Archive for the ‘Analize’ Category

Dimitrie Gusti, dușman al poporului bolșevic și după moarte. Lansare de Carte și Conferință cu Acad. Ilie Bădescu. Școala sociologică a lui D. Gusti de la fondare la lichidare – VIDEO de la Academia Română

Anunț

Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Cercetare organizează marți, 18 februarie 2020, începând cu ora 16:00, lansarea cărții:

„Un savant român sub supraveghere informativă.

Cazul Dimitrie Gusti”

Autori: Ilie BĂDESCU, Ioan C. POPA

Invitați:
Dr. Ion CONSTANTIN – istoric
Conf. dr. Mihai MILCA – sociolog
Corneliu VLAD – analist politic, publicist
Dr. Ioan C. POPA – coautor al cărții
Prof. dr. Ilie BĂDESCU – m.c. al Academiei, coautor

Adresa: Sos. Kiseleff nr. 47

Dimitrie Gusti și Școala sociologică de la București la 100 de ani de la fondare *

Școala sociologică a lui D. Gusti de la fondare la lichidare. Au trecut 140 de ani de la nașterea marelui savant român, Dimitrie Gusti, fondator de mare școală sociologică europeană chemată să creieze și nevoită să lupte. Războiul straniu împotriva ființei și memoriei acestei școli științifice de valoare internațională a început devreme și pare să nu se fi încheiat nici astăzi. Şcoala sociologică a lui D. Gusti s-a născut, în tinda Marii Uniri, la Iaşi, odată cu înființarea Asociaţiei pentru studiu şi reforma socială, în anul deplinătății statului national întregit (1918), prin coparticiparea a doi mari exponenţi ai ştiinţelor societăţii: un istoric, Vasile Pârvan, şi un economist, Virgil Madgearu. La momentul său de apogeu, marea școală de sociologie românească a fost împinsă, dimpreună cu toată cultura română, în tragica încleștare cu regimul comunist de ocupației. Începuse războiul total împotriva culturii române. Acest război viza deformarea memoriei istorice și măcinarea științei românești în mai toate domeniile. Nu întâmplător, el a început prin agresiunea contra Academiei ca instituție pivot a strategiei de apărare și dezvoltare a patrimoniului cultural al unei țări. Decretul M.A.N. Nr.76/1948 pentru transformarea Academiei Române în Academia Republicii Populare Române,ii la „Articolul IIIiii, anunța o vastă epurare în rândul Academieiiv.

„Peste 100 de membri ai Academiei, îndeosebi din sfera umanistă (istorie, sociologie, filosofie, literatură, lingvistică), au fost victime ale acestei epurări politice. Dimitrie Gusti a fost unul dintre ei.”v În 1948 “ultima serie de elevi ai lui D. Gusti şi H.H. Stahl” termină sociologia; “în toamna aceluiaşi an sociologia era interzisă”vi.

Reprezentanţii de seamă ai Şcolii Gusti, precum Mircea Vulcănescu, A. Golopenţia, Traian Herseni, fuseseră aruncaţi în temniţă. Alţi exponenţi ai Şcolii au fost supuşi interdicţiei ori au fost împinşi într-un exil fără speranţe de întoarcere. Toate erau spre anihilarea unei şcoli sociologice de vizibilitate mondială. La începutul campaniilor monografice prin ancheta monografică de la Goicea Mare, din 1925, mai toţi elevii şcolii aveau între 25 şi 45 de ani. Școala Gusti era în plin elan creator când exponenții stelei în cinci colțuri au dispus lichidarea ei. Curentul lichidatorist părea de neoprit. La celebra conferință pe țară din din 21–22 octombrie 1949, „prezidată de Iosif Chișinevschi, Leonte Răutu și Wanda Nicolski, s-a decis formarea unei comisii care i-a eliminat din Uniunea Compozitorilor pe George Enescu, Constantin Brăiloiu, membru marcant al Școlii Gusti, Mihail Jora, Dinu Lipatti, Ionel Perlea, Tiberiu Brediceanu ș.a.”vii

Complet izolat, bolnav și sărac, alungat din propria locuință și expulzat la o adresă de pe strada Vasile Roaită, departe de biblioteca și cărțile sale, Gusti se stinge din viață pe 30 oct 1955. La șase ani după decesul marelui savant, lucrătorul operativ redactează o hotărâre de clasare a ”dosarului de obiectiv, pe numele lui D Gusti”. La rubrica propuneri, unde urma să se facă precizarea „cu menținerea individului în evidență sau scoaterea din evidența elementelor dușmănoase”, acesta completează: „cu menținerea în evidență”. Așadar, la șase ani de la moartea sa, profesorul Dimitrie Gusti încă era menținut în evidență, cu propunere și pentru viitor, ca „element dușmănos”viii.

Abia în 1963-65 riposta forțelor organice ale culturii vor marca prima victorie care va culmina cu ediția celor șase volume de opere complete editate de Editura Academiei între 1965-1971.

Noutatea Şcolii sociologice de la Bucureşti. Acum când facem o evaluare a activităţii uneia dintre cele mai mari şcoli ştiinţifice din Româniaix pentru a face schița în medalion a fondatorului ei, trebuie să ne întrebăm ce anume defineşte această extraordinară mişcare a spiritului ştiinţific drept o şcoală şi încă una cu rădăcini în toată România, la Iași, la Bucureşti, ori încă mai riguros la Goicea Mare, la Nereju sau, în miez de Transilvanie, la Drăguş ori Şanţ, la Teremia Mare în Banat, la Copanca în Basarabia, în Transnistria etc.? Într-o prelegere ţinută de Gusti întâi în Franţa şi apoi în câteva universităţi din SUA, la Chicago, Harvard, Wisconsin, Yale, cu titlul „An Approach to the Study of Social Reality”, în 1946/1947, Gusti înţelegea să caracterizeze şcoala sociologică de la Bucureşti prin următoarele elemente definitorii:

1. Este o „sociologie monografistă”:

2. cercetează realitatea socială ca realitate compusă din cadre şi manifestări sociale;

3. postulează principiul întâietăţii unităţilor sociale („societatea ca atare nu e nicăieri de găsit; ea apare sub forma unor … unităţi sociale – familii, sate, oraşe, regiuni, state, naţiuni”) (Gusti, t III, 431);

4. agentul cunoaşterii este echipa multidisciplinară, iar locul cercetării este studiul de teren, care trebuie continuat printr-o muncă social-culturală în căminele culturale, în casele de cultură şi în şcolile ţărăneşti;

5. ţinta întregii activităţi de cercetare trebuie să fie constituirea unei sociologii a naţiunii. (Ca o ilustrare a pragului atins de echipele monografice, Gusti le prezintă studenţilor americani o statistică a cercetărilor de până atunci: 626 sate, oraşe şi regiuni, organizarea a 5000 de case culturale, şi a peste 500 de şcoli ţărăneşti)x. O inovație distinctă a Școlii sunt metodele care au totodată și funcția unor verigi de legătură între cercetarea și acțiunea socială, și anume:

6. Legea serviciului social;

7. Muzeul satului..;

8. Satul model și Satul nou în genul celui ridicat de echipe la Dioşti, în jud. Romanaţi, respectiv plășile model și gospodăriile model, tot ca verigi de legătură ale științei cu acțiunea socială;

9 în fine, poate că cea mai inovatoare metodă a Școlii este filmul sociologic. La acestea se cuvin adăugate: atlasul social, enciclopedia socială, etnomuzicologia și, nu în ultimul rând, sociologia frontierei răsăritene, încă nerestituită memoriei culturii române.

Gusti și sociologia frontierei răsăritene a statului român. D Gusti și-a asumat misiunea cunoașterii totale a poporului român. Încă în 1940 savantul român era frământat de elaborarea unui proiect postbelic dedicat unei cunoașteri integrale a poporului românesc ca parte a procesului de organizare a păcii după încheierea războiului. Marele savant știa că popoarele înțelepte procedează la organizarea păcii chiar din pragul declanșării unui război. Într-o asemenea perspectivă putem înțelege inițiativa lui Gusti legată de lansarea campaniilor de cecetare monografică la est de Bug în 1940. Ca să poți apăra o comunitate, trebuie s-o cunoști acolo unde se află membrii ei, oricât de departe i-ar fi răzlețit vârtelnița istorieixi. În toamna anului 1940, Gusti se afla deja în mijlocul cercetătorilor bucureșteni la est de Bug „împreună cu muzicologul, folcloristul și compozitorul C. Brăiloiu… care ne-a lăsat mărturia sa într-o emisiune radiofonică din 1943 asupra acelei campanii de studii interdisciplinarexii.

Profetism gustian. Energetismul științei eroice, cum ar spune Popper, ilustrat de Școala gustiană de sociologie, a biruit vremea dar nu i-a putut salva de la tragicul deznodământ nici pe membrii școlii nici pe marele ei fondator, D Gusti. Opera lor a fost și aceasta supusă unei acțiuni demonice de scufundare și deci de eliminare din viața publică. O Enciclopedie a Școlii este o armă eficientă împotriva uitării forțate spre care suntem îndrumați chiar astăzi prin filtrul unor justificări viclene. Se cuvine să încheiem evocând părți din cuvântul profetic rostit de către D Gusti însuși pe 25 aprilie 1945 cu ocazia împlinirii a două decenii de cercetări monografice:

„Foarte mișcat de atâtea evocări și amintiri, care mă copleșesc, vă mărturisesc că nu mă simt în cea mai bună dispoziție sufletească să vorbesc. (…) Aș vrea să mă cufund în … cucernică rugăciune, dar totuși trebuie să vorbesc (…). Doamne, ce ne mai rezervă viitorul? În acești 20 de ani, câte nu s-au întâmplat și pentru noi, și pentru țară! (…). (…) noi am crezut în ceva. Am avut credință în marile virtuți ale acestui neam… avem conștiința împăcată că am fost și cei care am prevăzut și timpurile de mai târziu… Și, pe lângă această credință, a mai fost ceva, și aceasta ne-a animat mai mult decât orice: a fost iubirea – iubirea pentru știință, iubirea pentru țară….

  • Alocuțiune susținută de academicianul Ilie Bădescu la evenimentul omagial organizat în Aula Academiei Române la data de 13 februarie 2020

i „Un savant român sub supraveghere informativă. Cazul D Gusti”, volumul al III-lea al Enciclopediei Școlii sociologice de la București, apărut la Editura Academiei în 2019 sub semnătura lui Ilie Bădescu și Ioan C Popa. Acest volum a fost dedicat confiniilor științei cu secretul. Aceste confinii, firești până la un anume prag, se vor agrava spre formula tragică a războiului ascuns dintre știința societății și regimurile politice.

ii Reprodus în Colecție de Decrete, Hotărâri ale Consiliului de Miniștri și Regulamente, Decizii și Instrucțiuni ale Academiei, Academia RSR, 1965, uz intern, pp. 17–18 (apud I C Popa, în idem). publicat în Monitorul Oficial nr. 132 bis din 9 iunie 1948”

iii „Art.III. – Nu pot fi membri ai Academiei Republicii Populare Române, persoane care, prin activitatea lor, s-au pus în slujba fascismului reacționar, dăunând prin aceasta intereselor țării și ale poporului”.

iv Cf. „Un savant roman…”. ed. cit, Potrivit articolului VIII, Ministerul Justiției era „împuternicit cu aducerea la îndeplinire a acestui decret”

v ibidem

vi Etosul şcolii înregistrează un zvâcnet în 1953, prin tentativa unor personalităţi din ultima serie de elevi ai Şcolii, în frunte cu P.H. Stahl, de a publica seria de 16 volume asupra ansamblului arhitecturii ţărăneşti: “ar fi fost, ne spune tot P. H. Stahl, cea mai completă prezentare a unei arhitecturi ţărăneşti europene. Ne-a oprit, însă, după 5 volume, «comitetul central» care considera că volumele cuprind «prea multe cocioabe şi prea multe cruci»”. Din echipa aceea mai făceau parte Florea Stănculescu şi Adrian Gheorghiu . “Ne apropiau, notează Paul H. Stahl, preocupări şi gânduri comune despre soarta tragică a ţării şi amândoi ne ascundeam să nu fim deportaţi de ruşi”. Cf Paul H. Stahl, Oameni şi sate de pe Valea Moldovei, Paideia, 2004, p. 7

vii I C Popa, în ibidem, Dacă socotim longevitatea unei şcoli după vârsta celor care o compun, putem spune că, biografic, şcoala ar fi trăit prin membrii ei cel puţin până prin anii ’80. Regimul politic de ocupație totalitară a lichidat-o civic și fizic.

viii Ibidem, p 82

ix cu o durată de viaţă de 30 de ani dacă o socotim de la momentul de înfiinţare a Asociaţiei pentru ştiinţa şi reforma socială (1918) şi până la data desfiinţării oficiale a învăţământului sociologic (1948)

x Scopul cercetării, subliniază Gusti, este cuprinderea întregului: „toate satele, oraşele, şi regiunile ţării”, ceea ce va conduce în final la o sociologie a naţiunii.

xi Se cuvine să remarcăm confluența dintre ideea gustiană și frământările celor ce-și asumaseră răspunderea statului din vremea respectivă, care avertizau forțele responsabile că „în administrarea Transnistriei este angajat tot prestigiul Țării. Trebuie să facem dovadă că suntem capabili să administrăm și o țară mai mare. Pentru aceasta trebuie oameni aleși și siguri ca energie, pricepere, conștiință și cinste”97.

xii „„În adâncul răsăritului, știam de mult că viețuiesc suflete de români, împrăștiate pe șesurile nesfârșite ale Ucrainei, în Crimeea, ba chiar în Cuban și în Caucaz. Ni se vorbea de transhumanță și călătorii ciobănești, dar cele care ni s-au spus păreau învăluite toate într-o ceață de legendă: locuri nu tocmai hotărâte, cifre nu tocmai sigure. De aceea o prea cuminte poruncă a stăpânirii a pus la cale numărătoarea tuturor românilor de peste Nistru. Pe cei dintre Nistru și Bug i-a numărat o mână de oameni pricepuți ai Institutului de Statistică, îndrumați de dl Stahl. Iar din vara lui 1942 au fost trimiși dincolo de Bug (…) câțiva tineri care duc în acele locuri o muncă eroică încă nesfârșită în clipa de față. De o chemare a d-rului Manuilă, directorul Institutului de Statistică, a ascultat și folcloristul care vă vorbește, când a trecut, nu de mult, apa Bucului spre răsărit”Apud ibidem, p 51

Privirea Părintelui Justin

101 ani de la nașterea Mărturisitorului de la Petru Vodă

Parintele Justin Parvu – Duhovnicul Romaniei – de Cristina Nichitus Roncea

A privi în ochi

Sufletul iradiază din trup, din chip, se face auzit prin grai, dar mai ales se revarsă din privire. Cugetele noastre, faptele noastre ne zugrăvesc chipurile, se întipăresc pe ele precum o pecete, scriu pe chip povestea inimii noastre, făcând din el o carte deschisă, scrisă cu Lumina sau întunericul ce ne-a pătruns în sălașul sufletului. Chipul este un tablou al sufletului, o poveste a lui nerostită. Dar și sunetul cuvântului pe care îl rostim, ritmul lui și mlădierea-i, înainte de a ajunge să alcătuiască un înțeles, este el însuși un înțeles, un glas al sufletului, expresie a trăirii lui.

Să nu ne amăgim! Nu ne putem ascunde – nici de ceilalți, nici de noi înșine, nici de Dumnezeu – oricât de binevoitoare ar fi oglinzile în care ne privim, oricât de cosmetizate măștile pe care le purtăm. Clipă de clipă, chipul ne este o revelație a sufletului. (T.P.)

De pildă, în celebra „Purtare a Crucii” a lui Bosch, cugetele întunecate ale celor ce-L duc pe Hristos la moarte le schimonosesc chipurile, le strivesc, le descompun, le preschimbă în măști hidoase. O întreagă tipologie a urâtului, nu atât estetic, cât sufletesc, ți se desfășoară înaintea ochilor – de la nepăsare, la obtuzitate, egoism, la satisfacția tâmpă în fața spectacolului cruzimii, la invidie, calicie sau ura de moarte. Cugete care își devorează chipurile, le descărnează până la os, le ucid, preschimbând sufletele în fantome ce nimicesc tot ce este viu, ca în „Triumful morții” al lui Bruegel cel Bătrân.

Sau, dimpotrivă, sunt suflete ce s-au umplut de atâta Lumină, încât mângâierea lor este tămăduitoare, prezența lor, o înviere, iar privirea lor, o oglindă nemincinoasă. De aceea, a privi pe cineva în ochi nu este totdeauna un lucru ușor, pentru că ți-l descoperă întocmai, dar te și așază înaintea lui, fără putința de a păstra vreo mască pe chip.

Parintele Justin Parvu - Duhovnicul Romaniei - de Cristina Nichitus Roncea

A privi în ochi chipul dintr-o icoană îți descoperă adevărul despre rostul tău și te reașază în realitatea lumii zidite de Dumnezeu. Mai mult, a privi în ochi o icoană în carne și oase te redă ție însuți și te adună din rătăcirea prin lumea măștilor întunecate și îmbibate cu moartea.

O astfel de icoană vie este Părintele nostru Justin, mărturisitorul și nevoitorul, al cărui chip a fost zugrăvit de anii grei de mucenicie în zeghe și lanțuri, de cei peste 70 de ani de nevoință călugărească, de lacrimile și sudoarea vărsate pentru fiecare suflet venit sub epitrahilul său, de nopțile de veghe și rugăciune, de bolile și suferințe îndurate întru nădejde. Un chip pe care Hristos Și-a pus pecetea, un chip ce revarsă în afară Lumină lină.

Iar de vom căuta vreodată o cale de tămăduire a noastră ca neam, ca oameni ‒ după ce vom fi priceput, într-un sfârșit, că stratagemele psiho-socio-politice, ele singure, nu ne pot propune altceva decât să tot pudrăm cu smacuri măștile noastre schimonosite ‒ am putea începe de la a ne privi în ochi Părinții. Să ne oprim din goana noastră fără noimă și să-i privim în ochi!

Priviți-l în ochi pe Părintele Justin! Să ne așezăm o clipă înaintea lui și să-l privim în ochi! Negreșit, multe măști ne vor cădea de pe chip. Solzi opaci ni se vor desprinde de pe pleoape și vom privi lumea altfel, și viața noastră, și pe noi înșine, și unii pe alții. De aici ar putea începe o renaștere.

Spre a ne scălda ochii în privirea Părintelui Justin, Editura Doxologia ne oferă un minunat album cu 100 de portrete-icoane realizate de Cristina Nichituș Roncea, la aniversarea a 100 de la nașterea Bătrânului.

Tatiana Petrache

Parintele Justin Parvu - Duhovnicul Romaniei - de Cristina Nichitus Roncea

„O să găsiți

ochii Părintelui”

„Stând în mănăstire, alături de Părintele Justin, ne-am întrebat de multe ori cum să surprindem frumusețea și dumnezeirea de zi cu zi, cum să păstrezi cea mai bună mărturie despre sfântul pe care îl ai în fața ochilor. Am avut și noi aparat de fotografiat în mănăstire și s-au făcut poze. Dar noi n-am reușit, n-am avut atâta căldură, n-am avut atâta dragoste, n-am avut atâta uimire a unei inimi simțitoare cum a fost Cristina Nichituș Roncea. S-a impus de la sine ca fotograf oficial al mănăstirii. O femeie, nu un călugăr. Părintele aștepta pe cineva care să vadă cu ochi de fiu duhovnicesc, nu numai de artist, de profesionist, de inimă sensibilă, ci mai întâi cu ochi de fiică duhovnicească.

Fotografiile ei reușesc să vorbească despre sfințenia unui duhovnic fără să o întineze, fără să o minimalizeze sau banalizeze. Cum se poate acest lucru? Iată cum una din artele moderne, arta fotografiei, poate fi transformată în artă duhovnicească. După părerea mea, este o parte din minunea vieții Părintelui Justin. Fiecare portret surprinde o trăire, o trăire adâncă pentru țară și pentru credință. O să găsiți și ochii Părintelui. Nu lipsește nici bucuria zâmbetului Părintelui, nici umorul lui șugubăț, de care ne este atât de dor. Autoarea și-a dorit ca fotografiile sale să fie privite cu sufletul. A reușit”.

Monahul Filotheu Bălan

„Duhovnicul. 100 de ani cu Părintele Justin.
100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”
(Editura Doxologia, Iași, 2019)

Parintele Justin Parvu - Duhovnicul Romaniei - de Cristina Nichitus Roncea

Familia OrtodoxăDecembrie 2019 / nr. 12 (131) (Pag. 57 – 58) / PărinteleJustinPârvu.Ro

Roncea.Ro

Citiți și Părintele Justin Pârvu omagiat de Ziarul Lumina al Patriarhiei Române, la 101 ani de la naștere: „Ortodoxia, cheia dăinuirii noastre”

SOLIDARITATE CU TUDOR GHEORGHE!

Dragi români, vă încurajez să vă exprimați Solidaritatea cu Tudor Gheorghe prin toate mijloacele online pe care le aveți; prin conturi pe rețelele sociale, prin răspândirea cântecelor și a mesajului marelui român în mediul virtual, prin preluarea la fotografia Dvs de profil a celei de mai sus, prin comentarii pe pagina sa de Facebook și tot ce mai credeți necesar. Suntem în mijlocul unui război cultural împotriva a tot ce-i românesc, exact cum spune, pe șleau, Tudor Gheorghe, în secvența din spectacolul său DEGEABA 30 de mai jos. Apărați un simbol al românismul și vă veți apăra țara, părinții, bunicii, străbunicii dar mai ales copiii și nepoții voștri. Nu pregetați, cu duhul fiți fierbinți!

UPDATE: Tudor Gheorghe răspunde atacurilor: Da, sunt naționalist. Sunt naționalist pentru că doresc să păstrez puritatea limbii române și voi continua să lupt pentru a o apăra de tot ce o poluează. Singurul partid în care aș intra ar fi cel al lui Eminescu

Artistul, poetul și compozitorul Tudor Gheorghe a răspuns, în cadrul unui interviu acordat Antenei 3, celor care l-au acuzat de vrute și nevrute în ultimele zile.
Printre altele, cantautorul oltean a recunoscut că este naționalist. Tudor Gheorghe că nu este nimic în neregulă cu dorința de a păstra limba română pură, de a păstra tradițiile acestei țări.

„Sunt naționalist, ce e rău în asta? Sunt naționalist pentru că doresc să păstrez puritatea limbii române și voi continua să o lupt pentru a o apăra de tot ce o poluează. Eu iubesc tradițiile acestui popor, nu vreau să dispară hora, sârba, învărtita. Am mai zis asta: aș propune ministrului învățământului să introducă obligatoriu, în școală, o oră de dansuri populare. Doar hora, sârba și învârtita. Ca atunci când s-o auzi una din astea oriunde în lume, să sară 4-5 români să se prindă în horă, în sârbă sau învârtită. Așa se păstrează un popor, prin tradițiile sale. Ați văzut cum nu știu să joace Hora Unirii? De-aia sunt naționalist!”, a spus actorul.
În ceea ce privește politica, Tudor Gheorghe a explicat care este preferința politică: „Vocația mea este de dreapta. Eu practic o meserie de dreapta. Dar există dreapta în România? Am fost invitat în toate partidele, dar singurul în care aș intra ar fi partidul lui Eminescu, Partidul Conservator”, a declarat Tudor Gheorghe.
Acesta a mai povestit că pe unul dintre cei care l-a atacat recent, Andrei Caramitru, îl cunoaște de mic, de când se juca împreună cu fiul său în timpul concediilor petrecute împreună cu familia Caramitru.
ActiveNews

Ce i-a făcut să turbeze pe Tismăneanu, Funeriu, Caramitru și Baconschi:

“Decembrie 1958. O mașină cu prelată neagră înaintează ușor prin sat. La un moment dat ies trei civili îmbrăcați elegant și întreabă de Ilie Tudor. Nea Ilie cere explicație. „Cu dvs. avem treabă! Tovarășa Stancoveanu de la Regionala de Partid – Secția Culturală – are să vă comunice ceva urgent. E vorba, după câte am înțeles, de Uniunea Scriitorilor! M-a rugat să vă ducem imediat la dânsa. Suntem de la raion”. Nea Ilie își aruncă un palton în spate și pleacă alături de ei. Nu bănuiește câtuși de puțin că va fi condamnat la 22 de ani de închisoare. Pentru „poetul țăran” urmează cursuri lungi la „facultatea neagră de la Aiud”, în compania unor profesori iluștri: Părintele Dumitru Stăniloae, Radu Gyr, Nichifor Crainic.” – O explicație despre ce însemană spectacolul DEGEABA 30 la De ce a răscolit HAITA Tudor Gheorghe și de ce DEGEABA nu e degeaba. Artistul către noi și tatăl său, în celulă: „Tată, nu sunt mort!”. Analiză pentru oameni și răspuns pentru guzgani

“Ce mult și-ar mai dori tovarășii să vină, din nou, cenzura… Pentru ei, însă, va veni cenzura naturală: Istoria îi va scuipa din ea ca pe niște măsele stricate. Care îl mușcă acum de fund pe Tudor Gheorghe… DEGEABA.”

Citiți Manifestul lui Tudor Gheorghe și editorialul lui Victor Roncea, la ActiveNews: Tudor Gheorghe i-a răpit libertatea lui Șora la 30 de ani

Tudor Gheorghe la Patriarhie, invitat special al Patriarhului României, cu Patriarhul Rusiei alături

Ce i-a spus Tudor Gheorghe lui Kirill la Patriarhie nu a spus nici un oficial al României vreunui reprezentant al fostei URSS în ultimii 30 de ani. Nici un impostor cocoțat pe urmele Anei Pauker în Ministerul de Externe, în frunte cu Pleșu și demisul prin SMS Baconschi. Tudor Gheorghe i-a strigat pe Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga și Radu Gyr direct în urechile Rusiei! În sfârșit au ajuns versurile lor la moscoviții de unde l-ea venit chinul lor și al întregii Românii și altfel decât în rapoartele secrete sau prin vizorul celulelor… “Nu vor fi aplauze în această seară. Veţi auzi un lung poem al suferinţei, al rugăciunii, la care au semnat pseudonime ilustre precum Andrei Ciurunga, Nichifor Crainic, Radu Gyr”, a anunţat Tudor Gheorghe în deschiderea recitalului susţinut cu ocazia etapei finale a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească “Lăudaţi pe Domnul!”, în cadrul căruia a și fost decorat cu cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală. Și a început: “Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii/ Şi c-am strigat cu ţipătul durut/ Că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii/ Şi că urăsc hotarul de la Prut!” Video aici:

Iată de ce-l urăsc urmașii kominterniștilor de ieri:

Doamne, ajută!

Roncea.Ro

Tudor Gheorghe i-a răpit libertatea lui Șora la 30 de ani

De Victor Roncea  /   Știri, Politic   /   Publicat: Miercuri, 29 ianuarie 2020, 09:40  

(more…)

Cum au câștigat EVZ și Victor Roncea bătălia în Instanță cu GDS și Liiceanu reușind să apere libertatea presei și a cuvântului în România. DOCUMENTELE PROCESULUI

Pe 28 noiembrie, când a fost ultima înfățișare la Tribunalul București în procesul intentat de Liiceanu, în numele său și al GDS, libertății presei din România, respectiv subsemnatului și EvZ, scriam că nu poate fi decât o zi victorioasă, pentru că este chiar ziua de prăznuire a Sfântului Ardealului Arsenie Boca, la 30 de ani de la plecarea sa la Ceruri. Și așa a și fost. Apoi, exact la 30 de ani de la debutul evenimentelor din decembrie 1989, în urma cărora probabil singurul lucru viabil rămas este libertatea de exprimare, am primit vestea de la Tribunal: acțiunea se respinge ca neîntemeiată!

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest cadou de Crăciun și mulțumesc totodată tuturor celor care m-au susținut întru apărarea cauzei, doamnei avocat Roxana Mihaela Catea, asociat senior Țucă Zbârcea și Asociații, doamnei avocat Elena Radu și prietenilor de la EvZ cât și, bineînțeles, Justiției Române, reprezentată cu cinste de doamna judecător Tatiana Severin.

După cum bine observa cineva cu totul necunoscut pe Facebook cazul nu mă privește pe mine ci chiar istoria acestor zbuciumați 30 de ani dar și a celor imediat anteriori loviturii de stat, când se angrenau rețelele care aveau să controloze și manipuleze în 1989 și după lumea politică și culturală din România: una de la Putere – FSN – și cealaltă, ca într-o oglindă răsturnată, din societatea civilă – GDS. În fruntea lor, nelipsiții agenți sovietici Brucan și Soros.

În acest sens, hotărârea decisivă a instanței este o victorie binemeritată a celor care au ieșit în stradă în 1989 și 1990, contra manipulatorilor din umbră și a profitorilor revoluției.

Câțiva colegi de presă, cărora le mulțumesc de asemenea, au relatat despre deznodământul telenovelei GDS – Humanitas cu Liiceanu în rol de vedetă principală. Public mai jos Concluziile mele scrise urmate de Chemarea în judecată a lui Liiceanu pentru a rămâne spre studiul oricărui student la jurnalistică dar și a ziariștilor care se vor confrunta cu personaje care își închipuie că notorietatea la care au ajuns prin rețele de influență vizibile și invizibile prezente în toate domeniile vieții publice le mai poate spăla sau ascunde trecutul tenebros.

De ani de zile atrag atenția că Rețeaua dezvoltată de Soros în România și în lume este ca un cancer pentru societate. Astăzi, același lucru îl spune președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Sau proeminentul politician și avocat american Rudy Giuliani. Sau chiar Procurorul General al SUA. GDS, format de la bun început din foști nomenclaturiști și ideologi comuniști, agenți, informatori și disidenți de ocazie, este doar o excrescență a acestei Rețele.

Poate nu e prea târziu pentru români să se deștepte din somnul ultimilor 30 de ani.

Noi, servind adevărul, ne facem pe mai departe datoria față de patrie, înainte de toate.

La Mulți Ani și Doamne, ajută!

Aici găsiți cele câteva articole despre deznodământul Procesului:

Jurnalistul Victor Roncea și Evenimentul Zilei au câștigat irefutabil procesul intentat de eseistul Gabriel Liiceanu. Patronul Humanitas rămâne un profitor al relațiilor dintre GDS și FSN. Istoriile Anului 2019 – EvZ, Cotidianul, ActiveNews, Știri pe Surse

Aici găsiți Întâmpinarea mea și cum a decurs Procesul:

Aici sunt articolele incriminate:

GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul ungar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)

GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul ungar (II)

Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO

EXCLUSIV: Stenogramele Colegiului CNSAS în cazul atacului GDS la Ioan Aurel Pop: „S-au furat documente din Arhivă!”. Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS

Aici sunt Concluziile scrise:

Tribunalul București, Secția a III-a civilă

Dosar nr. 8752/3/2019

Amânare pronunțare: 12.12.2019

Concluzii scrise formulate de pârâtul Victor Roncea

prin care vă solicit ca prin sentința pe care o veți pronunța să respingerea cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Subsemnatul am expus pe larg apărările mele față de cererea de chemare în judecată prin întâmpinare și în cadrul dezbaterilor procesuale de la termenul din 28.11.2019.

Rolul prezentelor concluzii scrise este de a prezenta în mod succint o serie de aspecte relevante pentru caracterul neîntemeiat al acțiunii introductive, împreună cu jurisprudența CEDO și națională relevantă.

Cu titlu prioritar oricăror alte aspecte, subsemnatul sunt jurnalist și am realizat o anchetă jurnalistică. În cadrul acestei anchete am coroborat surse și documente pe care le-am prezentat public, în baza cărora am emis opinii și concluzii. Pedepsirea sub orice formă a acestui demers jurnalistic transparent – chiar și dacă ar fi considerat provocator sau exagerat (nu e cazul) – reprezintă o ingerință nejustificată și gravă asupra dreptului meu la liberă exprimare, garantat de art. 10 al Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Cu titlu preliminar, lipsa calității procesuale active a reclamantului rezultă cu prisosință din faptul că afirmațiile imputate nu îl privesc pe reclamant, ci privesc o persoană juridică – Grupul de Dialog Social. Această împrejurare e de domeniul evidenței, prin simpla lectură completă a textelor publicate de subsemnatul.

În cele ce urmează vom arăta, în primul rând, că afirmaţiile imputate nu reprezintă fapte ilicite (Secţiunea I), întrucât:

  1. reprezintă un comentariu și o coroborare a unor informaţii preexistente oferite de mass-media, respectiv o invitație la elucidarea unor împrejurări de fapt .
  2. abordează chestiuni de vădit interes public, solicitând clarificarea unor acțiuni ale reclamantului în calitatea sa de persoană publică în privința folosirii unor resurse ale Statului.

În al doilea rând, prejudiciul efectiv pretins de reclamant nu a fost demonstrat (Secţiunea a II-a). Practica instanţelor românești a statuat în numeroase rânduri că prejudiciul trebuie să fie dovedit prin circumstanţe concrete, nefiind suficient ca acesta să fie explicat prin aprecieri generice.

În al treilea rând, având în vedere că subsemnatul am comentat și coroborat informații și investigații jurnalistice preexistente, apărute în mass media și pe care le-am nominalizat expres, este evident că pretinsa vătămare a reclamantului nu putea fi cauzată de comentariul subsemnatului (Secțiunea a III-a).

În al patrulea rând, condiţia vinovăţiei nu este îndeplinită atâta vreme cât subsemnatul am acţionat cu bună-credinţă, invitând reclamantul la clarificarea unor împrejurări de fapt relevante pentru interesul public (Secțiunea a IV-a).

A.1.Caracterul licit al comentariului subsemnatului

Potrivit reclamantului, pretinsa fapta ilicită este reprezentată de o anchetă jurnalistică, concretizată prin publicarea a două articole în publicația Evenimentul Zilei („EVZ”), respectiv unul publicat în două părți, la data de 21 și 22 ianuarie și un al doilea pe 30 ianuarie a.c..

Subsemnatul am investigat faptele prezentate ca parte a unei serii de anchete jurnalistice desfășurate de EVZ cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la revoluție (toate articolele parte a acestei anchete sunt detaliate la pg. 39-41 ale întâmpinării). Prin urmare, departe de a urmări cauzarea unor eventuale prejudicii de imagine reclamantului, scopul subsemnatului a fost acela de a dezvălui aspecte despre perioada 1989-1990, epoca post-comunistă, în vederea informării publicului despre modul în care s-a realizat tranziția între cele două regimuri.

Din acest punct de vedere, subsemnatul am respectat toate normele legale cât și cele deontologice în ceea ce privește activitatea jurnalistică, furnizând toate sursele de informare și probele în susținerea afirmațiilor mele, inclusiv documente din arhivele Ministerului Public.

În analiza caracterului licit al faptelor ce îmi sunt imputate, solicit instanţei să aibă în vedere (i) conţinutul comentariului jurnalistic al subsemnatului,  (ii) calitatea în care subsemnatul am emis acest comentariu, precum și (iii) contextul în care au fost expuse afirmaţiile.

Din faptele expuse prin întâmpinare rezultă cu claritate că:

 pe de o parte, subsemnatul am comentat asocieri preexistente realizate de investigații jurnalistice, pe care le-am citat expres.

Din acest punct de vedere, practica judiciară s-a pronunțat deja în sensul că o astfel de acțiune reprezintă o exercitare a dreptului la liberă exprimare:

  • Tribunalul constată că afirmaţiile reclamantului pârât au fost făcute în contextul unor dezbateri în media şi nu numai cu privire la activităţile domnului [M.B.] (la data de 22.08.2009 fiind publicate mai multe articole pe această temă), pe fondul apropiatei campanii electorale. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la lipsa bazei factuale, tribunalul reţine că afirmaţiile reclamantului pârât nu se bazau doar pe susţinerile martorului V.V., aşa cum afirma apelantul pârât-reclamant, ci se întemeiau şi pe documente oficiale, pe alte articole anterioare de presă, după cum rezultă din probatoriul administrat cât şi pe un raţionament logic rezonabil” (Tribunalul Bucureşti, Secția a IV-a civilă, Decizia civilă nr. 654 A/15.06.2012).
  • Nu s-a realizat de către pârât o faptă prin care să se fi încălcat dispoziţiile legale în materie, în condiţiile în care publicarea articolului incriminat a răspuns unei necesităţi de moment, abordând o chestiune de interes public [subl. ns.] fără a fi posibilă verificarea detaliată și confirmarea veridicităţii informaţiei publicate” (Tribunalul București, secția a V-a civilă, Sentinţa nr. 2/2002 a Tribunalului București)1.
  • Aspectele semnalate de reclamant nu reprezintă o denaturare cu caracter ilicit a adevărului, câtă vreme evenimentele respective au făcut anterior obiectul unor articole de presă, fiind aduse la cunoștința publicului”(Decizia nr. 1375/2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă)2.
  • Esenţial în această analiză este calitatea de persoană publică a reclamantului […] Luând în considerare această calitate, instanţa apreciază că afirmaţiile pârâtului se înscriu în aria afirmaţiilor uzuale luptei politice din spaţiul politic românesc, afirmaţiile acestuia fiind în mod clar efectuate în acest cadru. Totodată, aceste afirmaţii trebuie apreciate în contextul politic în care au fost făcute, în acea perioadă în presă vehiculându-se astfel de opinii şi acuze referitoare la fraudarea voturilor, afirmaţiile pârâtului nefiind singulare în acest sens” (Judecătoria Sectorului 6, Sentinţa civilă nr. 10906/12.12.2012, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 967/09.10.2013 a Tribunalului Bucureşti).
  • Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că intenţia pârâtului nu a fost de a leza în mod gratuit şi inutil reputaţia reclamantului, ci de a pune în discuţie un subiect de interes general şi a determina efectuarea unei verificări cu privire la posibile interese ale politicienilor […]” (Judecătoria Sectorului 5, Sentinţa civilă nr. 4604/30.05.2011)3.

Pe de altă parte, comentariul subsemnatului a avut drept obiectiv imperativul legitim al clarificării poziției unei persoane publice cu privire la chestiuni care implică modalitatea de cheltuire a resurselor publice.

Invitarea unei persoane publice la clarificarea relației sale cu diverse entități private beneficiare de bani publici nu doar că face parte din dreptul la scrutin public recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 10, dar reprezintă chiar o obligație a acestuia.

Pe de altă parte, formularea unei judecăți care ia în considerare și premise publice de natură factuală nu înseamnă nici că (i) respectiva judecată reprezintă o acuzație de fapt, nici că (ii) autorul judecății poartă răspunderea pentru dovedirea afirmațiilor publicate în mass-media centrală, la care am făcut pur și simplu trimitere.

Este unanim admis în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului că:

dreptul la libertatea de expresie [art. 10 alin. (2) din Convenţie] este unul dintre fundamentele unei societăţi democratice, „nefiind aplicabil doar la idei, ci şi la informaţii care jignesc, şochează sau deranjează; într-atât de mari sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi deschiderii care guvernează o societate democratică” (inter alia, Wille c/a Liechtenstein, 28396/95, paragraful 61);

acest drept este cu atât mai extins în cazul actorilor publici care au „datoria de a furniza informaţii de interes public. Instanţele de judecată nu funcţionează într-un vid; existenţa unui forum de soluţionare a disputelor nu anihilează posibilitatea ca aceste dispute să aibă loc, în prealabil, într-un alt spaţiu” (Sunday Times c/a Marii Britanii, 6538/74, paragraful 65).

Mai mult, Curtea Europeană a argumentat că „atunci când au a fi puse în balanţă, în lumina criteriului de necesitate arătat de art. 10 parag. 2 al Convenţiei, interese legate de libertatea de expresie şi altele ce ţin de protecţia reputaţiei altei persoane, trebuie acordată o importanţă mai mare participării active a autorului plângerii la o discuţie publică animată[3].  Totodată, Curtea a evidențiat că “promovarea dezbaterii politice libere reprezintă o trăsătură foarte importantă a unei democrații. Curtea oferă libertății de exprimare cea mai mare importanță în contextul dezbaterii politice și consideră că o restricție asupra discursului politic este justificată doar de motive foarte puternice” (Feldek c/a Slovaciei, 29032/95, paragraful 83).

Raportat la cele de mai sus, investigația mea apare cu claritate ca reprezentând o manifestare a dreptului la liberă exprimare garantat de art. 10 al Convenției, respectiv de art. 30 din Constituție:

  1. Din punct de vedere al criteriului conținutului, subsemnatul nu am emis o acuzație gratuită la adresa reclamantului, ci mi-am exercitat dreptul la scrutin public al unei persoane publice, reclamând necesitatea elucidării concluziilor unei investigații jurnalistice.
  2. Din punct de vedere al calității în virtutea căreia a fost emisă afirmația, subsemnatul sunt jurnalist, asumându-mi misiunea de a supraveghea atent orice modalitate de cheltuire a banului public.
  3. Din punct de vedere al contextului în care a fost emis comentariul, acesta este întemeiat pe investigații jurnalistice preexistente, citate expres, documentate și apărute în mass-media.

Așa fiind, subsemnatul nu am comis o faptă ilicită.

Vom reda succint mai jos proba aferentă fiecăreia dintre susținerile pe care mi le impută reclamantul:

  1. faptul că reclamantul ar fi primit în mod nelegal editura Humanitas – afirmațiile sunt preluate ca atare de la domnul Valerian Stan. Dincolo de acest aspect, subsemnatul am prezentat Ordinul nr.82/21.02.1990 prin care s-a înființat editura Humanitas și prin care a fost numit director reclamantul, prezentând neconcordanțele acestuia. Chiar și dacă afirmațiile ar fi aparținut subsemnatului, nu ar fi reprezentat altceva decât niște dubii rezonabile cu privire la documentul prezentat;
  2. ștergerea datoriilor Humanitas – afirmația nu îl vizează pe reclamant – prin urmare nu se poate aprecia faptul că i-ar fi lezat demnitatea și dreptul la imagine astfel încât să fie îngrădit dreptul de exprimare al subsemnatului. Chiar dacă afirmația l-ar fi vizat în mod direct pe reclamant, subsemnatul am prezentat faptul că în cursul anului 2002, conform adresei nr. 431581/12.07.2000 emisă de Ministerul Finanțelor Publice editura a fost scutită de la plata unor penalități de întârziere în sumă de 2.783.907.422 lei – deci afirmația este probată. Subsemnatul nu am contestat în cadrul articolului legalitatea procedurii, prin urmare sintagma „într-un mod cu totul ilegal” este o interpretare a reclamantului, însă afirmația nu îmi poate fi atribuită. Adresele reclamantului sunt datate din 2005, neavând nicio legătură cu incidentul relatat de subsemnatul;
  3. CEDO are un dosar în lucru ce vizează aceste ilegalități – am depus documentele disponibile aferente cauzei aflate pe rolul Curții Europene, oricum această afirmație nu lezează de nicio manieră dreptul la demnitate sau la imagine al reclamantului, fiind deci acoperit de normele legale;
  4. GDS a fost înființat printre alții – dintre care unii colaboratori ai unor servicii secrete – și de reclamant – acestea reprezintă fapte care sunt dovedite (de CV-ul reclamantului), precum și de informațiile existente și necontestate în spațiul public, inclusiv decizii ale Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Chiar și așa, reclamantul nu a fost denigrat de nicio manieră, prezentându-se exclusiv niște date deja constatate, iar dacă asocierea cu persoanele indicate îl lezează la acest moment este o chestiune ce nu îmi poate fi imputată;
  5. reclamantul ar fi preluat patrimoniul UTC în ciuda unor neconcordanțe legale – afirmația a fost făcută în contextul în care potrivit potrivit Încheierii nr. 27/22.01.1990 s-ar fi înființat GDS, deși preluarea sediului din Calea Victoriei s-ar fi aprobat anterior, la data de 08.01.1990. Așadar subsemnatul am evidențiat neconcordanțe ale modului în care s-a operat preluarea acestui patrimoniu;
  6. corupție la nivel înalt, trafic de influență, conflict de interese, devalizare” – nu există vreo acuzație la adresa reclamantului cu privire la aceste opinii juridice. Am prezentat exclusiv dubiile subsemnatului cu privire la modul de înființare a GDS – iar din simplul fapt că trecerea în patrimoniul GDS a clădirii din Calea Victoriei a fost aprobată de către Silviu Brucan în condițiile în care acesta era și membru fondator al GDS – subsemnatul jurnalist am un dubiu rezonabil cu privire la existența unor nereguli de ordine publică;
  7. reclamantul ar avea legături cu Securitatea sau cu servicii de informații străine – subsemnatul nu am afirmat că dl. Liiceanu ar fi desfășurat activități în cadrul unui atare serviciu, afirmațiile i-au vizat pe Silviu Brucan și Alin Teodorescu – dacă reclamantul se simte lezat de asocierea cu cele două persoane alături de care a înființat GDS, acesta reprezintă un aspect ce nu îmi poate fi imputat;
  8. GDS este legat indisolubil de FSN – mai întâi aceasta nu este o afirmație care să îl vizeze pe reclamant, de altfel, acesta chiar pare a își însuși orice afirmație despre o organizație în care a activat. Subsecvent, Silviu Brucan a fost atât membru fondator GDS, cât și membru fondator FSN, deci este de ordinea evidenței că afirmațiile subsemnatului sunt susținute faptic;
  9. GDS este, probabil, cel mai tenebros grup organizat de trafic de influență” – afirmația nu îl privește pe reclamant. Oricum, ea este formulată drept o concluzie probabilă trasă de subsemnatul – neregularitățile care rezultă din documentele publice prezentate m-au determinat să emit această concluzie, explicată în mod amplu în cadrul întâmpinării. Chiar și așa, din nou este dificil de înțeles cum criticarea unui grup generează lezarea demnității reclamantului, câtă vreme acesta nu a fost vizat în mod intenționat sau în mod expres iar ulterior introducerii acțiunii și-a și dat demisia din acest grup acuzând la rândul lui neregularități sesizate și de subsemnatul în articolele citate;
  10. Membrii GDS ar fi intrat în mod ilegal în posesia unor bunuri ale statului – am explicat acest aspect la punctul a și e.

Având în vedere aceste aspecte, este limpede faptul că și în măsura în care afirmațiile subsemnatului în interpretarea informațiilor puse la dispoziție publicului s-ar dovedi a fi parțial eronate, am fost de bună-credință. Mai precis, punctual, pornind de la conținutul fiecărui document am subliniat diverse aspecte cu privire la înființarea și funcționarea GDS. Or, câtă vreme afirmațiile prezentate au avut surse clar identificate și subsemnatul am fost de bună-credință, nu îmi poate fi imputată vreo faptă ilicită.

De altfel, după cum a arătat-o în numeroase rânduri Curtea Europeană, “în îndeplinirea obligației sale de a comunica informații și idei privind aspecte de interes public, presa era îndreptățită să recurgă la o anumită doză de exagerare sau chiar provocare” (Kuliś și Różycki c/a Poloniei,27209/03, Dalban c/a României, 28114/95).

A nega subsemnatului dreptul de a cere scrutin public asupra modului în care reclamantului a uzat de bani publici – chiar prin uzul exagerării și/sau provocării – reprezintă o ingerință gravă în dreptul meu de liberă exprimare.

A.2.Inexistenţa vreunui prejudiciu produs reclamantului

Pretinsul prejudiciu clamat de către reclamant este nedovedit. Practica instanțelor românești a statuat în numeroase rânduri că prejudiciul trebuie să fie dovedit prin circumstanțe concrete, nefiind suficient ca acesta să fie explicat prin aprecieri generice de tipul celor făcute în cauză.

În acest sens, este relevant că reclamantul nu posedă vreun mijloc de probă concret în dovedirea existenţei şi întinderii prejudiciului.

Cerința dovedirii unui prejudiciu efectiv, și nu a unuia prezumtiv, a fost confirmată, în spețe similare cu cea curentă, de către practica jurisprudențială: “în ceea ce privește cea de a doua cerință prevăzută de art. 998 C. civ., reclamantul nu a dovedit producerea efectivă a unui prejudiciu moral, constând în atingerea adusă onoarei, demnității sau reputației sale” (Sentința nr. 2/2002 a Tribunalului București, secția a V-a civilă)[4].

Cum, în virtutea art. 249 C. pr. civ. civ., reclamantului îi incumbă sarcina probei în ceea ce privește pretențiile deduse judecății, instanța de fond urmează să respingă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată și din această perspectivă.

A.3.Inexistenţa unui raport de cauzalitate între afirmația subsemnatului și prejudiciul pretins la nivel abstract de reclamant

Pe de altă parte, chiar dacă, prin absurd, s-ar admite teza că prestigiul reclamantului ar fi putut fi atins de judecăţi de tipul celor reclamate prin cererea introductivă, este cert că vătămarea era deja produsă.

Astfel, declaraţiile subsemnatului reprezintă o sinteză a unor investigații jurnalistice publicate și preluate deja pe larg de mass-media centrală. În acest context, este cert că pretinsul prejudiciu ar fi existat deja de la momentul publicării investigațiilor sus amintite (și care sunt, de fapt, motivul nemulțumirii reclamantului).

Este cu totul neclar în ce mod reclamantul a putut suferi vreo pierdere a prestigiului profesional în urma corobării de către subsemnatul a unor informaţii preluate din alte surse larg răspândite public.

A.4.Lipsa vinovăţiei

Absenţa caracterului ilicit al faptelor înlătură existenţa unei forme de vinovăţie. Condiţia vinovăţiei nu este îndeplinită atâta vreme cât subsemnatul, ca jurnalist, am acţionat având reprezentarea că afirmaţiile mele au un caracter licit.

De asemenea, este exclusă o formă de vinovăţie în contextul în care:

  1. subsemnatul am publicat, de bună-credință, toate materialele pe care mi-am bazat investigația de presă.
  2. autorul afirmaţiilor pretins defăimătoare face aceste afirmaţii conştient că acestea sunt conforme realităţii. În situaţia de faţă, subsemnatul mi-am bazat opiniile pe relatările presei contemporane.

Încă o dată, un jurnalist nu comite un delict de opinie atunci când emite concluziile inconfortabile pentru un personaj public și cu implicații politice, câtă vreme ele sunt în mod transparent bazate pe documente și surse publice.

***

Pentru toate aceste motive, având în vedere faptul că niciuna din condițiile cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită, vă solicităm să dispuneți respingerea cererii de chemare în judecată.

Victor Roncea

1

 C.Turianu, op. cit., p. 234.

2

 A se vedea, în acest sens, C. Turianu, Răspunderea civilă delictuală. Răspunderea civilă pentru daune morale, Ed. Wolters Kluwer, București, 2009, p. 227 și următoarele.

3

 Sentința nr. 2/2002 a Tribunalului București, secția a V-a civilă

[3]

[3] A se vedea C. Bârsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 780.

[4]

[4] A se vedea supra, nota de subsol nr. 5.

Cererea abuzivă de chemare în judecată de către GDS și Liiceanu

(more…)

Cele 110 probe depuse în Procesul Liiceanu vs Libertatea Presei, sursele folosite pentru trei articole despre GDS și Humanitas în Evenimentul Zilei. MARFĂ DE DESCĂRCAT

110 probe scrise am depus în Instanță în procesul cu Liiceanu, al cărui nou termen este pe 28 noiembrie 2019, chiar de ziua de prăznuire a Sfântului Ardealului, cel întinat de una din producțiile de gang ale editurii Humanitas, fără ca vreo instituție normală să reacționeze. A făcut-o nepoata Părintelui Arsenie Boca.

Categoric, așadar, va fi o zi victorioasă.

Pentru cei interesați, Rechizitoriul pe care l-am făcut Găștii GDS-Humanitas (Pleșu-Liiceanu) în Întâmpinarea mea din procesul intentat de Liiceanu, în care-mi cere ca daune morale 50.000 de euro, este disponibil aici:

ADEVĂRUL despre LIICEANU și GDS – Grupul de Diversiune Socială moșit de BRUCAN. RECHIZITORIUL lui Roncea

Iar cele 110 de probe, dintre care aproape 100 sunt sursele de documentare sau materialele obținute de mine și pe care le-am folosit pentru cele trei articole incriminate din Evenimentul Zilei, le puteți descărca de aici:

MEGA.nz

Doamne, ajută!

UPDATE: Cum a fost la Tribunal

În procesul Liiceanu vs Libertatea Presei și Adevărul (doar o mică parte, ce-i drept!) despre Decembrie 1989, avocata distinsului reclamant, Nicoleta Popescu (parcă), a afirmat că Cătălin Cioabă, martorul lui Liiceanu, “a simțit” că suma de 50.000 de euro este cea potrivită ca despăgubire morală “prin natura apropierii” pe care o are față de acesta. Strict autentic. Puteți asculta înregistrarea cu cerere către Tribunal. Probabil o viitoare autoare strălucită de producții Humanitas Fiction, la mare rivalitate cu Lucian Boia, Nicoleta Popescu, o siameză desprinsă doar cu trupul de Monica Macovei, a inventat că eu aș fi scris despre Liiceanu că e agent ruso-ungar. A spus-o cu mare convingere ca și cum ar fi fost un citat care îmi aparține. N-am spus-o eu… dar poate știe ea ceva! 🙂 Știți cum e cu gura păcătoaselor… 🙂 Eu am fost destul de clar în articolul despre GDS (care nu îl privea direct pe Liiceanu decât dacă se identifica prin simbioză cu organul în cauză, din care însă și-a dat demisia cu năduf după ce nu i-a fost votat candidatul președinte): era vorba de agentul sovietic Silviu Brucan și de agentul securității ungare Alin Teodorescu, documentați ca atare de serviciile speciale de informații românești. Am asistat astfel în premieră – pentru mine, cel puțin – la un act avocațial al unei persoane care ori minte cu nerușinare Instanța ori nici măcar n-a citit articolele pe care le infierează în stil de Tribunal al Poporului, chestiune pe care ma gândesc serios să o supun atenției Baroului București. În rest, doamna judecător a respins proba cu martorii care puteau lămuri direct mai multe aspecte legate de moralitatea lui Liiceanu, respectiv Dan Radu Rușanu, fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, care ar fi istorisit exact cum au fost reeșalonate sau șterse datoriile Humanitas, academicianul Eugen Mihăescu, care a participat la o vizită de lucru a lui Brucan la GDS în ianuarie 1989, filosoful Constantin Barbu, ucenic al lui Constantin Noica, un foarte bun cunoscător al trecutului patronului fostei Edituri Politice a PCR și cunoscutul ziarist Ion Spanu, citat de altfel chiar în articolele incriminate din evz.ro. A rămas în deliberare. Așteptăm cu încredere, desigur, actul Justiției Române față de libertatea presei și libertatea de expresie, la 30 de ani de la căderea cenzurii o dată cu dărâmarea regimul comunist, evenimente la care am avut bucuria să particip personal. Apropo, n-ați observat că Liiceanu, altfel destul de guraliv despre propria-i persoană (creme, apă de toaletă etc). n-a vorbit în aceste trei decenii NICIODATĂ despre ce a făcut în zilele revoluției?…
Mulțumesc doamnei avocat care m-a reprezentat! Cele 110 “pieces of evidence” depuse de mine în proces, dintre care circa 100 au stat la baza articolelor, se pot descărca de aici – RONCEA.RO

În procesul Liiceanu vs Libertatea Presei și Adevărul (doar o mică parte, ce-i drept!) despre Decembrie 1989 , avocata…

Publicată de Victor Roncea pe Joi, 28 noiembrie 2019

La moartea unui erou. Cu Vladimir Bukovski la TVR despre Moștenitorii KGB din România. INTERVIUL pentru care Ion Iliescu a vrut să ne dea în judecată: “Iliescu, Militaru și ceilalți erau de fapt implicați într-o manevră a Moscovei.” “Nu știu cine-i Tismăneanu!” “UE, pe urmele URSS”. IN MEMORIAM

Vladimir Bukovsky in December 2016 at his home in Cambridge. Photo: Andrew Testa / NYT

Cambridge, UK

27 October 2019, 9:46 PM GMT

Vladimir Bukovsky (76)

Born 30 December, 1942

Died 27 October 2019

VladimirBukovsky.com

In Memoriam

Omul care a ucis frica

“You have to understand first—what is the essence of our struggle. The essence of it is the struggle against fear. The fear that has gripped the people since the time of Stalin. The fear that has not left people and thanks to which this system continues to exist—the system of dictatorship and oppression. It is in the struggle against fear into which we put our greatest efforts. And in that struggle great importance attaches to personal example—the example which we give people. I did what I considered right—I spoke out when I wanted to and I’m alive… It shows that it is possible to fight and that it is necessary to fight.” – Vladimir Bukovsky

A murit un mare prieten al României: Vladimir Bukovski. In 2006 l-am invitat pe Vladimir la Bucuresti si Brasov, la reuniunea Centrului Rezistentei Anticomuniste. A fost un an greu. Badia Gavrila Ogoranu a plecat la ceruri cu o saptamana inainte de congres. Parintele Gheorghe Calciu era in Spitalul Militar. I-am adus de la Brasov o Diploma din partea Centrului, semnata de Bukovski. Acolo, pe patul de spital, unde a fost vizitat si de Patriarhul Teoctist, ne-a spus acea profetie cunoscuta acum destul de bine: “O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi!”. Apoi am vrut ca intreaga Romanie sa-l cunoasca pe Vladimir. Numai prietenii știu cât de greu am reușit să intru în studiourile TVR cu unul dintre cei mai mari anticomuniști ai lumii. Atunci mi s-a dovedit din nou că Televiziunea era încă condusă de Moștenitorii KGB. După această breșă, care, iată, rămâne pentru Istorie, nu am mai fost invitat vreo duzină de ani la TVR. 🙂

Înainte de asta eram la Revista presei de la orele 7-8, la Jurnalul de prânz și la emisiunile importante de seara, invitat de oameni care-mi deveniseră prieteni. Când i-am vizitat la TVR și i-am întrebat ce s-a întâmplat mi-au arătat prin semne, cu două degete, umerii lor cu epoleții imaginari ai șefilor… Asta se numește Turnesolul Bukovski. Public aici inregistrarea si, in baza acestei postari In Memoriam interviul pe care ni l-a acordat Vladimir pentru ZIUA.

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca-n pace!

Cu Vladimir Bukovski la TVR despre KGB

Vladimir în Eroi pentru România – Haideți să terminăm odată cu comunismul!

Vladimir Bukovski a coordonat lucrarea noastră “Eroi pentru România. Brașov 1987, 15 noiembrie – mărturii, studii, documente.” – Editura Semne, 2007

“Haideti sa terminam odata cu comunismul! Sa ne purificam de acest pacat si atunci vom vedea cat de usoara si frumoasa va fi viata noastra. Nu va fi un rai, dar oricum, va fi mai bine. Tineretul sa vina in sprijinul nostru. Numai impreuna cu ei vom putea reusi. Dumnezeu insusi ne-a lăsat povata sa transmitem tineretului povata noastra si experienta noastra si sa ii directionăm pe calea corecta.

Problema care se pune pentru tarile din fosta Uniune Sovietica si cele aflate sub influenta Moscovei comuniste este ca au o mostenire dureroasa. Astazi, ii vedem pe fostii comunisti in alte structuri si, desigur, cu o infatisare diferita. Nici una dintre aceste tari nu va fi libera pana nu vom termina cu ei. Este nevoie de lustratie, suntem obligati sa-i scoatem din structurile puterii pe acesti oameni. Daca ei au putere, se vor organiza intr-o mafie si vor lupta impotriva noastra.

Romania este o tara favorizata, plina de energie si emotivitate. Aici, se intampla intotdeauna cate ceva. Foarte putine sunt tarile care mai au asemenea caracteristici. Probabil, Polonia, Italia si Israelul. Spre deosebire de tara in care traiesc, Anglia, care se afla intr-o coma profunda. Haideti sa facem in Romania ce nu s-a mai facut niciunde in lume! Haideti sa terminam cu comunismul!”

Vladimir BUKOVSKI
Presedintele de Onoare al Centrului Rezistentei Anticomuniste

Florin Palas: Dumnezeu să-l odihnească în pace! Unul dintre cei mai inteligenţi oameni pe care i-am cunoscut în viaţa mea!

Soviet Archives posted by V. Bukovsky. Terror in USSR 2.2 1975 – 1991

Arhiva Bukovski – 4500 de pagini furate de la KGB

Chemati la Tribunal de Iliescu

Vladimir Bukovski si Victor Roncea la Bucuresti. Foto: Lucian Curelariu

Iliescu trebuie sa aiba curajul de a-si marturisi vina, sa aiba curajul de a spune poporului roman, barem acum, ca l-a mintit timp de 15 ani, a transmis Bukovski unui mic grup de jurnalisti si istorici care l-au intampinat la Bucuresti pe celebrul incomod al tuturor regimurilor totalitare derivate din cel sovietic. “Iliescu trebuie sa mai aiba si barbatie. Stiu ca v-a amenintat ca va da in judecata, ca da ziarul ZIUA in judecata pentru ca ati sintetizat spusele mele privind conspiratia decembrista. Sa aiba curajul sa ma dea pe mine in judecata! Il astept la Londra, unde Justitia nu este aservita clientelar noii nomenclaturi a fostului FSN. Sa aiba barbatia de a se lupta cu mine, nu sa trimita comunicate si sa ameninte jurnalistii liberi prin purtatoarea sa de cuvant”, ne-a spus Bukovski in timp ce – surprinzator! – insasi Corina Cretu, facand ochii foarte mari, trecea pe langa grupul de tineri adepti ai anti-comunistului. Prin aceasta trecere vaporoasa, institutia prezidentiala a ratat o noua sansa de a-si demonstra o posibila verticalitate, chiar intr-un moment inopinat. “Iliescu trebuie sa aiba curajul de a recunoaste ca a participat la o conspiratie prin care se intentiona doar reformarea sistemului comunist. Poporul roman merita acest lucru: sa afle adevarul”, a continuat imperturbabil Vladimir Bukovski, privind de departe la Corina Cretu. “Tot asa cum esential pentru democratia romaneasca este inceperea unui proces real al comunismului. Un Nurnberg atat de asteptat. Lucrez de 14 ani la acest proiect si nu voi inceta sa o fac pana cand dreptatea nu va triumfa. Am strans tone de materiale, din arhivele KGB si ale PCUS. Doi Gb in format zip. Printre acesti bytes se afla si presedintele vostru cu conspiratiile sale. Sa ia aminte Iliescu: adevarul intotdeauna – dar intotdeauna – va iesi la lumina. Voi aveti misiunea asta si stiu ca o veti indeplini, in numele dreptatii, a milioanelor de victime ale comunisului. Il provoc pe Iliescu sa-mi raspunda!”, i-a transmis prin noi Vladimir Bukovski presedintelui Ion Iliescu.

Victor RONCEA

Acuzele lui Bukovski pentru care Iliescu ne cheama la tribunal:

“Iliescu, Militaru si ceilalti erau de fapt implicati intr-o manevra a Moscovei”

Gorbaciov & Co la Bucuresti

Incercarea purtatorului de cuvant al Administratiei Prezidentiale de a arunca in ridicol afirmatiile extrem de grave ale lui Vladimir Bukovski, un simbol mondial incontestabil al luptei impotriva comunismului, descalifica insasi institutia pe care o reprezinta.

(more…)

ADEVĂRUL despre LIICEANU și GDS – Grupul de Diversiune Socială moșit de BRUCAN. RECHIZITORIUL lui Roncea

RECHIZITORIU

Liiceanu și-a dat demisia din GDS la 10 zile după ședința în care s-au stabilit următoarele:

“Pe 20 septembrie 2019 a fost aleasă noua conducere a GDS-ului. Andrei Cornea este noul președinte al Consiliului Director. Ceilalți 4 membri C.D. GDS sunt: Brîndușa Armanca, Andreea Pora, Horia-Roman Patapievici și Radu Vancu. Cristina Cioabă a fost aleasă cenzorul GDS-ului.”

Motivul real este, fără îndoială, faptul că nu mai poate controla total direcția organizației societății civile roșii prin instalarea unui prepus. Arogarea calității de conducător de facto al Grupului reiese și din Cererea de chemare în judecată pe care a formulat-o împotriva mea în urma a două articole din Evenimentul Zilei, în care era vorba, în primul rând, de constituirea tenebrosului “Grup de Diversiunea Socială” – după cum l-a botezat ieri Cornel Nistorescu într-o emisiune radio cu Ionuț Cristache și Ion Spânu. Un front-Grup neokominternist, un nod rețelar al Rețelei Soros în România, o rețea în rețea. O rețea otrăvitoare, care a plantat în 30 de ani armate de viruși în rețelele politice, de educație și securitate românești, agenți infecțioși care acționează în prezent ca niște veritabile bombe cu ceas pentru sistemul imunitar al României.

Acum, după ce Pleșu, în calitate de membru “pe viață” al Consiliului de conducere tip Troikă al Fundației Soros din România a anunțat presupusa dizolvare a acesteia, Liiceanu s-a gândit să-i meargă pe urme și să-și lepede și el pielea de GDS-ist. Reamintesc că în primii ani Grupul s-a lansat cu sprijinul direct al lui Soros, adus personal de Brucan la sediul din Calea Victoriei oferit chiar de către el colegilor GDS-iști. Grupul a funcționat o perioadă bună cu un președinte comun și la GDS și la Fundația Soros. Oare în ce blană vor sări de-aici înainte cei doi dacă acum “s-au răsfirat”? Pretextele demisiei lui Liiceanu sunt ridicole, invocându-l pe Marx, idolul lui Andrei Cornea, tocmai el, care cita pe larg din ideologul crimei și ciumei roșii în lucrări “filosofice” autocenzurate la republicare.

După 10 zile de frământat în cearșafurile-i Armani, Liiceanu s-a gândit că opereta “La independentu’ civic” poate să-i mai lustruiască puțin fața altfel deja bine cremuită cu Clinique. Monica Macovei l-a urmat, supusă. De notat: amândoi împart aceeași avocată și cu amândoi m-am aflat în judecată. Ambii au pierdut în esență primele procese. Urmează cel de mai jos.

Însă orice operă comică ar mai juca în continuare, Liiceanu rămâne indisolubil legat de tot ceea ce a însemnat nefast în acești ani Grupul moșit și scos de sub pulpana lui Silviu Brucan în decembrie 1989, sau poate chiar mai devreme, având în vedere declarația lui Tudor Octavian privind întâlnirea secretă de la Tescani, din 23 august 1989, dintre Pleșu, Măgureanu și Iliescu.

Să nu uităm, exact acum un an Pleșu și Liiceanu îndemnau vocal la boicotarea Referendumului pentru Căsătorie și Familie.

Redau mai jos Rechizitoriul meu la adresa acestui Grup și a lui Liiceanu, așa cum a fost depus în Instanță, în procesul care se află în curs de desfășurare. Dincolo de părțile juridice veți găsi o sinteză asupra scopului și activităților acestui “PCR în ilegalitate”.

Nu în ultimul rând public aici în premieră un document al Curții de Conturi a României, care certifică din nou adevărul afirmațiilor mele în ce privește derogările de care a avut parte Humanitas prin trafic de influență la nivel înalt:

Tribunalul Bucureşti

Secţia a III-a Civilă

Dosarul nr. 8752/3/2019

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul RONCEA VICTOR – ALEXANDRU,

în temeiul art. 205 Cod Procedură Civilă, formulez următoarea

ÎNTÂMPINARE

Prin care solicit respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele

MOTIVE:

  1. În fapt,

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Liiceanu Gabriel, a solicitat obligarea subsemnatului la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral, pretinzând că i-aș fi încălcat drepturile nepatrimoniale constând în onoare, demnitate, reputație și imagine prin ”afirmațiile mincinoase și prin declarațiile denigratoare și defăimătoare susținute în cotidianul Evenimentul Zilei din data de 21 ianuarie 2019, 22 ianuarie 2019 și 30 ianuarie 2019”.

Totodată, a solicitat obligarea subsemnatului, pe cheltuiala mea, la publicarea hotărârii judecătorești în cotidianul Evenimentul Zilei, inclusiv http://evz.ro/ și pe pagina de Facebook ”evz.ro”.

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă că ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, însă aceste susțineri sunt neîntemeiate, așa cum voi arăta în prezenta întâmpinare.

  1. Afirmațiile privind pretinsa „campanie de denigrare” a reclamantului susținută de subsemnatul în cotidianul Evenimentul Zilei sunt neîntemeiate

Arăt că nu este vorba de nici o „campanie”, ci de un articol de informare publicat în două părți, cu același subiect, înființarea Grupului pentru Dialog Social (GDS), material care se înscrie în seria de cronici ale acestui an, ocazionate de împlinirea a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.

Adevărul despre cei care au ocupat scena politică și civică după 1989 s-a dovedit de foarte multe ori a fi cu totul altul decât cel prezentat, cosmetizat, publicului larg. Pentru a da un singur exemplu relevant în cazul nostru îl vom aminti pe Radu Vasile, un premier post-decembrist de la finele anilor 1990, aparent la locul lui și, în plus, un poet sensibil. La mult timp după debarcarea lui, în 2006, fostul președinte Emil Constantinescu avea să declare într-o dezbatere publică faptul că Radu Vasile a fost colaborator al Securității și că el personal a cunoscut acest lucru chiar în perioada nominalizării acestuia dar l-a ascuns opiniei publice. În 1993, însuși Radu Vasile, ca parlamentar, semnase pentru o lege de deconspirare a agenților Securității. Se știa „acoperit”. Biografia lui Wikipedia nici azi nu consemnează acest lucru.

După cum vedem – și din aceste motive ca cel expus mai sus -, au trecut aproape 30 de ani pentru ca Parchetul General să reușească să finalizeze Rechizitoriul în Dosarul Revoluției. Datoria unui jurnalist este, la fel, de a dezveli tot adevărul, indiferent de trecerea timpului și notorietatea unor făptuitori sau ai altora și în acest sens au fost scrise articolele incriminate de dl. Liiceanu.

Grupul pentru Dialog Social, al cărui membru fondator este reclamantul Liiceanu Gabriel, împreună cu ideologul comunist Silviu Brucan şi eseistul Andrei Pleşu, între alții, își revendică apariția pe scena publică pe 31 decembrie 1989, la Hotelul Intercontinental.

Materialul informativ, destinat inițial suplimentului Evenimentul Istoric, a fost publicat în Evenimentul Zilei şi structurat în două părți datorită volumului mare de informații şi documente atașate. Cele două părți ale articolului au apărut în zile consecutive, după cum se arată şi în acțiunea reclamantului Liiceanu Gabriel, respectiv în 21 şi 22 ianuarie 2019.

Materialele în cauză sunt și semnalate ca atare încă din titlu, respectiv cu partea I şi partea a II-a: „GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul maghiar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)” şi „GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul maghiar (II)”. (Anexa nr. 1 și 2).

Cel de-al doilea articol, din 30 ianuarie 2019 – „Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO” (Anexa nr. 3) -, arăt că modalitatea în care a fost privatizată Editura Politică constituie unul dintre mai multele aspecte pendinte cauzei Valerian Stan împotriva României aflată pe rolul CEDO, și comunicată Guvernului României la 11.07.2013; informația se află publicată pe web-site-ul CEDO aici https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-123807%22]} și aici https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22appno%22:[%2229497/13%22]} (Anexa nr. 4). Articolul din 30 ianuarie 2019 este o continuare firească a primului material, în care prezentam documente inedite, publicate în premieră. El a inclus și informații deținute de către domnul Valerian Stan, un expert recunoscut în lupta anti-corupție din România, fost șef al Departamentului de Control al Guvernului Convenției Democrate Române (CDR) între anii 1996 – 1997, fost ofițer de Armată şi membru fondator al Comitetului de Acțiune pentru Democratizarea Armatei (CADA), fost membru fondator şi președinte al Alianței Civice, fost director de programe şi vicepreședinte al Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH), fost director de programe în cadrul Fundației Institutul pentru Politici Publice (IPP) şi, din ianuarie 2005, membru al Consiliului director al Fundației Centrul de Resurse Juridice (CRJ) după ce, între 2008 şi 2013 a fost președinte al Consiliului director al CRJ.

Ca atare, pretinsa „campanie de denigrare” se referă în fapt la doar două articole, iar reclamantul nu a adus nicio dovadă a caracterizării şi scopului închipuit atribuite materialelor elaborate de subsemnatul. În schimb, plasând acest termen încă din prima propoziție a acțiunii, reclamantul Liiceanu Gabriel dă acțiunii o notă de auto-victimizare cu scopul de a influența instanța în favoarea interpretării propriei sale realități, denaturând şi prezentând trunchiat situația de fapt relatată de mine în articolele publicate.

Pentru că reclamantul Liiceanu Gabriel a ținut să anexeze şi CV-ul său, ofer la rândul meu instanței, pentru a înțelege mai bine nivelul asumării responsabilității celor afirmate în articolele incriminate, câteva date despre mine:

(more…)
Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova