Big Fella Andrei Pleşu face ordine. Ion Cristoiu scos la tablă. N-a ştiut că noul ministru al Culturii este membru al CC al GDS şi “fellow” la Colegiul lui Pleşu. Nota 2! Afară din presă!

Faptele: Pe 18 noiembrie a.c., eseistul Andrei Pleşu primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius” din Constanţa şi suţine o conferinţă despre proşti. Ştiinţifică, nu ne îndoim. Pe 19 noiembrie, Constantanoastra.ro îi reproduce unele aserţiuni. Hotnews la preia automat, la rubrica de “economie”.  Ce zicea dl. Pleşu, printre altele: “Am spus asa, sa ma iertati, dar ceva gazetari nu schimbam? Cade primul ministru, cade guvernul, cad toate alea, dar noi tot cu Ciuvica, Ciutacu, Striblea, Rares Bogdan, astia-s eterni”.

Dl. Andrei Pleşu este director la Dilema din 1993. Revista a fost finanţată de stat (sub Iliescu, Constantinescu şi iar sub Iliescu) până la 1 ianuarie 2004 (11 ani). În prezent, sub numele de “Dilema Veche”, revista este publicată de omul de afaceri Cristi Burci (fost traficant de copii în anii ’90), în cadrul trustului “Adevărul”, unde Andrei Pleşu mai este şi “blogger”. Dl. Pleşu a mai fost: ministru al Culturii sub Iliescu, ministru de Externe sub Constantinescu, secretar de stat în CNSAS sub Iliescu şi consilier prezidenţial sub Băsescu.

În discuţia sa cu publicul constănţean, dl. Pleşu afirma: “Am avut, in 25 de ani, unii ministri inadmisibili. Ideea ca ei au ajuns ministri, c-au stat cate doi, trei ani in post, ca n-au facut nimic, ba dimpotriva… Pana la urma, lumea i-a acceptat. Au aparut acum unii de care nu stim mare lucru. Domnule, e o punere la punct… Cristoiu se intreaba cine-i Vlad Alexandrescu. Dar cine-i Cristoiu?”

Într-un articol de pe propriul blog, cel care probabil l-a şi deranjat pe dl. Andrei Pleşu, Ion Cristoiu arăta însă că ştie câte ceva despre noul ministru al Culturii:

“Ca ministru al Culturii a fost propus Vlad Alexandrescu.
Distinsul a fost prezentat astfel:
„Profesor la Universitatea din Bucureşti, la Facultatea de Limbi Străine şi Literaturi Străine, şi cu experienţă diplomatică; dânsul a fost şi ambasador al României la Luxembourg, în perioada în care România, împreună cu… Sibiul, împreună cu Luxembourg, au obţinut titlul de Capitală culturală europeană.” (Din motive necunoscute, preşedintele Traian Băsescu l-a rechemat de la post pe 13 mai 2011 – n.n.)

Vlad Alexandrescu e unul dintre sutele de profesori universitari din România cu un CV impresionant pe hîrtie, dar care în realitate nu înseamnă nici măcar o broșură publicată. E total lipsit de experiență în administrarea Culturii. Singurul său atu: e profesor de limba și literatura franceză, limba pe care o vorbește soția lui Dacian Cioloș. Într-o Românie cu oameni de cultură faimoși, autori de biblioteci întregi, dar mai ales cu excepționali administratori ai Culturii (ca, de exemplu, Constantin Chiriac, președintele celebrului Festival Internațional de Teatru de la Sibiu), Dacian Cioloș a pus la Ministerul Culturii un profesor universitar bun poate pentru funcția de decan, dar în nici un caz pentru cea de conducere a unui minister.

Nu funcționează nici criteriul Strada a cerut.
E greu de crezut că Strada l-a cerut ministru de Externe pe Lazăr Comănescu, diplomat de excepție, dar care nu corespunde deloc criteriului Fără foști comuniști.

Nu putem vorbi nici de criteriul Mai presus de orice bănuială în privința Corupției.
Adrian Curaj, propus pentru ministerul Educației și Cercetării, e constestat de Sindicatul I.N.F.L.P.R. “RADIATIA” din Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiatiei (INFLPR), ca un corupt căruia sindicatul i-a făcut plîngeri la DNA.

Cu mici excepții, nici unul dintre cei propuși n-are o minimă experiență în administrarea României reale.
Cei mai mulți consilieri, șefi de cabinet, purtători de serviete, aducători de cafele, țuțări de șefi, cunoștințe ale lui Dacian Cioloș, ale lui Klaus Iohannis, ale consilierilor de la Cotroceni.” Am încheiat citatul.

Ce a uitat însă Ion Cristoiu? După cum îi scrie un comentator, două lucruri, probabil cele mai importante:

“Maestre, cred ca din lipsa de timp nu v-ati documentat. Distinsul intelectual Vlad Alexandrescu este membru al CC al GDS (http://www.gds.ong.ro/?page_id=2362) si “fellow” al NEC-ului dlui A. Plesu. Iar dl de la Educatie este recomandat de FUMN (http://fumn.eu/category/cine-suntem/consiliul-director/)” (ONG-ul lui Sergiu Celac). Dar şi de Asociația Română pentru Clubul de la Roma, adăugăm noi. Iar în ce-l priveşte pe Vlad Alexandrescu, ziaristul Ion Spânu, scormonitor şi cârcotaş, i-a mai găsit nişte calităţi, printre care şi cea de fost candidat la europarlamentare din partea formaţiunii “Forţa Civică”, pe un loc 4, neeligibil, aşa cum a fost, de altfel, şi primul de pe listă, ocupat de Mihai Răzvan Ungureanu.

Iată unde a greşit Ion Cristoiu de l-a supărat pe dl. Andrei Pleşu. Slabă documentare. Nota 2! Afară din presă!

De ce mi-am pierdut timpul cu aceste rânduri? Mi-au plăcut pozele cu cei doi intelectuali supranumiţi Big Fella (nu stiu de ce)! 🙂

PS: Este adevărat, Ion Cristoiu este un recidivist în relaţiile cu intelectualii-angajaţi, cunoscuţi maliţios şi drept “profitori ai tuturor regimurilor”. L-a asemuit pe dl. Andrei Pleşu cu o femeie violată, dar cu doctorat, a zis despre dl. Gabi Liiceanu că este “un mutant“, l-a pus pe Titulescu să-l urecheze pe Pleşu când a aprobat bombardarea sârbilor de Paşti, iar în anii ’90 l-a considerat pe ministrul Culturii FSN cam… ceauşist. Zău că nu-i frumos!

PS 2: Victor Ciutacu n-ar trebui să se supere pe dl. Pleşu pentru că primeşte câţiva lei acolo, de la Cristi Burci. Şi alţi intelectuali de marcă sunt racordaţi la banii negri ai mafioţilor de presă: “anticorupta” Alina Mungiu primeşte plicul lunar de la puşcăriaşul Dan Adamescu iar Tismăneanu şi Cărtărescu au încasat şi de la Voiculescu şi de la Udrea, printr-o schemă cercetată acum de DNA.

Fotocopie realizată de Arhiva de Presă

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “Big Fella Andrei Pleşu face ordine. Ion Cristoiu scos la tablă. N-a ştiut că noul ministru al Culturii este membru al CC al GDS şi “fellow” la Colegiul lui Pleşu. Nota 2! Afară din presă!”

  1. anonim says:

    /nu-i stim/
    /nu-i cunoastem/
    /n-am auzit de el/

    Se duce o campanie perversa pentru a nu pierde controlul, inclusiv la nivel de media, fiindca cei Cunoscuti au, in buna parte, dosare de turnatori ai fostei securitati sau au fost monitorizati pentru diverse fraude, au fost inregistrati in momentul in care au primit mita etc.

  2. într-o zi vine și plata says:

    Au trecut prea mulți ani de când aproape toate articolele individului cu barbă sunt mostre de manipulare și diversiune. De ce nu mai e băgat în seamă aproape deloc? Păi, tocmai d-asta!

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova