Sala „Theodor Pallady“, Calea Victoriei, nr. 125
Organizatori: Serviciul Catalogare-Clasificare Periodice, Foi volante și Serviciul Manuscrise, Carte-Rară ale Bibliotecii Academiei Române
Academia Română informează:
Posted in Documentare, Top News 
Tags: Academia Romana, Ioan Aurel Pop, ion cristoiu, presa romana, victor roncea 
No Comments »
Editura RAO a lansat marți, 12 februarie a.c., la Biblioteca Academiei Române și în prezența președintelui Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, lucrarea ”Mărturia unui istoric singuratic. Convorbiri cu academicianul Dinu C. Giurescu”, de Narcis Dorin Ion, care se înscrie drept un veritabil Ultim cuvânt al regretatului istoric român. (…)
Evenimentul Istoric vă prezintă un scurt fragment din această lucrare testamentară:
”Despre lucrările profesorului Lucian Boia ce ne puteţi spune?
Lucian Boia este un istoric cu „teză“. El îşi fixează de la început obiectivul pe care vrea să îl demonstreze, culege acele documente care se potrivesc obiectivului respectiv, alege exact ce îi convine şi scrie. Scrie uşor şi a găsit editorul care vrea să facă bani din scrierile sale. Domnul Lucian Boia este un om care nu iubeşte adevărul şi nu iubeşte istoria. Dacă iubeşti istoria trebuie să fii de partea adevărului, adică să îţi dai seama ce arată documentele, să pui toate ipotezele în faţa cititorului şi să îl laşi să judece sau, dacă e nevoie de o opinie personală, să o spui la urmă, nu la început.
Cum apreciaţi demitizările făcute de Lucian Boia în cărţile sale?”
Integral în Evenimentul Istoric (Nr.13, Februarie – Martie 2019)
Vedeți și EXCLUSIV: Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS
Doamna Magdalena Popa Buluc ne informează în Jurnalul Național:
“Academicieni, cercetători, istorici, profesori şi jurnalişti au venit la Biblioteca Academiei Române, la lansarea volumului Mărturia unui istoric singuratic, semnată de Narcis Dorin Ion. A fost un dublu eveniment – pe de o parte apariția celei de-a treia cărți dintr-o serie dedicată unor mari personalități, pe de altă parte – un prilej de a-i aduce un omagiu, la un an de la moartea sa, unuia dintre cei mai cunoscuți și iubiți istorici și profesori români, academicianul Dinu C. Giurescu.
„Profesorul Dinu C. Giurescu nu a fost un om comod, nu a acceptat niciodată să tacă, a fost un istoric cetățean, un intelectual luptător. Nu numai un domn al istoriografiei românești, ci al întregii culturi și civilizații dintre Nistru, Dunăre și Carpați”, a afirmat în deschiderea evenimentului, academician Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române. (…)
Am avut bucuria de a-l intervieva de două ori. Cât de mult adevăr este şi astăzi în spusele sale.
Istoricul Dinu Giurescu comenta: “Poate sunt naiv, dar eu încă mai cred în naţiune şi în forţa ei. Poporul ăsta mai are vigoare, poporul ăsta are ingeniozitate, poporul ăsta e creativ. Cred în el şi cred că la un moment dat se va trezi”.
Excelente şi comentariile istoricului despre Brexit: “România nu mai e a românilor”, afirmând că rezultatul referendumului din Marea Britanie reprezintă “decizia unui stat suveran care ascultă nu de ceea ce i se impune, ci de ceea ce cred oamenii că e mai bine pentru ţara lor. Marea Britanie a fost o putere colosală care are în gena ei sentimentul national, mândria naţională.
Cine vrea să devenim ca popor o masă uniformă, cenuşie, fără trecut, deci fără viitor? În zilele noastre, a-ţi iubi ţara este aproape un delict. Încotro ne îndreptăm, Doamne? O ţară poate fi împinsă spre destrămare pe mai multe căi: economic, prin acapararea instituţiilor statului de un grup de interese, prin dezorganizarea învăţământului, distrugerea sistemului public de sănătate…”
Iată ce mai adaugă profesorul: “Ajunge cu târârea în genunchi în faţa celor puternici. Fără fermitate şi demnitate în relaţia cu marile puteri nu putem obţine nimic. Istoria nu iartă… Ce ţară vom lăsa urmaşilor noştri?”.”
Video de la lansare cu Ioan Aurel Pop
Semnal de Victor Roncea
RL: Cazul Boia și Securitatea ar trebui să intre în atenția Comisiei de Control SIE
Posted in Colimatorul, Documentare, Top News Tags: 22, Academia Romana, Academicianul Dinu C. Giurescu, Boia, Brigadierii Securitatii, Brigadierul Securitatii, cie, CNSAS, die, Dinu C Giurescu, Evenimentul Istoric, EvZ, GDS, Humanitas, Ioan Aurel Pop, Liiceanu, Lucian Boia, Marturia unui istoric singuratic, victor roncea No Comments »
Foto: Cristina Nichituş Roncea
A consemnat VICTOR RONCEA
Ziarul BURSA #Cultură / 30 ianuarie
• Istoricul, fost deţinut politic, susţine că preotul-martir Gherasim Iscu, stareţul de la Tismana şi camaradul său din Rezistenţa Armată Anticomunistă, a salvat aurul României de ruşi, cât şi o parte din Tezaurul Poloniei
Luptător cu arma în mână în munţi, în Mişcarea Naţională de Rezistenţă condusă de generalul Iancu Carlaonţ, fost deţinut politic timp de 16 ani, supravieţuitor al Experimentului Piteşti, salvator a numeroase vestigii arhitecturale în perioada comunistă, arheolog, istoric şi scriitor, fost deputat, conducător al Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor şi Combaterea Corupţiei, doctor Honoris Causa a numeroase Universităţi, cofondator al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi fondator al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului aflat sub egida Academiei Române, Radu Ciuceanu, la 90 de ani, este o reprezentare vie a istoriei României din ultimul secol. Urmaș al Voievozilor de Ciuci, distins cu Ordinul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Crucea Patriarhală, istoricul nonagenar este un adevărat Tezaur uman care ar merita cu prisosinţă să devină membru de Onoare al Academiei Române. În rezistenţa anticomunistă şi apoi sub ancheta brutală a securităţii bolşevice l-a avut alături pe stareţul de la Mănăstirea Tismana, arhimandritul Gherasim Iscu, care a sfârşit martiric în Penitenciarul de la Târgu Ocna, împreună cu torţionarul său, chiar în ziua de Crăciun a anului 1951. Profesorul Radu Ciuceanu susţine că Biserica Ortodoxă Română ar trebui să-l canonizeze pe părintele Gherasim Iscu, iar Banca Naţională a României să-l recunoască drept unul dintre principalii salvatori ai aurului României şi Poloniei depozitat la Mănăstirea Tismana, în operaţiunea ultrasecretă ce a purtat numele de cod “Neptun”. Până la rezolvarea acestor cerinţe, Radu Ciuceanu se luptă de 10 ani în instanţă cu un grup de “escroci imobiliari” care vor să ocupe sediul INST pe 25 ianuarie a.c., deşi nu au cum să fie moştenitorii clădirii, pentru că aceasta a fost sediu conspirativ al Serviciului Special de Informaţii şi apoi al Securităţii, după care a devenit locuinţă comună pentru Tudor Arghezi şi… Valentin Ceauşescu. Recent, Academia Română a omagiat luptătorii anticomunişti şi activitatea profesorului dr. Radu Ciuceanu printr-un eveniment deosebit care a marcat împlinirea a 25 de ani de la fondarea INST. Am vrut să aflăm cum se pregăteşte de invadarea sediului reputatului Institut ultimul luptător cu arma în mână din Academia Română.
Victor Roncea: Cum v-aţi simţit în Aula Magna a Academiei când aţi fost sărbătorit dumneavoastră şi de ce nu, opera dumneavoastră, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, care a împlinit un sfert de veac de existenţă?
Radu Ciuceanu: Îmi permiteţi să vă corectez, în primul rând s-a pus accentul pe ctitoria acestui institut născut sub egida Academiei, iniţial. Eu am fost, fără notă peiorativă sau encomiastică un produs secundar! Institutul, sunt convins că, dacă nu aş fi existat, tot s-ar fi zălmislit, fiindcă cineva, cândva, unul sau mai mulţi, ar fi împrumutat ideile noastre, ţelurile, şi poate chiar şi efortul nostru de a iniţia şi dezvolta un aşezământ sau fundaţie care să aibe în perimetrul său istoria atât de răvăşită şi precară a ultimilor 45 de ani de dictatură impusă de peste Nistru.
Victor Roncea: V-aţi bucurat atunci, în acea zi solemnă, de o înaltă clasă de vorbitori, începând chiar cu noul preşedinte al Academiei Române, energicul istoric Ion Aurel Pop. Din câte ştiu, dumneavoastră aţi fost un vechi militant al promovării domniei sale ca preşedinte al celei mai prestigioase instituţii din România, Academia care, de ce să nu o spunem, a avut mult de suferit, cu numeroşi membri de marcă închişi şi chiar ucişi în închisori de către bolşevici şi care s-a aflat în pragul desfiinţării sale de către regimul de ocupaţie.
Radu Ciuceanu: Da, dânsul a fost cel care a deschis focul, să zic aşa, şi a rezumat în câteva fraze misiunea noastră, activitatea noastră în cuprinsul acelui pătrar de veac care s-a scurs de atunci. Tot dânsul a făcut puntea între marea sărbătoare a împlinirii a 100 de ani de la coagularea poporului român în fruntarele sale fireşti şi munca noastră de istorici. Aş vrea să memorez un moment emoţionant, când în deschidere corul Patriarhiei Române, adus clandestina machinamenta prin Vicarul Patriarhal Varlaam Ploieşteanu, a intonat Imnul Naţional, urmat de rugăciunea Tatăl Nostru exprimată cu har şi melodic. Am văzut, am auzit şi am recunoscut în vorbitori istoria ilustrată prin personalităţi prezente care îşi depănau atunci amintirile de la Nicolae Văcăroiu, fostul prim-ministru ce a semnat entuziasmat actul de naştere al instituţiei noastre, până la academicianul Victor Spinei ce a improvizat pe loc un mesaj de îndemn în continuarea activităţii INST-ului, neomiţând faptul că acum 40 de ani a avut prilejul, pe un şantier de arheologie să facă cunoştinţă cu subsemnatul. Printre primii vorbitori s-a remarcat şi mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, citit şi interpretat cu multe informaţii despre activitatea noastră de către Episcopul-Vicar Patriarhal Varlaam Ploieşteanul de care mă leagă o prietenie statornică. Dar a existat un moment de vârf, aşa este, când în Aulă l-am primit cu ochi recunoscători pe patriarhul istoricilor din România, pe domnul academician Dan Berindei. A vorbit puţin, dar concentrat pe efortul colectivului nostru, şi a menţionat realizările nostre, cele 150 de volume publicate şi 100 de numere ale Arhivelor Totalitarismului, prin strădania cercetătorilor noştri care au petrecut mii de ore de cercetare, în arhive şi pe teren şi de redactare, la Institut.
Victor Roncea: Aţi memorat o caracterizare a Institutului ce a întregit discursul său?
Radu Ciuceanu: Evident că mi s-a încrustat în memorie. Nu uitaţi că sunt fost deţinut politic! Pot să vă recit pe loc sute de versuri, care ne-au ţinut vii în temniţă, cum sunt cele ale lui Eminescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic sau Sergiu Mandinescu, colegul meu de luptă şi de închisoare. De la Dan Berindei citire: “Da, domnilor, trebuie să recunoaştem că acest institut, prin activitatea sa, temeinică şi neîntreruptă, este un organism viu şi productiv, spre deosebire de alte institute ale noastre pe care le lasă în urmă”. Încheierea, a fost susţinută con brio de un membru corespondent al Academiei, directorul Institutului de Sociologie, domnul profesor Ilie Bădescu, veteran al institutului nostru şi una dintre cele mai scăpărătoare minţi ale Academiei Române, care a susţinut ideea noastră de a se ridica în complexul Catedralei Naţionale un monument al jertfei anticomuniste.
Victor Roncea: Vă felicit pentru aceasta şi sper că Patriarhul va ţine cont de ea. Am observat pe parcursul evenimentului de la Academie, la care am avut onoarea să particip, că pe ecranele dispuse în Aula aţi proiectat şi chipul arhimandritului Gherasim Iscu, cu care aţi fost şi în mişcarea de rezistenţă şi închis. Cum i se omagiază în prezent martirajul, pentru că ştiu că există mărturii, inclusiv ale pastorului Richard Wurmbrandt, privind moartea sa martirică, de Craciun, la Târgu Ocna, de mână cu unul dintre torţionarii săi, acum bolnav şi el, pe care l-a iertat şi care şi-a dat duhul tot în acea noapte…
Radu Ciuceanu: Vreţi să vă spun cum? În nici un fel, domnule reporter! Sunt foarte mâhnit atât de modul în care îi este tratată memoria de către BOR, cât şi de către BNR. Am înţeles că Papa când vine în România, peste câteva luni, mai beatifică o serie de martiri anticomunişti catolici. Foarte bine! Dar dacă un copil sau un tânăr din ziua de azi va asista la comentariile care vor însoţi aceste demersuri de sanctificare, ce va înţelege? Că în România au fost doar martiri catolici, nu? Dar miile de preoţi şi monahi ortodocşi închişi, sutele de prelaţi care au fost ucişi, credincioşii, cu zecile de mii, unde sunt? Iată acest caz: bietul Gherasim plecat de lângă Valeriu Gafencu nu numai că şi-a iertat torţionarul dar l-a şi binecuvântat şi, asemenea tâlharului care l-a mărturisit pe Mântuitor pe Cruce, acesta a putut urca cu stareţul în Rai. Şi câte acte de sfinţenie n-au fost? Preoţi, cărturari, ţărani, militari, studenţi. De ce nu canonizăm şi noi cazurile clare – Arsenie Boca, Gherasim Iscu, Vasile Voiculescu şi altele şi altele, aşa cum au făcut ruşii, aşa cum fac, iată, catolicii? Este o întrebare pe care ne-o punem foarte mulţi din foarte puţinii supravieţuitori ai odiosului experiment bolşevic, din cei care mai suntem, încă, pe acest pământ. Am vrea şi noi, ăştia care mai trăim, dintre cei chinuiţi ca-n iad, să ne putem bucura de recunoaşterea Bisericii noastre, dacă de cea a statului nu am avut parte decât pentru a-şi spoi faţa de trădări câte unul sau altul dintre mititeii cocoşaţi pe sus.
Victor Roncea: Şi pe BNR de ce sunteţi supărat?
Radu Ciuceanu: Să spunem întristat… Domnule, Gherasim Iscu a salvat aurul României, domnule! Şi pe-al Poloniei, domnule! Un biet monah, acolo. Lui îi datorăm, fraţilor, aurul care mai e azi, cât mai e, că dacă nu era el, acum ne mai milogeam la ruşi şi pentru aurul câştigat de Mircea Vulcănescu şi Gheron Netta de la nemţi, nu numai pentru Tezaur. 4.035 de casete, 189,6 tone aur românesc şi aur polonez, 51 de casete, cu 2,7 tone aur, total 4.086 casete, cu 192,3 tone aur! Atât a fost depozitat la Mănăstirea Tismana de BNR în operaţiunea strict secretă “Neptun” pentru a se proteja averea României de jefuirea de către ruşii invadatori şi de furia nemţilor la retragere. Şi cine a fost stareţ în toată perioada? Părintele Gherasim Iscu! De ce credeţi că l-au chinuit şi, în final, l-au lăsat să moară de tuberculoză bolşevicii? Pentru că ne-a ajutat pe noi – cu mult curaj şi patriotism! – să ne ascundă nişte arme? Nu! Anchetatorii noştri, care majoritatea erau alogeni şi sub ordinele directe ale NKVD, l-au executat pentru aurul de la Tismana. Pentru că n-au pus mâna pe el deşi spionii sovietici au dat târcoale mânăstirii. Trei ani nici un călugăr nu a divulgat secretul absolut. Mai mult, când s-a pus problema eventualei descoperiri a aurului depozitat în pivniţa mănăstirii el este cel care a propus BNR ideea aparent năstruşnică dar cât de eficientă de a muta aurul în peştera de la poalele muntelui, cu posbilitatea de a nărui intrarea prin minare în caz de urgenţă. Sunt martor! Aşa s-a salvat aurul României şi cel încredinţat de Polonia BNR, până când a mai trecut din urgie. Şi unde este recunoaşterea BNR? În documentarul prezentat la inaugurarea unui muzeu acolo în peşteră e trecut că a murit la Poarta Albă, nu la Târgu Ocna. Nu şi-au făcut tema. Mai nimic despre imensa responsabilitate pe care a avut-o pe umeri protejând aurul românesc – e drept, cu toate autorităţile statului implicate, dar câtă responsabilitate…. şi nimic despre activitatea lui de mare conştiinţă în Mişcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia. Singurii care i-au recunoscut meritele au fost basarabenii. Culmea, Poşta Moldovei a scos în urmă cu câţiva ani o coliţă de colecţie cu chipul lui între alţi mărturisitori, poate pentru că a fost şi preot misionar în Transnistria. Cinste lor, ruşine nouă! Pe 21 ianuarie e ziua lui de naştere. Sunt curios dacă o să-şi aducă aminte cineva de tot ce v-am spus…
Victor Roncea: Ce proiecte de viitor aveţi?
Posted in Documentare, Top News Tags: Academia Romana, Aurul Poloniei, aurul Romaniei, BNR, BOR, bursa, Gherasim Iscu, INST, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Manastirea Tismana, Operatiunea Neptun, Parintele Gherasim Iscu, Radu Ciuceanu, Staretul de la Tismana, victor roncea 2 Comments »
Devoalarea “Brigadierului Securității”, Lucian Boia, și a rețelei de informatori și kominterniști a GDS provoacă un nou atac la adresa libertății presei și de exprimare din partea moștenitorilor ilegaliștilor bolșevici. GDS a anunțat ieri, 1 februarie 2019, că mă dă în judecată – împreună cu ziarul – pentru articolele din Evenimentul Zilei. Iată de ce:
După publicarea de către EvZ a materialului despre înființarea Grupului pentru Dialog Social de către un agent KGB – Silviu Brucan – și unul al Ungariei comuniste – Alin Teodorescu, de mână cu Pleșu și Liiceanu, s-au ridicat mai multe aspecte legale, pe care am dorit să le sintetizăm, conform unei opinii avizate. Una dintre cele mai avizate. Este vorba de Valerian Stan, fondator al CADA în 1990, fost șef al Departamentului de Control al Guvernului CDR, poziție din care a inițiat primele acțiuni de anticorupție la nivel înalt, care vizau devalizarea statului de către demnitari ai acestuia, fost director de programe și vicepreședinte al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH), fost președinte al Alianței Civice, colaborator al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România la elaborarea unor proiecte legislative şi pentru redactarea de sesizări penale specifice ș.a.m.d., în prezent membru al Consiliului director al Fundaţiei Centrul de Resurse Juridice (CRJ). Astfel am aflat și faptul că ilegalitățile prin care s-a făcut „transferul de proprietate” al Editurii Politice a PCR „au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci” sau de acum.
Reamintim pe scurt faptele, dovedite prin documente apărute în exclusivitate în EvZ: La data de 8 ianuarie 1990, Silviu Brucan, fondator al Grupului pentru Dialog Social, în calitate de reprezentant al Consiliului Frontului Salvării Naționale le aprobă colegilor săi de Grup, Gabriel Liiceanu și Alin Teodorescu, ocuparea sediului impozant din Calea Victoriei 120, care aparținuse UTC (pentru Nicu Ceaușescu) și care fusese trecut în acte în administrarea Minsterului Culturii, respectiv a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. La data respectivă organizația nu era constituită legal. Cei doi au preluat patrimoniul de lux al UTC transferat Ministerului Culturii fără acoperirea legii. Înregistrarea ca persoană juridică a GDS a avut loc după 22 ianuarie 1990.
Tot înainte de înființarea legală a GDS, Ministerul Culturii, prin Andrei Pleșu, la rândul lui membru fondator al GDS, aprobă înființarea asociației și acordă și o subvenție financiară neprecizată, în bani peșin, din fondurile Ministerului Culturii, pentru funcționarea organizației sale și a colegilor săi de Grup. Apoi, la 20 februarie 1990, Andrei Pleșu, în calitate de Ministru al Culturii, emite Ordinul nr 82, prin care anunță retroactiv, că de la data de 1 februarie 1990 „se înființează editura Humanitas” și „cu aceeași dată se numește drept director al editurii Humanitas domnul Gabriel Liiceanu”, tovarășul și colegul său de GDS. Prima librărie Humanitas apare pe domeniul GDS de pe Calea Victoriei 120: „Librăria din fundul curții” (documentele mai jos).
Conform memoriilor artistului Eugen Mihăescu, membru de Onoare al Academiei Române și fost ambasador al României la UNESCO, totodată cel care l-a găzduit pe Silviu Brucan la New York, în turneul acestuia din 1988, GDS a fost fondat de fapt în casa lipită de cea a lui Pleşu, de pe strada Paris, lângă Guvern, unde stătea cumnatul lui Pleșu, arhitectul Ascanio Damian, la rândul său membru fondator al GDS, și unde își făcuseră cartier general Iliescu și Brucan în zilele „revoluției”.
Iată opinia avizată a expertului consultat de EvZ în această speță, Valerian Stan: „La vremea săvârșirii lor, toate aceste fapte constituiau infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiuni ce se pedepseau cu închisoare până la 5 ani. Mă refer la ce-au făcut Brucan și Pleșu. În cazul celor care au intervenit pe lângă ei, avem de-a face cu infracțiunea de trafic de influență, care se pedepsea cu închisoare până la 10 ani. În același timp, prin modalitatea concretă în care au fost săvârșite, ele mai îmbrăcau și forma altor infracțiuni prevăzute și pedepsite la acea vreme de legea penală”. În ceea ce privește sediul GDS, având în vedere că acesta a fost însușit fraudulos “responsabili de toate cheltuielile statului din cei 29 de ani sunt cei care l-au atribuit illegal, respectiv Ministerul Culturii în solidar cu Andrei Pleșu”, ne spune specialistul în anti-corupție.
„Pentru fundamentarea unei cereri cu care m-am adresat CEDO, cerere pe care Curtea a comunicat-o în urmă cu șase ani Guvernului, am documentat atribuirea Editurii Politice de către ministrul Pleșu d-lui Liiceanu, editură care a devenit Editura Humanitas. Și care a adus apoi, din 1990 și până azi, frumoase beneficii și d-lui Pleșu și atâtor membri ai GDS.”, afirmă Valerian Stan, pentru a ne furniza apoi și o informație care ar trebui să dușeze puțin, cu apă rece, apologeții celor doi intelectuali de rasă și de casă ai tuturor regimurilor: „Ilegalitățile prin care s-a făcut acest «transfer de proprietate» au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci. Ordinul d-lui Pleșu nu doar că n-a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial, dar, cum aveam să descopăr cu ocazia de care spun, potrivit «dispoziţiilor interne» ale Ministerului era stabilit inclusiv că «acest document nu se fotocopiază şi nu se scoate în afara instituţiei»”. Dacă îl studiem puțin, înțelegem și de ce.
Ordinul în cauză, Nr. 82, prezintă nişte ciudăţenii: el este semnat şi ştampilat pe 19 februarie 1990 dar înregistrat pe 20 februarie şi se referă la viitor la o acţiune care deja s-a desfăşurat, de la 1 februarie, în baza unei Hotărâri din… 5 februarie. Dar, totuși, de ce trebuia ținut secret? Poate doar pentru a triumfa minciuna. Pentru că nu mai departe de acum doi, Mircea Vasilescu, fost redactor șef al revistei lui Andrei Pleșu „Dilema Veche”, mințea printre dinți într-o luare de poziție (drepți) pentru patronul său, afirmând că, cităm, „Dl Liiceanu a fost de fapt numit director la fosta Editură Politică: administrativ și birocratic, ăsta-i adevărul, pe bază de documente. Denumirea «Humanitas» (și nu doar denumirea) a apărut după.” Dar, după cum stă scris în Ordinul care trebuia să rămână secret, adevărul „pe bază de documente” stă tocmai invers: începând cu data de 1 februarie se înființează Editura Humanitas și cu aceeași dată se numește în funcția de director Liiceanu, cu un salariu de 5610 lei și o indemnizație de conducere de 300 lei, ocazie cu care editura nou înființată preia patrimoniul Editurii Politice a PCR.
Pomanagii tuturor regimurilor
Mircea Vasilescu este normal să mintă. Din 1993, Ion Iliescu i-a oferit lui Andrei Pleșu plata integrală a revistei „Dilema”, cu salarii, angajaţi intelectuali (sau intelectuali angajaţi?), şoferi, maşini, sediu, birouri, secretare, căldură, electricitate, apă caldă, hârtie igienică, tipar, portar. Era vremea când Iliescu limita apariţia ziarului „România liberă” prin stoparea difuzării hârtiei de tipar de la unicul distribuitor, Fabrica Letea. La „Dilema” nu existau însă… dileme existenţiale. Salariul gros, inclusiv al lui Mircea Vasilescu, revărsat din buzunarele contribuabililor în conturile intelectualilor, curgea valuri. Chermeza ideologică decontată de Fundaţia Culturala Română a mers ca unsă peste un deceniu, şi sub Constantinescu şi apoi, din nou, sub Iliescu. Ar putea oare un contabil bun să facă un total, pentru o firmă cu zeci de angajaţi și o publicație cu cheltuielile aferente, timp de 11 ani? Oare se putea face un spital pentru copiii bolnavi de cancer din banii aceștia?
Materialele integrale și documentele probatoare, mai jos:
GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul ungar (II)
Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO
Sursa: Roncea.Ro
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Top News Tags: Academia Romana, adrian nastase, alin teodorescu, Andreea Pora, andrei plesu, Brigadierul Securitatii, cie, CNSAS, die, Dilema, dilema veche, Editura Politica a PCR, eugen mihaescu, Evenimentul Zilei, Gabriel Liiceanu, GDS, Grupul pentru Dialog Social, Humanitas, Ioan Aurel Pop, KGB, Lucian Boia, Mircea Vasilescu, plagiatoarea Pora, sie, Silviu Brucan, UM 0225, UM 0225 „anti-emigrație”, valerian stan, victor roncea 4 Comments »
Volumul 2 din cartea de povești științifico-fantastice “Cum am trecut prin comunism” a autorului de romane de ficțiune Lucian Boia se pare că a fost deja tipărit. Volumul 1 se oprește la intrarea tânărului viitor propagandist comunist în partid și studenție. Oare ce o să facă Liiceanu acum cu al doilea volum livrat sub forma unei biografii care menține opera lui Lucian Boia la numitorul ei comun: falsificarea?
Dan Andronic are trei variante pentru patronul Humanitas și revista 22 a GDS.
Detalii și documentele, mai jos, din Evenimentul Istoric:
RL: Cazul Boia și Securitatea ar trebui să intre în atenția Comisiei de Control SIE
Sursa Doc: CNSAS via Roncea.Ro
Posted in Colimatorul, Documentare, Top News Tags: 22, Academia Romana, Andreea Pora, Catherine Durandin, Cazimir Ionescu, cie, CNSAS, colaborator al Securitatii, Colegiul CNSAS, Constantin Buchet, Cum am trecut prin comunism, Dan Andronic, Departamentul Securitatii Statului, die, dss, editura humanitas, Editura Vremea, Eminescu, Eminescu si Transilvania, Evenimentul Istoric, Evenimentul Zilei, EvZ, fundatia soros, Gabriel Liiceanu, GDS, Germina Nagâț, Germina Nagit, Humanitas, Ioan Aurel Pop, ioan scurtu, Istoria Adevarul si Miturile, Istorie și mit în conștiința românească, Liiceanu, Lista cu Boia, Lucian Boia, Lucian Boia Securitate, Mădălin Hodor, Memoria, Micaela Ghitescu, Mihai Eminescu, Mihai Eminescu - Romanul Absolut, Realitatea TV, reteaua soros, Revista Memoria, Romania mea comunista, romanul absolut, Securitatea, Sorin Lavric, soros, Soros Open Network, Sulfina Barbu, UM 0225, UM 0225 „anti-emigrație”, victor roncea, Vladimir Tismaneanu 2 Comments »
Fundatia Maresal Averescu a dus la bun sfarsit ce am incercat sa fac incepand cu acum vreo 10 ani. Mai asteptam inca 10 ani probabil ca sa vedem si statuia geamana in satul Babele sau in Ismail, aflate pe pamantul romanesc al Basarabiei strabune, asa cum am propus. Bustul e gata. Se ofera cineva? Pana atunci, sa ne bucuram de ce vedem. Doamne, ajuta!
PS: Bustul a fost inaugurat de Ziua Veteranilor si Sfantul Victor. Multumesc! 
Stirea: Duminică, 11 noiembrie, Fundația „Mareșal Alexandru Averescu” în colaborare cu Primăria Municipiului București, Divizia 2 Infanterie „Getica” și Arhivele Militare Naționale Române a organizat un ceremonial militar și religios cu ocazia dezvelirii bustului Mareșalului Alexandru Averescu, personalitate marcantă a istoriei naționale, comandantul Armatei a II-a în timpul Primului Război Mondial, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918), precum și membru de onoare al Academiei Române.
La ceremonialul militar și religios au participat Șeful Statului Major al Apărării, general Nicolae-Ionel Ciucă, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica” și președinte al Fundației „Mareșal Alexandru Averescu”, general de brigadă Gheorghiță Vlad, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din București și Buzău, oficialități din cadrul Ministerului Apărării Naționale, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, cetăţeni ai municipiului București.
Ceremonialul a avut loc într-o zi specială, în care se comemorează 100 de ani de la încheierea Armistițiului,- între puterile Antantei și Imperiul German, armistițiu care a pus capăt Primului Război Mondial pe Frontul de Vest.
Bustul Mareșalului Alexandru Averescu realizat de către Valentin Tănase, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei, este poziționat pe Bulevardul Mărăști, loc cu o puternică rezonanță istorică, ce amintește de bătălia de la Mărăști, una dintre cele mai importante victorii românești din Marele Război.
Ceremonialul militar a fost asigurat de către militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
Foto: Cristina Nichitus Roncea (mai sus cu domnul Gavrila Filichi, militantul anticomunist si patimitor de la Brasov – 15 Noiembrie 1987, mai jos cu fostul detinut politic si luptator anticomunist cu arma in maini, profesorul Radu Ciuceanu)
Cititi mai multe despre locul natal al Maresalului Averescu, satul romanesc Babele din Ismail, la Basarabia-Bucovina.Info
Mai multe foto, aici:
Video: Roncea.Ro
Posted in Documentare, Top News Tags: Academia Romana, Alexandru Averescu, Babele, Basarabia, Basarabia-Bucovina, Basarabia-Bucovina.Info, Bugeac, Fundatia Maresal Alexandru Averescu, Gavrila Filichi, general Nicolae-Ionel Ciucă, Ismail, Maresalul Alexandru Averescu, maresalul averescu, Profesorul Radu Ciuceanu, Radu Ciuceanu, regiunea Bugeac, Romanii din Bugeac, Valentin Popa, victor roncea No Comments »
La împlinirea a 95 de ani Academicianul Dan Berindei a fost aniversat pe 1 noiembrie 2018 într-o ședință omagială la Academia Română la care au participat numeroase personalități ale lumii academice. În ciuda faptului că am avut un proces cu fiul său internaționalist pe caz de delict de opinie, mă leagă de profesorul Dan Berindei amintiri plăcute, între care și rapiditatea cu care a reacționat împreună cu regretata sa soție, Ioana Berindei, la un Apel făcut acum 10 ani, când o serie de oameni admirabili au reușit la inițiativa noastră să stopeze o profanare publică a Statuii Eroilor Pompieri din Capitală (foto cu semnături olografe alăturat).
“Am avut o țară minunată”, a afirmat istoricul în alocuțiunea sa, exprimându-și totuși speranța că “România nouă se va afirma și își va arăta – eu i-aș spune chiar – veșnicia. Pentru că are o putere de rezistență incredibilă…”. “De-a lungul vieții mele am avut un singur reper: România!”, a mai spus academicianul nonagenar (vedeți discursul integral în video). Președintele Academiei, profesorul Ioan Aurel Pop a spus în încheiere că își dorește să-l aniverseze pe academician și la centenar: “Ne-ați inspirat încredere și în instituția noastră, Academia Română, ai cărei toți președinți în viață se află aici, ați exprimat încredere în Biserică, al cărei Întâistătător se află aici, ați exprimat încredere în instituțiile acestei țări și mai ales în poporul român, ceea ce ne dă curaj și ne dă puterea de a merge înainte și de a vă urma exemplul. Mulțumim!”. Din partea Preafericitului Patriarh Daniel, academicianul a primit cu emoție „Ordinul Sf. Ioan Gură de Aur”.
Mai jos două filmări, o serie de fotografii de la eveniment și știrile agenției de presă a Patriarhiei Române. La Mulți Ani!
Publicat de Florin Nicolaie
Basilica: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit joi academicianului Dan Berindei „Ordinul Sf. Ioan Gură de Aur” cu ocazia împlinirii vârstei de 95 de ani.
Evenimentul a avut loc în cadrul unei sesiuni aniversare desfășurată în Aula Academiei Române dedicată Academicianului Dan Berindei.
Preafericirea Sa a elogiat personalitatea istoricului Dan Berindei și a evidențiat cele mai importante valori care îl definesc:
„Pasiunea sa pentru cercetarea științifică, respectul pentru adevărurile istoriei, preocuparea permanentă pentru deschidere și cooperare i-au adus un loc de seamă între personalitățile care animă și care vor continua să inspire multe generații de istorici, cercetători și oameni de cultură” a precizat Patriarhul României.
„Opera Academicianului Dan Berindei trebuie cunoscută și cinstită fiind un îndemn la o mai bună cunoaștere a identității românești, a dezvoltării noastre și dăinuirii noastre spirituale în istorie”.
„Cultura și spiritualitatea țării noastre se arată în preocuparea sa permanentă pentru promovarea valorilor perene ale neamului românesc și ale recunoștinței față de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conștiinței de neam a unității de limbă și credință a comuniunii de cuget și simțire românească” a spus Preafericirea Sa.
Academicianul Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române, a spus că istoricul Dan Berindei ne transmite o lecție de viață:
„Este greu să prețuim și mai ales să valorizăm virtuți umane precum adevărul și dreptatea. Este capital să urmărim în viață să avem adevăr și dreptate dar niciuna din aceste virtuți nu se poate face fără iubire și bunătate”.
„Cred că asta este lecția de viață pe care ne-o transmite istoricul Dan Berindei și cred că e bine să prețuim mesajul domniei sale care este unul autentic, unul de membru al elitei intelectuale a României într-o vreme de cumpănă”, a subliniat Președintele Academiei Române.
În continuare au luat cuvântul Acad. Eugen Simion, Președintele Secției de Filologie și Literatură și Acad. Răzvan Theodorescu, Vicepreședinte al Academiei Române.
Dan Berindei
Acad. Dan Berindei este un istoric român licențiat în istorie și filosofie al Universității din București (1945), doctor în istorie (1969). Este membru titular al Academiei Române (din 1992). Din 1996 este președintele Secției de Știinte Istorice și Arheologie al Academiei Române.
Dan Berindei este un descendent al domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Sesiunea aniversară a Academiei Române, cu prilejul sărbătoririi Academicianului Dan Berindei, Preşedinte de onoare al Secției de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, la împlinirea vârstei de 95 de ani. Joi, 01 noiembrie 2018:
Aniversarea împlinirii a 95 de ani de viaţă a Domnului Academician Dan Berindei este o mărturie a unei bogate activități desfășurate în slujba promovării istoriei şi culturii naţionale româneşti, fiind astăzi Preşedinte de onoare al Secției de Ştiinţe Istorice şi Arheologice a Academiei Române.
Pasiunea sa pentru cercetarea ştiinţifică, respectul pentru adevărurile istoriei şi preocuparea permanentă pentru deschidere şi cooperare, i-au adus un loc de seamă între personalităţile care animă şi care vor continua să inspire multe generaţii de istorici, cercetători şi oameni de cultură.
Opera Academicianului Dan Berindei trebuie cunoscută şi cinstită, fiind un îndemn la o mai bună cunoaștere a identității şi demnității românești, a dezvoltării şi dăinuirii noastre spirituale în istorie.
A publicat aproape 800 de lucrări științifice, din care aproape 100 de cărți, în special referitor la istoria politică universală și românească a secolelor XVIII-XX, precum și istoria culturii, printre care volumele „Revoluția română din 1821” (1991), „Societatea românească în vremea lui Carol I” (1992), „Diplomația românească modernă” (1995), „Revoluția română din 1848-1849: Considerații și reflecții” (1997), „Românii și Europa în perioadele premodernă și modernă” (1997), „Orașul București, reședință și capitală a Țării Românești 1459-1862” (1963, 2012).
A sprijinit proiectul „Istoria monahismului românesc”, în 3 volume, proiect comun al Academiei Române şi Patriarhiei Române.
Vocația sa de a evoca raze şi chipuri de lumină din istoria, cultura şi spiritualitatea ţării noastre, se arată în preocuparea sa permanentă pentru promovarea valorilor perene ale neamului românesc şi cultivarea recunoştinţei faţă de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conştiinţei de neam, a unităţii de limbă şi credinţă, a comuniunii de cuget şi simțire românească.
Ca semn de aleasă prețuire şi binecuvântare, oferim Domnului Academician Dan Berindei Ordinul Sfântul Ioan Gură de Aur al Patriarhiei Române.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Dăruitorul vieții şi al tuturor binefacerilor, să dăruiască Domnului Academician Dan Berindei ajutorul Său sfânt în toată lucrarea de promovare a unităţii şi demnităţii poporului român.
Întru mulţi şi fericiţi ani, Domnule Academician!
Cu deosebită stimă şi binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Sursa: Roncea.Ro
Posted in Documentare, Top News Tags: 95 de ani, Academia Romana, Dan Berindei, ilie badescu, Ioan Aurel Pop, Patriarhul Daniel, Radu Ciuceanu, victor roncea 1 Comment »
LUMINILE (ŞI UMBRELE) CENTENARULUI
BURSA 12.10.2018
Reputatul istoric Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, ne-a făcut onoarea de a ne acorda un interviu pe tema Anului Centenar, a luminilor şi umbrelor lui, între cele din urmă numărându-se provocările eternizate ale unor forţe revanşarde, atât din vestul imediat al României, cât şi, evident, din răsăritul ei, dar şi excrescenţele lor din interiorul instituţiilor şi a societăţii româneşti. Despre acestea, profesorul Ioan Aurel Pop consideră că “unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara României înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâneşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere «privilegiaţi», pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE”.
“Din moment ce “elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, că aceştia sunt loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături, trebuia scos din programele şcolare “inamicul” numit istorie şi mai ales cel numit Istoria românilor”, se revoltă academicianul.
Cum după anul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri urmează aniversarea Tratatului de la Trianon – pentru care se pregăteşte asiduu ţara vecină, Ungaria -, istoricul Ioan Aurel Pop ne reaminteşte că “Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta”. Academicianul ne mai asigură că există modalităţi de îndreptare ale unor disfuncţionalităţi ale sistemului educaţional (şi nu numai) şi că “Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale”.
Interviu cu istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi preşedintele Academiei Române – Partea a II-a.
Victor Roncea: Academia Română a dat un şir de martiri sub comunism, de la Nichifor Crainic, închis 15 ani fără nicio condamnare, la Alexandru Lapedatu şi Gheorghe Brătianu, ucişi în temniţele bolşevice. Cum îi evocă Academia Română? Pregătiţi un volum special prin Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului aflat sub egida Academiei?
Academician Ioan Aurel Pop: În 1948, adică acum 70 de ani, Academia Română a fost aproape distrusă. Zeci de academicieni au fost excluşi din înaltul for, o mare parte dintre ei au fost întemniţaţi, iar unii şi-au sfârşit zilele în detenţie, mai ales la Sighet, dar şi în alte părţi.
Academia va marca, desigur, aceste triste şi tragice evenimente. Istoricii din cadrul instituţiei au studiat toate aceste lucruri, au cercetat în arhive, au cules mărturii orale, au studiat jurnale, memorii, documente, articole, studii şi cărţi despre acest subiect.
Până la sfârşitul acestui an, Academia va organiza în Aulă un simpozion comemorativ închinat acestor personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti ajunse victime ale unui regim de represiune, care a urmărit decimarea elitei noastre. Sunt convins că, în urma acestei manifestări, vor rezulta noi contribuţii menite să fie reunite într-un volum.
Victor Roncea: Întrebarea precedentă este pusă cu gândul la manualele de istorie de azi care nu cuprind aproape deloc referiri la această jertfă imensă adusă de poporul român în perioada regimului comunist, ca şi despre rezistenţa armată îndelungată din munţi, unică în spaţiul ex-sovietic, întreţinându-se şi azi falsa ştampilă denigratoare aplicată românilor, de “popor vegetal”. De asemenea, regretatul academician Dinu C. Giurescu deplângea atât conţinutul acestor manuale, cât şi reducerea orelor de Istorie. Care este opinia dumneavoatră şi cum poate fi îndreptată această situaţie? Cum poate un tânăr din România de azi să beneficieze de o educaţie sănătoasă (care să înfrângă hipnoza digitală) şi care credeţi că este o posibilă soluţie de ieşire a României din criza de subcultură în care se zbate (de la “Generaţia Pro” am ajuns la “Generaţia Facebook”, care nici măcar nu mai citeşte, ci dă doar “Like”)?
Academician Ioan Aurel Pop: Să le luăm pe rând! Manualele de istorie nu mai pot reflecta nimic. După experimente penibile, cu “Decebal – buze senzuale” şi cu poezii de Ştefan Roll pe post de izvoare istorice, ar fi putut să urmeze o echilibrare a situaţiei, fiindcă aveam şi avem încă specialişti buni. Dar am pierdut între timp obiectul muncii, pentru că orele de istorie s-au redus ori s-au scos cu totul. Cu alte cuvinte, ajungând în epoca digitalizării şi chiar a robotizării, unii decidenţi au ajuns la concluzia că Istoria (adică Memoria) devine complet inutilă şi chiar primejdioasă. Minţile spălate pe care vor să le edifice unii dintre aceşti lideri nu mai au nevoie de cunoştinţe istorice, fiindcă acestea îl pot instrui pe individ, îl pot învăţa să distingă între un templu grec şi o biserică barocă, îi pot deschide mintea cu referire la valori, la morală, la spiritul critic. Evident, unii, naivi şi stupizi – dacă nu ar fi şmecheri sau mercenari – cred că prin eradicarea istoriei ca formă de cunoaştere a vieţii oamenilor se distruge spiritul naţional. Cred că dacă elevii învaţă câte ceva despre actele de demnitate din trecut, inclusiv despre jertfele alor noştri, despre rezistenţa din munţi sau despre anumite priorităţi româneşti în lume, tinerii ar putea deveni mândri de neamul lor şi l-ar putea iubi prea mult. Din moment ce “elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, că aceştia sunt loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături, trebuia scos din programele şcolare “inamicul” numit istorie şi mai ales cel numit “istoria românilor”. Situaţia s-ar putea schimba doar prin introducerea unui program raţional şi armonios de educaţie, în cadrul căruia raportul dintre domeniile ştiinţele exacte şi disciplinele cele sociale şi umane să fie unul judicios. Până atunci, în loc să pregătim oameni inventivi care să fie capabili să facă roboţi, pregătim noi de-a dreptul roboţi umani, buni ca să execute ordinele unor “aleşi”.
Victor Roncea: Cum ar putea fi promovate marile şi autenticele valori intelectuale ale României la nivel european şi internaţional?
Academician Ioan Aurel Pop: Oamenii, care sunt fiinţe supuse erorii şi coruptibile (în sensul dat termenului de Jean-Jacques Rousseau), au nevoie de educaţie ca să se umanizeze. Soluţia este, prin urmare, o educaţie armonioasă şi echilibrată, plină de cunoştinţe extrase din experienţa de viaţă a omenirii. Ceea ce se face mai mult azi la şcoală – în ciuda celor care combat memorarea mecanică – se bazează pe tehnici şi nu pe cunoştinţe profunde, pe idei perene, pe valori care s-au validat. Cu alte cuvinte, îi învăţăm pe copii şi pe tineri să folosească laptopul, tableta, telefonul mobil, să acceseze date variate, să comunice electronic, să intre pe baze de date şi pe reţele de socializare, să completeze o fişă, să extragă bani de la bancomat, să scrie un comentariu politic sau unul sportiv etc.. Altfel spus, oamenii devin treptat mecanisme, încetând să mai fie subiecţi sociali. Evident, se mai poate remedia această stare, dar cine să ne asculte?
Victor Roncea: Între numele uitate sau chiar complet necunoscute ale militanţilor pentru Marea Unire pedepsiţi pentru patriotismul lor se regăsesc Martirii Basarabiei şi ai Transilvaniei. Nu este prea cunoscut faptul că ruşii, chiar în timpul primei ocupaţii, din 1940, i-au căutat cu liste negre făcute de NKVD pe toţi cei care au votat şi luptat pentru unirea Basarabiei cu ţara în 1918. Cei mai mulţi au fost deportaţi sau/şi ucişi în lagăre. La fel, în Transilvania, autorităţile ungare şi cele locale maghiare care s-au activat după Diktatul de la Viena au ucis şi chinuit români care în 1918 ajutaseră la înfăptuirea Marii Uniri. Unde ar trebui să fie locul acestora, cu excepţia celui ocupat în galeria eroilor necunoscuţi ai neamului? Academia ar putea colabora cu Biserica naţională pentru canonizarea unora dintre aceste mari modele de românism?
Academician Ioan Aurel Pop: Natural, sunt mai multe moduri de a-i răsplăti pe eroi şi toate societăţile civilizate au făcut şi fac asta. Primul pas este cunoaşterea acestor sacrificaţi, cunoaşterea faptelor lor şi evidenţierea semnificaţiei actelor lor. Or, asta nu se poate face fără disciplinele identitare, fără istorie, fără geografie, fără etnografie, fără limba şi literatura română, fără latină, fără istoria bisericii etc.. Academia Română s-a înfiinţat ca să creeze România, să susţină acest imens edificiu, să cultive limba, istoria şi folclorul şi să educe poporul în spiritul conservării şi augmentării identităţii noastre de români. Nu voi înţelege niciodată de ce, pentru unii “analişti” şi “formatori de opinie”, este legitim să fii “bun american”, sau englez, sau francez, sau german, dar este greşit să fii român! Fireşte, Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale.
Victor Roncea: Care personalităţi ale Marii Uniri şi ce mari fapte premergătoare Unirii vă sunt mai îndrăgite?
Academician Ioan Aurel Pop: Mi-s dragi cu toţii şi parcă-i văd aievea vorbind, plângând şi grăbind spre Alba Iulia. În Basarabia, a devenit antologic Alexei Mateevici, “moldoveanul” care a scris cea mai frumoasă poezie închinată limbii române. Din Bucovina, îl rechem pe Ciprian Porumbescu, care şi-a pus tot dorul de ţară în “Balada” sa ori în opereta “Crai Nou”. În Transilvania, sunt mulţi, dar sunt vegheaţi de “Badea George” (Gheorghe Pop de Băseşti), cel care s-a dus bătrân şi bolnav pe Câmpul lui Horea, la Bălgrad şi care s-a stins la scurtă vreme după 1 Decembrie 1918, cu vorbele “Sloboade, Doamne, pe robul tău!”. A putut să meargă la Domnul numai după ce a făurit unirea românilor, numai după ce şi-a văzut împlinit marele său vis pământesc! Ca fapte, văd în trecut şi bune şi rele, aşa cum sunt şi oamenii, autorii faptelor. Noi, ca orice popor, nu am fost nici malefici şi nici angelici, ci am fost oameni. Fapte mari au fost cele ale plugarului care ştia să pornească plugurile, ale oierului înfrăţit cu natura, ale lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, ale lui Horea şi Tudor, ale lui Cuza şi Carol I, ale descoperitorului insulinei, ale inventatorului avionului, ale autorului “Istoriei românilor din Dacia Traiană” şi ale multor altora.
Victor Roncea: Care este dictonul dumneavostră favorit?
Academician Ioan Aurel Pop: Sunt multe şi mai ales proverbele latineşti pe care le comentez cu studenţii mei şi care sunt un adevărat izvor de înţelepciune. Acum îmi vine în minte unul închinat echilibrului: Est modus in rebus, adică “Este rânduială în lucruri”. Cu alte cuvinte, în viaţă nu poţi să faci tot ce vrei sau tot ce-ţi trece prin minte, ci numai ceea ce se cuvine, în raport cu semenii tăi, cu binele individual şi public, cu ordinea umană şi cosmică. “Rânduiala” aceasta din lucruri vine din experienţa trecutului omenesc şi priveşte spre viitor, cu scopul conservării umanităţii şi a omeniei, dar şi a părţii din omenire care se cheamă patrie. În cazul nostru, partea din omenire este România şi dacă ţinem la lumea aceasta privită drept cosmos, atunci trebuie să ţinem la România.
Victor Roncea: Ce ar putea să ne reunească?
Academician Ioan Aurel Pop: O, foarte multe! Eminescu ar zice “râul, ramul”, care ne vorbesc în limba lor tăcută. Ne pot uni strămoşii, care-şi dorm somnul de veci pe văile şi pe dealurile noastre. Cel mai bine ar fi să ne unească grija pentru viitor, adică pentru copiii şi nepoţii noştri, pentru că ţara nu este a noastră – ca să facem cu ea experimente riscante şi jenante – ci este a urmaşilor noştri, cum ar zice Ştefan cel Mare, prin pana lui Delavrancea. Ne-ar trebui un dram de adevăr şi unul de dreptate, aureolate de bunătate, iar toate acestea se pot obţine prin educaţia dobândită în familie şi în şcoală.
A consemnat VICTOR RONCEA
Posted in Documentare, Top News Tags: 1 Decembrie 1918, 1918, 22, Academia Romana, Academician Ioan Aurel Pop, Basarabia, Centenarul Marii Uniri, Centenarul Unirii, Eminescu, GDS, interviu, Ioan Aurel Pop, Lucian Boia, Luminile si umbrele Centenarului, marea unire, martiri, Mihai Eminescu, Mihai Sora, Presedintele Academiei Romane, propaganda maghiara, Revista 22, Romania, Romania-100, trianon, Ungaria, Universitatea Babeș-Bolyai, victor roncea, Ziarul Bursa 5 Comments »
BURSA 08.10.2018
Reputatul istoric Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, ne-a făcut onoarea de a ne acorda un interviu pe tema Anului Centenar, a luminilor şi umbrelor lui, între cele din urmă numărându-se provocările eternizate ale unor forţe revanşarde, atât din vestul imediat al României, cât şi, evident, din răsăritul ei, dar şi excrescenţele lor din interiorul instituţiilor şi a societăţii româneşti. Despre acestea, profesorul Ioan Aurel Pop consideră că “unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara României înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâneşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere «privilegiaţi», pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE”.
Cum după anul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri urmează aniversarea Tratatului de la Trianon – pentru care se pregăteşte asiduu ţara vecină, Ungaria -, istoricul Ioan Aurel Pop ne reaminteşte că “Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta”. Academicianul ne mai asigură că există modalităţi de îndreptare ale unor disfuncţionalităţi ale sistemului educaţional (şi nu numai) şi că “Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale”.
Interviu cu istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi preşedintele Academiei Române
Victor Roncea: Cum apreciaţi trivializarea spaţiului public şi aducerea acestui limbaj în mijlocul cetăţii, pe toate televiziunile, chiar cu susţinerea deschisă şi extrem de vocală a unor intelectuali, coborâţi la limbajul pe care românii de odinioară îl puteau auzi doar în gropile de gunoi ale oraşului?
Academician Ioan Aurel Pop: Fenomenul ţine, cred, de “beţia” de libertate care i-a cuprins pe români după 1989. Frustrările acumulate în vremea celor peste patru decenii de comunism (de toate felurile, de la internaţionalismul proletar până la naţionalism) i-au împins pe români la tot felul de excese. Or, libertatea – ca orice lucru omenesc – nu este absolută, ci este limitată de felurite reguli ale modului de a trăi în comunitate. Dezlănţuirile triviale de după 1989 s-ar fi putut potoli şi echilibra dacă societatea noastră nu ar fi fost lovită de o calamitate teribilă: degradarea şcolii româneşti la niveluri greu de imaginat, urmată de scăderea bruscă a nivelului de cultură generală. În timp ce, sub comunism, şcoala era un etalon de viaţă, majoritatea românilor fiind educaţi la lumina dictonului “ai carte, ai parte!”, după 1989 a biruit proverbul “care pe care” în orice condiţii, dar fără educaţie.
Au ieşit în prim plan “şmecherii”, agramaţii, “băieţii deştepţi”, îmbogăţiţii peste noapte etc. Azi, românii nu mai ştiu carte, nu mai ştiu dacă goticul este un stil sau un material de construcţie, confundă iluminismul cu iluminatul, dar înjură birjăreşte, se ascund după iniţiale sau după pseudonime, dau sentinţe, îi judecă pe savanţi, confundă academia de poliţie cu Academia Română. Când urmăresc comentariile unora de la finalul unor articole mă înfiorez, pentru că văd cum se revarsă gratuit valuri de ură endemică, exprimate licenţios şi agramat, cum sunt terfeliţi oameni de onoare ai acestei ţări, cum indivizi care se numesc “nimeni” înjosesc personalităţi ale culturii etc. Remediul este cunoscut: educaţia serioasă, din familie şi din şcoală! O guvernare care nu pune accent pe educaţie, pe cultură, pe cercetare, pe sănătate culege roadele groaznice despre care vorbim.
Victor Roncea: Pentru a ne axa pe luminile (şi umbrele) Centenarului, vă rog să îmi spuneţi în primul rând care este părerea dumneavoastră despre sigla cu care s-a promovat acest an – “ROMANIA-100” – din care lipseşte noţiunea Marii Uniri şi care a creat confuzie în rândurile generaţiilor fragede, ajunse să creadă că România a împlinit anul acesta 100 de ani. Chiar şi un renumit intelectual public, fost ministru al învăţământului în vremea lui Ion Iliescu şi Petre Roman, a afirmat că el este “mai bătrân decât România”. De asemenea, imaginea României Mari, cea pe care cu adevărat o aniversăm, a lipsit cu desăvârşire din spaţiul public. Cum putem remedia această confuzie?
Academician Ioan Aurel Pop: Am mai spus că “România-100” este o formulare cel puţin nefericită! Eu nu înţeleg cum se fac aceste lucruri de mare impact în societate fără o minimă consultare. Se poate ca unii să creadă că istoricii nu sunt buni de nimic şi nici nu sunt când e vorba, de exemplu, de tehnologia construcţiei de autostrăzi, dar atunci când este vorba de istorie … Cum să spui, să sugerezi sau să scrii că România are 100 de ani, când Romanii (Valahii) sau Ţări Româneşti avem atestate de circa un mileniu? Că aceste Romanii sau Ţări Româneşti s-au unit relativ târziu (după 1859) – ca şi mulţimea de ţări italiene sau de ţări germane – este cu totul altceva! Pe bună dreptate, anumiţi reprezentanţi ai unei naţiuni vecine – mai mult orgolioase decât mari – au zis că România are 100 de ani, iar ţara lor 1000 de ani! Şi nu pot fi blamaţi, pentru că noi ne-am făcut-o singuri. Iar acel intelectual respectabil nu este istoric, ci filosof, altfel ar fi făcut necesara corecţie. Din asemenea limitări ale existenţei noastre ca stat, mulţi seamănă vânt pentru ca noi să culegem furtună, iar noi ne lăsăm cu laşitate, învăluiţi în ignoranţă, în bătaia vântului. Eu nici nu aş cultiva în spaţiul public cu insistenţă “România Mare”, decât ca pe o mare împlinire istorică. Acea Românie nu mai există (de exemplu, în Bucovina nordică proporţia românilor a ajuns sub 20%), iar în Cadrilater este aproape inexistentă) şi noi, contemporanii, nu trebuie să ne concentrăm asupra ei, ci asupra a ceea ce avem astăzi şi nu ştim să chivernisim bine. Avem o ţară de mărimea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi ne purtăm cu ea de parcă ar fi o parte din deşertul african!
Victor Roncea: Anul Centenar al Marii Uniri aproape a trecut şi nu putem reţine multe manifestări şi realizări notabile. Dacă au fost, acestea au fost mai curând acţiuni particulare sau ale unor grupuri profesionale dedicate istoriei ţării, fără sprijinul statului. Dumneavoastră ce cunoştinţă aveţi de astfel de acţiuni? Şi unde a fost statul român în toată această perioada?
Academician Ioan Aurel Pop: În anul Centenarului Marii Uniri, statul român s-a pierdut în certuri sterile, în scandaluri interminabile, în acuze nefondate, în compromiterea intelectualităţii şi în subminarea ultimelor valori care mai rămăseseră nealterate. S-au dat pensii preferenţiale, s-au vânat plagiatori şi securişti (reali şi imaginari), s-au promovat în funcţii de conducere cele mai incompetente personaje şi au fost descurajaţi toţi aceia care, cu bună credinţă, încercau să schimbe ceva în bine. Între timp, în ţară, s-au tăiat pădurile, s-au poluat natura şi cultura, au proliferat manelele, s-au ruinat drumurile şi căile ferate şi, colac peste pupăză, s-au apucat unii, după ureche, de Centenar. Au fost, fără îndoială, şi iniţiative bune, sincere şi necesare în acest sens. Am văzut simpozioane decente, urmate de volume substanţiale, am văzut busturi şi statui bine făcute şi bine amplasate, am văzut elevi duşi la locurile memoriei noastre de către ghizi şi profesori bine pregătiţi, dar, evident, am văzut şi multă improvizaţie, mult amatorism, mult kitsch, multe acţiuni bifate “ca să fie”. Statul a dat şi bani pentru programe serioase (roadele lor nu se văd încă toate), dar a dat şi unor pretinse “entităţi majore” care profanează spaţiul nostru cultural, a dat şi unor protocronişti notorii, a dat şi unor ONG-uri improvizate şi s-a codit să dea unor instituţii solide şi verificate de sute de ani …
Victor Roncea: Spre deosebire de degringolada organizată care a fost indusă în instituţiile statului responsabile de aniversarea Centenarului, Ungaria finanţează o Comisie Trianon 100 care se ocupă sistematic cu răspândirea în limbi internaţionale a unor studii revizioniste cu privire la Tratatul de la Trianon. Astfel de opinii am întâlnit şi în presa de limbă română din România; îmi aduc aminte de un articol din publicaţia “Revista 22” a Grupului pentru Dialog Social în care se vorbea despre “injustul Tratat de la Trianon” şi “mitul Unirii de la 1 decembrie 1918”. Cum poate contracara România, sau măcar Academia Română, o astfel de propagandă antiromânească şi ce părere aveţi de această campanie de “demitizare” dusă cam de aceleaşi grupuri de interese de ani de zile? Consideraţi că există o propagandă organizată atât de la vestul apropiat cât şi de la estul României?
Academician Ioan Aurel Pop: Ungaria are o experienţă a propagandei de model european mai veche decât a noastră cu cel puţin două secole şi, fireşte, mult mai subtil organizată. Ungaria nu anunţă niciodată cu surle şi trâmbiţe ceea ce vrea să întreprindă în domeniul promovării intereselor sale, ci o face mai întâi. Iar atunci când reuşita este sigură, statul vecin iese la rampă cu “artileria grea” bine instruită şi bine întreţinută. Ungaria nu face serate dedicate evenimentelor sale la ambasade sau numai la ambasade, ci în mari universităţi, în muzee, biblioteci celebre, în fundaţii şi asociaţii, în săli celebre din ţările unde are interese de apărat. Ungaria nu duce (numai) istorici unguri să ţină conferinţe despre “adevărurile” sale, ci cointeresează profesori şi cercetători străini să facă asta. Ungaria nu publică lucrări în limbi străine despre “geniul maghiar” la edituri ungureşti şi nu le trimite ambasadelor să le promoveze, ci plăteşte edituri de cel mai înalt prestigiu, din SUA, Anglia, Franţa, Germania etc., să facă asta. Ungaria nu strigă sus şi tare că ungurii i-au învăţat pe germani nemţeşte şi că ungurii au inventat scrisul înainte de sumerieni sau că sub Câmpia Panonică sunt tuneluri abisale care conduc la Atlantic ori în centrul pământului – cum facem noi cu dacii şi cu tracii noştri, cu tăbliţele de la Tărtăria ori cu peşterile din Bucegi -, ci lucrează exclusiv cu profesionişti, care ştiu să promoveze ştiinţific anumite realităţi sau să dea aparenţă ştiinţifică unor mituri naţionale. Noi, în schimb, dincolo de toate stângăciile, ne autoflagelăm şi nu recunoaştem nici realităţile evidente care ne-au marcat. Grupul de Dialog Social şi Revista 22 s-au axat în parte, sub pretextul corectării exagerărilor din vremea dictaturii comuniste, pe negarea unor evidente valori româneşti. Eu sunt cel dintâi care combat discursul encomiastic despre România Mare, dar de aici şi până la condamnarea Trianonului este distanţă lungă. Prin Tratatul de la Trianon, marile puteri ale lumii au recunoscut dreptatea noastră istorică, visul de a cărui jale “ne-au răposat moşii şi părinţii”, cum ar zice Goga. Atunci, la 1918-1920, a fost o aproape deplină armonie între voinţa de unire a românilor şi voinţa marilor puteri de a consfinţi o nouă arhitectură politică internaţională. Decât să deplângem soarta Ungariei, mai bine ne-am ocupa de noi şi de necazurile noastre. Doar că, unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara României înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâneşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere “privilegiaţi”, pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE. Academia Română are un program bine articulat de promovare a valorilor româneşti, de sărbătorire a Centenarului, de publicare a unor lucrări în limbi de circulaţie internaţională etc., dar nu poate face singură ceea ce se cuvine. Pentru toate acestea, este nevoie de o anumită coordonare la nivel naţional, iar această coordonare nu există sau este extrem de firavă.
Victor Roncea: Anul Centenar merge mai departe, spre sărbătorirea Trianonului. Cum ne pregătim pentru această mare aniversare?
Academician Ioan Aurel Pop: Tratatul de la Trianon a mai fost un pretext de atacare a intereselor româneşti şi a istoriei românilor şi cu alte prilejuri. În disputa istorică dintre cele două ţări, este clar că dreptul istoric a devenit un subiect caduc. Dacă unii dintre factorii de răspundere din ţara vecină vor relua argumente din arsenalul de acum 100 de ani, nu vor beneficia de atenţia lumii civilizate. Aceste argumente erau de genul: geniul civilizator al maghiarilor în Europa Central-Orient5ală şi în “Bazinul Carpatic”; dreptul Ungariei asupra unor pământuri şi popoare stăpânite de un mileniu; înapoierea slavilor şi românilor în raport cu maghiarii; migraţia târzie şi ascunsă a românilor din Balcani spre regiunile transilvane; caracterul pastoral al românilor; incapacitatea românilor de a administra Transilvania etc. Asemenea idei cu vădit caracter rasial, discriminatoriu şi jignitor nu au ce să caute în disputele Europei contemporane. În Transilvania actuală (luată în sens larg) circa trei sferturi din populaţie este de etnie românească, maghiarii reprezentând cam 16-17% din populaţia totală a provinciei. Membrii Academiei Române s-au străduit mereu să prezinte obiectiv aceste date privitoare la Transilvania. Fireşte, în focul disputelor acute din vremea celor două războaie mondiale şi din timpul regimului de dictatură comunistă, spiritele s-au mai încins, iar sentimentele au dominat raţiunea de ambele părţi. Aniversarea Trianonului – cu toate stângăciile românilor – nu va putea schimba lumea şi nici realităţile din Transilvania. Este evident că statul român trebuie să vegheze mereu la respectarea drepturilor minorităţilor, la respectarea drepturilor omului în general, fără de care nu se poate construi o Europă a viitorului. Iar Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta.
Restul rămâne doar propagandă nostalgică, bună de studiat de către sociologi, politologi, psihologi.
A consemnat VICTOR RONCEA
(VA URMA)
Posted in Documentare, Top News Tags: 22, Academia Romana, Academician Ioan Aurel Pop, Basarabia, Centenarul Marii Uniri, Centenarul Unirii, GDS, interviu, Ioan Aurel Pop, Lucian Boia, Luminile si umbrele Centenarului, Mihai Sora, Presedintele Academiei Romane, propaganda maghiara, Revista 22, Romania, Romania-100, trianon, Ungaria, Universitatea Babeș-Bolyai, victor roncea, Ziarul Bursa 2 Comments »
Foto: Dinu Lazar
Profesorul Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, a devenit și membru corespondent al Academiei Române, ca o încununare firească a operei și carierei sale, după cum informează Agerpres și Basilica.ro.
Portalul Ziaristi Online ne prezintă criteriile care au stat la baza acestei alegeri, în articolul Profesorul Ilie Bădescu primit în Academia Română ca membru corespondent și decorat de Patriarhul României. La Mulți Ani celor doi sărbătoriți ai zilei, Preafericitul Daniel și Ilie Bădescu, de Sf. Ilie!
Iar Sociologia Azi, revista Institutului de Sociologie al Academiei Române, consideră nimerit să publice cu această ocazie un interviu cu profesorul Ilie Bădescu apărut în urmă cu exact 10 ani în Ziarul Lumina al Patriarhiei Române:
„În clipa de faţă, una dintre problemele grave ale României este mediocritatea elitei intelectuale. Până la urmă, o elită are sens atâta vreme cât răspunde problemelor reale, organice ale unei societăţi. Altminteri, elita respectivă este o simplă închipuire… Sunt oameni închipuiţi, cu pretenţii foarte înalte, dar care nu ştiu să răspundă somaţiilor societăţii reale şi nici nu sunt legaţi de acestea.“
Felicitări și Doamne, ajută!
Posted in Documentare, Top News Tags: Academia Romana, felicitari, ilie badescu, Institutul de Sociologie al Academiei Romane, membru al Academiei Romane, membru corespondent, membru corespondent al Academiei Romane, primirea in Academia Romana, primirea lui Ilie Bădescu în Academia Română, Prof Univ Dr Ilie Badescu, Profesorul Ilie Badescu, Revista Sociologia Azi, Sociologia Azi 1 Comment »
Ziaristi Online
February 14th, 2020 
VR 
