O mare victorie pentru România a deputatului Eugen Tomac: Senatul a votat pentru Ziua Naţională a Unirii Basarabiei cu Ţara, 27 Martie! Felicitări! Mai rămâne să se facă Dreptate şi pentru Grupul Ilaşcu

Proiectul de lege iniţiat de deputatul Eugen Tomac, preşedintele Mişcării Populare, privind instituirea Zilei de 27 martie drept Zi Naţională a Unirii Basarabiei cu România a fost adoptat marţi, 13 octombrie, de plenul Senatului de la Bucureşti, transmite Realitatea.md. Iniţiativa legislativă va fi transmisă Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare, aceasta fiind camera decizională.

Din cei 80 de senatori prezenţi au votat “Pentru” 79. Unul s-a abţinut. O fi fost găgăuz.

Potrivit proiectului de Lege, în fiecare an, la 27 martie, de Ziua Naţională a Unirii Basarabiei cu România, va fi arborat drapelul României, vor fi organizate evenimente şi manifestări publice şi cultural-ştiinţifice, iar Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Națională de Presă AGERPRES, în calitate de servicii publice, vor include în programele lor emisiuni sau materiale cu caracter cultural dedicate acestei sărbători.

Eugen Tomac: “Senatul a dat astăzi un vot de onoare, aducând Basarabia mai aproape de România!

Iniţiativa legislativă promovată de mine privind instituirea Zilei de 27 martie drept Zi Naţională a Unirii Basarabiei cu România a fost adoptată în unanimitate de plenul Senatului.

Am fost acolo pentru a da citire proclamaţiei Sfatului Ţării de la 27 martie 1918, subliniind astfel importanţa evenimentului pentru istoria noastră şi necesitatea păstrării vii a memoriei celor care l-au făcut posibil.

La sfârşitul lunii septembrie, deputatul Eugen Tomac ne informa:

“După ce săptămâna trecută prezentam lista senatorilor ruşinii, astăzi mă bucur să-i fi cunoscut şi pe cei ai onoarei. Proiectul de lege privind acordarea unui sprijin foştilor deţinuţi politici de la Tiraspol a primit aviz favorabil cu majoritatea voturilor senatorilor Comisiei pentru egalitatea de şanse şi cu o singură abţinere, din partea domnului Pataki Csaba, în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială a Senatului.

Le mulţumesc pe această cale şi sunt încrezător că propunerea legislativă va fi votată cu aceeaşi majoritate în plenul celor două camere ale Parlamentului.

Voi lupta în continuare pentru această cauză, pentru că este una corectă. Cei patru români, Ilie Ilaşcu, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa, au luptat pentru libertate şi merită, cel puţin, recunoştinţa şi sprijinul nostru.”

Traseul propunerii legislative pe care noi o susţinem cu tărie prin campania Dreptate pentru Grupul Ilaşcu poate fi urmărit AICI

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

3 Responses to “O mare victorie pentru România a deputatului Eugen Tomac: Senatul a votat pentru Ziua Naţională a Unirii Basarabiei cu Ţara, 27 Martie! Felicitări! Mai rămâne să se facă Dreptate şi pentru Grupul Ilaşcu”

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova