre o şi mai desăvîrşită bucurie şi folos duhovnicesc, monahi iubitori de sfinţi l-au împodobit şi cu icoane scrise şi pictate, păstrând acelaşi duh ascetic, şi armonizîndu-se într-un mozaic unitar şi luminos, ca nimic să nu lipsească cinstirii cuvenite sfinţilor. Mulţi dintre ei au astfel, alături de apoftegme, adnotate filologico-istoric şi lămurind întregul lor, o „Viaţă” şi o icoană, toate cu buna mireasmă a prea-iubitei pustii atît de roditoare de fii duhovniceşti, precum este scris: „Bucură-te, cea stearpă, ceea ce nu naşti, izbucneşte şi strigă, ceea ce n-ai durerile naşterii, că mulţi-s fiii celei pustii, mai mulţi decît ai celei ce are bărbat!” , ca o mireasă fără-de-prihană în toate – dogma curată, compoziţia iconică a colecţiei, acurateţea traducerii, synaxarul, icoana byzantină. Ca o icoană a istoriei Patericului în istoria mântuirii, „Postfaţa” oferă cea mai pătrunzătoare şi mai bine informată viziune tipărită pînă acum asupra acestui subiect, după cuvântul Domnului: „Cărturarul care se învaţă întru împărăţia Cerurilor, asemenea este omului stăpân al casei, care scoate din vistieria sa noi şi vechi.”

Munca de restaurare a icoanei lumii este a fiecărui ortodox, ca parte a Trupului lui Hristos, dar a monahului mai cu seamă, ca „înger al Lui care face voia Lui şi aude glasul cuvintelor Lui”, iar partea cea bună, care nu se va lua de la suflet, este restaurarea icoanei cuvântului duhovnicesc prin trupul înviat al „cuvintelor Domnului, cuvinte curate, curăţite de pămînt, lămurite de şapte ori”.

Patericul este mărgăritarul pe care cel înţelept luându-l va să ajungă în Împărăţia Cerurilor.

rasafora Neonila, M-rea Paltin, Neamţ

Patericul Egiptean, editat la Mănăstirea Petru Vodă

Editura Sophia – Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2011

Editia reproduce originalul tradus de monahul Pafnutie Dascalul de la Manastirea Neamt si tiparit de Sfantul Grigore Dascalul la Bucuresti, in anul 1828, diortosit, completat si adnotat de monahul Filotheu Balan

Vezi si Doxologia

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova