Archive for the ‘Analize’ Category

Cum a fost înființat GDS. Faza pe documente. Grupul pentru Dialog Social a anunțat că îl dă în judecată pe jurnalistul Victor Roncea și ziarul Evenimentul Zilei. Iată de ce:

Devoalarea “Brigadierului Securității”, Lucian Boia, și a rețelei de informatori și kominterniști a GDS provoacă un nou atac la adresa libertății presei și de exprimare din partea moștenitorilor ilegaliștilor bolșevici.  GDS a anunțat ieri, 1 februarie 2019, că mă dă în judecată – împreună cu ziarul – pentru articolele din Evenimentul Zilei. Iată de ce:

„Ilegalități nesfârșite” pentru GDS

După publicarea de către EvZ a materialului despre înființarea Grupului pentru Dialog Social de către un agent KGB – Silviu Brucan – și unul al Ungariei comuniste – Alin Teodorescu, de mână cu Pleșu și Liiceanu, s-au ridicat mai multe aspecte legale, pe care am dorit să le sintetizăm, conform unei opinii avizate. Una dintre cele mai avizate. Este vorba de Valerian Stan, fondator al CADA în 1990, fost șef al Departamentului de Control al Guvernului CDR, poziție din care a inițiat primele acțiuni de anticorupție la nivel înalt, care vizau devalizarea statului de către demnitari ai acestuia, fost director de programe și vicepreședinte al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH), fost președinte al Alianței Civice, colaborator al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România la elaborarea unor proiecte legislative şi pentru redactarea de sesizări penale specifice ș.a.m.d., în prezent membru al Consiliului director al Fundaţiei Centrul de Resurse Juridice (CRJ). Astfel am aflat și faptul că ilegalitățile prin care s-a făcut „transferul de proprietate” al Editurii Politice a PCR „au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci” sau de acum.

Filiera Brucan-Pleșu-Liiceanu

Reamintim pe scurt faptele, dovedite prin documente apărute în exclusivitate în EvZ: La data de 8 ianuarie 1990, Silviu Brucan, fondator al Grupului pentru Dialog Social, în calitate de reprezentant al Consiliului Frontului Salvării Naționale le aprobă colegilor săi de Grup, Gabriel Liiceanu și Alin Teodorescu, ocuparea sediului impozant din Calea Victoriei 120, care aparținuse UTC (pentru Nicu Ceaușescu) și care fusese trecut în acte în administrarea Minsterului Culturii, respectiv a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. La data respectivă organizația nu era constituită legal. Cei doi au preluat patrimoniul de lux al UTC transferat Ministerului Culturii fără acoperirea legii. Înregistrarea ca persoană juridică a GDS a avut loc după 22 ianuarie 1990.

Tot înainte de înființarea legală a GDS, Ministerul Culturii, prin Andrei Pleșu, la rândul lui membru fondator al GDS, aprobă înființarea asociației și acordă și o subvenție financiară neprecizată, în bani peșin, din fondurile Ministerului Culturii, pentru funcționarea organizației sale și a colegilor săi de Grup. Apoi, la 20 februarie 1990, Andrei Pleșu, în calitate de Ministru al Culturii, emite Ordinul nr 82, prin care anunță retroactiv, că de la data de 1 februarie 1990 „se înființează editura Humanitas” și „cu aceeași dată se numește drept director al editurii Humanitas domnul Gabriel Liiceanu”, tovarășul și colegul său de GDS. Prima librărie Humanitas apare pe domeniul GDS de pe Calea Victoriei 120: „Librăria din fundul curții” (documentele mai jos).

Conform memoriilor artistului Eugen Mihăescu, membru de Onoare al Academiei Române și fost ambasador al României la UNESCO, totodată cel care l-a găzduit pe Silviu Brucan la New York, în turneul acestuia din 1988, GDS a fost fondat de fapt în casa lipită de cea a lui Pleşu, de pe strada Paris, lângă Guvern, unde stătea cumnatul lui Pleșu, arhitectul Ascanio Damian, la rândul său membru fondator al GDS, și unde își făcuseră cartier general Iliescu și Brucan în zilele „revoluției”.

Abuz în serviciu contra intereselor publice, trafic de influență și alte fapte penale

Iată opinia avizată a expertului consultat de EvZ în această speță, Valerian Stan: „La vremea săvârșirii lor, toate aceste fapte constituiau infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiuni ce se pedepseau cu închisoare până la 5 ani. Mă refer la ce-au făcut Brucan și Pleșu. În cazul celor care au intervenit pe lângă ei, avem de-a face cu infracțiunea de trafic de influență, care se pedepsea cu închisoare până la 10 ani. În același timp, prin modalitatea concretă în care au fost săvârșite, ele mai îmbrăcau și forma altor infracțiuni prevăzute și pedepsite la acea vreme de legea penală”. În ceea ce privește sediul GDS, având în vedere că acesta a fost însușit fraudulos “responsabili de toate cheltuielile statului din cei 29 de ani sunt cei care l-au atribuit illegal, respectiv Ministerul Culturii în solidar cu Andrei Pleșu”, ne spune specialistul în anti-corupție.

Pleșu a secretizat Ordinului de atribuire a Editurii PCR lui Liiceanu

„Pentru fundamentarea unei cereri cu care m-am adresat CEDO, cerere pe care Curtea a comunicat-o în urmă cu șase ani Guvernului, am documentat atribuirea Editurii Politice de către ministrul Pleșu d-lui Liiceanu, editură care a devenit Editura Humanitas. Și care a adus apoi, din 1990 și până azi, frumoase beneficii și d-lui Pleșu și atâtor membri ai GDS.”, afirmă Valerian Stan, pentru a ne furniza apoi și o informație care ar trebui să dușeze puțin, cu apă rece, apologeții celor doi intelectuali de rasă și de casă ai tuturor regimurilor: „Ilegalitățile prin care s-a făcut acest «transfer de proprietate» au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci. Ordinul d-lui Pleșu nu doar că n-a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial, dar, cum aveam să descopăr cu ocazia de care spun, potrivit «dispoziţiilor interne» ale Ministerului era stabilit inclusiv că «acest document nu se fotocopiază şi nu se scoate în afara instituţiei»”. Dacă îl studiem puțin, înțelegem și de ce.

Ordinul în cauză, Nr. 82, prezintă nişte ciudăţenii: el este semnat şi ştampilat pe 19 februarie 1990 dar înregistrat pe 20 februarie şi se referă la viitor la o acţiune care deja s-a desfăşurat, de la 1 februarie, în baza unei Hotărâri din… 5 februarie. Dar, totuși, de ce trebuia ținut secret? Poate doar pentru a triumfa minciuna. Pentru că nu mai departe de acum doi, Mircea Vasilescu, fost redactor șef al revistei lui Andrei Pleșu „Dilema Veche”, mințea printre dinți într-o luare de poziție (drepți) pentru patronul său, afirmând că, cităm, „Dl Liiceanu a fost de fapt numit director la fosta Editură Politică: administrativ și birocratic, ăsta-i adevărul, pe bază de documente. Denumirea «Humanitas» (și nu doar denumirea) a apărut după.” Dar, după cum stă scris în Ordinul care trebuia să rămână secret, adevărul „pe bază de documente” stă tocmai invers: începând cu data de 1 februarie se înființează Editura Humanitas și cu aceeași dată se numește în funcția de director Liiceanu, cu un salariu de 5610 lei și o indemnizație de conducere de 300 lei, ocazie cu care editura nou înființată preia patrimoniul Editurii Politice a PCR.

Pomanagii tuturor regimurilor

Mircea Vasilescu este normal să mintă. Din 1993, Ion Iliescu i-a oferit lui Andrei Pleșu plata integrală a revistei „Dilema”, cu salarii, angajaţi intelectuali (sau intelectuali angajaţi?), şoferi, maşini, sediu, birouri, secretare, căldură, electricitate, apă caldă, hârtie igienică, tipar, portar. Era vremea când Iliescu limita apariţia ziarului „România liberă” prin stoparea difuzării hârtiei de tipar de la unicul distribuitor, Fabrica Letea. La „Dilema” nu existau însă… dileme existenţiale. Salariul gros, inclusiv al lui Mircea Vasilescu, revărsat din buzunarele contribuabililor în conturile intelectualilor, curgea valuri. Chermeza ideologică decontată de Fundaţia Culturala Română a mers ca unsă peste un deceniu, şi sub Constantinescu şi apoi, din nou, sub Iliescu. Ar putea oare un contabil bun să facă un total, pentru o firmă cu zeci de angajaţi și o publicație cu cheltuielile aferente, timp de 11 ani? Oare se putea face un spital pentru copiii bolnavi de cancer din banii aceștia?

Materialele integrale și documentele probatoare, mai jos:

GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul ungar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)

GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul ungar (II)

Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO

EXCLUSIV: Stenogramele Colegiului CNSAS în cazul atacului GDS la Ioan Aurel Pop: „S-au furat documente din Arhivă!”. Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS

 

Sursa: Roncea.Ro

Epilog “Ciuma Roșie”:

HAI LA REFERENDUM! Tot ce trebuie să facem ca să câștigăm, pentru România

GATA! Am intrat în linie dreaptă! Cât de simplu vom învinge: 9.000.000 de români vor vota pentru România!

Adversarii Referendumului pentru Căsătorie au pierdut toate bătăliile juridice și politice. Mai urmează doar un mic pas pentru noi, un mare pas pentru România: votul nostru. Epilogul în bătălia juridică și politică s-a scris azi, 17 septembrie 2018, de Sfânta Sofia cea înțeleaptă.

Curtea Constituțională a avizat Legea de revizuire a Constituției adoptată de Parlament săptămâna trecută aruncând la coș contestațiile USR și Accept. Pro Vita București ne informează:

1. Adversarii referendumului au pierdut clar bătăliile juridice și politice. Cu toate ONG-urile cu bugete de milioane de dolari, ambasadele și presiunile politice externe enorme. Și aceasta datorită muncii asidue, stăruitoare și profesioniste a tuturor celor implicați, din prima zi (august 2015). Cât și evident, țin eu să subliniez, a strădaniei celor 3.000.000 de români care au semnat și a grijii lui Dumnezeu.

2. Toate cele 3 intervenții pe care organizația noastră le-a făcut, împreună cu colegii din Alianța Familiilor, în fața Curții Constituționale în acest proiect și în dosarul „înrudit” (cauza soților Coman/Hamilton) au avut câștig de cauză:

a. controlul de constituționalitate preliminar, al inițiativei cetățenești (decizia din iunie 2016)

b. controlul de constituționalitate a Legii de revizuire adoptate (decizia de azi)

c. excepția de neconstituționalitate a art. 277 Cod Civil – interzicerea recunoașterii în România a „căsătoriilor” între persoane de același sex încheiate în afara țării (decizia din iulie 2018), amintește Pro Vita care oferă și documentul remis CCR.

Urmează o perioadă de propaganda furibună din partea a 90% din media de limbă aproximativ română din România și a tuturor activiștilor antiromâni. Ignorați-i. Nu vă lăsați influențați. Evitați vrajba, virușii informaționali, isteria și hipnoza digitală/TV. Nu vorbăria ci fapta contează. Post pentru țară, rugăciune pentru luminarea celor mai slabi și mărturisire prin faptă pentru România.

Fiți mereu cu gândul la Mântuitorul nostru. Ce îndemn credeți că v-ar da Hristos? DA, votăm pentru perechea primordială, pentru tot neamul nostru din Ceruri, pentru martirii și mărturisitorii temnițelor bolșevice, pentru bunicii și părinții noștri și pentru copiii de azi și copiii nenăscuți ai României.

La noi totul e foarte e simplu: am semnat 3 milioane; tot ce trebuie să facem acum este să mergem cu încă o rudă care nu a apucat să semneze la vot. Ca să fie și mai simplu: să luam și un prieten care n-a avut timp să voteze. Asta e tot. Mergeți toți trei braț la braț la Referendum și cu ajutorul Sfintei Treimi și a Maicii Domnului, protectoarea familiei și a sfintei Sale Gradini, România, vom învinge!

Să facem din această victorie – probabil cea mai mare victorie a poporului român de după decembrie 1989 –  cea mai frumoasă sărbătorire a Centenarului Marii Uniri!

TOTUL PENTRU REFERENDUM, TOTUL PENTRU VICTORIE!

Victor Roncea — at Romania Mare

Vedeți și TOTUL DESPRE REFERENDUM

Senator român, nu ne trada! 3 milioane de români așteaptă de 3 ani. Referendumul este expresia pură a democrației. Doctrina suveranității – Art. 2 din Constituția României. REFERENDUM PENTRU CĂSATORIE și FAMILIE, REFERENDUM PENTRU ROMÂNIA. Cine/cum a votat

“Oare să fim un popor atât de bătrân încât să fi pierdut memoria trecutului? Să nu ştim că numai în păstrarea bunurilor morale cu greu câştigate în trecut, în păstrarea elementelor educative ale istoriei române e rădăcina spornică a viitorului? Să nu vedem limpede că instinctele demagogice nu sunt decât rămăşiţele invidiei venetice, care duşmănea tot în această ţară: şi familie, şi biserică, şi limbă, şi datină? Oare noi să nu ştim că vrajba socială şi politică n-a avut altă ţintă decât a altera caracterul şi inima dreaptă pe care părinţii din părinţi au lăsat-o moştenire poporului nostru, pentru a le asimila instinctelor bastarde şi veninoase ale rămăşiţelor de venetici? Zilnicele atentate ale guvernanţilor asupra principiilor ce asigură dezvoltarea liniştită a unui popor să nu fie în stare a trezi rezistenţa tuturor elementelor sănătoase din ţară?”Mihai Eminescu – Românul Absolut

“Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin REFERENDUM” – Constituția României – Art 2, aliniatul 1

După aproape trei ani în care milioane de români au așteptat minima dovadă că în România funcţionează un stat de drept condus după principii democratice, nu cerem decât respectarea legii de către autorităţile publice, respectare care nu presupune nimic altceva decât organizarea Referendumului pentru definirea constituţională a căsătoriei. – Coaliția Pentru Familie

PUTEREA UNUI JURĂMÂNT

Domnilor Senatori,

Cei 3 milioane de români care au solicitat organizarea unui Referendum pentru definirea în Constituție a bărbatului și a femeii ca temeiuri de fapt de netăgăduit ale căsătoriei sunt aceia care v-au votat în calitate de membri în Parlamentul României.

Acești 3 milioane de români așteaptă de aproape 3 ani organizarea referendumului la care au dreptul, parcurgând în mod legal toate etapele procedurale și constituționale.

Acești 3 milioane de români constituie dovada faptului că în România credința în lege este mai mare decât în orice altceva.

Potrivit art. 2 din Constituția României, pe care ați jurat atunci când cei 3 milioane de români v-au ales, suveranitatea națională aparține poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum.

Jurând pe Constituția României ați jurat și respectarea suveranității naționale, recunoscând că ea aparține poporului român.

Domnilor Senatori,

Puterea jurământului dvs. este ceea ce vă leagă nu doar de popor și de țară, ci și de Dumnezeu, astfel cum este menționat în formula sacramentală după care ați jurat.

Ziua de marți, 11 septembrie 2018, reprezintă pentru milioane de români un hotar peste care nădăjduim că nu veți trece: hotarul respectării suveranității naționale, hotarul recunoașterii democrației ca un cuvânt dătător de liniște și securitate socială și nu ca un cuvânt gol, hotarul unui stat de drept întemeiat prin jertfa bunicilor și a străbunicilor dvs., precum și prin renunțările și sacrificiile generației noastre, ale ultimului sfert de veac.

Veți trece oare acest hotar, desconsiderând ceea ce atât de mult prețuiește acest popor, respectiv dreptatea și adevărul convingerilor sale milenare despre viață?

Copiii noștri și ai dvs. vor trăi deplin răspunsul la aceasta întrebare.

Avocat Ana – Corina Săcrieru

AvocatSacrieruAna.Ro via Roncea.Ro

Doamne, ajută!

Cu un PS de la Aida Suster: Referendumul pentru Casatorie de pe data de 7 octombrie este unul DECIZIONAL, cu un proiect de lege in spate, ce a trecut deja de Camera Deputatilor si pe 11 septembrie va trece de Senat. Referendumul cu 300 de parlamentari a fost unul CONSULTATIV, rezultatul lui nefiind obligatoriu de aplicat! Feriti-va de dezinformari!

Foto: Referendum Pentru România

UPDATE: Cine sunt cei 29 de senatori care au votat contra, s-au abţinut sau au absentat (mai mult ca sigur intentionat – n.m.) de la votul pe modificarea Constituţiei.

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi în plenul Senatului.
Iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori “pentru” şi 13 “contra” (USR). Şapte senatori s-au abţinut (de la PNL şi UDMR).

Împotrivă:

1. Vlad Alexandrescu – USR
2. Allen Coliban – USR
3. Silvia-Monica Dinică – USR
4. Nicoleta-Ramona Dinu – USR
5. George-Edward Dîrcă – USR
6. Nicu Fălcoi – USR
7. Cristian Ghica – USR
8. Mihai Goţiu – USR
9. Dan Lungu – USR
10. George Marussi – USR
11. Radu-Mihai Mihail – USR
12. Florina Presadă – USR
13. Adrian Wiener – USR

Abţineri:

1. Antal Lorant – UDMR
2. Florin Cîţu – PNL
3. Daniel Fenechiu – PNL
4. Alina Gorghiu – PNL
5. Csaba-Zoltan Novak – UDMR
6. Iulia Scântei – PNL
7. Turos Lorand – UDMR

Absenţi:

1. Traian Băsescu – PMP
2. Constantin-Daniel Cadariu – PNL
3. Vergil Chiţac – Independent
4. Gabriela Creţu – PSD
5. Răducu George Filipescu – PNL
6. Teodor Meleşcanu – ALDE
7. Doru-Adrian Pănescu – PSD
8. Ion Popa – ALDE
9. Tantos Barna – UDMR

Sursa: Florin Pușcaș, Redactor
https://www.stiripesurse.ro/lista-nominala-cine-sunt-cei-29-de-senatori-care-au-votat-contra-s-au-abtinut-sau-au-absentat-de-la-votul-pe-modificarea-constitutiei_1288411.html

Un american la Craiova cu Oaia albă din turma neagră a Moscovei. Cum explică Larry Watts supraviețuirea miraculoasă a României în Istorie în condițiile în care alte țări ar fi dispărut de pe hartă: “Funcționalitatea disfuncționalității”

Lansarea cartii istoricului Larry Watts la Biblioteca “Alexandru si Aristia Aman” din Craiova, Sala “Dinu C. Giurescu”. Foto: Tibi Bologh

Prezența istoricului american Larry Watts, vineri, 8 iunie, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, prilejuită de lansarea recentei sale cărțiOaia alba in turma neagra” (Editura RAO, 2018), s-a constituit, așa cum era de așteptat, într-un eveniment de referință în viața spirituală a Cetății Băniei. Cunoscut de acum în istoriografia românească, prin excelentele sale lucrări precedente,  Ferește-mă, Doamne, de prieteni (2011) și Cei dintâi vor fi cei din urmă (2015), prezența autorului a fost salutată de directorul Bibliotecii, Lucian Dindirică și de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa. Referiri la cartea menționată au avut ziaristul Victor Roncea, istoricul Gheorghe Onișoru și ziaristul Mircea Canțăr. Autorul a făcut o prezentare de ansamblu a întregului volum, referirile sale vizând, precumpănitor, luminile din diplomația românească în perioada Războiului Rece, momentele ei de maximă inspirație și eficiență, și a răspuns, apoi, la întrebări din partea celor prezenți în sală. Evident, la sfârșitul întregii manifestări a acordat autografe pe ultimul său volum. (Cuvântul Libertății, 8 iunie 2018)

Ce-am zis eu:

Pe cine deranjează Larry Watts și adevărul despre Istoria României? Moscova!

La Craiova despre Larry Watts cu portretul profesorului Dinu Giurescu. Foto: Tibi Bologh

Încep prin a mulțumi gazdelor noastre pentru invitație și pentru desfășurarea acestei lansări în cadrul conferinței The World at the Edge. The Struggle for Re-Ordering Security organizată perfect de managerul cultural Lucian Dindirică. Sunt extrem de onorat să vorbesc aici, în sala “Dinu C. Giurescu” a casei lui Alexandru și Aristiei Aman, devenită Biblioteca Județeană din Craiova, atât pentru că mă leagă multe amintiri de regretatul profesor cât și pentru că mi-am petrecut o noapte a revoluției apărând de la vandalizare un alt edificiu de cultură și artă al Familiei Aman, cel din București, al fratele lui Alexandru, artistul Theodor Aman. Totodată, nu am cum să nu iubesc Craiova, fiind pe jumătate oltean.

Mă aflu aici într-o dublă calitate: ca jurnalist care l-a cunoscut pe invitatul Dvs special, dr. Larry Watts, în urmă cu mai bine de 27 de ani, și ca emisar al fotografei Cristina Nichituș Roncea. Și pentru că ne aflăm în sala care poartă numele ilustrului istoric, care și-a donat biblioteca craiovenilor și care a fost și un prieten al lui Larry Watts încă din anii ’70 – ’80, am adus în dar Bibliotecii acest portret al profesorului, realizat în ultimul său an de viață, și care a făcut parte dintr-o expoziție fotografică cu personalități ale României, derulată la Muzeul Municipiului București.

Despre Larry Watts: așa cum spunea colegul meu mai mare, Corneliu Vlad, Larry are darul de a scrie cărți-samizdat. În ciuda bruiajului, ele circulă cu rapiditate, sunt copiate  și răspândite pe internet pentru simplul motiv că, în sfârșit, românii se bucură să afle ceea ce orice om își dorește să găsească: Adevărul. În 1849 Marx și Engels se gândeau că poporul român ar trebui “extirpat”, pentru că stă în calea planurilor Rusiei ca o mică buturugă. După decenii și chiar secole de propagandă neagră dusă împotriva poporului nostru, cărțile lui Larry Watts apar ca niște oaze ale adevărului într-un deșert de minciună. Minciuna continuă a unora care se ocupă cu “demitizarea” istoriei noastre naționale, respectiv falsificarea ei, chiar și în anul Centenarului Marii Uniri. Nu întâmplător cei care îl contestă cu efuziuni de ură pe istoricul american sunt aceiași cu cei care îl atacă infam pe Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. De ce? Răspunsul e simplu: deranjează. Unde? La Moscova!

Datorită profesorului Watts a devenit cunoscută atât de către români cât și de către specialiști de la nivel internațional poziția reală a României în timpul Războiului Rece, care a fost una de confruntare a planurilor hegemonice ale URSS, inclusiv întru apărarea spațiului și drepturilor istorice românești. Confruntarea politică și diplomatică s-a mutat imediat și în zona informativă, Moscova lucrând prin “măsuri active” România, transformată oficial într-o țintă, 24 de ore din 24. Numele de cod al operațiunii KGB: “Ținta 24”, după cum relevă documentele prezentate cu acribie de Larry Watts în recenta sa lucrare, “Oaia albă în turma neagră. Politica de securitate a României în perioada Războiului Rece” (Editura RAO, 2018).

E drept, nici noi nu ne-am lăsat mai prejos, acționând contrainformativ prin înființarea Grupei XX (cu referire, iată, la britanicul “XX System” – “double-cross”…), embrionul viitoarei UM 0110 “anti-KGB”, unitate de elită unică în tot spațiul sovietic. Problema noastră e că aceste măsuri active continuă și azi, în timp ce și 110 și departamentul ei succesor de la sfârșitul alfabetului au fost desființate. Bine că nu s-a deființat, încă, și statul român. Și asta numai printr-o minune, pe care Larry Watts încearcă să o explice științific prin teoria… “funcționalității disfuncționalităților”.

Asemenea unui alergător de cursă lungă, istoricul de cursă lungă Larry Watts merge, tenace, mai departe. Dar nu în singurătate. El are alături un întreg popor care așteaptă, cuminte, poate prea cuminte, adevărul despre el. Mulțumim, Larry Watts!

Mai multe despre lansare la EvZ, Ziaristi Online și Cuvântul Libertății

VIDEO cu teoria lui Larry Watts:

Sursa: Roncea.Ro

 

Eminescu, reclamat de directorul Timpului la Maiorescu pentru “ură împotriva rușilor”. Un program de sute de ani sintetizat de Slavici: “Rușii și îndeosebi slavii vor să ne sguduie conștiința națională și să ne lipsească de credința în trăinicia noastră proprie, vor să ne înjosească, vor a face ca nouă înșine să ne fie rușine de românitatea noastră…”

Mihai Eminescu de Ion Pacea

“București, Joi, 18/31 oct.

Dragă Domnule Maiorescu, încă o dată mă văd obligat să apelez la intervenția D-Voastre. Știți cu câtă sinceritate v-am arătat spontan simpatiile mele pentru Eminescu și cât am fost de satisfăcut să-l pot număra printre colaboratorii noștri. Ei bine, tare mă tem că voi fi forțat zilele acestea să-mi impun o separație. (fr. une séparation ; sensul este: delimitare). Tânărul acesta e atât de pătruns de ură împotriva rușilor (imbu de sa haine contre les Russes), încât cu toate eforturile mele, ba ce e mai mult desconsiderând și ale D-voastre, stăruie a face din Timpul organul personal al antipatiilor sale. Fiți bun și înnoiți insistențele; faceți-o și D-voastră. Fără a-i spune ceva ce i-ar putea trezi susceptibilitățile sau sensibilitatea, veți obține din partea lui nu ocolirea adevărului, ci prezentarea lui într-o formă mai domoală (fr. obtenez de sa part, non pas de ne pas dire la verite, mais de n’en dire qu’une faible partie; să spună adevărul într-o măsură mai mică) (…). (St. Doc. lit., V, 123; 1931, text în l. franceză, tradus de I. E. Torouțiu citat de eminescologul N. Georgescu)

(…) În orice caz, îmi faci și mie personal un serviciu, căci eu port foarte adesea plictiseala lipsei sale de a se situa în timp. Mulțumesc anticipat și la revedere, pe când?

Al tău,

f.[rate sau] I.(?) A. Cantacuzino” (final reprodus din “Cugetarea Europeană“, XIII, 3 (32)/2016).

(…)

I. Slavici îi mai scrie lui Iacob Negruzzi :„…Ordinul de azi este – rezerva – , astfel încât fiecare cuvânt se cumpănește de trei ori și cel mai bun articol este, în care nu se zice nimic. În curând vom începe însă o campanie strajnică” (St.doc.lit., II,285); și mai explicit la 8 feb. 1878: „…Despre politică nu îți pot scrie nimic. Tot ce știu, stă scris în Timpul, unde îndeobște stă foarte puțin scris. Dacă-i vorba, noi suntem cei mai rezervați ziariști de pe fața pământului…” (II,288; în aceeași scrisoare, dezamăgirea patetică față de situație, cu ocupația și aroganța rusească ce încercă a șterge identitatea românilor : „…În întregul război, nu mai e vorba de statul român, ci de poporul român, nu mai e vorba de interesele materiale ale unui stat, ci de acelea morale ale unei națiuni. Rușii și îndeosebi slavii vor să ne sguduie conștiința națională și să ne lipsească de credința în trăinicia noastră proprie, vor să ne înjosească, vor a face ca nouă înșine să ne fie rușine de românitatea noastră…” ).

(…)

Nu intru în detalii filologice, dar țin să amintesc un fapt real. La cantina scriitorilor din Casa Monteoru, Petre Țuțea avea loc fix, masa din fața intrării, din dreptul ușii, și din când în când venea să mănânce aici (de cele mai multe ori i se ducea mâncarea acasă, cu sufertașul), iar noi, un grup de scriitori interesați și îngrijorați de soarta ediției Eminescu atât de larg comentată în epocă (anii 80 ai secolului trecut; cu toții știam că volumul IX a fost dezavuat, că volumul X stă în editură și nu se poate tipări), îl iscodeam cu întrebări. Nu o dată l-am ascultat și eu. După ce-și rostea cu voce tare teoria că menirea istorică a rușilor este să civilizeze Siberia, Petre Țuțea, cu trupul său imens, de matahală de la munte, ridica furculița din farfurie și dirija cu ea sala. Doi mari scriitori i-au înțeles și i-au descris pe ruși, spunea el, unul este Sienkiewitz și al doilea este Eminescu al nostru. Eminescu spune – și „recita” din memorie fragmente din articolele sale, mai ales pe acesta: „Ȋmpărăția rusească nu este un stat, nu este un popor, este o lume întreagă, care, negăsind în sine nimic din măreția intensivă, caută mângâierea propriei măriri în dimensiunile sale… Țarul e puternic și nu știe ce să facă în puterile de care dispune. Chiar înăuntrul împărăției sale, nici prin muncă pacinică, nici prin lucrare sufletească aceste puteri nu se pot consuma; pentru aceea ele dau năvală în afară, – altfel ar trebui să se mistuiască în luptă internă”.

Ei bine, textul acesta lipsește din ediția academică, îl găsim în edițiile de război (Ed. I. Crețu, 1941, vol. I, p. 269; text din 6 iunie 1878, care continuă: „Ca orice mare putere, Rușii, acolo unde văd că vor întâmpina rezistență mare, se opresc și lucrează cu o răbdare seculară, spre a surpa încet temeliile puterilor ce li se pun împotrivă. Ei nu sunt poporul plin de îndărătnică mândrie ce provoacă pe alte popoare la luptă dreaptă și hotărâtoare; sunt poporul ce-și dă mereu silința să dezarmeze pe celelalte popoare, pentru ca apoi să le supună”; ediția academică îl refuză, considerând, calm, că nu este eminescian). Trecea, apoi, la cauze, la acel „ce-i mâna pe ei în luptă”, și, la fel, recita bucăți întregi din publicistica aceleiași perioade, din care reiese că principalul resort al tendințelor de cucerire rusești rezidă în acel „horror vacui”, spaima de golul interior: De aceea ni se pare că din nefericire ruşii sunt sub dominarea unui deșert sufletesc, a unui urât care-i face să caute în cuceriri ceea ce n-au înlăuntrul lor. Nouă ni se pare că cercurile culte, în loc de a stăvili acest horror vacui, în loc de a-l împlea prin muncă şi cultură, îl sumuţă contra Europei, pe care o numesc îmbătrânită şi enervată, coaptă pentru a cădea întreagă sub dominaţie rusească…” (Nae Georgescu)

Citiți pe larg aici:

Eminescu, ”pătruns de ură împotriva rușilor”. Directorul Timpului îi cerea lui Maiorescu să-i “domolească” adevărurile lui Eminescu. Rușii vor a face să ne fie rușine că suntem români – Ioan Slavici

Cetățeni de Onoare ai Capitalei și Cavaleri ai Ordinului Național Steaua României ignorați de oficiali la aniversarea Unirii Basarabiei cu Țara. TVR a publicat pe YouTube filmele despre eliberarea eroilor români din Transnistria și întoarcere acasă a lui Alexandru Leșco. Reporter: Victor Roncea

S-au luptat pentru Romania Mare in vechile hotare si au patimit pana la 15 ani de inchisoare in temnitele rusesti din Transnistria. Cetatenii romani Ilie Ilașcu, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivanțoc, la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire au fost uitati de oficialitatile statelor romanesti de la stanga si dreapta Prutului. Locul lor era azi in Parlamentul Romaniei sau macar in Parlamentul Republicii Moldova. Dar ei au fost uitati aici din momentul in care statul nu si-a respectat promisiunile fata de ei, in ciuda faptului ca sunt decorati de Presedintele Romaniei Traian Băsescu cu Ordinul National Steaua Romaniei si sunt cetateni de Onoare ai Capitalei. Doi primari le-au promis fiecaruia un apartament pentru a se putea muta la Bucuresti si trai in liniste, fara spectrul unor hartuiri si amenintari pe care le-au trait adeseori in ultimii ani, fara a se plange insa niciodata. Dupa momentul festiv, Videanu, si, in al doilea caz Oprescu, dupa alegeri, au uitat rapid. Un prim ministru le-a promis recompense pe viata. La finalul anului eliberarii, recompensele s-au terminat. Nu stiu cati parlamentari, ministri, sefi si sefuleti cu palarii mai mari ca ei, le-au promis ca vor beneficia de statutul detinutilor politic pentru a avea un minim venit lunar. Azi, la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria Mama, Romania, nu numai ca cei patru eroi sunt uitati, dar sunt si gravi bolnavi dupa regimul carceral criminal de la Tiraspol. Sigur, asta ne dovedeste al cui este de fapt statul actual, cu Parlament si Guvern cu tot. Dar oare chiar nu mai exista nici un roman printre autoritatile resposabile pentru a nu se pata iremediabil obrazul Romaniei, odata cu trecutul, prezentul si viitorul ei?


Unsharf (I) – Documentar despre grupul Ilașcu, ai cărui membri au fost arestați și închiși în temnițele transnistrene; Realizator Radu Găină

Unsharf (II) – Documentar despre grupul Ilașcu, ai cărui membri au fost arestați și închiși în temnițele transnistrene; Realizator Radu Găină

Intoarcerea lui Alexandru – Documentar despre eliberarea lui Alexandru Leșco, membru al grupului Ilașcu; Realizator Radu Găină. Reporter Victor Roncea.

Citiți și „Cel mai tare regret că nu am realizat Unirea”. Interviu cu Alexandru Lesco, fost detinut politic in Transnistria

La Mulţi Ani! EMINESCU ÎNTRE MĂTASE ŞI BORANGIC – de Prof. Nae Georgescu

EMINESCU ÎNTRE MĂTASE ŞI BORANGIC

Ca filolog, uneori nu ştiu dacă reuşesc să cobor suficient de convingător din limbajul ştiinţific pentru a explica un context al poeziei eminesciene – ori dacă mai reuşesc să conving coborând din acest limbaj. Domeniul privește comparația între sursele prime ale poeziei lui Eminescu (manuscrise, prime tipărituri, ediții) și, fiind cu totul nou, prima mea intenţie este pur şi simplu să atrag atenţia asupra unor nepotriviri. G. Călinescu spunea că noi suntem oarecum predestinaţi să-l avem pe Eminescu în două moduri. De o parte ar fi ceea ce criticul şi editorul numea pânzăriile de mătăsuri fine, hieratice, ale primelor forme – de cealaltă cămaşa de borangic, fină şi ea, dar imitaţie a mătăsii, cu flori desenate, puse cu mâna acolo unde în modelul originar erau naturale. Trebuie, zicea G. Călinescu, să ne mulţumim cu borangicul – iar mai departe, fiecare în parte să urce către pânza fină a poeziei eminesciene. El avea în vedere şi manuscrisele – dar şi ediţiile. O ediţie este munca de ani buni a unui îndrăgostit de Eminescu; nici un editor nu şi-ar permite (şi nu şi-a permis) să minimalizeze textul poetului. Şi cu toate acestea, scapă printre degete primele tipărituri şi atenţia se concentrează prea insistent asupra manuscriselor. În plus, atenţia este deja fixată de normele scrierii, aici întrunindu-se consensul tuturor editorilor: Eminescu trebuie înţeles de toată lumea, trebuie editat cât mai simplu pentru că este poet naţional, deci aparţine tuturor straturilor societăţii. Simplificarea şi uniformizarea sunt imperative ce ţin de etica profesională.

Nimeni nu se întreabă, însă, de ce trebuie ca ceva de ordin naţional să fie neapărat simplu şi uniform. Costumul lui Constantin Brâncoveanu are cele mai complicate înflorituri cu putinţă – şi totuşi este de ordin naţional, deşi nu toată lumea înţelege sensul pliurilor ori semnificaţia chenarelor florale. În privinţa textului eminescian, uniformizările şi simplificările seamănă prea mult cu un fel de lustruiri succesive cu pluşul reformelor ortografice. Dacă, de pildă, am accepta mărăcinişul şi chiar întortocherile textului eminescian aşa cum l-a vrut poetul, oare asta ar însemna că el nu mai este naţional? În fond, oare istoria este a noastră – ori noi suntem ai istoriei? Iată ce spune Eminescu însuşi în asemenea chestiuni: „Nu cu fraze şi măguliri, nu cu garde naţionale de florile mărului se iubeşte şi se creşte naţia adevărată. Noi o iubim aşa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţe seculare până în zilele noastre. O iubim sans phrases. Şi chiar dacă amintirea noastră ar pieri în umbra vremurilor şi s-ar şterge din memoria tuturor, tot pe aceeaşi cale a conservării naţionalităţii şi ţării vom stărui, fără a face în această supremă privire nici o concesie primejdioasă ideilor veacurilor. Cine în această privire nu e cu noi, e contra noastră”.

Nimeni nu spune că Eminescu este uşor; iată frazele de mai sus. Trebuie citit de două ori ca să-l înţelegi. E mai bine să-i tai cuvinte, virgule, să-l adaptezi la scrisul de azi? – Căci, să nu uităm sensul demersului nostru: despre scriere este vorba, iar scrierea e convenţie ce n-ar trebui schimbată atât de simplu, atât de des. Numai câteva explicații ofer aici.

O ciudată intervenţie editorială găsesc în Scrisoarea III, v. 36. Ediţiile curente au: „Toate se întind nainte-i…ca pe-un uriaş covor, / Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor – / Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac / În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.” Este cum visează Osman, primul sultan, viitorul imperiului său. Convorbirile literare şi Timpul sunt aici, concordante: „Vede ţară lângă ţară, şi popor lângă popor / Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac / În întinsă ׳mpărăţie…” Apostroful din urmă, fiind larg, cere pauză deci accent simbolic: întiiinsă. Asta n-ar fi nimic, însă de ce scot ediţiile virgula după ţară? Virgula eminesciană vrea să spună strict că popoarele se prefac, nu ţările! Ţările sunt entităţi, sunt forme (ca florile pe un covor), vezi şi mai jos, când sultanului: „Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid”: ţările sunt ca nişte „ecluze”; oricum, nu se prefac, cum învăţăm noi. Ţara este sfântă la Eminescu, este zeiţă; popoarele, da, pot câştiga sentimentul imperial, se pot preface etc. Ezitarea, aici, este a lui Maiorescu: în prima ediţie pune punct şi virgulă, apoi scoate punctuaţia şi pune virgulă după vers (care virgulă va însemna în ediţiile de după el linia de pauză existentă). Cum lăsăm?

Şi tot la Scrisoarea III trebuie comentată acea scenă erotică de la început. Este vorba de versul 17, pe care Titu Maiorescu îl preia astfel: – Las’ să leg a mea viaţă de a ta. În braţu-mi vino, / Şi durerea mea de vacuri cu durerea ta alino. În ediţiile târzii Maiorescu chiar nuanţează: În braţe-mi vino, / Şi durerea… Aici, nici manuscrisul, nici Convorbirile şi nici Timpul nu are apostroful pentru persoana a II-a a imperativului. Textul din Convorbiri literare este : – Las să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino / Şi durerea mea de veacuri cu durerea taalino… Evident, sunt sensuri deosebite: în revistă zeiţa lasă, acceptă, concede – nu se roagă de sultan. Expresia În braţu-mi vino face aluzie la braţul victoriei care-l poartă pe cel ales prin bătălii, vezi iconografia aferentă consacrată. Sultanul va spune, mai jos, v.105 : Şi, purtat de biruinţă , să mă’mpiedec de-un moşneag? – unde iarăşi găsim o expresie consacrată, pusă între virgule (iarăşi scoase de Titu Maiorescu): purtat de biruinţă traduce grecescul Nikeforos: cel care poartă victoria, zeiţa biruinţei, Nike, îl poatrtă în braţul ei pe sultan. În Scrisoarea III zeiţa nu este lascivă, bolnavă de iubirea pentru un muritor, ci îi transmite primului sultan un ordin, o poruncă, destinul viitorului imperiu.

Iată cum în textul lui Eminescu se ia la întrecere nimfa Arachne cu zeița Atena. Reamintim contextul, chiar cum vor tinerii de astăzi: după Internet.În mitologia greacă, Arachne este o tânără fată din Lidia, fiica lui Idmon din Colofon, și o faimoasă țesătoare. Mitul ei apare destul de târziu în mitologia greacă și este descris în Metamorfozele lui Ovidiu, Cartea a VI-a, 5-54, 129-145. De asemenea, este menționată în Georgicele lui Vergiliu. Povestea Arachnei nu apare însă ca un motiv în picturile pe vase și amfore grecești.

Numele eroinei înseamnă păianjen (αραχνη). Fiind o foarte pricepută țesătoare, se spune că s-ar fi considerat mai dibace chiar decât zeița Atena, inventatoarea acestui meșteșug. Atena s-a înfuriat, însă, nedorind să o pedepsească, s-a transformat într-o femeie bătrână și s-a mulțumit să îi atragă atenția că lipsa ei de modestie i-ar putea supăra pe zei. Arachne a continuat să se considere cea mai pricepută și a jignit-o pe bătrână, care, dezvăluindu-și adevărata identitate, a acceptat o întrecere cu tânăra fată.

Atena a țesut scena în care ea a obținut victoria asupra lui Poseidon, victorie care i-a inspirat pe locuitorii cetății Atena să își numească orașul după numele ei. O altă variantă spune că ea a reprezentat pe pânză pe cei doisprezece zei olimpieni, în toată măreția lor, iar în cele patru colțuri, patru scene în care muritorii care încearcă să-i sfideze pe zei sunt pedepsiți. În schimb, Arachne a scos la iveală scenele rușinoase ale zeilor, în special iubirile lui Zeus față de Leda, Danae sau Europa.

Chiar și Atena a fost impresionată de calitatea și perfecțiunea țesăturii Arachnei, însă ceea ce a înfuriat-o a fost subiectul pe care și l-a ales să îl redea pe pânză. Pierzându-și cumpătul, Atena a rupt țesătura rivalei sale și a lovit-o cu brutalitate. Simțindu-se neîndreptățită și rușinată de cele întâmplate, Arachne s-a spânzurat. Atenei i s-a făcut milă de dânsa și nu a lăsat-o să moară, preschimbând-o în păianjen, iar frânghia cu care se spânzurase în fir de păianjen”.

Mitul, în interpretarea lui Ovidius, vrea să egalizeze omul cu zeul sub ochiul artei. Din el a rămas, în limbajul tipografilor, cuvântul Colofon, va o mulțumire finală a autorului unei cărți pentru artiștii tipografi ce i-au pus-o în lumină; oricum, ca pentru niște ființe omenești. G. Călinescu interpretează, la rândul său, și distinge materialele puse la lucru, ne oferă alegerea între mătase și borangic. Oricum ar fi, trebuie să observăm că nu sunt diferențe opozabile net între una și alta – cel mult se poate vorbi de ceva frumos față de ceva și mai frumos. Vreau să spun că editorii lui Eminescu se întrec în credință între ei, iar micile diferențe n-au stricat niciodată fundamental receptarea mesajului poetului; altfel spus: poezia eminesciană a rezistat – și rezistă, încă – tratamentului cu „și mai frumos”, „și mai bine”, etc. Proba de foc nu se obține în această zonă – ci undeva mai alături, în palatul de gheață al gândirii unde adevărul e domn de necontestat. Restul e…mitologie, adică și nimfa Arahne și zeița Atena câștigă competiția cu altițe și bibiluri pe textul eminescian. Competiție la care G. Călinescu ne invită să asistăm calmi, liniștiți, de acord și cu mătasea – și cu borangicul…

Totuși, cum citim (înțelegem) portretul acesta al zeiței din Scrisoarea III : unele ediții au Părul ei cel negru’n valuri de mătasă se desprinde, altele Părul ei cel negru’ n valuri de mătasă se desprinde. Un bagatel, vom zice, un biet apostrof; dar prima dată apostroful leagă, a doua oară desface pentru că are spațiu alb după el (blanc îi zic tipografii; blancul este primul semn de punctuație, desparte cuvintele între ele). Prima formă este cea din Convorbiri literare, unde publică Eminescu poemul prima oară, iar cea de-a doua este din Timpul, unde tot poetul îl reia – deci este ultima sa voință editorială (publică). Așadar: părul ei cel negru se desprinde în valuri de mătasă, sau părul ei cel negru-în-valuri-de-mătasă, „negru mătăsos”, se desprinde ? Dacă poetul însuși ezită (sau revine), nouă ce ne rămâne de făcut?

Doar un singur lucru: să arătăm amândouă formele, să le comentăm/explicăm – lăsând publicul să aleagă între mătase și borangic. Adică: să știe că alege, așa cum autorul însuși a ales, să participe la „competiția” lui cu sine.

N. Georgescu

Cu aceasta ocazie salut cititorii Roncea.Ro si le urez “La Multi Ani!”.

Cititi si:

“Editorul de editor” EUGEN SIMION sau despre amatorism, cenzură și denaturare în stil comunist a Operei lui Mihai Eminescu. Nae Georgescu: După CTP și VAM, IARĂȘI DESPRE ATEISMUL DIN MORTUA EST!

DOCUMENTE INEDITE. Contribuții la biografia lui Mihai Eminescu – de Dan Toma Dulciu

EMINESCU ŞI SIGURANŢA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – STUDIU de George Ene

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova