VIDEO: Familia Radu Gyr dezvăluie unde au fost ascunse manuscrisele Poetului Închisorilor: în blocul Securităţii! Ziaristi Online INEDIT


La 40 de ani de la plecarea la Ceruri a Poetului Închisorilor, Radu Gyr, pe lângă manifestarea liberă din Piaţa Universităţii, a avut loc şi o omagiere emoţionantă sub acoperişul Domnului, la care au participat fiica poetului, Doamna Simona Popa Gyr (foto), ginerele său, Domnul Demostene Dinu Popa şi nepotul său, Radu Popa, împreună cu soţia, Cynthia Popa. Sâmbăta trecută s-a oficiat un parastas la mormântul poetului de la Mănăstirea Petru Vodă, unde, după cum ne spune Radu Popa, Părintele Justin Pârvu l-a pus pe bunicul său şi la închinare, moaştele sale izvorând mir. În cadrul intervenţiei sale, nepotul lui Radu Gyr dezvăluie – în premieră în cadrul unei audienţe mai largi -, unde au fost ascunse manuscrisele poetului, timp de ani de zile: chiar în blocul Securităţii, de vizavi de sediul CC al PCR. Doamna Simona Popa Gyr aminteşte că poemul pentru care tatăl ei a devenit singurul poet din lume condamnat la moarte pentru o poezie, cu titlul cunoscut azi drept “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!”, iniţial s-a numit “Manifest” iar pentru a scăpa de la percheziţii a fost ascuns într-o… undiţă. Domnul Dinu Popa ne mărturiseşte cum a căzut în genunchi Părintele-martir Constantin Sârbu când a auzit că este ginerele lui Radu Gyr şi cum l-a sărutat pe frunte Părintele Dumitru Stăniloae, mândru că un fiu de preot ardelean s-a căsătorit cu fiica marelui poet şi mucenic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Redăm aici aspecte de la manifestarea de credinţă şi cultură, desfăşurată sub acoperământul dragostei – după cum a ţinut să sublinieze nepotul Poetului Închisorilor – şi totodată recomandăm un articol minunat din Ziarul Lumina al Patriarhiei Române – Pod de aur peste apele suferinţei lui Radu Gyr -, cât şi materialele de la Mănăstirea Petru Vodă şi portalul Mărturisitorii.

Foto/Info: Roncea.Ro

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

4 Responses to “VIDEO: Familia Radu Gyr dezvăluie unde au fost ascunse manuscrisele Poetului Închisorilor: în blocul Securităţii! Ziaristi Online INEDIT”

  1. […] La 40 de ani de la plecarea la Ceruri a Poetului Închisorilor, Radu Gyr, pe lângă manifestarea liberă din Piaţa Universităţii, a avut loc şi o omagiere emoţionantă sub acoperişul Domnului, la care au participat fiica poetului, Doamna Simona Popa Gyr (foto), ginerele său, Domnul Demostene Dinu Popa şi nepotul său, Radu Popa, împreună cu soţia, Cynthia Popa. Sâmbăta trecută s-a oficiat un parastas la mormântul poetului de la Mănăstirea Petru Vodă, unde, după cum ne spune Radu Popa, Părintele Justin Pârvu l-a pus pe bunicul său şi la închinare, moaştele sale izvorând mir. În cadrul intervenţiei sale, nepotul lui Radu Gyr dezvăluie – în premieră în cadrul unei audienţe mai largi -, unde au fost ascunse manuscrisele poetului, timp de ani de zile: chiar în blocul Securităţii, de vizavi de sediul CC al PCR. Doamna Simona Popa Gyr aminteşte că poemul pentru care tatăl ei a devenit singurul poet din lume condamnat la moarte pentru o poezie, cu titlul cunoscut azi drept “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!”, iniţial s-a numit “Manifest” iar pentru a scăpa de la percheziţii a fost ascuns într-o… undiţă. Domnul Dinu Popa ne mărturiseşte cum a căzut în genunchi Părintele-martir Constantin Sârbu când a auzit că este ginerele lui Radu Gyr şi cum l-a sărutat pe frunte Părintele Dumitru Stăniloae, mândru că un fiu de preot ardelean s-a căsătorit cu fiica marelui poet şi mucenic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Redăm aici aspecte de la manifestarea de credinţă şi cultură, desfăşurată sub acoperământul dragostei – după cum a ţinut să sublinieze nepotul Poetului Închisorilor – şi totodată recomandăm un articol minunat din Ziarul Lumina al Patriarhiei Române – Pod de aur peste apele suferinţei lui Radu Gyr -, cât şi materialele de la Mănăstirea Petru Vodă şi portalul Mărturisitorii. (Roncea.Ro) […]

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova