Posts Tagged ‘21 decembrie 1989’

Şi a fost 21 decembrie 1989… România, iartă-ne, că mai mult n-am putut face pentru tine!

Şi a fost 21 Decembrie 1989 – Joia Mare a României, urmată de Vinerea din care n-am mai ieşit…

21 Decembrie 1989 Victor Roncea pe Magheru cu Ovidiu Paulescu, Titi Calistru, Pascal Ilie Virgil, Harald Alexandrescu si alti nebuni

Bătrânul şi steagul. 21 Decembrie 1989

December 21st, 2010  VR

„În lutul greu din care am plecat / Am frământat simţire. / Din ură am clădit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e barba albã, încâlcitã, roasă. / Părinte, o să vin curând acasă”. (* 21 Decembrie 1989)

Era acum 21 26 de ani, pe 21 decembrie, într-o zi de joi. Luasem bataie deja, pe bulevardul Magheru, de la primii scutieri pe care-i vedeam pe viu in viata mea. Fugisem spre centru impreuna cu prietenii mei tonitzisti, ingramaditi vreo sapte intr-o Dacie, la risc. Lucram la un mozaic la Combinatul Fondului Plastic. Impropriu spus lucram. Ne invarteam in cerc, frematand in jurul unui aparat de radio din centrul unei hale imense. In momentul in care s-a intrerupt transmisia, am zbughit-o ca din pusca. L-am imbrancit pe portarul care, deja avizat, incerca sa ne impiedice si, cu artistul plastic care ne coordona la volan, am gonit-o pe strazile pustii, din zona Casei Scanteii, pana la prima baricada.

Pe drum, nici picior de militian. Normal, cu totii erau acum in fata noastra, intre Romana si Universitate. Ajunsi si noi in prima linie, ne-am bucurat sa ne regasim alti prieteni si colegi, inclusiv pe frate-miu cel mare, George, care-l tinea in spate, pentru a face poze mai bune, cand pe Pascal Ilie Virgil cand pe Titi Calistru, deveniti apoi fotografi la “Romania libera”. Era ca o intrunire de gasca, extinsa apoi la Universitate cu toate cunostintele mele din Bucuresti, toti artistii, nebunii si rebelii Capitalei, de la “Tonitza” si Institutul “Nicolae Grigorescu” pana la rockerii din “Lido” si “Cina”.

Pe moment ne blocasem pe Magheru, in dreptul terasei “Gradinita” – acum McDonald’s, pentru cei mai tineri – si cantam, din rarunchi si in genunchi, “Desteapta-te, romane!”. Din cand in cand incercam sa vorbim cu pustanii in uniforma din fata noastra, cu ochii de sub vizeta castii dilatati. Eram de-o varsta. In spatele lor, se vedeau barosanii din Militie, civili si, mai departe, restul trupelor, inarmate si sprijinite de mijloacele speciale de interventie. Armata, ca sa fie foarte clar. Noi, turbulentii linistii publice, incercam sa ne unim cu cei de la Universitate. Dupa un du-te–vino intre grupul de nebuni din mijlocul strazii – vreo 50-70 de oameni – si scutierii, care pareau mai inspaimantati ca noi, a urmat brusc, atacul.

Langa mine, chiar in primul rand, era un tatic cu un copilas de trei anisori pe umeri, care strigase incontinuu “Libertate te iubim, ori invingem ori murim!”. Fiul meu cel mare e generatia 1989; avea aproape un an in decembrie. Era acasa, dar, cand ma uitam la camaradul meu de revolta, parca il vedeam pe el, cam ingrozit la gandul a ce va urma. Dupa ce-am luat primele “bulane” in cap m-am repezit la copil si l-am prins inainte de a cadea si a se izbi si el, ca tatal lui, de asfaltul de-acum stropit cu sange. In timp ce taica-sau si prietenii mei erau cam calcati in picioare, eu, cu copilul la piept, am reusit sa fug pe straduta care duce spre Piata Amzei, acum “Take Ionescu”, si-am intrat, pe bajbaite, in primul magazin intalnit. Zdrang, s-a auzit zavorul dupa intrarea mea. Era un “Vanatorul si Pescarul” si vanzatoarele ma stiau, fiind cam amator de efecte militare. Mi-am lipit fata de geamul rece de la intrare in timp ce doamnele au inceput sa-l mangaie pe copilas. Ca printr-o minune a trecut si tatal, in goana. L-am tras in magazin, refugiindu-ne apoi cu totii, pe podea, dupa tejghea.

L-am reintalnit zilele si lunile urmatoare pe iubitorul de libertate, in CC, pe 22 decembrie, cu arma in mana, apoi prin structurile de conducere ale “Frontului”. Ajunsese mare. Mereu ma imbratisa si-mi multumea c-un evluviu de recunostinta pentru ca i-am protejat, atunci, copilasul. La cateva luni, ne-am intalnit intamplator pe strada. M-a tras deoparte si, rotindu-si ochii in toate partile, mi-a spus, soptit: “Victor, plec ‘afara’. Si nu ma mai intorc. E de rau. Am vazut prea multe…”. Si s-a dus. Sper c-o fi bine acum…

Dupa ce a trecut primul val de scutieri, ne-am refacut grupul de golani strangandu-ne de pe stradute – ca izvoarele care se varsa intr-un lac – in Piata Romana, unde, mi-aduc aminte, trona un cilindru mare de ciment, pe care Ceausescu vroia sa inalte un monument. Cu forte proaspete si nervi cu carul ne-am asmutit noi asupra pifanilor. De data asta au luat-o ei la fuga. Incet, incet, strigand, scandand si cantand, am castigat metru cu metru pana la “Scala” si, apoi, am “cucerit” si intersectia. Deja puteam sa ne-auzim fratii de la Universitate. Dar pan-aici ne-a fost.

Dincolo de trupeti duduiau TAB-urile, se invarteau turelele cu mitraliere si straluceau baionetele pe deasupra castilor de razboi ale militarilor insirati de-a latul bulevardului. Mai multi oameni pe trotuare: curiosii si fricosii. In plina strada, aceeasi mana de nebuni de la Romana. In fruntea noastra, parca de nicaieri, aparuse un batran. Cu parul si barba alba. Avea o figura de dac liber. Ochii ii straluceau in seara care se lasa. Se vedea ca astepta momentul asta de vreo 45 de ani. Schiopata, sau cel putin asa imi aduc eu aminte. Intr-o mana avea un baston. In cealalta un steag: Tricolorul. Flutura deasupra noastra, curat, fara stema si fara gaura. Cand au inceput sa se indrepte spre noi militarii cu baionetele la arma si TAB-urile dupa ei, trei sferturi dintre noi am tulit-o automat inapoi, in pas grabit, chiar alergand.

Cand ne-am uitat in spate, intre noi si militari, in mijlocul drumului, acum pustiu de partea noastra, batranul. Singur. Nu se miscase nici un centimetru. Tinea steagul sus de tot, cu o singura mana, intinsa, si cu cealalta se sprijinea bine in baston, pregatit de infruntare, ce putea sa-i fie fatala. Unii dintre noi ne-am oprit, rusinati dar si speriati la ce putea sa i se intample batranului. Cativa ne-am intors si am fugit la batran. Cu forta, l-am tras deoparte, schiopatand si fugind apoi pe strazile adiacente pana ne-am regasit la Universitate. Cand a inceput sa se traga cu trasoarele, m-am retras, cu gandul la pustanul meu de acasa. Dar si la batran. Oare va reusi sa scape?, ma intrebam.

Zilele au trecut rapid, ca clipele: gloante si sange, flacari si intuneric. Apoi iar gloante si flacari si tot asa. Am intalnit alti nebuni frumosi, s-au legat prietenii de viata si de moarte. Traiam ca-ntr-un film in care totul se succede mult prea rapid, pe repede inainte. Pana cand am spus noi “stop”: atunci cand ne-am dat seama ca am fost pacaliti. Pe 28 decembrie am devenit, eu si prietenii mei, teroristi, conform “Frontului Salvarii” lui Iliescu si Televiziunii Romane ocupate. Pentru ca am organizat, dupa 21 decembrie, prima demonstratie anti-comunista, anti-FSN si anti-Iliescu. Era, deja, prea tarziu.

Din cand in cand imi revenea in minte imaginea batranului anonim, cu drapelul sau tricolor. Ma rugam sa nu fi murit, dupa cum il impingea spiritul lui de sacrificiu. Si asa a si fost. Ne-am reintalnit in Piata Universitatii, unde a stat aproape zi si noapte, printre zecile de mii de romani care au facut de garda pentru Romania in cele 53 de zile ale manifestatiei-maraton anti-comuniste. Apoi l-am revazut, din noi in fruntea demonstrantilor, la “marsul alb” al sutelor de mii de bucuresteni iesiti pe strazi pentru eliberarea studentilor inchisi in urma interventiei trupelor si minerilor lui Iliescu in 13-15 iunie. Batranul dac era neinfrant.


Un astfel de exemplu luminos am mai intalnit, apoi, la fratii nostri basarabeni, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc, care, la eliberarea din temnitele rusesti din Transnistria, dupa 12 si 15 ani de inchisoare nedreapta, pentru tara lor, au spus, cu o modestie supraomeneasca: “daca s-ar intoarce timpul inapoi, am face exact acelasi lucru”. La fel, veteranii anticomunisti si monahii soldati ai Romaniei, cu 10, 15 si 20 de ani de ocna sub regimul de ocupatie bolsevic, ca bunii si marii duhovnici ai Ortodoxiei Arsenie Papacioc si Justin Parvu. Daca-i intrebi iti spun fara sa pregete ca fiecare clipa de schingiuiala sau de chin, la munca de exterminare de la Canal sau din minele de plumb, a meritat: “iaca, am stat si noi acolo, pentru mantuirea neamului romanesc…” Acesti luptatori sunt caramizile vii ale Romaniei noastre, de pe pamant si din ceruri. Ei sunt cei ce fac sa dainuie aceasta natiune, dragostea de tara, patriotismul. Oricand va indoiti de puterile voastre, ganditi-va si voi la batranul ce tinea steagul sus, singur si darz, in fata unei Armate strambe, de bieti oameni sau chiar de neoameni. Atunci, in acea clipa lunga din 21 decembrie 1989, el era Romania.

Numele lui este Ernest Maftei. Badia. Badia era Romania si Romania era Badia.

Victor Roncea

(*) Versuri de Bădia Ernest Maftei

 

21 Decembrie 1989 Victor Roncea pe Magheru cu Ovidiu Paulescu, Titi Calistru, Pascal Ilie Virgil, Harald Alexandrescu

Victor Roncea – 21 Decembrie 1989. Acum 25 de ani

21 Decembrie 1989 Victor Roncea pe Magheru cu Ovidiu Paulescu, Titi Calistru, Pascal Ilie Virgil, Harald Alexandrescu si alti nebuniComemorare azi, orele 16.30, Piata Universităţii, la Crucile Eroilor

Mărturia mea: Cum mi-am petrecut sfarsitul comunismului cu nebunii lui 21 Decembrie 1989

Ziaristi Online:

FOTO EXCLUSIVE de la ultimul miting al lui Ceauşescu din 21 Decembrie 1989, când dictatorul a recitat, primul, “Deşteaptă-te, române!”. VIDEO

Foto 3 21 Decembrie 1989 - KGB-ul in Revolutia Romana - Victor Roncea - Marian Rizea - Ed. Mica Valahia 2015Foto din lucrarea “KGB-ul în Revoluţia Română – Mărturii şi Documente din Arhivele SRI, CNSAS, Senatului şi Instanţelor de judecată din România”, coordonatori Victor Roncea şi col (r) Marian Rizea, Editura Mica Valahie, Bucuresti, 2015

21 Decembrie 1989 văzut, trăit şi fotografiat de Dinu Lazar. FOTO INEDITE

21 decembrie 1989 - Dinu Lazar via Ziaristi Online“Pe de o parte aia cu scuturi si akaemuri au inceput sharjarea in rapait de bastoane pe scuturi, pe de alta parte “elementele ostile comunismului” au pornit spre ei. Nu am vazut niciodata si nu am crezut vreodata ca poate exista atata curaj si atata determinare.”

“Vom muri şi vom fi liberi!” IPS Bartolomeu Anania: Jertfa tinerilor din Decembrie 1989. FOTOGRAFII cu Cimitirul Eroilor în ianuarie 1990

National Mourning Day in Bucharest“Atunci s’a strigat o zicere cutremuratoare, care ar trebui sa fie scrisa in enciclopedia mondiala: “Vom muri si vom fi liberi!”. Faptul acesta mi se pare extraordinar. „Vom muri si vom fi liberi”. Si revin la ideea aceasta: disponibilitatea de a muri, de a-ti asuma moartea, pentru ca prin ea sa-ti capeti libertatea.”

21 Decembrie 1989. Am fo ş-om hi

Uciderile ritualice ale rusilor si ungurilor din Decembrie 1989 si complicitatea la crima a presupusilor presedinti ai Romaniei, Iliescu, Constantinescu si Basescu

In decembrie 1989, in judetele Harghita si Covasna au fost ucisi bestial mai multi ofiteri romani, cele mai cunoscute cazuri fiind cel ale sefului Securitatii din Odorheiu Secuiesc, locotenent-colonel Dumitru Coman, linsat de unguri dezlantuiti, si cel al ofiterului de Militie Aurel Agache, colonel post-mortem, ucis cu cruzime, batjocorit si mutilat in Targu Secuiesc.

Nici unul dintre zecile de ucigasi extremisti maghiari din “Tinutul Secuiesc” nu si-a primit pedeapsa pentru crimele faptuite. Aparati de UDMR-istul György Frunda unii dintre ei au fost gratiati de Ion Iliescu si Emil Constantinescu, iar altii au fugit din tara si sunt protejati sfidator de Ungaria, care se face ca nu-i gaseste.

Fiul lui Aurel Agache, Dionisie Aurel Agache, de unul singur, fara nici un ajutor din partea Ministerului de Interne sau al “statului roman” – ba chiar dimpotriva -, cauta si azi sa faca dreptate pentru moartea tatalui sau prin tribunalele de la Bucuresti, Budapesta sau Strasbourg.

De anul acesta, familia lui Dumitru Coman nu-si mai primeste nici compensatia simbolica oferita de stat. Mai mult: si familia lui Dumitru Coman si familiile eroilor-martiri ucisi cu salbaticie in Bucuresti, membrii grupului USLA condus de Gheorghe Trosca, sunt silite sa inapoieze contravaloarea tuturor pensiilor de urmas primite de-a lungul anilor de la “statul roman”.

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a hotarat, printr-o decizie nedreapta, ilegitima si ilegala, ca eroii ucisi pentru a satisface apetenta ritualica de sange a serviciilor ostile Romaniei, KGB/GRU, AVO/AVH, nu mai sunt eroi, pentru ca… au colaborat cu Securitatea. Poate sunt, atunci, proprii lor criminali? La “demartirizarea” eroilor, Administratia Prezidentiala a “uitat” sa verfice daca decizia aberanta a CNSAS, in baza careia s-a savarsit sacrilegiul, a fost contestata, cumva, in Instanta, de urmasii ofiterilor romani ucisi in acel decembrie negru.

Este vreo diferenta intre servilismul complicilor la crima, asa-zisi presedinti ai Romaniei care au favorizat cu buna stiinta o sleahta de ucigasi maghiari, recte Ion Iliescu si Emil Constantinescu, si actul care a dat satisfactie agentilor rusi de ieri si de azi din Romania, semnat de Traian Basescu? Nici una. Dumnezeu sa-i ierte!

Cititi: Dionise Aurel Agache: Cum a fost ucis tatal meu. Decembrie negru: o tragedie romaneasca din Targu Secuiesc, de la “revolutia” din 1989

Cum a fost ucis la Odorheiu Secuiesc Dumitru Coman, proaspat “fost erou-martir”. Marturia lui Mircea Buie despre propriul linsaj: “Mă gândeam să nu mă desfigureze prea mult, ca să mă poată înmormânta ai mei în sicriu descoperit”

Martirii din Grupul Trosca masacrati la ordinele KGB si GRU omagiati de SRI la TVR si printr-un monument al eroilor antiteroristi. Intrebarea Roncea Ro daca mai exista servicii romane de informatii se pare ca primeste un raspuns afirmativ. Cinste lor! VIDEO

La Craiova, la cea mai recenta lansare a lucrarii generalului Aurel I Rogojan, “Fereastra Serviciilor Secrete“, care trateaza pe larg si cazurile Trosca si Agache, veteranii Securitatii si ai SRI i-au omagiat, la randul lor, pe eroii post-mortem “demartirizati” anul acesta. Ziaristi Online prezinta:

Veteranii Securitatii si ai SRI au omagiat eroii post-mortem din Decembrie 1989. Iulian Vlad: “Pretul sacrificiului lor a fost Romania”. Aurel Rogojan: Raport asupra Starii Natiunii. VIDEO EXCLUSIV »

21 Decembrie 1989 ASA CUM A FOST. FOTO / VIDEO / MARTURII

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova