Protejatul lui Basescu de la Arhive, penticostalul Dorin Dobrincu, a jignit toti romanii ortodocsi si a fost desfiintat de Biserica Ortodoxa Romana cu tot cu Raportul Tismaneanu, considerat “inacceptabil” si mincinos. DOCUMENTE

Dintr-un articol publicat ieri de Cotidianul am aflat un fapt tulburator: fostul director al Arhivelor Nationale, Dorin Dobrincu, nu a fost mentinut in functie datorita aptitudinilor sale ci a traficului de influenta pe care Vladimir Tismaneanu l-a exercitat pe langa Traian Basescu iar acesta, la randul lui, l-a rasfrant asupra fostului prim-ministru Emil Boc si a mai multor ministri de Interne, depasindu-si atributiile prezidentiale si intrand, cu totii, intr-o sfera penala, a infractionalului. Faptele trebuie sa intre de urgenta in atentia DNA, mai ales ca avem de-a face cu o marturisire completa din partea lui Tismanenau, inregistrata video.

Trebuie sa stiti ca mult laudatul si traficatul sectant Dorin Dobrincu, protejatul lui Basescu, Tismaneanu si Boc, este nimeni altul decat autorului Capitolului ticalos din Raportul Tismaneanu dedicat Bisericii Ortodoxe Romane, capitol care a jignit grav credinciosii ortodocsi din Romania si memoria miilor de jertfe ale martirilor din lagare si inchisori, din transeele razboiului sfant antibolsevic si din rezistenta armata anticomunista, cea mai indelungata din intreg spatiul rasaritean. La vremea lansarii Raportului la fel de ticalos ca si Capitoulul in care Biserica devenea, din nou, o tinta, ca pe vremea comunistilor, Patriarhia Romana si regretatul Patriarh Teoctist au replicat ferm, considerand “opera” lui Dobrincu drept “o abordare inacceptabila si neconforma cu adevarul istoric”. Prea Fericitul Patriarh Teoctist a anuntat la vremea aceea crearea unui Raport propriu asupra perioadei comuniste. Desi acesta a fost eleborat de istorici docti si independenti, moartea sa subita si inca neelucidata a facut ca Raportul BOR sa nu mai fie publicat de succesorul sau. Spre stiinta neinformatului presedinte suspendat si a opiniei publice romanesti republicam aici pozitia Bisericii Ortodoxe Romane fata de “abordarea nestiintiifica” a mult prea protejatilor lui Basescu, Tismaneanu si Dobrincu. Ca sa voteze toata lumea, duminica, in cunostinta de cauza.

Pozitia Bisericii Ortodoxe Romane fata de Raportul Tismaneanu

COMUNICAT DE PRESA

Fara ura si partinire

Patriarhia Romana apreciaza demersul intreprins de autoritile de stat pentru condamnarea regimului comunist din Romania, act pe care Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a facut in Cuvantul pastoral din 4 ianuarie 1990 in care condamna acelasi regim opresiv in dimensiunile sale cele mai tenebroase.

Jertfa miilor de clerici si credinciosi ortodocsi in temnitele comuniste conduce la concluzia unei rezistente din interior a Bisericii Ortodoxe Romane inca de la instaurarea regimului comunist in Romania. Mai mult, asa cum rezulta din documentele fostei securitati, la sfarsitul celui de-al saselea deceniu al secolului trecut, Biserica Ortodoxa Romana – in frunte cu “patriarhul Justinian si armata neagra a calugarilor si calugaritelor” – era considerata ca fiind dusmanul principal al regimului.

Din pacate, in capitolul “Regimul comunist si cultele religioase” din Raportul intocmit de comisia Tismaneanu constatam cu surprindere o abordare nestiintifica – renuntandu-se la principiul “fara ura si partinire”, fundamental pentru o cercetare istorica – si tendentioasa, formularea unor concluzii distorsionate si aprecieri care depasesc contextul temei studiate privind situatia Bisericii Ortodoxe Romane.

Acest fapt a produs nedumerire in randurile clerului si credinciosilor ortodocsi, precum si ale unor istorici cu autoritate stiintifica, inclusiv membri ai Academiei Romane. Autorii capitolului respectiv au preferat sa utilizeze ca principala sursa de inspiratie anumite lucrari controversate inca din momentul aparitiei lor, in detrimentul celor realizate de institute de cercetare si de istorici consacrati in urma studierii in arhivele fostei securitati.

Patriarhia Romana considera o astfel de abordare intr-un document oficial drept inacceptabila si neconforma cu adevarul istoric. In consecinta, propune infiintarea unei comisii de istorici care sa studieze situatia Bisericii Ortodoxe Romane in perioada regimului comunist in vederea realizarii unui studiu complet si obiectiv pe aceasta tema.

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

Nr. 5205/20 decembrie 2006

Biserica Ortodoxa Romana: “Ar fi regretabil daca Raportul Tismaneanu ar fi publicat in forma actuala”

Parintele Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane afirma ca prezentarea facuta Bisericii Ortodoxe in Raportul amintit este o mistificare a adevarului. Biserica si-a creat o Comisie speciala pentru adevarul istoric

Sfantul Sinod a decis in timpul reuniunii desfasurate pe 12 si 13 februarie infiintarea unei Comisii de studiu pentru cercetarea situatiei Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) in perioada regimului comunist. La ce va folosi concret aceasta comisie?

Aceasta Comisie de studiu are un scop foarte precis, si anume realizarea unui studiu obiectiv pe aceasta tema. Trebuie sa precizam ca este vorba de o Comisie formata din tineri cercetatori in domeniu, care vor desfasura o activitate stiintifica de cercetare istorica pe o perioada de aproximativ trei ani de zile, pe baza biobliografiei existente, a izvoarelor si surselor arhivistice laice si confesionale. Pentru intelegerea acestei perioade negre din istoria poporului nostru Comisia de studiu va analiza si cateva teme preliminarii care vizeaza situatia BOR in prima jumatate a secolului XX, urmand ca substanta acestui studiu sa o reprezinte perioada regimului comunist, incepand cu anul 1944 si terminand cu anul 1990.

Patriarhia a contestat capitolul referitor la BOR din Raportul Tismaneanu. Aceasta Comisie are drept rol si rectificarea acestui capitol? Ce aveti de gand sa faceti in privinta prezentarii facute BOR in perioda comunista in raportul Tismaneanu?

In mod firesc, din studiul acestei comisii va rezulta si raspunsul pe care Biserica il va da acelui capitol din raportul Tismaneanu, care a fost contestat nu doar de reprezentantii Bisericii, ci si de istorici de prestigiu din tara noastra. Pentru ca autorii acelui capitol nu fac altceva decat sa incerce sa minimalizeze suferinta Bisericii Ortodoxe Romane in perioada regimului comunist si, mai mult decat atat, sa formuleze numeroase opinii care sunt in flagranta contradictie cu realitatea, altele avand o anumita culpa penala; iar pe de alta parte se prezinta intr-un mod distorsionat felul in care Biserica a incercat sa reziste in fata persecutiilor venite din partea regimului comunist. Pe de o parte, a existat o presiune infernala pe care regimul, prin Securitate, a exercitat-o asupra cultelor in general si asupra BOR in special, ca si biserica majoritara in tara noastra, pe de alta parte existand rezistenta din interior a Bisericii. In alta ordine de idei, au fost prea multe neadevaruri formulate in ultimii ani, unele dintre ele iresponsabile, si care niciodata nu au fost probate. Acest studiu nu urmareste decat descoperirea adevarului si prezentarea adevarata a situatiei Bisericii in perioada comunista. De aceea, la finalul cercetarii, studiul va fi supus recenzarii unui for stiintific, format din istorici de prestigiu, dar si din alti experti ai perioadei regimului comunist.

Ati avut vreo discutie cu Administratia Prezidentiala privind capitolul la care am facut referire si posibilitatea ca acest Raport sa fie publicat in versiunea actuala? Si cum credeti ca ar putea fi afectata Biserica in cazul in care Raportul va fi publicat in forma actuala?

Ar fi regretabil daca Raportul Tismaneanu ar fi publicat in forma actuala. Capitolul la care ne-am referit nu reprezinta altceva decat o mistificare a adevarului, iar pe de alta parte, in urma reactiei Patriarhiei Romane, din 20 decembrie, la doua zile de la citirea in Parlament a raportului, dl Tismaneanu a precizat in mod explicit ca asteapta propuneri de imbunatatire a acestui Raport si, in mod firesc, suntem siguri ca domnia sa va tine cont de precizarile facute de istoricii BOR.

Interviu realizat de Victor Roncea

Un capitol ticalos – Biserica tinta

Comisia Tismaneanu a dat dovada de rea-vointa, ignoranta si manipulare, punand la zid Biserica Ortodoxa Romana * Ca sa-si atinga scopurile, autorii raportului au renuntat la obiectivitate pentru a vana doar compromisurile ierarhilor ortodocsi, in special ale patriarhilor * Un moment istoric precum cel in care PF Teoctist l-a sfidat pe Ceausescu, vizitandu-l pe Papa Ioan Paul al II-lea (foto), in ianuarie 1989, este uitat * Dimensiunea prigoanei dezlantuite de regimul comunist asupra Bisericii nationale este trecuta cu vederea * Raportul nu spune un cuvant despre preotii ortodocsi omorati in bataie la ancheta sau executati la Jilava prin sentinta judecatoreasca * “Expertii” folosesc cu ignoranta sintagma “disidenta religioasa”, fara a baga de seama ca semnifica erezie, si nu impotrivire politica, asa cum au vrut sa scrie * Reaua-vointa merge pana intr-acolo, incat cel mai mare teolog ortodox al secolului XX, Dumitru Staniloae, este evaluat drept un “recuperat”, autor de “lucrari penibile”

Capitolul “Regimul comunist si cultele religioase” din Raportul Tismaneanu arata reaua-vointa, ignoranta si manipularea de care au dat dovada “expertii” comisieiprezidentiale pentru a pune la zid Biserica Ortodoxa Romana.

In nr. 12/2006 al revistei “Dosarele istoriei”, profesorul Florin Constantiniu formuleaza o observatie remarcabila: “Comisia Tismaneanu” s-a nascut dintr-o “necesitate politica”, nu stiintifica… Citit in aceasta cheie, capitolul “Regimul comunist si cultele religioase” (pp. 446-471) devine cu atat mai relevant in ticalosia sa.

Dar perspectiva politica mai limpezeste ceva: lipsa de competenta a autorilor, evidenta si la nivelul proprietatii termenilor. Astfel, la p. 376 este intrebuintata sintagma “disidenta religioasa”. Or, disidenta este un concept eminamente politic, care, introdus in sfera bisericeasca, nu poate insemna decat erezie. Corect ar fi fost: impotrivire, oponenta sau rezistenta… Venind vorba despre manastirea Vladimiresti se spune ca aceasta ar fi intrat in conflict cu Sinodul pentru “abateri de la doctrina si practicile liturgice ortodoxe” (p. 461), cand in realitate era vorba de abateri canonice (spovedanie colectiva, impartasiri necanonice). “Bisericile au facut nenumarate compromisuri cu regimul totalitar, morale, ideologice si de cateva ori chiar dogmatice”, se afirma la pagina 458. Or, ideologia este iarasi un atribut politic. Bisericile autentice isi au propria Marturisire de credinta, au dogme si canoane; Dumnezeu nu este ideolog. O afirmatie se cere dovedita “stiintific”. Care au fost concesiile “dogmatice” la care au recurs Biserica Ortodoxa, respectiv Biserica Romano-Catolica in vremea comunismului?!…

Cu atat mai mult cu cat ambele biserici sunt constituite din ierarhie, cler si popor, se intelege ca enoriasii, credinciosii acestora s-au pretat la compromisuri. Ei nu pot fi invinuiti de cesiunile sau declaratiile favorabile regimului facute de clericii sau ierarhii lor. Majoritatea au inteles ca aceste dajdii erau pretul continuitatii si al supravietuirii comunitatii de iubire si credinta a bisericii respective. Continuitate care s-a platit cu jertfe si sacrificii din partea clerului si a poporului lui Dumnezeu. Daca nu stralucesc la nivelul proprietatii termenilor, “expertii” raportului exhiba insa pretiozitate lingvistica; cuvantul “licentiati” (p. 446) este folosit in acceptiunea de “concediati” din limbile franceza si italiana, iar “fideli” (credinciosi) in sensul adoptat de Mita Baston.

Vanatoare de compromisuri

Autorii capitolului “Regimul comunist si cultele religioase” nu cauta sa stabileasca proportii prigoanei dezlantuite de regimul comunist asupra Bisericii nationale, ci vaneaza “compromisurile” ierarhiei ortodoxe. Celelalte biserici si culte sunt stropite cu apa de trandafir, iar Biserica Ortodoxa este facuta cu ou si cu otet.

Evita sa-i recunoasca statutul majoritar – pe care i-l recunosteau pana si comunistii -, iar la pagina 471 a textului se vorbeste de “doua biserici mai importante: Ortodoxa si Greco-Catolica”, raportul dintre ele, ca numar de credinciosi, sau, ma rog, de “fideli” fiind astazi de unu la o suta…!

Nimic despre preotii executati

“Expertii” transcriu cifra de 1725 de clerici ortodocsi trecuti prin inchisorile comuniste, cifra oferita de lucrarea lexicografica “Biserica intemnitata”, editata in urma cu un deceniu si depasita. Insa aceiasi “experti” nu spun un cuvant despre preotii ortodocsi omorati in bataie la ancheta sau executati la Jilava prin sentinta judecatoreasca (patru numai in cadrul lotului Arnautoiu, in 1960), desi ei sunt mentionati ca atare in volumul citat mai sus. O atare recunoastere le-ar fi umbrit afirmatia ca greco-catolicii au fost mult mai persecutati decat ortodocsii in vremea dictaturii comuniste.

Iar paradoxul consta in aceea ca Biserica Greco-Catolica, ce se autodefineste “martira”, n-a dat nici un singur cleric martir. Singurul cleric ne-ortodox executat de fostul regim, potrivit aceleiasi lucrari, a fost un preot romano-catolic, pe nume Sandu Matei.

Ticalosia terminologica

Tot in lotul ticalosiei terminologice intra si afirmatia referitoare la “Detentia episcopilor uniti in manastirile ortodoxe…” (p. 463), intrucat detentia presupune celula si puscarie, eventual o manastire transformata in puscarie, ca inchisoarea Vacaresti, si nicidecum o manastire cu viata de obste, precum Caldarusani, unde episcopul Iuliu Hossu ocupa un veritabil apartament, spre deosebire de calugarii chinoviei, si unde primea vizite. La Caldarusani, ierarhul greco-catolic a dat chiar un interviu transmis de “Europa libera”, ceea ce nu cred ca ar fi putut face la Aiud sau Gherla, unde rezidau nenumarati clerici, monahi si teologi ortodocsi… In conditii care nu se pot compara cu o inchisoare pentru detinuti politici au locuit si ierarhii uniti: la resedinta patriarhala Dragoslavele, iar dupa ce au fost scosi din puscariile regimului, la Curtea de Arges (1956). De altfel, “expertii” comisiei prezidentiale, ca si alti istorici, abordeaza trecutul recent al Bisericii Ortodoxe nu in sine, ci in functie de atitudinea Sa fata de Biserica Greco-Catolica, despre care evita sa spuna ca a fost suprimata din ordinul Moscovei, omitand sa indice in bibliografia aleasa pe sprancene o lucrare de referinta in acest sens a istoricului Cristian Vasile.

Parintele Staniloae, autor de “lucrari penibile”

Un demers “stiintific” presupune un limbaj adecvat, sobru si o cantarire a epitetelor. Autorii capitolului de care ne ocupam sunt departe de aceasta cutuma academica. Astfel, in numai cateva randuri, parintele Dumitru Staniloae este evaluat drept un “recuperat”, autor de “lucrari penibile”. Dar iata, textual, cum este caracterizat preotul socotit astazi unanim cel mai mare teolog ortodox din secolul al XX-lea: “Oficialitatea comunista a “recuperat” teologi care, cu numai cativa ani inainte, erau etichetati “periculosi” pentru ordinea sociala. Apartenenta Bisericii Ortodoxe romane la Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB), incepand cu anul 1961, a favorizat inchegarea unei diplomatii ecleziastice care, nu de putine ori, a insotit in mod penibil politica externa de “independenta” a lui Nicolae Ceausescu. In cadrul acestei diplomatii bisericesti au fost integrati si preoti-profesori fosti detinuti politici, intre acestia si cunoscutul teolog Dumitru Staniloae, trecut prin calvarul detentiei politice intre 1958-1963. Mai mult, intr-o perioada in care preotii si enoriasii greco-catolici inca mai erau supusi la hartuieli si intimidari, reputatul dogmatist publica penibile lucrari in care incerca sa demonstreze ca Biserica Romana Unita (BRU) a reprezentat doar o tentativa de dezmembrare a poporului roman.” (pp. 462-463)

Un savant de talia lui Sextil Puscariu, ardelean dupa trup, exprima aceleasi convingeri privitor la uniatie si nimeni nu l-a socotit “penibil”. Nici pe el, nici pe alti intelectuali de renume care nutreau aceleasi convingeri. Pentru culpe similare, cel mai mare istoric bisericesc roman actual, parintele Mircea Pacurariu, este desemnat in Raport ca autor de lucrari “jenante”.

Apogeul

Insa vanatoarea de “compromisuri” chiriarhale atinge apogeul anti-ortodox al capitolului “Regimul comunist si cultele religioase” atunci cand vine vorba de ultimii trei patriarhi ai Bisericii nationale; Justinian, Iustin, Teoctist. Cea mai crasa dovada, amestecata involuntar cu ridicol, apare la pagina 466 a textului: “Patriarhul Iustin Moisescu, fost colaborator al Securitatii si santajabil in multe privinte…”. Spre edificare, cititorul este trimis la nota 76 din subsol, care glasuieste: “Conform dosarului sau de retea, pastrat in arhiva SRI, la care expertii Comisiei prezidentiale au avut acces in 2006, fara insa a putea afisa vreun document”.

Asadar, “expertii” marii si atotputernicei comisii prezidentiale, despre care s-a spus ca au copiat si xeroxat pana si documente de care nu era nevoie, s-au multumit doar sa priveasca pretinsul dosar, dupa care au fost dati afara. Dar daca i-a inselat privirea? Istoria se scrie pe baza de dovezi, si cu atat mai mult istoria ultimilor cincizeci de ani. Pe baza de “dovezi” si nu de “fise”. Toata povestea e grotesca. “Expertii” dau seama despre un document in felul in care ar povesti ca au vazut farfurii zburatoare.

Citind nota amintita am avut sentimentul ca ii citesc pe rabiatii frati catolici Catalan, unul fost salariat CNSAS dat afara pentru furt de documente, dusmani marturisiti ai Bisericii Ortodoxe. Preambul la nota reprodusa trebuie considerata si cea cu numarul 49 din subsolul paginii 460: “Biografia completa a calugarului Bartolomeu Anania, inclusiv perioada de dupa 1965, cat s-a aflat in misiune in SUA, poate fi scrisa doar pe baza accesului neingradit la toate documentele din Arhiva SIE si din Arhiva Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (ASSBOR). Cea din urma s-a dovedit la fel de impenetrabila ca prima…”.

Inca o dovada ca “expertii” au avut un camp de investigatie arhivistica limitat si au recurs, cat mai “stiintific” cu putinta, la ipoteze, impresii si amintiri (pretinsul dosar “de retea” al patriarhului Iustin). Frustrarea lor se manifesta iarasi la nivelul limbajului; pentru autorii Raportului, IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului este doar “calugarul” omonim.

Dar daca pe la SRI si SIE “expertilor” comisiei prezidentiale li s-a aratat usa mai degraba decat documente, cartile privind ceea ce ei numesc “disidenta religioasa” se afla in biblioteci. Ca sa lase impresia de obiectivitate, autorii consacra o pagina curajosului parinte Gheorghe Calciu-Dumitreasa, dar trec sub tacere actiunile preotilor Liviu Negoita, Cornel Avramescu, Viorel Dumitrescu, Emil Ambrus Cernat si Ionel Vinichici, toti din Mitropolia Banatului, care s-au solidarizat cu cel dintai, cerand printr-un memoriu adresat Patriarhului Iustin eliberarea acestuia. Cei cinci preoti au fost arestati de Securitate, anchetati, haituiti si in cele din urma caterisiti de IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. Dupa caderea comunismului, actiunea lor a facut obiectul unor interviuri si reportaje si al unui volum, “Biserica si Puterea”, publicat de parintele Liviu Negoita in colectia “Document” a Editurii “Eurostampa” (Timisoara, 1980). De altfel, “expertii” trec cu vederea si depunerea, pensionarea fortata, in 1961, a mitropolitului Banatului, Vasile Lazarescu, care ajutorase oameni ajunsi in mizerie in fostul regim.

Dupa amplul si documentatul studiu consacrat Patriarhului Justinian Marina de istoricul George Enache in volumul “Ortodoxie si putere politica in Romania contemporana”, cine ar mai putea sustine ca acesta ar fi fost o unealta a regimului comunist? Expertii comisiei prezidentiale incearca sa-i erodeze personalitatea si rolul providential. “Fostul preot de tara” e doar aspect. Avea pandant in epoca: pe mitropolitul Moldovei, Sebastian Rusan; sau pe mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza, in prezent.

Pe langa preot de tara, viitorul patriarh fusese director de tipografie bisericeasca, de seminar, publicist, iar fruntasul taranist Ion Mihalache, asa cum a demonstrat George Enache, se gandea sa-l sprijine sa devina episcop. “Proasta sa reputatie – scriu “expertii” la p. 459 subsol – se vadeste in literatura exilului romanesc, dar si in unele medii intelectuale est-europene…” A fost o impresie invalidata istoriceste. Occidentul avea o perspectiva mai apropiata de adevar decat refugiatii romani, deindata ce Regina Elisabeta a II-a a Angliei a tinut sa-l cunoasca si l-a primit la Londra intr-o audienta particulara, in 1966, oferindu-i hartie pentru doua sute de mii de biblii sinodale, dupa ce refuzase darul initial: un Rolls Royce.

Citam acum din pagina 460 a Raportului: “Intre cei retinuti si condamnati in anii 1950 s-au aflat si clerici apreciati si promovati chiar de Justinian Marina… Pe de alta parte, nu este mai putin adevarat ca mai multi clerici au ajuns in inchisoare din cauza ostilitatilor manifestate fata de patriarhul Justinian si fata de noua putere politica, iar episcopi precum Nicolae Popovici au fost pensionati in mod abuziv.”

Afirmatia este marsava, intrucat decurge din ea ca a te opune puterii politice de atunci, cleric fiind, era totuna cu a te opune patriarhului. Iar daca te opuneai patriarhului, ajungeai in inchisoare. Cum se poate sustine lucrul acesta? Ni s-ar putea explica dandu-ni-se ca exemplu situatia parintelui Ioan Iovan de la Manastirea Vladimiresti, a staretei Veronica si compania. Numai ca acolo a fost opozitie fata de puterea politica, respectiv razvratirea fata de canoanele si randuiala Bisericii. Inainte de a ne opri asupra manastirii Vladimiresti, sa spunem, in lumina documentelor publicate si a studiilor aparute in ultimii ani, ca episcopul Nicolae Popoviciu (asa isi scria el numele) a fost scos din scaun de Ocarmuire si nu de Patriarhul Justinian. Nicolae Popoviciu insusi a afirmat ca “trebuie” sa faca puscarie, conform medalionului consacrat de George Enache, pentru a avea aura de martir si credibilitate. El credea in “maine”, in venirea americanilor, iar multi il vedeau viitor patriarh. Tot conform documentelor, putem afirma cu George Enache ca atat Justinian, cat si Petru Groza – care avea sa fie inmormantat cu o somptuoasa ceremonie bisericeasca in 1958 – au depus toate eforturile pentru ca Nicolae Popoviciu sa fie transferat episcop la Galati si nu descaunat. A sustine ca Nicolae Popoviciu a fost “pensionat abuziv” de Patriarhul Justinian este minciuna sfruntata.

Minciunile despre manastirea Vladimiresti

…O mare minciuna se refera la avatarurile manastirii Vladimiresti: “Probabil la presiunea factorului politic, Sinodul Permanent al BOR a decis la 3 septembrie 1954 ca, prin circulare date in toate eparhiile, sa opreasca afluenta credinciosilor la manastirea Vladimiresti, sub pretextul ca in cuprinsul asezamantului monahal s-au produs mai multe abateri de la doctrina si practicile ortodoxe”.

Nu era pretext, ci un adevar. Prima abatere canonica se produsese cu aproape doua decenii inainte, odata cu infiintarea manastirii de catre tanara Vasilica Barbu, abatere consemnata in volumul “Minuni si false minuni”, publicat in 1940 de Mihai Urzica (reeditat ulterior de Editura “Anastasia”). Tanara Vasilica avusese o “vedenie”, iar manastirile ortodoxe nu se intemeiaza pe “vedenii”. Vasilica voia o manastire exclusiv de “fecioare” – ceea ce iarasi este contrar canoanelor. Manastirea s-a infiintat, dar ea avea sa adevereasca temerile lui Mihai Urzica: a adus numai necazuri Bisericii, cu toata afluenta de pelerini. Cat despre “fecioara” Vasilica-Veronica, aceasta a trecut prin experiente ocultiste, s-a casatorit dupa iesirea din inchisoare cu un om care avea sa se sinucida, arhitectul Gh. Vasii, iar dupa prabusirea comunismului a revenit ca stareta la manastirea Vladimiresti.

Cat despre duhovnicul Ioan Iovan, acesta, dupa indelungi ani de inchisoare prin sentinta politica, nu a mai vrut sa auda de manastirea Vladimiresti. “Razvratitul” care infrunta Sfantul Sinod in 1955 s-a pocait si a revenit sub ascultarea Soborului, fiind in prezent preot-duhovnic la Manastirea Recea din Arhiepiscopia Albei-Iulia. “Expertii” presedintelui Basescu puteau afla toate acestea din volumul maicii starete Cristina, pe care il citeaza in nota cu numarul 58 din subsolul paginii 461.

In 1954, Soborul Manastirii Slatina, din care faceau parte pe atunci marele duhovnic al Moldovei Cleopa Ilie si Parintele Daniel (Sandu Tudor) a redactat o “Scrisoare catre Sf. Manastire Vladimiresti” (cf. “Biserica, sectele si fratii mincinosi”, editie ingrijita de pr. Simeon Adrian, Ed. “Peregrinul”, Iasi, 1997). Iata ce se spunea in aceasta epistola duhovniceasca: “In concluzie, teoria si practica de la Vladimiresti a marturisirii colective si publice este o innoire gresita, nascuta dintr-o ravna romantica de inspiratie protestanta, care sfarseste in nespus de primejdioasa culpa a desfiintarii uneia din cele sapte taine.” (pp. 92-93). Un alt pasaj care incepea cu “Problema Sfintei Impartasanii nu este o problema de cantitate” se referea la alta abatere grava. Intrucat maica Veronica “proorocise” Sfarsitul lumii la data de 22 septembrie 1954, Scrisoarea dezbatea si aceasta abatere. Aceiasi duhovnici – si marturiseau o alta ingrijorare: “Pasiunea aceasta pentru jertfa din jurul Vladimirestilor e cam tot un fel de autoflagelare si, ca orice stare psihologica de masa, e contagioasa.” (p. 134) Asa incat Sinodul nu “inventase” abateri si le folosise ca “pretext” pentru desfiintarea manastirii Vladimiresti, ci duhovnicul, staretul si obstea iesisera din matca dogmelor, randuielilor si canoanelor ortodoxe. Aparuse acolo un fenomen de masa al ahtiatilor dupa “minuni”, similar celui declansat de Petrache Lupu la Maglavit, ambele analizate de George Enache in lucrarea sa mai sus amintita. “Fenomenul” Vladimiresti a servit Securitatii de pretext pentru promulgarea Decretului 410/1959, care lovea crunt monahismul ortodox romanesc, decret pe care Patriarhul Justinian a refuzat sa-l semneze, adevar pe care “expertii” dlui Basescu nu-l formuleaza, preferand ambiguitatea sireata. In textul consacrat manastirii Vladimiresti, “expertii” citeaza si din volumul memorialistic “Crinul alb” al lui Petre Pandrea, fost avocat al acesteia. Paradoxala mi se pare insa aceasta afirmatie a sa dintr-o alta carte: “In mod ciudat, comunistii admirau Vladimirestii si Sf. Manastire Sihastru ca pe doua manastiri colhoznice” (cf. P. Pandrea, “Memoriile mandarinului valah”, Ed. “Albatros”, Bucuresti, 2001, p. 408).

Atacul la Patriarhul Teoctist

Fratii Catalan, al caror duh pluteste peste capitolul de care ne ocupam, alti cercetatori si gazetari au cautat sa-i gaseasca actualului patriarh – fara succes – fie un precedent antisemit, fie un “dosar de retea”, fara sa dovedeasca nimic concret in acest sens. “Expertii” comisiei prezidentiale au gasit insa cheia ascensiunii sale si a patriarhului Iustin.

Iat-o: “Amandoi s-au remarcat ca sustinatori ai “luptei pentru pace”, tema favorita a propagandei comuniste, de fapt a discursului isteric antioccidental, in care au fost angrenati prelati si preoti, deveniti activisti in asa-numitele “Comitete de Lupta pentru Pace”. Cateva documente descoperite foarte recent in fondul CC al PCR – Sectia Cadre, reprezentand fisa de cadre a Prea Fericirii Sale Parintele Patriarh Teoctist, indica cu claritate faptul ca apartenenta sa la aceste comitete a fost intr-un fel o conditie a ascensiunii sale catre cea mai inalta demnitate ecleziastica, a fost pretul platit pentru ca factorii decizionali de la varful PCR sa-l accepte mai intai ca episcop, apoi mitropolit si, in fine, in 1986, patriarh. (p. 464) Din nefericire pentru “experti”, Patriarhul Teoctist a devenit episcop in 1950, cu un an inainte de tevatura propagandistica numita Apelul pentru Pace (1951). Daca deschidem volumul “A II-a Adunare a Cultelor din Romania pentru Dezarmare si Pace – Bucuresti, 16-18 septembrie 1985″, vom gasi acolo o multime de clerici ortodocsi, de la preotul raspopit Ilie Sarbu, azi lider PSD, pana la parintele Galeriu, rostind cuvantari vibrante in care il elogiaza pe Ceausescu. Asa incat sprijinul luptei pentru pace de catre clerici n-a dus automat la episcopat. Sunt si cativa clerici si teologi care nu-l citeaza pe dictator in discursurile lor, precum preotul armean Zareh Baronian. Volumul incepe cu patriarhul Iustin, continua cu IPS Nicolae Corneanu – sase pagini si jumatate de carte, textul cel mai lung, de trei ori mai lung decat al… mitropolitului Teoctist Arapasu… Al treilea la rand (pp. 32-33) este “PS Episcop Ioan Robu – conducatorul Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti”. Impartial, actualul mitropolit catolic ii invoca in discursul sau atat pe Ceausescu, cat si “Sfantul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea”, insa dictatorul are intaietate: “Domnul Nicolae Ceausescu, ale carui initiative pentru pace si dezarmare sunt cunoscute si apreciate in toata lumea, a luat, in repetate randuri, atitudine hotarata cu initiative proprii, deosebit de constructive pentru cauza pacii.” In total, avem in volum 13 ierarhi si preoti romano-catolici. Dupa IPS Ioan Robu urmeaza mons. Vittorio Luigi Blasuti, al carui “dosar de retea” l-a publicat inca din 1990 Mihai Petre Bacanu, pe doua pagini din “Romania libera”. “Expertii” nu au nevoie sa scotoceasca dupa el la SRI sau SIE.

Cat despre discursul “antioccidental” evocat de “experti” – poate ca la rasariteni, bisericeste vorbind (il practica vehement calugarii athoniti), ii mai gasim o justificare. Dar cand il rosteste un ierarh romano-catolic, ce mai poti spune? Sa citam dar din alocutiunea sustinuta de IPS Ioan Robu in 1989 la Plenara Consiliului National al Frontului Democratiei si Unitatii Socialiste: “Prin grija statului nostru, a preocuparii domniei voastre neobosite, permanente, mult stimate domnule presedinte al Republicii, in Romania toti cetatenii au de munca, toti isi pot pune in valoare capacitatile lor creatoare. Ca unul care, prin natura functiei pe care o detin, am umblat si umblu mult prin lume, am vazut chiar in cele mai dezvoltate tari oameni cautand de lucru, zile si ani, flamanzi si goi, dormind sub cerul liber. Suntem deci indreptatiti sa respingem pe cei care – rau informati, rauvoitori sau de-a dreptul dusmanosi – ne calomniaza sau incearca sa ne dea sfaturi asupra modului cum sa ne oranduim treburile in gradina noastra, dar nu se uita in gradina lor.” Revenim la ticalosul raport al “Comisiei Tismaneanu”, unde citim la pagina 471 ca “Biserica Catolica parea sa fie o oaza de autonomie si chiar independenta”. Marsavia si lichelismul autorilor n-au margini. Capitolul “Regimul comunist si cultele religioase” din Raportul “Comisiei Tismaneanu” se incheie, la pagina 471, cu un citat dojenitor-moralizant la adresa Bisericii noastre nationale. Citatul provine dintr-o carte al carei coautor nu este altul decat Sorin Antohi, falsul “doctor”, corifeu al societatii civile romanesti.

A vrut Dumnezeu ca o impostura haina sa se incheie sub egida unui impostor emerit.

Protestul oficial al Bisericii

Dupa prezentarea “Raportului Final” pe site-ul Presedintiei Romaniei, Biserica Ortodoxa Romana a reactionat oficial intr-un comunicat de presa.

“Din pacate, in capitolul “Regimul comunist si cultele religioase” din Raportul intocmit de comisia Tismaneanu constatam cu surprindere o abordare nestiintifica – renuntandu-se la principiul “fara ura si partinire”, fundamental pentru o cercetare istorica – si tendentioasa, formularea unor concluzii distorsionate si aprecieri care depasesc contextul temei studiate privind situatia Bisericii Ortodoxe Romane. Acest fapt a produs nedumerire in randurile clerului si credinciosilor ortodocsi, precum si ale unor istorici cu autoritate stiintifica, inclusiv membri ai Academiei Romane. Autorii capitolului respectiv au preferat sa utilizeze ca principala sursa de inspiratie anumite lucrari controversate inca din momentul aparitiei lor, in detrimentul celor realizate de institute de cercetare si de istorici consacrati in urma studierii in arhivele fostei securitati. Patriarhia Romana considera o astfel de abordare intr-un document oficial drept inacceptabila si neconforma cu adevarul istoric. In consecinta, propune infiintarea unei comisii de istorici care sa studieze situatia Bisericii Ortodoxe Romane in perioada regimului comunist in vederea realizarii unui studiu complet si obiectiv pe aceasta tema”, afirma Biserica.

Initiativa BOR este sustinuta de Societatea academica pentru adevar istoric si de mai multi militanti anticomunisti care au anuntat ca vor prezenta un nou Raport asupra comunismului. (L.P.)

Defaimarea Parintelui Staniloae

Revin asupra pasajului de la paginile 462-463 din Raportul “Comisiei Tismaneanu”, asupra caruia m-am oprit, in articolul “Biserica tinta” in ZIUA din 31 ianuarie curent, doar la nivelul limbajului incalificabil. Pentru aceasta voi reproduce din nou textul respectiv: “Oficialitatea comunista a “recuperat” teologi care, cu numai cativa ani inainte, erau etichetati “periculosi” pentru ordinea sociala. Apartenenta Bisericii Ortodoxe Romane la Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB), incepand cu anul 1961, a favorizat inchegarea unei diplomatii ecleziastice care, nu de putine ori, a insotit in mod penibil politica externa de “independenta” a lui Nicolae Ceausescu. In cadrul acestei diplomatii bisericesti au fost integrati si preoti-profesori fosti detinuti politici, intre acestia si cunoscutul teolog Dumitru Staniloae, trecut prin calvarul detentiei politice intre 1958-1963.

Mai mult, intr-o perioada in care preotii si enoriasii greco-catolici inca mai erau supusi la hartuieli si intimidari, reputatul dogmatist publica penibile lucrari in care incerca sa demonstreze ca Biserica Romana Unita (BRU) a reprezentat doar o tentativa de dezmembrare a poporului roman.”

Sa deschidem o alta “penibila” lucrare, “Istoria Romanilor. De la origini pana in zilele noastre”, elaborata de regretatul Vlad Georgescu, fost director al Departamentului Romanesc al “Europei libere” si sa citam dupa editia a treia aparuta in 1992 la Humanitas: “Persecutiile religioase impotriva ortodocsilor, precum si sistemul mai perfectionat al iobagiei austro-ungare au facut ca multi romani ardeleni sa fuga peste munti in Moldova si Tara Romaneasca…” (cf. pp. 100-101). Citam acum din pagina 103 a aceleiasi lucrari: “… din punct de vedere religios, romanii erau mai dezbinati ca orisicand, impartiti intre o biserica ortodoxa si una unita.”

Intre dezbinare si dezmembrare nu este decat un pas. Istoricul Vlad Georgescu, care si-a scris cartea la Munchen, in conditii de libertate, il confirma pe “penibilul” Staniloae. Pentru ca, daca uniatia ar fi invins, Transilvania ar fi devenit o a doua Croatie. Vlad Georgescu il include, de altfel, in bibliografia referentiala si pe parintele Mircea Pacurariu, gratulat cu epitetul “jenant” in Raportul “Comisiei Tismaneanu”. Unde cealalta afirmatie privitoare la parintele Staniloae este un mismas “stiintific”. Pentru ca a existat, intr-adevar, o “diplomatie bisericeasca” in sensul afirmatiei din Raport.. Numai ca autorii Raportului amesteca deliberat doua planuri distincte. Raposatul mitropolit Antonie al Ardealului mergea in Senatul american sa pledeze pentru mentinerea Clauzei natiunii celei mai favorizate, acordate Romaniei de SUA. Patriarhul Iustin facea si el oficii similare prin alte tari. Insa “diplomatia” aceasta ii privea exclusiv pe cativa inalti ierarhi.

Cat despre parintele Staniloae, acesta frecventa in strainatate exclusiv medii bisericesti si teologale, participa la congrese, sustinea comunicari sau lua parte, de pilda, alaturi de cardinalul Ratzinger, actualul Papa, la sesiunile Comisiei de dialog teologic ortodoxo-catolic… Daca asta inseamna “propaganda”, atunci si Nicoale Herlea facea acelasi lucru aparand pe scena Scalei din Milano in rolul lui Figaro sau al lui Rigoletto…

Pe de alta parte: daca Staniloae ar fi fost efectiv un carstnic al fostului regim, s-ar mai fi bucurat el de aprecierile deosebit de elogioase, inclusiv la “Europa libera”, ale Monicai Lovinescu, Sanda Stolojan, Virgil Ierunca, Emil Cioran…? Sau acestia erau veniti cu pluta pe Sena si-l primeau in casele lor nestiind cu ce se ocupa in realitate!?

Texte de Dan CIACHIR / Ziarul ZIUA

Foto: WebPhoto si Arhiva ZIUA

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “Protejatul lui Basescu de la Arhive, penticostalul Dorin Dobrincu, a jignit toti romanii ortodocsi si a fost desfiintat de Biserica Ortodoxa Romana cu tot cu Raportul Tismaneanu, considerat “inacceptabil” si mincinos. DOCUMENTE”

  1. DORU STAGIA says:

    VOI, ESCROCII FARA DE DUMNEZEU, CARE VA INTITULATI BISERICA ORTODOXA ROMANA, CARE ATI FACUT DIN CASA DOMNULUI O PESTERA DE TALHARI, IN FRUNTE CU ”PREAFERICITUL” VOSTRU DANIEL, VEDETI INTAI BARNA DIN OCHIUL VOSTRU SI APOI PAIUL DIN OCHIUL CELUILALT!!!
    PREA CURAND ATI UITAT CA MAI CURAND VA TRECE O CAMILA PRIN URECHILE ACULUI DECAT UN BOGAT IN IMPARATIA CERURILOR!
    CA SI ALTI TALHARI ROMANI ATI INVATAT FOARTE REPEDE DE LA SORA VOASTRA BISERICA CATOLICA CAT DE RENTABILA ESTE ”BISERICA SRL” , CA AFACERILE SUNT MAI RENTABILE DECAT BINEFACERILE SI CA POLITICA VI SE POTRIVESTE CA O MANUSA. ATI UITAT DE CARTEA SFANTA SI DE CUVANTUL DONMULUI!!!
    DE ACEEA AFURISITA IN VECI SA FIE ACEASTA BISERICA ORTODOXA ROMANA CU TOTI CEI CARE NU RESPECTA CUVANTUL DOMNULUI SI CAUTA LA FATA OAMENILOR, DUMNEZEU SA VA PEDEPSEASCA PE MASURA FAPTELOR VOASTRE!!!

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova