In sfarsit, devin bogat si mi se face dreptate! Procesul Roncea vs Ziua si Cartelul Mogulilor Anti-Basescu are un nou termen de judecata chiar azi. UPDATE: Procesul merge mai departe!

Iata mai jos Contestatia depusa la Tribunal de Ziua Romaniei 2009. Azi merg, din nou, la Tribunal, pentru a-mi apara si drepturile si obligatiile. De jurnalist! Ce ar mai fi de adaugat: dupa demiterea mea abuziva de la Ziua, cand am dezvaluit afacerea de santaj a lui SRS si Bogdanel Chirieac cu seful Agentiei Nationale de Integritate, Catalin Macovei, am primit un telefon de la fostul meu sef si prieten, care m-a amenintat – sau, sa spunem, mi-a comunicat – ca “imi va face si mie ce ii face lui Basescu”. Adica ce-i face si acum presedintelui aceeasi gasca internationalista din Cartelul rusofil, recte Vintu, Patriciu, Voiculescu, la care, mai nou, se alatura si pretutindenarul Sarbu, fostul sef de cabinet al lui Petre Roman. De atunci si pana azi nu am mai fost angajat nicaieri in presa, in ciuda unei experiente de 20 de ani si a catorva activitati mediatice bunicele, zic eu (cum ar fi cel amintit 🙂 ) Mai mult: la lista executatilor din presa centrala s-au adaugat, rand pe rand, toti cei care l-au sustinut sincer pe Basescu. Ultimul caz, al lui Radu Moraru, spune tot ce mai era de spus. Doamne, ajuta!

Către
Tribunalul Bucureşti
Secţia a VII-a Litigii de Muncă

CC: Federatia Internationala a Jurnalistilor, Federatia Europeana a Jurnalistilor, Reporteri fara Frontiere, Comitetul de Protectie a Jurnalistilor (SUA), Uniunea MediaSind, Uniunea Ziaristilor Profesionisti, Clubul Roman de Presa, Asociatia Jurnalistilor din Romania 

DOMNULE PREŞEDINTE

Subsemnatul RONCEA VICTOR-ALEXANDRU, de profesie jurnalist, cu domiciliul în Bucureşti, prin avocat Rapcea Mihai, cu sediul profesional în Bucureşti, str. Zmeica nr. 12, Sector 4, unde vă solicităm să ne comunicaţi şi actele procedurale ce vor fi efectuate în acest dosar, în contradictoriu cu S.C. ZIUA S.R.L., cu sediul în Bucureşti, str. Constantin Mille nr 17, sector 1, formulez prezenta

CONTESTAŢIE

Împotriva deciziei nr. 510 din data de 30.10.2009 prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă al subsemnatului, încheiat cu pârâta, potrivit disp. art. 61 lit. a) din Codul Muncii.

Solicit anularea deciziei contestate şi repunerea în drepturi a subsemnatului, având ca efect reîncadrarea subsemnatului în funcţia deţinută în cadrul societăţii pârâte, cu obligarea acesteia la plata retroactivă a salariului pe perioada în care a operat desfacerea contractului de muncă, urmând să obligaţi pârâta la plata de daune morale pentru prejudiciul de imagine suferit de subsemnatul, în cuantum de 10.000.000 lei (noi).

MOTIVE:

ÎN FAPT: Arăt că odată cu schimbarea brutala a conducerii editoriale a ziarului, prin fortarea demisiei redactorului sef Adrian Patrusca si pe masura ce se apropia termenul alegerilor prezidentiale din Romania, s-a perturbat agresiv politica editorială a ziarului Ziua, noua conducere impunând ziariştilor teme, subiecte şi poziţii pronunţat anti-prezidenţiale si declarat anti-Basescu, cu preţul nerespectării deontologiei profesionale a ziaristului. Pe fondul unui conflict mai vechi, din perioada Referendumului anti-Basescu, cand am sustinut democratia ca simplu cetatean si presedinte al Asociatiei Civic Media, am devenit o tinta a cadrelor specializate in informatii care deserveau patronatul din umbra al ziarului Ziua, respectiv pe Sorin Ovidiu Vintu si acolitul sau, Sorin Rosca Stanescu.

În aceste conditii, majoritatea colegilor de redacţie au acceptat noua linie editorială, la acea data nedeclarata oficial, fără a obiecta în vreun fel, patronii de presa folosindu-se de criza economica pentru a umili jurnalistii si a ingenunchea libertatea presei in Romania. În ceea ce mă priveşte, am considerat din totdeauna că rolul ziaristului este în primul rând acela de a informa cititorii publicand adevarul in interesul public si cu orice pret si nu distorsionand informatia conform unor interese personale sau de grup, netransparente, inclusiv prin practicarea cenzurii, un act interzis prin conventii internationale solide in orice stat democratic al lumii.

Din aceste motive, am obiectat de mai multe ori când directorul ziarului, Mihai Pilsu, ori a interzis, ori a obstructionat ori a schimbat substanţial anumite articole, inclusiv interviuri luate diferitelor personalitati, din dorinţa de a fi prezentata o imagine vădit nefavorabilă, tendenţioasă, asupra conducerii Statului Roman, in mod special a presedintelui Traian Basescu.

Astfel, a izbucnit un conflict surd între mine şi actuala conducere a ziarului, care îmi urmărea cu mare atenţie materialele şi le modifica uneori grosolan, după bunul plac. Intr-unul dintre aceste cazuri, un interviu luat publicistului Ion Cristoiu, in care acesta critica mogulii de presa, a fost complet obliterat, fiind cenzurat la scurt timp dupa ce fusese publicat pe site-ul de internet al ziarului Ziua.

Ca urmare a solicitarii de lamuriri asupra acestui gest, am fost ameninţat cu sancţionarea, iar apoi chiar am fost sancţionat disciplinar, fara indeplinirea normelor legale si sindicale, pentru abateri inventate. Ulterior, fără nici o explicaţie credibila, mi s-a desfacut abuziv contractul pe drepturi de autor si am fost demis din funcţia de Senior Editor si editorialist al ziarului Ziua, dupa 14 ani de munca la faurirea acestui brand.

Hartuirea la locul de munca a continuat cu umiliri institutionale intreprinse cu intentia de a provoca o demisie, acte degradante pentru conditia de conducator al unei redactii de publicatie centrala odinioara respectabila, si cu amenintari explicite cu demiterea mea in orice circumstanta si in pofida tuturor normelor legale, venite abuziv din partea directorului Mihai Pilsu, dupa cum pot dovedi cu prisosinta in instanta.

Deşi pârâta nu a implementat la locul de muncă nici o modalitate de verificare a prezenţei angajaţilor (cartele de pontaj, registru de prezenţă, etc.), aceasta a înţeles să foloseasca aceast pretext pentru a îmi desface în mod nejustificat contractul de muncă pe motiv de lipsă de la locul de muncă, fără a dovedi în vreun fel acest lucru si fara a respecta drepturile mele de ziarist profesionist, membru al Uniunii Sindicale MediaSind si al Federatiei Internationale a Jurnalistilor.

Desfacerea contractului de muncă pentru un presupus absenteism, în condiţiile în care nu mi se mai publicau articole si deja fusesem sanctionat pe nedrept cu scopul de a mi se forta demisia, cat si cu toate ca nu există nici acum un sistem de pontare al orelor de muncă în redacţie, este aberantă, întrucât, prin natura obiectului muncii, activitatea publicistică şi randamentul acesteia se măsoară după rezultat (munca ziaristului nu se măsoară în şaibe pe oră ci în materialele redactate şi publicate), iar nu după orele de stat în spatele unui birou. Cenzura asadar asupra materialelor mele predate redactiei a continuat si dupa sanctionarea arbitrara, contestata de asemenea, conform Codului Muncii si drepturilor jurnalistilor in Romania si Uniunea Europeana.

Pentru aceste considerente, vă solicităm să aveţi în vedere că:
– Sancţiunea desfacerii contractului de muncă a fost dispusă în mod abuziv şi nelegal, fără a se dovedi în vreun fel încălcarea de către mine a prevederilor contractului individual de muncă încheiat cu societatea pârâtă.
– Motivele reale ce au stat la baza emiterii acestei decizii sunt cu totul altele decât cele invocate în decizia contestată, avand de fapt un pronuntat caracter politic, Ziua devenind unul dintre gurile de foc ale masinariei angrenate in daramarea lui Traian Basescu si acapararea tuturor institutiilor statului de catre un grup de interese politico-financiar care sfideaza normele democratice, inclusiv la nivelul drepturilor jurnalistilor si a libertatii presei.

Pentru aceste considerente, vă solicit admiterea contestaţiei, anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă şi reîncadrarea subsemnatului în funcţia deţinută în cadrul societăţii pârâte, cu obligarea acesteia la plata retroactivă a salariului pe perioada în care a operat desfacerea contractului de muncă urmând să obligaţi pârâta la scuze oficiale tiparite in ziarul Ziua si difuzate la Realitatea Tv si la plata de daune morale pentru prejudiciul de imagine suferit de subsemnatul, în cuantum de 10.000.000 lei.

ÎN PROBATORIU solicit proba cu înscrisuri, martori şi interogatoriul pârâtei.

Pentru contestator,
Avocat Mihai Rapcea

1 Decembrie 2009

AICI DOCUMENTAREA ASUPRA CAZULUI ZIUA VS RONCEA SI VICEVERSA

Print Friendly
You can leave a response, or trackback from your own site.

5 Responses to “In sfarsit, devin bogat si mi se face dreptate! Procesul Roncea vs Ziua si Cartelul Mogulilor Anti-Basescu are un nou termen de judecata chiar azi. UPDATE: Procesul merge mai departe!”

  1. Rusu says:

    Din pacate cu totii avem tendinta de a ne situa de o parte s-au alta a baricadei,din ’90 pana acum.Daca din ’90 pana in 2004,totul se impartea in pro si contra Ion Ilici Iliescu,din 2004 totul se imparte in pro sau contra Traian Basescu.Eu recunosc ca intotdeauna m-am situat pe baricada impotriva lui Ion Ilici Iliescu si poate ca v-am judecat subiectiv atunci cand l-ati atacat pe Traian Basescu,find tentat sa va acuz ca ati fost cumparat de unii mafioti,proprietari de trusturi de presa,asa cum s-a intamplat cu multi colegi de ai dumneavoastra din presa.”Au ramas putine constiinte de cumparat”,spunea Vantu.Am inceput sa va urmaresc cu atentie de cand scriati la Ziua si ati ridicat niste semne de intrebare in privinta rapirii din Irak,cum ar fi:Cum de rapirea s-a intamplat tocmai dupa o vizita a lui Traian Basescu acolo si s-a incercat prezentarea in presa,ca acest fapt a constituit o provocare si de acea jurnalistii romani au fost rapiti,sau cum de Mircea Geoana se afla taman in acel moment in Orientul Mijlociu dand interviu la Al Jazeera,etc.Am facut acest comentariu,tocmai ca sa va arat faptul ca ma caznesc de cativa ani sa descopar in ce tabara va situati,dar nu am reusit.Poate ca reusiti sa tineti calea dreapta si va felicit daca e asa.Au ramas putine repere in jurnalismul romanesc,dupa care sa ne putem ghida!

  2. m.g. says:

    Doamne ajuta!

  3. VR says:

    @ Rusu
    Multumesc! Cred ca citind Contestatia mea v-ati lamurit deja… L-am criticat pe Traian Basescu cand s-a lasat pacalit de gasca neo-kominternistilor cu staif de “intelectuali”. Am inteles intre timp ce s-a intamplat. O sa vina si randul lor. 🙂

  4. Nica Leon says:

    Dacă citaţia din fotografie este cea care te-a făcut încrezător că îţi vor face dreptate, te-ai înşelat amarnic.
    Respectiva citaţie este numai o altă dovadă că România nu este un stat de drept, ci doar un stat locuit de tembelii ce au votat, în ultimii 22 de ani, cu înverşunare, numai cu călăii neamului românesc, pentru a avea aşa privilegiul să se văicărească în voie.
    Poate aşa vei deveni bogat în experienţă, care îţi cam lipseşte.
    Cum poţi tu crede că în ţara proştilor şi al nedreptăţii, după ce l-ai stînjenit pe rabi, ai mai putea găsi şi tu dreptate?!

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova