Posts Tagged ‘Academia Romana’

Mareșalul Alexandru Averescu, Sus! Fotografii de la inaugurarea bustului, de Ziua Veteranilor. Cu Radu Ciuceanu, Gavrilă Filichi și Victor Roncea. Hai în Basarabia istorică!

Fundatia Maresal Averescu a dus la bun sfarsit ce am incercat sa fac incepand cu acum vreo 10 ani. Mai asteptam inca 10 ani probabil ca sa vedem si statuia geamana in satul Babele sau in Ismail, aflate pe pamantul romanesc al Basarabiei strabune, asa cum am propus. Bustul e gata. Se ofera cineva? Pana atunci, sa ne bucuram de ce vedem. Doamne, ajuta!
PS: Bustul a fost inaugurat de Ziua Veteranilor si Sfantul Victor. Multumesc!

Stirea: Duminică, 11 noiembrie, Fundația „Mareșal Alexandru Averescu” în colaborare cu Primăria Municipiului București, Divizia 2 Infanterie „Getica” și Arhivele Militare Naționale Române a organizat un ceremonial militar și religios cu ocazia dezvelirii bustului Mareșalului Alexandru Averescu, personalitate marcantă a istoriei naționale, comandantul Armatei a II-a în timpul Primului Război Mondial, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918), precum și membru de onoare al Academiei Române.

La ceremonialul militar și religios au participat Șeful Statului Major al Apărării, general Nicolae-Ionel Ciucă, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica” și președinte al Fundației „Mareșal Alexandru Averescu”, general de brigadă Gheorghiță Vlad, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din București și Buzău, oficialități din cadrul Ministerului Apărării Naționale, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, cetăţeni ai municipiului București.

Ceremonialul a avut loc într-o zi specială, în care se comemorează 100 de ani de la încheierea Armistițiului,- între puterile Antantei și Imperiul German, armistițiu care a pus capăt Primului Război Mondial pe Frontul de Vest.

Bustul Mareșalului Alexandru Averescu realizat de către Valentin Tănase, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei, este poziționat pe Bulevardul Mărăști, loc cu o puternică rezonanță istorică, ce amintește de bătălia de la Mărăști, una dintre cele mai importante victorii românești din Marele Război.
Ceremonialul militar a fost asigurat de către militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Foto: Cristina Nichitus Roncea (mai sus cu domnul Gavrila Filichi, militantul anticomunist si patimitor de la Brasov – 15 Noiembrie 1987, mai jos cu fostul detinut politic si luptator anticomunist cu arma in maini, profesorul Radu Ciuceanu)

Cititi mai multe despre locul natal al Maresalului Averescu, satul romanesc Babele din Ismail, la Basarabia-Bucovina.Info

Mai multe foto, aici:

Video: Roncea.Ro

Academicianul Dan Berindei la 95 de ani: “Am avut o țară minunată. Cred încă în veșnicia României. A fost singurul meu reper – România!” Urările academicianului Ioan Aurel Pop și ale Patriarhului Daniel. FOTO / VIDEO RONCEA.RO

La împlinirea a 95 de ani Academicianul Dan Berindei a fost aniversat pe 1 noiembrie 2018 într-o ședință omagială la Academia Română la care au participat numeroase personalități ale lumii academice. În ciuda faptului că am avut un proces cu fiul său internaționalist pe caz de delict de opinie, mă leagă de profesorul Dan Berindei amintiri plăcute, între care și rapiditatea cu care a reacționat împreună cu regretata sa soție, Ioana Berindei, la un Apel făcut acum 10 ani, când o serie de oameni admirabili au reușit la inițiativa noastră să stopeze o profanare publică a Statuii Eroilor Pompieri din Capitală (foto cu semnături olografe alăturat).

“Am avut o țară minunată”, a afirmat istoricul în alocuțiunea sa, exprimându-și totuși speranța că “România nouă se va afirma și își va arăta – eu i-aș spune chiar – veșnicia. Pentru că are o putere de rezistență incredibilă…”. “De-a lungul vieții mele am avut un singur reper: România!”, a mai spus academicianul nonagenar (vedeți discursul integral în video). Președintele Academiei, profesorul Ioan Aurel Pop a spus în încheiere că își dorește să-l aniverseze pe academician și la centenar: “Ne-ați inspirat încredere și în instituția noastră, Academia Română, ai cărei toți președinți în viață se află aici, ați exprimat încredere în Biserică, al cărei Întâistătător se află aici,  ați exprimat încredere în instituțiile acestei țări și mai ales în poporul român, ceea ce ne dă curaj și ne dă puterea de a merge înainte și de a vă urma exemplul. Mulțumim!”. Din partea Preafericitului Patriarh Daniel, academicianul a primit cu emoție „Ordinul Sf. Ioan Gură de Aur”.

Mai jos două filmări, o serie de fotografii de la eveniment și știrile agenției de presă a Patriarhiei Române. La Mulți Ani!

Patriarhul Daniel a oferit academicianului Dan Berindei „Ordinul Sf. Ioan Gură de Aur”

Publicat de Florin Nicolaie

Basilica: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit joi academicianului Dan Berindei „Ordinul Sf. Ioan Gură de Aur” cu ocazia împlinirii vârstei de 95 de ani.

Evenimentul a avut loc în cadrul unei sesiuni aniversare desfășurată în Aula Academiei Române dedicată Academicianului Dan Berindei.

Preafericirea Sa a elogiat personalitatea istoricului Dan Berindei și a evidențiat cele mai importante valori care îl definesc:

„Pasiunea sa pentru cercetarea științifică, respectul pentru adevărurile istoriei, preocuparea permanentă pentru deschidere și cooperare i-au adus un loc de seamă între personalitățile care animă și care vor continua să inspire multe generații de istorici, cercetători și oameni de cultură” a precizat Patriarhul României.

„Opera Academicianului Dan Berindei trebuie cunoscută și cinstită fiind un îndemn la o mai bună cunoaștere a identității românești, a dezvoltării noastre și dăinuirii noastre spirituale în istorie”.

„Cultura și spiritualitatea țării noastre se arată în preocuparea sa permanentă pentru promovarea valorilor perene ale neamului românesc și ale recunoștinței față de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conștiinței de neam a unității de limbă și credință a comuniunii de cuget și simțire românească” a spus Preafericirea Sa.

Academicianul Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române, a spus că istoricul Dan Berindei ne transmite o lecție de viață:

„Este greu să prețuim și mai ales să valorizăm virtuți umane precum adevărul și dreptatea. Este capital să urmărim în viață să avem adevăr și dreptate dar niciuna din aceste virtuți nu se poate face fără iubire și bunătate”.

„Cred că asta este lecția de viață pe care ne-o transmite istoricul Dan Berindei și cred că e bine să prețuim mesajul domniei sale care este unul autentic, unul de membru al elitei intelectuale a României într-o vreme de cumpănă”, a subliniat  Președintele Academiei Române.

În continuare au luat cuvântul Acad. Eugen Simion, Președintele Secției de Filologie și Literatură și Acad. Răzvan Theodorescu, Vicepreședinte al Academiei Române.

Dan Berindei

Acad. Dan Berindei este un istoric român licențiat în istorie și filosofie al Universității din București (1945), doctor în istorie (1969). Este membru titular al Academiei Române (din 1992). Din 1996 este președintele Secției de Știinte Istorice și Arheologie al Academiei Române.

Dan Berindei este un descendent al domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Basilica.ro

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Sesiunea aniversară a Academiei Române, cu prilejul sărbătoririi Academicianului Dan Berindei, Preşedinte de onoare al Secției de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, la împlinirea vârstei de 95 de ani. Joi, 01 noiembrie 2018:


Binecuvântare pentru aniversare

Aniversarea împlinirii a 95 de ani de viaţă a Domnului Academician Dan Berindei este o mărturie a unei bogate activități desfășurate în slujba promovării istoriei şi culturii naţionale româneşti, fiind astăzi Preşedinte de onoare al Secției de Ştiinţe Istorice şi Arheologice a Academiei Române.

Pasiunea sa pentru cercetarea ştiinţifică, respectul pentru adevărurile istoriei şi preocuparea permanentă pentru deschidere şi cooperare, i-au adus un loc de seamă între personalităţile care animă şi care vor continua să inspire multe generaţii de istorici, cercetători şi oameni de cultură.

Opera Academicianului Dan Berindei trebuie cunoscută şi cinstită, fiind un îndemn la o mai bună cunoaștere a identității şi demnității românești, a dezvoltării şi dăinuirii noastre spirituale în istorie.

A publicat aproape 800 de lucrări științifice, din care aproape 100 de cărți, în special referitor la istoria politică universală și românească a secolelor XVIII-XX, precum și istoria culturii, printre care volumele „Revoluția română din 1821” (1991), „Societatea românească în vremea lui Carol I” (1992), „Diplomația românească modernă” (1995), „Revoluția română din 1848-1849: Considerații și reflecții” (1997), „Românii și Europa în perioadele premodernă și modernă” (1997), „Orașul București, reședință și capitală a Țării Românești 1459-1862” (1963, 2012).

A sprijinit proiectul „Istoria monahismului românesc”, în 3 volume, proiect comun al Academiei Române şi Patriarhiei Române.

Vocația sa de a evoca raze şi chipuri de lumină din istoria, cultura şi spiritualitatea ţării noastre, se arată în preocuparea sa permanentă pentru promovarea valorilor perene ale neamului românesc şi cultivarea recunoştinţei faţă de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conştiinţei de neam, a unităţii de limbă şi credinţă, a comuniunii de cuget şi simțire românească.

Ca semn de aleasă prețuire şi binecuvântare, oferim Domnului Academician Dan Berindei Ordinul Sfântul Ioan Gură de Aur al Patriarhiei Române.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Dăruitorul vieții şi al tuturor binefacerilor, să dăruiască Domnului Academician Dan Berindei ajutorul Său sfânt în toată lucrarea de promovare a unităţii şi demnităţii poporului român.

Întru mulţi şi fericiţi ani, Domnule Academician!

Cu deosebită stimă şi binecuvântare,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Basilica.Ro

Sursa: Roncea.Ro

IOAN AUREL POP: “Elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături. Trebuie să ținem la România. INTERVIU BURSA de Victor Roncea

LUMINILE (ŞI UMBRELE) CENTENARULUI

Oamenii au nevoie de educaţie ca să se umanizeze (II)

BURSA  12.10.2018

Reputatul istoric Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, ne-a făcut onoarea de a ne acorda un interviu pe tema Anului Centenar, a luminilor şi umbrelor lui, între cele din urmă numărându-se provocările eternizate ale unor forţe revanşarde, atât din vestul imediat al României, cât şi, evident, din răsăritul ei, dar şi excrescenţele lor din interiorul instituţiilor şi a societăţii româneşti. Despre acestea, profesorul Ioan Aurel Pop consideră că “unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara Româ­niei înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâ­neşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere «privilegiaţi», pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE”.

“Din moment ce “elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, că aceştia sunt loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături, trebuia scos din programele şcolare “inamicul” numit istorie şi mai ales cel numit Istoria românilor”, se revoltă academicianul.

Cum după anul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri urmează aniversarea Tratatului de la Trianon – pentru care se pregăteşte asiduu ţara vecină, Ungaria -, istoricul Ioan Aurel Pop ne reaminteşte că “Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta”. Academicianul ne mai asigură că există modalităţi de îndreptare ale unor disfuncţionalităţi ale sistemului educaţional (şi nu numai) şi că “Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale”.

Interviu cu istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi preşedintele Academiei Române – Partea a II-a.

Partea I –  Academician IOAN AUREL POP: “Avem o ţară de mărimea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi ne purtăm cu ea de parcă ar fi o parte din deşertul african!”. INTERVIU în ZIARUL BURSA de Victor Roncea (I)

Victor Roncea: Academia Română a dat un şir de mar­tiri sub comunism, de la Nichifor Crainic, închis 15 ani fără nicio condamnare, la Alexandru Lapedatu şi Gheorghe Brătianu, ucişi în temniţele bol­şe­vice. Cum îi evocă Academia Româ­nă? Pregătiţi un volum special prin Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului aflat sub egida Academiei?

Academician Ioan Aurel Pop: În 1948, adică acum 70 de ani, Academia Română a fost aproape distrusă. Zeci de academicieni au fost excluşi din înaltul for, o mare parte dintre ei au fost întemniţaţi, iar unii şi-au sfârşit zilele în detenţie, mai ales la Sighet, dar şi în alte părţi.
Academia va marca, desigur, aceste triste şi tragice evenimente. Istoricii din cadrul instituţiei au studiat toate aceste lucruri, au cercetat în arhive, au cules mărturii orale, au studiat jurnale, memorii, documente, articole, studii şi cărţi despre acest subiect.
Până la sfârşitul acestui an, Academia va organiza în Aulă un simpozion comemorativ închinat acestor personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti ajunse victime ale unui regim de represiune, care a urmărit decimarea elitei noastre. Sunt convins că, în urma acestei manifestări, vor rezulta noi contribuţii menite să fie reunite într-un volum.

“Unii decidenţi au ajuns la concluzia că Istoria (adică Memoria) devine complet inutilă şi chiar primejdioasă”

Victor Roncea: Întrebarea precedentă este pusă cu gândul la manualele de istorie de azi care nu cuprind aproape deloc referiri la această jert­fă imensă adusă de poporul român în perioada regimului comunist, ca şi despre rezistenţa armată îndelungată din munţi, unică în spaţiul ex-sovietic, întreţinându-se şi azi falsa ştampilă denigratoare aplicată românilor, de “popor vegetal”. De asemenea, regretatul academician Dinu C. Giurescu deplângea atât conţinutul acestor manuale, cât şi reducerea orelor de Istorie. Care este opinia dumneavoatră şi cum poate fi îndreptată această situaţie? Cum poate un tânăr din România de azi să beneficieze de o educaţie sănătoasă (care să înfrângă hipnoza digitală) şi care credeţi că este o posibilă soluţie de ieşire a României din criza de subcultură în care se zbate (de la “Generaţia Pro” am ajuns la “Generaţia Facebook”, care nici măcar nu mai citeşte, ci dă doar “Like”)?

Academician Ioan Aurel Pop: Să le luăm pe rând! Manualele de istorie nu mai pot reflecta nimic. După experimente penibile, cu “Decebal – buze senzuale” şi cu poezii de Ştefan Roll pe post de izvoare istorice, ar fi putut să urmeze o echilibrare a situaţiei, fiindcă aveam şi avem încă specialişti buni. Dar am pierdut între timp obiectul muncii, pentru că orele de istorie s-au redus ori s-au scos cu totul. Cu alte cuvinte, ajungând în epoca digitalizării şi chiar a robotizării, unii decidenţi au ajuns la concluzia că Istoria (adică Memoria) devine complet inutilă şi chiar primejdioasă. Minţile spălate pe care vor să le edifice unii dintre aceşti lideri nu mai au nevoie de cunoştinţe istorice, fiindcă acestea îl pot instrui pe individ, îl pot învăţa să distingă între un templu grec şi o biserică barocă, îi pot deschide mintea cu referire la valori, la morală, la spiritul critic. Evident, unii, naivi şi stupizi – dacă nu ar fi şmecheri sau mercenari – cred că prin eradicarea istoriei ca formă de cunoaştere a vieţii oamenilor se distruge spiritul naţional. Cred că dacă elevii învaţă câte ceva despre actele de demnitate din trecut, inclusiv despre jertfele alor noştri, despre rezistenţa din munţi sau despre anumite priorităţi româ­neşti în lume, tinerii ar putea deveni mândri de neamul lor şi l-ar putea iubi prea mult. Din moment ce “elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, că aceştia sunt loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături, trebuia scos din programele şcolare “inamicul” numit istorie şi mai ales cel numit “istoria românilor”. Situaţia s-ar putea schimba doar prin introducerea unui program raţional şi armonios de educaţie, în cadrul căruia raportul dintre domeniile ştiinţele exacte şi disciplinele cele sociale şi umane să fie unul judicios. Până atunci, în loc să pregătim oameni inventivi care să fie capabili să facă roboţi, pregătim noi de-a dreptul roboţi umani, buni ca să execute ordinele unor “aleşi”.

Primul pas este cunoaşterea martirilor este cunoaşterea faptelor lor şi evidenţierea semnificaţiei actelor lor

Victor Roncea: Cum ar putea fi promovate marile şi autenticele valori intelectuale ale României la nivel european şi internaţional?

Academician Ioan Aurel Pop: Oamenii, care sunt fiinţe supuse erorii şi coruptibile (în sensul dat termenului de Jean-Jacques Rousseau), au nevoie de educaţie ca să se umanizeze. Soluţia este, prin urmare, o educaţie armonioasă şi echilibrată, plină de cunoştinţe extrase din experienţa de viaţă a omenirii. Ceea ce se face mai mult azi la şcoală – în ciuda celor care combat memorarea mecanică – se bazează pe tehnici şi nu pe cunoştinţe profunde, pe idei perene, pe valori care s-au validat. Cu alte cuvinte, îi învăţăm pe copii şi pe tineri să folosească laptopul, tableta, telefonul mobil, să acceseze date variate, să comunice electronic, să intre pe baze de date şi pe reţele de socializare, să completeze o fişă, să extragă bani de la bancomat, să scrie un comentariu politic sau unul sportiv etc.. Altfel spus, oamenii devin treptat mecanis­me, încetând să mai fie subiecţi sociali. Evident, se mai poate remedia această stare, dar cine să ne asculte?

Victor Roncea: Între numele uitate sau chiar complet necunoscute ale militanţilor pentru Marea Unire pedepsiţi pentru patriotismul lor se regăsesc Martirii Basarabiei şi ai Transilvaniei. Nu este prea cunoscut faptul că ruşii, chiar în timpul primei ocupaţii, din 1940, i-au căutat cu lis­te negre făcute de NKVD pe toţi cei care au votat şi luptat pentru unirea Basarabiei cu ţara în 1918. Cei mai mulţi au fost deportaţi sau/şi ucişi în lagăre. La fel, în Transilvania, autorităţile ungare şi cele locale maghiare care s-au activat după Diktatul de la Viena au ucis şi chinuit români care în 1918 ajutaseră la înfăptuirea Marii Uniri. Unde ar trebui să fie locul acestora, cu excepţia celui ocupat în galeria eroilor necunoscuţi ai neamului? Academia ar putea colabora cu Biserica naţională pentru canonizarea unora dintre aceste mari modele de românism?

Academician Ioan Aurel Pop: Natural, sunt mai multe moduri de a-i răsplăti pe eroi şi toate societăţile civilizate au făcut şi fac asta. Primul pas este cunoaşterea acestor sacrificaţi, cunoaşterea faptelor lor şi evidenţierea semnificaţiei actelor lor. Or, asta nu se poate face fără disciplinele identitare, fără istorie, fără geografie, fără etnografie, fără limba şi literatura română, fără latină, fără istoria bisericii etc.. Academia Ro­mână s-a înfiinţat ca să creeze România, să susţină acest imens edificiu, să cultive limba, istoria şi folclorul şi să educe poporul în spiritul conservării şi augmentării identităţii noastre de români. Nu voi înţelege niciodată de ce, pentru unii “analişti” şi “formatori de opinie”, este legitim să fii “bun american”, sau englez, sau francez, sau german, dar este greşit să fii român! Fireşte, Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale.

“Parcă-i văd aievea vorbind, plângând şi grăbind spre Alba Iulia”

Victor Roncea: Care personalităţi ale Marii Uniri şi ce mari fapte premergătoare Unirii vă sunt mai îndrăgite?

Academician Ioan Aurel Pop: Mi-s dragi cu toţii şi parcă-i văd aievea vorbind, plângând şi grăbind spre Alba Iulia. În Basarabia, a devenit antologic Alexei Mateevici, “moldoveanul” care a scris cea mai frumoasă poezie închinată limbii române. Din Bucovina, îl rechem pe Ciprian Porumbescu, care şi-a pus tot dorul de ţară în “Balada” sa ori în opereta “Crai Nou”. În Transilvania, sunt mulţi, dar sunt vegheaţi de “Badea George” (Gheorghe Pop de Băseşti), cel care s-a dus bătrân şi bolnav pe Câmpul lui Horea, la Bălgrad şi care s-a stins la scurtă vreme după 1 Decembrie 1918, cu vorbele “Sloboade, Doamne, pe robul tău!”. A putut să meargă la Domnul numai după ce a făurit unirea românilor, numai după ce şi-a văzut împlinit marele său vis pământesc! Ca fapte, văd în trecut şi bune şi rele, aşa cum sunt şi oamenii, autorii faptelor. Noi, ca orice popor, nu am fost nici malefici şi nici angelici, ci am fost oameni. Fapte mari au fost cele ale plugarului care ştia să pornească plugurile, ale oierului înfrăţit cu natura, ale lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, ale lui Horea şi Tudor, ale lui Cuza şi Carol I, ale descoperitorului insulinei, ale inventatorului avionului, ale autorului “Istoriei românilor din Dacia Traiană” şi ale multor altora.

Victor Roncea: Care este dictonul dumneavostră favorit?

Academician Ioan Aurel Pop: Sunt multe şi mai ales proverbele latineşti pe care le comentez cu studenţii mei şi care sunt un adevărat izvor de înţelepciune. Acum îmi vine în minte unul închinat echilibrului: Est modus in rebus, adică “Este rânduială în lucruri”. Cu alte cuvinte, în viaţă nu poţi să faci tot ce vrei sau tot ce-ţi trece prin minte, ci numai ceea ce se cuvine, în raport cu semenii tăi, cu binele individual şi public, cu ordinea umană şi cosmică. “Rânduiala” aceasta din lucruri vine din experienţa trecutului omenesc şi priveşte spre viitor, cu scopul conservării umanităţii şi a omeniei, dar şi a părţii din omenire care se cheamă patrie. În cazul nostru, partea din omenire este România şi dacă ţinem la lumea aceasta privită drept cosmos, atunci trebuie să ţinem la România.

Victor Roncea: Ce ar putea să ne reunească?

Academician Ioan Aurel Pop: O, foarte multe! Eminescu ar zice “râul, ramul”, care ne vorbesc în limba lor tăcută. Ne pot uni strămoşii, care-şi dorm somnul de veci pe văile şi pe dealurile noastre. Cel mai bine ar fi să ne unească grija pentru viitor, adică pentru copiii şi nepoţii noştri, pentru că ţara nu este a noastră – ca să facem cu ea experimente riscante şi jenante – ci este a urmaşilor noştri, cum ar zice Ştefan cel Mare, prin pana lui Delavrancea. Ne-ar trebui un dram de adevăr şi unul de dreptate, aureolate de bunătate, iar toate acestea se pot obţine prin educaţia dobândită în familie şi în şcoală.

A consemnat VICTOR RONCEA

Academician IOAN AUREL POP: “Avem o ţară de mărimea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi ne purtăm cu ea de parcă ar fi o parte din deşertul african!”. INTERVIU în ZIARUL BURSA de Victor Roncea (I)

LUMINILE (ŞI UMBRELE) CENTENARULUI

Politica a subminat ultimele valori nealterate (I)

BURSA 08.10.2018

Reputatul istoric Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, ne-a făcut onoarea de a ne acorda un interviu pe tema Anului Centenar, a luminilor şi umbrelor lui, între cele din urmă numărându-se provocările eternizate ale unor forţe revanşarde, atât din vestul imediat al României, cât şi, evident, din răsăritul ei, dar şi excrescenţele lor din interiorul instituţiilor şi a societăţii româneşti. Despre acestea, profesorul Ioan Aurel Pop consideră că “unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara Româ­niei înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâ­neşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere «privilegiaţi», pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE”.

Cum după anul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri urmează aniversarea Tratatului de la Trianon – pentru care se pregăteşte asiduu ţara vecină, Ungaria -, istoricul Ioan Aurel Pop ne reaminteşte că “Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta”. Academicianul ne mai asigură că există modalităţi de îndreptare ale unor disfuncţionalităţi ale sistemului educaţional (şi nu numai) şi că “Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale”.

Interviu cu istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi preşedintele Academiei Române

Victor Roncea: Cum apreciaţi trivializarea spaţiului public şi aducerea acestui limbaj în mijlocul cetăţii, pe toate televiziunile, chiar cu susţinerea deschisă şi extrem de vocală a unor intelectuali, coborâţi la limbajul pe care românii de odinioară îl puteau auzi doar în gropile de gunoi ale oraşului?

Academician Ioan Aurel Pop: Fenomenul ţine, cred, de “beţia” de libertate care i-a cuprins pe români după 1989. Frustrările acumulate în vremea celor peste patru decenii de comunism (de toate felurile, de la internaţionalis­mul proletar până la naţionalism) i-au împins pe români la tot felul de excese. Or, libertatea – ca orice lucru omenesc – nu este absolută, ci este limitată de felurite reguli ale modului de a trăi în comunitate. Dezlănţuirile triviale de după 1989 s-ar fi putut potoli şi echilibra dacă societatea noastră nu ar fi fost lovită de o calamitate teribilă: degradarea şcolii româneşti la niveluri greu de imaginat, urmată de scăderea bruscă a nivelului de cultură generală. În timp ce, sub comunism, şcoala era un etalon de viaţă, majoritatea românilor fiind educaţi la lumina dictonului “ai carte, ai parte!”, după 1989 a biruit proverbul “care pe care” în orice condiţii, dar fără educaţie.
Au ieşit în prim plan “şmecherii”, agramaţii, “băieţii deştepţi”, îmbogăţiţii peste noapte etc. Azi, românii nu mai ştiu carte, nu mai ştiu dacă goticul este un stil sau un material de construcţie, confundă iluminismul cu iluminatul, dar înjură birjăreşte, se ascund după iniţiale sau după pseudonime, dau sentinţe, îi judecă pe savanţi, confundă academia de poliţie cu Academia Română. Când urmăresc comentariile unora de la finalul unor articole mă înfiorez, pentru că văd cum se revarsă gratuit valuri de ură endemică, exprimate licenţios şi agramat, cum sunt terfeliţi oameni de onoare ai acestei ţări, cum indivizi care se numesc “nimeni” înjosesc personalităţi ale culturii etc. Remediul este cunoscut: educaţia serioasă, din familie şi din şcoală! O guvernare care nu pune accent pe educaţie, pe cultură, pe cercetare, pe sănătate culege roadele groaznice despre care vorbim.

Victor Roncea: Pentru a ne axa pe luminile (şi umbrele) Centenarului, vă rog să îmi spuneţi în primul rând care este părerea dumneavoastră despre sigla cu care s-a promovat acest an – “ROMANIA-100” – din care lipseşte noţiunea Marii Uniri şi care a creat confuzie în rândurile generaţiilor fragede, ajunse să creadă că România a împlinit anul acesta 100 de ani. Chiar şi un renumit intelectual public, fost ministru al învăţământului în vremea lui Ion Iliescu şi Petre Roman, a afirmat că el este “mai bătrân decât Româ­nia”. De asemenea, imaginea Româ­niei Mari, cea pe care cu adevărat o aniversăm, a lipsit cu desăvârşire din spaţiul public. Cum putem remedia această confuzie?

Academician Ioan Aurel Pop: Am mai spus că “România-100” este o formulare cel puţin nefericită! Eu nu înţeleg cum se fac aceste lucruri de mare impact în societate fără o minimă consultare. Se poate ca unii să creadă că istoricii nu sunt buni de nimic şi nici nu sunt când e vorba, de exemplu, de tehnologia construcţiei de autostrăzi, dar atunci când este vorba de istorie … Cum să spui, să sugerezi sau să scrii că România are 100 de ani, când Romanii (Valahii) sau Ţări Româneşti avem atestate de circa un mileniu? Că aceste Romanii sau Ţări Româneşti s-au unit relativ târziu (după 1859) – ca şi mulţimea de ţări italiene sau de ţări germane – este cu totul altceva! Pe bună dreptate, anumiţi reprezentanţi ai unei naţiuni vecine – mai mult orgolioase decât mari – au zis că România are 100 de ani, iar ţara lor 1000 de ani! Şi nu pot fi blamaţi, pentru că noi ne-am făcut-o singuri. Iar acel intelectual respectabil nu este istoric, ci filosof, altfel ar fi făcut necesara corecţie. Din asemenea limitări ale existenţei noastre ca stat, mulţi seamănă vânt pentru ca noi să culegem furtună, iar noi ne lăsăm cu laşitate, învăluiţi în ignoranţă, în bătaia vântului. Eu nici nu aş cultiva în spaţiul public cu insistenţă “România Mare”, decât ca pe o mare împlinire istorică. Acea Românie nu mai există (de exemplu, în Bucovina nordică proporţia românilor a ajuns sub 20%), iar în Cadrilater este aproape inexistentă) şi noi, contemporanii, nu trebuie să ne concentrăm asupra ei, ci asupra a ceea ce avem astăzi şi nu ştim să chivernisim bine. Avem o ţară de mărimea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi ne purtăm cu ea de parcă ar fi o parte din deşertul african!

Victor Roncea: Anul Centenar al Marii Uniri aproape a trecut şi nu putem reţine multe manifestări şi reali­zări notabile. Dacă au fost, acestea au fost mai curând acţiuni particulare sau ale unor grupuri profesionale dedicate istoriei ţării, fără sprijinul statului. Dumneavoastră ce cunoştinţă aveţi de astfel de acţiuni? Şi unde a fost statul român în toată această perioada?

Academician Ioan Aurel Pop: În anul Centenarului Marii Uniri, statul român s-a pierdut în certuri sterile, în scandaluri interminabile, în acuze nefondate, în compromiterea intelectualităţii şi în subminarea ultimelor valori care mai rămăseseră nealterate. S-au dat pensii preferenţiale, s-au vânat plagiatori şi securişti (reali şi imaginari), s-au promovat în funcţii de conducere cele mai incompetente personaje şi au fost descurajaţi toţi aceia care, cu bună credinţă, încercau să schimbe ceva în bine. Între timp, în ţară, s-au tăiat pădurile, s-au poluat natura şi cultura, au proliferat manelele, s-au ruinat drumurile şi căile ferate şi, colac peste pupăză, s-au apucat unii, după ureche, de Centenar. Au fost, fără îndoială, şi iniţiative bune, sincere şi necesare în acest sens. Am văzut simpozioane decente, urmate de volume substanţiale, am văzut busturi şi statui bine făcute şi bine amplasate, am văzut elevi duşi la locurile memoriei noastre de către ghizi şi profesori bine pregătiţi, dar, evident, am văzut şi multă improvizaţie, mult amatorism, mult kitsch, multe acţiuni bifate “ca să fie”. Statul a dat şi bani pentru programe serioase (roadele lor nu se văd încă toate), dar a dat şi unor pretinse “entităţi majore” care profanează spaţiul nostru cultural, a dat şi unor protocronişti notorii, a dat şi unor ONG-uri improvizate şi s-a codit să dea unor instituţii solide şi verificate de sute de ani …

Victor Roncea: Spre deosebire de degringolada organizată care a fost indusă în instituţiile statului responsabile de aniversarea Centenarului, Ungaria finanţează o Comisie Trianon 100 care se ocupă sistematic cu răspândirea în limbi internaţionale a unor studii revizioniste cu privire la Tratatul de la Trianon. Astfel de opinii am întâlnit şi în presa de limbă română din Româ­nia; îmi aduc aminte de un articol din publicaţia “Revista 22” a Grupului pentru Dialog Social în care se vorbea despre “injustul Tratat de la Trianon” şi “mitul Unirii de la 1 decembrie 1918”. Cum poate contracara Româ­nia, sau măcar Academia Română, o astfel de propagandă antiromânească şi ce părere aveţi de această campanie de “demitizare” dusă cam de aceleaşi grupuri de interese de ani de zile? Consideraţi că există o propagandă organizată atât de la vestul apropiat cât şi de la estul României?

Academician Ioan Aurel Pop: Un­garia are o experienţă a propagandei de model european mai veche decât a noastră cu cel puţin două secole şi, fireşte, mult mai subtil organizată. Ungaria nu anunţă niciodată cu surle şi trâmbiţe ceea ce vrea să întreprindă în domeniul promovării intereselor sale, ci o face mai întâi. Iar atunci când reuşita este sigură, statul vecin iese la rampă cu “artileria grea” bine instruită şi bine întreţinută. Ungaria nu face serate dedicate evenimentelor sale la ambasade sau numai la ambasade, ci în mari universităţi, în muzee, biblioteci celebre, în fundaţii şi asociaţii, în săli celebre din ţările unde are interese de apărat. Ungaria nu duce (numai) istorici unguri să ţină conferinţe des­pre “adevărurile” sale, ci cointeresează profesori şi cercetători străini să facă asta. Ungaria nu publică lucrări în limbi străine despre “geniul maghiar” la edituri ungureşti şi nu le trimite ambasadelor să le promoveze, ci plăteşte edituri de cel mai înalt prestigiu, din SUA, Anglia, Franţa, Germania etc., să facă asta. Ungaria nu strigă sus şi tare că ungurii i-au învăţat pe germani nemţeşte şi că ungurii au inventat scrisul înainte de sumerieni sau că sub Câmpia Panonică sunt tuneluri abisale care conduc la Atlantic ori în centrul pământului – cum facem noi cu dacii şi cu tracii noştri, cu tăbliţele de la Tărtăria ori cu peşterile din Bucegi -, ci lucrează exclusiv cu profesionişti, care ştiu să promoveze ştiinţific anumite realităţi sau să dea aparenţă ştiinţifică unor mituri naţionale. Noi, în schimb, dincolo de toate stângăciile, ne autoflagelăm şi nu recunoaştem nici realităţile evidente care ne-au marcat. Grupul de Dialog Social şi Revista 22 s-au axat în parte, sub pretextul corectării exagerărilor din vremea dictaturii comuniste, pe negarea unor evidente valori româneşti. Eu sunt cel dintâi care combat discursul encomiastic despre România Mare, dar de aici şi până la condamnarea Trianonului este distanţă lungă. Prin Tratatul de la Trianon, marile puteri ale lumii au recunoscut dreptatea noastră istorică, visul de a cărui jale “ne-au răposat moşii şi părinţii”, cum ar zice Goga. Atunci, la 1918-1920, a fost o aproape deplină armonie între voinţa de unire a românilor şi voinţa marilor puteri de a consfinţi o nouă arhitectură politică internaţională. Decât să deplângem soarta Ungariei, mai bine ne-am ocupa de noi şi de necazurile noastre. Doar că, unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara României înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâ­neşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere “privilegiaţi”, pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE. Academia Română are un program bine articulat de promovare a valorilor româneşti, de sărbătorire a Centenarului, de publicare a unor lucrări în limbi de circulaţie internaţională etc., dar nu poate face singură ceea ce se cuvine. Pentru toate acestea, este nevoie de o anumită coordonare la nivel naţional, iar această coordonare nu există sau este extrem de firavă.

Victor Roncea: Anul Centenar merge mai departe, spre sărbătorirea Trianonului. Cum ne pregătim pentru această mare aniversare?

Academician Ioan Aurel Pop: Tratatul de la Trianon a mai fost un pretext de atacare a intereselor româneşti şi a istoriei românilor şi cu alte prilejuri. În disputa istorică dintre cele două ţări, este clar că dreptul istoric a devenit un subiect caduc. Dacă unii dintre factorii de răspundere din ţara vecină vor relua argumente din arsenalul de acum 100 de ani, nu vor beneficia de atenţia lumii civilizate. Aceste argumente erau de genul: geniul civilizator al maghiarilor în Europa Central-Orient5ală şi în “Bazinul Carpatic”; dreptul Ungariei asupra unor pământuri şi popoare stăpânite de un mileniu; înapoierea slavilor şi românilor în raport cu maghiarii; migraţia târzie şi ascunsă a românilor din Balcani spre regiunile transilvane; caracterul pastoral al românilor; incapacitatea românilor de a administra Transilvania etc. Asemenea idei cu vădit caracter rasial, discriminatoriu şi jignitor nu au ce să caute în disputele Europei contemporane. În Transilvania actuală (luată în sens larg) circa trei sferturi din populaţie este de etnie românească, maghiarii reprezentând cam 16-17% din populaţia totală a provinciei. Membrii Academiei Române s-au străduit mereu să prezinte obiectiv aceste date privitoare la Transilvania. Fireşte, în focul disputelor acute din vremea celor două războaie mondiale şi din timpul regimului de dictatură comunistă, spiritele s-au mai încins, iar sentimentele au dominat raţiunea de ambele părţi. Aniversarea Trianonului – cu toate stângăciile românilor – nu va putea schimba lumea şi nici realităţile din Transilvania. Este evident că statul român trebuie să vegheze mereu la respectarea drepturilor minorităţilor, la respectarea drepturilor omului în general, fără de care nu se poate construi o Europă a viitorului. Iar Trianonul înseamnă pentru Româ­nia un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta.
Restul rămâne doar propagandă nostalgică, bună de studiat de către sociologi, politologi, psihologi.

A consemnat VICTOR RONCEA

(VA URMA)

Primirea Profesorului Ilie Bădescu în Academia Română. INTERVIU în Ziarul Lumina: „Una dintre problemele grave ale României este mediocritatea elitei intelectuale“

Foto: Dinu Lazar

Profesorul Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, a devenit și membru corespondent al Academiei Române, ca o încununare firească a operei și carierei sale, după cum informează Agerpres și Basilica.ro.

Portalul Ziaristi Online ne prezintă criteriile care au stat la baza acestei alegeri, în articolul Profesorul Ilie Bădescu primit în Academia Română ca membru corespondent și decorat de Patriarhul României. La Mulți Ani celor doi sărbătoriți ai zilei, Preafericitul Daniel și Ilie Bădescu, de Sf. Ilie!

Iar Sociologia Azi, revista Institutului de Sociologie al Academiei Române, consideră nimerit să publice cu această ocazie un interviu cu profesorul Ilie Bădescu apărut în urmă cu exact 10 ani în Ziarul Lumina al Patriarhiei Române:

„În clipa de faţă, una dintre problemele grave ale României este mediocritatea elitei intelectuale. Până la urmă, o elită are sens atâta vreme cât răspunde problemelor reale, organice ale unei societăţi. Altminteri, elita respectivă este o simplă închipuire… Sunt oameni închipuiţi, cu pretenţii foarte înalte, dar care nu ştiu să răspundă somaţiilor societăţii reale şi nici nu sunt legaţi de acestea.“

Integral aici: „Una dintre problemele grave ale României este mediocritatea elitei intelectuale“ – Un interviu actual cu profesorul Ilie Bădescu, ales membru corespondent al Academiei Române

Felicitări și Doamne, ajută!

7 fotografii frumoase cu marele eminescolog Dimitrie Vatamaniuc. Dumnezeu să-l odihnească în pace, alături de Românul Absolut – Mihai Eminescu! “Bucuraţi-vă de Bucureşti – aici puteţi călca pe urmele paşilor lui Eminescu!”

Citiți un interviu extraordinar cu regretatul profesor, realizat de doamna Maria Stanciu:

Singuratatea Academicianului Dimitrie Vatamaniuc. Un interviu tulburator despre viata si moartea lui Eminescu si soarta operei sale sub comunisti si postmodernisti

Fotografii de Cristina Nichituș Roncea din proiectul “București, de ce îl iubești. Foto-interviuri cu personalități ale Capitalei”, pentru care academicianul ne-a rugat să-i consemnăm aceste spuse:

“Bucuraţi-vă de Bucureşti – aici puteţi călca pe urmele paşilor lui Eminescu! Bucureştiul este un oraş martir fie şi numai pentru că aici a suferit şi de aici a plecat la Ceruri Mihai Eminescu.”

La 98 de ani, eminescologul bucovinean, rudă apropiată cu partizanul anticomunist Gavril Vatamaniuc, scria biografia unui alt mare martir al neamului românesc, pentru care s-a zbatut și Eminescu: Ciprian Porumbescu. Vom reveni cu un interviu inedit cu marele eminescolog.

UPDATE: Pătimirile Academicianului Dimitrie Vatamaniuc (25 septembrie 1920, Sucevița – 4 iulie 2018, București). “Eminescu a avut o concepţie profund creştină în toată opera sa” – Un interviu inedit despre viața și moartea lui Eminescu și soarta operei sale sub comuniști și postmoderniști (II)

S-a stins din viaţă reputat eminescolog Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române

Academia Română anunţă cu deosebită tristeţe stingerea din viaţă, miercuri, 4 iulie 2018, la vârsta de 98 ani, a criticului şi istoricului literar Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române, reputat eminescolog şi un fervent apărător şi promotor al culturii şi civilizaţiei româneşti din Bucovina de Nord.

Născut la 25 septembrie 1920, la Suceviţa, Dimitrie Vatamaniuc a urmat şcoala primară în comuna natală, pentru ca apoi să studieze la Cernăuţi, unde a absolvit Şcoala Normală de Învăţători, şi la Rădăuţi, fiind absolvent al Liceului “Eudoxiu Hurmuzachi”. Licenţiat în 1947 al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializare în istoria literaturii române, estetică literară şi istoria românilor, Dimitrie Vatamaniuc şi-a susţinut, zece ani mai târziu, teza de doctorat la Institutul de Istorie Literară şi Folclor al Academiei Române, avându-l conducător ştiinţific pe G. Călinescu.

A fost profesor de limba şi literatura română la Liceul “Andrei Mureşanu” din Dej, redactor la “Almanahul literar” din Cluj, cercetător la Institutul de Istorie Literară şi Folclor, lector la Universitatea din Bucureşti, iar din 1964 şef de secţie la Centrul de Documentare şi Informare Ştiinţifică al Academiei Române. Din 1974 a lucrat ca cercetător la Institutul de Teorie şi Istorie Literară al Academiei Române.

Odată cu angajarea la Muzeul Literaturii Române, în anii ’70, a preluat, la îndemnul lui Alexandru Oprea, continuarea ediţiei integrale a operei lui Mihai Eminescu, iniţiată şi coordonată de Perpessicius în 1939 şi întreruptă în 1963. Va consacra, astfel, studiului operei eminesciene peste 30 de ani, devenind unul dintre cei mai importanţi eminescologi români. Sub îngrijirea sa vor apărea, între 1977-1993, volumele VII-XVI din integrala operei eminesciene, ediţie ce avea să fie desăvârşită în 1999. Pe baza ei, Dimitrie Vatamaniuc va edita apoi mai multe serii de Opere ale poetului naţional (Editura Univers Enciclopedic şi Editura Academiei Române, 1999-2003; Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă sub egida Academiei Române, 2015), precum şi Publicistica lui M. Eminescu. 1870-1877 (1977), Eminescu. Manuscrisele (1988), Eminescu. Contribuţii documentare (1993), Eminescu şi Transilvania (1993), Publicistica lui Eminescu. 1877-1883, 1888-1889 (1996); Caietele lui Eminescu. Mitologie şi document (1998), Bucovina între Occident şi Orient (2006), Eminescu în ediţia academică integrală (2010), Eminescu în ediţii integrale (2013).

Activitatea sa literar-ştiinţifică se concretizează, de asemenea, în zeci de studii monografice, între care: G. Coşbuc. O privire asupra operei (1967); Ioan Slavici şi lumea prin care a trecut (1968); Ioan Slavici. Opera literară (1970); Ion Agârbiceanu (1970); Lucian Blaga. Biobibliografie (1977), Lucian Blaga. Contribuţii documentare (1998), Tudor Arghezi. Biobibliografie (2 vol., 2005). A editat opera lui Ioan Slavici, în 14 volume (1967-1987) şi Avatarii Faraonului TlĂ de G. Călinescu (1979).

Născut şi crescut în Bucovina de Nord, Dimitrie Vatamaniuc s-a implicat cu dăruire în studierea, apărarea şi promovarea valorilor culturale româneşti din această zonă locuită de români, rămasă sau nu în graniţele ţării. A fost director al Centrului pentru Studierea Problemelor Bucovinei din Rădăuţi al Academiei Române, transformat, în 1992, în Institutul Naţional “Bucovina”; redactor-responsabil al revistei “Analele Bucovinei” şi coordonator al Enciclopediei Bucovinei în studii şi monografii; director al revistei “Septentrion”, publicaţie a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina.

Îndelungata şi bogata sale activitate culturală şi ştiinţifică i-a adus recunoaşterea celui mai înalt for de consacrare al ţării, Academia Română alegându-l membru de onoare în 2011.

A fost, de asemenea, ales membru al The International Academy “Mihai Eminescu” (India, 1998) şi al Centrului Internaţional “Mihai Eminescu” (Chişinău, 2001).

Universităţile “Lucian Blaga” din Sibiu şi “Ştefan cel Mare” din Suceava i-au acordat titlul Doctor Honoris Causa, iar The American Biographical Institute l-a declarat “Om al Anului” şi i-a acordat “Diploma de onoare” în 1999 şi 2000. În 2002 a primit Premiul de Excelenţă al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.

A fost ales cetăţean de onoare al comunei Suceviţa, al municipiului Rădăuţi şi al comunei Şiria din Arad.
Membrii Academiei Române se despart cu regret de confratele lor şi îşi exprimă întreaga solidaritate cu familia îndoliată.

Biroul de presă al Academiei Române

5 iulie 2018

Foto: Cristina Nichituș Roncea,

Sursa: Roncea.Ro

Vedeți și: Mihai-Eminescu.Ro

9 Mai, Ziua Profesorului Ilie Bădescu. La Mulți Ani!

Profesorul Ilie Bădescu, unul dintre cei mai inteligenți oameni ai planetei (care o sa se supere din smerenie când o să citească ce am scris aici 🙂 ), totodată un intelectual pur creștin, împlinește azi 70 de ani.

Îl prezint în trei fotografii, o transmisie recentă de la Trinitas Tv – emisiunea Credință și Cultură, cu pr. Vasile Bănescu despre “Drogul intelectual al ideologiei” – și introducerea sa excepțională în problemele zilei de azi: “Coversiunea sistemelor Pustiul postmodern şi deformările lumii” (PDF – Academia.edu).

La Mulți Ani!

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova