Archive for the ‘Top News’ Category

Profesorul Radu Ciuceanu la 90 de ani: Vă doresc tuturor să vă simțiți la fel de tineri cum mă simt eu. Și mai am o mare dorință, de fost deținut politic: să-mi văd camaradul de suferință, Starețul Gherasim Iscu de la Tismana, în sinaxar

La 90 de ani împliniți azi, Profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic cu 15 ani de temniță grea și fondator al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, mai are o mare dorință: canonizarea camaradului său de rezistență anticomunistă, Părintele Gherasim Iscu, starețul de la Tismana. “Părintele Gherasim Iscu a murit ca un martir. În plus, ceea ce nu se prea vorbește despre el este că starețul de la Tismana este de fapt omul care a salvat Tezaurul național de bolșevici. Banca Națională i-a cam ignorat pe adevărații autori ai salvării aurului României… NKVD-iștii care ne-au anchetat nu i-au iertat asta! Mai mult: el ne-a ajutat foarte mult, pe mine și pe generalul Carlaonț, pentru rezistența noastră armată. Apoi a suferit cumplit la Penitenciarele din Craiova, Aiud, Poarta Albă și Tg. Ocna, alături de Sfântul Închisorilor – cum i-a zis Nicu Steinhardt – Valeriu Gafencu și ceilalți tineri mărturisitori. Pentru că propăvăduia neclintit dreapta credință, pe Dumnezeul Iubirii. Nu se cunoaște cum s-ar cuveni jertfa lui supremă. Cu ultimele lui puteri a rugat să fie dus pe priciul celui care îl torturase, la rândul lui suferind. L-a spovedit și l-a împărtășit mărturisindu-i dragostea și iertarea sa și primindu-i pocăința și salvându-i sufletul. În aceeași noapte – de Crăciun! – au murit amândoi. “Cred s-au dus în Rai ținându-se de mână”, a scris Richard Wurmbrand. Are toate meritele pentru a intra în Calendarul Sfinților Bisericii Ortodoxe Române și am inițiat deja demersurile pentru acest lucru pe care sper să-l văd împlinit cât mai sunt pe aici cu voi. Altfel, vă mărturisesc că mă simt mai tânăr decât oricând ceea ce vă doresc și vouă. Aș vrea să văd tinerii României învățând din jertfa noastră pentru că numai în ei și în puterea Domnului ne mai stă speranța.”

Profesorul Radu Ciuceanu, recent decorat de Patriarhul României, a fost sărbătorit azi printr-un Te Deum la Sfânta Mănăstire Radu Vodă. Îi urăm din toată inima La Mulți Ani!

Victor Roncea

Vă recomand mai multe articole despre Profesorul Radu Ciuceanu, aici, cât și interviul: “Reperele mele, pline de lumină, sunt anii de tinereţe când am pus mâna pe armă şi m-am împotrivit regimului comunist şi năimiţilor săi”

La Mulţi Ani Profesorului Radu Ciuceanu! FOTO şi INTERVIU: „Ţării mele, pentru care au murit atâţia, îi doresc oameni curaţi, oameni care au caracter.”

Hristos a înviat! Să mărturisim Paştile!

Nae Ionescu – Să mărturisim Paştile

,,Săvârşitu-s’au!” Cerul și pământul, iarăși împreună, pentru cea dintâia oară dela păcatul vechiului Adam, și-au țipat în noapte durerea: ,,astăzi s’a spânzurat pre lemn Cela ce spânzură pământul pre ape…”; și s’a spintecat catapeteasma bisericii.

Ce cald și greu e aerul în noaptea asta! Cald și greu de rugăciune. Căci chiar dacă noi nu ne mai rugăm, undeva cântă pentru noi îngerii și se roagă sfinții. Pentru noi; pentru păcatele noastre; pentru neîntelegerea și împietrirea noastră, care e cel mai greu păcat. Stau numai și cumpănesc ce lipsă de raport e între noi și vremuri. Și cum trecem cu ochii închiși pe lângă porțile împărăteşti ale mântuirii! Cum? Reculegerea noastră, a tuturor, să fie mai puțin însemnată decât o schimbare de guvern?

Mintea noastră nu ar fi fost mai clară, sufletul nostru nu ar fi fost mai ferm, dragostea noastră nu ar fi fost mai largă și hoțărârea noastră nu ar fi fost mai rodnică după o săptămână de cufundare în noi înșine? Sau poate că așa a vrut Dumnezeu, că de data aceasta destinele noastre să se înnoade când își dă duhul pe Cruce mielul Domnului, când plesnește cerul sub fulgere în miros greu de pucioasă, când ne prohodim ,,Primăvara dulce” și stă pământul încordat în așteptarea bucuriei celei mari a Învierii? Cine știe!

Desigur, nimeni nu poate ști; dar evident e totuși un fapt: lipsa putinţei noastre de a lega văzutul cu nevăzutul lipsa de sevă metafizică a aplicării noastre la cotidian. Când începe o treabă, romanul își face mai întâi o cruce. De ce? Că să cheme în ajutor pe Dumnezeu? Nu tocmai. Ci că să pună acțiunea lui sub egida lumii celeilalte, dela care totul purcede; că să deschidă înspre realitățile lui concrete poarta prin care să pătrundă Puterile și Stăpâniile, că să restabilească unitatea originară dintre Dumnezeu și creațiune. Crucea aceea simplă, înfricată și umilă este – cine s’ar fi gândit? – mărturisirea și închinarea cotidiană a Paştilor.

Căci Paștele asta sunt: marea dramă prin care, după hotarârea lui Dumnezeu, s’au aruncat iarăși punți de legătură între creațiune și Stăpânul ei. Restabilindu-se – ca posibilitate numai, e adevărat, ca posibilitate la îndemâna celor cari înțeleg și vor – starea dela început, când omul trăia cumpănit și împăcat cu el însuși în Dumnezeu.

Starea asta fusese ruptă prin păcatul primului Adam: care adâncise, prin vina lui și a Șarpelui, o prăpastie între el și Făcătorul lui, origine a ţăcăelii, a sbuciumului și a chinurilor noastre. Pentru umplerea acestei prăpăstii îi fusese făgăduită dela început jertfa Mielului, singura care putea să ne răscumpere. Ea a venit. Prin pătimirea lui Christos, Dumnezeu și Om, cel de-al doilea Adam. În zilele astea ni se împlinește jertfa făgăduită – și mâine va răsuna imnul de bucurie a învierii, pecetea mântuirii noastre, puntea dintre văzut și nevăzut. Căci a înviat Dumnezeu-Omul, lăsând să irumpă realitățile de DINCOLO dincoace, și a înviat Dumnezeu – Omul, deschizând poarta celor de DINCOACE înspre Dincolo.

Vedeți ce posibilități mari, nebănuite ni se deschid și cum putem iarăși înnoda firul bucuriei contemplative, al echilibrului nostru vecinic, rupt prin ispita diavolului?

Să mărturisim deci Paștele. Să facem că cei simpli și adevărați semnul crucii la fiecare act al vieții noastre, slăvind și sfinţind orice gest și orice început, asigurându-le rodnicia. Căci omul nu poate trăi desprins de Dumnezeu și cazna lui nu poate rodi în afară de El. Să facem semnul crucii, care nu însemnează acceptarea suferinței, ci dimpotrivă chezășia mântuirii.

La locul Căpăţânii crucea de supliciu strălucește de toate nădejdile noastre împlinite. Nu vrem să coborâm strălucirea asta în noi? …

Să facem deci semnul crucii, mărturisirea Paştilor!

Nae Ionescu

Cuvântul, 12 aprilie 1931

Hristos a înviat! Eminescu și Învierea

Învierea
de Mihai Eminescu

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morții rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada,
Din cărți cu file unse norodul îl învață
Că moartea e în luptă cu vecinica viață,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.

O muzică adâncă și plină de blândețe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolți:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț,
Înveninând pre însuși izvorul de viețe.

Nimica înainte-ți e omul ca un fulg,
Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”

Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială
Și negrul întuneric se sperie de șoapte…
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită și preoți și popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:

„Cântări și laude-nălțăm
Noi, Ție Unuia,
Primindu-L cu psalme și ramuri,
Plecați-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos au înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”

Mihai Eminescu Ro

Cetățeni de Onoare ai Capitalei și Cavaleri ai Ordinului Național Steaua României ignorați de oficiali la aniversarea Unirii Basarabiei cu Țara. TVR a publicat pe YouTube filmele despre eliberarea eroilor români din Transnistria și întoarcere acasă a lui Alexandru Leșco. Reporter: Victor Roncea

S-au luptat pentru Romania Mare in vechile hotare si au patimit pana la 15 ani de inchisoare in temnitele rusesti din Transnistria. Cetatenii romani Ilie Ilașcu, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivanțoc, la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire au fost uitati de oficialitatile statelor romanesti de la stanga si dreapta Prutului. Locul lor era azi in Parlamentul Romaniei sau macar in Parlamentul Republicii Moldova. Dar ei au fost uitati aici din momentul in care statul nu si-a respectat promisiunile fata de ei, in ciuda faptului ca sunt decorati de Presedintele Romaniei Traian Băsescu cu Ordinul National Steaua Romaniei si sunt cetateni de Onoare ai Capitalei. Doi primari le-au promis fiecaruia un apartament pentru a se putea muta la Bucuresti si trai in liniste, fara spectrul unor hartuiri si amenintari pe care le-au trait adeseori in ultimii ani, fara a se plange insa niciodata. Dupa momentul festiv, Videanu, si, in al doilea caz Oprescu, dupa alegeri, au uitat rapid. Un prim ministru le-a promis recompense pe viata. La finalul anului eliberarii, recompensele s-au terminat. Nu stiu cati parlamentari, ministri, sefi si sefuleti cu palarii mai mari ca ei, le-au promis ca vor beneficia de statutul detinutilor politic pentru a avea un minim venit lunar. Azi, la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria Mama, Romania, nu numai ca cei patru eroi sunt uitati, dar sunt si gravi bolnavi dupa regimul carceral criminal de la Tiraspol. Sigur, asta ne dovedeste al cui este de fapt statul actual, cu Parlament si Guvern cu tot. Dar oare chiar nu mai exista nici un roman printre autoritatile resposabile pentru a nu se pata iremediabil obrazul Romaniei, odata cu trecutul, prezentul si viitorul ei?


Unsharf (I) – Documentar despre grupul Ilașcu, ai cărui membri au fost arestați și închiși în temnițele transnistrene; Realizator Radu Găină

Unsharf (II) – Documentar despre grupul Ilașcu, ai cărui membri au fost arestați și închiși în temnițele transnistrene; Realizator Radu Găină

Intoarcerea lui Alexandru – Documentar despre eliberarea lui Alexandru Leșco, membru al grupului Ilașcu; Realizator Radu Găină. Reporter Victor Roncea.

Citiți și „Cel mai tare regret că nu am realizat Unirea”. Interviu cu Alexandru Lesco, fost detinut politic in Transnistria

Cum, a ieșit Putin președinte?

Da, chiar (tot) el… Cine altul!? 🙂 “Tot normal”.

Părintele Nicolae Bordașiu despre Rugul Aprins și lupta poporului român împotriva comunismul ateu. 70 de ani de la decapitarea viitorului României – 14 Mai 1948. Zi Naţională de Cinstire a Martirilor Români din temniţele comuniste

La praznicul celor 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia s-a aniversat și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, conform unei legi din 2011. Amintim pentru cei mai uitici, că, la data respectivă, Guvernul României, prin semnătura lui Emil Boc, s-a opus acestei inițiative, găsindu-i chiar hibe pretins “anti-constituționale” și argumentând cu punctul de vedere al IICCMER în care se susținea că “ar fi preferabil ca statul român să opteze pentru stabilirea, cu prioritate, a unei zile naţionale de comemorare a tuturor victimelor regimului comunist din România, înainte de a proceda la omagierea diferitelor segmente ale populaţiei ţării care au avut de suferit ca urmare a represiunii comuniste”. Adică, înțelegeți, și hoții de buzunare ar fi suferit de pe urma regimului comunist, ba chiar și unii bolșevici, nu numai deținuții anticomuniști. Kaghebita, boală grea, mai ales că se și ia…

Părintele Profesor Nicolae Bordașiu de la Biserica Sfântul Silvestru ne-a vorbit recent despre lupta poporului român împotriva comunismului, despre Rugul Aprins și despre jertfa martirilor care strălucesc în Istoria României precum stelele pe Cer (video aici). Într-o a doua înregistrare, Părintele Nicolae Bordașiu, el însuși fost deținut politic, se bucură de inițiativa Parlamentului României de a institui și o Zi Naţională de Cinstire a Martirilor Români din Temniţele comuniste pentru data de 14 mai, și vorbește pe larg despre această zi a decapitării elitelor și viitorului României prin arestările a zeci de mii de români, realizate în 1948 sub comanda directă a comisarilor sovietici NKVD/MGB/KGB. Vom difuza filmarea despre 14 mai la comemorarea de anul acesta a 70 de ani de la această tragedie națională. Doamne, Iisuse Hristoase, odihnește pe robii Tăi, eroii noștri!

Despre Părintele Dumitru Bordașiu, la Biserica Sfântul Silvestru, Ziarul Lumina, Fericiți cei Prigoniți, Mărturisitorii

Roncea.Ro

99 de ani de la nașterea Părintelui Justin. Îngerul și Iubirea

Părintele Justin: “Noi trebuie să urmăm pilda Mântuitorului, Care a luat asupra Sa păcatele întregii omeniri: atunci când vedem că fratele face o greșeală, să nu ne grăbim să aruncăm degrabă cu piatra în el, ci mai întâi să ne socotim noi vinovați pentru acea greșeală și aceasta înseamnă să purtăm slăbiciunile fratelui și astfel el se ușurează.

Cel mai mult iubește Dumnezeu acest tip de jertfă și nu există cunună mai mare ca pentru aceasta, pentru că așa a spus Domnul: “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu tot gândul tău”, aceasta este întâia și marea poruncă. Iar a doua, asemenea ei: “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Dar să nu credem că noi, dacă suntem mizerabili la suflet putem ajuta societatea mizerabilă de azi.

De căderea celui din preajmă ne facem vinovați și noi, fără discuție. Lipsa de iubire e ca lipsa de sprijin. Nu-l iubești pe Dumnezeu, dacă nu-l iubești pe aproapele tău. De răul din lume suntem vinovați fiecare, dacă tratăm cu indiferență ce i se întâmplă vecinului, fratelui, prietenului, soțului, părintelui, atunci nu mai putem pretinde ca nouă să ne întindă mâna cineva, degeaba așteptăm ajutorul lui Dumnezeu.

Spune Sfântul Evanghelist Ioan (4: 7-21): Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el. Întru aceasta a fost desăvârșită iubirea Lui față de noi, ca să avem îndrăznire în ziua Judecății, fiindcă precum este Acela, așa suntem și noi, în lumea aceasta.”

O colecție de articole despre Părintele Justin, AICI

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova