Archive for the ‘Documentare’ Category

Canonizarea Sfântului Arsenie Boca – Înainte Mergătorul Sfinților Închisorilor se împlinește! Doamne, ajută! BIOGRAFIA Sfântului Ardealului

Colorizare: ColoRoștariu

Sinodul Mitropolitan de la Sibiu a decis astăzi, 5 septembrie, la pomenirea Sfintei Elisabeta și a Sfântului Proroc Zaharia, părinții Sfântului Ioan Botezătorul – Înainte Mergătorul, canonizarea Părintelui Arsenie Boca, Sfântul Ardealului. Decizia de canonizare a fost luată cu unanimitatea voturilor membrilor Sinodului Mitropoliei Ardealului, informează BrașovȘtiri. Decizia Sinodului Mitropolitan urmează să fie înaintată preafericitului părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va decide în zilele următoare, la Izvoru Mureșului, data și condițiile în care se va face canonizarea, transmite ActiveNews. Prăznuirea Sfântului Arsenie Boca ar trebui să se facă la 28 noiembrie, ziua când, în 1989 a plecat la Domnul. Este, fără îndoială, Știrea Anului, venită, de bun augur, chiar la Centenarul Eliberării Transilvaniei de sub ocupația ungurească. Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, poate fi considerat, așa cum am sperat, Înainte Mergătorul Sfinților Închisorilor. Doamna Aspazia Oțel Petrescu, fiică duhovnicească a Sfântului Ardealului și mucenică a lui Hristos în închisorile bolșevice antihristice, a profețit acest moment. Portalul Roncea.Ro și Asociația Civic Media au solicitat Bisericii Ortodoxe Române canonizarea Părintelui Arsenie Boca în urmă cu cinci ani, pe 28 noiembrie 2014, la 25 de ani de la înveșnicirea Sfântului, transmițând Patriarhiei și lista celor peste 15.000 de semnatari ai unei Petiții Online.

Imaginea cu un timbru gasit in Republica Moldova – cinste lor, basarabenilor!

Pe 16 iunie 2015, la pomenirea Părintelui Justin Pârvu, Poșta Moldovei l-a cinstit pe Părintele Arsenie Boca, împreună cu alți mărturisitori ai temnițelor comuniste, într-o ediție specială de timbre. În septembrie 2015, Mitropolia Ardealului a început demersurile oficiale pentru canonizarea părintelui Arsenie Boca. În noiembrie 2018, Ziaristi Online a anunțat că 2019, când se împlinesc 30 de ani de la nașterea la Ceruri a Sfântului, este și anul canonizării sale. Portalul MĂRTURISITORII oferă 25 de articole, fotografii inedite, documente și studii despre viața și minunile Sfântului Arsenie Boca. Istoricul Florin Duțu a alcătuit și ne-a furnizat pentru Petiția Online BIOGRAFIA Sfântului Ardealului, pe care o publicăm integral mai jos împreună cu o emisiune TV privind canonziarea mult așteptată.

Slavă Ție, Doamne!

Victor Roncea

Părintele Arsenie Boca, ieromonah, teolog și pictor ortodox român, născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, judeţul Hunedoara, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și, apoi, la Mănăstirea Prislop. Datorită personalității sale şi darului de văzător cu duhul, mii de credincioși veneau să-l asculte. Însă, tot din acest motiv, a fost hărțuit de Securitatea bolşevică. A fost unul dintre martirii comunismului, fiind închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. După 1959, i s-a interzis activitatea preoţească până la moarte, care a survenit la 28 noiembrie 1989. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului se perindă, zilnic, sute de pelerini, iar la sărbătorile aniversare vin zeci de mii de credincioşi din întreaga ţară, care atestă prin mărturiile lor minunile săvârşite de Părintele Arsenie Boca. Pentru că evlavia populară vorbeşte de la sine, cerem Patriarhiei Române, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, să înceapă demersurile fireşti pentru canonizarea Sfântului Ardealului.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

28 noiembrie 2014

Cercetătorul Florin Duţu a avut amabilitatea să ne ofere următorul extras din cartea sa Viata Parintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910 – 1989, editura Floare Alba de Colt, 2015:

CURRICULUM VITAE al Părintelui Arsenie Boca sau o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare (acum împlinit – n.n.)

Oamenii îţi iartă orice, dar nu şi să le-o iei cu un pas înainte” (Părintele Arsenie BOCA, în: Sfinte aduceri-aminte, P.S. Daniil STOENESCU, „Arhanghelul” de la Prislop şi alte scrieri…, p. 261)

Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia… Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu… Vrăjmaşul urlă la mormântul Părintelui.[1] (Arhimandritul Iustin PÎRVU)

Nume: BOCA

Prenume: ZIAN-VĂLEAN (nume de monah: ARSENIE)

Rang monahal: PROTOSINGHEL

Data naşterii: 29 sept. 1910; botezul ortodox: 16 oct. 1910

Locul naşterii:

Satul Vaţa de Sus, com. Vaţa de Jos, Hunedoara

Familia – Părinţii (căsătorie mixtă):

Tatăl: Iosif-Petru (greco-catolic, 24 feb. 1881, oraşul Brad – †19 iun. 1926; †45 de ani), pantofar.

Mama: Creştina (ortodoxă, 30 oct. 1892 – †6 dec. 1951; născută Popa în satul Vaţa de Sus, Hunedoara; †59 de ani în satul Hălmagiu, raion Gurahonţ, regiune Arad), casnică (două clase primare).

Cununiei părinţilor: 7 nov. 1909, Vaţa de Jos (data divorţului: 22 mart. 1922)

Fraţi: Viorela-Minca (22 mart. – 6 apr. 1913)

Bunicii materni: POPA Gligor şi Mariş Pascuţa

Bunicii paterni: BOCA Petru şi Teodora

STUDII:

1922-1929

Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad

1929-1933

Academia Teologică din Sibiu; teza de licenţă: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”

1933-1938

Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Specializarea: „Artă decorativă”, clasa maestrului Costin Petrescu. Absolvent diplomat, calificativ: „Foarte bine”

1934-1935 Premiu „Profesor Atanasiu” (1934-1935, cursul de Perspectivă, prof. Horia Teodoru)

1934-1938

Cursul de mistică al teologului, animatorului cultural şi scriitorului creştin-ortodox militant Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din Bucureşti

12 martie – 8 iunie 1939

Călătoria la Muntele Athos, să înveţe toată rânduiala duhovnicească precum şi meşteşugul artei bizantine; găzduit la chilia cu hramul „Sf. Ipatie” la M-rea Vatopedu

Toamna anului 1939

Stagiu la Chişinău pentru deprinderea meşteşugului poleirii cu aur a icoanelor (cicanca)

c.12 ianuarie – c.12 iunie 1955

Practică pe şantierul Catedralei din Galaţi pentru obţinerea autorizaţiei de a picta biserici, eliberată de Comisia de Pictură a Patriarhiei Române

ACTIVITĂŢI:

1939–1948 – M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, Ţara Făgăraşului, jud. Braşov (stareţ)

25 nov. 1948 – 14 mai 1959 – Mrea Prislop, Ţara Haţegului, jud. Hunedoara (duhovnic; 12 aprilie 1950 – transformarea Prislopului în mănăstire de maici; de la 1 octombrie 1951 până la 14 mai 1959 stareţa mănăstirii a fost maica Zamfira – Julieta CONSTANTINESCU tunsă în monahism la 6 august 1950)

7 aug. 1959 – 13 feb. 1961 – Pictor secund la Biserica „Sf. Elefterie” din Bucureşti, alături de Vasile Rudeanu, tot ucenic al maestrului Costin Petrescu.

9 iul.-sept. 1961 pictor la Biserica „Sf. Parascheva” din satul Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov): fresca din absida altarului – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele (acoperită în anul 1978 când s-a realizat alt program iconografic de către pictorul Constantin Ioanid), precum şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi) în dolomită, o tehnică nepotrivită propusă de pictorul Ştefan Constantinescu (pictura s-a deteriorat din cauza reţetei greşite a acestuia)

1 ian. 1961 – 1 iun. 1967„Pictor şablonist” şi „muncitor specialist pictor” la Atelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor, Bucureşti.

1967–1983 – Pictor la Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu

TREPTE ÎN MONAHISM:

  • Arhimandrit (1955, propus, nu ştim sigur dacă a fost hirotonit arhimandrit)
  • Protosinghel (17 iul. 1949, M. Prislop, Episcopul Andrei Magieru: „Te-am ridicat la rangul de protosinghel”)
  • Ieromonah (10 apr. 1942, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus)
  • Ierodiacon (3 mai 1940, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, primeşte numele de monah Arsenie)
  • Diacon (11 sept. 1936, Catedrala din Sibiu)

ARESTĂRI:

Prima arestare: 19 ian. 1951 – 17 mart. 1952

Ocnele Mari şi Canalul Dunăre-Marea Neagră.

A doua arestare: 20 sept. 1955-8 apr. 1956

Penitenciarele Timişoara, Jilava, Oradea.

OPERA SCRISĂ (publicată postum):

  • Cărarea Împărăţiei
  • „Cuvinte vii” (predici)
  • Manuscrise inedite ale Părintelui Arsenie Boca

OPERA ARTISTICĂ:

„Părintele şi-a depăşit maestrul [pe Costin Petrescu]”. (pictorul şi restauratorul Ion Grigorescu, în: Revista Lumea credinţei, decembrie 2014, p. 59)

Scena intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba-Iulia, Ateneul Român (c.1937), Bucureşti (sub coord. maestrului Costin Petrescu)

Biserica „Sf. Dumitru” din Bixadul Oltului, jud. Covasna, practică (1938) cu maestrul Costin Petrescu

Biserica „Sf. Elefterie”, Bucureşti, (fresca de pe bolta altarului „Maica Domnului cu Pruncul în zeghe”, „Jertfa lui Avraam” etc.) alături de artistul Vasile Rudeanu

Biserica „Sf. Parascheva” din Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov), fresca din absida altarului (1961) – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele – (acoperită 1978) şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi; inexistentă azi)

Biserica „Sf. Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu, pictată integral

Epitaful „Adormirea Maicii Domnului” de la M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus

Vedeți și Evenimentul Istoric: Părintele Arsenie Boca filat de Securitate la parastasul marelui său prieten Nichifor Crainic – de Victor Roncea. FOTO / DOC / VIDEO

Întru cuvenita canonizare a Părintelui Arsenie Boca: Mărturie de la moartea şi înmormântarea “Sfântului Ardealului”. 27 de ani în ceruri

Un agent al Siguranţei despre Părintele Arsenie Boca: “În viitor acest călugăr va avea un rol mare în țară”. 106 ani de la naşterea Sfântului Ardealului. FOTOGRAFII INEDITE

FOTO UNICE de la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca. Peste 14.500 de români cer în scris Patriarhiei Române canonizarea Sfântului Ardealului. Cercetătorul Florin Duţu a întocmit o posibilă Anexă pentru viitorul dosar de canonizare. DOCUMENTE

Alături de Mihai Tîrnoveanu, reclamat de un ungur dement la CNCD pentru Mihai Eminescu – Românul Absolut și Calea Neamului. FOTO-DOCUMENTE / VIDEO UPDATE

CNCD nu mai are ce face pe banii noștri și s-a gândit să pună oamenii pe drumuri în urma reclamației unui ungur dement (*), cu simpatii teroriste, care se răfuiește cu Mihai Eminescu – Românul Absolut și ucenicul său, Mihai Tîrnoveanu, președintele Asociației Calea Neamului, o organizație filantropică de toată isprava, care de circa cinci ani de zile suplinește rolul statului român în teritoriile semi-ocupate Harghita, Covasna și Mureș, unde ajută bisericile românești, tineri studioși și bătrâni nevoiași. Sau sărbătorește cum se cuvine Centenarul Eliberării Budapestei, la Arcul de Triumf.

Adresa la care ne deplasăm azi, 27 August 2019, la orele 10.00, pentru a constata cum demența a devenit aproape lege în România, drept pentru care e luată serios în seamă de o autoritate de stat “autonomă” (foto-document mai jos), este Piața Valter Mărăcineanu Nr. 1 – 3, etaj 2, Sector 1, Cișmigiu, București.

Desigur, vrem și să aflăm chiar de la Mihai Tîrnoveanu – “Discriminatorul”, în ce a constat apărarea sa în fața organelor scoase din “1984”.

Articolul clasic al lui Mihai Eminescu, pentru care este incriminat azi Mihai Tîrnoveanu este:

Ungaria, un palat de spume mincinoase. ECUILIBRUL – articolul pentru care a fost urmarit Eminescu de organele unguresti, la 20 de ani

(*) DEX – demént, ~ă [At: BARCIANU / Pl: ~nți, ~e / E: fr dément] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de alienare mentală Si: nebun. 3-4 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă (demență (1) sau) lipsă de rațiune Si: nebunesc.

PS: Reclamantul, Arus Zsolt, este un militant activ pentru autonomia “Ținutului Secuiesc”, vicepreședinte al “Consiliului Național Secuiesc” și președinte al Fundației Szekler Monitor. Anus Zsolt a participat și la manifestațiile de protest față de sentința de condamnare definitivă a lui Beke Istvan Attila și Szocs Zoltan, extremiști HVIM acuzați de DIICOT de activități teroriste antiromânești și condamnați la 5 ani de închisoare cu executare. Cei doi au vrut să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat, fiind condamnați pentru infracțiunea de „acte de terorism” îndreptate împotriva românilor care aniversau de 1 Decembrie 2015 Ziua Națională la Târgu Secuiesc, manifestație organizată tot de Mihai Tîrnoveanu și Calea Neamului.

Roncea.Ro

Vedeți și: CNCD ar vrea să interzică publicistica lui Eminescu și chiar și cântecul Noi suntem Români. Mihai Tîrnoveanu reclamat la CNCD de un ungur cu simpatii teroriste pentru Eminescu și credința în Biruința Neamului Românesc

UPDATE: EXCLUSIV. Apărarea lui Mihai Tîrnoveanu în fața CNCD. “Mihai Eminescu este chintesența acestui neam!” Președintele Asociației Calea Neamului a desființat acuzele false ale extremistului maghiar Anus Zsolt. DOCUMENT / VIDEO

Cel mai frumos mesaj pentru Ambasada Rusiei la București la 80 de ani de la semnarea Pactului neghiob Ribbentrop – Molotov și 75 de ani de la răpirea Basarabiei. VIDEO

“Biata lume nu știa Că-ntr-o zi la Moscova Au semnat un Pact neghiob Molotov și Ribbentrop…” – Adrian Păunescu

Foto/Video: Roncea.Ro

“Să nu uităm să sărbătorim Centenarul Eliberării Budapestei, pe 4 august, la Arcul de Triumf!” – Dedicația lui Victor Roncea pentru Armata Română la conferirea Premiului Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România pe 2018 pentru interviurile din Ziarul BURSA despre Marea Unire. VIDEO

Colegul nostru, Victor Roncea, a primit Premiul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România pe anul 2018 la categoria Presă scrisă pentru seria de interviuri din ziarul BURSA intitulată “Luminile şi umbrele Centenarului”, care i-a avut între cei intervievaţi pe academicienii şi profesorii Ioan Aurel Pop, Ilie Bădescu şi Larry Watts.

Gala premiilor UZPR pe anul 2018 a avut loc în studiourile Televiziunii Române. În competiţie au participat aproape 100 de jurnalişti din toată ţara, care au trimis producţii de presă scrisă şi online, de radio şi televiziune, reviste şi carte de publicistică, informează cea mai veche societate profesională a jurnaliştilor din România. UZP a fost înfiinţată acum 100 de ani, la 11 ianuarie 1919, pe fondul celebrării naţionale a Marii Uniri şi la propunerea ziaristului Pamfil Şeicaru, proaspăt întors ca voluntar de pe front, unde fusese decorat de Ferdinand I Întregitorul cu ordinul Mihai Viteazul în grad de cavaler pentru faptele sale de vitejie. Profesorul universitar de ziaristică şi eminescologul Nae Georgescu l-a prezentat în cadrul Galei pe Victor Roncea drept “un căutător al adevărului care trăieşte mai intens decât mine acest paradox ziaristic: pasiune mare, caldă, în căutare adevărului, adevăr care este rece, declanşând astfel o perpetuă mişcare complementară” (video TVR, mai jos).

În cuvântul de deschidere a Galei, preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a punctat participarea de excepţie, masivă, la concurs, care, conform acestuia, “demonstrează interesul jurnaliştilor pentru competiţiile Uniunii şi, de asemenea, valoarea şi talentul care definesc presa profesionistă din România”. Printre cei premiaţi s-au aflat autorii unora dintre cele mai relevante lucrări de publicistică din întreaga ţară. Victor Roncea a mulţumit şi a dedicat acest premiu şi Armatei Române la Centenarul de anul acesta al eliberării Budapestei de comunişti şi a blocarii avansului bolşevic asupra Europei, una dintre temele abordate în interviurile de Centenar publicate în BURSA. “Să nu uităm să sărbătorim şi Centenarul Eliberării Budapestei, la 4 august anul acesta, la Arcul de Triumf!”, a mai spus ziaristul premiat de UZP.

Sursa: BURSA

Vedeți Evenimentul Hai la Arcul de Triumf! 100 de ani de la eliberarea Budapestei!

UPDATE: Cum a fost la acțiunea de omagiere a eroilor Armatei Române care au ocupat Budapesta și au eliberat Europa Centrală de bolșevism. FOTO / VIDEO la Arcul de Triumf și Ambasada Rusiei de la CENTENAR

RONCEA.RO

Patriarhul Teoctist: “Dumnezeu ne va ajuta să ridicăm Catedrala cât mai curând: o catedrală pentru România!” 12 ani de la plecarea “Marelui Alb” (7 februarie 1915 – 30 iulie 2007). 12 citate ale Preafericitului Părinte şi un interviu din 2006 de Victor Roncea pentru ziarul ZIUA

Parintele Patriarh Teoctist – Foto Karina Knapek

Patriarhul Teoctist, personalitate remarcabilă a Bisericii Ortodoxe Române, a trecut la cele veşnice în 30 iulie 2007. Astăzi s-a săvârşit pomenirea lui în Bisericile României. Veşnica lui pomenire din neam în neam!

Publicăm aici 12 citate care ne reamintesc de chipul luminos, vorba blândă și sufletul cald al Patriarhului Teoctist, transmise de Basilica şi Roncea.Ro:


  • În altarul Catedralei Mântuirii Neamului, de pe Dealul Arsenalului, trebuie să vedem şi voinţa divină ca acolo să fie altarul răscumpărător şi veşnic aducător aminte al celor care au suferit, atât în timpul comunismului, dar şi în zilele noastre. Sunt sigur că, având sprijinul şi ajutorul credincioşilor, cred că Dumnezeu ne va ajuta să ridicăm Catedrala cât mai curând: o catedrală pentru România! – Integral la Părintele Patriarh Teoctist (7 Februarie 1915 – 30 Iulie 2007). Un interviu de Victor Roncea din 2006

  • De multe ori nu tot ce doreşti să faci îţi este de folos! Este mai bine să laşi ca voia lui Dumnezeu să se împlinească cu răbdare şi cu înţelegere în viaţă.
  • Ortodoxia nu înstrăinează oamenii între ei, ci îi adună pe făgaşul învăţăturii Mântuitorului Hristos, a Sfinţilor Apostoli şi Părinti.
  • A stărui în dreapta credinţă şi în dreapta făptuire, cu orice preţ, rămane, aşadar, condiţia de neclintit a dobândirii vieţii celei adevărate şi a împărtaşirii din roadele Jertfei şi Învierii lui Hristos.
  • În Sfânta Liturghie ne dăruim lui Dumnezeu pe noi înşine, viaţa noastră şi întreaga lume, răspunzând astfel dorinţei de comuniune, de împărtăşire a lui Hristos cu noi.
  • A crede în Hristos înseamnă astăzi a te simţi responsabil în toate, pentru toate şi pentru toţi, înseamnă a fi gata de a “mărturisi”, în orice împrejurări, “pentru adevăr”, arătând lumii prin această că ai înţeles cu adevărat de ce S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu pentru noi: anume, pentru a face cu putinţă că firea noastră umană, cea căzută şi pătimaşă, să iasă de sub puterea păcatului şi a morţii, primind ca dar al iubirii dumnezeieşti preschimbarea ei, prin harul divin cel necreat, şi învrednicirea ei de Împărăţia Cerurilor.
  • Egoismul şi lăcomia înseamnă desfigurarea spirituală a omului, stagnare şi închidere păcătoasă în sine, refuzul de a parcurge prin iubire de Dumnezeu şi de semeni calea către mântuire, calea către semeni.
  • Cel ce biruieşte egoismul îşi întoarce privirea spre Iisus şi spre aproapele său. Astfel, viaţa sa nu va mai fi umbrită de tristeţe, descurajare sau lipsă de iubire, el va fi într-o necontenită căutare a oricărui prilej prin care să fie adusă, întru bucurie, laudă Mântuitorului său şi, totodată, să fie înlesnită mântuirea celorlalţi prin împreună-purtarea sarcinilor lor.
  • Împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele lui Hristos, devenim fii ai Tatălui Ceresc, martori ai Lui în faţa lumii în care trăim: în familiile noastre, la locul nostru de muncă, şi oriunde am întâlni vreun semen din orice colţ al pământului, să-l îmbrăţişăm cu dragostea şi cu dorul lui Hristos.
  • Numai în măsura în care iubim şi simţim lipsa celuilalt, ne este dor de el. Cine nu-l doreşte pe celălalt este lipsit de iubirea izvorâtă din Dumnezeu şi se înstrăinează.
  • Egoismul şi bucuria sunt, este adevărat, de neîmpăcat. Căci cel dintâi se hrăneşte din seva patimilor omului care nu mai vrea să ştie decât de el însuşi, în timp ce bucuria se naşte din iubirea care, altoită pe iubirea lui Hristos, vrea să ştie de Dumnezeu şi de aproapele, care trebuie ajutat atât material cât şi spiritual.
  • Conştientizarea valorii reale a persoanei umane presupune şi convingerea că drepturile fundamentale ale omului îsi au sursa supremă tot în învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos.

Citiţi şi vedeţi:: Patriarhul Teoctist – biografie

Patriarhul Teoctist – Autobiografie: Anii, viaţa si slujirea creştină. VIDEO IN MEMORIAM

ULTIMA INVIERE cu Prea Fericitul Patriarh Teoctist. Dorul Lui Hristos. Pastorala Patriarhului Romaniei: CRESTINII NU MOR NICIODATA – VIDEO/FOTO/DOC

Vizitaţi Teoctist.info

Parintele Patriarh Teoctist – Foto Karina Knapek

Legendarul Radu Theodoru: “Opera Politică a lui Mihai Eminescu este esența Istoriei Românilor. A Istoriei trecute, prezente și viitoare. A eternității”. VIDEO Victor Roncea


Veteranul de război și legendarul explorator, scriitor și general Radu Theodoru, în vârstă de 96 de ani, ne-a mărturisit la 28 iunie, data fatidică a primei arestări a lui Mihai Eminescu, crezul său despre Românul Absolut:

„Eminescu este Biblia Românismului”, spune generalul. „Eminescu reprezintă pentru mine esența românității. Pe masa mea de lucru există Biblia și Eminescu – Opera Politică. Aceasta este esențială. Aceasta ne reprezintă. Opera Politică are valoarea permanenței, a eternității. Aceasta e România, prezentă, trecută și viitoare: Eminescu. E Biblia Românității. Acesta este Eminescu! Pentru mine, Opera Politică a lui Eminescu este esența Istoriei Românilor. Nu numai a Istoriei trecute. Nu. A Istoriei trecute, prezente și viitoare”, ne spune Radu Theodoru în exclusivitate. 28 iunie este una dintre cele mai triste zile din istoria românilor pentru că este și ziua când am pierdut Basarabia, în 1940, consemnează Glasul Istoriei. Opera Politică a jurnalistului Eminescu – “esența Istoriei Românilor” – poate fi găsită în forma sa integrală, sub forma editată de Academia Română și preluată de la vrednicul de pomenire academician Dimitrie Vatamaniuc, la www.Mihai-Eminescu.ro.

La 28 iunie 1883 are loc percheziționarea și devastarea tuturor sediilor odată cu desființarea de către Guvern a Societății Carpații, prin care prim-redactorul ziarului conservator „Timpul” Mihai Eminescu milita, inclusiv cu mijloace clandestine, pentru unirea Transilvaniei cu Țara Mamă în proiectul „Dacia Mare”.

Societatea Carpații era pregătită inclusiv pentru operațiuni armate, după cum relevă eminescologul Theodor Codreanu, și număra mii de membri din Transilvania, Banat, Bucovina, Maramureș și Crișana, teritorii românești aflate sub ocupație străină, cât și, evident, din ceea ce Societatea Carpații numea “România liberă”. Agenții secreți ai imperiilor urmăreau îndeaproape activitatea lui Eminescu în cadrul organizației naționaliste, așa cum demonstrează numeroasele raporte descoperite în Arhivele de la Viena. La 28 iunie 1883 este expulzat din România Émile Galli, directorul ziarului francez din București „L’Indépendence roumaine”.

La 28 iunie 1883 P. P. Carp, membru marcant al Lojii Steaua Românie și al Junimii, se afla la Viena în calitate de ministru plenipotențiar pentru a negocia un tratat secret cu Austro-Ungaria (la care aderă și Italia și Germania), de unde îi scrie lui Titu Maiorescu depeșa care a dus la anihilarea incomodului ziarist naționalist de la Timpul: “Mai potoliți-l pe Eminescu!”. 28 iunie era și ziua de naștere a lui Petre Carp, deci se poate spune că i s-a făcut un cadou pe măsura rangului său. La 28 iunie 1883, Eminescu s-a aflat la Capșa, local pe care nu îl frecventa de obicei.

Cercetătorul Dan Dulciu ne arată că la Capșa se afla la acea dată primul sediu al Legației SUA în România, de unde se și trimiteau telegramele diplomatice spre Departamentul de Stat. Aici locuiau și alți diplomați străini, nu numai cel american. Ambasadorul SUA pentru România și Balcani era dr. Eugene Schuyler, un foarte bun cunoscător al Rusiei și al situației spațiului de securitate de la Gurile Dunării și Marea Neagră, cu care Eminescu se întâlnise personal și discutase aproape până la miezul nopții, cu numai cinci zile în urmă, pe 23 iunie, la Titu Maiorescu acasă, conform jurnalului acestuia.

La 28 iunie 1883 expira un „ultimatum” dat de Austro-Ungaria după ruperea pentru 48 de ore a relațiile diplomatice cu România. La 28 iunie 1883 Germania amenință România cu războiul printr-o scrisoare amenințătoare trimisă de Bismark Regelui Carol I. La 28 iunie 1883, Carol I îi scrie de la Sinaia tatălui său, Karl Anton de Hohenzollern: „Dacă tonul presei românești este extrem de regretabil, cel al ungurilor a ajuns la limita nerușinării, aceștia cer cu o nemaiauzită nerușinare pur și simplu anexiunea /noastră/. În Germania, din nefericire, nu intră ziare scrise în limba maghiară, care aici sunt foarte răspândite, altminteri românii ar fi tratați cu mai multă indulgență. Germanii iubesc banii românești, dar se năpustesc cu lovituri de bâtă asupra țării”, afirma Regele. Evenimentele în cascadă survin după ce, așa cum ne arată eminescologul Nae Georgescu, “raporturile diplomatice ale Regatului României cu Puterile Centrale s-au înrăutățit brusc după sărbătorile de la Iași din 6 iunie, când la dezvelirea statuii lui Ștefan cel Mare, în prezența lui Carol I, s-au rostit discursuri iredentiste (mai ales de către Petre Grădișteanu)”. Pe 6 iunie 1883, și tot la Iași, în acea seara, Eminescu recită pentru prima și ultima oară poemul național “Doina” în fața junimiștilor.

Tot în aceeași zi moare, în urma regimului la care a fost supus, camaradul său de luptă pentru România Mare, teologul și admirabilul compozitor Ciprian Porumbescu, cu care Eminescu se cunoscuse la Putna, la mare reuniune a tinerilor români din spațiul românesc, liber sau ocupat, la rândul său militant pentru “Dacia Mare” în cadrul Societății Arboroasa a românilor din Cernăuți. Peste numai 22 de zile, în contextul geopolitic încărcat și întunecat prezentat succint mai sus, Eminescu este condamnat la moarte civilă, după cum scrie profesorul Nae Georgescu, și este declarat nebun și internat cu forța la Sanatoriul Doctorului Șuțu, unde, peste alți șase ani avea să moară în condiții neelucidate până azi, așa cum demonstrează în studiile sale eminescologul Constantin Barbu.

La 28 iunie 1883, Eminescu scria, în ultimul editorial din Timpul: “Cât pentru presă, am putea să-l asigurăm pe regim că oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, şi teamă ne e că, căutând victoria peste tot, va pierde şi cea deja câştigată în monstruoasa sa pornire de a-şi subjuga şi presa”. Și răzbunarea a venit.

28 iunie 1883 consemnează practic prima arestare politică sub pretext psihiatric a unui ziarist român, pentru crezul și adevărurile sale, formulă uzitată apoi adesea de regimul comunist. Iată de ce Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a propus ca această zi să fie declarată oficial Ziua Națională a Ziaristului Român. Eminescu și colegii săi sunt, cu adevărat, așa cum el însuși scria, “agenții unei lumi viitoare”, “agenți ai istoriei” (un concept întâlnit și la Eliade), agenți ai Marii Uniri realizate la 1 Decembrie 1918. An în care, dacă nu era asasinat în 1889, Eminescu ar fi împlinit doar 68 de ani (respectiv 69, dacă luăm în considerare data reală a nașterii sale, 20 decembrie 1849) și ar mai fi creat și militat pentru România Mare încă mulți ani.

Victor Roncea

Va urma

Apărut și la ActiveNews

La Mulți Ani, Evenimentul Zilei! Evenimentul Istoric: Victor Roncea despre Tezaurul de la ruși și bijuteriile Reginei Maria – povești de dragoste, minciuni, spioni, eroi și morminte. FOTO INEDITE de acum 100 de ani cu presupusul amant al Reginei Maria, spionul american Lt. Col. Joe Boyle

Evenimentul Zilei împlinește astăzi 27 de ani. Sunt bucuros să-mi aduc și eu micile mele contribuții publicistice împreună cu echipa celui mai bun cotidian generalist din România, un ziar care, fără îndoială, a schimbat fața presei românești, schimonosind-o cât a fost ocupat de brigăzile intelectualilor roșii și spălând-o apoi de păcate după preluarea ziarului de către vechea echipă, a veteranilor presei românești pe care îi cunoașteți foarte bine, Simona Ionescu, Mirel Curea și Dan Andronic împreună cu maestrul Ion Cristoiu, fondatorul “bulinei roșii”. Îi doresc Evenimentului Zilei La Mulți Ani! și la cât mai multe dezvăluiri care se schimbe și fața României cât și contribuții spre luminarea adevărului istoric, cum sunt cele apărute în cel mai recent produs de mare succes al trustului, Evenimentul Istoric, din care redau un fragment interesant din numărul lunii, însoțit de fotografii cu totul inedite de acum 100 de ani.

Fragment din materialul apărut în Evenimentul Istoric, Nr. 16, 24 mai – 24 iunie 2019

Tezaurul de la ruși și bijuteriile Reginei Maria – povești de dragoste, minciuni, spioni, eroi și morminte

de Victor Roncea

Regina Maria, Lt. Col. Joe Boyle si Principesa Ileana la Bicaz, dupa recuperarea spionului american in urma unui atac de cord suferit la Chisinau

Chestiunea Tezaurului nostru de la Moscova pasionează de la război încoace cu un interes mereu viu întreaga populaţie românească, şi cu drept cuvânt, pentru că bunurile transportate la Moscova aparţineau nu numai Statului ci şi instituţiilor publice sau private de tot felul precum şi nenumăraţilor cetăţeni. Adunarea deci, într-un mănunchi, a ştirilor utile pentru cunoaşterea adevărului asupra tezaurului român de la Moscova era nu numai necesară, dar şi de mult dorită. Lucrul acesta se impunea cu deosebire fiindcă chestiunea tezaurului român de la Moscova depăşea, prin nedura ei, interesul local-naţional pentru a se aşeza în cadrul problemelor internaţionale.“ Gheron Netta, directorul Institutului Economic Românesc (IER), în prefața cărții lui Mihail Grigore Romaşcanu, şeful Serviciului Studii al Băncii şi autorul celei mai documentate lucrări despre problematică, Tezaurul Român de la Moscova (Cartea Românească, Bucureşti, 1934 – disponibilă integral AICI).

(…) Celebra carte a lui Romașcanu nu apare la BNR ci sub egida IER. Dar în ea autorul are ocazia să lămurească complet falsa recuperare a bijuteriilor Reginei Maria de către spionii George Alexander Hill și Joseph Boyle, o informație inexactă, prezentată romanțat în toate biografiile lui din străinătate ba chiar și pe la noi, unde până și un istoric ca Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei, afirmă nonșalant că „Bijuteriile reginei Maria au fost recuperate de la ruși de un fost căutător de aur”. Și unde sunt, atunci?

Cine este Joe Boyle?

Arhiva Alexandru Ștefan Mihăilescu

Dar cine este Joe Boyle și cum a apărut povestea cusută cu fir de aur? După ce face bani din aur în teritoriile Yukon, câștigă un proces de înșelăciune cu faimosul Sigmund Rotshchild de la care obține suma datorată, de 500.000 de dolari, contribuie la implicarea Canadei în Primul Război Mondial cu un detașament de 50 de militari, recrutați, instruiți și înzestrați cu mitraliere chiar de el, devine prieten cu viitorul președinte al SUA Herbert Hoover, cu care lucrează cot la cot la fondarea Comitetului American al Inginerilor, în numele căruia pleacă în Rusia și reușește să desțelenească încurcatele căi ferate ale Moscovei, Boyle aterizează în România pe cai mari. Cai cu aripi, puse la spate de amicul său, spionul britanic – născut în Kazan, Tatarstan după unii, după alții în Estonia – căpitanul George Alexander Hill, care, ca în povestea cu Motanul încălțat, răspândește istoria despre uimitoarele aventuri ale celor doi în Rusia sovietică. Hill ar fi venit cu Boyle la Moscova din Petersburg, unde au aflat de la ministrul român Constantin Diamandi despre situația Tezaurului României, rechiziționat de bolșevici. Fug repede la Moscova și reușesc să scoată din Kremlin aur în valoare de 100 de milioane de lei plus bijuteriile Reginei Maria, pe care le încarcă toate într-un tren și ajung la Iași încununați de victorie, după alte teribile peripeții prin teritoriul inamic secerat de revoluția bolșevică. Informația falsă apare în mai toate biografiile celor doi.

În realitate, după cum demonstrează Mihail Romașcanu pe baza documentelor și a mărturiilor celor implicați, angajați ai Băncii și soldați români trimiși pentru paza Tezaurului, „nici un gram din aurul românesc aflat la Moscova n-a fost ridicat”. Tot ceea ce au adus cei doi, însoțiți de un funcționar al băncii, C. Vasilescu, au fost, conform procesului verbal de predare-primire de la Iași, datat 12 decembrie 1917, următoarele: 544.000 bilete a 100 de lei, 1.064.736 bilete a 2 lei și 896.225 bilete a 1 leu. Totodată au fost repatriați și militarii trimiși cu Tezaurul. Pentru acest serviciu și pentru altele aduse României în timpul războiului, Boyle și Hill au fost decorați. Atât și nimic mai mult, scrie Romașcanu, care consideră că dovezile publicate „sunt hotărâtoare pentru a sfărâma o legendă publicată într-o carte în care mai mult de trei sferturi dintre afirmațiuni sunt isvorâte dintr-o imaginație destul de bogată”.

Dincolo de legenda croită de Hill, există suficiente alte date despre activitatea benefică a lui Boyle în România, motiv pentru care a și fost învăluit de admirația Reginei Maria. Îl găsim, astfel, la negocieri cu bolșevicul Rakovski pentru Basarabia și România, scurt-circuitat de un atac de cord sau cerebro-vascular la Chișinău și adus de Regină la Bicaz, pentru refacere, apoi în spatele primului acord comercial canadiano-român, semnat de Regină la 6 martie 1919 la Paris, prin care România primea un credit de 25 milioane dolari sau la masa Conferinței de Pace de la Paris.

Salvarea românilor de la Odesa

Arhiva Alexandru Ștefan Mihăilescu – Lt. Col. Boyle la Odesa cu prizonierii romani

Dar poate cel mai temerar act al colonelului Boyle rămâne salvarea în martie 1918, pe fondul declarării Unirii Basarabiei cu Patria-mamă, a 62 de ostatici români eliberați din Odesa, unde se aflau în prizonieratul bolșevicilor, sub paza „Batalionului Morții”. Ethel Greening Pantazzi, o compatrioată de-a lui Joe Boyle căsătorită cu unul dintre românii închiși, directorul Afacerilor Navale și fost comandant al crucişătorul Elisabeta și Diviziei de Dunăre, reușește prin dragostea sa față de soțul ei Vasile (Basil) Pantazzi (foto mai jos) să salveze întregul grup arestat și ca și condamnat la moarte.

Arhiva Alexandru Ștefan Mihăilescu – Contramiralul Basil Vasile Pantazzi si Ethel Greeninng Pantazzi

Ea îl alertează pe Boyle, care, prin manevre de inteligență, diplomație și forță reușește să-i îmbarce pe un vas pe prizonieri, între care se află un vicepreședinte al Senatului, patru senatori, doi generali și Comandorul Pantazzi, pentru a le da la schimb bolșevicilor, la intrarea în țară, un număr de marinari reținuți de români.La Galați sunt primiți la 5 aprilie cu entuziasm de reprezentanții Guvernului, ai Palatului și de popor. Cu un tren special sosesc la Iași unde Boyle este primit ca erou la 6 aprilie 1918. A doua zi, Boyle ia prânzul cu Regele și Regina și i se conferă medalia „Steaua României” în grad de mare cruce”, menționează un biograf vivace al colonelului, dr. Francis Dworschak, în publicația de limbă română din Canada, Observatorul. Toată istoria pasionantă a acestui eveniment este descrisă cu talent și lux de amănunte de Ethel Greening Pantazzi, soția plină de abnegație a lui Vasile, în memoriile ei, „Romania in Light and Shadow”, apărute și la Humanitas, în 2015, sub titlul „România în lumini și umbre. 1909-1919”. Contraamiralul Pantazzi, la rândul lui un erou al reîntregirii, din câte aflăm de pe internet a fost înmormântat în satul Budila, dar nu mai are placă mortuară. „Peste rămășițele sale pământești au fost înmormântați soții Bondarenco Leonte și Bondarenco Cornelia”, informează o doamnă din sat. Evenimentul Istoric a avut șansa să primească de la unul dintre succesorii familor Cesianu-Racovitza-Pantazzi, inimosul Alexandru Ștefan Mihăilescu, realizatorul site-ului Cesianu-Racovitza.ro, câteva fotografii extraordinare din prizonieratul de la Odesa urmat de primirea triumfală a colonelului Boyle la Iași, fotografii folosite și în cadrul proiectului Starea Națiunii de către Asociația Culturală Atelierele Albe și care reflectă, credem noi, personalitatea puternică a personajului nostru, Joe Boyle.

Arhiva Alexandru Ștefan Mihăilescu – Lt Col Boyle la Iasi cu prizonierii salvati

Joe și Maria, dragoste la prima vedere

La Iaşi a fost decorat, a fost prezentat Regelui şi Reginei şi ce trebuia să se întâmple, fiindcă aşa era scris în cartea destinului, s-a întâmplat. Evenimentele din primele luni ale anului împrăştiaseră pe toţi aceşti prieteni încercaţi — n-am enumerat mai sus decât pe cei mai de seamă— şi Regina ar fi rămas singură în braţele doamnelor sale de onoare dacă nu s-ar fi deschis, cam în aceeaşi vreme, înaintea ei, braţele viguroase ale colonelului Boyle. Cred că aventurierul canadian a fost singurul bărbat care a dominat, dar care a dominat complet, această nobilă şi mândră femeie. Ştirbei a avut o covârşitoare influenţă asupra ei, dar n-a dominat-o niciodată. Numai Boyle a făcut dintr-însa ce a vrut”, scrie destul de acid Constantin Argetoianu în memoriile sale.

Articol din 1938 scris de fiica lui Joe Boyle, Flora Alexander Boyle

Tot Argetoianu descrie o altă scenă, destul de picantă, de data aceasta din iatacurile de la București Reginei: „Fiind chemat la Palatul Cotroceni, l-am găsit pe Barbu Ştirbey care se plimba pe coridor: ‘De azi dimineaţă sunt aici şi o rog să mă primească şi nu vrea… A luat ceaiul cu Boyle, a ieşit apoi călare cu Boyle, s-a închis după asta cu Boyle şi acum e cu Boyle… Pe mine nu vrea să mă vadă’“, se plângea Ştirbey, eternul amant al reginei. Când a intrat la regină, Argetoianu a nimerit într-un cuib al amorului. Despletită şi îmbujorată, abia stăpânindu-şi răsuflarea, suverana României a apărut aproape dezgolită, într-o rochie vaporoasă din mătase gălbuie. Lui Argetoianu i-a fost limpede că întrerupsese întâlnirea amoroasă a reginei cu oaspetele de casă. „Cu faţa îmbujorată în călduri, abia acoperită, frumoasă ca în poveşti, regina Maria se rupsese vădit din braţele amorului şi, bacantă îmbătată de fericire, a înaintat spre mine cu paşi de balet, pe când uşa din fund, prin care fugise amorul, se închidea – nu însă destul de repede ca ochii mei ageri să nu fi prins silueta canadianului… Încurcată, zdrobită, extaziată, regina a venit spre mine, proptindu-se din scaun în scaun şi m-a rugat sâ şed pe divanul pe care căzuse şi dânsa, şi nu mi-a spus decât atât: ‘Voila!’… I-am sărutat mâna şi cu tonul cel mai ceremonios, ca şi când n-aş fi văzut nimic, nici măcar dezordinea toaletei sale, i-am spus: ‘Sunt la ordinele Majestăţii Voastre’… Biata femeie! Ce frumoasă şi ce încordată era! O mai văzusem eu la Viena, într-o gară, cu părul despletit – dar nu o surprinsesem încă scăpată din braţele cuiva… Încetul cu încetul s-a liniştit şi a început să-mi povestească. Pe măsură ce vorbea, se liniştea şi văpaia de faţa ei se stingea încetul cu încetul, femeia îşi revenea în fire. Şi-a strâns halatul pe piept să-şi ascundă sânii, dintr-o zvâcnire de cap şi-a aruncat părut pe spate şi deodată am simţit că se simţea şi ea… jenată de starea în care se afla“.

Hill, spionul favorit al lui Trotki?

Întorcîndu-ne la asociatul său, George Hill și afacerea Tezaurului, „rămâne totuși fără răspuns o întrebare”, spune Romașcanu: cu ce intenție a susținut dl George Hill acest neadevăr? Cui prodest? Dacă luăm în considerare ca real un titlu al unei cărți apărute recent despre viața lui George Hill, intitulate „Spionul favorit al lui Troțki”, ne putem face o idee. Deși este publicată în 2017, când nu se mai poate spune că informațiile sunt greu de verificat, autorul ei Peter Day, introduce încă din primele rânduri ale Prefeței aceeași legendă, potrivit căreia George Hill a „răpit” bijuteriile Casei Regale a României din Rusia Sovietică și, mai mult decât atât, a fost implicat într-o tentativă de salvare a familiei Țarului.

Analistul CIA Hayden Peake a recenzat cartea pentru ofițerii americani de intelligence și consideră că cel puțin titlul ei e cam tras de păr. Tot el pomenește în treacăt că celebra cârtiță sovietică din serviciul secret britanic, defectorul Kim Philby, îl amintește pe fostul său coleg în memoriile sale publicate în 1968 drept „veselul George Hill”. (…)

Crucea românească a lui Boyle

Născut pe 6 noiembrie 1867 la Toronto dintr-o familie scoțiano-irlandeză, Boyle a murit pe 14 aprilie 1923 în casa unui prieten din Hampton Hill, în apropierea Londrei, unde a și fost înmormântat. Ca și Maria, a avut șapte copii, patru din prima căsătorie și trei dintr-a doua. Fiica lui cea mare, Flora Alexander Boyle, scria în „Maclean’s Magazine” din 1 iunie 1938 că Regina Maria a transportat personal cu suita sa, la una dintre primele vizite făcute la mormânt, o lespede și o cruce românească străveche de piatră, pe care era săpată inițiala sa și un ghiveci tot de piatră în care a plantat o iederă adusă din România (foto mai sus). Pe placă, Regina Maria, a înscris două versuri din poezia „Legea Yukonului” de Robert William Service, un poet din teritoriile bătute de Boyle: “A man with the heart of a Viking And the simple faith of a child.” – “Un om cu inima unui viking şi credinţa simplă a unui copil“. Dar strofa întreagă cuprinde și restul poveștii de dragoste a Reginei-soldat:

And I wait for the men who will win me – and I will not be won in a day;/ And I will not be won by weaklings, subtle, suave and mild,/ But by men with hearts of vikings, and with the simple faith of a child/ Desperate, strong, and restless, unthrottled by fear or defeat.”

În 1983, la cererea Florei, rămășițele pământești ale colonelului Boyle sunt repatriate și, la 29 iunie, la Cimitirul din Woodstock, are loc reînhumarea, cu onoruri militare. Deși crucea veche românească a fost transferată de asemenea la mormântul din Canada, lângă un monument ridicat în cinstea lui Boyle, peste ani observăm că, din motive necunoscute, aceasta a fost placată sau înlocuită cu o copie din marmură neagră. Pe monument stă scris: “Locotenent Colonel Joseph W. Boyle D.S.O. [Distinguished Service Order – decorație militară britanică, n.n], Regele Klondike-ului și Salvatorul României”. (…)

Roncea Ro / Evenimentul Istoric

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova