Posts Tagged ‘1987’

15 Noiembrie 1987, începutul sfârşitului lui Ceauşescu. Brucan îi semnase deja condamnarea la moarte. “Eroi pentru România – Braşov, 15 noiembrie 1987 – mărturii, studii, documente”, lucrare realizată de Florin Palas şi Victor Roncea sub coordonarea lui Vladimir Bukovski

eroi-pentru-romania-brasov-15-noiembrie-1987-victor-roncea-vladimir-bukovski-florian-palasConform unui fost document confidenţial al United States Information Agency (USIA) intrat în posesia Roncea.Ro, agentul NKVD/KGB Silviu Brucan, fondatorul FSN şi GDS, afirma în faţa unui ofiţer acoperit american, în primăvara lui 1987, că în doi ani Gorbaciov va schimba complet blocul sovietic, că România va fi ultima ţară care va cădea dar după aceea va urma la conducere un guvern pro-sovietic, plin de glasnost şi perestroika (documentul va fi publicat integral în cartea despre 1989 la care lucrez – nota V.R.). Omul era sincer. Pe 15 noiembrie 1987 a început derularea acestei “profeţii”. După cum reaminteam la aniversarea a 20 de ani de la revolta muncitorilor braşoveni, în 1987 soarta lui Ceausescu a fost pecetluita.

“Inceputul sfarsitului” a fost prezentat si de scriitorul anticomunist Radu Portocala in prima lucrare de dupa 1989 care analiza caderea comunismului si inlocuirea lui cu unul “cu fata umana. In “Autopsia unei lovituri de stat”, Radu Portocala observa cum evenimentele de la Brasov au stimulat caderea lui Ceausescu atat prin constientizarea in sanul populatiei a ideii ca “se poate” protesta, cat si prin activarea imediata a cadrelor “disidente” pregatite de KGB sa preia puterea.

“Rascoala de la Brasov a fost urmata de o intalnire a activitatii opozitiei, reprezentata fie de indivizi izolati, fie de organizatii sindicale libere, aflate in stare embrionara. Ea este slaba, dezorganizata, dar are o audienta oarecare si, din nou, scapa de sub orice control. Aceasta miscare trebuia deci dublata de o structura paralela, pastrata sub stricta supraveghere, si usor de manipulat. Asadar sunt create toate piesele unei disidente provenind din sferele inalte ale partidului comunist si care are ca sarcina principala aceea de a deveni credibila si populara. O disidenta astfel organizata incat sa dea cetatenilor impresia de pluralism, de alegere intre mai multe variante. Cei care compun aceasta disidenta artificiala incep sa publice, in strainatate, texte critice la adresa lui Ceausescu. Trebuia discreditat omul, pentru ca sistemul sa iasa cat mai curat cu putinta. Suntem in anul 1987, iar soarta lui Ceausescu pare deja pecetluita”, scrie Radu Portocala. Mai jos un articol din Il Giornale, semnat de jurnalistul marxist ungaro-evreu Ferenc Fejtő:

revolta-muncitorilor-din-brasov-din-1987-13-il-giornale-via-roncea-ro

Atunci s-a strigat “Jos Ceausescu!” pentru prima oară în România

Revolta s-a declansat la intreprinderea de Autocamioane Brasov, printr-o greva inceputa in noaptea de 14 noiembrie, la schimbul III, si continuata a doua zi dimineata cu un mars pana in centrul orasului, in fata Comitetului Judetean al Partidului Comunist Roman. Refuzul autoritatilor comuniste de a dialoga cu demonstrantii a provocat luarea cu asalt a sediului comunist de catre multimea adunata. Muncitorii au scandat pentru prima oara in Romania, “Jos Ceausescu”, intonand ceea ce avea sa devina imnul insurectiei din decembrie 1989 si, ulterior, al tarii: “Desteapta-te, romane!”. Portretul dictatorului Ceausescu a fost doborat de pe frontispiciul cladirii si incendiat. “Cutremurele nu au fost nimic pe langa ceea ce s-a intamplat!”, avea sa exclame prim-secretarul Comitetului Judetean PCR Brasov, Petre Preoteasa, in sedinta activului de partid din 15 noiembrie 1987. A urmat interventia brutala a trupelor speciale de securitate, arestarile, torturile etc.

în 2007 lansam la Braşov, în Aula Universităţii Transilvania, împreună cu colegul meu Florin Palas, lucrarea “Eroi pentru Romania – Brasov, 15 noiembrie 1987 – marturii, studii, documente” (Editura Semne/Artemis, Bucureşti, 2007) realizată in colaborare cu Asociaţia 15 Noiembrie 1987 – Braşov, CNSAS (Oana Ionel şi Mihai Demetriade) şi alte foruri jurnalistice, istorice si academice (ZIUA, INST, CICE-Iaşi), sub egida Centrului Rezistentei Anticomuniste şi coordonarea scriitorului anticomunist Vladimir Bukovski. Redau mai jos un extras documentar:

Citiţi şi: Ce a fost la 15 Noiembrie 1987. Marturia jurnalistei Maria Petraşcu, sotia publicistului anticomunist Marius Petraşcu

15-noiembrie-1987-foto-marius-petrascu-ziaristi-online

Bădia Ogoranu: “Fata Romaniei a fost spalata de atatea lasitati si tradari”

“Jertfa acestor luptatori cu arma in mana, alaturi de rezistenta celor din inchisori, alaturi de rezistenta crestina a preotilor, ierarhilor si mirenilor, a celor din exil, a taranilor in fata colectivizarii, a muncitorilor din Brasov, a unor intelectuali curajosi, toate acestea au adunat atata demnitate, incat sa se poata spune ca fata Romaniei a fost spalata de atatea lasitati si tradari, pentru ca romanii sa poata pasi cu fruntea sus pe pamantul pe care calca” Badia Ion Gavrila Ogoranu – Membru de Onoare al Asociaţiei 15 Noiembrie 1987 – Braşov (Presedinte de Onoare: Parintele Gheorghe Calciu)

Vladimir Bukovski: “Haideti sa facem in Romania ce nu s-a mai facut niciunde in lume! Sa terminam cu comunismul!”- 

rp_Vladimir-Bukovski-Blog-Roncea.jpg“Haideti sa terminam odata cu comunismul! Sa ne purificam de acest pacat si atunci vom vedea cat de usoara si frumoasa va fi viata noastra. Nu va fi un rai, dar oricum, va fi mai bine. Tineretul sa vina in sprijinul nostru. Numai impreuna cu ei vom putea reusi. Problema care se pune pentru tarile din fosta Uniune Sovietica si cele aflate sub influenta Moscovei comuniste este ca au o mostenire dureroasa. Astazi, ii vedem pe fostii comunisti in alte structuri si, desigur, cu o infatisare diferita. Nici una dintre aceste tari nu va fi libera pana nu vom termina cu ei. Este nevoie de lustratie, suntem obligati sa-i scoatem din structurile puterii pe acesti oameni. Daca ei au putere, se vor organiza intr-o mafie si vor lupta impotriva noastra.
Romania este o tara favorizata, plina de energie si emotivitate. Aici, se intampla intotdeauna cate ceva. Foarte putine sunt tarile care mai au asemenea caracteristici. Probabil, Polonia, Italia si Israelul. Spre deosebire de tara in care traiesc, Anglia, care se afla intr-o coma profunda. Haideti sa facem in Romania ce nu s-a mai facut niciunde in lume! Haideti sa terminam cu comunismul!” – Vladimir Bukovski, Presedintele de Onoare al Centrului Rezistentei Anticomuniste

revolta-muncitorilor-din-brasov-din-1987-16-presa-franceza-via-roncea-ro

Ancuta DUDUC: „Am fost anticomunisti de mici.”
Cand tata a fost urcat in duba, a fost lovit cu patul pustii. Dupa aceea, au venit la noi acasa cei de la Militie si ne-au intrebat unde e tata. Mi-au luat declaratii mie si mamei mele. Ne-au spus ca tata a fost ridicat pentru instigare.
Cand l-au arestat pe fratele meu, militienii i-au spus mamei sa-i dea niste pulovere mai groase. L-au luat si i-am urmarit, pentru ca l-au dus pe jos.
La noi a fost o suferinta de ordin psihologic. N-avea voie sa vina nimeni in vizita. Era militie din 10 in 10 metri in jurul blocului. Cine intra in scara era legitimat. Daca venea cineva la noi, trebuia sa dea declaratii. Ne-au pus sechestru pe lucrurile din casa, pentru ca va trebui sa platim, ne-au spus, un milion de lei pentru pagubele lor. Tata mi-a povestit ca au vrut sa-i faca injectii cu gaz metan, l-au batut cu un betisor peste testicule. L-au batut si pe piciorul la care avea probleme. Tata era mai aprig la manie. Mi-a zis ca l-a luat de gat pe un anchetator.
Mama a avut o depresie cand l-au luat pe Radu. A vrut sa se arunce de la balcon. Pentru mine si mama mea perioada a fost foarte grea. Lumea ne ocolea pe strada. Am avut parte si de oameni care ne ajutau. Tata il scuipa si il injura pe Ceausescu tot timpul. Am fost anticomunisti de mici.

Angelica VIERU: „Era in stare sa mearga oriunde numai sa se faca bine. Pentru copii, pentru noi toti.”
In sambata din 14 noiembrie, sotul meu a luat salariul. In duminica din 15 noiembrie 1987, dimineata pe la ora 6.00, am mers impreuna la sectia de votare de la Scoala Generala nr. 23, lasandu-ne copiii in casa singuri. Trebuia sa votam! Obligatoriu! Trebuia sa primim apartament cu 3 camere de la uzina. Nu trebuia sa faci „figuri” cand erai chemat la lucru duminica, sau in timpul saptamanii peste program, trebuia sa faci ce-ti spuneau sefii fara comentarii, pentru ca altfel se putea pierde totul. Si noi trebuia sa primim apartament. Unde stateam noi, pe str. Zorilor nr. 1, bl. D10, sc. A, ap. 25, aveam doua camere – apartament proprietate personala – cumparat de sotul meu cand inca nu eram casatoriti. Ratele mari, intretinerea mare la atatea persone, spatiul mic ne-au determinat sa cerem o locuinta mai mare, sa putem trai ca oamenii. Am votat si, dupa votare, ne-am intalnit cu un coleg de serviciu de la I.A.Bv, cu care sotul a plecat impreuna la munca. Eu am venit acasa, la copii, de care trebuia sa am grija, Liliana – fetita mai mare – fiind internata in spital cu hepatita. Asteptam sosirea lui acasa, ca unul dintre noi sa mearga la fetita, la spital. Pe la ora 13.00 a venit Vasile acasa, speriat, si cum a intrat in casa, s-a uitat la mine si mi-a spus: „E dezastru in oras! Stegarii au dat foc la Consiliul Popular.” Atat mi-a spus. Era nervos, foarte agitat. Nu-i trebuia sa manance, iesea si intra in casa de multe ori.
Eu am plecat pe jos sa-mi vad fetita internata de cinci saptamani in spital, din cartierul „Steagul Rosu” pana in str. Mihai Viteazu, la Spitalul de boli contagioase, iar cand am venit acasa, tot pe jos – pentru ca nu circula nicio masina in oras – l-am gasit acasa tot in starea de nervi in care l-am lasat.
Ceea ce vazusem in oras nu am mai vazut niciodata: cordoane de armata si militie cu scuturi, cu masti de gaze si cu caini nu lasau oamenii sa se indrepte spre centrul orasului. Oamenii erau in grupuri mici, dar nu i-am auzit vorbind nimic. Frica ii facea sa taca.
Seara, pe la ora 21.00, sotul meu a mers la vecinii nostri, la familia Moldovan, care tocmai sosise acasa, si a stat pana la 12.00 noaptea.
Luni dimineata, pe 16 noiembrie, a plecat la serviciu, de unde s-a intors doar pe la ora 19.00. L-am intrebat de ce a venit asa tarziu, si el mi-a spus ca a trecut pe la colegul Marchis, ca au avut sedinta de partid, ca l-a exclus din partid, ca i-a luat „carnetul” si ca o sa fie si el „ridicat”, dar ca va veni inapoi nu peste mult timp si ca sa nu fiu suparata. Ne-am culcat, dar mai tarziu m-am trezit si l-am vazut scriind cateva scrisori. Parca l-am intrebat: „Ce faci?”, si mi-a spus: „Nimic, nu mi-e somn!”. Toate luminile erau aprinse in casa. Dimineata am gasit un bilet pe care scria catre colegii lui cine l-ar fi „parat” c-ar fi fost si el acolo. Si ca biletul sa fie dat celui mai bun coleg. Nu-mi amintesc cui l-am dat.
Marti dimineata, in 17 noiembrie, deja pe la 5.30 el nu mai era acasa – plecase la serviciu. Am asteptat toata ziua sa vina, dar n-a venit.
Seara am mers la vecinii mei, si i-am intrebat daca stiu ceva despre Vasile, ca n-a venit acasa. Nu stiau nimic. Noaptea pe la 23.30-24.00 au venit cativa colegi, printre care Solcanu si altii, care m-au intrebat daca stiu ceva despre Vasile, dar nu stiam nimic.
Am fost atunci, joi, la Militie sa ma interesez de sotul meu si sa anunt ca a disparut. Militienii erau de jur-imprejurul cladirii, si nu mi-au dat voie spre poarta. M-au intrebat unde lucreaza, si cand le-am spus, mi-au raspuns: „Mergeti acasa ca o sa vina!”.
Dupa circa o saptamana a venit acasa la noi un civil de la Militie, care a luat datele lui personale si mi-a spus: „este la noi si peste cateva zile vine acasa”. L-am intrebat daca este la Brasov sau este dus la Bucuresti si mi-a spus ca este la Brasov, desi Vasile era deja la Bucuresti atunci.
Vasile a venit acasa la inceputul lunii decembrie, intr-o miercuri seara, in ziua in care mi-am scos fetita din spital.
In tot acest timp eu am fost cu copiii acasa, nu am putut sa primesc banii de la uzina, descurcandu-ma destul de greu, ajutata fiind de vecinii de pe scara, de colegii lui si-ai mei de la serviciu. Sotul meu era insotit de un civil, care
l-a avertizat sa nu anunte pe nimeni ca a venit acasa si sa nu uite ca a doua zi, de dimineata, il va astepta jos la scara sa mearga impreuna la club. Copiii au sarit toti pe el si l-au intrebat: „Asa murdar ai fost la spital?” – ca ei asa stiau, ca tatal lor este internat la spital. Seara, cand auzea liftul, era foarte atent si se uita pe vizor, iar pe la 12.30 noaptea a venit la noi domnul Moldovan, pe care Vasile l-a chemat cand acesta iesea din lift. Au stat de vorba pana tarziu. Vasile mi-a povestit ca la Bucuresti dadea declaratii din ora-n ora. Imi zicea ca n-a fost batut, dar nu l-au lasat sa doarma.
Dupa procesul de la Clubul uzinei, a venit acasa bucuros spunandu-mi ca a fost condamnat la 1 an si 6 luni inchisoare fara executarea pedepsei si ca urmeaza sa fie repartizat cu locul de munca in localitatea Barlad.
La 2-3 zile, cu o geanta in care avea haine de lucru – salopeta si bocanci – a plecat la Militie, de unde, insotit, a plecat cu o masina la Barlad. A fost retinut o zi si-o noapte la Vaslui, dupa care a ajuns la Barlad. De-acolo a dat un telefon sa-si faca angajarea la „Prestari Servicii”. Se apropiau Sarbatorile de iarna, si dandu-mi telefon la vecini, mi-a spus ca nu poate veni acasa, dar daca pot, sa merg eu cu copiii. Asta era de fapt pe 30 decembrie ziua. Cum sa merg cu 5 copii mici pe tren? Ii era tare dor de mine si de copii.
La inceputul lui ianuarie ´88 mi-a scris ca se simte bolnav rau si ca-i trebuie toate actele noastre pentru mutatie definitiva in Barlad. Mi-a mai scris ca primeste apartament cu patru camere si sa merg si eu cu copiii acolo. Intai, fratele lui cel mic, Petrica, a fost trimis de Vasile sa-i ia pe Liliana si Ionut si sa-i duca acasa la parintii lui, in satul Chilieni, judetul Vaslui. Apoi a venit din nou fratele lui si m-a ajutat sa plec impreuna cu ceilalti trei copii mai mici acasa la Vasile, pentru ca de fapt apartamentul aveam sa-l primim doar prin martie. Pana atunci aveam sa stam toti sase la socrii mei.
Cum am ajuns la Barlad, la 2-3 ore m-am intalnit cu Vasile. Stia ca voi sosi. A fost fericit ca ne-a vazut, m-a ajutat sa merg pana acasa la socrii mei, el locuind la fratii si surorile lui din Barlad. Mi-a spus ca se simte rau, ca i se umfla picioarele, ca are ameteli, ca se simte slabit, ca nu are pofta de mancare, era slab de i se vedeau oasele. La inceputul lui februarie, a fost internat de urgenta la Spitalul Judetean Barlad, sectia medicala, sub ingrijirea medicului Barbulescu, care i-a spus surorii lui ca Vasile era in ultimul grad de boala.
El i-a spus, stand in pat, neputandu-se misca: „S-ar putea sa am cancer…”. Din ochi ii curgeau lacrimi. M-am schimbat la fata, ma abtineam sa nu plang, dar el a observat si mi-a spus ca asa crede el, nu ca i-a spus medicul, dar sa nu fiu suparata si sa am grija de copii.Cand a fost externat, situatia lui nu era cu nimic mai buna. I se umflase burta, il manca pielea, era umflat peste tot. Cand venea sa-si vada copiii, de sambata pana luni, in prima ora se simtea bine, dupa aceea spunea ca iar se simte rau. Si acasa, si la spital scuipa sange, nu putea sa vorbeasca mult si obosea repede. Nu stiam ce sa fac.
Comportarea lui devenise ciudata. Vorbea noaptea prin somn, dar nu puteam sa inteleg, tresarea, dormea cu ochii deschisi, dar numai in fotoliu sau pe jos intins pe burta, deoarece avea probleme cu respiratia. Cand il trezeam, atunci spunea ca se simte mai bine jos decat in pat, ca n-are nimic.
Pentru perioada cat a lucrat la Barlad, a luat bani putini pentru ca nu aveau comenzi, iar concediile medicale nu i-au fost platite la timp, ci cu intarziere de 2-3 luni. Iar eu trebuia sa ma descurc, asa cum puteam.
Din februarie, Vasile nu a mai lucrat deloc, fiind tot timpul bolnav. Doctorul i-a spus surorii lui sa se grabeasca cu dosarul pentru pensionare ca sa nu ramana copiii fara bani, fara pensie. Era clar ca sotul meu va muri.
In aprilie, Vasile a insistat la Militie sa primeasca un camion pentru a ne transporta mobila ramasa la Brasov in apartament. I s-au dat asigurari ca va primi camionul si sa mearga el inainte. Dupa 3-4 saptamani, Vasile n-a obtinut camionul de la Barlad si in Brasov a incarcat totul si-a pus la tren. Alti bani, alta distractie!
Sotului incepuse sa-i cada parul, sa i se miste dantura, ochii ii erau in fundul orbitelor, era palid si nu mai auzea bine. Prin iunie a fost la Iasi la un control, la Spitalul Sfantul Spiridon, dar i s-a spus sa revina in septembrie. Diagnosticul pus de doctorul Barbulescu s-a confirmat si la Iasi. In iulie si in august a fost din nou internat in Barlad. Era in stare sa mearga oriunde numai sa se faca bine. Pentru copii, pentru noi toti.
In 15 august 1988, fiind la socrii mei, pe Vasile a inceput sa-l doara foarte rau mana dreapta. Durere atroce pana la lacrimi. O zi si-o noapte a plans incontinuu. Apoi a plecat cu sora lui, Tinca, la Bucuresti, avand trimitere, la cererea lui, din partea doctorului Barbulescu. A fost internat la Spitalul Fundeni, unde doctorii nu i-au mai dat nicio speranta de vindecare. La putin timp dupa internare starea sanatatii lui s-a inrautatit si mai mult, fiind dus la reanimare. Sora lui din Brasov, Geta, a venit la Barlad cu familia si, dupa cateva zile, am plecat impreuna cu ei si cu copiii nostri, Ionut si Claudia, la Bucuresti, la Vasile. Ajunsi acolo, cand am intrebat de Vasile Vieru, ni s-a spus ca nu este internat in spital. Am simtit un fior rece prin tot corpul. Dupa circa doua ore de insistenta, a venit asistenta si, vazandu-ne speriate, ne-a dat fiecareia cate o pastila. Cumnatului meu i-a spus ca Vasile este la morga, fiind mort din data de 5 septembrie, la orele 1.00-2.00 din noapte.
Ce-a urmat, va dati seama. Inmormantarea si pomenile, conform traditiilor noastre populare. Cand am cerut masina ca sa-l transportam de la Bucuresti la Barlad, nu ni s-a dat. Am inchiriat o masina, care ne-a costat aproape 10.000 de lei. Colegii de serviciu ai sotului au cerut pentru participarea la inmormantare autobuzul intreprinderii. Sindicatul a fost de acord, dar partidul nu a fost de acord, pentru ca sotul meu, Vasile Vieru, participase la zguduitoarea miscare anticomunista din 15 noiembrie 1987.

Aureliu BEJENARIU: „La Bucuresti, fratele meu a fost batut in fiecare zi.”
In 14 noiembrie seara, pe la 22.30, am ajuns la lucru. In dulap era fluturasul de salariu. De la un timp ni se tot retinea din salariu. La inceput mai putin, apoi din ce in ce mai mult. De data acesta, retinerile erau aproape de 30% din salariu. Noi lucram foarte mult in perioada aceea. Nu stiu daca si eficient, dar lucram. Dupa ce ca ne descurcam ca vai de capul nostru, viata era grea, toti aveam datorii, ne mai luau si din bani. Nemultumirea mocnea in fiecare. In aceste conditii n-am mai lucrat. Dialogul cu seful de sectie, Ghelase, n-a dus la nimic. Din contra, mai tare ne-a suparat. Au fost mai multe interventii ale lui Dan Ioan si Serb Ion, care erau mai bine informati. Raspunsul lui Ghelase a fost: „Capul plecat sabia nu-l taie”.I-am spus ca stim si noi proverbe.
Toata noaptea n-am lucrat. Dimineata am iesit in fata sectiei. A venit din nou Ghelase, impreuna cu alti activisti de partid, sa discutam. Stand in fata sectiei, ni s-au alipit oameni. Cand a venit secretarul de partid, Biraescu parca, multimea era deja infuriata. N-a mai putut avea loc niciun dialog. A venit fratele meu, Cornel Vulpe, la mine si mi-a zis: „Du-te acasa, continuam noi greva.” Fratele meu, impreuna cu altii, a luat steagurile tricolore de pe stalpi. Atunci a aparut Aurica Geneti, care avea pe cap o casca alba. Impreuna cu Cadar, am hotarat sa ne retragem.
Am auzit de la niste vecini ca in urma manifestatiei sunt morti si raniti. Am inceput sa-mi fac complexe de vinovatie. A doua zi, m-am hotarat sa ma duc sa donez sange. Marti dupa-amiaza m-au luat la interogatoriu la Militie. M-au retinut ofiterii Gotca Ioan si Bucsa. Cred ca cel care m-a anchetat era procuror. N-am vrut sa scriu in declaratie numele colegilor care au facut greva. Mi-au dat drumul atunci. Joi am fost chemat din nou la Militie. Am fost luat in primire de capitanul Ionas Alexandru. Mi-a pus in fata vreo 80 de fotografii si mi-a cerut sa vad pe cine recunosc in ele. El a iesit din birou. Mi-a venit ideea sa ma uit si pe spatele pozei. Pe una din ele scria: „Nicolae Cocan, angajat la Fabrica de Paine, fortand usa Judetenei de Partid”. Aveam doi colegi de serviciu, Temelie Ion si Gandac Vasile, care erau undeva spre hotelul Capitol, in zona verde, si apareau in fotografii. Pe spatele fotografiei scria: „cetateni indignati asistand la distrugerile provocate de huligani”. I-am spus lui Ionas ca-i recunosc pe cei doi. Pe colegii mei manifestanti nu i-am spus. Pe fratele meu l-au luat miercuri de-acasa. Mama a incercat sa mearga la Militie, dar nu a reusit. Pana la proces n-am stiut nimic de el. Cand a fost deportat, mama a stat la el 3-4 luni ca sa-l ajute la treburile gospodaresti. In deportare a inceput sa fie nervos. Probabil ca diabetul, declansat in timpul anchetei de la Bucuresti, incepuse sa-si faca efectul. La Bucuresti, Cornel a fost batut in fiecare zi. Il infasurau in cearceaf si il bateau.
Dupa moartea mamei mele a inceput declinul fratelui. Sotia l-a parasit, nu a mai avut dorinta de viata. In plus, a mai facut si TBC uscat. La 19 august 1994 s-a stins. Avea 25 de ani…
Comunismul a insemnat o stagnare, chiar un mers inapoi al Romaniei. Demnitatea umana a fost anulata, iar demnitatea de a fi roman o mai simteam doar la reusitele sportivilor romani. Comunismul a uniformizat societatea, ducand-o spre limita minima.

15 Noiembrie 1987 – Lectia muncitorilor brasoveni si a martirilor anticomunisti. Nu o vom uita niciodata!

Fb-Button

romania-brasov-15-nov-1987_paul-pavel_via-roncea-ro

Nimeni si nimic nu ii va mai putea opri pe romani de acum incolo in castigarea si apararea libertatii si demnitatii lor nationale, ori de cate ori va fi nevoie.
In Romania, evenimentele sangeroase din 1989, precedate de o serie de alte manifestari de protest, au fost provocate, in mod evident, de natura regimului totalitarist importat din Uniunea Sovietica in urma cu 45 de ani. Comunismul a fost instaurat in Romania sub influenta deosebit de mare a serviciilor secrete sovietice venite inainte, cu si dupa trupele de ocupatie rusesti. Conservele si cartitele lor isi fac si astazi veacul in Romania mica eclipsand adevaratul for moral al Romaniei, fostii detinuti politici si luptatori anticomunisti. Strategii URSS au provocat o fractura adanca in trupul si fiinta natiunii, o rana care se resimte si astazi, in mentalitatile generatiilor chinuite, in familiile romanesti despartite de o granita nedreapta.
De-a lungul celor 45 de ani de comunism, torte vii au ars spre luminarea generatiilor viitoare: elita tarii, stinsa in inchisori, luptatorii anticomunisti din munti, studentii protestatari ai anului 1956, minerii lui 1977, urmati de putinii militanti care s-au solidarizat cu ei si cu cei din Europa de dincoace de Cortina de Fier. Romania a avut detinuti politici si martiri pana si in deceniul noua: sa ni-i amintim pe regretatul parinte Gheorghe Calciu, care a fost eliberat numai la presiunile Statelor Unite ale Americii si apoi expulzat din propria lui tara, si pe eroul Liviu Babes, care si-a dat foc pe partia de la Brasov, pentru a alerta Occidentul, intr-un protest suprem.
In 1987, muncitorii de la Brasov si-au adus contributia lor la daramarea comunismului in Romania. Incontestabil, revolta anticomunista a muncitorilor brasoveni a reprezentant inceputul sfarsitului pentru regimul socialist din Romania. O lovitura care a fisurat pentru prima oara, grav, sistemul aproape infailibil reprezentat de Partidul Comunist si Securitate. Pe fondul caderii pieselor de domino care zgaltaiau, rand pe rand, harta Europei de Est, revolta de la Brasov a reaprins romanilor flacara sperantei. Atunci s-a cantat, liber, cu burtile, dar si cu piepturile goale: “Desteapta-te, Romane!”. Se poate!, si-au spus romanii intariti apoi si de vestea caderii Zidului Berlinului. Nimic nu i-a mai putut opri in 1989 si nimeni si nimic nu ii va mai putea opri pe romani de acum incolo in castigarea si apararea libertatii si demnitatii lor nationale, ori de cate ori va fi nevoie.
La 60 de ani de la 1947, anul care a marcat instaurarea comunismului cu adevarata sa fata, de teroare bolsevic-ateista, la 30 de ani de la 1977 si 20 de ani de la 1987, comemorarea evenimentelor de la Brasov in 2007 nu ar trebui sa constituie numai un moment de reflectie pentru romani; ci si o ocazie pentru ca celelalte natiuni din regiune sa se informeze cu privire la procesul de restaurare a tarii si a adevaratelor sale valori si sa constientizeze situatia si exemplul Romaniei crestine, cu miile sale de jertfe, in Europa de Est si, de la 1 ianuarie anul acesta, in Europa reunita. Europa care nu va fi cu adevarat reintregita pana cand nu vor cadea toate ramasitele Zidului Berlinului.
Poporul roman are menirea sa fie liber. Aceasta este lectia pe care am invatat-o de la muncitorii brasoveni din 1987 si tinerii insurectiei anticomuniste din 1989. Nu o vom uita niciodata!

Victor RONCEA (2007)

Vedeţi şi: 2008 – 15 Noiembrie 1987 – Rezolutia Rezistentei Romanesti Anticomuniste condamna comunismul si “Raportul Final”

15 Noiembrie 1987 – “Nimic nu trebuie iertat si totul trebuie dezvaluit” – Ambasadorul Poloniei, ES Jacek PALISZEWSKI

Cum a fost pacalita CIA pe 15 noiembrie 1987

Vladimir Tismaneanu, kominternist pentru eternitate la IICCMER? 20 de zile de cand Tismaneanu a promis ca-si da demisia, 14 zile de cand a “uitat” ca s-a instalat un nou Guvern. Cand va prelua onorabilul Dinu Zamfirescu Institutul?

In urma cu 20 de zile, pe 30 aprilie a.c., Volodea Tismaneanu, auto-instalat comod ca presedinte al Consiliului Stiintific al Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), “instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru“, scria pe blogul sau, intr-un PS:

“Cand premierul desemnat va fi investit si va putea primi in aceasta calitate mesaje oficiale, va afla decizia mea privitoare la pozitia de presedinte al Consiliului Stiintific al IICCMER. Orice om normal care citeste ce-am scris in aceste zile (si nu doar in aceste zile, ma grabesc sa o spun) o poate anticipa. Numit de un premier al Romaniei, mi se pare firesc sa-l anunt despre aceasta decizie pe un premier al Romaniei. Este o chestiune de minima politete. A bon entendeur, salut…”

“Minima politete” nu s-a aratat nici pana acum, dupa 20 de zile de la acest anunt si dupa doua saptamani de la instalarea noului Guvern Victor Ponta, dupa cum consemneaza Presidency.ro.

Cand va scapa Institutul de toti ideologii neo-kominternisti, in frunte cu ayatollahul lor si cand ii va preda fostul propagandist comunist cheile onorabilului Dinu Zamfirescu, fost detinut politic al carui Institut a fost absorbit de ambitiile totalitariste ale lui Tismaneanu in actualul IICCMER?

Foto: http://tismaneanu.blogspot.com/

Larry Watts in apararea profesorului Dinu C Giurescu si a istoriografiei romanesti atacate visceral de Vladimir Tismaneanu: Ceea ce sovieticii defineau drept “nationalism” in sens peiorativ era folosit de Occident in sens pozitiv. Documente din Arhivele KGB de la Chisinau confirma

“De fapt, istoriografia româneasca de la Gheorghiu-Dej si pana in anii ’80, nu numai ca a atras admiraţia internaţionala pentru calitatea performanţele sale – nu in mica parte si din cauza frecvenţei cu care a aderat la standardele occidentale de metodologie -, dar şcoala românească de istoriografie a fost alesa pentru a conduce Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1980 pana in 1985, o reuniune de prim rang a istoricilor profesionişti” – Larry L Watts

Conferinta profesorului Larry Watts sustinuta saptamana trecuta la Institutul de Sociologie al Academiei Romane, ne-a dat prilejul abordarii istoricului american si pe teme mai recente, care s-au dovedit insa cu radacini in acelasi trecut trist al Romaniei. Rugat să comenteze un fel de “recenzie” a cărţii sale, de fapt un atac ridicol lansat de ideologul post-comunist Vladimir Tismaneanu (oare cat va mai fi “uitat” in capul la CPEx al CC al IICCMER?) asupra reputaţiei lui Larry Watts şi a oricui s-a întâlnit cu el, cu tinta directa asupra istoricului academician Dinu C Giurescu, fiind vizat colateral si regretatul profesor Florin Constantiniu,  profesorul Larry Watts ne-a oferit un raspuns lamuritor si ne-a indreptat atentia (tot) spre documente. “Totul s-a mai scris deja”, a afirmat dr Larry Watts, trimitandu-ne catre colectia de foste documente secrete si strict secrete scoasa la lumina din arhivele KGB de la Chisinau de catre istoricii basarabeni Elena si Gheorghe Negru.

Intr-adevar, conspectand impresionanta lucrare “PCM si Nationalismul (1965-1989)” cuprinsa intr-un volum al publicatiei de inalta tinuta “Destin Romanesc” (o prezentare mai veche aici, din pacate revista nu are pagina de internet) nu mica ne-a fost placerea sa descoperim confirmarea documentata ca “argumentele” folosite azi de dl Vladimir Tismaneanu impotriva unor mari istorici romani ca academicienii Dinu C Giurescu si Florin Constantiniu sau a lui Larry Watts si a celor care i-au organizat lansarile, de la profesorul Gheorghe Buzatu la guvernatorul BNR Mugur Isarescu (despre “listele neagre” si schreib-kampfului lui Tismaneanu in curand o noua analiza Roncea.Ro), sunt desprinse aproape cuvant cu cuvant din directivele Moscovei date prin intermediul Centralei KGB “tarilor fratesti” (vasalele RP Ungara, RP Bulgara plus ocupata RSS Moldoveneasca) pentru a contracara “nationalismul romanesc” – expresie folosita de sovietici in sens peiorativ – din anii ’80.

La vremea respectiva, Chisinaul bolsevic a raspuns imediat ordinelor si, astfel, intr-un document secret (clasat drept Doc 46) al MAE al RSS Moldovenesti si al CC al PCM, intitulat DESPRE UNELE TENDINŢE ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ CONTEMPORANĂ si datat 22 iunie 1983 (interesanta coincidenta datei), se conspecteaza de-a fir a par “tendintele” istoriografice “nationaliste” si “ceausiste” (“national-comuniste”, cum ar zice dl Tismaneanu) privind «legalitatea formării „României Mari” la 1918 , învinuirea de expansionism a „imperiilor vecine”, menţionarea „meritelor deosebite” ale României în cel de-Al Doilea Război Mondial ş.a.m.d.».

In Raport apare chiar si actualul consilier al guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, ca promotor al “motivelor” de continuitate romaneasca in spatiul carpato-danubiano-pontic. «Pentru reinterpretarea istoriei ţării din Evul Mediu se pronunţă şi un alt istoric, Dinu Giurescu, în interviul acordat ziarului Flacăra (nr. 9, 1983)», se consemneaza atent in document. Iar despre profesorul Florin Constantiniu se spune ca «Multe învinuiri s-au adus în adresa Rusiei ţariste în legătură cu aniversarea a 124-a unirii Moldovei cu Valahia. De pildă, ziarul Scânteia din 16 ianuarie 1983 a publicat articolul doctorului în ştiinţe Constantiniu, în care se spune, în special, că vecinătatea marilor imperii – Otoman, Habsburgic şi Rusia Ţaristă –, politica lor de expansiune şi ingerinţă în viaţa poporului român au creat dificultăţi în dezvoltarea procesului de formare a statului naţional. Sub ochii şi în umbra marilor puteri, care preferau o Românie dezbinată sau în calitate de armă a lor, subliniază autorul, românii au reuşit să creeze un stat modern datorită faptului că ei au fost uniţi în gând şi în simţire». Nici marele istoric roman Vasile Parvan nu scapa de criticile ante-post-comunistilor: «Judecând după toate acestea – se mai sustine in document -, în RSR continuă activitatea de căutare şi elaborare a surselor istoriografi ce şi arheologice care să confirme tezele cu privire la aflarea „multimilenară”, permanentă” a „românilor” în arealul carpato-danubian-pontic. Ştirea despre editarea – după o întrerupere de 57 de ani – a cărţii Getica, al cărei autor este „întemeietorul arheologiei româneşti” Vasile Pârvan, a fost prezentată în presă drept un eveniment de o importanţă deosebită în istoriografia românească. După cum se comunică în presă, V. Pârvan cheamă în cartea sa „să se purceadă la studierea materialelor arheologice între Tisa, Nistru şi Dunăre începând nu cu anul 700 î. Hr., ci încă din anul 1000 î. Hr. (Flacăra, nr. 3, 1983), ceea ce, probabil, le este necesar adepţilor contemporani ai „învechirii” istoriei românilor».

Si-acum iata opinia prof dr Larry Watts, insotita de documentul desecretizat la care face dansul referire – Doc 32 (Documentul in sine are si o nota simpatica, daca facem o analogie la recomandarile date de agentul KGB al Ambasadei URSS in vederea contracararii Congresului International al Istoricilor care urma sa se tina la Bucuresti, si indicatiile similare pe care, probabil, le primesc chiar azi istoricii rusi care se deplaseaza zilele acestea catre Chisinau si Iasi pentru Conferinta Stiintifica Internationala “Basarabia – 1812. Problemă naţională, implicaţii internaţionale”):

Ceea ce sovieticii defineau drept “nationalism” in sens peiorativ era folosit de Occident in sens pozitiv

Dr Larry Watts: “Există, evident, o dificultate în a distinge între principalele teze ale istoriografiei pre-comuniste şi universale în ceea ce priveşte România – cu alte cuvinte, istoria scrisă în conformitate cu standardele de metodologiei din Vest, în care situaţiile faptice au o bază de probe care indruma istorici diferiti sa traga conluzii  similare,  pe care istoricii români au fost autorizati să le urmareasca şi să le dezvolte, după programul de de-rusificare lansat de către Gheorghiu-Dej la începutul anilor 1960 – si “toate tezele PCR legate de Istoria Romaniei”,  probabil referindu-se la istoriografia de tip Lysenko, un stil impus de Stalin în care ideologul proclamă pur si simplu versiunea cea mai potrivita pentru “progresul orientarii clasei muncitoare si a revoluţiei mondiale”.

Dar de fapt, istoriografia română de la Gheorghiu-Dej si pana in anii ’80, nu numai ca a atras admiraţia internaţionala pentru calitatea performanţele sale – nu in mica parte si din cauza frecvenţei cu care a aderat la standardele occidentale de metodologie -, dar şcoala românească de istoriografie a fost alesa pentru a conduce Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1980 pana in 1985, o reuniune de prim rang a istoricilor profesionişti. Mai mult decât atât, românii au fost, de asemenea, votati, de către comunitatea internaţională de istorici – cu exceptia celor din lumea comunistă ideologic-restrictiva -, pentru a conduce o jumatate de duzină din secţiunile sale. Problema, conform auto-proclamatului “centru conducator” al lumii comuniste, a fost că istoriografia românească era prea strâns aliniată cu “istoria burghez0-occidentala”, pe care autorităţile sovietice şi acoliţii lor din blocul sovietic au etichetat-o “naţionalistă”, în sens peiorativ, dar pe care la randul lui Occidentul o numea “naţionalistă”, în sens pozitiv, asa dupa se referea pentru a-si descrie propriile istoriografii naţionale. Desigur, au existat si alte “şcoli”, care operează pe mai multe linii ideologice, şi chiar si în cadrul şcolii românesti trebuie sa admitem ca au existat tendinţe ideologice diferite, filosofii, atitudini, interpretări şi abilităţi, care variază în funcţie de individ.

Următorul raport de la Ambasada sovietică din România catre Moscova, descoperit în arhivele secrete din Republica Moldova de către Elena Negru şi Gheorghe Negru, şi publicat recent în Destin Românesc, revista publicata cu sprijinul Institutului Cultural Român, discută nu doar unele dintre aspectele legate de “protocronism” şi cultul personalităţii lui Ceauşescu referitor la istorie, dar, de asemenea,  mult mai “periculoasa” “similitudine sau identitatea de opinii româneşti moderne cu aprecierile istoriografiei burgheze occidentale vis-a-vis de multe momente ale relatiilor ruso-române şi sovieto-române”, care, evident, necesita un răspuns coordonat al Uniunii Sovietice, Republicii Populare Ungară şi Republicii Populare Bulgaria.

Iata Documentul:

[Documentul nr. 32]
Secret

Ambasada URSS în RSR
nr. 91
31 ianuarie 1980

[Moscova]

CU PRIVIRE
LA UNELE TENDINŢE NOI ÎN ŞTIINŢA ISTORICĂ ROMÂNEASCĂ ÎN LEGĂTURĂ CU PREGĂTIRILE ÎN RSR CĂTRE ÎMPLINIREA A 2050 DE ANI A PRIMULUI STAT DAC CENTRALIZAT ŞI CĂTRE CONGRESUL INTERNAŢIONAL AL ISTORICILOR

În România se încheie pregătirile pentru sărbătorirea a 2050 de ani a „primului stat dac centralizat şi independent”. Principalele măsuri ale jubileului menţionat, orientarea lor au fost desemnate într-o hotărâre specială a plenarei PCR din octombrie 1977, în care formarea statului lui Burebista a fost califi cată ca „momentul de cea mai mare importanţă în istoria poporului român”.

Planificând atât de devreme festivităţile dedicate formării statului geto-dac centralizat, care a lăsat în istorie urme destul de vagi şi ambigue, conducerea PCR s-a străduit să ducă nu doar o simplă campanie istorico-politică de activizare a „educaţiei patriotice, revoluţionare a tineretului, a tuturor cetăţenilor” ţării, deşi acest scop deţine un loc important în calculele sale. Anul 1980 a fost ales ca an jubiliar în legătură cu realizarea unui alt scop, mai important: a utiliza desfăşurarea la Bucureşti a Congresului internaţional al istoricilor pentru a propaga pe toate căile în plan internaţional concepţia despre evoluţia istorică a poporului român, revăzută în întregime în ultimii 15 ani de pe poziţii naţionaliste.

La drept vorbind, de aici a decurs întregul program de activităţi prevăzut în hotărârea CC al PCR, care nu s-a limitat la evenimentele de acum 2052 de ani, ci a cuprins întreaga istorie a României; prin aceasta se explică acel termen îndelungat care a fost pus la dispoziţie pentru pregătirea jubileului statului lui Burebista, stabilit arbitrar pentru anul 1980.

În doi ani şi jumătate, care s-au scurs după adoptarea hotărârii CC al PCR cu privire la sărbătorirea a 2050 de ani a creării primului stat dac centralizat şi independent, istoriografi a românească s-a completat cu aproape treizeci de monografii consacrate epocii lui Burebista şi Decebal, cu sute de articole pe tema dată. Afară de aceasta, în perioada respectivă au mai fost elaborate activ ideile menţionate în documentul CC al PCR cu privire la „lupta perseverentă şi neîntreruptă a poporului român pentru existenţa sa, pentru păstrarea limbii şi a pământului strămoşesc” împotriva „valurilor de popoare migratoare, iar mai târziu – a cotropitorilor şi agresorilor de tot soiul, împotriva dominaţiei străine”; cu privire la „importanţa istorică a formării naţiunii şi a statului naţional în progresul social general” ş.a.m.d. Cu alte cuvinte, evenimentele cu o vechime de 2050 de ani au fost strâns legate de etapele ulterioare ale dezvoltării social-politice şi economice a populaţiei pe teritoriul României; din această epocă îndepărtată, au început să se contureze trăsăturile caracteristice ale concepţiei istorice moderne a RSR.

O atenţie deosebită s-a acordat, totodată, argumentării câtorva momente foarte importante, din punctul de vedere al României.

În primul rând, este vorba despre noţiunea aşa-numitului „spaţiu românesc” în care românii s-au constituit ca popor. În prezent, în literatura istorică a României sunt stabilite nu numai hotarele geografice ale acestui spaţiu (la Est – pe Nistru şi la gura Bugului), ci este calculată şi suprafaţa lui – 500 mii km2 (pentru comparaţie, putem spune că teritoriul Principatelor unite în 1859 constituia 137 903 km2, iar teritoriul „României Mari” la 1918 avea 195 045 km2). Astfel, „spaţiul românesc”, în interpretarea sa actuală, include părţi considerabile din teritoriile URSS, RPB, RPU, RSCS.

În al doilea rând, în geneza poporului român este scos în prim-plan elementul geto-dac. În legătură cu aceasta, „vechea civilizaţie a dacilor” este ridicată până la nivelul celei romane; Burebista este caracterizat ca un om de stat de talia lui Iulius Cezar, iar românii s-au transformat în „unul dintre cele mai vechi popoare din Europa”.Astfel, a fost simplificată teoria caracterului autohton al poporului român – „stăpânul dintotdeauna al spaţiului carpato-danubian-pontic”.

În al treilea rând, în lucrările istorice ale autorilor din RSR, apărute înainte de jubileu, este susţinută consecvent teoria continuităţii românilor pe toate aşa-numitele „pământuri româneşti”. Din acest unghi de vedere sunt examinate preponderent materialele arheologice şi etnografi ce, sunt tratate izvoarele scrise vechi, sunt supuse criticii concluziile şi aprecierile istoricilor străini, inclusiv ale celor sovietici. Teoria continuităţii le permite autorilor români să califi ce aşezarea în sec. V–VIII a slavilor pe teritoriul României contemporane drept „invazie străină”, iar popularea Transilvaniei de către unguri drept „cotropirea pământurilor româneşti” etc.

În al patrulea rând, descriind activitatea lui Burebista ca pe una de unire a pământurilor româneşti într-un „stat centralizat independent”, actualii autori din RSR consideră istoria tuturor formaţiunilor statale de pe teritoriul României din toate timpurile drept reflectare a „voinţei nesecate a tendinţei” românilor spre unitate, spre crearea propriului stat naţional, acestea stând la baza unirii Moldovei şi Valahiei în 1859 şi realizându-se pe deplin în 1918. O astfel de abordare a problemei lasă, în fond, „deschisă” chestiunea referitoare la „străvechile teritorii româneşti” – Basarabia şi Bucovina de Nord –, a căror istorie este oglindită de RSR de pe poziţii neprietenoase faţă de URSS.

În această ordine de idei, nu există dubii că opiniile şi concepţiile menţionate mai sus, împreună cu altele, strâns legate între ele prin interpretarea naţionalistă a istoricilor români, vor sta la baza rapoartelor şi comunicărilor numeroaselor conferinţe şi simpozioane care vor avea loc în RSR în legătură cu împlinirea a 2050 de ani ai statului Burebista, vor deveni laitmotivul diferitor expoziţii tematice şi muzeistice care se organizează, vor determina caracterul planifi catelor activităţi culturale şi de masă, vor fi reflectate în activitatea mijloacelor de informare în masă. După cum mărturisesc unii interlocutori de-ai noştri, festivităţile principale din România cu ocazia celor 2050 de ani a „statului dac unitar centralizat şi independent” se vor desfăşura în aprilie-mai a.c. Unele modifi cări în privinţa termenelor desfăşurării lor, care anterior erau legate nemijlocit de Congresul internaţional al istoricilor, se explică prin decizia conducerii PCR de a marca pe larg în luna iulie a.c. cea de-a 15-a aniversare a Congresului IX al partidului.

Asemenea consecutivitate a două campanii politico-propagandistice permite părţii române să pregătească baza materială, să mobilizeze opinia publică a ţării, să o familiarizeze cu concepţiile de bază ale întregii istorii a României, de la „epoca lui Burebista” până la „era Ceauşescu”, după cum este numită deja aici perioada ultimilor 15 ani de dezvoltare a RSR; să determine acţiunile mijloacelor de informare în masă pentru ca să ducă o muncă diversă şi bine orientată în rândurile participanţilor la Congresul internaţional al istoricilor. În acelaşi timp, după cum afi rmă unii conlocuitori de-ai noştri, savanţii din RSR au primit indicaţia de „a propaga cu îndrăzneală noile realizări ale istoriografi ei naţionale”, „a aproba gândirea creatoare românească în domeniul istoriei”, „a demasca hotărâtor denaturările istoriei României, existente în literatura străină” în rapoartele prezentate la Congresul internaţional al istoricilor, în lucrările care vor fi difuzate printre participanţii la acest Congres.

Persoanele cu funcţii de conducere de la Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a PCR nu ascund faptul că partea română atribuie o mare importanţă politică desfăşurării Congresul internaţional al istoricilor de la Bucureşti, de aceea în procesul pregătirilor către acesta sunt implicate aparatul de partid şi de stat, toate organele şi organizaţiile care îşi pot aduce contribuţia în demonstrarea înfl oririi ştiinţei şi culturii româneşti contemporane, a progresului în dezvoltarea social-economică a RSR. Potrivit unor date, pregătirile pentru congres decurg sub controlul nemijlocit al preşedintelui României N. Ceauşescu, care se consideră istoric de specialitate. Astfel se explică încrederea în editarea tuturor publicaţiilor prevăzute pentru congres, inclusiv Istoria României în 10 volume, cu toate că, până acum, a fost editat doar primul volum.

Astfel, savanţii sovietici care vor sosi la Congresul internaţional al istoricilor se vor întâlni aici nu numai cu activitatea destul de intensă a românilor de a propaga în cadrul şedinţelor ştiinţifi ce ale forului menţionat puncte de vedere care nu coincid cu ale noastre, iar, în anumite cazuri, sunt chiar neprietenoase faţă de ţara noastră, dar se vor afla în atmosfera unei intense campanii politico-propagandistice, desfăşurate în afara congresului. Aceste două circumstanţe condiţionează, în opinia noastră, necesitatea unei pregătiri bine determinate din partea reprezentanţilor URSS care vor pleca la Bucureşti pentru a participa la Congresul internaţional al istoricilor.

În domeniul pregătirii ştiinţifi ce este oportun de a concretiza întreaga listă de concepţii cu care pot evolua la congres istoricii români şi care vor necesita din partea noastră un răspuns sau o explicaţie califi cată. În acest caz, trebuie avut în vedere că nu sunt excluse deloc şi unele alocuţiuni care vor conţine teze ce nu sunt încă în general acceptate de istoriografi a românească, aşa cum este punctul de vedere al lui I. Moldovanu referitor la civilizaţia tracică ce a dat naştere culturii Egiptului antic, a Greciei şi Romei; opinia unor specialişti despre limba geto-dacă ca limbă protoromanică, fapt ce permite de a explica „enigma” romanizării rapide a populaţiei Daciei etc. În acest context, pentru participarea la lucrările congresului trebuie atraşi cei mai buni savanţi, specializaţi în istoria României începând cu perioadele ei cele mai vechi şi terminând cu epoca contemporană.

Fără îndoială, reprezentanţii sovietici trebuie să sosească bine pregătiţi la Congresul internaţional al istoricilor, pentru a expune opiniile noastre pe marginea chestiunilor conexe vizând URSS şi RSR. După toată probabilitatea, românii, ca partegazdă, sunt puţin interesaţi în dezvoltarea unor discuţii ample asupra unor subiecte, însă este la fel de adevărat şi faptul că ei nu se vor da în lături de a se expune în forma  care este caracteristică pentru lucrările româneşti publicate în ultima vreme. Apropierea sau identicitatea opiniilor moderne ale românilor cu aprecierile istoriografiei burgheze occidentale vizavi de multe momente ce ţin de relaţiile ruso-române şi sovieto-române sporeşte probabilitatea apariţiei unor situaţii care să necesite reacţia de răspuns din partea noastră, drept care fapt caracterul şi conţinutul lămuririlor ce urmează a fi oferite de savanţii sovietici trebuie să fi e aprobate din timp. Acest lucru poate fi coordonat cu savanţii din RPU şi RPB în legătură cu orientarea antiungară şi antibulgară a unor concepţii din ştiinţa istorică contemporană a RSR.

Participanţilor sovietici la Congresul internaţional al istoricilor trebuie să li se recomande să abordeze o linie de conduită activă, singura care le-ar permite să facă uz pe deplin de autoritatea ştiinţei istorice a URSS, de bogatul potenţial creator al acesteia. În legătură cu aceasta, trebuie să acordăm o deosebită atenţie utilizării în rapoartele şi comunicările reprezentanţilor noştri a tezelor metodologiei ştiinţifice marxiste în domeniul cercetărilor istorice, fapt ce ne va permite să demonstrăm, evitând deschiderea discuţiilor privind chestiunile particulare, netemeinicia abordării româneşti a mai multor probleme ce ţin de istoria proprie şi cea mondială. Totodată, numeroasele comunicări la congres ale istoricilor români pot fi combătute în fiecare raport sovietic printr-o evaluare minuţioasă a succeselor întregii istoriografii a URSS într-o problemă sau alta, concretă sau de ordin general.

Cât priveşte acele condiţii comune, în care se vor afla reprezentanţii sovietici la Congresul internaţional al istoricilor, ar fi oportun ca fiecare dintre ei să fi e familiarizat, într-o formă sau alta, cu specificul „cursului special” al conducerii româneşti, mai ales cu poziţiile sale vizavi de problemele internaţionale actuale, cu momentele principale ale relaţiilor sovieto-române la etapa actuală. Trebuie prevăzut şi faptul că, în timpul aflării în RSR a savanţilor străini renumiţi, românii vor organiza cu aceştia interviuri pe care le vor folosi ulterior în scopul propagării „cursului românesc special” în interiorul ţării şi în afara ei. De aceea este necesar de a stabili din timp spectrul de chestiuni şi caracterul aprecierilor cu care trebuie să opereze reprezentanţii Uniunii Sovietice în asemenea cazuri. Membrii delegaţiei sovietice la congres trebuie să fie pregătiţi şi pentru conversaţii particulare cu istoricii burghezi, care vor instiga discuţiile privind divergenţele dintre savanţii din URSS şi cei din RSR vizavi de diverse chestiuni istorice; vor tinde să le dea un caracter de contradicţii insurmontabile. În astfel de situaţii, trebuie reieşit din inoportunitatea generală a acţiunilor care pot contribui
la apropierea specialiştilor români cu colegii lor din ţările occidentale.

Ambasada URSS în RSR va informa şi în continuare despre activităţile concrete întreprinse în România în legătură cu sărbătorirea a 2050 de ani a „statului dac unitar centralizat şi independent”, despre măsurile întreprinse de partea română în vederea pregătirii către Congresul internaţional al istoricilor.

Primul secretar al Ambasadei URSS în RSR

M. Muntean /semnătura/

Exp. 1 ex. în dosar

Distribuire:

1 – DP a MAE al URSS (pentru secţia CC al PCUS)
2 – CC al PC al Moldovei (tov. I.P. Calin)
3 – AŞ a URSS (academicianului V.N. Jukov)
4 – Institutul de Economie a Sistemului Mondial Socialist (IESMS) al AŞ a URSS
5 – OE a MEA al URSS

AOSPRM, fond. 51, inv. 54, dosar 7, fi lele 13-19

Victor Roncea / Ziaristi Online

VIDEO: Larry Watts despre CIA si Radio Europa Libera – Perceptia cognitiva. Batalia pentru adevar a lui Larry Watts – Prof Univ Dr Ilie Badescu la Institutul de Sociologie al Academiei Romane

Corneliu Vlad: Premiul Mile Carpenisan este o emotionanta distinctie pentru gazetaria adevarata. Civic Media: Dl Corneliu Vlad este un model al jurnalistului de cursa lunga

Civic Media: Dl Corneliu Vlad este un model al jurnalistului de cursa lunga

Domnul Corneliu Basarab Vlad este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Clubului Presei Transatlantice si autor al mai multor carti de politica internationala, dintre care amintim: Pentru ca soarele să nu răsară dinspre asfinţit; Când luptătorii îşi curăţă armele; Vietnamul cel de toate zilele; Vom trăi în anul 2000; Lumea în mişcare, încotro?; Generalul Lebed, vecinul nostru; Reconcilierea; Cuba, zece sfidări; Iranul la rece; Rusia după URSS; Şi totuşi, Revoluţia Română; Holograma Europa. Politica europeană a Germaniei (coautor).

În aproape 50 de ani de carieră gazetărească, dl Corneliu Vlad a publicat numeroase articole, comentarii şi analize ale vieţii şi politicii internaţionale în revistele Lumea, Contemporanul, Romania libera, Curentul, Bucharest Match, Revista Geopolitica, Ziaristi Online etc.

A fost corespondent de presă în Vietnam şi Laos, în Austria, Elveţia şi Germania, corespondent al Agenţiei France Presse la Bucureşti, trimis special la ONU, OSCE şi NATO, Tratatul de la Varşovia, Consiliul Europei ş.a. şi colaborează cu diverse agenţii de presă, posturi de radio şi televiziune. A fost singurul ziarist roman care a participat la asa-zisul proces al Grupului Ilascu de la Tiraspol, de unde a relatat zilnic si unde a reusit sa filmeze singura pelicula cunoscuta a acestei farse juridice anti-romanesti.

Dl Corneliu Vlad este un model al jurnalistului de cursa lunga a carui principala calitate necesara credibilitatii si profesionalismului a ramas impecabila in intreaga sa cariera: onestitatea; fata de cititor, fata de sine si misiunea sa, de jurnalist roman.

Asociatia Civic Media este onorata sa-i confere, la implinirea a 70 de ani, in semn de omagiu, Premiul „Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, pentru intreaga sa activitate pe frontul jurnalisticii romanesti.

Victor Roncea
10 Mai 2012

Corneliu Vlad: Premiul Mile Carpenisan este o emotionanta distinctie pentru gazetaria adevarata

Premiul Mile Carpenisan este o emotionanta distinctie pentru gazetaria adevarata. Acest premiu onoreaza prin insusi intelesul si mesajul sau iar, in situatia mea, si prin locul si imprejurarea manifestarii de fata.
Premiul: 1. poarta numele unui ziarist ce s-a distins prin tinerete, curaj si excelenta, 2. este acordat de obicei unor tineri ziaristi, 3. de catre asociatia, si ea tanara, Civic Media, 4. asociatie care-l are protagonist pe tanarul si excelentul ziarist Victor Roncea.
Asadar, o distinctie prin totul a tineretii gazetaresti, pentru aproape septuagenarul care ma straduiesc sa fiu.
Dar si locul, si imprejurarea acestei clipe sunt deosebite.
Aceasta incinta academica este insufletita de activitatea Institutului de sociologie al Academiei Romane, al carui suflet este prof. univ. dr. Ilie Badescu, astazi cel mai important filozof si sociolog al istoriei romanilor.
Iar imprejurarea face ca in acest spatiu academic sa-l primeasca astazi pe istoricul american, eu as zice romano-american, Larry Watts, cel mai patrunzator si decomplexat observator al realitatii romanesti de azi.
Asemenea ilustrului carturar patriot Florin Constantiniu, istoricii Ilie Badescu si Larry Watts indeamna si procedeaza la lectura si intelegerea istoriei Romaniei in lumina clara si neinselatoare a adevarului, liberi de prejudecati, imuni la mistificari, fara porniri la ocari sau la osanale.
Istoricul Larry Watts domina istoriografic zona cea mai complicata, controversata si atacata a vietii moderne a Romaniei, vremea lui Nicolae Ceausescu. Si el spune si convinge ceea ce alti istorici n-au avut curajul sau interesul sau n-au reusit sa afirme: ca aceasta perioada a fost nu numai una densa si complexa, dar si mult mai nuantata decat obisnuim sa credem. O vreme cu straluciri orbitoare si intunecimi cumplite, cu culori stridente si crude sub aparenta unor pogoane de griuri. Brandul international al Romaniei a fost atunci la zenit, indiferent ce pret au platit romanii si pentru asta.
Larry Watts reuseste ceea ce nici un alt istoric, roman sau strain, nu si-a propus, nu a incercat, nu a indraznit, nu a reusit sau nu a convins: prezinta in lumina ei reala si in proportiile sale reale un fragment de istorie a romanilor mai supus la rastalmaciri si calomnii ca oricare altul. Daca lasam deoparte lentilele deformatoare ale politicii zilei si privim onest respectivul timp istoric, asa cum face Larry Watts, dar din pacate nu prea multi alti autori, vom putea gasi mai usor calea spre adevaratul loc si adevarata menire a Romaniei in lumea de maine, lume care si ea trebuie mult aproximata.
Multumiri profunde pentru premiu, multumiri pentru atentia acordata mie.

Corneliu Vlad
9 Mai 2012

Nota Civic Media: Premiul “Mile Carpenisan”, in valoare de 1000 de euro, ii va fi transmis dlui Corneliu Vlad la Spitalul “Floreasca”, unde se afla internat pentru o operatie pe cord. Participantii la conferinta lui Larry Watts de la Institutul de Sociologie al Academiei Romane i-au urat dlui Corneliu Vlad multa sanatate.

VIDEO: Vedeti aici intregistrarea integrala a Conferinta lui Larry Watts transmisa in direct prin Privesc.Eu

CIVIC MEDIA: Premiul Mile Carpenisan 2012 pentru Corneliu Vlad. Conferinta Larry Watts la Casa Academiei

LIVE: Conferinta Larry Watts transmisa in direct aici prin Privesc.Eu

Ziaristi Online: Larry Watts va sustine conferinta publica din 10 Mai in limba romana. Locatia si harta pentru Casa Academiei, Calea 13 Septembrie Nr 13. Joi, Ora 12.00. Istoricul american a fost prezent miercuri seara la Nasul Tv

Prof Dr Larry Watts va sustine conferinta de azi in limba romana si va prezenta, in exclusivitate, planse din volumul II al lucrarii sale despre razboiul secret contra Romaniei si a poporului roman din spatiul istoric romanesc, a aflat portalul Ziaristi Online.

Institutul de Sociologie al Academiei Romane va invita joi, 10 mai, ora 12.00, la Conferinta sustinuta de dr. Larry Watts, profesor la Catedra de Master in Studii de Securitate a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii Bucuresti, pe tema perceperii internationale a Romaniei in perioada 1978 – 1989, in contextul unei operatiuni de dezinformare de anvergura, lansata impotriva statului roman de serviciile speciale ale celorlalte membre ale Pactului de la Varsovia. Conferinta istoricului american se bazeaza pe introducerea volumului II al aclamatei lucrari “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” – cu titlul “Misapprehending Romania: The Role of Cognitive Bias, Institutional Pathologies, and Disinformation” -, prezentata in premiera pentru publicul academic romanesc, din care nu vor lipsi studenti basarabeni din mediul universitar bucurestean.
In cadrul manifestarii, cunoscutului analist de politica internationala Corneliu Basarab Vlad ii va fi inmanat premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, conferit de Asociatia Civic Media pentru intreaga sa activitate pe frontul jurnalisticii romanesti. Va asteptam.
Locatia: Casa Academiei, 13 Septembrie nr. 13, Sector 5, Bucuresti, Institutul de Sociologie, corp stanga, etaj IV, Sala de Consiliu. Parteneri media: Nasul.Tv, Ecou Romanesc, Karadeniz Press, Basarabeni.Ro, Privesc.Eu, Ziaristi Online.

Partenerii nostrii deja au prezentat evenimentul si Radu Moraru l-a avut invitat miercuri seara pe Larry Watts, la Nasul Tv.

Harta locatiei si relatarile partenerilor, mai jos:

Vizualizaţi Casa Academiei Romane pe o hartă mai mare

 

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova