Archive for the ‘Top News’ Category

Eminescu sacrificat pentru Transilvania. „Listele negre” de la Cernăuți cu Eminescu și Creangă printre luptătorii pentru Marea Unire. Nae Georgescu, Dragoș Olaru și Victor Roncea în România liberă și Revista Floare Albastră

Moartea civilă a lui Eminescu – arestarea și eliminarea din 28 iunie 1883

de Nae Georgescu

În discuţia legată de arestarea lui Eminescu și eliminarea lui de la ziarul „Timpul“ și din spațiul civil și politic intră şi evenimentele acestui torid 28 iunie 1883.

Lucrurile sunt foarte complicate şi necesită explicaţii de amănunt – pe care le-am oferit în cărţile mele. Geopolitic, în această zi Regatul României schimbă orientarea politică, economică etc. tradiţională – dinspre Franţa şi Anglia către Puterile Centrale. Este vorba de intrarea noastră în alianţa secretă cu Germania, Austro-Ungaria şi Italia.

După primele mele cărţi, prin anii ’90 ai secolului trecut, Alexandru Paleologu a vorbit în mod special despre ziua de 28 iunie 1883, numind-o momentul schimbării axei de interes geopolitic al României.

După aceea, Alexandru George acordă, de asemenea, o importanţă deosebită acestei zile din istoria noastră modernă. Desigur, niciunul nu face legătura cu Eminescu… Chiar şi săraca noastră istoriografie dedicată momentului, după 1994, aminteşte această zi ca pe una extrem de importantă – fără a face, desigur, nici ea – ea, mai ales! – racordarea la biografia unui… biet ziarist, în fond…

România liberă, 15 ianuarie 2019

Integral la Mihai Eminescu Ro

Eminescu sacrificat pentru Transilvania

de Victor Roncea

Ziua Culturii Naționale, care nu-și poartă încă numele complet, pentru că în Lege cineva a uitat să adauge și „Mihai Eminescu”, este, categoric, și un prilej de aducere aminte asupra idealurilor pe care le împărtășea Românul Absolut. Între acestea, poate în primul rând, a stat idealul Unirii, Eminescu fiind fără îndoială unul dintre precursorii Marii Uniri de la 1918.

În urmă cu 137 de ani, pe 24 ianuarie 1882, Mihai Eminescu fonda, împreună cu alţi militanţi pentru “Dacia Mare”, Societatea “CARPAŢII”, o organizaţie naţionalistă cu caracter clandestin, semi-secret, ce-şi propunea – conform Statutului scos la lumină de Augustin Z. N. Pop – “sprijinirea după puteri a oricărui scop şi a oricărei întreprinderi românesci” și „să producă o schimbare radicală în politica României faţă de românii din teritoriile aflate sub administraţie străină”. Societatea avea şedinţe deschise dar hotărârile tactice şi strategice erau luate în secret de membrii fondatori şi asociaţi. Intrarea în organizaţie nu era aşa uşoară; Ioan Slavici – cetăţean austriac – s-a străduit mai bine de un an să primească statutul de membru, în ciuda faptului că era prieten cu Eminescu. E drept, colaborarea sa cu serviciile de informaţii austro-ungare era un fapt cunoscut pentru apropiaţi.

În mai puţin de un an, societatea era pregătită inclusiv pentru operaţiuni armate, după cum relevă eminescologul Theodor Codreanu, şi număra mii de membri din Transilvania, Banat, Bucovina, Maramureş şi Crişana, teritorii româneşti aflate sub ocupaţie străină, cât şi, evident, din ceea ce Societatea “Carpaţii” numea “România liberă”. 24 ianuarie, aniversarea Micii Unirii, prefigura, conform dezideratelor Societăţii, unirea tuturor românilor în “Dacia Mare”. Aşadar, Eminescu şi colegii săi sunt, cu adevărat, aşa cum el însuşi scria, “agenţii unei lumi viitoare”, “agenţi ai istoriei” (un concept întâlnit şi la Eliade), agenţi ai Marii Uniri, realizate la 1 Decembrie 1918. An în care, dacă nu era asasinat la 1889, Eminescu ar fi împlinit doar 68 de ani (respectiv 69, dacă luăm în considerarea data reală a naşterii sale, 20 Decembrie 1849) şi ar mai fi creat şi militat pentru ţară încă (cel puţin) două decenii. Să ne gândim la faptul că Slavici, născut înaintea lui Eminescu, respectiv în 1848, a trăit până în 1925.

Eminescu a fost urmărit toată viaţa sa de jurnalist de către serviciile speciale ale imperiilor din jurul României, a afirmat și atestat eminescologul Nae Georgescu în lucrările sale. Profesorul Georgescu afirmă că Eminescu a intrat în atenţia organelor cezaro-crăieşti încă de la primele sale trei articole, publicate la 20 de ani în revista “Federaţiunea” din Pesta – Să facem un Congres, În Unire e tăria şi Echilibrul – pentru cel din urmă deschizându-i-se proces de presă.

Ulterior este remarcat de serviciile speciale austro-ungare ca unul dintre organizatorii Serbării de la Putna, din 1871, plănuită din 1870, la 400 de ani de la sfinţirea mănăstirii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, sărbătoare urmată de un congres al studenţilor români din toate provinciile româneşti.

Documentele găsite până acum în Arhivele de Stat ale Austriei arată că Eminescu se regăseşte în Rapoartele Biroului de Informaţii din Viena în numeroase rânduri. “Există circa 80 de astfel de Rapoarte asupra Societăţii lui Eminescu, dar cu siguranţă sunt mult mai multe şi prin alte arhive decât cele de la Viena”, afirmă Nae Georgescu.

Ceea ce pare ciudat unor cercetători ai vieții ascunse a lui Eminescu este de ce editorialistul conservator de la Timpul nu a fost cooptat în conspirația pentru aprobarea și semnarea acordului secret cu Germania, Austro-Ungaria și Italia și s-a recurs la eliminarea lui din 28 iunie 1883, deși acesta împărtășea cam aceleași valori germanofile cu colegii săi de partid. Raspunsul este simplu: Eminescu era germanofil până la patrie, până la Transilvania, Basarabia și Bucovina, pe care și le dorea cu ardoare acasă. Filosoful și eminescologul Constantin Barbu arată că în cadrul întâlnirii secrete de la Viena, pentru perfectarea alianței, la care au participa Regele, P.P Carp, D. A. Sturza și Brătianu, s-a condiționat părții române semnarea acordului de păstrarea actualului status-qvo al Transilvaniei. Or, din sânul conservatorilor, Eminescu era cel care agita cel mai tare steagul unirii Transilvaniei cu patria-mama. Profesorul Barbu afirmă că revolta armată contra Austro-Ungariei, la care lucra Eminescu împreună cu Societatea Carpații, se pregătea pentru anul următor arestării jurnalistului, 1884, când se aniversau 100 de ani de la Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan. Viena lua foarte în serios toate semnalele din România Mică, până la a mobiliza trupe la graniță, în timp ce Budapesta cerea prin presa și propagnda ei oficială chiar alipirea României la Austro-Ungaria, fapt consemnat cu revoltă de Regele Carol în corespondența sa recent publicată de cercetătorul Sorin Cristescu. Să reamintim: Societatea Carpații strângea arme pentru Transilvania; sediile Societății Carpații sunt devastate și organizația este interzisă chiar pe 28 iunie 1883, ziua arestării și internării forțate a lui Eminescu.

Documentele pe care le publicăm astăzi, descoperite şi comentate de arhivistul de la Cernăuți Dragoş Olaru, întregesc Dosarul Eminescu, relevând că Viena transmitea “liste negre” ale membrilor Societătii “Carpaţii” – unde Eminescu apare pe locul patru – atât în Transilvania cât şi la Cernăuţi, locul descoperirii lor în Arhiva de Stat a regiunii Cernăuţi, F-3, inv. 1, dosar 4007.

Dacă Eminescu, pe 25 iunie, se bucura încă de viaţă prinzând un rămăşag cu amicul său Constantin Simţion, în miez de noapte, iar Slavici, în aceeaşi zi, înainte de a se fi făcut dispărut din oraş, îi trimitea lui Maiorescu o relatare confidenţială privind activitatea sa la “Carpaţii” (Augustin Z.N. Pop, op. cit, p. 133), preşedintele Bucovinei, von Alesani, primea de la Viena “lista neagră” cu indezirabilii de la Societatea “Carpaţii”. Peste numai trei zile, Societatea înfiinţată la aniversarea Micii Uniri avea să fie pulverizată iar Eminescu să devină primul jurnalist român deţinut politic anihilat prin cămaşa de forţă şi internat abuziv într-un sanatoriu, al doctorului Şuţu, unde, peste alţi şase ani, avea să fie ucis.

“Dar credem că nu este nevoie a argumenta mult, spre a convinge despre urâta pornire a guvernului asupra presei. Trebuie să-l aşteptăm de acum la alte măsuri şi mai odioase, pentru că panta este alunecoasă şi nu are piedică până-n prăpastie.”, scria Eminescu în ultimul său articol de la “Timpul”, pe care în zadar i l-a lăsat în acea dimineaţă de 28 iunie 1883 lui Titu Maiorescu, protectorul său de la “Junimea”, societate catalogată de Matilda Poni drept o “francmasonerie literară” (A.Z.N. Pop – op. cit.).

“Ideia naţională la dânsul era imaginea cea mai sfântă a cugetării”, avea să spună, la înmormânarea lui Eminescu, Dimitrie Laurian, colegul său de presă de la “România liberă” şi totodată camaradul de conspiraţie pentru “Dacia Mare” de la Societatea “Carpaţii”.

Listele negre” de la Cernăuți cu Eminescu și Creangă printre luptătorii pentru Unire

de Dragoș Olaru

La 16 Mai Ministerul de Interne austriac trimitea la Cernăuţi spre cunoştinţă copia următorului document primit din Bucureşti:

“Notă, dată în Bucureşti, 16 mai 1883.

Ieri Societatea “Carpaţilor” a sărbătorit în sala Orfeu cea de-a 35-a aniversare a revoluţiei din Transilvania, la care au participat 77 de persoane… Sala era împodobită, ca şi la ultimul bal al Societăţii, cu stemele tuturor provinciilor româneşti, numai că de astă dată în locul tricolorului flutura drapelul roşu al revoluţiei.

Pe pereţi se puteau vedea transparante cu numele conducătorilor revoluţiei şi cu apeluri care cereau unirea provinciilor ungureşti cu patria-mamă. La banchet nu a participat nimeni din activiştii importanţi, afară de Laurean, proprietarul “României libere”, mulţi redactori, secretarul Academiei Bariţ, 4 ofiţeri în termen şi o grupă de români din Transilvania care erau ca oaspeţi.

Laurean a ţinut un toast despre unirea românilor din Transilvania cu românii din regat. Bariţ a vorbit despre regimentele militare române, despre dorobanţi şi despre muzica de regiment.

Până aproape de ora două s-au interpretat cântece naţionale ca „Deşteaptă-te, române”, „La arme” ş. a.

Azi „România liberă” a publicat un articol consacrat special acestei comemorări care s-a terminat cu următoarea frază: „Înainte! Victoria definitivă şi viitorul aparţine cauzei naţionale”4.

Într-o scrisoare din 25 iunie 1883 cu trei zile înainte de arsetarea lui Eminescu ! –, adresată de către Ministerul de Interne din Viena preşedintelui Bucovinei Alesani, este vorba din nou despre Societatea „Carpaţi” din Ploieşti cu referire directă la Mihai Eminescu. Iată care este conţinutul acestei scrisori:

„Din izvoare confidenţiale aflăm că în Bucureşti, Ploieşti, precum şi în alte oraşe mai mari ce sunt mai aproape de graniţele noastre se constituie filiale ale Societăţii „Carpaţilor”.

Membrii titulari în mare majoritate sunt foştii cetăţeni din teritoriile răsăritene ungare din Transilvania, din Banat şi din Bucovina.

Cât priveşte societatea din Ploieşti, ea are peste tot în oraşele de lângă frontieră Câmpina, Urlaţi, Mizil, Vălenii de Munte oamenii lor, care contribuie la dezvoltarea societăţii.

Aceşti agenţi vin de peste tot la Ploieşti, unde asistă la adunări, fac rapoarte, sacrificându-se orbeşte ideilor naţionale. Aceste întruniri se ţin în mare taină şi despre cele văzute acolo nu se vorbeşte nimic.

Societatea dispune de bani, care se acumulează din teritoriile noastre, precum şi de la membrii societăţii care plătesc cotizaţii.

Toată corespondenţa, exceptând poşta, se poartă numai la cererea membrilor de încredere ai societăţii.

Referindu-ne la ordonanţa din 26 mai a. c. nr. 2753/M. I., avem onoarea să Vă trimitem lista celor mai activi membri ai societăţii, care trăiesc în principalul oraş al României, precum şi în oraşele din provincie.

Viena, în 25 iunie 1883”5.

Al patrulea în lista anexată scrisorii este arătat „M. Eminescu, redactor la „Timpul”, alături de care îi întâlnim şi pe Dimitrie Laurean („redactor la „România liberă”), Al. Ciurea ( „jurnalist”), B.P. Haşdeu ( „director al Arhivelor Statului”), A. Chibici („funcţionar la Căile Ferate Române”), I. Slavici („profesor”), V. Micle („scriitoare”), V. Maniu („deputat”), T. Maiorescu („avocat”), I. Creangă („profesor”)6… Frumoasă şi simbolică această alăturare de nume!

Dragoş Olaru

România liberă, 15 ianuarie 2019

Documentele și scrisoarea pot fi găsite în facsimil la Eminescu urmărit de agenţii austro-ungari pentru “Dacia Mare” şi Societatea “Carpaţii”. DOCUMENTE de la Cernăuţi şi Viena

O versiune mai amplă a acestui articol a apărut și în Revista Floare Albastră, publicată de Centrul Cultural Spiritual Varatic aflat sub auspiciile Mănăstirii Varatic

Centenarul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, înființată de marele gazetar Pamfil Șeicaru pe 11 ianuarie 1919. La Mulți Ani!

“În fiecare zi – 5000 de zile – am început articolul cu emoţia din prima zi. Mă socotesc debutant şi încerc acel fior anonim, care se numeşte trac, gândindu-mă la neînduraţii judecători anonimi. Să-ţi respecţi semnătura ca să te respecte cititorul, ca să-i păstrezi încrederea.” – Pamfil Șeicaru, fondatorul UZPR (subscriu, Victor Roncea, membru)

Sub imboldul entuziasmului conferit de Marea Unire și pentru a îngloba ziariștii români din România Mare, la 11 ianuarie 1919 ia ființă Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), la propunerea ziaristului Pamfil Șeicaru, proaspăt întors de pe front unde ajunsese ca voluntar, fiind decorat de Ferdinand I Întregitorul cu ordinul Mihai Viteazul în grad de cavaler pentru faptele sale de vitejie. Conducerea organizației naționale de presă a fost atribuită lui Henric Ștefan Streitman, jurnalist, traducător, om politic cu o bogată experiență și implicare în viața țării, după cum amintește UZP. De-a lungul timpului, activitatea Uniunii va acoperi toate domeniile de interes, membrii ei activând în cele mai importante canale de informare, televiziune, radio și presă scrisă până azi.

Imagine de la dezvelirea placii omagiale

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a marcat împlinirea unui secol de activitate neîntreruptă a organizației prin dezvelirea, în ziua de 11 ianuarie a.c., la ora 11.00, a unei plăci omagiale pe clădirea unde s-a înființat, în urmă cu 100 de ani, prima organizație a ziariștilor profesioniști din România reîntregită, aflată pe strada Constantin Mille din Capitală.

În apropiere se află și Palatul Curentul al lui Pamfil Șeicaru, clădire care a găzduit până nu demult un sediu al SRI. N-ar strica să fie pusă și acolo o placă în cinstea marelui ziarist și luptător pentru România Mare.

Pamfil Șeicaru este probabil singurul ziarist din România ctitor de Mănăstire (la Orșova, pe locul unde a supraviețuit unei bătălii), închinată Sfintei Ana. Bolșevicii au transformat-o în restaurant și han dar după 1989 și-a recâștigat strălucirea de odinioară, acolo odihnindu-se din 2005 și jurnalistul condamnat la moarte de soția lui Silviu Brucan în procesul stalinist al “ziariștilor reacționari” dar grațiat de Nicolae Ceaușescu.

„Stăteau cu faţa spre inamic, supravegheau mişcările lor, când, pe neaşteptate, un proiectil venind nemijlocit din direcţia celor care îi înconjura căzuse între ei explodând, aruncându-i de o parte şi alta. După explozie s-au ridicat, s-au scuturat de praf şi s-au întrebat dacă vreunul este rănit. Cum niciunul nu era rănit sau cel puţin zgâriat, Şeicaru luase un legământ pe care niciodată nu a fost în stare să-l uite: ‘Dacă voi trăi şi voi avea posibilitate voi clădi o bisericuţă în acest punct'”, scrie Rene Al de Flers în lucrarea „Pamfil Şeicaru aşa cum a fost”.

 

 

Un eveniment care trebuie să se transforme în tradiție anuală: Concertul Armatei și Bisericii la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului – VIDEO. La Mulți Ani, România!

Urându-vă La Mulți Ani! vă îndemn să urmăriți Concertul tradițional (sper eu, de-acum încolo) – de Crăciun, de Ziua Națională sau de Sfântul Andrei, Apostolul Românilor – al Armatei și Bisericii. Dumnezeu să binecuvânteze România și să ne ajute să trăim și noi măreața înfăptuire a înaintașilor noștri: România Mare! Make Romania Great Again!

Roncea.Ro

La Părintele Justin Pârvu, acum 10 ani, în seara de Ajun și Cuvântul său la Nașterea Domnului 2008. VIDEO / FOTO


Cuvantul Parintelui Justin Parvu catre romani la Nasterea Domnului

Părintele Justin: „Fiul lui Dumnezeu Se naşte în noi pentru ca şi noi să ne îndumnezeim”

“Hristos, Mîntuitorul nostru, a luat trup omenesc, făcîndu-se om adevărat. Dar nu a încetat să rămînă ceea ce era de veci, adică Dumnezeu adevărat.

De acum Mesajul lui Dumnezeu, Cuvîntul, S-a făcut Om, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mîntuire, înfăţişîndu-ni-L pe Hristos, care cuprinde în sine atît firea dumnezeiască, cît şi pe cea omenească.

Prin faptul că S-a făcut om, Fiul lui Dumnezeu a aşezat umanitatea Sa la dreapta Tatălui. S-a făcut singurul mijlocitor, ca o punte prin care toţi putem ajunge la Împărăţia Lui.

Unul este Mijlocitorul, între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos.

Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu era prezent în cortul sfînt, astăzi El a coborît în însuşi trupul nostru – cortul nostru, în carne şi oase, pe care l-a sfinţit, l-a înveşmîntat pentru slavă.

Prin coborîrea Lui, El ne-a cuprins, ne-a înălţat pe toţi. El s-a coborît pentru ca noi să ne înălţăm. El s-a făcut ca noi pentru ca şi noi să ne facem ca El. El a sărăcit pentru ca noi să ne îmbogăţim. El a fost inspitit pentru ca astfel noi să luptăm împotriva ispitelor. El a fost necinstit şi batjocorit ca să ne păzească pe noi. El a fost chinuit şi omorît ca să ne mîntuiască pe noi. El s-a coborît pînă la iad ca să ne înalţe pe noi pînă la Cer. El S-a făcut Fiul Omului pentru ca noi să avem putere de a ne face fii lui Dumnezeu, în veci.

De acum El a spus: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa, pentru că nu există un alt drum spre Dumnezeu, nu există o altă viaţă, decît viaţa în Iisus Hristos. Iar viaţa creştinului adevărat nu poate fi decît o viaţă în Hristos, în care sîntem cuprinşi şi ne hrănim precum mlădiţele din tulpina Viţei.

Pe de altă parte, Sărbătoarea Întrupării sau Naşterea Domnului nu face decît să dezvăluie adevărul pe care îl trăim noi înşine în spaţiul Bisericii, prin comunicare cu Hristos. Întruparea Domnului nu semnifică una sau mai multe zile de sărbătoare; semnifică o prezenţă reală a lui Dumnezeu în mijlocul nostru. De aceea ne cheamă mereu să trăim, să actualizăm în mod real unirea cu Dumnezeu, ce este întotdeauna prezenţa prin Sfînta Taină.

În peştera Bethleemului, Dumnezeu S-a născut om, pentru ca în Biserică omul să se nască Dumnezeu. Semnificaţia Bethleemului de „casă a pîinii” se transmite astăzi prin Biserică, în lăcaşul sfînt în care Dumnezeu se împărtăşeşte oamenilor, ca Pîine a Vieţii, care hrăneşte deopotrivă şi sufletul şi trupul.

Asemănarea cu Dumnezeu spre care am fost chemaţi înseamnă întruparea lui Hristos în noi. Precum El a unit divinul cu umanul, sîntem chemaţi şi noi să unim umanul cu divinul. Adică să ne unim cu Hristos prin Biserică, după cum şi Fiul lui Dumnezeu e întrupare în ipostasul Său – firea Sa dumnezeiască cu firea noastră, omenească.

Sfinţenia nu este altceva decît participarea la viaţa lui Hristos, o creştere în omenire. Fiul lui Dumnezeu Se naşte în noi pentru ca şi noi să ne îndumnezeim.

Venirea Fiului Omului în lume este mărturisirea iubirii Tatălui, El, Care ne iubeşte pe toţi şi noi toţi sîntem în Fiul, devenind trupul Său prin credinţa în El. Urmează Sfîntul Grigore  [Teologul] şi spune că tocmai noi, noi înşine, sîntem trupul Său.

Oricine împlineşte voia lui Dumnezeu nu face altceva decît să crească şi să lumineze în slavă şi să se îndumnezeiască şi să devină fiu al lui Dumnezeu după har.

Aceasta este bucuria sfintelor sărbători ce uneşte printr-o înţelepciune dumnezeiască atît însemnarea curgerii timpului, a anilor, dar şi Taina Credinţei care lucrează; pînă ce Hristos va lua chipul Lui vom putea ajunge cu toţii la starea bărbatului desăvîrşit, la măsura deplinătăţii lui Hristos. [Efeseni 4:13]”

Sursa: Roncea.Ro


Parintele Justin Parvu despre tinerii mucenici

21 Decembrie 1989 – Nopți și Fotografii. Video In Memoriam

Fotografii de Dinu Lazăr, Laurențiu Gâlmeanu, Sebastian Țarălungă, Constantin “Titi” Calistru, Răzvan Rotta, Peter Turnley, Sorin Lupșa, Cristian Botez, Arhive
Muzica: Valeriu Sterian / Clip: Roncea.Ro

Dumnezeu să-i ierte pe martirii din decembrie 1989!

„În lutul greu din care am plecat / Am frământat simţire. / Din ură am clãdit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e barba albă, încâlcită, roasă. / Părinte, o să vin curând Acasă”. – Ernest Maftei, 21 Decembrie 1989

21 Decembrie 1989 – Victor Roncea: Cum mi-am petrecut sfârșitul comunismului

CONTRASPIONII – Luptătorii secreți pentru adevărata Românie. Generalul (r) Aurel Rogojan în dialog cu Daniela Rei Vișan la Radio România Cultural – AUDIO

”Marea Unire din 1918 a fost și va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreția ei stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera unui om politic, a unui guvern, a unui partid; este fapta istorică a întregii națiuni române, realizată într-un elan țâșnit cu putere din străfundurile conștiinței unității neamului, un elan controlat de fruntași politici, pentru a-l călăuzi cu inteligență politică remarcabilă spre țelul dorit.” – Profesorul Florin Constantiniu

Duminică, 2 decembrie 2018, Radio România Cultural a difuzat a doua parte a interviului înregistrat cu domnul general Aurel Rogojan interviu ce a avut drept punct de plecare conferința ”Eroii anonimi pe frontul secret al reîntregirii neamului” susținută la București în luna octombrie.

În volumul al II lea al ”Jurnalului de război 1917-1918”, Regina Maria scria:

”Oamenii noștri politici încă nu sunt pricepuți să se sacrifice pentru cauza comună. Sunt zile când mârșăvia omenească în general, și a guvernelor și a administrațiilor în particular, mă izbește cu o putere copleșitoare și îmi dă impresia că toate eforturile noastre sunt în van.” ”Dacă va fi să murim, măcar să se știe că nu murim ca niște neghiobi orbi.”

Cuvinte aproape profetice, valabile nu numai pentru situația dramatică în care se afla România atunci, ciopârțită și jefuită de toți, ci și pentru prezentul cenușiu, labirintic și contorsionat.

Pentru a putea înțelege corect eforturile depuse în urmă cu 100 de ani, pentru realizarea Marii Uniri ar trebui să trecem în revistă câteva elemente geopolitice și geostrategice semnificative.

La începutul secolului trecut România deținea rezerve importante de petrol, cereale, lemn, indispensabile funcționării mașinăriei de război. Din punct de vedere al forțelor militare combatante, țara noastră a reușit să mobilizeze peste 500.000 de persoane. Victimele înregistrate în Primul război mondial au depășit cifra de 400.000, dintre care peste 250.000 au fost militari.

Resursele demografice și de materii prime dar și poziția geostrategică, au transformat teritoriul țării noastre într-o importantă țintă a serviciilor de spionaj ale Imperiului Austro-ungar, Imperiului Țarist, Bulgariei și Turciei.

Eforturile depuse de Secția I Informații din Marele Stat Major al Armatei Române au fost mult îngreunate chiar de politicieni sau oameni de cultură români, filogermani convinși sau cumpărați pe bani grei. Alexandru Marghiloman, Petre Carp, Costache Lupu, Alexandru Beldiman, Tzigara Samurcaș, Dumitru Nițescu, Gala Galaction, Constantin Stere, Ioan Slavici, Tudor Arghezi, Victor Braniște, generalul Zottu, coloneii A. Sturza, V. Verzea, Crăiniceanu, au colaborat cu oficialitățile germane fie din convingere, fie de teama unei stăpâniri rusești, fie din interese materialicești bine răsplătite.

În ”Capitala sub ocupația dușmanului. 1916-1918” Constantin Bacalbașa scria:

”Cucerirea cu armele nu poate avea valoare atât timp cât toate conștiințele vor fi de partea celor biruiți. Germanii au nevoie să cucerească și conștiințele printr-o propagandă zilnică de presă, lipsită de contradicția unei prese naționale. (…) Bucureștiul a avut în permanență o fabrică de născociri.”

Această Fabrică de născociri nu ar fi putut să funcționeze fără sprijinul material semnificativ primit din partea bancherului Rozelius, director al Societății petrolifere cu capital german Gunther, dar și al agentului comercial Hennen Vogel și al agentului de publicitate Iwerseen. Existau pe teritoriul țării noastre cele mai performante mijloace de interceptări radio, pentru controlul traficului comunicațiilor guvernamentale, ale Armatei, ale Ministerelor de Externe și de Interne.

Contraspionajul românesc a reușit în nenumărate rânduri să anihileze acțiunile spionajului străin. Cu un preț imens ! Schingiuri, arestări, hăituire continuă.

Nucleele informative din Banat, Cluj-Bistrița, Brașov-Bran, Oituz-Buzău și Bucovina de nord au compensat prin sacrificii imense decăderea morală a câtorva personalități politice ale vremii, care au împins România până pe buza prăpastiei. Generalul Traian Grozea, avocatul Spiridon Boita, învățătorul David Pop, profesorul Aurel Moldovan, profesorul Tofan și George Munteanu, Maria Bălan, Iuliu Maniu, Aurel Vlad, Iancu Panaitescu, Romulus Voinescu,Vasile Lucaciu, Vasile Stoica, sunt doar câțiva oameni care au scris istoria României cu un preț pe care puțini dintre noi, astăzi, am putea să îl plătim.

Domnul general Aurel Rogojan a evocat câteva din personalitățile românești de la începutul secolului trecut, cu un rol important în contraspionajul românesc, înfăptuitori fără statui ai României adevărate – România Mare.

Pe aceeași temă citiți și Frontul Secret al Războiului pentru România Mare

Cele două părți ale dialogului cu Daniela Rei Vișan, aici

Radio România Cultural via Roncea.Ro

Larry Watts de Centenar: România și românii au supraviețuit prin sacrificiul şi performanţa naţiunii în 1918 și prin capacitatea briliantă de a se impune la nivel internațional. INTERVIU de Victor Roncea în Ediția Specială BURSA 100

100 – EDIŢIE SPECIALĂ BURSA

Interviu cu istoricul american Larry Watts la Centenarul Marii Uniri

A consemnat Victor Roncea

“[Romanii sunt] un popor fără istorie… destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale… [ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi [vor] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice… Dispariţia lor de pe faţa pământului ar fi un pas înainte.” scriau Marx şi Engels într-un articol din 1849 intitulat “Lupta maghiarilor” scos la lumină într-una din cărţile de referinţă ale istoricului Larry Watts, în prezent cercetător al Academiei Române.

Despre aceasta şi despre ultimii 100 de ani din Istoria României am stat de vorbă la ceasul aniversării Centenarului Marii Uniri cu profesorul american, special pentru cititorii BURSA. Subiectul a fost dezvoltat pe 29 noiembrie şi la Conferinţa publică de Centenar a Institutului de Sociologie al Academiei Române, la Casa Academiei, din Calea 13 Septembrie Nr. 13, Sala de Conferinţe “Dimitrie Gusti”.

Larry Watts a felicitat poporul român la aniversarea Centenarului României Mari și a apreciat că Marea Unire, a cărei reușită doar românii și-o putea imagina în 1918, “demonstrează ce poate realiza un popor atunci când liderii lui înţeleg, împărtăşesc şi urmăresc un interes naţional general în ciuda diferenţelor lor şi a altor interese personale, eventual concurente”. “Aceste lecţii sunt la fel de valoroase astăzi, şi nu numai în România şi pentru români”, apreciază istoricul american. Interviul aici:

“Retrocedarea Tezaurului românesc de către Moscova este testul de turnesol al sincerităţii ruseşti faţă de România”

Victor Roncea: România a devenit o ţintă a bolşevicilor încă de dinainte de lovitura de stat a lui Lenin, revoluţia roşie din 1917. Putea fi România prima ţară comunistă după Rusia? Ce a blocat această intenţie şi i-a determinat pe ruşi să se îndrepte spre Ungaria?

Dr. Larry Watts: Printre principalii conducători bolşevici, România era cotată, teoretic, foarte sus pe lista ţărilor coapte pentru revoluţia comunistă din 1917, din mai multe motive.

În primul rând, compoziţia socială şi socio-economică a României şi a Rusiei era asemănătoare, sugerând că aceleaşi tipuri de nemulţumiri existau în grade similare, făcând terenul apt pentru revoluţie. În al doilea rând, peste un milion de soldaţi ruşi, supuşi unui proces de bolşevizare rapidă, erau prezenţi pe teritoriul României, iar teoretic, conducerea potrivită i-ar fi putut exploata în scopuri revoluţionare – de altfel, de aceea a fost trimis în România comisarul bolşevic Semion Roshal, care a reuşit parţial să preia câteva mari unităţi ale armatei ruseşti înainte să fie arestat. Şi, după părerea mea, România a fost considerată o ţintă probabilă deoarece Lenin a crezut în estimările optimiste ale acestei posibilităţi oferite de unul dintre cei mai militanți revoluţionari, Cristian Rakovsky, care a deţinut cetăţenia română la un moment dat şi era responsabil de Ucraina.

Dintre motivele pentru care acest lucru nu s-a întâmplat, două sunt deosebit de importante. În primul rând, deoarece bolşevismul şi comunismul au fost privite ca ideologii ruseşti, ceea ce le dis­credita de la bun început în ochii româ­nilor în general şi a celor simpli, în special, adică exact a grupurilor socio-economice pe care revoluţionarii s-ar fi bazat în mod normal. Motivul a fost cel mai bine exprimat de Robert W. Seton-Watson, şeful de atunci al Biroului de Informaţii Britanic:

“… vechea neîncredere şi nemulţumire a României faţă de Rusia este atât de accentuată, în primul rând de trădarea guvernului ţarist faţă de România, care, în mod corect sau în mod greşit, este adânc încredinţată în fiecare român şi, în al doilea rând, de abandonarea de către Rusia revoluţionară a sprijinului militar promis României. Indisciplina trupelor ruseşti din Româ­nia, care provoacă indignarea, se dovedesc ca o contrapondere la oricare dintre avansurile guvernului bolşevic. Simplul fapt că bolşevismul este de origine rusă militează împotriva succesului său în România astăzi.” (7 februarie 1918)

Cel de-al doilea motiv care se remarcă a fost operaţiunea de a dezarma şi de a elimina un număr copleşitor de trupe ruseşti. Cele mai periculoase trupe ruseşti bolşevizate din Iaşi şi din jurul Iaşilor, cele mai periculoase pentru Regele şi guvernul român, au fost dezarmate fără vărsare de sânge într-o operaţiune planificată de duo-ul Prezan şi Antonescu şi efectuată chiar înainte de autorizarea oficială, la primele ore ale lui 22 decembrie 1917. În următoarele săptămâni au existat vărsări de sânge, comise în timpul opoziţiei unor forţe ruseşti – la Galaţi, Focşani, Roman, Suceava, Botoşani, Bacău etc. – dar mult mai puţine decât s-a anticipat. Iar într-o perioadă extraordinar de scurtă, din noiembrie 1917 până la sfârşitul lunii ianuarie 1918, Forţele Armate Române au redus prezenţa militară a bolşevicilor ruşi de la peste 1.000.000 de militari la mai puţin de 50.000.

Într-adevăr, intelligence-ul britanic a prezis un astfel de rezultat. După cum s-a raportat în februarie 1917:

“Cel mai probabil Armata Română va opune o rezistenţă puternică împotriva oricărei ofensive bolşevice. Există, de altfel, motive să presupunem că va avea succes în menţinerea acestei rezistenţe. [Trupele române] sunt mult mai bine organizate şi disciplinate decât orice trupe pe care le pot dispune bolşevicii şi sunt sub conducători militari capabili”.

• Românii “insignifianţi” erau, de fapt, atât de importanţi încât trebuiau să fie eliminaţi, pentru succesul revoluţiei mondiale

Victor Roncea: Dacă Armata Română nu elibera Budapesta şi Ungaria de bolşevici iar trupele româ­ne, conduse chiar de Maniu, Viena, până unde credeţi că s-ar fi întins bolşevismul şi cât de mult ar fi afectat Europa de Vest? Putem spune că azi se vorbea rusa în mare parte din ea?

Dr. Larry Watts: Mă cunoaşteţi şi ştiţi că nu sunt un fan al istoriei contrafactuale. Principala problemă a acestor “ce-ar fi fost dacă” este că ele se bazează aproape întotdeauna pe analize lineare şi presupuneri ceteris paribus şi sunt predis­puse mai mult la prejudecăţi decât la analiza evenimentelor care au avut loc. Acestea fiind spuse, operaţiunile militare româneşti de a înlătura regimul sovietic, indiferent cât de mult ar fi provocat protestul Consiliului Suprem Aliat, au eliberat de fapt pe ceilalţi aliaţi ai Antantei de a fi nevoiţi să-şi folosească forţele militare pentru a rezolva o problemă considerată de toţi gravă – destul de serioasă ca cele mai multe state membre să-şi trimită trupe să lupte împotriva bolşevicilor ruşi din Rusia la sfârşitul anului 1918. În fapt, trupele britanice şi americane au părăsit Rusia chiar în momentul în care forţele româ­ne au intrat în Ungaria.

Deci, ipotetic, ceilalţi aliaţi ar fi fost forţaţi să facă faţă problemei dacă România nu ar fi făcut-o deja. Iar dacă România nu ar fi făcut-o, este de înţeles că poziţia şi pârghia ei de negocieri la Conferinţa de Pace ar fi fost ceva mai slabe. În ceea ce priveşte impactul acţiunilor lui Maniu la Viena, în noiembrie 1918, măsurile de pacificare ale trupelor româneşti au stabilit cu siguranţă o ordine extrem de necesară într-o perioadă de degringoladă socială (şi militară) şi dezintegrare instituţională. Şi el a împiedicat sau a ameliorat dezvoltarea unei situaţii care altfel s-ar fi putut sfârşi într-o revoluţie roşie. Dar din nou, există un pic de necunoscut între ceea ce s-ar fi putut întâmplat şi ce s-a întâmplat.

Victor Roncea: De ce credeţi că îşi doreau Marx şi Engels încă din 1849 “extirparea” românilor de pe faţa pământului, eliminarea lor din istorie? Religiozitatea poporului putea fi un factor – pe care ei îl analizau pe termen lung, ca liant natural al anticomunis­mului? La aceasta putem adăuga apoi, pe măsură ce bolşevismul s-a impus în Rusia, linia clasică a imperialiştilor ruşi cărora, după cum enunţa însuşi Eminescu, românii le-au stat mereu ca un ghimpe în coastă, împiedicandu-i – până azi – să controleze Europa prin Gurile Dunării? Putem vorbi de asemenea şi de un şovinism?

Integral în BURSA – EDIȚIE SPECIALĂ

Citiți și 100 – EDIŢIE SPECIALĂ – “Cea mai sublimă pagină a istoriei româneşti”

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova