Despre razboiul asupra Iugoslaviei gasiti la Sorin Bogdan cartea sa, TARGET, in format PDF:
am postat deja pe blog “target“, jurnalul meu de corespondent de razboi la belgrad, in timpul bombardamentelor nato impotriva iugoslaviei. la sugestia prietenilor, am pus povestea si in format .pdf, adaugand cateva poze care incearca sa ilustreze acele momente si o serie de colaje si desene ale celebrului artist plastic eugen mihaescu, realizate sau inspirate din tragedia iugoslava. deci, click, free download si puteti citi despre aventurile mele si ale lui mile carpenisan, prietenul, fratele si camaradul meu de razboi de la belgrad, cum vizionam bataliile dintre antiaeriana si avioanele nato de pe acoperisul unui hoteldin centrul belgradului, pe unde au trecut ion cristoiu, eugen mihaescu, george roncea, remus cernea, florin dobre si alti jurnalisti romani, rusi, cehi sau polonezi. adevarul despre bombardarea “din eroare” a ambasadei chineze de la belgrad, stirile si informatiile oficiale esentiale ale fiecarei zi de bombardamente. cum am trecut de cateva ori pe langa moarte, cum am fost arestati si cum am fost expulzat. despre slobodan milosevic, javier solana, bill clinton, tony blair, ibrahim rugova, robin cook, madeleine albright, wesley clark, hashim thaqi, jamie shea, igor ivanov, martti ahtisaari si toata lumea politica a anilor 1999. despre eroismul sarbilor si despre cum au pierdut kosovo…
Am aflat de la Bucuresti o veste despre care il prevenisem pe George Roncea, cand se transferase de la “Ziua” la “Cotidianul“, pentru a putea ramane corespondent de razboi la Belgrad: de luni, Ion Cristoiu nu va mai fi director la “Cotidianul”. Oficial, despartirea s-a facut amiabil, insa, in realitate, stiam de mai multa vreme ca liderii PNTCD nu i-au iertat lui Cristoiu atitudinea sa si a ziarului, in timpul razboiului din Iugoslavia, si i-au impus, pana la urma, lui Ion Ratiu sa renunte la acesta. Ion Cristoiudeclara ca va continua sa-si scrie editorialul de pe prima pagina, insa ma indoiam ca aceasta se va intampla sau ca va dura prea multa vreme. Am vorbit cu George si mi-a marturisit ca, dupa plecarea lui Cristoiu, nu stie daca se va intelege cu noul director, insa spera ca provizoratul acesta nu va dura prea mult, mai ales ca Ion Cristoiu intentiona sa deschida un alt ziar.
(…) Am aflat si pretul pentru care Rusia i-a vandut pe fratii sai ortodocsi: 100 de miliarde de dolari. In aceasta dimineata, cancelarul german Gerhard Schroeder s-a intalnit cu premierul rus Serghei Stepasin, cu care a discutat despre datoria externa a Rusiei. “Schroeder impartaseste opiniile mele in privinta reesalonarii datoriei fostei URSS,” a afirmat Stepasin, care a precizat ca cea mai mare parte a acestei datorii ar trebui restituita Germaniei. Premierul rus a anuntat ca spera sa obtina reesalonarea a 100 din cele 140 de miliarde de dolari, care reprezinta datoria externa a Rusiei. Si, bineinteles, pana la urma, a reusit.
Militarii germani din KFOR nu au fost foarte incantati ca o parte din trupele rusesti vor sosi in zona controlata de ei.
Sorin Bogdan continua publicarea in serial a jurnalului sau de razboi din timpul atacului NATO asupra Iugoslaviei, pe care vrea sa le reuneasca intr-o carte in memoria colegului si prietenului nostru Mile Carpenisan. Cum intamplator am descoperit si corespondenta fratelui meu, George Roncea, din aceeasi zi de iunie 1999, am extras un pasaj de la Sorin si public integral mai jos materialultrimis de George la Cotidianul dupa ce-si daduse demisa de la Ziua.
“Sumarul zilnic al operatiilor aviatiei, difuzat la Cartierul general al NATO in aceasta dimineata, arata ca in ultimele 24 de ore, au fost efectuate, in total, 536 de zboruri si ca au fost lovite 30 de pozitii de artilerie, 21 de transportoare blindate, 9 tancuri si mai multe concentrari de vehicule militare. De asemenea, a fost lovit un depozit de produse petroliere (langa orasul Uzice), un post de comanda (la Pristina) si depozite de munitii la Gnjilane, Urosevac si Rudnik. (…)
In sfarsit, la ora 12:00, in cafeneaua “Europa” din localitatea Blace, de pe granita dintre Iugoslavia si Macedonia, a inceput intalnirea cu usile inchise dintre delegatiile militare ale NATO si Armatei iugoslave. Cele 3 ore de intarziere s-au datorat, in realitate, incercarilor sarbilor de a schimba locul intalnirii, din ratiuni de securitate, considerand ca se afla prea aproape de tabara de refugiati albanezi de la Stenkovac. Intalnirea mi-a inspirat un titlu pentru un articol pe care l-am trimis “Evenimentului zilei“: “Dupa doua luni si jumatate de rezistenta indarjita, razboiul din Iugoslavia s-a sfarsit in cafeneaua unui albanez, la discutii cu generalul Michael Jackson“. Totul parea desprins dintr-un film suprarealist.”
Corespondenta din Belgrad de la George Roncea: In Serbia pacea a luat sfarsit inainte de a incepe
Belgradul nu vrea sa joace pe melodia cantata de NATO
Ieri asa-zisele convorbiri de pace s-au blocat. Adjunctul Sefului de Stat Major al Armatei iugoslave, generalul Zvetozar Marianovici, s-a ridicat de la masa tratativelor, informandu-l pe Michael Jackson ca nu-i place nici dansul, nici melodia pe care vrea sa-i puna pe sarbi sa joace. Michael, starul britanic al NATO a iesit din cortul sau de la Kumanovo si cu o expresie razbunatoare intiparita pe figura, a anuntat ca avioanele Aliantei vor ataca Iugoslavia si mai salbatic decat pana acum. Discutiile s-au intrerupt, pe termen nedeterminat, si aviatia a atacat la scurta vreme. Putin dupa miezul noptii, la ora 1.20, vuietul prelung al alarmei ne-a facut sa tasnim pe acoperisul hotelului Toplice, foisorul nostru preferat. Obosita de atata uz, sirena a ragusit, spre final, auzindu-se ca un fel de gajait sinistru. Impreuna cu ceilalti doi ziaristi romani aflati la Belgrad de atata vreme, Mile Carpenisan si Sorin Bogdan, tocmai ne faceam planuri de plecare catre Kosovo, convinsi ca totul s-a terminat si ca de-acum incepe tragedia Serbiei, infranta si umilita de propria clasa politica. Ultimele trei zile au fost un cosmar pentru noi, ca si pentru marea majoritate a poporului sarb, deoarece a trebuit sa asistam la spectacolul greu de inghitit si de descris al ingenunchierii Serbiei. In primele doua zile in care s-au purtat discutiile de “pace” dintre ofiterii sarbi si cei ai Aliantei, bombardamentele NATO au continuat. Au fost aruncate ca de obicei sute de rachete si bombe cu fragmentatie la Prizren, la Pristina, la Decane, Drenita, Sremska Mitrovita, Sabaci, Frusca Gora, Bogatici, Djakovita, Belgrad, Varset, localitate romaneasca lovita pentru a doua oara in ultima saptamana, iar la Gornji Milanovac s-a tras asupra centrului orasului. Au fost tintite drumuri, tunele, relee ale RTS, Tv Pink, TVPolitica, un tractor, un taran aflat la munca campului, o cazarma parasita, cateva case, o livada, un pod, o statie de autobuz, Parcul national din Belgrad. Pe langa aviatia NATO, si-au itit capul si teroristii UCK, care au ucis la Prizren cu lovituri de mortier o femeie si patru muncitori de la centrul medical din localitate. Culmea este ca cei cinci oameni omorati de UCK tocmai pregateau plecarea unei ambulante catre Planeja, o asezare locuita exclusiv de etnici albanezi. Profitand de convorbirile de pace teroristii UCK au iesit din borte si reincep atacurile asupra sarbilor, aidoma cainilor care se reped sa muste sarind din spatele piciorului stapanului.
Discutii de “pace” la crama
Asa-zisele discutii cu privire la implementarea pacii au reprezentat o ocazie nesperata pentru ofiterii NATO de a-i umili pe militarii sarbi. Sambata, prima intalnire s-a desfasurat intr-o crasma albaneza de la frontiera cu Macedonia, iar membrii delegatiei sarbe erau cat pe-aci sa nu mai vina, cand au aflat in ce loc sunt chemati. Au venit dupa ce i-au lasat pe americani sa astepte trei ore in soare. In timp ce oficialii armatei sarbe nu purtau nici un fel de arma, reprezentantii NATO erau inarmati pana in dinti, iar la intalnirea de duminica, de la Kumanovo, au facut exces de tehnica militara, imbulzind elicoptere, tancuri si trupe in jurul hangarului in care urmau sa inmaneze delegatiei sarbe dictatul NATO, de parca sarbii ar fi putut avea asupra lor vreo bomba atomica ascunsa intr-o tabachera.
Dupa ce s-au acoperit de ridicol, incasand-o ca niciodata in istoria Aliantei, impopotonatii soldati ai Aliantei pozeaza acum, plini de ifose, in fata camerelor de luat vederi, doar-doar vor reusi sa convinga publicul de acasa ca ei au adus victoria Occidentului.
In timp ce ma aflam la Media Center, Eugen Mihaescu m-a rugat sa-i transmit pentru “Cotidianul” inca un mic eseu scris la Belgrad. Se numea “Totul e paradoxal” si il scrisese pe cateva bucatele de hartie:
“Incredibil, NATO ne-a taiat inghetata, noua, jurnalistilor romani. Nu-i curent… Nu se poate transmite aceasta senzatie de pace, de viata normala care-si continua ritmul. Zile linistite, dupa nopti de razboi. Nopti fara dragoste, dar nedormite. Aseara luam masa cu doi prieteni. Parca eram la mare, dupa o zi de plaja. Eram in vacanta. Mici, bere, lautarii cantau “Dunarea albastra“, o echipa a RTL-ului filma lautarii. Deodata, urletul sirenelor a taiat ritmul. Nimeni nu se misca, totul continua. Ceva mai tarziu, pe acoperisul hotelului, asistam la o noapte ce parea de Revelion. In care focurile de artificii brazdau cerul, iar lumea la geamuri participa la distractie. Era prima zi a anului 2000. Nu-i adevarat, chiar acum trece un avion foarte jos. E liniste. Pasarile zboara la sol innebunite. Un copil tipa vesel, jucand sotron. Ei bine, de necrezut, nici o bubuitura si iata ca a sosit pe tava inghetata topita de caldura, inghetata cu multe capsuni. Nici un roman nu si-ar crede ochilor sa vada cum se petrec lucrurile aici. Caci e mai orb decat orbul cel ce nu vrea sa vada, zice un proverb chinez. Cineva imi povestea cum, in timpul bombardarii Ministerului Apararii al Republicii Federative Iugoslavia, atasatul nostru militar si unul dintre secretarii Ambasadei Romaniei se bateau pentru locul de sub birou, sa se adaposteasca, bineinteles. Sa fie oare adevarat ? De necrezut. E drept ca rachetele cadeau vizavi. Totul e paradoxal. In ultimele 24 de ore, in Iugoslavia au fost omorati de agresiunea criminala a NATO 37 de oameni nevinovati si peste 100 au fost raniti. Si ei, nevinovati. Eugen Mihaescu, Belgrad, 31 mai 1999.”
Sorin Bogdan: Asa am ajuns sa-l cunosc pe unul dintre cei mai fascinanti oameni pe care i-am intalnit vreodata.
Stateam ca pe ace asteptand momentul intalnirii. Numele imi era foarte cunoscut si incercam sa-mi dau seama de unde. Deodata, mi-am amintit: era unul din cei mai mari artisti plastici romani, membru de onoare al Academiei Romane. Plecat din tara de 30 de ani, in perioada 1971-1996, a fost colaborator la paginile editoriale ale prestigiosului cotidian american “New York Times“. Din 1972 pana in 1996, a creat copertile revistei “The New Yorker“, iar din 1978 pana in 1998, a realizat zeci de coperti pentru revista “Time“. La fel ca multi alti romani plecati din tara, era mai celebru in strainatate decat in Romania.(…)
Domnul Mihaescu tocmai isi cumparase o insigna cu simbolul “Target”, pe care a ales-o indelung, cautand ca tinta sa fie bine centrata. Ne-am oprit apoi langa o taraba unde erau expuse vederi cu podurile distruse de la Novi Sad. Am fost uimit vazandu-l ca alege dintre toate pe cele care aveau defecte de tipar, cu nuantele culorilor virate in cenusiu, cafeniu sau chiar rosu. Nu a cumparat nici una corect imprimata. Mi-a explicat frumusetea lor si, intr-adevar, aveau personalitate si nu mai erau simple fotografii. Singur, in camera de hotel, le-a modificat, desenand pe ele siluetele unor oameni si ale unor avioane care lansau bombe si le-a transformat in mici opere de arta moderna. A trimis cateva prietenilor sai din SUA si Franta si am glumit inchipuindu-ne mutrele pe care le vor face, atat postasii sarbi, cat si cei occidentali, cand le vor vedea.
Eugen Mihaescu era foarte pornit impotriva americanilor, din cauza acestui razboi. Mi-a marturisit ca s-a decis sa vina la Belgrad si ar fi vrut sa plece si in Kosovo, sa vada cu ochii lui aceasta tragedie balcanica. Era bun prieten cu Strobe Talbott, pentru ca, in cei 20 de ani in care acesta a fost corespondentul revistei “Time” la Moscova, el ii ilustrase toate reportajele. S-au inteles atat de bine si se mira cat de mult s-a schimbat. Imi spunea ca este – pur si simplu – alt om. Era indignat de ipocrizia jurnalistilor americani si mi-a spus ca, atata vreme cat a fost in SUA, nu a vazut nici macar o imagine pe posturile de televiziune cu distrugerile produse de aviatia NATO in Iugoslavia sau cu “pagubele colaterale” (…) “In rest, ce obiectivitate si profesionalism puteai sa astepti de la Christiana Amanpour, cand aceasta este sotia lui James Rubin, purtatorul de cuvant al Departamentului de stat american ?” exclama Eugen Mihaescu.
(…) Dupa pranz, m-a sunat Corina Hadarean, de la Departamentul Externe al Stirilor ProTV. M-a anuntat ca Misu Predescu, redactorul sef si producatorul general al emisiunii de dimineata, a hotarat sa nu mai preia corespondentele mele. Sustinea ca oamenii s-au saturat sa auda, in fiecare dimineata, despre bombe si nenorociri. Asa ca, in afara unor situatii deosebite, puteam sa dorm linistit. Corina mi-a spus ca, de pe agentiile de presa, a adunat foarte multe imagini din Iugoslavia si ii parea rau sa nu le folosim cumva. M-a rugat sa inregistram, periodic, corespondente de atmosfera, pe diferite teme, in functie de imaginile pe care le arhivase.
Mi-a placut ideea si i-am pregatit o corespondenta despre viata in timpul bombardamentelor in capitala iugoslava. Am si inregistrat-o astazi. I-am povestit cat de usor s-au adaptat sarbii la viata de razboi, astfel incat, daca vreun strain ar fi ajuns la Belgrad, fara sa stie ce se intampla, n-ar fi sesizat nimic deosebit fata de orice alta capitala europeana. Poate ca s-ar mira ca numarul automobilelor de pe strazi este cam mic si, din cand in cand, se aud urletele lungi ale unor sirene. Pe care, insa, daca s-ar uita in jur si ar vedea ca nimeni nu le baga in seama, ar crede ca fac parte din vreo traditie locala, la fel ca melopeele muezinilor din tarile islamice, cand ii cheama pe credinciosi la rugaciune. (…)”
Belgradul nu vrea sa joace pe melodia cantata de NATO
Ieri asa-zisele convorbiri de pace s-au blocat. Adjunctul Sefului de Stat Major al Armatei iugoslave, generalul Zvetozar Marianovici, s-a ridicat de la masa tratativelor, informandu-l pe Michael Jackson ca nu-i place nici dansul, nici melodia pe care vrea sa-i puna pe sarbi sa joace. Michael, starul britanic al NATO a iesit din cortul sau de la Kumanovo si cu o expresie razbunatoare intiparita pe figura, a anuntat ca avioanele Aliantei vor ataca Iugoslavia si mai salbatic decat pana acum. Discutiile s-au intrerupt, pe termen nedeterminat, si aviatia a atacat la scurta vreme. Putin dupa miezul noptii, la ora 1.20, vuietul prelung al alarmei ne-a facut sa tasnim pe acoperisul hotelului Toplice, foisorul nostru preferat. Obosita de atata uz, sirena a ragusit, spre final, auzindu-se ca un fel de gajait sinistru. Impreuna cu ceilalti doi ziaristi romani aflati la Belgrad de atata vreme, Mile Carpenisan si Sorin Bogdan, tocmai ne faceam planuri de plecare catre Kosovo, convinsi ca totul s-a terminat si ca de-acum incepe tragedia Serbiei, infranta si umilita de propria clasa politica. Ultimele trei zile au fost un cosmar pentru noi, ca si pentru marea majoritate a poporului sarb, deoarece a trebuit sa asistam la spectacolul greu de inghitit si de descris al ingenunchierii Serbiei. In primele doua zile in care s-au purtat discutiile de “pace” dintre ofiterii sarbi si cei ai Aliantei, bombardamentele NATO au continuat. Au fost aruncate ca de obicei sute de rachete si bombe cu fragmentatie la Prizren, la Pristina, la Decane, Drenita, Sremska Mitrovita, Sabaci, Frusca Gora, Bogatici, Djakovita, Belgrad, Varset, localitate romaneasca lovita pentru a doua oara in ultima saptamana, iar la Gornji Milanovac s-a tras asupra centrului orasului. Au fost tintite drumuri, tunele, relee ale RTS, Tv Pink, TV Politica, un tractor, un taran aflat la munca campului, o cazarma parasita, cateva case, o livada, un pod, o statie de autobuz, Parcul national din Belgrad. Pe langa aviatia NATO, si-au itit capul si teroristii UCK, care au ucis la Prizren cu lovituri de mortier o femeie si patru muncitori de la centrul medical din localitate.
Culmea este ca cei cinci oameni omorati de UCK tocmai pregateau plecarea unei ambulante catre Planeja, o asezare locuita exclusiv de etnici albanezi.
Am avut o dimineata de cosmar. Am plecat spre Media Center si, cand ne-am asezat in fata computerului si am cerut barmanului sa ne aduca o cafea, acesta ne-a zambit trist, aratand spre robinet: “Nu avem apa.” M-am uitat la fata lui Mile si mi-am dat seama ca nici eu nu aratam prea bine. Ne-am trezit umbland ca niste somnambuli, printre alti somnambuli ca noi – pentru ca sarbii sunt mari consumatori de cafea – cautand disperati o cafenea unde sa curga apa. N-am gasit in tot centrul si, cand ne-am intors la Media Center, se luase din nou curentul si am fost nevoiti sa mai asteptam o ora, ca sa putem folosi telefoanele, conectate intr-o centrala digitala, alimentata – desigur – cu energie electrica. (…)
Cand am ajuns la hotel, receptionerul ne-a anuntat ca au mai sosit doi romani. Pictori, spunea el, aratand catre o masa a barului. Acolo, langa Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice” si George Roncea, sedeau doi barbati. Unul maruntel, cu barba, agitat ca un spiridus, iar celalalt inalt, cu parul carunt si fata parca daltuita intr-o stanca. Pictorii bucuresteni Octavian Penda si Bogdan Stihi. Care au venit la Belgrad la invitatia Uniunii Artistilor Plastici din Iugoslavia, pentru o expozitie cu lucrarile lor si ale Luminitei Ciupitu. Aceasta se imbolnavise si nu a putut veni cu ei. Artistii sarbi au spus ca este primul gest de solidaritate venit din partea unor romani, de la inceputul razboiului. Coincidenta: astazi, a doua stire, dupa bombardarea autobuzului de la Savine Vode, a fost cea potrivit careia, Ministerul roman al Apararii anuntase ca, din spatiul aerian romanesc, pe care NATO il putea folosi la discretie, faceau parte si aeroporturile si instalatiile aferente.