Bucurie, Tristete, Smerenie si Iubire pentru vrajmasi – Sentimentele Saptamanii Patimilor. “Sa nu ne razbunam!” – IPS Teofan, Predică la Duminica Floriilor

“Săptămâna a șasea din post este plină de evenimente și de mare densitate duhovnicească. În treacăt, ea ne aduce aminte de tradiția pustnicească a primelor veacuri creștine, pomenită în viața Cuvioasei Maria Egipteanca. La sfârșitul săptămânii, pustnicii se întorceau în obște de prin pustiile în care se nevoiseră în vremea postului, pentru împărtășirea cu Sfintele Taine și împreună-prăznuirea Sfintelor Paști. „Veniți cei de prin pustii, de prin munți și de prin peșteri, adunați-vă împreună cu noi, ținând, ca să întâmpinăm pe Împăratul și Stăpânul, că vine să mântuiască sufletele noastre” (Vineri, tripesniț).” – Părintele Petroniu Tănase – Predică la Duminica Floriilor – Intrarea în Ierusalim

“(…) Sa-l rugam pe Dumnezeu sa ne ofere si noua aceasta stare de Cruce, aceasta stare de rastignire permanenta, prin care, indreptandu-ne spre cei care ne fac rau, in primul rand, sa nu ne razbunam, in cel de-al doilea rand, sa ne rugam pentru ei, si nu se stie, in ce chip si prin ce stare de razboi launtric, Dumnezeu ne va oferi o picatura de har prin care iubirea noastra sa-i cuprinda si pe cei care ne fac rau. (…)” – Integral la IPS Teofan, Predică la Duminica Floriilor

Vedeti si: Cuvânt IPS Teofan la finalul Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte Sfințite 09 aprilie 2014  (audio cu o foto de Cristina Nichitus Roncea)

Doxologia va prezinta azi si Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița – 11 ani de la adormire

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova