Posts Tagged ‘2012’

Pastorala Înaltpreasfinţitului Pimen: „Magii ne arată că ştiinţa şi cultura îndreaptă pe om spre Dumnezeu”



Troparul Nasterii Domnului – Concert de colinde la Mitropolia Moldovei si Bucovinei de ZiaristiOnlineTV

De-a lungul veacurilor, întreaga lume a omenilor de cultură şi ştiinţă a urmat pilda magilor, mărturisind credinţa lor în Dumnezeu, cinstindu-L prin demnitatea vieţii lor, aducând roadele muncii lor ca ofrandă lui Dumnezeu pentru binele oamenilor: cultivarea minţii şi propăşirea economică.

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

Iubiţi credincioşi,

„Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”, taina mântuirii noastre, se descoperă astăzi în peştera din Betleem; „Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face”.

Dacă sălaşul în care Fiul lui Dumnezeu S-a născut cu trup pentru mântuirea noastră a fost unul cu totul smerit, sărăcăcios, un staul de animale cu o iesle, în schimb văzduhul, bolta cerului, în miezul nopţii, s-a umplut de lumină, „lumina slavei lui Dumnezeu” (Luca 2, 9). Îngerii au umplut văzduhul cu glasul lor, cântând cuvintele: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).

Primii oameni care s-au împărtăşit de bucuria Naşterii Mântuitorului lumii au fost păstorii care străjuiau turmele lor din jurul peşterii din Betleem, oameni săraci şi smeriţi, oameni mai puţin sau deloc cunoscători de carte; aceşti oameni au fost şi cei dintâi vestitori ai Naşterii Domnului. Aşa a rânduit Dumnezeu: „… alegând pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu”, scrie Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 1, 28-29). Dar, în adânca Sa înţelepciune, Dumnezeu a rânduit vestitori ai Naşterii Sale cu trup şi oameni învăţaţi, oameni de ştiinţă, cercetători ai mersului aştrilor, al stelelor de pe bolta cerului; aceştia au fost cei trei oameni numiţi magi. Ca urmare a observării unei stele care îşi avea direcţia mersului alta decât a celorlalte stele şi la imboldul tainic al inimilor lor, ei au pornit, călăuziţi de acea stea, ajungând la Betleem. Au pornit nu atât pentru a dezlega taina mersului neobişnuit al stelei, ci, cum ne spune Sfânta Evanghelie, „ca să se închine Regelui iudeilor” (Matei 2, 2), Care nu era altcineva decât Pruncul Iisus, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Aceşti oameni de ştiinţă erau şi oameni credincioşi, cu bogate cunoştinţe nu numai în domeniul ştiinţei astronomiei, ci şi în cel al religiei, al religiei mozaice, alta decât cea a lor, oameni care au citit şi cele scrise în cărţile Vechiului Testament cu privire la naşterea cu trup a Fiului lui Dumnezeu, în care se pomeneşte şi de „o stea” (Numeri 24, 17). Prin venirea lor ca să se închine Celui născut în peştera din Betleem, magii ne arată că ştiinţa şi cultura îndreaptă pe om spre Dumnezeu pentru a-L cunoaşte şi, mai mult, pentru a I se închina, a-L cinsti.

De-a lungul veacurilor, întreaga lume a omenilor de cultură şi ştiinţă a urmat pilda magilor, mărturisind credinţa lor în Dumnezeu, cinstindu-L prin demnitatea vieţii lor, aducând roadele muncii lor ca ofrandă lui Dumnezeu pentru binele oamenilor: cultivarea minţii şi propăşirea economicã.

Dreptmăritori creştini,

„Harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor (în peştera din Betleem – n.n.) învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie” (Tit 2, 11-12). Acest har ni se împărtăşeşte, după cum bine ştim, în Sfintele Taine ale Bisericii nostre Ortodoxe.

Cu purtare de grijă părintească, Sfântul Sinod al Sfintei noastre Biserici a hotărât ca în cursul anului viitor, pentru o mai bună sporire în strădaniile noastre duhovniceşti pentru dobândirea mânturirii, să fie tot mai mult prezente în viaţa noastră personală şi în rânduiala liturgică două Sfinte Taine: Taina Spovedaniei şi Împărtăşaniei, Sfinte Taine care stau într-o strânsă legătură una cu alta. Nu ne putem împărtăşi cu Prea Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos fără spovedanie, în care ni se dă iertarea păcatelor pentru a ne împărtăşi spre viaţă veşnică şi nu spre osândă veşnică. Cât de des trebuie să ne spovedim? Răspunsul ne este dat de conştiinţa noastră şi de cuvintele: „Ori de câte ori vei cădea, ridică-te!”. Cât de des ne putem împărtăşi? Să ascultăm ce ne spun doi mari Sfinţi Părinţi ai Bisericii noastre Ortodoxe. Sfântul Ioan Gură de Aur: „Mulţi cu Tainele acestea o dată întru tot anul se împărtăşesc, iar alţii de două ori, alţii de multe ori. Deci către toţi ne este nouă cuvântul, nu numai către cei de aici, ci şi către cei ce vieţuiesc în pustie. Că aceia o dată într-un an se împărtăşesc, iar de multe ori şi după doi ani. Aşadar care sunt nouă mai primiţi? Cei de o dată? Cei ce de multe ori? Cei ce de puţine ori? Nici cei ce o dată, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de puţine ori se împărtăşesc, ci cei ce cu ştiinţa gândului curată, cei ce cu inima curată, cei ce cu viaţa neprihănită. Cei ce sunt întru acest fel totdeauna să se apropie, iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar o dată. Pentru ce? Pentru că îşi iau lor judecată şi osândă, şi muncă, şi pedeapsă. Şi să nu te minunezi! Că, precum hrana, care este fireşte hrănitoare, de va cădea întru acela care este plin de mâncări şi umezeli rele, toate le pierde şi le strică şi se face pricinuitoare de boală, tot astfel şi acestea ale înfricoşatelor Taine” (Sf. Ioan Gurã de Aur, Puţul şi împãrţirea de grâu, Ed. Buna Vestire, Bacău, 1995, p. 486-487).

„Când aveţi să vă apropiaţi de această înfricoşătoare şi dumnezeiască masă şi de Sfânta Împărtăşanie, faceţi aceasta cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu rugăciune … Să ne cutremurăm când ne apropiem, să mulţumim, să cădem cu faţa la pământ, mărturisindu-ne păcatele noastre, să vărsăm lacrimi, bocind răutăţile noastre, să înălţăm lui Dumnezeu rugăciuni stăruitoare. Şi aşa, curaţi, să ne apropiem în linişte şi cu rânduiala cuvenită, ca unii ce ne apropiem de Împăratul cerurilor” (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt la ziua Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos în Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2006, p. 21-22).

Sfântul Ioan Damaschin: „…mulţi primesc această dumnezeiască Jertfă o dată pe an, iar unii de două ori, iar alţii, de multe ori. Dar cuvântul nostru nu este numai către aceştia din urmă, ci şi către cei ce stau în pustie, fiindcă aceştia o dată pe an se împărtăşesc, iar, de multe ori, şi după doi ani. Atunci, dar, în care chip să se primească Sfânta Jertfă? Oare ca cei care o dată pe an sau mai rar se împărtăşesc sau ca acei ce de multe ori primesc Trupul şi Sângele lui Hristos? Ci, aşa să ştiti, că aceia ce au cugetul curat şi dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se apropie. Iar, de nu sunt aşa, atunci niciodată să nu se împărtăşeascã. Dar, oare, pentru ce? Pentru că, spre judecata lor o primesc, spre osândă, spre pedeapsă şi chin. Căci cel ce va mânca Pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi de Trupul şi de Sângele Domnului.” (Cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin despre împărtăşirea cu Trupul lui Hristos în Pregătirea creştinului pentru Taina Spovedaniei şi Sfânta Taină a Împărtăşaniei, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2012, p. 50)

Iubiţi credincioşi,

Închei cuvântul meu pastoral cu părinteasca urare: Sfintele sărbători ale Naşterii şi Botezului Domnului să le petreceţi cu sănătate, pace, linişte în suflet şi bucurii duhovniceşti! Anul Nou, cu sănătate şi împlinirea dorinţelor binecuvântate de Dumnezeu!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

PIMEN ARHIEPISCOP AL SUCEVEI şI RĂDĂUŢILOR

(Titlul aparţine redacţiei)

Doxologia / Ziaristi Online

Foto: Manastirea Putna

Ambasadorul Mark Gututenstein: De ce sustin drepturile zoofililor, pedofililor, homosexualilor si trisexualilor. Ca sa aiba ce face si soldatii SUA de la Deveselu. Exclusiv EvZoo

Motivele pentru care există Sodomie, Pedofilie si Zoofilie: Satanisti din toate tarile, Uniti-va!

Autor:  ambasadorul Sodomizatilor Uniti Anal, Mark H. Gututenstein / Exclusiv EvZoo

Sâmbătă, 30 iunie, în centrul Bucureştiului va avea loc a noua ediţie a Marşului Sodomiei, Pedofiliei si Zoofiliei, organizat anual la Bucureşti. Vara aceasta, comunitatea zoofiililor, pedofililor, lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transsexualilor (ZPLGBT) şi prietenii lor trisexuali intenţionează să organizeze marşuri, prelegeri, proiecţii de film şi petreceri pentru a sărbători in public Pornografia, Pedofilia si Zoofilia.

In timp ce eu ma pregatesc sa trag o orgie stradala cu prietenii mei din lumea animalelor, soldatii americani de la Baza Deveselu, de care raspund aici, in fosta Romanie, ca reprezentant al cetatenilor americani, violeaza cu mandrie eleve romance minore participand la trafic si sex cu copii, respectiv pedofilie, acte condamnate in Statele Unite cu pedepse care merg pana la inchisoare pe viata. Dar ce bine ca o fac in Romania, unde eu, ca ambasador al Sodomitilor Uniti Anal pot sa invoc, ca si in cazul uciderii lui Teo Peter, imunitate, invitandu-i insa pe violatori si pedofili sa participe alaturi de mine la Marsul Mandriei (Pride)!

Marşul Mandriei Sodomiei, Pedofiliei si Zoofiliei organizat pe 30 iunie reprezintă doar punctul culminant al unei săptămâni de evenimente care au marcat luna dedicată comunităţii ZPLGBT. Poate aţi citit despre acest subiect în ziare şi v-aţi întrebat care este, de fapt, scopul organizării unor marşuri ale Pornografiei, Pedofiliei si Zoofiliei.

Aceste evenimente nu sunt simple marşuri, ele sunt o sărbătoare demonica a satanistilor si anticrestinilor. Pe 1 iunie, preşedintele Obama a declarat la Casa Alba-Neagra: “Înţelegem că drepturile zoofililor, pedofililor, lesbienelor, homosexualilor, trisexualilor şi transsexualilor sunt echivalente cu drepturile animalelor”. Drept recunoaştere a rolului zoofililor, pedofililor, lesbienelor, homosexualilor, trisexualilor şi transsexualilor din SUA şi pentru a sublinia tradiţia Sodomizatilor Uniti Anal de promovare a drepturilor civile ale animalelor, preşedintele a declarat luna iunie ca fiind luna zoofililor, pedofililor, lesbienelor, homosexualilor, trisexualilor şi transsexualilor.

Cu toate acestea, trebuie sa fim corecti, cum nu sunt de cele mai multe ori ambasadorii trimisi in Romania si care, chipurile, reprezinta America, si sa spunem ca in mai multe state din frumoasa noastra tara sodomia este inca pedepsita prin inchisoare fiind considerata o “crima contra naturii”. Si aceasta in ciuda unei hotarari a Curtii Supreme a SUA din 2003. Sunt state in America care si-au pastrat Mandria (Pride) si pedepsesc pe merit acestea deviatie bolnava, care duce la pedofilie si zoofilie, cu pana la 10 ani inchisoare sau internarea in institutii de sanatate mintala.
Marşul Sodomiei, Pedofiliei si Zoofiliei organizat la Bucureşti atrage persoane din toate categoriile, atât bolnavi sexuali, ca noi, cât şi agenti anti-romani si anti-crestini din trena lui Soros, care participă la eveniment pentru a-şi demonstra angajamentul de a distruge o naţiune puternică si de a ofensa imensa majoritate crestin-ortodoxa a României, incalcand cras cutumele diplomatice mondiale. Zoofilii, pedofilii, lesbienele, homosexualii, trisexualii şi transsexualii din SUA şi din întreaga lume, pe fondul unei accentuate ofensive anti-umane, au realizat progrese enorme în eforturile de obţinere a egalităţii şi acceptării de către societate, însă în multe ţări sunt şi în prezent persecutaţi sau chiar condamnaţi la inchisoare, inclusiv in Statele Unite ale Americii. Acest marş este nu doar o ocazie de a privi în urmă şi de a ne aminti câte progrese a obţinut comunitatea ZPLGBT, ci şi o ocazie de a privi spre viitor şi a identifica provocările cu care se confruntă zoofilii, pedofilii, homosexualii şi tri si transsexualii din întreaga lume.Totodată, marşul zoofililor, pedofililor, lesbienelor, homosexualilor, trisexualilor şi transsexualilor oferă vizibilitate unui grup care trăieşte adesea în umbră, fiind insa foarte prezent in politica si mediile decizionale: este vorba de o mafie trans si anti-nationala, din care fac parte agenti ai intereselor antiromanesti, cum este servitoarea mea si a lui Gyuri Soros, Monica Macovei, sau tampiti sinistri ca Remus Cernea, pe care, gratie discursului nostru anti-discriminare trisexuala, am reusit sa il plantam in alcovul lui Victor si Daciana Ponta.Este important ca această comunitate să atragă atenţia publică asupra luptei lor pentru egalitate, astfel încât să nu fie uitată atunci când se elaborează legi şi se iau decizii care afectează vieţile membrilor săi. Astfel, ca sa intelegeti mai bine, este important sa bagati la cap ca atunci cand eu, ca ambasador al Sodomitilor Uniti Anal, scriu ca vrea muschiul meu ca homosexualii sa aiba drepturi egale cu oamenii normali, aceasta implica si dreptul la casatorie intre pedofili de acelasi sex si, mai ales, acela de a adopta copii, pentru a-i sodomiza legal inca de mici.
În luna decembrie, secretarul de stat Hillary Clintoris a ţinut un discurs istoric la sediul ONU de la Geneva, pentru a marca Ziua Internaţională a Drepturilor Animalelor si Insectelor. În acel discurs, secretarul de stat a precizat “Nu faci parte dintr-o categorie inferioară de oameni dacă eşti zoofil, pedofil, lesbiană, homosexual, bisexual sau transsexual, dacă eşti femeie, sau dacă aparţii unei rase, unei minorităţi religioase, unui trib sau unui grup etnic minoritar sau din orice alta specie, chiar si extraterestra. De aceea drepturile zoofililor, pedofililor, homosexualilor sunt echivalente cu drepturile animalelor si insectelor.”Marşul sodomitilor dovedeşte lumii întregi că există zoofili, pedofili, lesbiene, homosexuali, bisexuali şi transsexuali inventati si în România şi că ei ar trebui să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi concetăţenii lor. Adica dreptul de a adopta si sodomiza copii in cadrul legal, al unei casatorii legitime. Ceremonie la care propunem pe post de preotese ale societatii in civil pe procuroarea gagauza Monica Macovei si pe incert-sexuala Alina Tatiana Mungiu Pipidi. Organizarea acestui marş în România este importantă pentru că el afirmă că zoofilia, pedofilia, homosexualitatea, trisexualitatea sau transsexualitatea sunt lucruri care trebuie impuse ca normale şi acceptabile, in vederea distrugerii totale a valorilor romanesti si identitatii nationale si transformarea romanilor in niste animale tampe, lipsite de orice reactie, lobotimizate, numai bune de muls pana nu mai ramane nici piele pe ele, asa cum facem de ani zile cu Autostrada invizibila Bechtel.

Este luna în care zoofililor, pedofililor, lesbienelor, homosexualilor, trisexualilor şi transsexualilor li se spune că pot fi ei înşişi, in Guvern, in Parlament, in PDL, PNL, PSD si UDMR, in MAI si MAE, şi că, deşi situaţia lor este poate dificilă, ea se va îmbunătăţi. Nu toti romanii sunt Teo Peter. Desi ar putea fi!

De aceea propunem ca aceasta sarbatoare sa se petreaca de acum inainte zilnic si, ca atare, deschidem portile Ambasadei SUA pentru orgii zoofile, pedofile si homosexuale, la orice ora din zi si din noapte, conform tezelor de la Casa Alba-Neagra.

Vă încurajez să participaţi împreună cu mine, soţia mea, Lesby, şi alţi ambasadori şi membri ai comunităţii diplomatice care isi bat joc de Romania la Marşul Sodomiei organizat la Bucureşti în 30 iunie, de la ora 17:00 în Piaţa Unirii, pentru a le arăta prietenilor, colegilor noştri, familiilor şi membrilor comunităţii noastre că drepturile comunităţii ZPLGBT sunt importante. Sunt chiar mai importante decat toti ceilalti 22 de milioane de romanii, pe care ne urinam din mers la adapostul Primarului Nostru General, trisexualul vasectomizat Sorin Oprescu. Participarea voastră este un puternic semnal că îi acceptaţi şi îi susţineţi pe aceia dintre noi care trăiesc în umbra, conducand societarea, politica si mafia din Romania.

Zoofilia, Pedofilia, Homosexualitatea, Trisexualitatea şi Transsexualitatea sunt lucruri normale şi acceptabile. Sodomiti din toate tarile, Uniti-va!

“Zoofilii, pedofilii, lesbienele, homosexualii, trisexualii şi transsexualii trebuie să aibă aceleaşi drepturi ca şi concetăţenii lor.”

MARK GUTUTENSTEIN, ambasadorul trisexualilor (homosexuali, copii, animale)

NOTĂ: Termenul “Sodomy” (Sodomie) este folosit în limba engleză pentru a desemna atât mişcarea mondială care susţine că zoofilii, pedofilii, lesbienele, homosexualii, trisexualii şi transsexualii ar trebui să fie sodomizati cât şi paradele şi marşurile diplomatilor ZPLGBT

Al cui este premiul pentru scenariu dat la Cannes? “Dupa dealuri”, cu Tatiana Niculescu Bran: filmul lui Cristian Mungiu este “aproape o ecranizare” a cartilor „Spovedanie la Tanacu” şi „Cartea Judecătorilor”. Al treilea plagiat?

După dealuri“, în regia lui Cristian Mungiu – filmul care ar putea aduce anul acesta al doilea Palme d’Or pentru lungmetraj României premiat la Cannes pentru interpretare feminina si scenariu, premiu acordat lui Cristian Mungiu, este inspirat din romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran, „Spovedanie la Tanacu” şi „Cartea Judecătorilor”, conform informaţiei publicate pe site-ul oficial al Casei de producţie Mobra Film. După dealuri este aproape o ecranizare”, completează scriitoarea, într-un interviu acordat în exclusivitate publicaţiei Cinemagia.

Iata ce ne mai spune Tatiana Niculescu Bran in interviul cu pricina:

Succesiunea scenelor urmează cu fidelitate desfăşurarea evenimentelor din ‘Spovedanie la Tanacu’, iar al doilea roman şi filmul documentar – făcut de autoare – au fost folosite pentru informaţii de background şi psihologia personajelor”, declară Tatiana Niculescu Bran.

“Ce-mi lipseşte mie în film, poate, e ceea ce nu mi-a lipsit în piesa lui Andrei Şerban, dramatizare a ‘Spovedaniei la Tanacu’, anume ‘un dincolo’, o dimensiune spirituală”, spune Tatiana Niculescu Bran.

Dincolo de dealuri se apropie de o ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”. Dar de ce nu este întru totul o ecranizare, explică pentru Cinemagia scriitoarea însăşi: „Personajele și locurile se numesc altfel, iar biografia personajelor nu e urmărită în detaliu. Replicile lor sunt, în mare, altele, păstrând sensul celor din “Spovedanie…” Scene pe care eu le-am reconstituit în carte din documente, mărturii şi interviuri, sunt refăcute în film în limbajul imaginii și cu privirea fină din spatele camerei, care îi e caracteristică lui Cristi Mungiu. Pe de alta parte, există detalii vizuale ori replici preluate ca atare. De pildă, când m-am dus să vorbesc cu doctorul de la Psihiatrie, el avea în cabinet – şi asta m-a amuzat la vremea respectivă, şi apare şi în piesa de teatru – o icoană de carton cu Maica Domnului, şi o reproducere, tot pe carton, a Monei Lisa. Regăsim decorul într-una dintre scenele filmului. Pe urmă, în carte dau detalii de interioare, chilia, curtea, biserica, paraclisul, care au fost folosite cu mare dibăcie în reconstituirea lumii personajelor din film. Dar de ce zic că e aproape o ecranizare? Fiindcă filmul urmează firul epic al cărţii, pas cu pas, dupa cum urmează şi principalele linii biografice ale personajelor; urmează scene pe care eu le-am presupus şi reconstituit în carte. Spune, în limbaj cinematografic, aceeaşi poveste…”

„Filmul urmează cartea, în sensul că este despre bune intenţii care duc la un rezultat dezastruos. Este o neînţelegere generală a celuilalt, care e diferit, şi rezultatul final este moartea cuiva”, concluzionează T. Niculescu Bran.

Multe cereri de ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”

Modul în care a fost scris scenariul lui După dealuri a făcut-o pe scriitoare să accepte colaborarea cu Cristian Mungiu, anterior ea refuzând mai multe propuneri de aducere pe ecran a poveştii. Romanul „Spovedanie la Tanacu”, dramatizat de autoare, a devenit în 2007 piesa de teatru cu titlu omonim, în regia lui Andrei Şerban, şi în 2008, un film documentar – Cazul Tanacu – realizat de Tatiana Niculescu Bran, Ionuţ Teianu şi Mirel Bran. Se pare că primul care a avut intuiţia că această carte e un film a fost Andrei Şerban. După ce a citit cartea, i-a scris autoarei că ar vrea să facă pe baza romanului primul lui film, dar ulterior a optat pentru un spectacol de teatru.

Aproape în acelaşi timp, Lucian Pintilie a vrut să facă o ecranizare a cărții, dar Tatiana Niculescu Bran a declinat oferta, din cauza diferențelor de viziune asupra scenariului. Apoi Radu Gabrea a vrut să facă filmul, după care Corneliu Porumboiu a cochetat cu ideea.

Singurul regizor cu care scriitoarea spune că a colaborat foarte bine este Andrei Şerban, pentru că el a avut viziunea cea mai apropiată de adevăr. Aşa s-a născut piesa de teatru care a avut premiera la New York în 2007, cu titlul Deadly Confession, a fost apoi jucată la Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Paris şi Lodz, în Polonia. În 2011, Tatiana Niculescu Bran era contactată de Cristian Mungiu.

„Scenariul lui Cristian Mungiu mi-a plăcut imediat. Era bine scris, cu mult talent, urmărea firul epic din ‘Spovedanie la Tanacu’. Descurajasem tentative anterioare cu sentimentul că nu aveau nicio legătură cu ce scrisesem eu, cu versiunea faptelor la care ajunsesem după aproape trei ani de documentare”.

Cum a ajuns Mungiu sa faca filmul:

În 2007, la New York, Cristian Mungiu îşi promova filmul „4,3,2″, după succesul de la Cannes, unde filmul luase Palme d’Or.

Andrei Şerban l-a invitat la repetiţiile piesei de teatru ‘Spovedanie la Tanacu’. Tatiana Niculescu Bran se afla şi ea acolo, pentru că dramatizase textul cărţii şi juca propriul rol.

Aşa lua Cristian Mungiu contact cu povestea – altfel decât o citise toată lumea din ziare… Mungiu a asistat la una dintre repetiţii şi a vorbit cu Andrei Şerban despre caz, despre piesă, despre cum s-ar putea face film.

Regizorul şi scriitoarea s-au reîntâlnit în toamna lui 2011, când Cristian Mungiu se pregătea să depună scenariul la concursul organizat de CNC.

Articolul integral la Cinemagia

Nota mea, VR: Nimeni nu l-a intrebat niciodata pe parintele Daniel Corogeanu daca este de acord sa ii fie jucata drama, cu interpretari “artistice” anticrestine, pe scene de teatru sau in filme de prost gust. Nici Tatiana Niculescu Bran, nici Andrei Serban, nici Cristian Mungiu.

Cititi si: DOVADA PLAGIATULUI in Cazul Cristian Mungiu. Sesizare oficiala facuta Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN) si Centrului National al Cinematografiei (CNC). “Legenda activistului în inspecţie” din “Amintiri din epoca de aur” plagiata dupa “Povestiri din Bocsa” de Ioan Carmazan

“Deceptia Mungiu” (Le Point) merge mai departe: dupa ce a plagiat doua scenarii, Cristian Mungiu este premiat “dupa dealuri”, la Cannes, pentru scenariul bazat in totalitate pe cartile Tatianei Niculescu Bran si pe tragedia de la Tanacu

De ras daca n-ar fi de plans, pentru cinematografia “romaneasca”, cel putin. Mungiu, cel cu doua scenarii plagiate la activ, a fost premiat acum la Cannes pentru… scenariul filmului “Dupa dealuri”, scenariu care reproduce de fapt cartile Tatianei Niculescu Bran, “Spovedanie la Tanacu” si “Cartea Judecatorilor”. Dar impostura merge mai departe: stirea Mediafax nu o aminteste nicaieri pe autoarea cartilor si, de fapt, nici cartile 🙂 ! Inainte de premiera parca stiau, totusi, ceva, stiristii Mediafax:cărţile Tatiana Niculescu-Bran au inspirat scenariul peliculei”. Bravo, Cristian Mungiu! Ai copiat frumos! Mai ales ca e preluata tragedia unor oameni si rescrisa in nota anticrestina, cu calugarite lesbiene si o crima inventata. Scarbos, de-a dreptul. Adevarul despre Tanacu, aici.

Plagiatele (cunoscute) ale lui Mungiu, aici: DOVADA PLAGIATULUI in Cazul Cristian Mungiu. Sesizare oficiala facuta Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN) si Centrului National al Cinematografiei (CNC). “Legenda activistului în inspecţie” din “Amintiri din epoca de aur” plagiata dupa “Povestiri din Bocsa” de Ioan Carmazan

Mai bine citim si ce scrie Le Point despre “Deceptia Mungiu“: “Doua ore si jumatate pentru a ne bate la cap cu aceasta ideea [ca religia e proasta] e prea mult.”


Imnul lui Mungiu – Plagiati, Plagiati, Plagiati… de ZiaristiOnlineTV

FASCINANT: Episodul plagiat de Cristian Mungiu dupa Ioan Carmazan a fost regizat de Ioana Uricariu, fiica lui Eugen Uricariu, presedintele COPY RO, organizatie care lupta pentru drepturile autorilor si contra plagiatului. O epoca “de aur”

Afacerea plagiatelor lui Cristian Mungiu pare din ce in ce mai groteasca. Roncea.Ro a publicat pana acum doua articole intesate de dovezi:

Cristian Mungiu acuzat de plagiat si de regizorul Ioan Carmazan. Anticrestinism: “Dupa dealuri” este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si ex iubite psihopate – Hollywood Reporter. O fundatura – Paris Match

DOVADA PLAGIATULUI in Cazul Cristian Mungiu. Sesizarea oficiala a Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN) si a Centrului National al Cinematografiei (CNC). “Legenda activistului în inspecţie” din “Amintiri din epoca de aur” plagiata dupa “Povestiri din Bocsa” de Ioan Carmazan

Iata ca povestea nu se termina aici. Un cititor avizat ne atrage atentia asupra unui aspect si mai ridicol. Dar mai intai sa o prezentam pe Ioana Uricariu (foto sus si dreapta), care este regizoarea episodului “Legenda activistului in inspectie”, al carui scenariu a fost plagiat de Mungiu dupa regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA si CNC:

“Ioana Uricaru povesteşte despre cum a influenţat-o fostul său coleg de generaţie în producţiile pe care le regizează. Cu filmul „Legenda activistului în inspecţie“, coordonat de Cristian Mungiu în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur“, regizoarea Ioana Uricaru (39 de ani) a debutat în 2009”, scrie ziarul Adevarul intr-o articol promotional in care, insa, ii greseste numele “promovatei”. Corect: Uricariu.

Alte citate din articolul din Adevarul care poarta titlul “Mungiu m-a invatat cum se face un film” (Halal!):

“Regizoarea a debutat în 2009 cu filmul „Legenda activistului în inspecţie”, în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur”, coordonat de Cristian Mungiu, fostul său coleg de generaţie.  „Am învăţat foarte multe de la Cristian Mungiu – să scrii un scenariu, ce înseamnă să faci film, cum se «simte» un film”, mărturiseşte Ioana.

De 10 ani, ea trăieşte la Los Angeles, unde a obţinut un master în producţie de film, la prestigioasa University of Southern California, cotată drept cea mai bună şcoală de film din Statele Unite.

Ioana Uricaru a fost selecţionată la rezidenţa Cinefondation, un program al Festivalului de la Cannes pentru tineri regizori, şi a fost voluntar în campania electorală a lui Barack Obama. Tătăl ei este scriitorul Eugen Uricaru, Ioana fiind influenţă de faptul că a crescut într-o casă plină de cărţi, unde se vorbea şi despre filme.”

Am incheiat promovarea :).

Interesant, nu? De ce? Pentru ca, asa cum ne informeaza la obiect un cititor, caruia ii multumim pe aceasta cale, poate si mai “interesant este faptul ca episodul cu tiribomba, cel bazat pe scenariul plagiat dupa nuvela lui Carmazan, a fost regizat de IOANA URICARIU. IOANA URICARIU, fiica prozatorului EUGEN URICARIU.

Eugen Uricariu, fost informator al Securitatii ce a fost deconspirat de Doina Cornea, este in prezent presedinte la COPY RO. Printre altele COPY RO este chemat sa vegheze la protejarea scriitorilor impotriva plagiatorilor.”

Iar de la Alexandru Petria aflam ca la COPYRO – Societatea de Gestiune Colectiva a Drepturilor de Autor, locul de munca al lui Eugen Uricariu, conform unui control al ORDA – Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, sunt Nereguli grave!

“Ioana, fiica scriitorului Eugen Uricariu, a crescut într-un mediu literar. A văzut de mică artişti şi a învăţat să separe celofanul de adevăr.”, se scrie intr-o revista de femei. Problema e ca a ramas cu celofanul in mana.

Foto: Adevarul si COPYRO

DOVADA PLAGIATULUI in Cazul Cristian Mungiu. Sesizare oficiala facuta Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN) si Centrului National al Cinematografiei (CNC). “Legenda activistului în inspecţie” din “Amintiri din epoca de aur” plagiata dupa “Povestiri din Bocsa” de Ioan Carmazan

Catre: Conducerea Uniunii Cineastilor din Romania

Consiliul de Administratie al Centrului National al Cinematografiei

Re: Cazurile de Frauda si Plagiat ale lui Cristian Mungiu

FRÁUDĂ, fraude, s. f. Înșelăciune, act de rea-credință săvârșit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor altuia; hoție. ♦ Sumă sustrasă prin înșelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.
Sursa: DEX ’98 (1998)

PLAGIÁT, plagiate, s. n. Acțiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.
Sursa: DEX ’98 (1998)

In anul 2007, filmul “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” scris si regizat de Cristian Mungiu primea, dupa cum stiti, premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. Cu toate acestea, filmul lui Mungiu nu a fost nominalizat pentru Globul de Aur conferit de Academia Americana de Film, nu a fost inclus nici printre filmele nominalizate la premiile BAFTA, ale Academiei Britanice de Film si Televiziune, pentru film in alta limba decat engleza si nu a fost nominalizat nici pentru Leul de Aur al Festivalul de Film de la Venetia. Luata de propriul val creat in urma succesului de conjuctura de la Cannes, presa din Romania nu a luat in seama o acuza grava: filmul lui Cristian Mungiu a fost plagiat dupa scenariul scriitorului Dan Mihu, “Sa iubesti si sa tragi apa”, prezentat – culmea! – cu un an inainte, la un concurs HBO din al carui juriu facea partea chiar Mungiu. Atasam mai jos cele doua scrisori edificatoare, catre public si catre Cristian Mungiu, ale dlui Dan Mihu (Anexa 4).

Din pacate, nu numai presa nu a aprofundat acest caz de frauda ci nici comunitatea din care faceti partea Dvs, a cineastilor din Romania. Aceasta i-a permis lui Cristian Mungiu sa mearga mai departe pe calea plagiatului cand a solicitat de la Centrul National al Cinematografiei finantare pentru o productie de grup, intitulata “Amintiri din epoca de aur”, “un film de lungmetraj” care, conform afisului, prezentarilor promotionale si propriilor afirmatii, este “un film scris de Cristian Mungiu si regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Razvan Marculescu, Contantin Popescu si Cristian Mungiu”. (Anexa 3). Aici se deschid doua probleme:

1. Suspiciunea de frauda materiala: dubla finantare.

Conform unor informatii din cadrul CNC, filmul “Amintiri din epoca de aur”, in realitate nu un lung-metraj, dupa cum afirma Cristian Mungiu, ci un lung-colaj, realizat din mai multe episoade independente regizate de alti colaboratori, a primit finantare atat ca “lungmetraj” dar, in acelasi, timp, cateva dintre episoadele lui au beneficiat la randul lor de finantare tot de la CNC, separat, inainte de a se realiza “lungmetrajul”. Va rugam sa cercetati acest caz si sa edificati publicul si organele abilitate.

2. Frauda intelectuala, etica si morala: vinovatia de plagiat, pe care o dovedim aici.

In prima parte a “lungmetrajului” numit, intitulata “Tovarasi, frumoasă e viata!”, se gaseste episodul “Legenda activistului în inspecţie” al carui sinopsis suna asa: “Un activist de la centru porneşte să inspecteze traseul vizitei de lucru care urmează să aibă loc în ziua următoare şi insistă ca ordinele să-i fie respectate întocmai. Absurdul e la el acasă, iar totul devine grotesc atunci când autorităţile locale se văd blocate toată noaptea în laţurile de la bâlci şi se învârt până în zori.” In realitate, episodul, centrat pe scena caruselului, este furat/plagiat la virgula, daca putem spune asa, din cartea regizorului Ioan Carmazan, “Povestiri din Bocsa”, publicata in 1983 la Editura Facla si republicata dupa 1990 la Editura Tim Resita (foto). Intr-o declaratie publicata ieri, 21.05.2012, regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA, a reiterat aceasta acuzatie (Vedeti: Cristian Mungiu acuzat de plagiat si de regizorul Ioan Carmazan. Anticrestinism: “Dupa dealuri” este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si ex iubite psihopate – Hollywood Reporter. O fundatura – Paris Match). Publicam mai jos extrasul din cartea de povestiri a regizorului Ioan Carmazan (Anexa 1) si furnizam episodul in cauza spre vizionare si comparatie (Anexa 2). Nu exista nici un dubiu: scenariul este furat.

Ce solicitam:

1. Sa luati masurile care se impun: analizarea si judecarea cazului.

2. Sa retrageti toate finantarile obtinute de catre Cristian Mungiu prin intermediul unor fraude intelectuale.

Respectiv: prin Hotărârea nr. 260/30.11.2011 a Consiliul de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei, Cristian Mungiu primeste sprijin financiar nerambursabil suma totala de 1.630.996 lei (aproximativ 400.000 de euro) “pentru calitatea artistică” si “succesul de public” rezultate prin doua fraude: “a filmului ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’” si “pentru succes de public a (sic) filmelor ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’.’’ ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’ + Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragostea în timpul liber’’ producător SC Mobra Film SRL, regia Cristian Mungiu, sprijin ce ii revine producătorului si regizorului filmelor”. (Observati cum frauda intelectuala se extinde intr-un document oficial: “Amintiri din epoca de aur” are in realitate cinci regizori, nu unul singur – Sursa: http://www.cncinema.abt.ro/Files/Documents/fls-1302.pdf)

Dl Cristian Mungiu, aflat zilele acestea la Cannes, afirma ca “nu intelege de ce se construieste o catedrala ortodoxa intr-o tara saraca care n-are decat 5000 de scoli si mai putin de 500 de spitale” (interviu THR).

Nici noi nu intelegem de ce trebuie sa primeasca dl Mungiu fonduri nerambursabile de sute de mii de euro, din buzunarul acelorasi romani saraci, in baza unor fraude de cea mai joasa speta.

Asteptam un raspuns care tine de deontologia si demnitatea profesiei Dvs.

Cu deosebit respect,

Victor Roncea

Asociatia Civic Media

www.civicmedia.ro

Iata Dovezile:

Anexa 1: Extrasul din cartea lui Ioan Carmazan “Povestiri din Bocsa” (Editura Facla, 1983 / Editura Tim Resita)

“Povestea lui Vili Tuscan”

(…) Si Pătru a inceput domol sa povesteasca:
– Stiti ca Ina pe vremuri umbla cu ringhispilul (caruselul) din sat in sat. Ajutor il avea pe Moise, se zice ca ar fi fost copilul ei din flori, dar nimeni nu stia precis. Ea cu Moise aveau cocia mare cu doi cai si cu asta umblau prin sate. Acu’, intr-o iarna, cam pe la vremea Craciunului, nimeresc intr-un sat pe langa Bozovici. Se duce Ina la primarie sa-i semneze primarul ordinul sa instaleze ringhispilul. Ala nici nu vroia sa auda. Se roaga Ina. Primarul, nimic si nimic. Ii spune sa vina maine ca pana maine are treaba pana peste cap.

Vine Ina a doua zi si cand colo la primarie era un chef mare. Acu’ Ina, daca vede ca e petrecere se duce si cumpara o damigeana de rachie, niste carnati ca, deh, era femeie umblata, si intra si ea. De cum o vad cu damigeana si carnati se schimba povestea. O invita pe Ina sa bea cu ei, ca Ina era si ea cam betiva. Se incinge chef mare. Si la un moment dat Ina scoate hartia de aprobare sa i-o semneze careva. Primarul, se cam imbatase; ii spune “Uite ce-i, eu ti-o semnez dar te duci, montezi ringhispilul si vii sa ne iei si pe noi, noi ne urcam primii, noi si cu tine!” Bun, zice Ina. Gata, s-a facut!

Pleaca Ina fericita. Cand ajunge la cocie, Moise se imbatase de suparare si dormea dus. Ce sa faca femeia: se apuca noaptea si monteaza singura ringhispilul. Dupa vreo doua ceasuri de munca, fiindca, ce crezi, era lucru greu mai ales pentru o femeie, termina Ina treaba si asa, murdara si transpirata, hop inapoi la primarie. Cand a intrat ea, aia se imbatasera asa de tare ca dormeau cu totii. Si atunci Ina n-a mai vrut sa-i scoale.

S-a asezat intr-un colt, a luat cativa carnati ca i se facuse foame si catva tuica. Tacuta, manca si bea. Numa’ ce se trezeste primarul si-o vede. Da cu tine ce-i aici? Nu o mai tinea minte. Pai sa vedeti, ii spuse Ina repede totul, ca se speriase ca nu-i mai da autorizatia. Primarul incepe sa rada. Bea cu Ina cativa deti si se imbata la loc. Acu’ i se infierbanta sangele si zice: “Gata, l-ai montat?” Da, zice Ina. Si numai ce mi ti-i scoala primarul pe toti si hai la ringhispil, sa ne dam in lanturi. Au strambat unii din nas, s-au sculat cu chiu cu vai dar primarul nimic, ca imediat toti pana la unul sa porneasca.

Ajung, se urca in ringhispil. Ina, deh saraca, se urca si ea ca primarul io zis “Fara tine eu nu ma urc”. Ce sa faca femeia? Bun, sunt toti urcati dar cine sa dea drumul la motor? Se duce Ina si-l scoala pe Moise, care era beat mort. Ii toarna o vadra de apa-n cap si-l trezeste. Ina se urca si-i spune sa porneasca ringhispilul. Da drumul Moise la tiribomba si se duce sa se culce la loc.

Dupa un timp, unuia i se face rau. Primarul tipa la Ina sa opreasca. Ina tipa dupa Moise, dar Moise doarme tun. Incep cu totii sa tipe, dar ala parca murise. De la un timp, de invarteala, primarului i s-a facut rau si a inceput sa vomite. Cu totii tipau la Ina dar ea ce sa faca?! Ea stiuse ca umpluse rezervorul de benzina si stia ca acum tiribomba nu se mai opreste decat cand s-o termina benzina. Unii varsau, altii lesinau. Ina, de suparare, a inceput sa cante. Si vezi, asa s-au invartit pana dimineata in tiribomba.

Dimineata cand s-a trezit Moise si a iesit de sub paie a vazut ringhispilul ca se invarte. La inceput a crezut ca viseaza dar pana la urma s-a dus si l-a oprit. Cei din lanturi erau pe jumatate morti. Numai Ina adormise bine in scaun. Cand a sculat-o Moise a inceput sa-si smulga parul din cap. Si vezi, de atunci, din ziua aia i-au confiscat si ringhispilul si i-au luat si autorizatia.” (Pag 85-87)

Anexa 2: Episodul “Legenda activistului în inspecţie” din filmul ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’

Anexa 3: Cristian Mungiu: Un prozator care face filme de mihaifulger

(interviu inclus în volumul „Noul val” în cinematografia românească, Grup Editorial ART, Bucureşti,2006)

“(…) Al doilea tău lungmetraj (de fapt prima parte dintr-un proiect colectiv) a obţinut o subvenţie de la CNC, sub numele Amintiri din Epoca de Aur. Despre ce amintiri este vorba? Se va alinia filmul trendului nostalgic, prezent nu doar în cinematografia, ci şi în literatura noastră recentă?

În bună măsură, atmosfera e nostalgică, dar nu ştiu dacă e un trend. Nostalgia e, de fapt, pentru tinereţea noastră, cea de care ne face plăcere să ne amintim. Copii fiind, noi nu am experimentat pe pielea noastră ororile comunismului, fiind martori şi cobai, ca generaţie de „decreţei”, doar la neajunsuri minore, ca învăţatul la bateria auto sau defilatul de 23 August. Dar comunismul târziu avea un fel de derizoriu al lui, nimeni nu se mai lua în serios. Ca orice perioadă de restricţii, el a generat în noi mai multe lucruri demne de povestit decât orice perioadă de bunăstare.

De ce îţi scrii singur scenariile?

Le scriu singur pentru că nu mi s-a întâmplat să întâlnesc pe cineva cu care să le scriu sau care să le scrie în locul meu. Eu nu sunt doar regizor, pentru mine, povestea e esenţială şi felul în care aleg să o spun contează în cea mai mare măsură. Şi, din păcate, nu există o şcoală românească de scenaristică, care să formeze oameni pe care să te poţi baza, iar nivelul multor scenarii româneşti, chiar dintre cele care ajung să primească finanţare, e adesea penibil.

Scenariile tale dovedesc reale calităţi literare. Te-ai gândit vreodată la o carieră de prozator?

Mă consider un fel de prozator care face filme. Sunt foarte multe lucruri pe care am să le povestesc, dar care nu sunt potrivite pentru film, şi, ca atare, le voi povesti în scris la un moment dat. Scrisul are pentru mine un mare avantaj. E locul în care îmi stăpânesc cel mai bine mijloacele şi în care rezultatul nu depinde de nimeni altcineva. De multe ori, mă gândesc că, într-o bună zi, voi ajunge numai să scriu, dar sper ca până atunci să mai fac nişte filme. (…)”

Pentru alte afirmatii privind paternitatea asumata a scenariului vedeti si site-ul productiei: www.amintiridinepocadeaur.ro

Anexa 4. Cazul Dan Mihu

Să iubeşti şi să tragi apa

Cîştigător lung metraj HBO

Motivaţia juriului: Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.

Autor, Dan Mihu, membru al Uniunii Scriitorilor din 1997

Buna ziua,

Acesta este un mail colectiv, de aceea, celor care nu ma cunosc le spun ca numele meu este Dan Mihu, sunt jurnalist si scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (din 1997). Incepand din 1992 am publicat o serie de piese de teatru, lucrari de proza si scenarii de film, am luat mai multe premii literare la concursuri nationale si o simpla cautare pe Google ar trebuie sa va spuna restul istoriei mele.

Stiu ca pare greu de crezut, acum ca dl Mungiu este eroul zilei, insa sustin ca domnia sa a preluat exact tema propriului meu scenariu, premiat chiar de domnia-sa in vara anului trecut la concursul de scenarii originale HBO 2006.

Contand pe o reactie rece din partea dumneavoastra, va prezint direct faptele:

– anul trecut in aprilie, trimiteam la concursul HBO scenariul “Sa iubesti si sa tragi apa”, drama unei femei simple, care face un avort ilegal, in ultimii ani ai comunismului si este silita sa scape cumva de avortonul ei, expus in mod brutal si socant

– in juriul concursului de anul trecut se afla si dl Mungiu

– in luna mai eram declarat finalist cu sus-numitul scenariu

– in iunie, la TIFF, primeam premiul pentru lungmetraj; motivatia juriului: “Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.”

– in mai anul acesta, dl Mungiu ia la Cannes un Palme d’Or cu “4 luni…”; conform presei internationale, filmul sau trateaza aceeasi tema a avorturilor ilegale si prezinta imagini socante cu un avorton in baie

– in cadrul ceremoniei de premiere dl Mungiu declara franc ca “acum un an nici nu visam la acest proiect.” Mai exact, intr-un interviu acordat Evenimentului zilei sustinea ca a terminat versiunea finala in luna iulie, asta dupa ce (conform Re:Publik), scrierea integrala a scenariului a durat sub doua luni

Pentru comparatie, scenariul meu, premiat (si) de dl Mungiu, poate fi descarcat liber de la adresa http://editura.liternet.ro/carte/222/Dan-Mihu/Sa-iubesti-si-sa-tragi-apa.html , impreuna cu un scurt comentariu al unui alt membru al jurului, dl Cretulescu. Dupa ce veti citi premisa scenariului, va rog sa rememorati cate scenarii sau carti pe aceasta tema ati citit in ultimii 10 ani?

Nu incerc sa confisc subiectul avorturilor ceausiste, dar:

– dezaprob faptul ca dl Mungiu s-a prevalat de pozitia sa in juriu pentru a cauta idei proaspete apte de a fi rescrise ulterior de domnia sa

– sunt uluit de viteza neobisnuita (remarcata si de el insusi) cu care a rescris un scenariu pe exact aceeasi tema, l-a finantat, l-a filmat, l-a montat si l-a prezentat in premiera la Cannes

– mi se pare total nedrept faptul ca a fortat (pe ascuns) finalizarea propriei sale productii, intuind probabil faptul ca noi ne vom confrunta cu greutati in gasirea finantatorilor/producatorilor – atitudinea sa mi se pare cel putin neloiala

Culmea cinismului este ca juriul punctase tocmai originalitatea temei si partitura tragica a principalului rol feminin. De acum, adio originalitate… Cine isi imagineaza ca anul viitor la Cannes va fi selectat un al doilea film despre avorturi ceausiste e cel putin naiv.

Ma bucur ca in acest an HBO Romania a renuntat la serviciile domniei sale in calitate de jurat. Din punctul meu de vedere, prestatia sa a fost de-a dreptul descalificanta si sper ca abuzul lui sa aiba drept consecinta macar evitarea invitarii domniei sale in alte jurii viitoare.

Asteptand o atitudine obiectiva din partea dumneavoastra, nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul.

Al dumneavoastra,

Dan Mihu

PS: Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte.

Iată şi mailul trimis de Dan Mihu lui Cristian Mungiu:

Domnule Mungiu,

Legat de luarea mea de pozitie, tin sa va fac cunoscut ca NU va acuz de plagiat. Nimic mai fals. Observ insa faptul ca, daca n-ati fi fost in juriul HBO de anul trecut, nu ati fi scris acum un scenariu socant pe tema avorturilor din Romania ceausista. pentru ca “acum un an nici nu va gandeati la acest proiect”. Iar eu as fi facut propriul meu film pe aceasta tema inaintea dumneavoastra. Si asa ar fi fost normal, pentru ca – intre noi doi – eu am scris (asa cum m-am priceput) primul pe aceasta idee. Care nu e nici Revolutia Romana, nici caderea turnurilor gemene, nici alt eveniment public.

Acum nu pot decat sa astept urmatoarea sesiune de finantare de la CNC (de fapt, sincer, n-o mai astept pentru ca maine dimineata cred ca voi fi anuntat ca nu mai avem nici co-producatori). Prezenta unui regizor in juriu ne-ar fi indreptatit pe noi scenaristii sa visam ca sunteti acolo pentru a cauta un scenariu pe o idee care sa vi se potriveasca. Nu tineam cu tot dinadinsul sa facem un film impreuna. M-as fi multumit insa cu un simplu mail amical in care sa-mi spuneti ca veti scrie pe tema asta. Astfel avertizat, sa zicem ca ar fi fost o competitie corecta. Faptul ca ati facut filmul pe ascuns si l-ati dus direct la Cannes, nu mi-a lasat nicio alta optiune de reactie.

Socul a fost prea mare…

Iar deziluzia a fost totala. Nu ma asteptam la un astfel de gest de la un regizor tanar, aflat la al doilea sau lung-metraj. Credeam ca ideile incep sa se “imprumute” mai incolo, cand ai cam spus ce aveai de spus si incepi sa te uiti prin ograda vecinilor.

Acum astept filmul.

Pastrand aceeasi atitudine decenta Dan Mihu isi exprima dezamagirea ca reactia sa a fost interpretata tendentios.

O ultima precizare

” Eu am prezentat faptele cat am putut de rece. Sunt dezamagit ca reactia mea a fost interpretatat tendentios si expusa brutal si inexact drept o acuzatie de plagiat. In luarea mea de pozitie nu m-am lansat in injurii si am incercat sa verific si sa ras-verific tot. Amavut la dispozitie un intreval de timp foarte scurt. Va rog sa rememorati singuri cand ati aflat dumneavoastra despre subiectul filmului sau. Cam tot atunci am aflat si eu. La cateva zile dupa prezentarea la Cannes.

Cei interesati sa judece la rece aceasta situatie o vor face. Pe ceilalti nu am cum sa-i conving de nimic. Raman insa la opinia mea ca daca nu participam la concurs, probabil ca dl Mungiu nu si-ar fi scris inca scenariul (“acum un an nici nu visam la acest proiect”). Deasemenea, poate ca nu-l scria daca nu era in juriul care l-a citit si premiat.

Sunt sigur ca filmul e o capodopera, a obtinut totusi un Palme d’Or. Spun doar ca l-ar fi putut obtine altfel. I-a fost probabil teama sa iasa al doilea cu un film despre avorturi, dupa filmul nostru. Chiar daca ar fi fost mai bun. E o teama fireasca. Dar asta nu-l scuza.

Singurul lucru care ma dezamageste este atitudinea unei bune parti a publicului si chiar a unor critici si scriitori. Atata vreme cat genul asta de practici sunt socotite normale, nu vom lua la Cannes niciunpremiu pentru scenariu original. Pentru ca nu vom avea niciodata scenaristi, ci doar regizori plecati la shopping de idei si capabili sa rescrie in mod adecvat orice tema li se potriveste.

Dan Mihu

Sursa: Civic Media

Imnul lui Mungiu – Plagiati, Plagiati, Plagiati… de ZiaristiOnlineTV

NU RATATI AZI la Roncea.Ro: Dovada plagiatului lui Mungiu prezentata Centrului National al Cinematografiei (CNC) si Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN). Unde duce patologia anticrestinismului de Dupa dealuri – Inside Movies

Dincolo de dealuri ne spune că frica de homosexualitate a creştinilor reprezintă o formă incoştientă de violenţă” (!?), scrie un personaj asemenea lui Mungiu in Inside Movies. Detalii aici: Nimic despre Cristian Mungiu, creştini şi homosexuali

In rest, nu ratati azi: Dovada plagiatului lui Mungiu prezentata Centrului National al Cinematografiei si Uniunii Cineastilor din Romania. Si, bineinteles, cititorilor Roncea.Ro.

Vedeti si: Cristian Mungiu acuzat de plagiat si de regizorul Ioan Carmazan. Anticrestinism: “Dupa dealuri” este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si ex iubite psihopate – Hollywood Reporter. O fundatura – Paris Match

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova