“Un om căruia i-a plăcut mai mult istoria decât viaţa”. In Memoriam Gheorghe Buzatu ( 6 iunie 1939 – 20 mai 2013)

Un om căruia i-a plăcut mai mult istoria decât viaţa.

Gheorghe Buzatu a fost un istoric care, prin opera sa, dar şi prin curaj şi riscul asumat, a răscumpărat prudenţa înjositoare a unor confraţi, însuşindu-şi un loc de frunte între acei veritabili istorici ale căror fapte şi ecou vor creşte cândva la infinit!” – Radu Ciuceanu

În breasla noastră, a istoricilor, deşteptarea s-a făcut fără goarnă. O explicaţie imediată o găsim încă din primii paşi istorici, fie care l-au avut ca protagonist pe faimosul Mihai Roller şi a sa istorie compilată, falsă şi imperativă. Istoria, care reprezintă pentru un popor aşezat pe temelii de sute şi mii de ani coloana vertebrală, ar fi trebuit să fie stânca în care să-şi rupă colţii cei mai vajnici vizionari ai Răsăritului bolşevic. Aceasta s-ar fi petrecut dacă România şi celelalte ţări cotropite de Armata Roşie eliberatoare nu ar fi fost programată la Moscova într-un procentaj de intervenţie şi protecţie sovietică care a condus-o într-un ritm rapid nu numai la un regim politic favorabil U.R.S.S.-ului – gen Finlanda – dar şi la o veritabilă răsturnare şi distrugere a instituţiilor statale.

În cadrul acestei viituri politice, muza Clio a avut cel mai mult de suferit, iar epurarea Academiei Române a însemnat în fond nu numai o încarcerare a istoricilor, dar şi perspectiva funestă a unei alte istorii, care n-a aşteptat să fie predată prin universităţile R.P.R.-ului. Din fericire pentru generaţiile de tineri universitari, la catedră s-au mai strecurat (sic!) şi istorici de valoare care-şi presărau cursurile cu trimiteri la părinţii istoriografiei româneşti, chiar dacă majoritatea erau interzişi, parţial sau total.

Libertatea însângerată obţinută în 1989, cu peste o mie de victime rezultate din o intervenţie a extratereştrilor, fiindcă nu ne putem imagina – cel puţin noi, participanţii direcţi – ca fiind obţinută printr-o confuzie şi o răfuială dirijate de forţe oculte care urmează să fie descoperite în secolele viitoare, a întredeschis timid porţile arhielor, iar curajul cercetătorilor a început să mijească.

Printre ei, cel puţin în aria Moldovei, s-a înscris în fruntea plutonului cel care va ajunge un mare istoric recunoscut, respectat şi, în cele din urmă, chiar temut: Gheorghe Buzatu. Personalitatea sa se înscrie alături de contemporani de acelaşi calibru: Florin Constantiniu, Dumitru Şandru, Gheorghe Brătianu, David Prodan, Camil Mureşan, Ioan Lupaş, Alexandru Lapedatu, Ion Nistor, Silviu Dragomir, Constantin C. Giurescu, Andrei Oţetea, Adrian Rădulescu, P.P. Panaitescu. A scris mult după eliberare fiindcă a simţit şi mai mult. Opera lui se întinde pe sute de articole şi zeci de volume. A bătut arhivele din S.U.A., din Germania, Anglia şi Federaţia Rusă (fondurile Komintern şi Kominform ale Biroului Politic al C.C. al P.C.U.S.). În arhivele bolşevice a descoperit acea faimoasă directivă din 2 iunie 1947 a NKVD-ului privind acţiunile care se impuneau Poloniei în procesul sovietizării sale integrale. Materialul era uluitor, iar cele 45 de puncte aveau un caracter general pentru toate ţările ocupate de trupele sovietice. Menţionăm art. 40: „Atenţie ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi”, art. 41: „Trebuie împiedicată reabilitarea celor condamnaţi în procese politice”, art. 45: „Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă[1].

Va rămâne în premieră caracterizarea unor lideri comunişti de către centrala Moscovei: Bodnăraş este privit ca „cel mai feroce instrument al Moscovei”, iar în documentele din arhivele americane este taxat ca „străin complet de neamul românesc. Este inteligent, extrem de ambiţios, complet imoral, setos de lux şi de petreceri şi adevărat maestru în tehnica de propagandă, corupţie şi dominaţie sovietică”[2]. Din aceeaşi sursă, Ana Pauker şi toată banda comunistă din România tremură înaintea lui Bodnăraş. Dej nu este nici el ignorat în arhivele americane: „Este crud, de un fanatism feroce, ignorant, lipsit de orice sentiment uman şi un instrument perfect al Moscovei”[3]. Cât despre Ana Pauker, analiza este şi mai virulentă: „Este lipsită de cultură, n-are talent oratoric, nici aparenţă fizică atrăgătoare; este însă un agent de execuţie extraordinar, ca o maşină infernală. Este vanitoasă, de o ambiţie fără limită, luxoasă, de o cruzime animalică şi imită pe Ecaterina a II-a chiar şi în aventurile amoroase”[4].

Dar prilejul nesperat de nimeni – chiar și de istoricii cei mai vizionari – s-a ivit odată cu Revoluția din decembrie 1989, când mămăliga a explodat (sic!) și mulțimile au prins gustul libertății și a unei efemere puteri.

În anul 2000, Gheorghe Buzatu s-a alăturat unui partid cu pretenții și afirmații naționale care, după zisele unui reprezentant al guvernului, avea posibilitatea, prin presă și tribuna Parlamentului, să exprime în clar interesul național într-o Europă în care fiecare națiune încerca să-și găsească un loc și un rol. Există în viața oamenilor politici, evident de înaltă ținută și valoare, momente sau/și o singură clipă care-l definește în tot ce are mai înălțător și bine conturat în personalitatea sa. Și acest moment care-l apreciem ca fiind în vârful elocinței sale a corespuns unui moment de largă audiență și importanță în viața României postrevoluționare.

Ședința Senatului din 3 noiembrie 2003, dedicată definirii relațiilor externe ale României, a însemnat pentru senatorul Gh. Buzatu o dezbatere cuprinzând legea pentru ratificarea Tratatului de către Camera Deputaților și Senatului. Remarca vorbitorului este că deja în 4 iulie 2003 de la Moscova a ridicat importante probleme referitoare la trecut și viitor. Senatorul Buzatu își exprimă opinia că este greu de crezut că Federația Rusă din momentul în care s-a semnat Tratatul își va schimba politica. De 300 de ani, politica Rusiei a fost și va rămâne aceeași. Ne gândim la ce va fi Rusia democrată de mâine. Rămâne de văzut, dar marile puteri, așa cum a explicat foarte bine un cunoscut om politic britanic, „nu au sentimente, ci ele au numai interese”. Și oratorul conchide: și mie îmi este foarte greu să cred că din acest moment, din 4 iulie, dintr-o dată, Rusia își schimbă politica față de România. [5]

Surprinzător ni se pare acum, într-o realitate trăită cu emoție, predicția savantului român față de destinul Basarabiei noastre. Oratorul se întreabă: Avem vreo declarație a Rusiei din care să rezulte, anume, că Moscova se leapădă – asta e termenul – totuși, de statul moldovenesc, de Republica Moldova? Nu avem. Rusia este – mă rog, orice comparație șchioapătă – prezentă, dar ea nu se amestecă! Știți dumneavoastră cum stă situația![6]

Nu au trecut nici 11 ani de la cuvintele oraculare ale istoricului Gheorghe Buzatu, și o putere răsăriteană care, mereu și-a manifestat vocația imperială de cuceriri și deznaționalizare, încearcă să destabilizeze o pace pe care nedăjduiam cu toții să fie cât mai lungă și spre folosul națiunilor europene.

Gheorghe Buzatu a fost un istoric care, prin opera sa, dar şi prin curaj şi riscul asumat, a răscumpărat prudenţa înjositoare a unor confraţi, însuşindu-şi un loc de frunte între acei veritabili istorici ale căror fapte şi ecou vor creşte cândva la infinit!

Prof. dr. Radu Ciuceanu

INST: Simpozion comemorativ dedicat marelui istoric Gheorghe Buzatu

[1] Gheorghe Buzatu, Agrsiunea comunismului în România, vol. I, ed. Paideia, Bucureşti, 1998, pag. 11

[2] Gheorghe Buzatu, Agrsiunea comunismului în România, vol. I, ed. Paideia, Bucureşti, 1998, pag. 14

[3] idem

[4] idem

[5] Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, Dezbateri parlamentare. Senatul, Anul 171 (XIV), nr. 141/3 noiembrie 2003, p. 25-32, 34;

[6] idem

Sursa: Roncea.Ro


In Memoriam Profesorul Gheorghe Buzatu – Imagini de la Ultimul Drum de ZiaristiOnlineTV

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

5 Responses to ““Un om căruia i-a plăcut mai mult istoria decât viaţa”. In Memoriam Gheorghe Buzatu ( 6 iunie 1939 – 20 mai 2013)”

  1. Muad'dib says:

    Fie-i țărâna ușoară!

  2. geo says:

    Bezbojnicii, vorba lu George Damian, ataca mirsav, fara urma de bun simt, din nou:

    Reprezentanţii Asociaţiei Secular-Umaniste din România (ASUR), împreună cu reprezentanţii altor nouă asociaţii, au adresat Ministerului Educaţiei Naţionale o scrisoare deschisă, prin care solicită implicarea societăţii civile în procesul de evaluare a conţinutului noilor manuale şcolare, pentru a evita ca atitudini discriminatorii sau antiştiinţifice să ajungă în materialele educaţionale. Solicitarea se bazează pe promisiunea anterioară a Ministerului, din martie 2012, de a implica societatea civilă într-un astfel de demers, se arată într-un comunicat de presă al ASUR. Cei zece semnatari consideră că implicarea doar a anumitor culte religioase în acest proces ridică semne de întrebare în privinţa transparenţei mecanismului de evaluare. ONG-urile îşi exprimă îngrijorarea faţă de mai multe aspecte, un exemplu ar fi că elevii învaţă din manualele de religie că nu trebuie să vorbească sau să se joace cu copii de altă religie sau copii necredincioşi, că femeile nu sunt egale cu bărbaţii şi că necredincioşii nu sunt egali cu credincioşii, se arată în comunicat. “Noţiunile de educaţie pentru sănătate sunt aproape absente, manualele de Religie promovând insistent, în schimb, rugăciunea ca posibil remediu pentru orice problemă”, se exemplifică în scrisoarea deschisă.

    http://adevarul.ro/educatie/scoala/noile-manuale-religie-masa-societatii-civile-1_537a25b50d133766a8caaad0/index.html

    Zece organizații ale societății civile, printre care și APADOR-CH, îi cer ministrului educației să organizeze consultări publice pentru stabilirea noului conținut al manualelor școlare de religie, întrucât cele utilizate în procesul educațional din ultimele două decenii îi învață pe copii intoleranța și îi îndoctrinează.

    http://www.apador.org/cerem-spargerea-monopolului-bisericii-ortodoxe-asupra-manualelor-scolare-de-religie/

    ce tupeu…sa elaboreze ei manualele…pai sint ei calificati la asa ceva? daca mergem pe aceeasi linie nici celelalte manuale sa nu mai fie elaborate de specialistii in domeniile respective…

  3. geo says:

    50 de ani de la aministia detinutilor politici:

    http://alinaioanadida.blogspot.ro/2014/05/50-de-ani-de-la-amnistia-detinutilor.html

    https://groups.yahoo.com/neo/groups/conferinte/conversations/messages/19353

    Marţi 20.05.2014, ora 18,oo, la MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, (Palatul Şuţu) B-dul I.C. Brătianu nr. 2.
    Participă, alături de alţii:
    RADU CIUCEANU – Preşedintele Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului,
    MARCEL PETRIŞOR – Preşedintele Federatia Fostilor Detinuti Politici,
    NECULAI POPA – Preşedintele Romanian-American Council din SUA.
    Organizatori: Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti şi Fundaţia “Ion Gavrilă Ogoranu”
    Evenimentul face parte dintr-o serie de manifestări care vor marca în acest an împlinirea unei jumătăţi de veac de la marea amnistie generală din 1964.
    Dorim să readucem în atenţia opiniei publice un eveniment care a marcat major istoria acelei perioade, prin faptul că zeci de mii de cetăţeni deţinuţi în universul carceral comunist au fost puşi în libertate. Statutul lor a continuat însă să fie unul marginal în societatea românească. Disciminaţi, respinşi, monitorizaţi excesiv şi supuşi în continuare presiunilor, aceşti oameni au reuşit cu greu să străpungă cercul de ură şi suspiciune cu care regimul comunist avusese grijă să-i înconjoare. Majoritatea lor au reuşit totuşi să-şi termine studiile, să-şi întemeieze familii şi unii chiar să se impună pe plan profesional.
    Graţierile din 1964 reflectă, prin numărul beneficiarilor acelor decrete, amploarea fenomenului închisorilor şi lagărelor politice din acea perioadă în care elitele societăţii româneşti au fost supuse unui regim de exterminare şi de marginalizare socială.
    Cei trei invitaţi principali sunt toţi foşti deţinuţi politici.
    Profesorul RADU CIUCEANU a luptat în rezistență armată, a trecut prin infernul experimentului Pitești și în plus s-a impus ca unul din cei mai mari istorici romani contemporani, conducând de 2 decenii prestigiosul institut de cercetare a fenomenului totalitar românesc.
    MARCEL PETRIŞOR este un reputat scriitor, cunoscut peste hotarele țării, având în acest moment funcția de președinte al Federației Foștilor Deținuți Politici.
    NECULAI POPA, luptător anticomunist trimis de structurile americane în România comunistă în 1951, este președintele prestigioasei instituții Romanian-American Council din Los Angeles și o personalitate marcantă a exilului românesc anticomunist.
    Credem că într-o atare formulă, analiza fenomenului detenției politice în comunism are șanse de a ajunge în sufletele tinerei generații, mai ales dacă în jurul lor vor putea aborda teme din context tineri cercetători precum Vlad Mitric Ciupe, Victor Dogaru și alții.
    Vom aborda și proiectul Memorialului Totalitarismului de la Fortul 13 Jilava, în jurul căruia se coagulează în ultima vreme personalități și instituții de prestigiu în scopul îndeplinirii, în sfârșit, a acestui deziderat moral de care societatea românească are atâta nevoie în regăsirea rostului său istoric.

    http://www.buciumul.ro/2014/05/18/eveniment-50-de-ani-de-la-amnisitia-detinutilor-politici-1964-dezbatere/

  4. […] Totalitarismului (INST), condus de fostul detinut politic, istoricul si profesorul Radu Ciuceanu, i-a omagiat imensa personalitate si activitatea sa impresionanta in slujba adevarului, printr-un Simpozion In Memoriam, la care au participat numerosi istorici din intreaga tara si […]

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova