Posts Tagged ‘27 martie 1918’

MARTIRII BASARABIEI, de la Eminescu la preoţii basarabeni ucişi de bolşevici. A 99-a aniversare a Unirii Basarabiei cu Ţara

La ceas mare, a 99-a aniversare a Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, ne amintim şi de Martirii Basarabiei, de Martirii Unirii şi ai credinţei străbune, persecutaţi, arestaţi şi ucişi de aparatul de represiune al ciumei bolşevice. Redăm a doua parte a studiului părintelui basarabean Ioan Lisnicprima parte aici –, publicată în prestigioasa revistă de cultură şi istorie de la Chişinău, “Destin Românesc“, condusă de cunoscutul istoric Gheorghe Negru. Mulţumim autorului pentru opera sa de redare a martiriului mucenicilor pentru Hristos şi neam din sânul bisericii strămoşeşti. În veci pomenirea lor!

Studiul despre Preoți basarabeni martirizați de bolşevici este disponibil la Ziaristi Online

Mihai Eminescu în Timpul: „… Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulţumeşte de a fi călcat peste graniţa firească a pământului românesc, ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român.
Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca să înainteze cu ele, şi nu voieşte să înainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete. (…)
Un stat român înconjurat de state slave poate să fie pentru vrăjmaşii poporului român o iluziune plăcută; pentru români însă el este o nenorocire, care ne prevesteşte un nou şir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mângâie decât conştiinţa trăiniciei poporului român şi nădejdea de izbândă”.

Integral la Basarabia-Bucovina.Info

Cine a fost împotriva sărbătoririi Unirii Basarabiei cu Ţara: Preşedintele UDMR şi alţi doi unguri, un RUS, un USR-ist din Reţeaua Soros şi doi trădători din PSD. LISTA RUŞINII din Camera Deputaţilor şi cea din 27 martie 1918 din Sfatul Ţării

Deputatul basarabean Eugen Tomac a anunţat azi, 14 martie 2017, că proiectul său pentru omagierea Unirii Basarabiei cu Ţara a fost votat pozitiv: “Încă un pas mai aproape de Unire. Ziua de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România este, oficial, sărbătoare națională în România. Camera Deputaților a adoptat astăzi, cu majoritate de voturi, proiectul de lege inițiat de mine în acest sens.” Din cei 271 de deputaţi prezenţi, 260 au votat “pentru”, patru s-au făcut că sunt prea ocupaţi şi au ieşit din sală, unul a votat contra şi şase s-au abţinut, ceea ce echivalează cu o opţiune negativă.

Portalul Ziaristi Online s-a interesat pentru Dvs cine sunt stimabilii. Iată Lista Ruşinii:

Benkő Erika, Deputată UDMR de Covasna – ÎMPOTRIVĂ!

Benkő Erika este de profesie “politoloagă” şi s-a remarcat deja prin propunerea legislativă ca personalul angajat în unităţi sanitare din “ţinutul secuiesc” să fie obligat să vorbească limba maghiară. Potrivit surselor noastre din Parlament, are o relaţie foarte apropiată cu Marton Arpad, care o instruieşte în profunzime în tainele multilingvismului

“ABŢINERI”:

Kelemen Hunor – Preşedintele UDMR (!)

Márton Árpád-Francisc – Dinozaur parlamentar – Deputat UDMR de Covasna de 27 de ani (!), susţinător al autonomiei “culturale” şi teritoriale a maghiarilor din România şi ghid curtenitor pentru tinerele talente în devenire

Ignat Miron – Minorităţi, reprezentantul comunităţii Ruşilor Lipoveni din România

Matei Călin Vasile Andrei – PSD, deputat de Maramureş, fost senator membru al Grupului de prietenie România-Ungaria, fost consilier judeţean timp de 23 de ani, soţie Krista Matei

Cobuz Maricela – PSD – o tânără din Suceava, fost medic pediatru (?!)

Năsui Claudiu-Iulius-Gavril – USR, fost “consilier personal” în Guvernul Cioloş, fondator al ONG-elei SoLib – Societatea pentru Libertate Individuală, membră a Reţelei Soros, co-semnatară a apelului Asociaţiei “Secular-Umaniste” din România (ASUR) privind “drepturile ateilor” din România, alături de Fundația Soros, CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală, SAR – Societatea Academică din România, CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publică, CJI – Centrul pentru Jurnalism Independent,  ActiveWatch, Asociația Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință, APADOR-CH, Asociația Umanistă Română, etc, etc (foto via FB)

Vedeţi fotografiile lor şi aflaţi alte date despre proiect la Ziaristi Online 

Proiectul lui Eugen Tomac poate fi găsit AICI.

În 1918 situaţia a stat cam la fel, din punct de vedere al diversităţii etnice a celor care s-au împotrivit Unirii.

Din cei 135 de deputaţi prezenţi în Sfatul Ţării, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13 deputaţi fiind absenţi. Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.

Detalii, aici: Cine sunt acei oameni minunati care au infaptuit Unirea Basarabiei “pentru totdeauna, cu Mama sa, Romania”, cine a votat contra si ce contine Actul Unirii. FOTO / DOCUMENTE

 

Martirii Basarabiei de ieri şi azi: “Şi-n faţa lor abia rostim cuvântul / Şi, prin tăcere, suntem vinovaţi”

O mare victorie pentru România a deputatului Eugen Tomac: Senatul a votat pentru Ziua Naţională a Unirii Basarabiei cu Ţara, 27 Martie! Felicitări! Mai rămâne să se facă Dreptate şi pentru Grupul Ilaşcu

Eugen Tomac in Piata UniversitatiiProiectul de lege iniţiat de deputatul Eugen Tomac, preşedintele Mişcării Populare, privind instituirea Zilei de 27 martie drept Zi Naţională a Unirii Basarabiei cu România a fost adoptat marţi, 13 octombrie, de plenul Senatului de la Bucureşti, transmite Realitatea.md. Iniţiativa legislativă va fi transmisă Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare, aceasta fiind camera decizională.

Din cei 80 de senatori prezenţi au votat “Pentru” 79. Unul s-a abţinut. O fi fost găgăuz.

Potrivit proiectului de Lege, în fiecare an, la 27 martie, de Ziua Naţională a Unirii Basarabiei cu România, va fi arborat drapelul României, vor fi organizate evenimente şi manifestări publice şi cultural-ştiinţifice, iar Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Națională de Presă AGERPRES, în calitate de servicii publice, vor include în programele lor emisiuni sau materiale cu caracter cultural dedicate acestei sărbători.

Eugen Tomac: “Senatul a dat astăzi un vot de onoare, aducând Basarabia mai aproape de România!

Iniţiativa legislativă promovată de mine privind instituirea Zilei de 27 martie drept Zi Naţională a Unirii Basarabiei cu România a fost adoptată în unanimitate de plenul Senatului.

Am fost acolo pentru a da citire proclamaţiei Sfatului Ţării de la 27 martie 1918, subliniind astfel importanţa evenimentului pentru istoria noastră şi necesitatea păstrării vii a memoriei celor care l-au făcut posibil.

Este un gest minim pe care îl putem face în amintirea unui ideal altădată împlinit.”

Proiectul legislativ poate fi urmărit AICI. Iată expunerea de motive emoţionantă a deputatului Eugen Tomac, născut în Basarabia:

Expunere de Motive Eugen Tomac Ziua Unirii Basarabiei cu Tara 27 Martie Lege 1 Expunere de Motive Eugen Tomac Ziua Unirii Basarabiei cu Tara 27 Martie Lege 2

La sfârşitul lunii septembrie, deputatul Eugen Tomac ne informa:

“După ce săptămâna trecută prezentam lista senatorilor ruşinii, astăzi mă bucur să-i fi cunoscut şi pe cei ai onoarei. Proiectul de lege privind acordarea unui sprijin foştilor deţinuţi politici de la Tiraspol a primit aviz favorabil cu majoritatea voturilor senatorilor Comisiei pentru egalitatea de şanse şi cu o singură abţinere, din partea domnului Pataki Csaba, în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială a Senatului.

Le mulţumesc pe această cale şi sunt încrezător că propunerea legislativă va fi votată cu aceeaşi majoritate în plenul celor două camere ale Parlamentului.

Voi lupta în continuare pentru această cauză, pentru că este una corectă. Cei patru români, Ilie Ilaşcu, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa, au luptat pentru libertate şi merită, cel puţin, recunoştinţa şi sprijinul nostru.”

Traseul propunerii legislative pe care noi o susţinem cu tărie prin campania Dreptate pentru Grupul Ilaşcu poate fi urmărit AICI

Eroi Pentru Romania Tudor Popa Alexandru Lescu Andrei Ivantoc Transnistria Basarabia

De ziua Basarabiei, să nu-l uităm pe Eminescu: “Auzi departe strigă slabii / Și asupriții către noi, / E glasul blândei Basarabii / Ajunsă-n ziua de apoi”

Ruperea Basarabiei - Motto Eminescu - Istoria unei Tradari nationale - Tratatul cu Ucraina - Tiberiu TudorLa arme

de Mihai Eminescu

Auzi departe strigă slabii
Și asupriții către noi,
E glasul blândei Basarabii
Ajunsă-n ziua de apoi.
Și sora noastră cea mezină
Gemând sub cnutul de calmuc
Legată-n lanțuri a ei mână,
De ștreang târând-o ei o duc.
Murit-au… poate numai doarme
Ș-așteaptă moartea de la câni
La arme,
La arme, dar români!

Pierit-au oare toți vultanii
Și șoimii munților Carpați,
Voi, fii ai vechei Transilvanii
Sunteți cu totul enervați
Și suferiți în înjosire
De la Brașov pân-la Abrud,
Ca să vă ție în robire
Fino-târtanul orb și crud.
Și nimeni lanțul n-o să farme,
N-aveți inime, n-aveți mâni?
La arme, la arme,
La arme, frați români.

Maghiar, tatar cu cap de câne
De noi și azi îți bați tu joc…
Sub pumnul nostru vii tu mâne
Strămutăm falcile din loc,
Și limba ta muiată-n ură
Ți-om smulge-o, câne tu, din gât,
Ți-om băga pumnul nostru-n gură
Căci, câne, te iubim atât.
Și brațul nostru-o să vă farme
Și robi veți fi, măriți stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, frați români!

(more…)

MARTIRII BASARABIEI în Arhivele Naţionale, ale Securităţii şi KGB. Un proiect pentru neuitarea artizanilor basarabeni ai Marii Uniri, exterminaţi pe capete de sovietici. Basarabia-Bucovina.Info prezintă Dosarul Ioan Pelivan. DOC INEDITE

Ioan Pelivan Foto Basarabia-Bucovina.Info via Dr. Ion Constantin si CNSAS25 ianuarie 2015. În urmă cu 61 de ani, într-o celulă sordidă şi supra-aglomerată din închisoarea ungurească Sighet, murea, măcinat de boli, bătăi şi inaniţie, la 78 de ani, un adevărat martir al Basarabiei şi unul dintre cei mai mari eroi necunoscuţi ai României: Ioan Gheorghe Pelivan. Cărţile de istorie ale bieţilor copii de azi uită să-l consemneze. Wikipedia e zgârcită, şi ea, cu biografia marelui român. Ioan (Ion) Pelivan: opt rânduri şi-atât. Ni se aminteşte că s-a născut la data de 1 aprilie 1876 în satul Răzeni (pe atunci județul Lăpușna, acum raionul Ialoveni) şi că a fost un militant de vază al mișcării de eliberare națională din Basarabia, om politic, publicist, apărător și promotor al limbii române, animator al vieții culturale. A absolvit Seminarul Teologic din Chișinău (1898) și Universitatea din Dorpat, Facultatea de Drept (1903). A fost o personalitate politică importantă şi a dus o activitate febrilă împotriva rusificării Basarabiei de către imperiul țarist. A fost locțiitor de judecător al orașului Bălți și creatorul primei grupări naționale din acest oraș, iar mai tîrziu a fost deținut politic. S-a stins din viață în închisoarea Sighet la 25 ianuarie 1954. Datorită activității sale, județul Bălți a fost primul județ din Basarabia care în 1918 s-a pronunțat pentru Unirea Basarabiei cu România, ne mai spune Wikipedia. Doar atât? Infim, faţă de viaţă, activitatea, opera şi jertfa cutremurătoare şi continuă a militantului pentru România Mare! Nici măcar faptul că a fost primul ministru de Externe al Basarabiei şi apoi ministru al Justiţiei în Guvernul României nu se aminteşte.

Un erou uitat

Nici anul trecut, când s-au împlinit 60 de ani de la uciderea sa, nici anul acesta, din păcate, nici una din autorităţile României de azi, sau măcar ale Republicii Moldova, nu s-au obosit să-i omagieze viaţa şi moartea martirică. Poate doar în satul său natal, la băştina din Răzeni, unde a mai fost omagiat şi în 2009 (info) sau în 2012 (audio), când liceul local a primit numele marelui patriot. “Răzeni are o semnificaţie istorică aparte, care a dat poporului personalităţi de anvergură: Elena Alistrar – unica femeie din Sfatul Ţării,  Ion Inculeţ – intelectual, care a condus cu demnitate mai multe funcţii publice în cadrul Statului Unitar Român şi să nu uităm de Ion Pelivan, marele naţionalist şi patriot român. Om de referinţă în întreaga istorie a Unirii Basarabiei cu România. Aceste trei personalităţi conferă o importanţă specială comunei Răzeni. Aveţi onoarea de a studia în acest liceu, care poartă numele unui măreţ om al istoriei”, afirma Ion Constantin, doctor în istorie, la acel moment aniversar.

Nici autorităţile de la Bucureşti nu excelează în omagierea martirului: chiar dacă peste numai câteva luni, în noaptea de 5 spre 6 mai, se vor împlini 65 de ani de la arestarea sa, urmată de aruncarea familiei sale în stradă, nici pâna acum nu există vreo placă comemorativă pe fosta sa casa din strada Ion Luca Caragiale, la nr. 7 (view), unde acum îşi desfăşoară activitatea o Casă de licitaţii.

Portalul Basarabia-Bucovina.Info, alături de istorici şi cercetători ai Academiei Române şi ai Republicii Moldova, cu susţinerea CNSAS şi a Arhivelor Naţionale de la Bucureşti şi Chişinău, îşi propune, până la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, să redea cât este posibil din această istorie neagră, încă ascunsă printre dosare prăfuite şi, de multe ori, rătăcite deliberat. Însoţim acest demers memorialistic cu un număr important de fotografii de epocă şi reproduceri ale unor documente, inclusiv ale Securităţii, pe care, în cazul de faţă, le publicăm în baza materialului nostru.

MARTIRII BASARABIEI, este doar unul dintre proiectele dedicate de comitetul nostru ad-hoc Centenarului Marii Uniri. Am început primul nostru episod cu un material al istoricului basarabean Mihai Taşcă, apreciat cu peste 600 de trimiteri în spaţiul reţelei Facebook: Eroii necunoscuţi ai României şi soarta lor martirică: senatori şi deputaţi ai Basarabiei, militanţi pentru statul naţional-unitar român, deportaţi în Gulagul sovietic. Continuăm azi cu prezentarea tragediei lui Ioan Pelivan, ucis de aceiaşi ocupanţi sovietici, dar pe teritoriul României, în cadrul operaţiunii NKVD de decapitare a elitelor politice şi naţionaliste începute prin arestările din “noaptea demnitarilor”, la care ne vom referi mai jos,  graţie studiilor şi documentele oferite cu generozitate de istoricii Ion Constantin, Ion Negrei şi Gheorghe Negru. Astfel, în baza materialului nostru veţi putea descărca două lucrări excepţionale despre viaţa şi moartea martirului pentru Basarabia, însumând în total peste 1000 de pagini. Sperăm ca astfel, măcar prin noi – “Noi prin noi”, după cum era dictonul Societăţii “Carpaţii” a lui Eminescu, marele luptător pentru cauza românească şi unirea tuturor românilor în hotarele “Daciei Mari” -, cele opt rânduri de pe Wikipedia să se mai înmulţească, spre luminarea celor mici şi celor mari, celor buni şi celor răi. Dar mai mult decât atât, sperăm ca generaţiile de ieri şi de azi, vitregite de istoria reală, să afle, măcar acum, despre obolul de sânge adus Marii Uniri, înainte dar şi, iată, după săvârşirea ei, când sovieticii au dovedit că exterminarea este metoda de acţiune împotriva tuturor celor care le stau în cale. A meritat jertfa? Cu siguranţă, da. Dacă nu pentru noi, care n-am reuşit în 25 de ani de libertate declarată să realizăm ce au făcut marii artizani ai Unirii sub ocupaţia a două imperii, măcar pentru generaţiile viitoare.

“Părintele naţionalismului din Basarabia”

Integral la Basarabia-Bucovina.Info

via Ziaristi Online

Nota a Securitatii privindu-l pe Ioan Pelivan - Basarabia-Bucovina.Info - CNSAS

 

Ioan Pelivan Fisa Personala Inchisoare cu Foto - CNSAS - Basarabia-Bucovina.Info

Martirii Basarabiei - Ioan Pelivan - CNSAS - Basarabia-Bucovina.Info - Civic Media

Basarabia, omagiata la 95 de ani de la Unirea cu Tara la Gala Premiilor Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania. FOTO / VIDEO Basarabia-Bucovina.Info. UZP.ORG.RO: Laureatii 2012 Cristina Nichitus Roncea si Victor Roncea se prezinta

Sfatul-Tarii-la-Unirea-Basarabiei-cu-Tara-Mama-Romania-27-Martie-1918Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania si portalul Basarabia-Bucovina.Info transmit:

“Ca istoric, sunt absolut sigur ca, mai devreme sau mai tarziu, legitimitatea istorica a Romaniei Mari, in frontierele ei de la sfarsitul lui 1918, va triumfa”, acestea au fost cuvintele cu care s-a incheiat ceremonia de premiere a echipei portalului Basarabia-Bucovina.Info la Gala Premiilor Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania, desfasurata sambata, 23 martie, la Cercul Militar National din Bucuresti. Premiul I, oferit de UZP, a fost dedicat de fotografa Cristina Nichitus Roncea si jurnalistul Victor Roncea romanilor din Basarabia, la aniversarea a 95 de ani de la Unirea provinciei romanesti, “pentru totdeauna” cu “Mama sa, Romania”, cat si apropiatilor care s-au jertfit pentru Moldova de Rasarit.

Cuvantul citat, in care credem cu tarie, ii apartine regretatului profesor Florin Constantiniu si este extras dintr-un interviu preluat si publicat si de noi, sub titlul “Datoria cea mai sfanta a clasei politice din Romania este sa readuca Basarabia in frontierele romanesti”.

Premiul I la Sectiunea Presa Scrisa si Online a Premiilor UZP pe 2012, acordat portalului Basarabia-Bucovina.Info, la un an de la lansare, a reprezentant pentru noi o confirmare a faptului ca, desi nu am incarcat inca decat o mica parte din materialul documentar urias rezultat in urma deplasarilor noastre in Rasaritul romanesc, valoarea documentelor inserate, a fotografiilor si imaginilor video este recunoscuta pe merit in corpul profesionistilor mass-media. Am fost si suntem fericiti pentru aceasta confirmare care ne dovedeste necesitatea existentei unor proiecte educative despre spatiul istoric si cultural romanesc in zona multimedia online, de unde se revendica si se formeaza cultura tinerilor de azi. Aceasta in conditiile in care, din pacate, presa scrisa sau tv este, in cea mai mare parte, adepta ignorarii realitatilor istorice si faptice, de zi cu zi, ale romanilor din jurul Romaniei.

Uniunea Ziaristilor Profesionisti, pe langa recunoasterea valorilor si a sentimentelor nationale, a tinut, probabil, sau, daca nu si-a propus acest lucru, a reusit oricum sa amelioreze acest dezechilibru existent in media atunci cand s-a decis sa premieze “reportajul, ancheta publicistică şi articolul de atitudine în slujba promovării/apărării identităţii culturale a comunităţilor româneşti, din afara fruntariilor României”. Gratie Uniunii profesionistilor din mass-media, care are membri la nivel mondial, romanii din toate colturile lumii pot fi acum mai aproape de Basarabia. Ii multumim!

Cum acest premiu este un adevarat “Premiu Oscar al Presei Romane”, se cuvine sa multumim, in egala masura, tuturor celor care ne-au calauzit. Am multumim si multumim in primul rand indrumatorilor nostri de specialitate in acest proiect, profesorului Florin Constantiniu – cu al carui material despre Saptamana Patimilor Basarabiei, o prefata la lucrarea altui regretat istoric si jurnalist, Mihai Pelin, am si lansat acest site: Florin Constantiniu despre Săptămâna patimilor -, apoi academicianului Dinu C Giurescu, de a carui sustinere suntem asigurati in continuare, si profesorului Gheorghe Buzatu, care ne-a facilitat accesul in secretele Arhivelor secrete, atat de la Washington cat si de la Moscova.

De asemenea, multumim cofinatatorilor nostri, Guvernul Romaniei, prin Departamentul politici pentru relatia cu romanii de pretutindeni, cat si partenerilor si prietenilor nostri, printre care se numara Arhivele Nationale ale Romaniei, CNSAS, Basarabia Istorica si Fundatia Magazin Istoric, Proiectul Dacoromanica si Biblioteca Metropolitana Bucuresti, Manastirea Putna si Centrul Stefan cel Mare, Asociatia Ziaristilor si Scriitorilor de Turism din Romania, Vacantierul si Revista La Drum, Editura RAO si, de acum, si Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania.

Continuam, pentru Basarabia, pentru Romania! La Multi Ani, dragi cititori romani, oriunde v-ati afla!

Victor Roncea si Cristina Nichitus Roncea la Gala UZP - Foto Eugen Mihai

Foto: Eugen Mihai / Observatorul Militar

Sursa: Basarabia-Bucovina.Info

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un “Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

Cititi si: Ziaristi Online

Vasile Soimaru via Raoul Sorban: La Cotul Donului au murit 150.000 de romani din Armata Romana si 100.000 de romani din Armata ungara. INFO / FOTO

Cotul Donului azi - Fotografie de Vasile Soimaru via Ziaristi Online

Am citit la Raoul Sorban, in capitala sa lucrare “Invazia de stafii” (Editura Meridiane, 2003), pe care mi-a inmanat-o la conacul sau din Stoiana, Cluj, am citit precum ca: “Ungaria a participat la razboiul anti-sovietic cu o armata – a II-a – compusa din 256.000 de combatanti, dintre care cca 150.000 erau romani, iar ceilalti proveneau din randurile altor “nationalitati” (slovaci, svabi, ruteni, etc) Daca la Cotul Donului armata ungara a suferit cea mai dezastruoasa infrangere din intreaga sa istorie moderna, pe planul intern al politicii de maghiarizare, infrangerea militara, cu pieirea a 100.000 de romani, morti si disparuti, a reprezentat un succes in conformitate cu ansamblul doctrinelor ungare de maghiarizare a tarii”.

Sala cu numele basarabeanului Vasile Stroescu la Parlament si lansarea Documentelor anexării Basarabiei – Corespondenţa diplomatică Paris-Sankt Petersburg 1807-1812

Sala Vasile Stroescu din Parlamentul Romaniei - Ziua Unirii Basarabiei cu Tara 27 Martie 2013

La 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, o sală din Parlamentul României va purta numele cărturarului şi filantropului basarabean Vasile Stroescu, primul preşedinte al Camerei României reîntregite, român născut în Basarabia, luptător pentru apărarea drepturilor românilor şi un promotor al culturii şi educaţiei în limba română în Basarabia, dar şi în Transilvania. Tot azi a avut loc la Parlament si lansarea volumului “Documentele anexării Basarabiei. Corespondenţa diplomatică Paris-Sankt Petersburg 1807-1812coordonat de jurnalistul și istoricul George Damian,

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova