Archive for the ‘Colimatorul’ Category

La Mulți Ani, Evenimentul Zilei! Evenimentul Istoric: Victor Roncea despre Tezaurul de la ruși și bijuteriile Reginei Maria – povești de dragoste, minciuni, spioni, eroi și morminte. FOTO INEDITE de acum 100 de ani cu presupusul amant al Reginei Maria, spionul american Lt. Col. Joe Boyle

Evenimentul Zilei împlinește astăzi 27 de ani. Sunt bucuros să-mi aduc și eu micile mele contribuții publicistice împreună cu echipa celui mai bun cotidian generalist din România, un ziar care, fără îndoială, a schimbat fața presei românești, schimonosind-o cât a fost ocupat de brigăzile intelectualilor roșii și spălând-o apoi de păcate după preluarea ziarului de către vechea echipă, a veteranilor presei românești pe care îi cunoașteți foarte bine, Simona Ionescu, Mirel Curea și Dan Andronic împreună cu maestrul Ion Cristoiu, fondatorul “bulinei roșii”. Îi doresc Evenimentului Zilei La Mulți Ani! și la cât mai multe dezvăluiri care se schimbe și fața României cât și contribuții spre luminarea adevărului istoric, cum sunt cele apărute în cel mai recent produs de mare succes al trustului, Evenimentul Istoric, din care redau un fragment interesant din numărul lunii, însoțit de fotografii cu totul inedite de acum 100 de ani.

Fragment din materialul apărut în Evenimentul Istoric, Nr. 16, 24 mai – 24 iunie 2019

Tezaurul de la ruși și bijuteriile Reginei Maria – povești de dragoste, minciuni, spioni, eroi și morminte

de Victor Roncea

Regina Maria, Lt. Col. Joe Boyle si Principesa Ileana la Bicaz, dupa recuperarea spionului american in urma unui atac de cord suferit la Chisinau

Chestiunea Tezaurului nostru de la Moscova pasionează de la război încoace cu un interes mereu viu întreaga populaţie românească, şi cu drept cuvânt, pentru că bunurile transportate la Moscova aparţineau nu numai Statului ci şi instituţiilor publice sau private de tot felul precum şi nenumăraţilor cetăţeni. Adunarea deci, într-un mănunchi, a ştirilor utile pentru cunoaşterea adevărului asupra tezaurului român de la Moscova era nu numai necesară, dar şi de mult dorită. Lucrul acesta se impunea cu deosebire fiindcă chestiunea tezaurului român de la Moscova depăşea, prin nedura ei, interesul local-naţional pentru a se aşeza în cadrul problemelor internaţionale.“ Gheron Netta, directorul Institutului Economic Românesc (IER), în prefața cărții lui Mihail Grigore Romaşcanu, şeful Serviciului Studii al Băncii şi autorul celei mai documentate lucrări despre problematică, Tezaurul Român de la Moscova (Cartea Românească, Bucureşti, 1934 – disponibilă integral AICI).

(…) Celebra carte a lui Romașcanu nu apare la BNR ci sub egida IER. Dar în ea autorul are ocazia să lămurească complet falsa recuperare a bijuteriilor Reginei Maria de către spionii George Alexander Hill și Joseph Boyle, o informație inexactă, prezentată romanțat în toate biografiile lui din străinătate ba chiar și pe la noi, unde până și un istoric ca Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei, afirmă nonșalant că „Bijuteriile reginei Maria au fost recuperate de la ruși de un fost căutător de aur”. Și unde sunt, atunci?

Cine este Joe Boyle?

Arhiva Alexandru Ștefan Mihăilescu

Dar cine este Joe Boyle și cum a apărut povestea cusută cu fir de aur? După ce face bani din aur în teritoriile Yukon, câștigă un proces de înșelăciune cu faimosul Sigmund Rotshchild de la care obține suma datorată, de 500.000 de dolari, contribuie la implicarea Canadei în Primul Război Mondial cu un detașament de 50 de militari, recrutați, instruiți și înzestrați cu mitraliere chiar de el, devine prieten cu viitorul președinte al SUA Herbert Hoover, cu care lucrează cot la cot la fondarea Comitetului American al Inginerilor, în numele căruia pleacă în Rusia și reușește să desțelenească încurcatele căi ferate ale Moscovei, Boyle aterizează în România pe cai mari. Cai cu aripi, puse la spate de amicul său, spionul britanic – născut în Kazan, Tatarstan după unii, după alții în Estonia – căpitanul George Alexander Hill, care, ca în povestea cu Motanul încălțat, răspândește istoria despre uimitoarele aventuri ale celor doi în Rusia sovietică. Hill ar fi venit cu Boyle la Moscova din Petersburg, unde au aflat de la ministrul român Constantin Diamandi despre situația Tezaurului României, rechiziționat de bolșevici. Fug repede la Moscova și reușesc să scoată din Kremlin aur în valoare de 100 de milioane de lei plus bijuteriile Reginei Maria, pe care le încarcă toate într-un tren și ajung la Iași încununați de victorie, după alte teribile peripeții prin teritoriul inamic secerat de revoluția bolșevică. Informația falsă apare în mai toate biografiile celor doi.

În realitate, după cum demonstrează Mihail Romașcanu pe baza documentelor și a mărturiilor celor implicați, angajați ai Băncii și soldați români trimiși pentru paza Tezaurului, „nici un gram din aurul românesc aflat la Moscova n-a fost ridicat”. Tot ceea ce au adus cei doi, însoțiți de un funcționar al băncii, C. Vasilescu, au fost, conform procesului verbal de predare-primire de la Iași, datat 12 decembrie 1917, următoarele: 544.000 bilete a 100 de lei, 1.064.736 bilete a 2 lei și 896.225 bilete a 1 leu. Totodată au fost repatriați și militarii trimiși cu Tezaurul. Pentru acest serviciu și pentru altele aduse României în timpul războiului, Boyle și Hill au fost decorați. Atât și nimic mai mult, scrie Romașcanu, care consideră că dovezile publicate „sunt hotărâtoare pentru a sfărâma o legendă publicată într-o carte în care mai mult de trei sferturi dintre afirmațiuni sunt isvorâte dintr-o imaginație destul de bogată”.

Dincolo de legenda croită de Hill, există suficiente alte date despre activitatea benefică a lui Boyle în România, motiv pentru care a și fost învăluit de admirația Reginei Maria. Îl găsim, astfel, la negocieri cu bolșevicul Rakovski pentru Basarabia și România, scurt-circuitat de un atac de cord sau cerebro-vascular la Chișinău și adus de Regină la Bicaz, pentru refacere, apoi în spatele primului acord comercial canadiano-român, semnat de Regină la 6 martie 1919 la Paris, prin care România primea un credit de 25 milioane dolari sau la masa Conferinței de Pace de la Paris.

Salvarea românilor de la Odesa

Arhiva Alexandru Ștefan Mihăilescu – Lt. Col. Boyle la Odesa cu prizonierii romani

Dar poate cel mai temerar act al colonelului Boyle rămâne salvarea în martie 1918, pe fondul declarării Unirii Basarabiei cu Patria-mamă, a 62 de ostatici români eliberați din Odesa, unde se aflau în prizonieratul bolșevicilor, sub paza „Batalionului Morții”. Ethel Greening Pantazzi, o compatrioată de-a lui Joe Boyle căsătorită cu unul dintre românii închiși, directorul Afacerilor Navale și fost comandant al crucişătorul Elisabeta și Diviziei de Dunăre, reușește prin dragostea sa față de soțul ei Vasile (Basil) Pantazzi (foto mai jos) să salveze întregul grup arestat și ca și condamnat la moarte.

Arhiva Alexandru Ștefan Mihăilescu – Contramiralul Basil Vasile Pantazzi si Ethel Greeninng Pantazzi

Ea îl alertează pe Boyle, care, prin manevre de inteligență, diplomație și forță reușește să-i îmbarce pe un vas pe prizonieri, între care se află un vicepreședinte al Senatului, patru senatori, doi generali și Comandorul Pantazzi, pentru a le da la schimb bolșevicilor, la intrarea în țară, un număr de marinari reținuți de români.La Galați sunt primiți la 5 aprilie cu entuziasm de reprezentanții Guvernului, ai Palatului și de popor. Cu un tren special sosesc la Iași unde Boyle este primit ca erou la 6 aprilie 1918. A doua zi, Boyle ia prânzul cu Regele și Regina și i se conferă medalia „Steaua României” în grad de mare cruce”, menționează un biograf vivace al colonelului, dr. Francis Dworschak, în publicația de limbă română din Canada, Observatorul. Toată istoria pasionantă a acestui eveniment este descrisă cu talent și lux de amănunte de Ethel Greening Pantazzi, soția plină de abnegație a lui Vasile, în memoriile ei, „Romania in Light and Shadow”, apărute și la Humanitas, în 2015, sub titlul „România în lumini și umbre. 1909-1919”. Contraamiralul Pantazzi, la rândul lui un erou al reîntregirii, din câte aflăm de pe internet a fost înmormântat în satul Budila, dar nu mai are placă mortuară. „Peste rămășițele sale pământești au fost înmormântați soții Bondarenco Leonte și Bondarenco Cornelia”, informează o doamnă din sat. Evenimentul Istoric a avut șansa să primească de la unul dintre succesorii familor Cesianu-Racovitza-Pantazzi, inimosul Alexandru Ștefan Mihăilescu, realizatorul site-ului Cesianu-Racovitza.ro, câteva fotografii extraordinare din prizonieratul de la Odesa urmat de primirea triumfală a colonelului Boyle la Iași, fotografii folosite și în cadrul proiectului Starea Națiunii de către Asociația Culturală Atelierele Albe și care reflectă, credem noi, personalitatea puternică a personajului nostru, Joe Boyle.

Arhiva Alexandru Ștefan Mihăilescu – Lt Col Boyle la Iasi cu prizonierii salvati

Joe și Maria, dragoste la prima vedere

La Iaşi a fost decorat, a fost prezentat Regelui şi Reginei şi ce trebuia să se întâmple, fiindcă aşa era scris în cartea destinului, s-a întâmplat. Evenimentele din primele luni ale anului împrăştiaseră pe toţi aceşti prieteni încercaţi — n-am enumerat mai sus decât pe cei mai de seamă— şi Regina ar fi rămas singură în braţele doamnelor sale de onoare dacă nu s-ar fi deschis, cam în aceeaşi vreme, înaintea ei, braţele viguroase ale colonelului Boyle. Cred că aventurierul canadian a fost singurul bărbat care a dominat, dar care a dominat complet, această nobilă şi mândră femeie. Ştirbei a avut o covârşitoare influenţă asupra ei, dar n-a dominat-o niciodată. Numai Boyle a făcut dintr-însa ce a vrut”, scrie destul de acid Constantin Argetoianu în memoriile sale.

Articol din 1938 scris de fiica lui Joe Boyle, Flora Alexander Boyle

Tot Argetoianu descrie o altă scenă, destul de picantă, de data aceasta din iatacurile de la București Reginei: „Fiind chemat la Palatul Cotroceni, l-am găsit pe Barbu Ştirbey care se plimba pe coridor: ‘De azi dimineaţă sunt aici şi o rog să mă primească şi nu vrea… A luat ceaiul cu Boyle, a ieşit apoi călare cu Boyle, s-a închis după asta cu Boyle şi acum e cu Boyle… Pe mine nu vrea să mă vadă’“, se plângea Ştirbey, eternul amant al reginei. Când a intrat la regină, Argetoianu a nimerit într-un cuib al amorului. Despletită şi îmbujorată, abia stăpânindu-şi răsuflarea, suverana României a apărut aproape dezgolită, într-o rochie vaporoasă din mătase gălbuie. Lui Argetoianu i-a fost limpede că întrerupsese întâlnirea amoroasă a reginei cu oaspetele de casă. „Cu faţa îmbujorată în călduri, abia acoperită, frumoasă ca în poveşti, regina Maria se rupsese vădit din braţele amorului şi, bacantă îmbătată de fericire, a înaintat spre mine cu paşi de balet, pe când uşa din fund, prin care fugise amorul, se închidea – nu însă destul de repede ca ochii mei ageri să nu fi prins silueta canadianului… Încurcată, zdrobită, extaziată, regina a venit spre mine, proptindu-se din scaun în scaun şi m-a rugat sâ şed pe divanul pe care căzuse şi dânsa, şi nu mi-a spus decât atât: ‘Voila!’… I-am sărutat mâna şi cu tonul cel mai ceremonios, ca şi când n-aş fi văzut nimic, nici măcar dezordinea toaletei sale, i-am spus: ‘Sunt la ordinele Majestăţii Voastre’… Biata femeie! Ce frumoasă şi ce încordată era! O mai văzusem eu la Viena, într-o gară, cu părul despletit – dar nu o surprinsesem încă scăpată din braţele cuiva… Încetul cu încetul s-a liniştit şi a început să-mi povestească. Pe măsură ce vorbea, se liniştea şi văpaia de faţa ei se stingea încetul cu încetul, femeia îşi revenea în fire. Şi-a strâns halatul pe piept să-şi ascundă sânii, dintr-o zvâcnire de cap şi-a aruncat părut pe spate şi deodată am simţit că se simţea şi ea… jenată de starea în care se afla“.

Hill, spionul favorit al lui Trotki?

Întorcîndu-ne la asociatul său, George Hill și afacerea Tezaurului, „rămâne totuși fără răspuns o întrebare”, spune Romașcanu: cu ce intenție a susținut dl George Hill acest neadevăr? Cui prodest? Dacă luăm în considerare ca real un titlu al unei cărți apărute recent despre viața lui George Hill, intitulate „Spionul favorit al lui Troțki”, ne putem face o idee. Deși este publicată în 2017, când nu se mai poate spune că informațiile sunt greu de verificat, autorul ei Peter Day, introduce încă din primele rânduri ale Prefeței aceeași legendă, potrivit căreia George Hill a „răpit” bijuteriile Casei Regale a României din Rusia Sovietică și, mai mult decât atât, a fost implicat într-o tentativă de salvare a familiei Țarului.

Analistul CIA Hayden Peake a recenzat cartea pentru ofițerii americani de intelligence și consideră că cel puțin titlul ei e cam tras de păr. Tot el pomenește în treacăt că celebra cârtiță sovietică din serviciul secret britanic, defectorul Kim Philby, îl amintește pe fostul său coleg în memoriile sale publicate în 1968 drept „veselul George Hill”. (…)

Crucea românească a lui Boyle

Născut pe 6 noiembrie 1867 la Toronto dintr-o familie scoțiano-irlandeză, Boyle a murit pe 14 aprilie 1923 în casa unui prieten din Hampton Hill, în apropierea Londrei, unde a și fost înmormântat. Ca și Maria, a avut șapte copii, patru din prima căsătorie și trei dintr-a doua. Fiica lui cea mare, Flora Alexander Boyle, scria în „Maclean’s Magazine” din 1 iunie 1938 că Regina Maria a transportat personal cu suita sa, la una dintre primele vizite făcute la mormânt, o lespede și o cruce românească străveche de piatră, pe care era săpată inițiala sa și un ghiveci tot de piatră în care a plantat o iederă adusă din România (foto mai sus). Pe placă, Regina Maria, a înscris două versuri din poezia „Legea Yukonului” de Robert William Service, un poet din teritoriile bătute de Boyle: “A man with the heart of a Viking And the simple faith of a child.” – “Un om cu inima unui viking şi credinţa simplă a unui copil“. Dar strofa întreagă cuprinde și restul poveștii de dragoste a Reginei-soldat:

And I wait for the men who will win me – and I will not be won in a day;/ And I will not be won by weaklings, subtle, suave and mild,/ But by men with hearts of vikings, and with the simple faith of a child/ Desperate, strong, and restless, unthrottled by fear or defeat.”

În 1983, la cererea Florei, rămășițele pământești ale colonelului Boyle sunt repatriate și, la 29 iunie, la Cimitirul din Woodstock, are loc reînhumarea, cu onoruri militare. Deși crucea veche românească a fost transferată de asemenea la mormântul din Canada, lângă un monument ridicat în cinstea lui Boyle, peste ani observăm că, din motive necunoscute, aceasta a fost placată sau înlocuită cu o copie din marmură neagră. Pe monument stă scris: “Locotenent Colonel Joseph W. Boyle D.S.O. [Distinguished Service Order – decorație militară britanică, n.n], Regele Klondike-ului și Salvatorul României”. (…)

Roncea Ro / Evenimentul Istoric

PĂRINTELE JUSTIN a murit în aceeaşi zi cu EMINESCU: 16 iunie. Adevăruri ascunse. Pomenirea lor la Petru Vodă – VIDEO. 130 de ani de la uciderea lui Mihai Eminescu

Ne-ar fi plăcut să avem şi o fotografie cu barbă a lui Eminescu – de dinainte de fi smuls de Poliţie din redacţia “României libere” la începutul anului 1889 -, alături de cele patru fotografii clasice, de la tinereţe, pe când se războia cu ungurii în “Federaţiunea”, până la deplina maturitate a gazetarului de forţă şi de geniu, care zguduia din temelii eşafodajul veneticilor “roşii”, liberalii, dar şi al conservatorilor trădători, la ziarul “Timpul”. În schimb avem această imagine doar printr-o mască mortuară, din care răzbate chipul de Hrist al Românului Absolut, chinuit şi răstignit pe Golgota Neamului Românesc.

Se împlinesc azi 130 de ani de la moartea determinată de factori externi a lui Mihai Eminescu, respectiv otrăvirea cu mercur până la colapsul organismului. Deşi au trecut atâţia ani, în care specialiştii au putut consulta temeinic toate datele corecte ale biografiei gânditorului naţional, atât data sa de naştere – cea reală, 20 decembrie 1849, după cum o consemnează chiar tatăl său, căminarul Gheorghe, în Psaltirea familiei -, cât şi cea a morţii – în acest caz, 16 iunie 1889 -, sunt colportate falsificat în spaţiul public.

Motivul, în ce priveşte data morţii, este acoperirea de către urmaşii celor care l-au prigonit a grabei suspecte cu care a fost înmormântat Mihai Eminescu, la doar o zi după moartea sa, pe 17 iunie. Aşa, mintea bietului român moleşită cu avalanşe de informaţii false, nu mai reacţionează când vede că pe 15, chipurile, ar fi murit, şi pe 17 a fost îngropat. Par trei zile, aşa cum cere tradiţia şi cum este normal: 15, 16 şi 17. Dar nu sunt! Eminescu, după cum o spun înaintaşii noştri şi colegii lui, gazetarii vremii, a fost descoperit mort pe 16 iunie dimineaţa. Într-o vineri. Prietenii şi contemporanii săi l-au pomenit după moartea sa întotdeauna la 16 iunie. Corneliu Botez, unul dintre primii săi biografi, îi înscrie foarte clar pe coperta volumului “Omagiu lui Eminescu” – foto mai jos – , apărut la 20 de ani de la moartea jurnalistului şi poetului naţional, data corectă: 16 iunie 1889. De altfel, după cum consemnează presa vremii, la 16 iunie 1909 merseseră în pelerinaj la mormân­tul de la Cimitirul Bellu oamenii de cultură importanţi ai mo­mentului: Dimitrie Anghel, G. Coşbuc, Şt. O. losif, G. Murnu, I. Slavici, Chibici-Râmneanu, I. Scurtu, A. Stavri, Carol Stork. Placa de pe locul în care a fost nefastul Institut “Caritatea” al medicului-asasin Şuţu, din strada Plantelor, consemnează aceeaşi dată: 16 iunie.

Profesorul Nae Georgescu, renumitul eminescolog, ne relevă surse de presă sincrone care vorbesc de noaptea de 15 spre 16 iunie, când Eminescu trezeşte medicul de gardă pentru a cere un pahar de lapte după care îl cheamă şi pe doctorul Şuţu să-i vorbească. Revista “Familia” titrează, după “Românul”: „Ieri, vineri (16/28 iunie) dimineaţa, el ceru să i se dea un pahar cu lapte şi ceru să i se trimeată dr. Şuţu, căci vrea să vorbească cu el. Era în momente de luciditate; doctorul întrebându-l că cum se simte, Eminescu rãspunde că are dureri în tot corpul, cari îi căşuneazã mult rău. Din nenorocire… aceste momente lucide n-au ţinut mult, cãci dupã o jumătate de oră bietul Eminescu începu din nou sã… aiureze. D-rul Şuţu căută sã-l linişteascã şi poetul se duse să se culce. Nu trecu nici o orã, când d-rul Şuţu intră din nou la el, de astã dată îl gãsi întins, fără nici o suflare.” Cum ar fi putut un ziar al vremii – care, pe deasupra, l-a avut adeseori pe Eminescu în vizor – să se înşele cu o asemenea ştire de importanţă naţională?

Dar cum a ajuns din nou Eminescu la Institutul Caritatea al doctorului Şutu, după ce în acelaşi stabiliment îşi începuse ispăşirea condamării la moarte civilă, în 28 iunie 1883? A fost adus (tot) de Poliţie, după cum amintesc alţi colegi de presă de-ai lui Eminescu. Acţiunea s-a petrecut în ianuarie – februarie în urma articolului său publicat in „România liberă” din 13 ianuarie 1889 – ultimul său articol, care ne demonstrează un Eminescu total cerebral – , articol care a declanşat demisia Guvernului puţin mai târziu. Nu se „potolise”.

Profesorul Nae Georgescu a descoperit mai multe referiri la acest moment, în presa vremii: „Ziarul “Naţiunea” dă informaţii mai ample: „În urma articolului apărut ieri în România liberã, în care d. Vernescu era tratat într-un mod prea adevărat pentru un organ ministerial, domnia sa şi-a dat demisia azi dimineată. Însă, în urma asigurărilor d-lui Carp, cum că va dezavua – ceea ce a şi fãcut în numărul de azi al oficioasei – pe d. Eminescu, autorul articolului în chestiune, d. Vernescu şi-a retras demisiunea. Uite popa, nu e popa.” Alt ziar, „Telegraful”, adaugã: „d-nii Carp şi Theodor Rosetti, faţă cu dl. Laurian [directorul Rl – n.m.], i-au declarat că articolul priveşte pe d. Eminescu”…”

Acelasi Carp era cel cu „potolirea” lui Eminescu din 28 iunie 1883, care a dus la arestarea gazetarului şi prima lui internare forţată, la acelaşi doctor Şutu, petrecută concomitent cu percheziţionarea tuturor sediilor Societăţii „Carpatii” şi apoi desfiinţarea ei, în aceeaşi zi, organizaţie cu activitate clandestină prin care Eminescu si prietenii sai militau pentru unirea tuturor românilor în “Dacia Mare”, deranjând imperiile care-şi puseseră spionii şi “influencerii” locali – aka trădătorii – pe urmele lui Eminescu.

Eminescogul Nae Georgescu: “Astăzi se ia de bună data din Certificatul de deces: „cinci spre zece corente ora trei ante meridiane” – dar în ce condiţii a fost eliberat acesta, la 17 iunie (pentru necesităţi birocratice la cimitir), cu greşeli peste greşeli (poetul ar fi avut 43 de ani, tatãl său s-ar fi chemat Mihail, etc.), ca martori semnând prin punerea degetului doi sluijitori analfabeţi ai Institutului Caritatea… mai bine sã nu mai vorbim!

Data de 16 iunie este inconvenabilã pentru că indicã o grabă cu totul suspectă în privinţa ducerii la groapã: se ştie ferm că  înmormântarea la Cimitirul Bellu a avut loc în ziua de 17 iunie 1889, deci ar rezulta că nici n-a fost expus cele trei zile tradiţionale, cum este obiceiul. De altfel, ziua morţii lui Eminescu n-a putut fi mişcatã din mentalul colectiv, se comemorează şi astăzi la 15 iunie peste an”. Ar fi interesant de aflat de când si cum…

Iată cum marele “Voievod al Ortodoxiei”, Părintele Justin Pârvu, de la a cărui trecere la veşnicie, în condiţii poate la fel de determinate, se împlinesc azi 6 ani, Duhovnic care l-a iubit pe Eminescu şi a susţinut numeroase iniţiative de omagiere a marelui ziarist cât şi demersul nostru naţional început exact acum 10 ani – Adevărul despre Eminescu la 120 de ani de la ucidere – a ales să plece la Domnul în aceeaşi zi cu Eminescu, binecuvântând, aşa cum se ştie, cu ultimele sale cuvinte, România şi întreg poporul român. Mănăstirea Petru Vodă i-a pomenit împreună, într-o slujbă impresionantă susţinută de Prea Sfinţitul Basarabiei de Sud cu Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, stareţul lăsat de Părintele Justin, şi un sobor de preoţi, în prezenţa a mii de pelerini veniţi din toată ţara.

Dumnezeu să-i ţină împreună la dreapta Sa, cu rugăciunile lor vii pentru România, ce mult au iubit-o!

Victor Roncea

Mai jos, omagierea lui Eminescu şi a Părintelui Justin de Episcopul Basarabiei de Sud şi Apelul lui Corneliu Botez din lucrarea Omagiu lui Mihai Eminescu, apărută în 1909 şi disponibilă, într-o reeditare, AICI.

A P E L

Cu prilejul împlinirei a 20 ani dela moartea poetului Eminescu

La 16 Iunie a. c, se împlinesc 20 de ani dela moartea genialului poet Eminescu, care a încetat din viaţă în casa de sănătate a d-rului Suţu, în revărsatul zilei de 16 Iunie 1889, umplând de jale inimile Românilor de pretutindeni. Când ziua, biruitoare, se îngânà încă cu întunericul, acolo se stingeà de veci, învăluit de ,,umbra morţii eterne“, luceafărul care a aruncat o lumină atât de orbitoare pe orizonul artei române. Acolo i-a fost dat, în suferinţe cumplite, să-şi închidă pe vecie ochii, artistul cel mai desăvârşit, gânditorul cel mai profund şi sublim.

Câte nu s’au perindat în ţara noastră în curgerea acestor 20 de ani.

Câte noui talente nu s’au arătat, ce progrese n’a făcut literatura românească ridicată de dânsul la înălţimi neasemuite, dar o pană atât de măiastră ca a lui nu s’a arătat.

E o datorie, să nu lăsăm să treacă ziua de 16 Iunie a. c, fără ca acest eveniment să fie comemorat de întreaga ţară, a cărei glorie este
poetul şi de fruntaşii autorizaţi ai literaturei noastre.

Se impune deci, să se instituiască de pe acum comitete, alcătuite din bărbaţii noştri cei mai de samă, la care să se asocieze şi tineretul
universitar, pentru ca Eminescu să fie comemorat în modul cel mai impunător.

Un asemenea comitet compus din profesori, magistraţi, publicişti, etc., s’a instituit la Galaţi, după propunerea d-lui Corneliu Botez, în ziua de 19 Martie a. c. în scopul înjghebărei unui festival artistic, care va fi, în acelaşi timp, o apoteozare a lui Eminescu şi a literelor române.

Comemorarea lui Eminescu, cu deosebit ceremonial, va trebui făcută în toate oraşele şi chiar în cele mai mici târguşoare.
S’ar puteà strânge,cu acest prilej, un fond pentru ridicarea unei statui marelui poet.

Cu convingerea că această propunere va aveà răsunetul dorit de întreaga ţară, ne adresăm tuturor: admiratori şi continuitori ai operei lui Eminescu, pentru ca, punându-ne cu toţii în mişcare, să facem ca aniversarea zilei de 16 Iunie a. c. când se împlinesc 20 de ani dela moartea celui mai mare şi iubit poet naţional, să fie sărbătoarea cea mai înălţătoare a gândirei şi simţirei neamului nostru.

Rugăm pe toţi acei ce posedă date necunoscute încă din viaţă şi mai cu seamă din copilăria lui Eminescu, să binevoiască a ni le pune la dispoziţiune, spre a fi publicate, împreună cu numele celor ce ni le vor transmite, în volumul festiv ce se va tipări la Galaţi, cu ocaziunea acestei zile memorabile.

Orice comunicări se vor adresa d-lui Corneliu Botez, preşedinte de tribunal-Galaţi.

Comitetul de organizare.

MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN – Conferință publică la Muzeul Unirii din Iași, Vineri, 14 iunie 2019, ora 13.00, la 6 ani de la trecerea la veșnicie a Părintelui Justin Pârvu și lansarea Albumului „Duhovnicul. 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea”

Muzeul Unirii din Iași va găzdui vineri, 14 iunie, începând cu ora 13.00, lansarea albumului „Duhovnicul. 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea”.

Evenimentul va avea loc în cadrul conferinței omagiale intitulată „Moștenirea Părintelui Justin” și organizată la pomenirea a șase ani de la trecerea la veșnicie a Părintelui Justin Pârvu, informează Doxologia.

Vor lua cuvântul scriitoarea Magda Ursache, Maica Justina Bujor, stareța Mănăstirii Paltin, Arhimandritul Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, Marin Răducă, fost deținut politic și, nu în cele din urmă, d-na Cristina Nichituş Roncea, autoarea volumului. Întâlnirea va fi moderată de către Dr. Corneliu Ciucanu de la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană (Academia Română – filiala Iași), transmite sursa citată.

Albumul omagial, lansat deja la începutul lunii iunie în cadrul Salonului de carte „Bookfest”, cuprinde, alături de fotografii, pastorale ale Părintelui Justin și evocări ale Părintelui Patriarh Daniel, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, PS Calinic Botoșăneanul și ale unor apropiați ai marelui duhovnic, precum Maica Justina Bujor, Starețul Arh. Hariton Negrea și Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.  Lucrarea poate fi comandată de la Editura Doxologia, AICI.

Muzeul Unirii este situat pe Strada Lăpuşneanu nr. 14. Înscrierile la evenimentul creat pe Facebook, aici – Moștenirea Părintelui Justin – Conferință Iași – Pomenirea de 6 ani

Vă așteptăm!

Sâmbătă, Părintele Justin ne așteaptă la Petru Vodă! Veșnica lui pomenire!

Relatări de la celălalte evenimente, aici: Icoanele părintelui Justin prin obiectivul foto

Doxologia: Un Album scris cu lumină lansat la Salonul intenrațional de carte Bookfest

Prof. Ilie Bădescu: „Părintele Justin este viu și lucrul acesta este confirmat de Albumul Cristinei Nichituș Roncea” – VIDEO

MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN, la pomenirea de 6 ani a DUHOVNICULUI. Conferință și lansare la Iași, vineri, 14 iunie 2019, ora 13.00, la Muzeul Unirii. Nicolae Mărgineanu și Mihail Diaconescu despre arta Cristinei Nichituș Roncea ca expresie a divinului din om

În întâmpinarea Patriarhiei Române: Părintele Justin, model de Erou și Sfânt. Regizorul Nicolae Mărgineanu: Oamenii știau că Parintele Justin este sfânt încă de când era în viață. Prof. Ilie Bădescu: Părintele Justin Pârvu apare sub lumina sfințeniei sale în Albumul Cristinei Nichituș Roncea. VIDEO

Regizorul Nicolae Mărgineanu și profesorii Mihail Diaconescu, Ilie Bădescu și Radu Ciuceanu vă invită sâmbătă la BOOKFEST, la o lansare-eveniment. Fotografia ca mărturisire. Crina Palas despre Albumul “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”. FOTO / VIDEO BRAȘOV

Mărturisire: “Nu sunt o credincioasă practicantă, dar prin portretele dăruite nouă de Cristina Nichituș Roncea, Duhovnicul Justin Pârvu – dacă nu te-ai învrednicit tu să ajungi la el – vine el către tine, prin ființa lui”

“Dacă ar fi să aleg un chip de creştin român care să-l figureze pe Dumnezeu, l-aş alege pe Părintele Justin Pârvu” – scriitoarea Magda Ursache despre MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și fotografa Cristina Nichituș Roncea. Conferință publică: Vineri, 14 iunie, ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași

Roncea.Ro

 

 

Vino să vezi „Jurnalul fericirii” Părintelui Justin Pârvu. Lansare-eveniment la Bookfest și Video de la Brașov. “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele JUSTIN. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”, Doxologia, 2019

La salonul Internațional de carte Bookfest 2019 va fi lansat, sâmbătă, 1 iunie, la ora 13.00, Albumul de fotografii și evocări “Duhovnicul – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea” publicat de Editura Doxologia la Centenarul „Părintele Justin Pârvu”. Regizorul Nicolae Mărgineanu, esteticianul Mihail Diaconescu, eseist în domeniul filosofiei artei, sociologul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și venerabilul istoric Radu Ciuceanu, fost deținut politic și partizan în munți, împreună cu autoarea, vor vorbi despre uriașa personalitate a Duhovnicului României și despre fenomenul rezistenței anticomuniste, unic în întreg spațiul Europei de Est sovietizate, informează Evenimentul Zilei.

„În ultimii ani din viața Părintelui, Cristina Nichituș Roncea a reușit să realizeze poate cele mai reușite imagini cu îndrăgitul Duhovnic, care surprind într-un mod perfect sfințenia Părintelui, trăirea, smerenia și demnitatea unui chip voievodal, îmbrăcat în haine monahale. Cu siguranță sensibilitatea și delicatețea sufletească a fotografei trebuie să fi rezonat cu noblețea și sensibilitatea marelui pescar de suflete, Părintele Justin Pârvu, ca să poată suprinde în imagini taina unor astfel de gesturi cuvioase și sfinte”, scria revista Fundației Justin Pârvu. Pentru revista de teologie ortodoxă „Lumina Lină”, prozatoarea Mihaela Malea Stroe compară lucrarea, pentru revelațiile sale, cu „Jurnalul fericirii” Părintelui Nicolae Steinhardt, transmite și Doxologia.

Eveniment FB – Duhovnicul – Lansare Album Părintele Justin de Ziua Sf. Justin

Albumul omagial cuprinde, alături de fotografii, pastorale ale Părintelui Justin și evocări ale Patriarhului României, PF Daniel, Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, PS Calinic Botoșăneanul și ale unor apropiați ai marelui Duhovnic, ca Maica Justina Bujor, Starețul Arh. Hariton Negrea și Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.

Evenimentul se desfășoară chiar de Sf. Justin Martirul și Filosoful, la Standul Editurii Sophia – Supergraph – F06 , Pavilionul B2 de la Romexpo iar intrarea este liberă.

Vezi și Mărturisire: “Nu sunt o credincioasă practicantă, dar prin portretele dăruite nouă de Cristina Nichituș Roncea, Duhovnicul Justin Pârvu – dacă nu te-ai învrednicit tu să ajungi la el – vine el către tine, prin ființa lui”

După lansarea aniversară de la Mănăstirea Petru Vodă, lansarea Albumului publicat la Editura Doxologia a fost găzduită sărbătorește și de Galeria KronArt, din Brașov, în Ziua cinstirii memoriei martirilor din temnițele comuniste, 14 mai 2019, cu prezentarea făcută de mărturisitoarea Maria Trifan, profesor Crina Palas și artistul Gabriel Stan. Mai jos, câteva filmări emoționante de la eveniment, realizate de La Pas prin Brașov, însoțite de mai multe fotografii.

Albumul de fotografie „Duhovnicul – 100 de ani cu PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”, lucrare publicată cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Editura Doxologia. Albumul a fost lansat pe 14 Mai, Ziua Națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste la Brașov, Galeria de artă Kron Art, Strada Postăvarului 18. Vorbește Cristina Nichituș Roncea / YouTube Aici

Galeria Kron Art, str. Postăvarului nr. 18, Brașov – Gabriel Stan Painter

„Comunismul s-a impus în spațiul românesc ca regim de ocupație, vizând amputarea a două coordonate esențiale: cea națională şi cea creştină. Arestările masive s-au făcut indiscutabil pe criterii politice întâi de toate. Dar apoi s-a constatat că a fi român şi a-ți mărturisi credința în Hristos sunt vinile pe care comunismul, ca regim de ocupație, nu le-a putut ierta. Şi nu le iartă nici astăzi, de data aceasta nu prin condamnări la moarte, ci prin omitere. Iată de ce considerăm necesar un proces de recuperare a valorilor.”*
*Sursa: „Literatura detenției şi a rezistenței anticomuniste – rezumatul tezei de doctorat”, Doctorand Crina Mihaela Palas, Sibiu, 2011 /
YouTube Aici

ParinteleJustinParvu.Ro / YouTube Aici

Mai multe la Regizorul Nicolae Mărgineanu și profesorii Mihail Diaconescu, Ilie Bădescu și Radu Ciuceanu vă invită sâmbătă la BOOKFEST, la o lansare-eveniment. Fotografia ca mărturisire. Crina Palas despre Albumul “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”. FOTO / VIDEO BRAȘOV

Sursa: Roncea.Ro

Ultimele cuvinte ale Profesorului Dinu C. Giurescu despre “demitizatorul” lui Liiceanu: “Lucian Boia este un om care nu iubește adevărul și nu iubește Istoria”. Prezentare de Victor Roncea în EVENIMENTUL ISTORIC: “Mărturia unui istoric singuratic” de Narcis Dorin Ion. VIDEO cu Ioan Aurel Pop

Editura RAO a lansat marți, 12 februarie a.c., la Biblioteca Academiei Române și în prezența președintelui Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, lucrarea Mărturia unui istoric singuratic. Convorbiri cu academicianul Dinu C. Giurescu, de Narcis Dorin Ion, care se înscrie drept un veritabil Ultim cuvânt al regretatului istoric român. (…)

Evenimentul Istoric vă prezintă un scurt fragment din această lucrare testamentară:

Despre lucrările profesorului Lucian Boia ce ne puteţi spune?

Lucian Boia este un istoric cu „teză“. El îşi fixează de la început obiectivul pe care vrea să îl demonstreze, culege acele documente care se potrivesc obiectivului respectiv, alege exact ce îi convine şi scrie. Scrie uşor şi a găsit editorul care vrea să facă bani din scrierile sale. Domnul Lucian Boia este un om care nu iubeşte adevărul şi nu iubeşte istoria. Dacă iubeşti istoria trebuie să fii de partea adevărului, adică să îţi dai seama ce arată documentele, să pui toate ipotezele în faţa cititorului şi să îl laşi să judece sau, dacă e nevoie de o opinie personală, să o spui la urmă, nu la început.

Cum apreciaţi demitizările făcute de Lucian Boia în cărţile sale?”

Integral în Evenimentul Istoric (Nr.13, Februarie – Martie 2019)

Vedeți și EXCLUSIV: Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS

Recenzie Z.O.: “România nu mai are atuuri care să-i permită să reziste”. Gen. (r) Aurel Rogojan despre “MĂRTURIA UNUI ISTORIC SINGURATIC – Convorbiri cu academicianul DINU C. GIURESCU”, de Narcis Dorin Ioan. Note de lectură

Doamna Magdalena Popa Buluc ne informează în Jurnalul Național:

“Academicieni, cercetători, istorici, profesori şi jurnalişti au venit la Biblioteca Academiei Române, la lansarea volumului Mărturia unui istoric singuratic, semnată de Narcis Dorin Ion. A fost un dublu eveniment – pe de o parte apariția celei de-a treia cărți dintr-o serie dedicată unor mari personalități, pe de altă parte – un prilej de a-i aduce un omagiu, la un an de la moartea sa, unuia dintre cei mai cunoscuți și iubiți istorici și profesori români, academicianul Dinu C. Giurescu.

„Profesorul Dinu C. Giurescu nu a fost un om comod, nu a acceptat niciodată să tacă, a fost un istoric cetățean, un intelectual luptător. Nu numai un domn al istoriografiei românești, ci al întregii culturi și civilizații dintre Nistru, Dunăre și Carpați”, a afirmat în deschiderea evenimentului, academician Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române. (…)

Am avut bucuria de a-l intervieva de două ori.  Cât de mult adevăr este şi astăzi în spusele sale.

Istoricul Dinu Giurescu comenta: “Poate sunt naiv, dar eu încă mai cred în naţiune şi în forţa ei. Poporul ăsta mai are vigoare, poporul ăsta are ingeniozitate, poporul ăsta e creativ. Cred în el şi cred că la un moment dat se va trezi”.

Excelente şi comentariile istoricului despre Brexit: “România nu mai e a românilor”, afirmând că rezultatul referendumului din Marea Britanie reprezintă “decizia unui stat suveran care ascultă nu de ceea ce i se impune, ci de ceea ce cred oamenii că e mai bine pentru ţara lor. Marea Britanie a fost o putere colosală care are în gena ei sentimentul national, mândria naţională.

Cine vrea să devenim ca popor o masă uniformă, cenuşie, fără trecut, deci fără viitor? În zilele noastre, a-ţi iubi ţara este aproape un delict. Încotro ne îndreptăm, Doamne? O ţară poate fi împinsă spre destrămare pe mai multe căi: economic, prin acapararea instituţiilor statului de un grup de interese, prin dezorganizarea învăţământului, distrugerea sistemului public de sănătate…”

Iată ce mai adaugă profesorul: “Ajunge cu târârea în genunchi în faţa celor puternici. Fără fermitate şi demnitate în relaţia cu marile puteri nu putem obţine nimic. Istoria nu iartă… Ce ţară vom lăsa urmaşilor noştri?”.”

Citiți: Profesorul Dinu Giurescu la 90 de ani: „Poate sunt naiv, dar eu încă mai cred în naţiune şi în forţa ei. Poporul ăsta mai are vigoare, poporul ăsta are ingeniozitate, poporul ăsta e creativ. Cred în el și cred că la un moment dat se va trezi”

Video de la lansare cu Ioan Aurel Pop

Semnal de Victor Roncea

Pentru documentare: Adevărata identitate a lui Lucian Boia: agent ceaușist pe spațiul extern. Boia, Ceaușescu, Occidentul, Partidul Comunist și Securitatea. Documente și dezvăluiri fulminante în România liberă

EvZ: O pagină „pierdută” dintr-un dosar al CIE se transformă într-o bombă: Istoricul Lucian Boia apare pe lista „Brigadierilor Securității”

RL: Cazul Boia și Securitatea ar trebui să intre în atenția Comisiei de Control SIE

VIDEO: Lucian Boia, colaborator al Securității sau ofițer acoperit? Misterul prezenței autorului Humanitas pe o Listă a DIE (CIE) ajunsă de la SIE la CNSAS analizat într-o dezbatere REALITATEA TV – EvZ

Cum a fost înființat GDS. Faza pe documente. Grupul pentru Dialog Social a anunțat că îl dă în judecată pe jurnalistul Victor Roncea și ziarul Evenimentul Zilei. Iată de ce:

Devoalarea “Brigadierului Securității”, Lucian Boia, și a rețelei de informatori și kominterniști a GDS provoacă un nou atac la adresa libertății presei și de exprimare din partea moștenitorilor ilegaliștilor bolșevici.  GDS a anunțat ieri, 1 februarie 2019, că mă dă în judecată – împreună cu ziarul – pentru articolele din Evenimentul Zilei. Iată de ce:

„Ilegalități nesfârșite” pentru GDS

După publicarea de către EvZ a materialului despre înființarea Grupului pentru Dialog Social de către un agent KGB – Silviu Brucan – și unul al Ungariei comuniste – Alin Teodorescu, de mână cu Pleșu și Liiceanu, s-au ridicat mai multe aspecte legale, pe care am dorit să le sintetizăm, conform unei opinii avizate. Una dintre cele mai avizate. Este vorba de Valerian Stan, fondator al CADA în 1990, fost șef al Departamentului de Control al Guvernului CDR, poziție din care a inițiat primele acțiuni de anticorupție la nivel înalt, care vizau devalizarea statului de către demnitari ai acestuia, fost director de programe și vicepreședinte al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH), fost președinte al Alianței Civice, colaborator al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România la elaborarea unor proiecte legislative şi pentru redactarea de sesizări penale specifice ș.a.m.d., în prezent membru al Consiliului director al Fundaţiei Centrul de Resurse Juridice (CRJ). Astfel am aflat și faptul că ilegalitățile prin care s-a făcut „transferul de proprietate” al Editurii Politice a PCR „au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci” sau de acum.

Filiera Brucan-Pleșu-Liiceanu

Reamintim pe scurt faptele, dovedite prin documente apărute în exclusivitate în EvZ: La data de 8 ianuarie 1990, Silviu Brucan, fondator al Grupului pentru Dialog Social, în calitate de reprezentant al Consiliului Frontului Salvării Naționale le aprobă colegilor săi de Grup, Gabriel Liiceanu și Alin Teodorescu, ocuparea sediului impozant din Calea Victoriei 120, care aparținuse UTC (pentru Nicu Ceaușescu) și care fusese trecut în acte în administrarea Minsterului Culturii, respectiv a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. La data respectivă organizația nu era constituită legal. Cei doi au preluat patrimoniul de lux al UTC transferat Ministerului Culturii fără acoperirea legii. Înregistrarea ca persoană juridică a GDS a avut loc după 22 ianuarie 1990.

Tot înainte de înființarea legală a GDS, Ministerul Culturii, prin Andrei Pleșu, la rândul lui membru fondator al GDS, aprobă înființarea asociației și acordă și o subvenție financiară neprecizată, în bani peșin, din fondurile Ministerului Culturii, pentru funcționarea organizației sale și a colegilor săi de Grup. Apoi, la 20 februarie 1990, Andrei Pleșu, în calitate de Ministru al Culturii, emite Ordinul nr 82, prin care anunță retroactiv, că de la data de 1 februarie 1990 „se înființează editura Humanitas” și „cu aceeași dată se numește drept director al editurii Humanitas domnul Gabriel Liiceanu”, tovarășul și colegul său de GDS. Prima librărie Humanitas apare pe domeniul GDS de pe Calea Victoriei 120: „Librăria din fundul curții” (documentele mai jos).

Conform memoriilor artistului Eugen Mihăescu, membru de Onoare al Academiei Române și fost ambasador al României la UNESCO, totodată cel care l-a găzduit pe Silviu Brucan la New York, în turneul acestuia din 1988, GDS a fost fondat de fapt în casa lipită de cea a lui Pleşu, de pe strada Paris, lângă Guvern, unde stătea cumnatul lui Pleșu, arhitectul Ascanio Damian, la rândul său membru fondator al GDS, și unde își făcuseră cartier general Iliescu și Brucan în zilele „revoluției”.

Abuz în serviciu contra intereselor publice, trafic de influență și alte fapte penale

Iată opinia avizată a expertului consultat de EvZ în această speță, Valerian Stan: „La vremea săvârșirii lor, toate aceste fapte constituiau infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiuni ce se pedepseau cu închisoare până la 5 ani. Mă refer la ce-au făcut Brucan și Pleșu. În cazul celor care au intervenit pe lângă ei, avem de-a face cu infracțiunea de trafic de influență, care se pedepsea cu închisoare până la 10 ani. În același timp, prin modalitatea concretă în care au fost săvârșite, ele mai îmbrăcau și forma altor infracțiuni prevăzute și pedepsite la acea vreme de legea penală”. În ceea ce privește sediul GDS, având în vedere că acesta a fost însușit fraudulos “responsabili de toate cheltuielile statului din cei 29 de ani sunt cei care l-au atribuit illegal, respectiv Ministerul Culturii în solidar cu Andrei Pleșu”, ne spune specialistul în anti-corupție.

Pleșu a secretizat Ordinului de atribuire a Editurii PCR lui Liiceanu

„Pentru fundamentarea unei cereri cu care m-am adresat CEDO, cerere pe care Curtea a comunicat-o în urmă cu șase ani Guvernului, am documentat atribuirea Editurii Politice de către ministrul Pleșu d-lui Liiceanu, editură care a devenit Editura Humanitas. Și care a adus apoi, din 1990 și până azi, frumoase beneficii și d-lui Pleșu și atâtor membri ai GDS.”, afirmă Valerian Stan, pentru a ne furniza apoi și o informație care ar trebui să dușeze puțin, cu apă rece, apologeții celor doi intelectuali de rasă și de casă ai tuturor regimurilor: „Ilegalitățile prin care s-a făcut acest «transfer de proprietate» au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci. Ordinul d-lui Pleșu nu doar că n-a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial, dar, cum aveam să descopăr cu ocazia de care spun, potrivit «dispoziţiilor interne» ale Ministerului era stabilit inclusiv că «acest document nu se fotocopiază şi nu se scoate în afara instituţiei»”. Dacă îl studiem puțin, înțelegem și de ce.

Ordinul în cauză, Nr. 82, prezintă nişte ciudăţenii: el este semnat şi ştampilat pe 19 februarie 1990 dar înregistrat pe 20 februarie şi se referă la viitor la o acţiune care deja s-a desfăşurat, de la 1 februarie, în baza unei Hotărâri din… 5 februarie. Dar, totuși, de ce trebuia ținut secret? Poate doar pentru a triumfa minciuna. Pentru că nu mai departe de acum doi, Mircea Vasilescu, fost redactor șef al revistei lui Andrei Pleșu „Dilema Veche”, mințea printre dinți într-o luare de poziție (drepți) pentru patronul său, afirmând că, cităm, „Dl Liiceanu a fost de fapt numit director la fosta Editură Politică: administrativ și birocratic, ăsta-i adevărul, pe bază de documente. Denumirea «Humanitas» (și nu doar denumirea) a apărut după.” Dar, după cum stă scris în Ordinul care trebuia să rămână secret, adevărul „pe bază de documente” stă tocmai invers: începând cu data de 1 februarie se înființează Editura Humanitas și cu aceeași dată se numește în funcția de director Liiceanu, cu un salariu de 5610 lei și o indemnizație de conducere de 300 lei, ocazie cu care editura nou înființată preia patrimoniul Editurii Politice a PCR.

Pomanagii tuturor regimurilor

Mircea Vasilescu este normal să mintă. Din 1993, Ion Iliescu i-a oferit lui Andrei Pleșu plata integrală a revistei „Dilema”, cu salarii, angajaţi intelectuali (sau intelectuali angajaţi?), şoferi, maşini, sediu, birouri, secretare, căldură, electricitate, apă caldă, hârtie igienică, tipar, portar. Era vremea când Iliescu limita apariţia ziarului „România liberă” prin stoparea difuzării hârtiei de tipar de la unicul distribuitor, Fabrica Letea. La „Dilema” nu existau însă… dileme existenţiale. Salariul gros, inclusiv al lui Mircea Vasilescu, revărsat din buzunarele contribuabililor în conturile intelectualilor, curgea valuri. Chermeza ideologică decontată de Fundaţia Culturala Română a mers ca unsă peste un deceniu, şi sub Constantinescu şi apoi, din nou, sub Iliescu. Ar putea oare un contabil bun să facă un total, pentru o firmă cu zeci de angajaţi și o publicație cu cheltuielile aferente, timp de 11 ani? Oare se putea face un spital pentru copiii bolnavi de cancer din banii aceștia?

Materialele integrale și documentele probatoare, mai jos:

GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul ungar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)

GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul ungar (II)

Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO

EXCLUSIV: Stenogramele Colegiului CNSAS în cazul atacului GDS la Ioan Aurel Pop: „S-au furat documente din Arhivă!”. Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS

 

Sursa: Roncea.Ro

Epilog “Ciuma Roșie”:

Lucian Boia în Arhivele SIE și CNSAS. De la DIE și CIE la GDS și 22. Pagina 2 de pe Lista cu “Brigadierii Securității” vs volumul 2 din “Cum am trecut prin comunism”. Dilema lui Liiceanu la Humanitas

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova