Posts Tagged ‘acad. Florin Constantiniu’

Academician Florin Constantiniu: De ce nu-mi voi scoate pasaport biometric? FOTO/VIDEO/INFO IN MEMORIAM

In Memoriam Profesorul Florin Constantiniu  - Foto Cristina Nichitus RonceaLa un an de la trecerea la Domnul a blandului si atat de modestului Profesor Florin Constantiniu (8 aprilie 1933 – 14 aprilie 2012), prezint, mai jos, o suita de filmari si articole In Memoriam, realizate de Ziaristi Online intr-o editie speciala comemorativa, cat si un editorial fulminant al marelui istoric, scris la momentul declansarii de catre Parintele Justin Parvu a dezbaterii asupra pasapoartelor biometrice cu cipuri electronice. Intre timp problematica s-a largit, privind acum si libertatea furata prin noile carduri de identitate si sanatate, impuse ilegal romanilor, cat si prin viitoarelor permise de conducere unice europene, precursoare ale pasaportului/buletinului de “cetatean european” lipsit de identitate, acte imaginate ca o lesa de gatul oamenilor, de catre o noua dictatura globalista babilonica, dictatura biometrica, in fata careia autoritatile vandute ale Romaniei stau deja intr-o pozitie devenita clasica pentru ele, in ultimii 23 de ani: in patru labe. Daca Parintele Mihai Valica explica teologic de ce cipurile biometrice rapesc libertatea oferita omului de Dumnezeu, regretatul Profesor Florin Constantiniu ne lasa mostenire un indemn puternic de care trebuie sa tinem cont: Voi refuza sa primesc acte biometrice!

Dumnezeu sa-l pomeneasca in Imparatia dreptilor, impreuna cu marturisitorii romani, de la primii sfinti daco-romani dobrogeni si pana azi!

Academician Florin Constantiniu: De ce nu-mi voi scoate pasaport biometric? 

Sa va spun din capul locului: nu din cauza mult discutatului numar 666, care incifreaza numele celei de-a doua Fiare din Apocalipsa (13, 18). Nu in niste cifre de pe pasaport se ascunde Fiara. Ea este in lumea ce ne inconjoara, mai exact in lumea neocapitalista, cu marile ei pacate. Cu aceasta Fiara avem de luptat, nu cu niste biete acte. Atunci de ce refuzul meu de a primi un pasaport biometric ? Pentru a raspunde voi urca pe firul cauzal. Atentatele de la 11 sept. 2001 au inspaimantat si isterizat America. De la Razboiul de Secesiune (1861 – 1865) teritoriul SUA nu a mai cunoscut ororile unui conflict armat (doar in cursul razboiului din Pacific, japonezii au trimis niste baloane explozive, care au avut efecte neinsemnate pe teritoriu american). Prabusirea “Gemenilor” si avarierea Pentagonului au fost un adevarat soc pentru publicul american. El s-a lasat supravegheat, ampretat, interceptat, descaltat, intr-o maniera care aminteste pana la un punct de 1984 a lui Orwell si care intra in conflict cu principiile democratice. Mai mult, in atmosfera de panica, americanii au inghitit “soparla”, pusa in circulatie de “banda celor 4”: Bush – Cheney – Rumsfeld – Rice) despre armele de distrugere in masa ale lui Saddam Hussein, minciuna folosita pentru a justifica razboiul din Irak.

Pentru orice observator impartial al arenei internationale, conflictul dintre SUA si lumea islamica este consecinta pozitionarii SUA in criza din Orientul Mijlociu. Pot SUA si NATO sa trimita mii de militari in Irak, Afghanistan sau oriunde cred ca se poate purta “razboiul impotriva terorismului”, violenta islamica nu va fi stinsa decat in ziua in care se va gasi o solutionare satisfacatoare a conflictului din Orientul Mijlociu. Sub impactul atentatelor de la 11.sept., masurile americane de urmarire, ascultare, ampretare, rapiri, torturi etc … au atins paranoia. Dupa ce Al-Qaeda a lovit Marea Britanie si Spania – in ipostaza de aliati ai SUA – frica a curpins si Uniunea Europeana, ai carei membri s-au grabit sa intensifice controlul propriilor cetateni.

Mi se va spune ca noile elemente introduse in pasaport vor ajuta la descoperirea raufacatorilor, care s-au inmultit atat de mult. Haideti sa ne intrebam: de unde atatea crime, atatia traficanti de droguri, de carne vie etc … ? Raspunsul este simplu: sistemul neocapitalist genereaza si stimuleaza impulsul de inavutzire prin orice mijloc, inclusiv prin cele mai josnice. Cati oameni nu sucomba unor astfel de ispite ? Atata timp cat exista capitalismul, cat totul este o marfa, infractionalitatea se va intensifica. O dovada o constituie Afganistanul. In timpul cand, chipurile, se desfasoara operatiunea “Enduring Freedom” (Libertate durabila !!!) , Afganistanul a devenit unul din cei mai mari producatori – daca nu cel mai mare producator – de opiu. Mesagerii “libertatii” au falimentat in misiunea de a face din amintita tara un stat … onorabil.

In ceea ce ma priveste ma simt umilit sa fiu tratat ca un infractor – cu amprente de la ambele maini si expresia faciala (in afara de fotografie ) trecute pe pasaportul biometric. Ce vina am eu ca americanilor si aliatior lor le este frica de Al-Qaeda ? Ce vina am eu ca neocapitalismul naste si incurajeaza crima, traficul de droguri, prostitutia ? Sa fie ampretati si masurati adevaratii culpabili de aceste delicte.

Sunt sigur ca daca Al-Qaeda mai da o bomba in SUA, in afara de pasapoarte biometrice, ni se va tatua si un numar ca la detinutii din lagarele hitleriste. In fond, fascismul este un produs al capitalismului.

Un Paste Fericit Romania!

Historia / Aprilie 2009 via Roncea Ro / Aprilie 2013 / Foto: Cristina Nichitus Roncea

Ziaristi Online:

VIDEO: Ioan Chiper – Il vad adeseori aievea pe Florin Constantiniu. EDITIE IN MEMORIAM

VIDEO: Viorica Moisuc despre Florin Constantiniu, politruci sovietici si Istoria Nationala. IN MEMORIAM

VIDEO: Georgeta Filitti – Institutul Ciocoiesc de Istorie l-a ignorat pe Florin Constantiniu. EDITIE IN MEMORIAM

Profesorul Florin Constantiniu: “Am imbracat camasa verde de la sapte ani!” VIDEO INEDIT despre copilaria Profesorului, Miscarea Legionara, Corneliu Codreanu, AC Cuza si Istoria Romaniei. IN MEMORIAM

Profesorul Florin Constantiniu: “Datoria cea mai sfanta a clasei politice din Romania este sa readuca Basarabia in frontierele romanesti”

VIDEO: Profesorul Florin Constantiniu despre Basarabia, Romania si Rusia. Conferinta la Academia Romana. IN MEMORIAM

VIDEO: Parintele Justin Parvu si Profesorul Florin Constantiniu despre Ortodoxia Romana si Albumul de Fotografie Precum in cer asa si pe pamant de Cristina Nichitus Roncea. Lansarea de la Libraria Sophia

Regretatul Profesor Florin Constantiniu: Tinerii de azi vor o Miscare Legionara pentru ca Parlamentul este un putregai politic. Un elogiu pustniciei la incep de post: “Fără sacrificiul şi rugăciunea sihaştrilor, am fi ca pulberea pământului”. Cu UZP

Parintele Nicolae si randunica - Manastirea Sihla - Foto Cristina Nichitus RonceaEste Duminica Iertarii. Imi cer iertare tuturor celor pe care i-am suparat. De ma vor ierta, vor dovedi ca sunt crestini. De nu, mergem mai departe. Doamne ajuta!

Incepe Postul Sfintelor Paşti. Un elogiu pustniciei: “Fără sacrificiul şi rugăciunea sihaştrilor, am fi ca pulberea pământului”. Interviu cu profesorul Costan Mandrila

Parintele Nicolae si randunica - Manastirea Sihla - Foto Cristina Nichitus Roncea

Pustnicii se roa­gă în grote şi în crăpăturile pă­mân­tului pentru sal­va­rea noastră, smeriţi şi neştiuţi de nimeni, decât de bu­nul Dum­ne­zeu. Fără sacrificiul şi rugăciunea lor, am fi ca pulberea pământului! Să mai lă­săm, când şi când, lu­mea cu globalismul şi tehnologia ei şi să ne gândim la ce scrie pe crucea părintelui Paisie Olaru: “Ce eşti tu as­tăzi, am fost noi ieri. Ce suntem noi as­tăzi, vei fi tu mâine”.

Cum a fost la românii din Graz cu delegaţia Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

Delegatia UZP la Graz si Modriach - Doru Dinu Glavan, Michaela Bocu, Benone Neagoe, Victor Roncea - foto Cristina Nichitus Roncea

De curînd, o delegaţie a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România – alcătuită din cîţiva dintre cîştigătorii premiilor UZPR pentru producţii jurnalistice din presa scrisă, on-line şi audiovizual pe anul 2012 – a efectuat o călătorie de documentare la Graz (Austria), la invitaţia Asociaţiei AUT PRO ROM, organizaţie a comunităţii de români din Landul Steiermark.

Regretatul Profesor Florin Constantiniu: Tinerii de azi vor o Miscare Legionara pentru ca Parlamentul este un putregai politic

Profesorul Academician Florin Constantiniu - Foto Cristina Nichitus Roncea

” Dacă aceasta este democraţia, mai bine să fie o mână de fier care să pună mâna pe acest putregai politic!” Cu alte cuvinte, dacă nu se modifică sistemul electoral, Parlamentul va fi cel mai mare duşman al democraţiei. Parlamentul este cea mai bună imagine care o dă despre democraţie. Dacă aceştia sunt aleşii poporului, iar aceasta este democraţia, încep să aibă îndoieli.

Profesorul-Academician-Florin-Constantiniu-Foto-Cristina-Nichitus-RonceaFoto: Cristina Nichitus RonceaPrecum-in-cer.ro

Vedeti si: De Ziua achitării de acuze a Mișcării legionare, Palatul Parlamentului va fi iluminat sărbătorește, timp de trei zile, în culoarea verde

Editorialele zilei: Academician Dan Berindei: Sa iesim de pe calea gresita! Profesorul Ilie Badescu despre Elita idealismului național: Academicianul Florin Constantiniu. Dinu Zamfirescu la lansarea Istoriei Miscarii Legionare, de Ilarion Tiu


Ziaristi Online:
Academician Dan Berindei: Sa iesim de pe calea gresita!

Dan Berindei la Academia Romana - foto Cristina Nichitus Roncea

Când vom reînvăţa că o ţară nu este un hotel trecător, ci o parte din sufletul fiecăruia, din fiinţa sa, o patrie faţă de care avem datorii, iar îndreptarea stărilor nepotrivite de lucruri ne revine nouă, cetăţenilor, a o face şi nu doar a pretinde satisfacerea de drepturi şi să aşteptăm ca alţii din afară să îndrepte lucrurile în propria noastră ţară!

Profesorul Ilie Badescu despre Elita idealismului național: Academicianul Florin Constantiniu

profesorul-florin-constantiniu-01-foto-cristina-nichitus-roncea

Cu plecarea la cele veşnice a Academicianului Florin Constantiniu se subţiază ameninţător elita idealismului naţional, care s-a format eroic într-o vreme când naţiunile răsăritene luptau împotriva dublei opresiuni: a materialismului ateu şi a imperiului marxist care domina peste popoarele Eurasiei, peste o parte a popoarelor Europei centrale şi o altă parte a popoarelor crescentului african.

Dinu Zamfirescu la lansarea cartii lui Ilarion Tiu, Istoria Miscarii Legionare (1944 – 1968)

Dinu Zamfirescu alaturi de Ilarion Tiu la Bookfest 2012

Lucrarea mai studiază grupările legionare care au participat la rezistenţa armată în munţi; cum şi-au schimbat americanii poziţia faţă de legionari, în contextul participării acestora la efortul comun al occidentalilor de sabotare a comunizării Europei de Est de către Uniunea Sovietică.

Foto: Ionel Onofras

Un filosof despre albumul Cristinei Nichitus Roncea, ”PRECUM ÎN CER, AŞA ŞI PE PĂMÂNT”: Invăţătură dintr-o carte cu imagini

Am în faţă o carte cu imagini: Precum în cer, aşa şi pe pământ, întocmită de Cristina Nichituş Roncea. Titlul este, după cum se vede, un citat din Rugăciunea Domnească, adică Tatăl nostru, poate cea mai cunoscută rugăciune, spusă zilnic de milioane şi milioane de creştini, indiferent de confesiune (După câte îmi amintesc, un mare filosof din secolul XX, de confesiune catolic – e vorba de Martin Heidegger -, ceruse ca la înmormântarea sa să fie o slujba simplă, cea mai simplă cu putinţă, să se spună, adică, numai Tatăl nostru).

Dar să ne întoarcem la cartea întocmită de Dna. Cristina Nichituş Roncea! În ea vedem nu numai imagini din mănăstiri, cu viaţa de obşte, de la rugăciune până la muncă – cum se descompune analitic lucrarea celor care au depus jurământul de castitate, sărăcie şi ascultare: rugăciune şi muncă (ora et labora, spuneau bededictinii) -, ci şi imagini din afara mănăstirii, întâlnirea celor rugători cu mirenii, în diverse situaţii, care ţin de munca acestora, de viaţa de familie, de creşterea copiilor, de îngrijirea bătrânilor. Şi, dacă am amintit de vechea tripartiţie indo-europeană a claselor sociale: oratoes, bellatores, laboratores (care, într-un fel s-a păstrat până la Revoluţia franceză, în cele trei stări, care „acopereau” corpul social), dacă am amintit deci, să observăm că, în mănăstirile ortodoxe, pe „drumul” istoriei, pare să se fi pierdut cea de-a treia expresie socială a unei/unui stihii/element din noi (cum frumos traduce Părintele D. Stăniloae în Cap. IV din Despre rugăciunea domnească, a lui Grigore de Nyssa), anume bellum, lupta, şi, odată cu ea clasa luptătorilor, bellatores. Deşi în  viaţa socială, în politică există, adică stihia se exprimă, funcţionează, în ordinea Bisericii, şi, în special în Ortodoxie, lupta/bellum  s-a „mutat” în cei care se roagă, s-a interiorizat. Rezultatul acestei lupte se vede în munca întemeiată în rugăciune, unde  lupta interioară se petrece sub supra-veghere: Facă-se voia Ta!, ce instituie o altă ordine decât cea a lumii. E o asimetrie fiinţială, de care e pătruns cel ce se roagă, când primeşte în inimă Logosul Întrupat. Dealtminteri, sintagma extrasă din Rugăciunea domnească – şi pusă drept orientare în cartea cu imagini, titlul, adică – e „încadrată” între altele două, care nu numai că o explică, dar arată o trecere, de la Facă-se voia Ta!- precum în cer aşa şi pe pământ-, la ceea ce urmează: Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi. Locul de întâl(c)nire al celor două sintagme este chiar: precum în cer, aşa şi pe pământ, potrivit voii Lui şi ne-voinţelor noastre. Am despărţit cuvântul: ne-voinţă, ca să marchez nu numai faptul trudei, muncii, luptei cu noi înşine, dar şi faptul că acestea se petrec sub ascultare, tocmai pentru a învinge voinţa proprie: …pornirea spre rău ivită în noi nu are nevoie de ajutor, răutatea împlinindu-se de la sine, prin voia noastră. Dar când se iveşte o înclinare spre bine, avem nevoie de Dumnezeu care duce dorinţa noastră la faptă (Grigore de Nyssa, Despre rugăciunea domnea- scă, IV).

Vedem în imaginile surprinse şi propuse de Dna. Cristina Nichituş Roncea  o desfăşurare comunitară a lucrării celor sub jurământ: călugări, călugăriţe, către lucrarea dezorientată, până la un punct, a mirenilor, o diseminare a rugăciunii lor în fapta celor din urmă.

Nu cred că mă îndepărtez de această carte dacă încerc  să o înţeleg cu gândirea Părinţilor Bisericii sau, cum va fi mai jos, cu cea a ultimului mare teolog bizantin, Nicolae Cabasila. Nici nu o pun într-o vecinătate care să o strivească şi nici nu fac o încercare de înobilare a efortului autoarei, ci, simplu, încerc să văd  structura pe care se întemeiază imaginile selectate, cu credinţă şi spontaneitate de către Dna. Cristina Nichituş Roncea. Aceste imagini spun ceva, ele sunt faţa văzută a unei antropo-teologii care, deşi se pare că am uitat-o, ni se impune mereu, de la sine, mai ales atunci când trecem prin perioade grele, încurcaţi în idolatrii, cu toate că în noi mai pâlpâie încă urma libertăţii dată nouă.

Numai că acestă încurcătură în care ne aflăm vine din lipsa bună-voinţei noastre, care nu se adaugă lucrării pornite de la Dumnezeu. Spune Cabasila, în Despre viaţa în Hristos: Lucrarea porneşte de la Dumnezeu; din partea noastră s-adaugă bunăvoinţa. A lui e propriu-zis săvârşirea, a noastră e numai dorinţa de împreună lucrare. Şi, undeva mai jos, tot în capitolul Viaţa adevărată se câştigă prin dar de sus şi prin strădania noastră, observă că …noi trăim în această lume văzută, cu gândul la lumea cea nevăzută, schimbând nu atât locul, ci felul de trăire şi de vieţuire. Această schimbare o realizăm prin rugăciune, luptă cu noi înşine şi faptă, deci cu lucrare a toată fiinţa noastră, care se desfăşoară din asimetria antropo-teologică, prin luptă interioară şi rugăciune, în faptă. Când mă gândesc la interioritatea acestei lupte, am în vedere nu numai individul, ci chiar interioritatea speciei, fapt pentru care lupta se complică şi se sedimentează în istoria ei. Mântuirea nu este individuală, ci colectivă, pentru că suntem siliţi să ne asumăm păcatele celorlalţi, ca iubirea de aproapele să se realizeze măcar în negativ, dacă în pozitiv nu putem determina lucrarea, din iubirea noastră! Nu ne mântuim în istorie, ci din istorie.

Încercând să ne explice forma darurilor noastre închinate lui Dumnezeu, ca o pârgă a vieţii omeneşti, în Capitolul III, din Tâlcuirea dumnezeieştii liturghii, Cabasila face o comparaţie între darurile aduse spre jerfă de cei vechi zeilor păgâni, şi cele aduse de creştini lui Dumnezeu: cei vechi aduceau ca jertfă pârga roadelor şi a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi însă aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine şi vin, ca pe o pârgă a vieţii noastre înşine. Primele, cele ale păgânilor, nu erau prinoase ale vieţii omeneşti, pentru că nimic din toate acelea nu era o hrană proprie omului, ci erau comune şi celorlalte vieţuitoare…. Chiar carnea de animale este hrana carnivorelor, continuă el, pentru ca, în final, să ne spună că prin (viaţă) omenească înţelegem ceea ce aparţine numai omului; ori nevoia de a pregăti pâinea pentru mâncare, vinul pentru băut, este ceva propriu numai omului. Aceasta este explicaţia formei darurilor noastre (s. m. ). Pregătirea pentru pâinea noastră cea spre fiinţă… se realizează făcându-se voia Lui, ca ne-voinţă a noastră, într-o lume în care cerul şi pământul se întâl(c)nesc pe măsura strădaniilor noastre. În raport cu natura, pâinea, vinul, figurile geometrice, numerele au aceeaşi idealitate fenomenologică, nu pot fi derivate din natură, ci numai din ne-voinţa noastră întru ascultare voii Lui. Din acest motiv, ele sunt pârga vieţii noastre, cu specificarea că, pâinea şi vinul, în măsura în care sunt hrană nouă, perpetuând viaţa şi posibilitatea adăugării celorlalte, amintite, sunt, în acelaşi timp, trupul şi sângele lui Hristos, au concreteţea Vieţii. În ele vedem natura şi supranaturalul Logosului Întrupat, adăugat ei prin lucrarea omenească îndumnezeită.

Structura albumului, selecţia şi succesiunea imaginilor, surprinse, deci alese, de Dna. Cristina Nichituş Roncea, ne arată/duce către locul acesta al întâl(c)nirii între cer şi pământ. E o teleoghisire, cu ajutorul imaginilor, cum ar fi şi pictura bisericească, realizată însă cu multă artă, sensibilitate şi talent, cum, din păcate, nu prea mai întâlnim la pictura bisericească contemporană.

Se impune însă o întrebare: în ce măsură, în lucrarea noastră cea de toate zilele, reuşim să interiorizăm acel bellum/lupta, în aşa fel încât să nu întoarcem, să nu cădem, cu produsele date nouă şi prin noi, altele decât pâinea şi vinul – care sunt, cumva, matricea celorlalte -, în naturalitatea din care suntem chemaţi să ne ridicăm/înălţăm!? Iată, trăim într-o lume a noastră pe care o ocultăm numind-o „complexă”, dominată de economic şi de interes, de dorinţa de putere, în care, dacă ne adâncim, vom pieri ca Narcis ce se admiră în luciul apei, în care încă nu s-a botezat.

Aceste cuvinte sunt şi o provocare pentru Dna. Cristina Nichituş Roncea, în sensul investigării realităţilor din sectorul Bisericii – pentru că Biserica suntem noi -, care nu aparţine lumii satului şi, mai mult, cercetarea continuităţii sau discontinuităţii- aşa cum apar în lumea de azi- dintre împărtăşania cu pârga vieţii noastre (care, repet, e ce se adaugă grâului şi strugurelui, pentru a ajunge pâine şi vin) şi celelalte, în care lucrarea noastră s-a întrupat.

Adrian Boeru

Omul si Cetatea

Vedeti si

Precum-in-cer.ro

Femeia Stie: Cristina Nichitus Roncea: “Fotografiile mele sunt o invitatie de a pasi pe calea iubirii si a adevarului”. INTERVIU

“Prin fiecare fotograma am incercat sa deschid ochii celor care judeca fara a sti si, in acelasi timp, sa impletesc o camasa de zale, o armura de inele, legate intre ele, pentru a-i apara pe cei din manastiri – adeseori denigrati de dusmanii ortodoxiei -, cu imaginile adevarului. Fiecare fotografie este o za.”

Femeia Stie: Precum in cer, o expozitie de fotografie altfel

Sa te uiti la fotografii e altceva decat sa vezi fotografii. “Oricine poate sa se uite la fotografii, insa a vedea o fotografie implica si capacitatea de a o citi” ne spune Bernlef. Cred cu tarie in cuvintele lui, iar a citi o fotografie este o arta.

Zilele acestea, zbuciumate de atata tensiune, am descoperit linistea in fotografii, care dupa parerea mea, lasa cel mai cald si linistitor sentiment.

Anul acesta a inceput cu decoruri triste, oameni care protesteaza, indura frigul si spera cu tarie ca pot avea un viitor mai frumos. La cativa metri departare, de locul unde acum cateva luni pancarte pline de revolta umpleau piata, o oaza de liniste si caldura te inalta, inghetand orice gand rau dand speranta sentimentului ca bunatatea exista.

Cristina Nichitus Roncea ne propune sa traim “Precum in cer”. O expozitie de fotografii ce te inalta si care te duc spre o lume in care cuvintele sunt de prisos.

Cu mare caldura sufleteasca am intervievat-o pe autoarea fotografiilor. Va invit sa lecturati un interviu in care Cristina ne destanuie povestea din spatele cortinei expozitiei “Precum in cer”.

FemeiaStie.ro: Aceasta calatorie in lumea ortodoxiei din Romania a fost o provocare, o dorinta personala sau pur si simplu o idee?

Cristina Nichitus Roncea: A fost o minune, in primul rand. In sensul ca aceasta poarta mi-a fost deschisa de Parintele Iustin, intr-o seara de Craciun, cand eram la usa chiliei sfintiei sale alaturi de pelerini, maici si calugari, cantandu-i colinde. Este si prima fotografie facuta cu Parintele, cu care de altfel si deschid expozitia. E drept ca cineva m-a dus de mana pana acolo… Dar dupa aceea toate au venit de la sine. Am vrut sa descopar taramul tainic al manastirilor Romaniei si, mai ales, sa-i trimit prin fotografiile mele si pe altii sa se impartaseasca din “gura de rai” pe care o reprezinta orice sfant asezamant ortodox. Traim intr-o lume in care stresul ne inunda si tinde sa ne domine viata, asa ca tanjeam dupa linistea si inaltarea spirituala care stiam ca se regasesc dincolo de zidurile unei manastiri, acolo unde sunt oameni care traiesc frumos. Fotografia este mare mea pasiune, la care m-am intors dupa peregrinari prin Drept si Finante. Prin expozitie pledez – ca si in cazul experientei mele personale – la aceasta intoarcere la radacini, la traditie. Si m-am straduit sa transmit prin lucrarile mele acea stare minunata pe care o poti avea cand esti alaturi de oameni care traiesc in stransa legatura cu Dumnezeu. Nicaieri nu se poate vedea mai bine ca omul sfinteste locul decat in gradinile Maicii Domnului care sunt manastirile Romaniei. Bunatatea si linistea sunt transmise de fiecare coltisor din manastire, de fiecare fir de iarba, de fiecare floricica, de fiecare privire a oamenilor de acolo care stiu sa ierte, care au o rabdare infinita si o generozitate care poate schimba lumea. Si mai ales multa iubire, pe care o simti si simti ca trebuie sa o intorci chiar si celor mai putin norocosi, a nefericitilor care au uitat comandamentele Mantuitorului, au uitat sa iubeasca.

Integral la Precum-in-cer.ro

Vedeti si: Doxologia: “Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilustrează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe”

O lectie despre Ortodoxie si Poporul Roman. Profesorul Florin Constantiniu la lansarea Albumului Precum in cer asa si pe pamant de Cristina Nichitus Roncea. Fara manastiri, dragostea si rugaciunea monahilor, Romania nu ar mai exista. VIDEO

Icoanele si Credinta Profesorului Florin Constantiniu. Dumnezeu sa il odihneasca in pace, pacea la care a tanjit atat de mult bunul si dragul Profesor al Istoriei Romanilor!

Adevărat, adevărat vă zic vouă: cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce m-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă“.

“Pentru a înţelege mai bine crâmpeiele de viaţă bisericească – monastică, în primul rând – coborârea la obârşie este necesară. Una din caracteristicile creştinismului românesc este pătrunderea şi răspândirea învăţăturii lui Hristos de-a lungul unei lungi perioade, de la timpurile apostolice la încheierea etnogenezei românilor.

Dacă în cazul bulgarilor, ungurilor, ruşilor, de pildă, cunoaştem momentul, când un conducător politic – ţar, rege, mare cneaz – a impus creştinismul poporului său, românii apar dintru început ca un popor creştin. Miracol şi enigmă, întocmai ca şi continuitatea daco-romană, apoi română, la nord de Dunăre, în perioada migraţiilor (secolele III-XIII) s-ar putea repeta. În fapt însă, difuzarea creştinismului şi formarea poporului român au fost două procese concomitente, care s-au asociat în chipul cel mai strâns. Creştini am fost de când am apărut ca neam.

În Evul mediu, în lumea creştină, orice autoritate politică, era, în mod obligatoriu, dublată de una religioasă: alături de voievod, cneaz, rege stătea un prelat – episcop, mitropolit sau, la nevoie, un stareţ care-şi dobândise o autoritate spirituală. Când s-au întemeiat domniile româneşti, voievozii au avut alături ierarhi recunoscuţi de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

Aşa cum creştinarea românilor s-a desfăşurat pe tăcute şi neştiute, tot astfel, în împrejurări care rămân în obscuritate, în spaţiul carpato-dunărean, organizarea bisericească s-a aflat sub semnul hesihasmului (isihasmului), acel curent, care, originar încă din secolele IV-V, s-a afirmat plenar în secolul al XIV-lea prin învăţătura Sfântului Grigore Palama. Obiectivul lui era înălţarea, prin asceză, a omului până la perceperea luminii taborice, a strălucirii Mântuitorului, vădită în Schimbarea la Faţă. Atingerea unei trepte atât de înalte, de curăţie sufletească şi de comunicare cu Dumnezeu, pe Care „a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor”, cerea o forţă spirituală, capabilă să lupte cu ispitele şi să găsească, prin rugăciunea neîncetată, calea spre Domnul.”

Integral la Cuvant inainte al profesorului Florin Constantiniu: Un album care ne inalta intr-o lume purificata

“E pt mine si o mare onoare dar ma simt, o spun cu toata sinceritatea, nevrednic dupa ce am auzit cuvantul acesta care nu este numai un cuvant de prezentare a unei carti dar este si un cuvant de invatatura al parintelui Justin, pentru ca parintele Justin a ilustrat ceea ce dumneavoastra veti gasi in albumul doamnei Cristina Nichitus Roncea in ceea ce priveste viata monahala. A exprimat, as spune, in esenta ei, aceasta traire in solitudinea manastirii. Si eu, care in tinerete, in copilarie, am vrut si eu sa imbratisez preotia, dar m-am considerat exact cum si in seara aceasta ma consider nevrednic sa vorbesc dupa parintele Justin, m-am considerat nevrednic de haina preoteasca, am primit cu mare bucurie invitatia aceasta pe care mi-a facut-o doamna Nichitus Roncea si Editura Compania de a prefata volumul care se lanseaza in aceasta seara in fata dumneavoastra. Si am privit acest album in primul rand ca un istoric, fiindca pentru noi, istoricii, aceste imagini reprezinta niste izvoare, niste surse pentru cercetare. (…)

Cartea aceasta ne va fi de acum, asa cum spunea parintele Justin adineauri, ne va fi noua un indreptar si un indrumar in cunoasterea vietii manastiresti.

Pentru ca in momentul de fata, cred ca marea problema a fiecarui crestin este felul in care noi ne racordam la viata care ne inconjoara. Cred ca dumneavoastra ati observat, a devenit un loc comun sa se vorbeasca despre secularizare dar nu este numai secularizarea veacului acestuia, e faptul ca impotriva Bisericii, impotriva crestinismului in general,se duce o adevarata ofensiva. Eu intotdeauna semnalez faptul ca la Craciun si la Pasti iau revistele care apar in Occident si sub pretextul acesta, al prezentarii, care sunt rezultatele cele mai noi in ce priveste cercetarea inceputurilor crestinismului, a predicii Mantuitorului, a activitatii apostolilor, se strecoara cu foarte mare dibacie necredinta. Se pune sub semnul indoielii tot ceea ce este temeiul de baza al credintei noastre, se pune sub semnul intrebarii si se sadeste in sufletul credinciosului indoiala. In afara de aceasta, este ofensiva care se duce prin presa, prin televiziune, o viata care nu mai are nici un fel de norme morale, care sa o stapaneasca, sa o controleze, sa o impiedice sa alunece in pacat. Si as spune ca in momentul de fata este, eu nu ma sfiesc sa o spun, o ofensiva diavoleasca impotriva Bisericii.

Or, pentru aceasta noi trebuie sa gasim arme cu care sa luptam impotriva celor care vor sa ne distruga credinta. Si pentru a putea gasi aceste arme as spune ca arsenalul nostru ramane invatatura lui Hristos, asa cum este ea pastrata in manastirile noastre ortodoxe pentru ca in manastirile noastre ortodoxe este aceasta traire profunda, de identificare cu invatatura divina care, intradevar, este o armura pe care o avem impotriva acestor ispite diavolesti.”

Pe larg la Precum-in-cer.ro

VIDEO cu Profesorul: aici si aici.

Dumnezeu sa il odihneasca in pace!

 

Dl Florin Constantiniu despre “ofensiva diavoleasca impotriva Bisericii si armele cu care sa luptam impotriva celor care vor sa ne distruga credinta”. Un cuvant pe adresa tovarasilor Toma si Pirvulescu si a ambasadorului Frantei, ES Philippe Gustin

De Buna Vestire: Icoanele raman in Scoli!

Ca intotdeauna, ori in postul Pastelui ori al Craciunului, asupra tovaraseilor “societatii civile” din ograda lui Soros, Cristian Pirvulescu si Mircea Toma, incepe sa se vada efectul neexorcizarii lor la timp, inca din fasa. Cei doi anticrestini au umplut presa de saptamana trecuta cu elucubratiile lor privind “necesitatea eliminarii icoanelor din scoli”. Pun si eu o intrebare, naiva: de ce acorda mass media atentie sunetelor scoase pe canalul fonator de niste derbedei notorii? (Aceasta nu este o insulta. Ca sa fie clar de ce spun asta: Cristian Pirvulescu a reusit sa fie mai tare ca Ceausescu. Nea Nicu a cazut in urma unei lovituri de stat. Pirvulescu, dupa ce a pierdut alegerile de presedinte al Asociatiei Pro Democratia (!) a dat el o lovitura de stat si si-a indepartat succesorul legitim, ales democratic. Doar vorbim de “Pro Democratia”, nu-i asa?! Acum se pare ca e “ales” pe viata. Asta nu face decat un derbedeu ordinar. Despre Toma nu trebuie sa mai demonstrez eu nimic. “Vorbeste” conturile lui, osanzate in numele distrugerii Vamei Vechi, a “salvarii” Rosiei Montane si a tiganilor de pretutindeni. Daca il prind odata si-odata astia din urma cred ca-i vai de cioculetul lui…).

“Locatia” unde s-au produs cele doua personaje in civil a fost noua Academie de cadre “Stefan Gheorghiu”, respectiv SNSPA, din fostul sediu al SRI de pe Povernei, “donat” de Magureanu lui Secares ca rasplata pentru sefia campaniei electorale a lui Iliescu din ’90 si unde Pirvulescu face azi pe decanul.

Ceea ce nu prea a scris presa este ca “simpozionul international” unde si-au depus onomatopeele cei doi tovarasi de drum a fost “organizat cu sprijinul Ambasadei Republicii Franceze la Bucuresti”, conform CECOPSNSPA. Bravos natiune franco-colorata, ne-ati scapat pana la urma de un ambasador homosexual care se plimba in fustita cu “fetita” (sau “masculul”?) lui pe la marsurile “gay”, recte Henri Paul, si ne-ati trimis un anti-crestin!

Sau, cine stie?, sa-i acordam totusi circumstante atenuante noului ambasador francez, Excelenta Sa Philippe Gustin. Poate antamarea “simpozionului international” dateaza din mandatul predecesorului sau, cu care Toma se pupa pe unde apuca. Desi si Gustin naste cateva semne de intrebare. Conform ziarului Adevarul, domnia sa “este un cunoscător al Europei Centrale”. Cu toate acestea, dupa cum se spune in acelasi articol, “se afla pentru prima dată în România”. Din CV-ul sau aflam ca limba pe care o vorbeste chiar mai bine decat engleza este… maghiara. Citam: “Limbi străine: Germană (fluent), Maghiară (foarte bine),  Engleză (destul bine),  Română  (elementar), Rusă (elementar)”. Dl ambasador a prins schimbarile din Europa Centrala si de Est la post, in Ungaria, unde s-a aflat timp de sase ani, intre 1988 si 1994, ca director adjunct de cursuri la Institutul francez din Budapesta. Si totusi nu a avut niciodata curiozitate sa calce si in Romania. De gustibus…

Acum, daca tot este aici, nu ar strica sa stie ca, spre deosebire de doi-trei derbedei de teapa lui Toma, Pirvulescu si Cernea, noi, romanii, suntem crestini-ortodocsi. Iar educatia s-a creat in Romania in pridvorul Bisericii. Poate daca sotia fostului sef al actualului ambasador, ministrul Educatiei franceze Luc Chatel, ar fi constientizat dumnezeirea din om, asa cum ne invata chiar si o simpla icoana – din cele pe care vor sa le elimine din scoli cei doi derbedei – nu si-ar mai fi pus capat zilelor. Si doamna Astrid Herrenschmidt ar fi fost bine-mersi in viata alaturi de cei patru copii ai ei. Iar dl Philippe Gustin in continuare sef de cabinet al dlui Luc Chatel. Si n-ar fi trebuit sa ajunga in acest colt uitat de lume, plin de credinciosi, care se bucura ca sunt in postul Pastelui si asteapta macar putin respect fata de traditia, cultura si credinta lor.

Ca atare, la capitolul lectii pe care am putea sa le primim, dl ambasador ar trebui intai sa stie cui le da. Sa viziteze Romania, sa mearga pe la Patriarhie, pe la Manastiri, pe la Academie, pe la siturile culturii Cucuteni si Hamangia, leagane ale civilizatiei europene, si dupa aceea sa organizeze “simpozioane internationale” cu “duo formidable”  de la Circul Soros Mondialu’.

Si ca sa lamurim lucrurile si pentru dl ambasador al Frantei si pentru presa habarnagista si pentru nestiutori: Icoanele din Scoli vor ramane pe veci la dispozitia copiilor, in urma procesului castigat, cu titlu definitiv, in tara de Asociatia Pro Vita impreuna cu Civic Media si la CEDO de Guvernul Italiei, sustinut si de Romania. Vedeti aici Deciziile Curții Supreme privind legitimitatea prezenței simbolurilor religioase în școli (2008 și 2009) si comunicatul “Coalitiei pentru Respectarea Sentimentului Religios” care saluta decizia instantei supreme privind simbolurile religioase in scoliile publice. Rugam functionarii Ambasadei Frantei in Romania sa se documenteze si sa-si informeze seful cum se cuvine inainte de a-l trimite la o dezbatere, care l-a prins, iata, fara a avea lectiile facute.

Si pentru a veni in intampinarea acestei documentari recomand un cuvant al academicianului prof univ dr Florin Constantiniu, pe tema de mai sus, sustinut la Libraria Sophia (foto), de unde dl ambasador poate de altfel sa-si inceapa singur documentarea asupra poporului roman:

“(…) Cred ca dumneavoastra ati observat, a devenit un loc comun sa se vorbeasca despre secularizare dar nu este numai secularizarea veacului acestuia, e faptul ca impotriva Bisericii, impotriva crestinismului, in general, se duce o adevarata ofensiva. Eu intotdeauna semnalez faptul ca la Craciun si la Pasti – iau revistele care apar in Occident si sub pretextul acesta, al prezentarii, care sunt rezultatele cele mai noi in ce priveste cercetarea inceputurilor crestinismului, a predicii Mantuitorului, a activitatii apostolilor, etc –  se strecoara cu foarte mare dibacie necredinta. Se pune sub semnul indoielii tot ceea ce este temeiul de baza al credintei noastre, se pune sub semnul intrebarii si se sadeste in sufletul credinciosului indoiala.

In afara de aceasta, este ofensiva care se duce prin presa, prin televiziune, o viata care nu mai are nici un fel de norme morale, care sa o stapaneasca, sa o controleze, sa o impiedice sa alunece in pacat.

Si as spune ca in momentul de fata este, eu nu ma sfiesc sa o spun, o ofensiva diavoleasca impotriva Bisericii. Or, pentru aceasta noi trebuie sa gasim arme cu care sa luptam impotriva celor care vor sa ne distruga credinta. Si pentru a putea gasi aceste arme as spune ca arsenalul nostru ramane invatatura lui Hristos, asa cum este ea pastrata in manastirile noastre ortodoxe pentru ca in manastirile noastre ortodoxe este aceasta traire profunda, de identificare cu invatatura divina care, intradevar, este o armura pe care o avem impotriva acestor ispite diavolesti.(…)”

Integral la Expozitia de fotografie PRECUM IN CER, in continuare, la LIBRARIA SOPHIA. Cum a fost la vernisajul de la Palatul Sutu si la lansarea de la Sophia. TUR VIRTUAL si VIDEO

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova