Bomba-intelectuală Manolescu explodează pe treptele revistei „Tribuna” din Cluj. Mircea Arman: „Nu sunt intelectuali doar Manolescu – discipolul lui Gogu Rădulescu, Liiceanu, Pleşu, Băsescu, Patapievici şi toţi cei care le cară trena”

de Ion Spânu

Noul redactor-şef al revistei „Tribuna” din Cluj este Mircea Arman, doctor în filologie, autorul unei monumentale „Istorii critice a metafizicii occidentale” şi al unor traduceri fundamentale din Martin Heidegger [primul traducator in romaneste a lucrarii lui Heidegger Sein und Zeit – si membru al Uniunii Scriitorilor din Romania – Filiala Cluj nota Roncea.Ro]. După numirea sa prin concurs la conducerea cunoscutei reviste, al cărei fondator a fost Ioan Slavici, Nicolae Manolescu [pensionabilul de la UNESCO – nota Roncea.Ro] a reacţionat violent într-un articol publicat în ultimul număr al revistei „România literară”, anunţând astfel începutul unui conflict de lungă durată. [Personajul care a pierdut concursul generand atacul gastii CPEx-istului CC al PCR si KGB Gogu Radulescu este un oarecare Ovidiu Pecican, membru fondator al Asociatiei anti-crestine “Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta” – nota Roncea.Ro.]

Pentru a afla mai multe amănunte despre culisele acestuia, dar şi pentru a vedea care este proiectul noii echipe manageriale de la „Tribuna”, l-am invitat să răspundă întrebărilor noastre chiar pe Mircea Arman.

„Manolescu a rămas discipolul lui Gogu Rădulescu”

Ion Spânu: În mod surprinzător, chiar după primul număr de când aţi fost numit la conducerea revistei „Tribuna”, aţi avut parte de un atac extrem de dur din partea lui Nicolae Manolescu. Ce credeţi că l-a deranjat atât de mult pe preşedintele Uniunii Scriitorilor, încât să fie atât de virulent în articolul „Noua direcţie a Tribunei din Cluj”, apărut în ultimul număr al „României literare”?

Mircea Arman: Domnule Spânu, voi intra direct în subiect. Pe acest domn îl deranjează faptul că nu mai poate controla revista „Tribuna”, că oamenii săi au fost eliberaţi, prin decizia mea, din consiliul ştiintific consultativ al revistei. Au intrat în locul unor vechi culturnici şase academicieni. După câte am auzit, domnul Manolescu este extrem de frustrat că nu este primit ca membru titular în Academia Română. E problema sa, aşa cum „Tribuna” e problema mea, iar părerea dânsului despre mine nu are nici o valoare, eu mă ocup cu filosofia, nu sunt literat, iar în filosofie domnul Manolescu e necalificat. Nu mai vorbim de faptul ca dânsul e discipolul lui Gogu Rădulescu câtă vreme eu sunt al lui Anton Dumitriu.

Am observat că Nicolae Manolescu se teme, oarecum, de anunţata dvs. „revoluţie” de la „Tribuna”, scriind că înţelege cam unde „bate”. Unde bate, domnule Mircea Arman?

Bate cam spre falimentul literaturii române, spre falimentul incredibil al tuturor revistelor USR, al USR ca instituţie, bate către acte şi fapte cu iz penal (o spun în calitatea mea de jurist) şi bate, în special, pe chestiunea valorii, a celei autentice, nu pe cea fabricată de găşti. Dacă doreşte dl. Manolescu putem intra în detalii, detalii care ar putea alerta autorităţile competente ale statului român. Nu mă feresc…

„Nu vreau să accept oameni de cultură «făcuţi», cosmetizaţi, lăudaţi şi promovaţi pe nemerit, pe interese, pe motive politice, pe gaşcă”

Totuşi, un cititor avizat îşi dă seama uşor că „deranjul” domnului Manolescu a fost provocat de acest pasaj din editorialul dvs. din „Tribuna”: „Cultura română se află la un moment de răscruce al existenţei ei. Nu cunoaştem o perioadă mai tulbure, mai lipsită de elementul de valoare decât cea pe care o trăieşte cultura noastră după Revoluţia din 1989”. Este, aici, o trimitere directă la Manolescu, cel care a condus, după 1989, Uniunea Scriitorilor?

Nu neapărat, era o constatare cu valoare generală, pentru că filosofia operează cu conceptul, adică cu generalul. Literaţii au mania de ”a citi printre rânduri” şi, de cele mai multe ori, se încurcă, ajung prin instanţe, ajung să fie condamnaţi. Nu mă interesează ce a făcut x sau y, din ce gaşcă face parte, nici nu cunosc şi nici nu vreau să cunosc aceste găşti, dar vreau ca în această cultură să primeze valoarea, să triumfe adevărul. Sună idealist, nu?

Ei, chiar şi aşa, voi continua să îmi exprim liber ideile, crezul; nimeni, toţi manoleştii din lume nu vor reuşi să mă oprească. Luther avea o vorbă: „Tue recht und scheue niemand”! Atât timp cât îmi fac munca corect, cu dăruire, nu mi-e teamă de nimic, oricâte vorbe şi acuze nefondate s-ar vântura. Pe de altă parte, nu vreau să accept oameni de cultură ”făcuţi”, cosmetizaţi, lăudaţi şi promovaţi pe nemerit, pe interese, pe motive politice, pe gaşcă. Nu sunt venit cu hârzobul de pe altă planetă, domnule Spânu, nu sunt un naiv, sunt avocat. Dar am confortul material şi psihic de a nu ceda, de a nu putea fi ”adus în rând” de nimeni şi nimic. Cu remuneraţia de la „Tribuna” îmi pot schimba două becuri la maşină în service-ul specializat. Nu vreau să epatez, nici să jignesc scriitorii şi alţi oameni care nu sunt îndestulaţi material în această ţară. Spun asta spre a arăta că nu pot fi şantajat. Nu am fost securist sau colaborator al securităţii, am refuzat să mă fac membru de partid, nu am nevoie de nici un hatâr din partea nimănui, nu vreau bani, nu vreau funcţii. Sunt, însă, însetat de adevăr. Chiar dacă sună patetic, asta e.

„Nu sunt intelectuali doar dl. Manolescu, Liiceanu, Pleşu, Băsescu, Patapievici şi toţi cei care le cară trena”

În acelaşi text, incriminat de Nicolae Manolescu, atacaţi direct grupul de la Păltiniş, numindu-i pe cei ce se revendică astfel „epigoni ai lui Constantin Noica”, acuzându-i, în acelaşi timp, de „sete de putere şi arghirofilie”. Le spuneţi tot lor că eseurile şi „cărţuliile” semnate de ei „nu vor edifica vreodată vreo cultură”. Vă rog să dezvoltaţi acest subiect, întrucât pe marginea lui vă acuză Manolescu de „ură faţă de marii intelectuali şi scriitori de astăzi”, care „se bucură de recunoaşterea unor merite” de care dvs. n-aţi fi avut parte. Sunteţi invidios pe cineva?

Nu ştiu de unde vorba asta cu ”intelectualii”. Care intelectuali? Nu înţeleg. Sunt unii mai intelectuali decât alţii? Dacă se referă domnul Manolescu la filosofie, care e regina culturii, e de înţeles să vorbească de intelectuali, dar dânsul nu intră în categorie; ce e critica literară decât idee la mâna a zecea etc… şi dacă vom continua aşa nu sunt intelectuali nici juriştii, nici medicii, nici inginerii, economiştii şi toate celelalte categorii care au urmat diferite specializări şi excelează în ele, sunt întelectuali doar dl. Manolescu, Liiceanu, Pleşu, Băsescu, Patapievici şi toţi cei care le cară trena, cei care, în opinia mea, sunt născuţi slugi şi care se vor ofusca foarte tare când vor citi aceste rânduri.

Vorbeaţi de ”marii intelectuali”; din câte îmi amintesc ultimii mari intelectuali au fost: Anton Dumitriu, Constantin Noica, George Călinescu, Grigore Moisil, Emil Cioran, Mircea Eliade, Ion Petru Culianu, Adrian Marino şi mulţi alţii, din alte domenii de activitate, pe care nu îi mai numesc aici, sunt, oricum, cunoscuţi. Se înşală dl. Manolescu, îi admir pe aceşti oameni, dar nu-i pot admira pe cei care au fost discipolii lui Gogu Rădulescu, aceştia îmi stârnesc când amuzamentul, când compasiunea, depinde de dispoziţia în care mă aflu.

Acuma, referitor la cărţuliile de care aminteaţi. Ştiţi, veleitarii români scriu eseuri. Îşi exhibă bruma de cultură şi geniul neînţeles şi nerecunoscut decât în interiorul găştii. Se laudă unii pe alţii, nu admit părerea altora, resping ab initio tot ceea ce nu cunosc, nimeni, în afara lor şi a acoliţilor lor, nu reprezintă nimic. Îmi aduc aminte că eram foarte tânăr şi aceste lucruri mă deranjau profund. Maestrul meu, Anton Dumitriu, mi-a scris o scrisoare ca răspuns la această revoltă a mea. Vă citez câteva propoziţii, oricum, scrisoarea a fost publicată în „Zeit und Sein” (1995): ”S-a împământenit în ţara asta o mentalitate strâmbă, lipsită de simţul şi tactul pe care l-au avut înaintaşii noştri (de a încuraja orice efort) şi anume de a se crede, fiecare, singurul chemat într-un anumit domeniu. Sunt prea mulţi oameni care se bat în piept că au «realizat» lucruri nemuritoare. Eu am învăţat un lucru de la maeştrii mei şi m-am ţinut consecvent de el: fiecare punem o cărămidă la edificiul culturii noastre. Modul de lucru al ştiinţei contemporane este colaborarea. Aceasta este mentalitatea contemporană şi cine nu a înţeles acest comandament este un om care aparţine unui alt veac. Şi fiindcă nu mă tem de vorbe, voi spune că un asemenea om este ridicol în timpul nostru. Spiritul acesta face să fii îngăduitor şi înţelegător faţă de eforturile altora, să le preţuieşti şi să te smereşti. Căci aşa a spus cândva Leonardo da Vinci: «Iată că din marea smerenie se naşte marea cunoaştere»”.

Cred că le-ar trebui acestor oameni puţină smerenie. Nu numai gruparea Păltiniş şi acoliţii lor fac cultura română. Sunt oameni bătrâni, însă, în opinia mea, au cam îmbătrânit degeaba. Şmecheria nu ţine loc de valoare şi nici de onestitate. Sunt extrem de curios cum unii din acest grup au fost ”împroprietăriţi” cu întreg patrimoniul Editurii Politice, prin ce mecanism juridic, în baza cărei legi, pe ce criterii poate înstrăina cineva avutul naţional către o persoană fizică sau juridică? A fost declarat falimentul acestei bogate edituri? Acesta e un aspect care trebuie clarificat. Şi îl vom clarifica. Cu orice risc.

Spun că nu mă cunosc. Să fie sănătoşi! nu am nevoie de cunoaşterea şi recunoaşterea lor, nu ei vor valida eforturile mele, nici ale altora, ci doar timpul, singurul care cerne valorile. În plus, nu am ideea, pe care o consider maladivă, ”de a rămâne”.

Noua „Tribuna” este, de fapt, un program, un manifest, cine vrea sa adere e bine primit, cine nu, e liber să îl ignore, să nu colaboreze la revistă. Nu doresc să impun nimic nimănui, alţii însă vor să o facă cu tot dinadinsul. E o chestiune care îmi aduce aminte de alte vremuri…

Şi, ca să vă răspund la ultima parte a întrebării: domnii ăştia ”plini de merite” de care doar ei sunt conştienţi se cred de neînlocuit. Însă e plin cimitirul de oameni de neînlocuit. Când i-am dat afară pe Ion Vlad şi Ion Pop din consiliul ştiinţific, au luat foc. Nu şi-au dat demisia, mint, i-am dat afară, cum am dat afară încă vreo 9, nu mai ştiu. Dacă şi-au dat demisia trebuie să probeze. Trebuie ca demisiile lor să fie înregistrate la secretariatul Tribunei. Nu sunt. În calitate de manager al instituţiei permit oricui face o cerere scrisă să verifice. Veţi vedea că aceşti indivizi mint cu neruşinare. Demisia este un act juridic scris, act unilateral de voinţă. Şi, oricum, acest consiliu este unul consultativ, îl convoc când consider eu de cuviinţă şi ţin seama de recomandările lui dacă consider eu de cuviinţă. Aşa e legea şi legea nu se negociază, poate doar în ”lumea literară”…

„«Tribuna» va deveni un loc în care se vor dezbate idei, de toate felurile şi din toate domeniile, nu va fi o revistă sectară”

Zice Nicolae Manolescu că aţi fi un „diletant fără operă şi fără conştiinţă literară”, precum şi „un băiat de mingi într-un partid”. Totuşi, aţi scris cărţi importante, precum “Despre divin, poetic şi filosofic în gândirea preplatonică”, “O istorie critică a metafizicii occidentale vol. I şi II”, ”Poezia ca adevăr şi autenticitate – o cercetare fenomenologică”, aveţi în pregătire ”Metafizica greacă” la Editura Academiei, un tratat de 600 de pagini, după câte ştiu, dar şi mai multe traduceri din Heidegger, între care, alături de Dorin Tilinca, prima versiune românească a lui „Sein und Zeit” şi „Zeit und Sein”, înainte de cea semnată de Gabriel Liiceanu şi Cătălin Cioabă. Chiar nu vă cunoaşte Manolescu, din moment ce trebuia să-l întrebe pe dl. Uioreanu cine sunteţi? Sau e doar o tehnică de minimalizare, acceptată de dumnealui cu imensul risc de a trece în faţa cititorilor ca ignorant în materie de filosofie?

Am mai spus-o, nu am conştiinţă literară pentru că nu sunt literat, aici are dreptate dl. Manolescu, însă am conştiinţa valorilor şi dorinţa de a le promova pe cele autentice. „Tribuna” va deveni un loc în care se vor dezbate idei, de toate felurile şi din toate domeniile, nu va fi o revistă sectară şi nici una literară stricto sensu, cum a fost până acum, în care se vor fi lăudat unii pe alţii, aceiaşi ipochimeni de care eu unul m-am săturat şi, drept urmare, m-am debarasat de ajutorul nepreţuit al dînşilor. Mai mult, „Tribuna” va deveni o revistă profitabilă, căci nu sunt un ”maestru” al falimentelor, ci vin din activitatea privată unde, dacă nu performezi, mori.

Sigur, în ce priveşte ”băiatul de mingi” din partid, domnul Manolescu a fost minţit de cineva; nu fac parte din nici un partid, cel puţin nu acum; am făcut parte acum 11 sau 12 ani, a trecut ceva timp de atunci. Nu exclud să fac parte din nou, cândva… dacă voi considera că aşa e bine. Când m-am înscris în partid, în 1990, am făcut-o împotriva voinţei maestrului meu Anton Dumitriu, care fusese şi el înscris în acel partid.

Referitor la operă, poate judeca dl. Manolescu sau ţuţerii dânsului ceea ce scriu eu? Are dânsul cunoştinţe cel puţin minimale de elină, de filosofie? Dacă da, îi stau la dispoziţie într-o confruntare televizată, pe ce temă doreşte dânsul din filosofia europeană. Oricum, cărţile mele au avut parte de cronici favorabile, cel puţin din partea celor care se ocupă de filosofie. După Revoluţie, cu ocazia Congresului care marca 200 de ani de la Revoluţia franceză, a fost întrebat Anton Dumitriu cine e cel mai promiţător tânăr filosof din România, întrucât francezii doreau să îl invite să participe la această manifestare. Ghiciţi, d-le Spânu, pe cine a indicat filosoful şi logicianul român? Se poate verifica….

„Odată şi odată, trebuie să oprim valul acesta de acuze, de denunţuri calomnioase publice care se prăvălesc asupra oamenilor fără nici o noimă”

Nu ştiu dacă v-aţi dorit, dar acest scandal declanşat de Nicolae Manolescu s-ar putea să fie mişcare publicitară involuntară în folosul relansării revistei „Tribuna”. Îl veţi provoca, în continuare, pe Manolescu pentru a vă sprijini acest proiect? Şi, tot aici, vă rog să-mi spuneţi cum veţi reacţiona faţă de acuzaţiile legate de concursul în urma căruia aţi fost numit redactor-şef la „Tribuna”?

Eu nu caut scandaluri, certuri, deşi, ca avocat, trăiesc din ele, deci nu mă sperie, sunt obişnuit, e un fapt cotidian pentru mine. Nu mă interesează publicitatea negativă, dar nu admit ca cineva să îmi cenzureze ideile. Cu ce drept se amestecă dl. Manolescu în treburile unei instituţii publice, în virtutea cărui fapt lansează dânsul un atac la conducerea acestei instituţii? Dânsul nu m-a atacat neapărat pe mine, a atacat o instituţie de stat, spunând că e coruptă, ceea ce e inadmisibil.

Studiez la acest moment, cu un colectiv de prieteni jurişti, dacă domnul Manolescu se face vinovat de încălcarea vreunei legi, penale sau civile. Dacă lucrurile stau aşa, adică dacă s-au produs fapte ilicite, dacă vom considera aşa, vom sesiza autorităţile statului spre justă soluţionare. Odată şi odată, trebuie să oprim valul acesta de acuze, de denunţuri calomnioase publice care se prăvălesc asupra oamenilor fără nici o noimă. Cei care fac asemenea lucruri trebuie pedepsiţi aici, în lumea reală, care funcţionează după anumite norme; în lumea literară o fi altcumva, nu mă interesează, nu cunosc. E inadmisibil ca cineva să scrie într-o revistă că un concurs a fost aranjat în favoarea unei persoane. Ăsta e un fapt penal.

Domnul Manolescu mă expune pe mine, expune comisia şi pe conducătorul autorităţii unei pedepse penale. Eu voi cere procuraturii ca domnul Manolescu să probeze aceste afirmaţii. Dacă nu va reuşi, va trebui să răspundă în faţa legii. Dânsul afirmă că un membru al comisiei i-a spus că Pecican a depus un proiect, evident că a depus, altfel nu putea participa la concurs. Însă acel membru al comisiei mi-a spus şi mie, la vreo trei săptămâni după terminarea concursului, că dl. Pecican nu avea în proiect partea economică, deci partea esenţială pentru un concurs de manager, nu de redactor-şef, prin urmare a pierdut, aşa cum era normal. A făcut şi contestaţie, dar i s-a respins. Prin urmare, dl. Manolescu minte, prin omisiune. Oare de ce nu mă miră? E, probabil, stilul învăţat de la maestrul său, Gogu Rădulescu. Oricum, e doar o opinie a mea, nu o certitudine.

„Nu putem, la nesfârşit, să ne negăm valorile, astfel ne negăm pe noi înşine, ca naţiune”

Ca unul care, la rândul meu, am scris o carte întreagă despre ziua de 28 iunie 1883 („Asasinarea lui Eminescu”), am fost şocat de violenţa cu care Manolescu critică apariţia în ultimul din „Tribuna” a documentarului semnat de Constantin Barbu, despre care crede că ar fi „reînvierea ipotezei stupide” că Eminescu ar fi fost victima unui complot. Nu vă dă voie Manolescu să scrieţi nici despre Eminescu?

Nu, nu îmi dă voie, atât dl. Manolescu, cât şi ţuţerii lui care l-au incitat să scrie acest articol şi l-au dezinformat. Oricum, sunt obişnuiţi cu asta din vremea cenzurii. Unii dintre ei au fost cenzori. Însă e treaba dânsului dacă a căzut în asemenea jocuri sau dacă le-a făcut cu bună ştiinţă. Le spun franc, şansele lor de a mă înlătura de la direcţia „Tribunei” sunt nule. Această afirmaţie vine de la un jurist, care nu trăieşte în ”lumea literară”. Vor fi obligaţi să ţină seamă de ea. De fapt, aţi văzut că m-am conformat, nu l-am mai publicat pe dl. Barbu, l-am dat afară din consiliul consultativ…

Pe de altă parte nu ştiu de unde atâta obstinaţie în a nega valorile naţionale la aceşti oameni. Am fost acuzat de ţuţerii d-lui Manolescu (mi-e milă de ei, sunt oameni de peste şaptezeci de ani, unul se apropie de nouăzeci) că sunt patriot. Sunt, aşa m-au învăţat maestrul meu şi unii dintre profesorii mei de la filologie şi de la drept. Însă patriotismul meu e unul de tip vestic, aşa cum patrioţi sunt şi francezii şi germanii şi americanii. Nu putem, la nesfârşit, să ne negăm valorile, astfel ne negăm pe noi înşine, ca naţiune. Nu consider că e normal aşa ceva. E în detrimentul nostru, al ţării, al oamenilor acestei ţări.

Chiar dacă se va supăra Nicolae Manolescu, vă rog să ne prezentaţi, pe scurt, care este proiectul dvs. la „Tribuna”.

Proiectul meu este mai elaborat şi este publicat pe pagina de web al Consiliului Judeţean Cluj, aşa cum prevede legea. Nu cred că este cazul să îl rezum aici. Eu respect foarte mult oamenii din această instituţie, instituţia ca atare, care patronează şi finanţează „Tribuna”, sunt oameni de toată isprava, de la preşedinte, la consilieri şi pînă la cel din urmă funcţionar. Dar, în primul rând, respect contribuabilul, care, din venitul lui amărât, plăteşte şi pentru ca revista „Tribuna” să poată apărea. Pentru contribuabil, pentru autoritatea care mă sprijină necondiţionat şi, în general, pentru toţi românii de bună credinţă, „Tribuna” trebuie să fie o tribună a adevărului şi valorii, a culturii naţionale şi europene, o revistă care să nu facă jocul intereselor de gaşcă sau al delirurilor megalomane ale unora sau altora.

Sursa: Cotidianul

PS: Va urma!

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

6 Responses to “Bomba-intelectuală Manolescu explodează pe treptele revistei „Tribuna” din Cluj. Mircea Arman: „Nu sunt intelectuali doar Manolescu – discipolul lui Gogu Rădulescu, Liiceanu, Pleşu, Băsescu, Patapievici şi toţi cei care le cară trena””

  1. […] lui Heidegger Sein und Zeit – si membru al Uniunii Scriitorilor din Romania – Filiala Cluj nota Roncea.Ro]. După numirea sa prin concurs la conducerea cunoscutei reviste, al cărei fondator a fost Ioan […]

  2. Stefan -Mihai Martinescu says:

    Cum si-a permis Mircea Arman sa il supere pe IPS Andreicut criticand pe marele plesu via manolescu? 🙂

    Asteptam o defaimare in public printr-un comunicat smerit din partea celui mai vrednic mercantizator de carti aparute pe la humanitas si pe cale de consecinta la cat mai mare organizator de conferinte extaziante pentru enoriasi amorezati pana in rarunchii inimilor fierbinti dupa plesieni, patapievicieni, tismaneni…

    La conferinte pe tema fenomenului Pitesti in prezenta Ilie Tudor sa nu ne asteptam din partea maretului ca nu il lasa nici inima dar nici constiinta…

  3. Velea says:

    Hodorogul cu un ochi la slanina si cu altul la faina nu stie ce i se pregateste chiar aici, in Burakakunda. Cand o sa afle o sa-si inghita amandoi ochii.

  4. ladima says:

    Este acelaşi mînărescu impus la conducerea Uniunii de o gaşcă de “reprezentanţi” şi derbedei în frunte cu mult-iubitul horia?

    Mi se pare destul de simplu: Talpa-Iadului îşi presimte sfârşitul, a intrat în sevraj prostmodernist.

  5. colivareasa says:

    …le venim noi de hac, oricati orci ar fi primit ca sa le intareasca Ceata.

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova