Posts Tagged ‘Acoperamantul Maicii Domnului’

Părintele Justin: “Noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei ci doar pe Acoperământul Maicii Domnului şi oblăduirea puterilor cereşti”

acoperamantul-maicii-domnului-la-petru-voda

„Dragii mei, noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta decât în acoperământul Maicii Domnului cum am spus şi sub oblăduirea puterilor cereşti. Noi parcă am prevăzut întotdeauna cuvintele Psalmistului: „Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor în care nu este mântuire”. După experienţa pe care acest neam a avut-o de milenii aici, noi am rămas întotdeauna pe calea de mijloc a credinţei şi pe ea am mers fără sprijinul acesta omenesc, şi nu am avut străini de partea noastră. Ne-au promis şi nu ne-au ajutat cu nimic. Dimpotrivă, au uneltit împotriva noastră cât s-a putut ca să ne distrugă din ce în ce mai mult, dar nu le-a fost cu putinţă. Pentru că o Europă strategică nu se poate lipsi de cuvântul sfânt al României.

Ca de obicei, în toate împrejurările, cuceririle mari n-au stat în forţa armelor, ci în forţa trădărilor, a vânzărilor. Eu am crezut dintotdeauna că în apărarea noastră vin mai puţin armele, decât orice alte posibilităţi. Noi avem arma Duhului Sfânt, avem sabia Duhului care ne ocârmuieşte, ne pune în lumina şi mărturisirea adevărului.

… De aceea nu ne rămâne decât acoperământul Maicii Domnului, şi al tuturor sfinţilor şi mărturisitorilor noştri din veacul XX…. În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor. Acolo e biserica unde este un antimis şi un preot ortodox care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în prigoana din secolul trecut cum plecau preoţii prin sate şi prin munţi cu câte un antimis în spate şi vase de slujit. Liturghia şi Sfintele Taine vor da putere creştinilor să înfrunte foamea şi să fie păziţi de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului. Apoi să zică rugăciunea lui Iisus şi a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit şi am putut supravieţui regimului comunist fără să cedăm în faţa fiarei roşii.

Pentru creştinul adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creștinul adevărat este mereu gata şi pregătit să Îl întâmpine pe Mirele cel ceresc cu candela sufletului aprinsă. Creştinul adevărat nu stă să pândească cu frică când vine războiul sau când va pica bomba deasupra capuluilui. Ci el caută cum să jertfească mai mult aproapelui şi lui Dumnezeu. Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare. Pentru el necazul este bucurie şi crucea Înviere”.

(Învățături preluate din cartea Ne vorbește Părintele Justin, vol II).

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituFoto: Cristina Nichituş Roncea / ParinteleJustinParvu.Ro

Citiţi şi: La praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului – Rugătoare neostoită pentru sufletele noastre

Iubirea vrăjmaşilor – virtute a virtuţilor. Gând de Duminică de Elena Solunca Moise

Cerurile spun slava lui Dumnezeu – Mănăstirea Petru Vodă

Catedrala Acoperământul Maicii Domnului din oraşul Ismail, fotografiată de Cristina Nichituş Roncea şi un tropar cântat de Corul Byzantion. FOTO / VIDEO


Icoane romanesti inca existente in Catedrala Acoperământul Maicii Domnului din orasul Ismail, sudul Basarabiei, la 70 de ani de la ocupatie. În timpul stăpânirii sovietice din 1940-1941, pe treptele catedralei din Ismail a fost umilit şi ucis preotul român martir Gheorghe Munteanu.  Catedrala apartine in prezent Bisericii ucrainiene. Fotografii de Cristina Nichitus Roncea. Troparul care insoteste imaginile de mai sus este cantat de Corul Byzantion. Detalii si alte fotografii la Basarabia-Bucovina.Info

Catedrala-Acoperamantul-Maicii-Domnului-din-Ismail--BasarabiaBucovina.Info_

Parintele Adrian Fageteanu isi ia ramas bun de la noi la Sfantul Acoperamant al Maicii Domnului. VIDEO/FOTO

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova