Archive for the ‘Documentare’ Category

De ce trebuie canonizat Mihai Eminescu. Strămutarea sa la Catedrala Mântuirii Neamului, “un simbol al unităţii indestructibile a neamului românesc”

Dă mai departeShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

Eminescu a fost, între altele, diplomat, cifror, jurnalist diriguitor de politici şi opinii naţionale şi agent pentru Marea Unire a României, dacă ţinem cont că organizaţia secretă din care făcea parte, Societatea “Carpaţii”, urmărită atent de spionii Austro-Ungariei şi Imperiului Ţarist, avea ca deziderat militarea pentru unirea tuturor românilor în cuprinsul “Daciei Mari”.

Dincolo de orice exaltare, cercetările de astăzi ne arată fără putinţă de tăgadă că ultimii şase ani din viaţa lui Mihai Eminescu, de la arestarea sa abuzivă şi internarea cu forţa într-un sanatoriu cu regim de recluziune şi până la momentul uciderii sale – în acelaşi spital, “Caritatea”, al doctorului Şuţu -, Eminescu a trăit un martiraj continuu.

Este posibil ca Eminescu să fie primul jurnalist român devenit deţinut politic pentru opiniile sale necruţătoare faţă de trădători şi pus apoi în cămaşă de forţă, un model ulterior consacrat pe scară largă de regimul criminal sovietic. Şase ani de martiraj şi o moarte martirică, toate dovedite azi, pas cu pas, prin cercetările temeinice ale profesorilor Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Ion Filipciuc, Constantin Barbu, academicienii Dimitrie Vatamaniuc şi Mihai Cimpoi, expertul în informaţii speciale Gheorghe Ene, jurnaliştii de investigaţie Ion Spânu şi George Roncea, cercetătorii Ovidiu Vuia, Călin Cernăianu şi Dan Toma Dulciu, între alţii.

Adevărurile Academicianului Vatamaniuc

“Eminescu nu a fost „nebun”, a avut o mare suferință a sufletului” – spune Dimitrie Vatamaniuc

Un singur exemplu care atestă că teoria nebuniei este falsă ne este oferit de profesorul Vatamaniuc: în această perioadă nebuloasă de “nebunie”, după revenirea de la clinica ”Ober Dobling” din Viena, Eminescu a fost încadrat la Iaşi la Biblioteca Universitară și a mai fost și profesor de germană. “Dar, acest ”nebun”, la Iași se apucă să traducă Gramatica sanscrită!” – exclamă academicianul. “Nici astăzi, la aproximativ o sută patruzeci de ani de la acele evenimente, ”Gramatica sanscrită” nu a fost tradusă în condiții mai bune decât a făcut-o Eminescu. Deci, sanscrita necesita un efort extraordinar. De la Iași, Eminescu a plecat la Botoșani la sora sa, unde a intrat iarăși în spital cu diagnosticul cel vechi și aici, doctorul Iszac l-a tratat cu mercur… Injecțiile cu mercur i-au fost aplicate luni de zile, tratament care i-a infectat organismul. Mercurul otrăvește organismul, iar acest fapt i-a înrăutățit starea de sănătate…

Păi dacă nouă ne dă cineva mercur, în numai o săptămână ne-ar termina. Eminescu a rezistat”.

Chiar eliminând total ipoteza asasinării lui Eminescu, moartea lentă la care a fost supus timp de şase ani, de la arestarea din 28 iunie 1883 – zi când este desfiinţată brutal şi Societatea “Carpaţii” -, la vârsta de 33 de ani, şi până la momentul în care îi este crăpat capul chiar când cânta “Deşteaptă-te, române!” – conform unui martor ocular –, pe 15 iunie 1889, se înscrie într-o perioadă de martiraj cu deznodământ fatitic.

Să-i dăm cuvântul tot academicianului Dimitrie Vatamaniuc, urmaşul lui Perpessicius, care studiază viaţa şi Opera lui Eminescu de exact 45 de ani şi care consideră că Eminescu a murit de fapt în urma tratamentului greşit:

“Problema bolii şi a morţii lui Eminescu a stat în atenţia medicilor Constantin Vlad, Ovidiu Vuia şi Ion Nica. Dificultăţile întâmpinate în demersul lor a constat în absenţa actelor medicale. „Diagnosticul” de alienaţie mentală a fost pus de Ecaterina Szöke Magyarosy, prima soţie a lui Slavici, care avea doar câteva clase primare, dacă le-o fi avut şi pe acelea, necum să fi fost medic. Maiorescu se face mare vinovat pentru că a luat de bun acest diagnostic şi l-a transmis, cu autoritatea sa, doctorului Alexandru Şuţu, acesta nemaiconsiderând necesar să îi găsească şi o explicaţie de natură organică. A apreciat drept suficient ceea ce i s-a transmis, aplicându-i vreme îndelungată, tratamentul cu injecţii cu mercur. Astfel, diagnosticului eronat i-a urmat un tratament greşit. Boala lui Eminescu a fost, cum rezultă din ultimele cercetări, depresia, iar moartea a survenit, printre altele şi ca urmare a acestui neadecvat tratament cu mercur. Eminescu a avut o condiţie fizică de invidiat dacă a reuşit să reziste, vreme îndelungată nefastului tratament… (…)

Nu este doar Maiorescu vinovat, e un întreg cerc vicios.“, conchide academicianul.

Condiţiile de fond ale canonizării sunt îndeplinite, conform cutumelor

Chiar şi înainte, în perioada cât a condus direcţiile presei româneşti, Eminescu a trăit adeseori într-un regim de sărăcie şi pustnicie citadină. A fost Eminescu un apărător al Ortodoxiei? Neîndoios! O demonstrează Părinţii Profesori Constantin Galeriu, Constantin Voicescu şi Ovidiu Moceanu sau Arhimandritul Mihail Daniliuc, Profesorii Theodor Codreanu şi Nae Georgescu, scriitoarea fostă deţinut politic Aspazia Oţel Petrescu, Dumitru Murăraşu, Ioan Alexandru, Maica Benedicta – Academician Zoe Dumitrescu Buşulenga, geniile româneşti Petre Ţuţea, Nichifor Crainic şi Mircea Eliade, între alţii. Să mai amintim şi că a strâns ajutoare pentru călugării români de la Sf. Munte Athos?… Dar cine altul a definit mai bine Biserica strămoşească: “mama poporului român”?!

„Biserica Lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat…”

Condiţii de canonizare sunt, între altele: pioşenia poporului faţă de cel ridicat la Ceruri, modul prin care a strălucit prin credinţă, prin trăire sau prin fapte care au atras proslăvirea lor de către Dumnezeu, puterea de a suferi moarte martirică, puterea de a apăra şi de a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica Ortodoxă.

Acestea sunt, după părerea mea, doar câteva dintre motivele care permit instituirea de către Sfântul Sinod a unei Comisii de studii pentru cercetarea şi constatarea existenţei condiţiilor de fond a canonizării martirului Mihai Eminescu. Teologi şi profesori au datoria de a aprofunda această opinie pe care o formulez, în asentimentul multora, la 167 de ani de la naşterea Românului Absolut, cu dorinţa fierbinte ca Mihai Eminescu să străjuiască la 100 de ani de la Marea Unire într-o capelă specială din cadrul Catedralei Mânturii Neamului.

“Faptul că Mihai odihneşte în pământul Munteniei, părinţii lui, doi fraţi şi-o soră în Moldova, sora lui Aglae în Bucovina şi Matei în Ardeal, apare ca un simbol al unităţii indestructibile a neamului românesc”, scria nepotul său, Gheorghe Eminescu, el însuşi un fost deţinut politic, al regimului bolşevic.

“Pe ziua de Sfinţii Voievozi în anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamţu, la bolniţă, şi l-am spovedit şi l-am împărtăşit pe poetul M. Eminescu (…) Iar M. Eminescu era limpede la minte, numai tare posac şi trist. Şi mi-au sărutat mâna şi mi-au spus: Părinte, Să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mânăstire de maici, şi să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă Lumină lină…”

Dacă nu se află la malul mării, măcar Lumină lină să asculte fratele nostru Mihai, zilnic, de la Catedrala Mântuirii Neamului…

Victor Roncea

PS: Mulţumesc pe această cale Patriarhiei Române pentru cadoul oferit de la început de an, un abonament la ziarul Lumina, care, cu adevărat, îmi luminează fiecare dimineaţă.

Adenda:

„Marţi, 16 iunie (*), se vor îm­plini 20 de ani de la moartea marelui poet şi cugetător Emi­nescu, care stăpâneşte şi astăzi inimile tinerimii noastre. Alţii vor scrie despre geniala sa activitate literară, noi vom reproduce cugetări şi fragmente din articolele politice pe care le-a publicat în Timpul în anii 1880 şi 1881, prorociri care s-au adeverit pe deplin şi care probează o pătrundere şi o preve­dere fără seamăn. Nimeni n-a iubit şi nu s-a întristat mai mult ca el de neamul românesc de pretutindeni, nimeni nu a scris cu mai multă căldură pentru reînvierea şi păstrarea moravu­rilor bune strămoşeşti. Duşman neîmpăcat al vorbelor goale şi al şarlatanilor politici, el a biciuit cu cea mai mare asprime demagogia liberală, câştigul fără muncă şi onoarea fără talent. Preocupat de consolidarea reală şi temeinică a statului ro­mân, a apărat din convingere şi cu pricepere programul par­tidului conservator, fiind încredinţat că numai prin realizarea acestor idei putem ajunge la un program real.

Suflet mare, care te-ai zbuciumat şi ai suferit pentru toate păcătoşeniile noastre, apostol sfânt al neamului tău, trupul pământului ţi-a fost prea şubred, şi nu a putut conţine multă vreme focarul arzător şi dătător de lumină ce clocotea în ti­ne. Prin moarte ai devenit martirul muncii şi al sărăciei, şi ai lăsat neamului nostru cea mai curată şi mai frumoasă glorie. (…) Prorocirile tale s-au îndeplinit. Statul român ajunsese la marginea prăpastiei. Am avut revolte sângeroase, însă, ca o pe­deapsă dumnezeiască, ele au fost potolite cu cruzime de în­şişi provocatorii lor. Demagogii biciuiţi de tine odinioară, cei fără caracter, fără cultură şi talent, prin tertipuri necinstite au devenit milionari şi spre ruşinea noastră conduc destinele acestei nenorocite ţări”.

Nicolae Filipescu, Epoca, 14 iunie 1909

(*) Data de 16 iunie a fiecărui an a fost considerată, până în perioada inter­belică, zi comemorativă a lui Eminescu.

Documentare: Pentru Martirul Mihai Eminescu în Sinaxarele “Maicii Neamului Românesc”, Biserica Ortodoxă Româna. 125 de ani de la asasinarea “Românului Absolut”. DOCUMENTE

Familia Eminescu si Ortodoxia – cu fotografii rare ale tatalui, mamei, fratilor si surorilor, a matusii sale calugarite si a unchiului sau staret

Părintele Justin Pârvu: Rostul nostru pe acest pământ: A fi contemporani cu Iisus Hristos!

Dă mai departeShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

La sfârşit de an şi început de an nou gândul nostru nu poate să zboare decât spre Părintele Justin şi calea pe care ne-a lăsat să mergem, pe tainice poteci de munte, tot mai sus, acolo unde aerul este din ce în ce mai tare şi drumul din ce în ce mai greu. Preiau aşadar un interviu pilduitor extraordinar cu Duhovnicul Neamului, realizat înainte de Crăciunul lui 2008 de Marius Sidoriuc, însoţit de o evocare emoţionantă de la Mănăstirea Petru Vodă:

Un tipat al pustiei se zbate prin vene. Un strigat mut, de netamaduit. Drumul si bezna cresc tot mai tare in spatele nostru, lasand in urma pe Parintele Iustin, manastirea de la Petru Voda, tacerea, iubirea si cerurile care vorbesc in soapte de brazi, de duhovnici, de toaca, de ruga.

Ora zabovita cu noi in chilia sa de la Petru Voda cauta o punte intre aceste doua lumi. In fata se casca tot mai tare lumina, podoabele de Craciun, mormaitul orasului. Luminile fug in sensuri inverse, lumea curge pe strazi, priveste beculetele atarnate in copaci, pe stalpi. Dar orasul e tot mai greu, blocurile apasa retina, batranii cauta din nou la gunoaie, unii probeaza pantofii noi, iar altii, ca uitati in fata oglinzii, nu stiu care din sticlutele de parfumuri sa aleaga. In spate, acolo dupa paduri, intre alte paduri, departe si de sosea, vocea calda a Parintelui Iustin Parvu impresoara odaia sa unde alti oameni asculta. Gandul fuge neputincios: daca, intr-o zi, nu vor mai fi duhovnici, nu vor mai fi oameni precum Parintele… (…)

Parintele Iustin Parvu s-a nascut la 10 februarie 1919, in satul Petru Voda din comuna Calugareni din judetul Neamt. La varsta de 17 ani, Parintele a imbracat rasa monahala la Schitul Durau. Dupa un an, in 1937, tanarul frate este indemnat sa studieze la Seminarul Teologic de la Cernica, studii care vor fi continuate si la Valcea si Roman.

A urmat in anul 1940 tunderea sa in monahism, iar anul urmator a fost hirotonit preot. In perioada 1943 – 1944, Iustin va activa ca preot misionar pe Frontul de Est, in Neamt. Dupa razboi, au inceput vremurile de prigoana a romanilor de catre bolsevici. In 1948 preotul monah Iustin a fost condamnat la 12 ani de temnita. Comunistii l-au trecut prin furcile caudine de la Suceava, Aiud, Baia Sprie, Gherla si Periprava. Insa intemnitarea a insemnat pentru monahul Iustin contopirea cu Lumina, dupa cum marturisea in interviul acordat. Dupa deceniul din temnitele diabolice comuniste a urmat o a doua condamnare, de inca 4 ani, caci bolsevismul credea ca n-a spalat creierele asa cum trebuia in viziunea lor animalica. Dar, cu decretul din 1964, monahul Iustin si ceilalti detinuti au fost eliberati. Dupa o vreme, lucrand pe unde a reusit, monahul este primit in obstea de la Manastirea Secu, in anul 1966 unde va sta pana in 1974. Din acest an, Iustin a fost preot monah la Manastirea Bistrita pana in 1989, unde i-au stabilit domiciliul fortat comunistii, sub supraveghere. Intre timp, in anul 1976 a facut o calatorie la Athos pe care si la 32 de ani trecuti de atunci inca ii este vie in memorie. In 1991, alaturi de doi monahi, Ignat si Calinic, preotul monah Iustin soseste la Petru Voda. Aici va zidi manastirea Petru Voda cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Tot la Petru Voda, monahul zideste un Schit de Maici in 1999, la cativa kilometri de manastirea cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, un azil de batrani, un centru de plasament pentru copii. Iar in urma cu doi ani a inceput constructia unui spital, tot sub ingrijirea sa. Pe langa acestea, monahul a sustinut viata monahala si din alte schituri, precum cele de la Huta, din Bihor, Sub Piatra, Alba Iulia, Pestera Ioan Casian, Pestera Sfantul Andrei sau Manastirea Sfantul Ioan Casian. Norii plumburii de deasupra Ceahlaului adunati de fostul mitropolit Daniel s-au risipit. Cum intentia noastra este de a reflecta o clipa din cele ce au marcat vizita la Manastirea Petru Voda si intalnirea cu Parintele Iustin Parvu, pentru cititorii interesati de viata si invataturile duhovnicului recomandam cartea “Viata si invataturile unui marturisitor. Parintele Iustin Parvu”, tom coordonat de Gratia Lungu Constantinescu, editia a III-a, Iasi, 2008. De asemenea, se mai pot consulta volumele “Intoarcerea la Hristos” de Ianolide Ioan, “Cu Parintele Iustin Parvu despre moarte, jertfa si iubire” de Alui Gheorghe, “Abecedar duhovnicesc” semnat chiar de Arhimandritul Iustin Parvu si altele.

Natiunea crestina fara duhovnici nu are nici un inteles, iar credinta nu se face prin conducatori, ci este plamadita de marii Parinti. Parintele Iustin Parvu, duhovnicul plin de har de la Manastirea Petru Voda, este unul dintre pilonii crestinismului ortodox, fara de care noi am fi atat de saraci spiritual.

Dialogul cu Parintele Iustin Parvu ne da prilejul sa regasim idealurile noastre cele mai inalte, curate si nobile. Intalnirea cu monahul Iustin Parvu zideste casa pentru care suntem nostalgici intreaga viata. Dar datorita unei astfel de intalniri ne dam seama si ca nu suntem straini, ca gasim mereu, acolo intre munti si paduri, inteleptii care cu o inima mare, cu iubire de Dumnezeu, de frumos, de bine, de adevar ne primesc in bratele lor asa cum cumintenia cerului i-a invatat sa plamadeasca nazuinta catre darurile fericirii divine. Acum, doar aceste case ale crestinatatii, manastirile, ofera ca dar din prea putinul lor si celor care isi indreapta pasii sa le treaca pragul. Parintele Iustin apare celui care-i intra in chilie asemenea unui om care il asteapta de multa vreme. Aici, la Petru Voda se impletesc, datorita Parintelui Iustin, una din casele crestinatatii in sufletele oamenilor. Usa chiliei sale este in permanenta inchisa si deschisa de oameni. Cu vocea blajina, cu ochii albastri profunzi, cu miscari de om intelept, Parintele Iustin asculta cu respect si sfatuieste cu bucurie pe fiecare.

Modestie, masura, oameni care-l asteapta ca pe un Tata, un timp inchegat pe coloanele gandurilor profunde, un spatiu al tamaduirilor. Iata Manastirea Petru Voda, ctitoria monahului Iustin Parvu. Dintre toate corpurile de chilii ridicate in jurul bisericii, a Duhovnicului este cea mai simpla.

Langa prispa, in partea dreapta creste un pui de tuia, iar langa el este sadita o tulpina de vita-de-vie. In partea stanga, doua banci si un scaunel pentru credinciosii ce-si asteapta randul sa intre la Duhovnic, dar cum este zi rece de decembrie, crestinii fie asteapta in tinda chiliei, fie in arhondaricul din apropiere, dupa numarul lor. In aceasta zi de vineri, 12 decembrie, se iveste si un tanar paralizat, purtat in carucior probabil de fratele sau. Cateva zeci de persoane asteapta in tinda chiliei, cateva pe afara si multi altii in arhondaric. Din toate partile Romaniei crestinii vin aici, la Parintele Iustin, sa caute linistea spiritului. Camera duhovnicului aminteste de cea a bunicilor. Retras putin cu spatele spre usa, in dreptul mesei de scris, Parintele Iustin Parvu isi primeste credinciosii la care tine foarte mult, fara deosebire de rang social.

Odaia monahului este o camera mica, cu o soba ce trece prin perete pentru a incalzi si camera alaturata; spre Rasarit, o fereastra cu doua ochiuri langa care este asezat un mic altar de rugaciune, cu multe icoane si un candelabru. Peretii sunt acoperiti pana la brau cu laicere. Biblioteca prinde in cerc camera, mai putin in dreptul sobei si a usilor. Un aer patriarhal, cu iz de rugaciune, izvoraste din odaia duhovnicului. Icoane, carti, cateva ghivece cu flori, o masuta de scris, scaunul Duhovnicului si un tamburel. Abia se deschide un spatiu gol, pe unde sa se poata pasi, incat toate din odaia Duhovnicului par unite intr-o armonie cum numai in chiliile duhovnicilor aparte se poate gasi. Odaia duhovnicului Iustin Parvu, cu icoane, cu carti, cu flori, cu miros de mir, cu prezenta sa insufletitoare este un fragment dintr-un spatiu fara spatiu, din acel loc al carei dor oricine l-ar duce chiar fara sa-l fi vazut vreodata. Aici este respirabil un aer curat, iar cartile, cateva sute, vorbesc si ele, incet, icoanele la fel, florile la fel… Dar toate au suflet curat in prezenta monahului Iustin.

Reporter: Sfinţia Voastră, am întîlnit în învăţăturile creştine aceasta sintagmă: «a fi contemporan cu Iisus». E drept că aceasta sintagmă am găsit-o şi în domeniul filosofiei, de exemplu, la un filosof danez, Kierkegaard. Cum mai este posibilă aceasta ajungere în contemporaneitate cu Iisus?

Părintele Justin Pârvu: A fi contemporan cu Iisus Hristos – aceasta este datoria creştinului. Ce-ar fi făcut Hristos dacă era în situaţia mea? Păi Hristos ar fi făcut aşa şi aşa. Atunci eu mă conformez să fiu în această prezenţă a lui Hristos. Cînd eram în celula Aiudului, acolo veneau toate stările de lucruri. Erai şi mort, erai şi viu. Erai adus în stadiul de lepădare de lumea aceasta, de tot ce este omenesc, de ceea ce este trecător. Că nu mai veneai tu. Pe tine nu te mai interesa dacă trăieşti pînă mîine sau nu. Eram aşa de bine pregătit încît pentru mine că rămîn aici, nu-i nimic, că mă duc dincolo, iar nu-i nimic…

Pe străzi, dimineaţa, trupă: armata mergea în cîntece, venea în cîntece, copiii se jucau în curtea din jurul închisorii… Creşteau şi copacii din partea birourilor directorilor… Cînd am intrat în celulă erau cît nuiaua, cît degetul, şi cînd am ieşit, umbreau toate geamurile şi erau copaci mari. Iată că aicea, ce făceam eu aicea, decît să trăiesc prezenţa şi contemporaneitatea Mîntuitorului Hristos? Exact ceea ce au făcut şi Apostolii. Ce a făcut Sfîntul Spiridon? El mereu a fost contemporan cu Iisus Hristos, «că fără Mine, spunea Mîntuitorul, nu veţi putea face nimic». Deci El este prezent permanent şi ne călăuzeşte în toate împrejurările.

Rep: Sfinţia Voastră, oamenii vă iubesc, vă caută, vă aşteaptă zi de zi. Dumnezeu v-a dat această misiune de a fi o călăuză de încredere a sufletelor. Un testament spiritual?

Părintele Justin Pârvu: Ei, vă potriviţi la ce spune lumea? Ei, lumea asta e ca o turmă… Uite bătrîni. E bătrîn, dar nici de multe ori nu este înţelept un bătrîn. Dar lumea cînd te-a luat aşa, merge înainte aşa. Şi tu te minunezi, de altfel, de lumea asta care socoteşte cărunteţea că e şi înţelepciune. Poţi să faci ceva?

Rep: Sfinţia Voastră, aţi dus o viaţă în rugăciune, în credinţă, ochii vă reflectă sufletul curat. Totuşi, aţi fost încercat în viaţa aceasta.

Părintele Justin Pârvu: Nu prea am dus-o. Nu… am avut numai… Cea mai frumoasă viaţă am avut-o acolo, între zidurile închisorii. Păi da, pentru că aicea e şcoala şi formarea omului, dragii mei. Formarea omului nu este viaţa liberă, aşa… Formarea omului este cînd este pus la încercare, cînd este pus să se contopească cu Lumina. Pui o bandă de fier în foc. Dar pînă nu aduci temperatura la anumite grade, banda nu se contopeşte cu focul. O vezi mereu aşa. Dar abia ce ai ajuns la înălţimea unor grade de încercări şi ai ajuns că nu mai trăieşti tu, ci Hristos în tine, atunci încep să cred că eşti şi tu aşa, un infinit.

Rep: Şi atunci, Sfinţia Voastră, ce putem face noi ca să ne contopim cu Lumina, căci acum nu avem nici o constrîngere, avem libertatea…

Părintele Justin Pârvu: Păi tocmai asta este nenorocirea: Nu ştim să folosim libertatea aceasta. Nu ştim să o folosim. Dacă noi am şti să ne folosim libertatea, am fi pe pămîntul acesta îngeri toţi. Ar fi doar cîntări de slavoslovie, colinde permanente şi viaţă fericită în bucurii. Dar dacă noi nu ştim să folosim toate acestea… şi vine şi ispită, pe partea cealaltă. Că i-a adus acuma şi televizor, şi calculator, i-a adus şi Internet, i-o adus şi chip, i-o adus toate acestea. Şi este mult mai greu la ora actuală să lupţi. La început, Sfinţii Părinţi ştiau una. Aveau un singur diavol cu care luptau. Acuma au venit încă o tabără, şi încă o tabără. La începuturi, creştinismul se ridica prin forţele sale proprii. A venit a doua perioadă a lumii în istorie, cînd jumătate este a omului şi jumătate a Domnului. Vine partea a treia, ultima. Altă cale de mîntuire nu se poate, decît printr-o răbdare extraordinară. La oleacă de credinţă, adaogi răbdarea asta enormă şi ai avansat mai mult decît cele două perioade. Acuma sunt vremuri grele cu toată supratehnica asta. Şi te obsedează şi te munceşte, măi… Acuma vezi că merge în maşină omul şi dă drumul la toate zdrăngănelile. N-ai nici acolo linişte. Te urci într-o cursă (autobuz – n.rep.), nu-i chip nici acolo să stai.

Rep: Înainte, în satul tradiţional, duminica era dedicată pentru slujba şi odihnă. Acum, nici duminica… Tot timpul se vorbeşte, se face una, se desface alta. Nu se mai tace…

Părintele Justin Parvu: E arta flecărelii. A flecări. Dar se mai vorbeşte cu sens. Dar dacă diavolul la Iaşi, de pildă, îţi pune toate măscăriciurile pe blocuri, şi în dreapta, şi în stînga, că nu mai ai chip să te mai uiţi?! Sau de la 10 km, 5 km îţi pun toate trăznăile pe tablouri şi fotografii?!… Păi ce să mai facă copiii noştri, cum să reziste? În casă acolo, cînd stă copilul cu părinţii lui, trăieşte o dramă nemaipomenită. Taică-său care vine beat şi aşa, şi spune acolo şi vrute şi nevrute, o mamă care abia îşi creşte copiii, cu un soţ numai sminteală şi cădere, ce poate să mai facă? Copiii mereu sunt în neştire, trec prin încercări grele. Vin copii şi-mi spun că nu se împacă mama cu tata şi nu mai pot sta în casă, îi alungă, dorm pe la vecini. Ce să le spun? Măi copii, staţi şi voi acolo pînă vă faceţi mari, ca să plecaţi şi voi, să vă căsătoriţi, să mergeţi la o facultate… Ei, copilul acesta ce formare mai are? Este o societate care nu se mai gîndeşte, este o societate la ora actuală care nu se mai gîndeşte cu nimic la formarea şi vederea spirituală a omului. Şcoala deformată, Armata deformată, ce să mai spun? Sănătate deformată, familii deformate…

Rep: Şi atunci, ce om se naşte acum?

Părintele Justin Pârvu: Acum se naşte omul cum îl formezi. Şi acuma se poate creşte după Hristos, sigur. Uite, sînt familii care merg cu copilaşii la biserică, postesc lunea, miercurea, vinerea. Copiii sunt foarte deştepţi, îs ageri şi vin cu cornuleţul şi brînza de la şcoală în buzunar şi-l aduce acasă, nu-l mănîncă miercuri, la 11-12 cînd îl primeşte la şcoală.

Rep: Sfinţia Voastră, cunoaşteţi povestea cu Turnul Babel. Cum o gîndiţi în contextul actual?

Părintele Justin Pârvu: Păi ce să o mai gîndim? E aşa de evident, încît nici Turnul Babel nu era aşa de realizat cum este realizat acuma. Sunt 7.000 ani de istorie, din care 2.000 de ani după Mîntuitorul Hristos, şi priveşti la Turnul Babel. Uite, te aşezi cu vorbitorul acesta (se referă la reportofon – n.rep.), îl pui, şi diseară tu realizezi Turnul Babel. Amestecarea limbilor… şcoala diavolului este aşa de puternică, încît la ora actuală poveştile lui Ion Creangă … [sînt depăşite].

Rep: Cum vedeţi drumul spaţiului monahal pe viitor, misiunea manăstirilor? Pe Muntele Athos, în scurta mea şedere, am văzut că se fac modernizări. Se fac şosele, circulă maşini, e drept că nu peste tot, căci mai există o parte aşa cum era în urmă cu 900 de ani.

Părintele Justin Pârvu: Pe viitor îl văd foarte înceţoşat. Da, da… Pînă şi ei, ca şi noi, oameni fiind, au căzut. Lupta e foarte puternică. Athonul ca şi o cetate, sau un oraş, o ţară, are o armată care o apără. O armată formată cu virtuţi, cu calităţi, cu moştenitori ai unui trecut, cum avem noi pe Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş. Vedeţi, acestea au operat în viaţa noastră, au format.

La fel, athoniţii s-au adunat aicea cu ce avem noi în societate, în lumea asta. Au venit ruşii pravoslavici şi s-au extins acolo. Erau ruşii lui Sfîntul Serafim de Sarov. Erau ruşii lui Dostoievski. Şi se menţin ruşii aceştia… Dar la ora aceasta nici ei nu mai au. Vin ruşi după Revoluţie. Ruşi revoluţionari, oameni revoluţionari, neputincioşi, ca şi noi. De ce s-a întîmplat fenomenul acesta al emigrării la noi? Cineva a avut tot interesul ca să lovească în unitatea noastră, în credinţa noastră, în istoria noastră. Şi merge pînă astăzi această lovitură. Cine ştie cît va dura? Şi Athonul, ca şi Sinaiul, Meteora, ca şi România, toate au venit la acelaşi nivel de cădere morală şi spirituală. Apoi spune: «cînd veţi vedea că se întind firele electrice prin Athon, aproape că este şi sfîrşitul lor». Nu mai sînt grecii de altădată, e un grec ciopîrţit. Nu mai e romanul de altădată, e un român ciopîrţit. Iată cum am ajuns la un creştinism nevertebrat, gîrbovit, secătuit.

Toate serbările care se fac în concernul nostru, se fac numai duminică, numai în sărbători. Aşa cum lucra muncitorimea în perioada comunistă, patronul face aceleaşi greşeli păgîneşti. Îl exploatează pe om, îi dă un preţ derizoriu, îl exploatează şi omul stă la dispoziţia patronului şi spune: votezi pe cutare, mai rămîi la noi; nu?, te duci mai departe…

În România a fost şi va rămîne o oază deosebită faţă de Balcani şi Rusia. Nădăjduiesc că România va fi un far luminos pentru Europa. Nădăjduiesc.

Rep: Dar pentru liderii intelectuali şi politicieni, faţa către Europa n-a însemnat şi păstrarea tradiţiei, ci tocmai nevertebrarea noastră.

Părintele Justin Pârvu: Ce-i politica asta? Politica asta este o fanfară care nici nu se poate compara cu marile idealuri ale neamului nostru. Ăştia n-au nimic comun cu idealurile noastre, idealurile unei naţiuni.

Rep: Am impresia că este o Românie recentă. De ce nu recuperăm istoria? Ce face intelectualitatea?

Părintele Justin Pârvu: Intelectualii noştri, să mă ierte, dar nu mai au nici o legătură cu ceva tradiţional, ceva care să continue să lucreze la idealurile naţionale. Intelectualul, săracul, a ajuns şi el la o marfă de vînzare. A făcut o carte aicea, pe calculator şi o vinde în America. Acolo se vinde pentru 4 -5 ani. Face un ban şi vine şi face o căsuţă aici. Soţia stă acolo şi el stă aici.
Intelectualul nostru a divorţat de mult de valorile noastre. Dar cum să aibă [valori], cînd un profesor universitar spune că el este de 18 ani profesor la universitate şi are 4 studenţi la matematică? Lucrează cu 4 studenţi şi nu interesează pe nimeni de nimic. Dacă-l întrebi pe studentul nostru ce gîndeşte, de valori, de noi, hmm, asta prea puţin îl interesează. Ei, şi atunci, iată unde s-a ajuns. Ce mai face studentul nostru, tînărul acesta care iese după atîţia ani de şcoală? Se vinde foarte simplu, se duce şi nu mai stă aicea. Uite, dar şi ceilalţi! Nu mai avem nici un sobar, nici un cizmar. N-avem un tîmplar să-ţi facă un geam.

Rep: Bolniţele. Sunt legate atît de nebunie, cît şi de sărăcie. E prima formă prin care Biserica venea şi-l proteja pe celălalt, fie că era nebun… Bolniţele sînt atestate din secolele XV, XVI în Ţara Moldovei, Ţara Românească, Transilvania… Apoi, ele capătă rol laic, de spital şi nu mai sînt la mănăstiri decît sporadic. De ce nu s-a recuperat istoria şi în acest sens? De ce noi ratăm şi acum astfel de subiecte atît de profunde şi interesante de studiat? Mă gîndesc la un filosof francez, Michel Foucault, care a studiat o Istorie a nebuniei… iar noi, noi, ce am făcut, mă refer la intelectuali?

Părintele Justin Pârvu: Te temi acuma să-l ocroteşti pe nebun, că păţeşti ca la Tanacu. Da, vă spun… Dacă îl vezi cu mintea slabă îi spui: Măi, du-te acasă, nu te pot opri aici. Pentru că îndată vine acuma şi spune că l-ai omorît. Abia aşteaptă: au tot interesul să fie făcută o greşeală şi să spună „Uite călugărul criminal!”. Presa noastră, politica noastră, viaţa noastră socială este condusă de inamicul numărul unu al omului. Cînd spun om, mă gîndesc la ortodox, la creştin, la valoarea lui şi la personalitatea lui. Cei care ne oprimă pe noi sînt cei care l-au prigonit pe Hristos de la început şi l-au dus la Răstignire. Ei bine, ei nu fac astăzi decît acelaşi lucru, răstignirea lui Hristos.

Rep: Că aşa am ajuns să avem tot felul de falşi profeţi care vin şi încearcă să ne convingă că ei inventează roata în secolul XXI, că roata acum au descoperit-o ei înşişi…

Părintele Justin Pârvu: Acolo avea un fel de bolniţă unde măicuţele îngrijeau de bolnavi, le citeau, făceau rugăciuni, le făceau Liturghie. Se ştie cum a ieşit fata asta din spital şi a venit la Tanacu… Aveau tot interesul să lovească Biserica. Fără cunoştinţe, lucrarea asta a ieşit pe mîna unui gazetar. Nu avea o noţiune mai clară… «O răstignit-o domnule, zicea». Sau «Uite că a apărut călugărul criminal…» şi s-a terminat cu lumea asta. Biserica şi-a luat mîna de pe el… Nici o judecată, nici o cercetare, nimic: dă-l pe mîna legii. Legea cine este? Crimă şi pedeapsă!

Rep: Ce mai înseamnă să fii un om virtuos?

Părintele Justin Pârvu: Să fii la locul tău. Să fii model pentru copiii tăi, soţia ta. Să munceşti cinstit. Să nu te dedai la furturi. Să fii mulţumit cu ceea ce este. Să munceşti: exact ce făcea ţăranul nostru acum 150 de ani. Tata venea din Iaşi, noi aveam pămînt acolo. Plecam vineri, făceam 2 zile pînă în judeţul Neamţ cu căruţa încărcată cu 700-800 de kilograme. Ajungeam sîmbătă, până la 15 -20 kilometri de casă. Sună toaca şi clopotul de vecernie la biserică. Tata zicea: Gata. Trăgeam la liman, era un maidan, se lua o masă şi acolo stăteam, dragii mei, pînă duminică la ora 12-13, cînd cîntau cocoşii. Şi atunci tata zicea «măi, s-o gătit, hai ş-om merge». Şi ajungeam acasă, în 2-3 ore. Dar nu: sărbătoarea era sărbătoare. Aşa era tatăl meu. A fost om gospodar, corect. A crescut copiii cu o mamă evlavioasă, cu frică de Dumnezeu. Şi cu această străduinţă a lor am întîlnit şi eu viaţa mănăstirilor şi am ajuns ceea ce sunt. Nu-mi trebuie mai multă filosofie.

Rep: Ce reprezintă spaţiul monahal pentru Sfinţia Voastră?

Părintele Justin Pârvu: Este viaţa mea!

Rep: Este totul, într-adevăr. E aşa de frumos aici!

Părintele Justin Pârvu: Spunea Părintele Gheorghe Calciu: «Sărbători, Hristos a înviat, Hristos s-a înălţat, tot aşa, în sfîrşit, bucurie, lume, Hristos se naşte, unul zicea, altul răspundea, să-l slăvim pe Hristos». Şi el credea. Credea. Credea cumva. Dar cînd a ajuns acasă de la biserică şi i-a spus mama «Hristos a înviat!», atunci «Adevărat că a înviat!». Dar de ce? «Că a spus mama». Păi da: cînd a spus mama, aşa este. Dragii mei, asta-i mama. Ea este Apostolul – mama. Ea este marele Preot. Ea este geniul şi eroismul… Mama… [Părintele Justin, în aceste clipe, parcă, vorbea din altă lume, vocea sa era asemenea unei mîngîieri de ceruri infinite; era o stare greu de marcat prin cuvinte – n.rep.]. N-avem mame… n-avem nici societate…n-avem nici har… Mamaaa…

Sursa: Marius Sidoriuc / BZI

Foto: Vasilica Dulama

Preluare: Roncea.Ro

La Mulţi Ani! Să dea Dumnezeu un an mai bun pentru Ţară!

„A venit și-aici Crăciunul” – Radu Gyr. 2017 – Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în temnițele comuniste

Dă mai departeShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

Iliescu inculpat pentru sângele vărsat. VIDEO cu cei ucişi în 13 iunie 1990. Dumnezeu să-i ierte!

Dă mai departeShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest



Ucisi in 13 iunie 1990 de ZiaristiOnlineTV
Cea mai mare parte din filmările de mai sus şi de mai jos au fost realizate pentru Liga Studenţilor de Eugen Popescu – alături de mine, care fotografiam – şi pierdute odată cu venirea minerilor (noi am ascuns casetele pe 14 iunie dimineaţa, când am văzut că vin minerii, într-o ladă de PSI cu nisip din Arhitectură). Ulterior filmările au apărut pe piaţă în condiţii neelucidate. Cu siguranţă, morţi sunt mult mai mulţi. Aceştia sunt cei pe care i-am văzut şi eu, unul dintre ei plecând la Domnul din braţele noastre…

Ziaristi Online v-a ţinut la curent cu evoluţia Dosarului Mineriadei în mai multe faze. În exclusivitate am anunţat că Adrian Sârbu va plăti: Pentru ce ar putea fi inculpat Adrian Sârbu în Dosarul Mineriadei. REMEMBER. “Este a patra oară când Adrian Sârbu dă declaraţii în acest Dosar istoric. Normal ar fi să-i fie schimbată încadrarea de martor în aceea de învinuit”, scriam pe 20 octombrie a.c. Iată că s-a întâmplat. Procurorii militari cu care am petrecut aproape o zi pentru a-mi fi înregistrată ultima depoziţie s-au ţinut de cuvânt, finalizând prima parte a Dosarului până de Crăciun. Cinste lor! (Victor Roncea)

PS: Desigur, luăm în calcul şi ca acest anunţ să facă parte de fapt dintr-o banală operaţiune psihologică cu miză politică. Vom vedea imediat după Crăciun.

Comunicatul Parchetului, aici: Moment istoric – Iliescu, INCULPAT în dosarul Mineriada. La pachet mai vin şi Adrian Sârbu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Cazimir Ionescu, Cico Dumitrescu, Gelu Voican şi alţii

Vedeţi şi:

MINERIADA din 13 – 15 iunie 1990. Mărturii, documente, fotografii, VIDEO.

George Roncea după inculparea lui Ion Iliescu pentru mineriada din 13 – 15 iunie 1990: “Mai sunt încă vreo 70 de gușteri criminali de top care urmează să se prezinte la audieri”

BURSA şi EvZ: Victor Roncea demonstrează că Monica MACOVEI A ASCUNS ADEVĂRUL cu privire la IMPLICAREA ei în MINERIADA din iunie 1990

PREMIERA: Cum a fost la SRI in 13-15 iunie 1990. DEZVALUIRI: Oamenii lui Petre Roman si Militaru au vrut sa arunce in aer balconul Pietei Universitatii

Şi a fost 21 decembrie 1989… România, iartă-ne, că mai mult n-am putut face pentru tine!

Dă mai departeShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

Mihai Viteazul şi Creştinatatea Transilvană – Acad. Prof. Univ. Dr. Ioan-Aurel Pop. O CONFERINŢĂ potrivită cu visurile hungariste legate de data de 16 decembrie 1989. VIDEO

Dă mai departeShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

Deşi învinsă în Instanţă, Macovei minte pentru a fi preluată fără discernământ. Dragi colegi din presă, Monica Macovei nu a câştigat nici un proces privind Mineriada din 1990 cu Roncea, Tudor, Gândea şi Antena 3. Ea rămâne şi pentru Curtea de Apel şi pentru Tribunalul Bucureşti procuror-anchetator în 13 – 15 iunie 1990. DOVADA AICI

Dă mai departeShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

pcr-ista-monica-macovei-lustratie

Scrisoare Deschisă către presa de limba română din România

Dragi colegi din presă,

Când aţi devenit din jurnalişti simpli postaci ai unor politicieni? De când o postare a unui politician pe Facebook a ajuns “ştire” în presa scrisă şi online, fără o minimă documentare? Sigur, timpul ne presează. Dar datoria de a scrie adevărul nu poate fi condiţionată de factorul timp în favoarea răspândirii unor minciuni, a unor dezinformări, voite sau nevoite, a unor manipulări sau chiar minciuni sadea, cum este cazul de faţă. În plus, cititul unei Hotărâri Judecătoreşti de 20 de rânduri durează cam 30 de secunde. Atât v-ar fi luat ca să scrieţi adevărul despre procesul PIERDUT de Monica Macovei privind implicarea ei în Mineriada din iunie 1990. Desigur, etica jurnalistică, aşa zisa “deontologie”, v-ar fi obligat să solicitaţi şi opinia celor incriminaţi de fostul procuror comunist şi fesenist. Sau măcar să căutaţi încă minim o altă sursă pentru a verifica afirmaţiile politicianului de Facebook Monica Macovei.

În spiritul corectitudinii jurnalistice şi a acurateţii actului de presă vă rog să extrageţi din informaţiile de mai jos – pe care chiar vă rog să le şi verificaţi – datele corecte ale acestui proces şi să prezentaţi cititorilor Dvs Adevărul: Monica Macovei rămâne şi pentru Curtea de Apel şi pentru Tribunalul Bucureşti procuror-anchetator în 13 – 15 iunie 1990.

Monica Macovei a acţionat în judecată postul Antena 3, pe realizatorul Mihai Gâdea şi jurnaliştii Radu Tudor şi Victor Roncea, după o emisiune Sinteza zilei intitulată “Monica Macovei, procuror anchetator la mineriada din iunie 1990”. Emisiunea, difuzata pe 8 iulie 2014, era inspirată de un articol de pe blogul lui Radu Tudor în care acesta publica în sprijinul afirmaţiilor sale un document al apărării din procesul generalului Mihai Chiţac, preluat de pe blogul Roncea.Ro, în care era citat un interviu al Monicăi Macovei din Evenimentul Zilei, în care chiar ea recunoştea că a fost în calitate de procuror la Unitatea de la Măgurele unde erau deţinuţi ilegal protestarii din Piaţa Universităţi şi unde “nu a văzut nici un act de violenţă”. Documentul mi-a fost solicitat de Instanţă şi l-am produs, în copie conformă cu originalul, chiar de la echipa de procurori militari care anchetează Mineriada din iunie 1990 sub aspectul de “crime împotriva umanităţii” (doc. ataşat mai jos). Hotărârea CEDO care a precedat această încadrare învederează extrem de clar: „Există elementele unei crime împotriva umanităţii, comise de oficiali ai statului român”. Între aceşti “oficiali ai statului român” s-a aflat şi Monica Macovei, care, deşi a constat la faţa locului aceste crime, în calitatea sa oficială de procuror, nu a protestat şi nu a întreprins absolut nimic – în acea perioadă! – pentru eliberarea imediată a victimelor abuzurilor Regimului FSN şi ale trupelor sale civile de asalt – minerii. Dimpotrivă! Iar Ancheta în Dosarul Mineriadei continuă!

De dragul fâsului mediatic, Macovei ne-a dat în judecată pretinzând despagubiri de 10.000 de euro de la fiecare, ştergerea tuturor articolelor online privind implicarea ei în mineriada din Iunie 1990 şi obligaţia de a publica Hotărârea în 10 ziare centrale (de unde atâtea?). Macovei pretindea că documentul de Instanţă preluat de Roncea.Ro prezintă nici mai mult nici mai puţin decât “acuzaţii mincinoase şi declaraţii denigratoare şi defăimătoare” care se înscriu într-o “campanie de presă”. Tare documentul ăsta, altfel un A4 amărât…

Tribunalul Bucureşti ne-a dat dreptate însă emiţând, spre cinstea Justiţiei Românie, la 6.07.2015, o Hotărâre demnă de Istoria Presei (Documentul AICI) în care Instanţa RESPINGE acţiunea formulată de Monica Macovei ca NEÎNTEMEIATĂ. Îmi pare rău că nu a admis în parte plângerea tovarăşei ex-procuror în sensul de a o obliga să publice Hotărârea în cele 10 ziare de care vorbea…

La Curtea de Apel, Macovei a revenit cu tupeu iar probele au fost reanalizate. Noua Hotărâre, deşi încalcă în parte libertatea de expresie, este iarăşi demnă de intrat în Istoria Presei post-decembriste.

Astfel, cel puţin în ce mă priveşt, Instanţa mă obligă să-i dau doamnei Macovei despagubiri morale scăzute de la 10.000 de euro la… 43 de euro şi 10 cenţi. Pe măsura înaltei moralităţi a doamnei, mi-am zis… În plus, din toate articolele privind implicarea procuroarei Macovei în evenimentele din iunie 1990 în favoarea Regimului criminal FSN Instanţa ne obligă să retragem de pe site-uri… O SINGURA FRAZĂ!

Şi anume, în ce mă priveşte, conform Hotârârii 834/2016 sunt obligat ca din preluarea textului lui Radu Tudor din cadrul postării personale intitulate (sugestiv, cred eu) “Să ne aducem aminte cine este Monica Macovei cu Radu Tudor, despre mineriada din iunie ’90, şi Victor Roncea, despre “dreapta” din PE: Rămân alături de asociaţia ACCEPT şi comunitatea de gay, lesbiene, bisexuali şi trisexuali” să retrag această frază: “Trecutul procurorului Macovei demonstreaza ca anticomunismul ei este o parodie, o gluma proasta si o minciuna grosolana. Comunismul s-a cladit si s-a bazat in abuzul sau pe oameni ca Macovei.” Atât. Vreţi să ştiţi cum continua? Iată fraza imediat următoare, pe care Instanţa nu a contestat-o defel: “Iar participarea sa la mineriada din Iunie 1990 ca procuror anchetator desfiinteaza orice legitimitate de asa zis politician “de dreapta”, mare luptator impotriva coruptiei (adversarilor lui Basescu).” Aţi înţeles, dragi colegi din presă?

În ce priveşte orice alte solicitări aberante formulate de procesomana Macovei, Instanţa “RESPINGE RESTUL ACŢIUNII, CA NEÎNTEMEIAT”. Adică, dragi colegi de presă, Monica Macovei a pierdut în procent de 99,99% procesul cu Roncea, Tudor şi Gâdea. A, era să uit: Instanţa mă mai obligă să-i plătesc cheltuieli de judecată de 3, 66 lei. Vă daţi seama că voi respecta această decizie. Fac apel pe această cale la colecţionarii de 1 ban să-mi vândă 366 de bănuţi ca să o ajut pe Mandela cu ceva metal în plus la salariul şi indemnizaţiile ei de 15.000 de euro lunar, ca europarlamentar făcut de bolnavul naţional Traian Băsescu pe banii negri din Afacerea Microsoft (conform declaraţiilor Elenei Udrea – Alo, DNA, se aude pe undeva?).

Fraţilor, hai, că nu-i greu: cititi 20 de rânduri, pierdeţi 30 de secunde şi câştigaţi putin obraz curat! JUST.RO vă aşteaptă!

Închei prin a anunţa că mă voi adresa CEDO pentru simplul fapt că socotesc că într-o democraţie autentică nu poate fi impusă sub nici o formă CENZURA – interzisă de Legea Supremă a României, CONSTITUŢIA  – chiar şi printr-o Hotărâre care sancţionează în fapt “delictul de opinie”. Pentru că în Întâmpinarea mea depusă la Curtea de Apel m-am solidarizat întru totul cu afirmaţiile lui Radu Tudor, fără a mă dezice nici măcar de o virgulă din textul său, o sa afirm în numele amândorora că această frază pretins defăimătoare este opinia unor jurnalişti cu 27 de ani de presă, care au fost pe străzi în 21 decembrie 1989, riscând, dacă regimul nu sucomba, să fie anchetaţi de procurorul comunist Monica Macovei, şi au contribuit la edificarea actualei democraţii şi, mai mult, la integrarea României în structurile de securitate euro-atlantice. Aşadar, cel puţin în nume personal, îmi “arog” acest “imens” drept pe care mi l-am obţinut cu propriile mele puteri: dreptul la opinie. Şi la care, iată, nu renunţ şi nu voi renunţa niciodată.

Remarc cu simpatie că din toată breasla justiţiarilor, doar avocata Elenina Nenicuţ a sesizat frauda enunţului triumfalist al Monicăi Macovei, preluat fără discernământ de multe medii de presă. În realitate, tot ceea ce afirmă Macovei în anunţul ei este MINCIUNĂ de la cap la coadă. Dacă de la revista GheDeSe (cum îi zicea Brucan), recte “22”, nu mă puteam aştepta la altceva decât la perpetuarea minciunii, cu regret am observat cum aceasta se răspândeşte fără o minimă decenţă a confruntării elucubraţiilor Macoveei cu realitatea faptică, de la Adevarul puscariasului penal Burci la Digi-ului ungurului Teszari, de la Epoch Times la B1, ZiuaNews şi chiar Q Magazine, unde de obicei profesionalismul este la el acasă. După cum mă aşteptam, Ziare.com, acestă măciucă deontoloagă beteagă a presei online, citează şi chiar face trimitere la Hotărâre, omiţând, doct, esenţa: respingerea ca neîntemeiată a acţiunii Monicăi Macovei, ex-procuror PCR-ist şi FSN-ist şi PDL-ist. Încă procuror Soros-ist şi GDS-ist deşi, nu ştiu dacă organele noastre ştiu (SRI, DNA) dar… alegerile din Statele Unite au fost câştigate de Donald Trump!

Mulţumesc redacţiei Cotidianul, singurul ziar care a redat cu promptitudine dreptul meu la replică.

Mulţumesc şi ziarului Bursa pentru publicarea, la vremea procesului, a punctului meu de vedere: Monica Macovei contra lui Victor Roncea, sau torţionarul care nu-şi uită victima

Mulţumesc, desigur, şi celor care nu au preluat minciunile Monicăi Macovei dar, pentru a respecta balanţa Justiţiei şi a apăra Adevărul, vor reda măcar esenţa acestei Scrisori Deschise. UPDATE: Între acestea se remarcă deja ActiveNews, CorectNews şi Epoch Times, care a revenit cu o precizare în favoarea cititorilor şi a corectitudinii jurnalistice. De asemenea, importantele cotidiene BURSA şi Evenimentul Zilei au redat cu promptitudine realitatea.

Anexe din actele depuse la proces, mai jos.

Vă mulţumesc,

Victor Roncea

Adenda 1: Elenina Nicut

elenina-nicut-proces-macovei-roncea-tudor-gadea-antena-3“Vad ca Macovei se lauda ca a castigat procesul cu A3, dracu’, lacu’.

Mai jos, minuta deciziei din care rezulta ca a castigat exclusiv in limita unui paragraf:

“Trecutul procurorului Macovei demonstreaza ca anticomunismul ei este o parodie, o gluma proasta si o minciuna grosolana. Comunismul s a cladit si s a bazat in abuzul sau pe oameni ca Macovei”

Daunele morale au fost pe masura: 200/300 Lei pe persoana fizica, respectiv 2000 Lei pe persoana juridica in solidar cu persoana fizica, adica vax albina pe langa pretentiile reclamantei, 10.000 de euro de caciula, gen.

Paragraful in cauza nu are nimic de a face cu episodul Mineriada ’90.

In rest, adica ce se mai debiteaza in aceasta postare http://radu-tudor.ro/monica-macovei-procuror-anchetator-la…/, actiunea lui Macovei a fost respinsa ca neintemeiata.

Asta asa, ca sa restabilim adevarul, daca tot criticam A3 ca minte si dezinformeaza.”

Adenda 2: Hotărârea Instanţei versus minciunile Monicăi Macovei

macovei-minciuni-proces-roncea-tudor-gadea-antea-3

ANEXE

  1. Asociaţia Victimelor Mineriadei despre Monica Macovei – Document înaintat Curţii de Apel – Declaratie Victimele Mineriadei – PDF
  2. Documentul Parchetului Militar care anchetează Dosarul Mineriadei – Declaratie Chitac – Macovei – Parchetul Militar – PDF
  3. Extrase din presă anterioare articolelor noastre care au generat procesul – ceea ce dovedeşte că Macovei ne iubeşte tot aşa cum o iubim şi noi:

Iată cine apără statul de drept al lui Traian Băsescu

Iată ce text interesant găsim într-o mărturie a generalului Chiţac care foloseşte în apărarea sa, pentru a afirma că poliţia nu a comis violenţe împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, o declaraţie a procurorului…Monica Macovei :

« Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta procuratură a sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi din aceeaşi unitate am fost trimisă la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti, Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu.

La  Măgurele am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau unele declaraţii sub supravegherea unor poliţişti. Nu am văzut niciun act de violenţă. Citind aceste declaraţii am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă.”

Câtă veselie! Cu alte cuvinte, în 13 iunie totul a fost roz, şi raziile poliţiei printre corturile manifestanţilor, şi asaltul Facultăţii de Arhitectură şi întreg simulacrul de după aceea. Nu a existat niciun act de violenţă. Realitatea povestită de cei reţinuţi la Unitatea Militară de la Măgurele e cu totul alta. Dar oare procurorul Monica Macovei nu s-a întrebat de ce a fost folosită o unitate militară pentru a interoga persoane paşnice arestate din Piaţa Universităţii? Acesta e  statul de drept pe care îl promovează doamna Monica Macovei, cea care apăra poliţia agresoare în 13 iunie 1990?

Aţi citit vreodată, doamnă fostă procuror, mărturiile arestaţilor de la Măgurele, din zilele următoare? Cum erau loviţi de cordoane de poliţişti printre care erau siliţi să treacă? Cum erau terorizaţi cu câîni şi cum erau bătuţi atunci când cereau să iasă pentru a-şi face necesităţile? Cum cei mai mulţi au fost nevoiţi să doarmă pe beton, în hangarul de avioane nopţi în şir? Cum minerii făceau razii printre ei, ca să-i înfricoşeze? Cum la plecare au fost ameninţaţi că dacă spun ceva vor fi căutaţi şi arestaţi din nou? Cum v-aţi simţit ca procuror când marele eminescolog Petru Creţia a fost bătut bestial, împreună cu alte sute de cetăţeni ai Bucureştiului? Când fântâna arteziană de la Piaţa Universităţii a fost umplută cu trupurile lipsite de simţire ale celor măcelăriţi în Piaţa Universităţii? Chiar n-aţi văzut acte de violenţă? Astea sunt valorile pe care le apăraţi ca procuror al Republicii, doamna Macovei? În numele lor ne daţi astăzi lecţii?

Înţeleg, din declaraţia dumneavoastră, că aţi luat act cu “problema” Piaţa Universităţii în mai multe etape. Nu vreţi să ne povestiţi câte ceva şi despre celelalte etape în care aţi luat act cu “problema” respectivă?

This entry was posted on joi, iulie 5th, 2012 at 11:05 pm and is filed under Economie.

Sursa: Varujan Vosganian

InPolitics: Dezvaluire: Cum a ”vazut” Macovei mineriada din iunie 1990

5 comentarii / 934 vizualizări / 6 iulie 2012

Generalul Chiţac a folosit o declaraţie a procurorului Monica Macovei pentru a susţine că poliţia nu a comis acte de violenţă împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, în iunie 1990, când sute dintre aceştia au fost transportaţi la unitatea Militară de la Măgurele, unde au fost bătuţi şi torturaţi cu bestialitate, dezvăluie fostul ministru liberal, Varujan Vosganian.

Monica Macovei şi „problema” Piaţa Universităţii
„Iată ce text interesant găsim într-o mărturie a generalului Chiţac care foloseşte în apărarea sa, pentru a afirma că poliţia nu a comis violenţe împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, o declaraţie a procurorului…Monica Macovei : « Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta procuratură a sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi din aceeaşi unitate am fost trimisă la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti, Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu. La Măgurele am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau unele declaraţii sub supravegherea unor poliţişti. Nu am văzut niciun act de violenţă. Citind aceste declaraţii am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă.” Câtă veselie! Cu alte cuvinte, în 13 iunie totul a fost roz, şi raziile poliţiei printre corturile manifestanţilor, şi asaltul Facultăţii de Arhitectură şi întreg simulacrul de după aceea. Nu a existat niciun act de violenţă. Realitatea povestită de cei reţinuţi la Unitatea Militară de la Măgurele e cu totul alta. Dar oare procurorul Monica Macovei nu s-a întrebat de ce a fost folosită o unitate militară pentru a interoga persoane paşnice arestate din Piaţa Universităţii? Acesta e statul de drept pe care îl promovează doamna Monica Macovei, cea care apăra poliţia agresoare în 13 iunie 1990?

Măcelul de la Măgurele
Aţi citit vreodată, doamnă fostă procuror, mărturiile arestaţilor de la Măgurele, din zilele următoare? Cum erau bătuţi de cordoane de poliţişti prin care erau siliţi să treacă? Cum erau terorizaţi cu câîni şi cum erau bătuţi atunci când cereau să iasă pentru a-şi face necesităţile? Cum cei mai mulţi au fost nevoiţi să doarmă pe beton, în hangarul de avioane nopţi în şir? Cum minerii făceau razii printre ei, ca să-i înfricoşeze? Cum la plecare au fost ameninţaţi că dacă spun ceva vor fi căutaţi şi arestaţi din nou? Cum v-aţi simţit ca procuror când marele eminescolog Petru Creţia a fost bătut bestial, împreună cu alţe sute de cetăţeni ai Bucureştiului? Când fântâna arteziană de la Piaţa Universităţii a fost umplută cu trupurile lipsite de simţire ale celor măcelăriţi în Piaţa Universităţii? Chiar n-aţi văzut acte de violenţă? Astea sunt valorile pe care le apăraţi ca procuror al Republicii, doamna Macovei? În numele lor ne daţi astăzi lecţii? Înţeleg, din declaraţia dumneavoastră, că aţi luat act cu “problema” Piaţa Universităţii în mai multe etape. Nu vreţi să ne povestiţi câte ceva şi despre celelalte etape în care aţi luat act cu “problema” respectivă?”, întreabă Varujan Vosganian. (Răzvan Gheorghe)

Dezvaluire: Cum a ”vazut” Macovei mineriada din iunie 1990

Monica Macovei, procurorul care a luptat împotriva Pieței Universității

AccenteCirculă pe net

Politicianul Varujan Vosganian le aduce aminte cititorilor săi cine este de fapt Monica Macovei. Și pentru asta citează o mărturisire a generalului Chiţac care foloseşte în apărarea sa, pentru a afirma că poliţia nu a comis violenţe împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, o declaraţie a procurorului…Monica Macovei.

„« Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta procuratură a sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi din aceeaşi unitate am fost trimisă la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti, Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu.

La  Măgurele am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau unele declaraţii sub supravegherea unor poliţişti. Nu am văzut niciun act de violenţă. Citind aceste declaraţii am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă.”

Câtă veselie! Cu alte cuvinte, în 13 iunie totul a fost roz, şi raziile poliţiei printre corturile manifestanţilor, şi asaltul Facultăţii de Arhitectură şi întreg simulacrul de după aceea. Nu a existat niciun act de violenţă. Realitatea povestită de cei reţinuţi la Unitatea Militară de la Măgurele e cu totul alta. Dar oare procurorul Monica Macovei nu s-a întrebat de ce a fost folosită o unitate militară pentru a interoga persoane paşnice arestate din Piaţa Universităţii? Acesta e  statul de drept pe care îl promovează doamna Monica Macovei, cea care apăra poliţia agresoare în 13 iunie 1990?”, scrie Varujan Vosganian pe blog anunță revistablogurilor.ro.

Dan Zavaleanu Publicat Joi, 12 iulie 2012

Cotidianul

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova