Posts Tagged ‘Adevarul de Zalau’

Dezinformarile Europei libere, Corneliu Coposu despre revizionismul maghiar si un reportaj emotionant cu un batran basaraben care si-a reprimit cetatenia romana la 85 de ani. Dovada ca in afara “Centralei” mai exista inca presa de calitate

Corneliu Coposu si Ion Ratiu
In 1986, in campania maghiara bine elaborata care avea loc in Occident impotriva Romania, in vederea reocuparii Transilvaniei de catre Ungaria, obsesie, dupa cum se vede, bolnava, apare si un Apel pentru “apararea drepturilor omului” in Europa de Est. Este perioada in care in presa occidentala erau publicate (ca si acum, de altfel) “stiri” de genul acesteia:

Doi unguri din Transilvania omorâti în bãtaie de români

„Doi români de origine maghiarã au fost omorâti în bãtaie, acum douã luni de cãtre militieni, potrivit informatiei primite de la Liga de apãrare a drepturilor omului în România, cu sediul la Paris. János Tamás, un muncitor de 42 de ani din satul Sindomini judetul Harghita, fãcuse rost de carne pentru o masã festivã cu ocazia primei comuniuni. În 23 mai a fost arestat de 4 militieni care au dorit sã afle de unde a cumpãrat mâncarea si l-au bãtut pânã a murit.  În 12 iunie, Imre Tamás, sofer de camion în vârstã de 38 de ani, a fost prins si omorât în bãtaie pentru cã a comandat o bere în limba maghiarã în satul Miercurea Ciuc, în apropierea Clujului” – Sursa “informatiei”: Mihnea Berindei. No comment.

Apelul la care ma refer a fost conceput de polonezul Iaşek Kuron (Jacek Kuroń), un fost lider al fiilor de nomenklaturisti bolsevici ai anilor ’50, intr-un grup supranumit al “cercetasilor rosii”, “turned dissident”, cum zic americanii, in anii ’60-’70, pentru a deveni chiar unul dintre fondatorii Solidaritatii. Adevarul – editia de Zalau! – ne informeaza ca in acest Apel se exprima admiraţia pentru poporul maghiar, care în urmă cu 30 de ani (1956) „a luptat cu mult curaj împotriva comunismului, precum şi hotărârea lor de a se alătura luptei pentru cererile menţionate în declaraţia disidenţilor din cele patru ţări“. Din Romania, se incearca, printr-o mica diversiune a Europei libere, alaturarea numelui lui Corneliu Coposu, impreuna cu cel al lui Ion Puiu si Nicolae Carandino, de semnatarii acestui Apel cu accente revizioniste maghiare. Coposu nu pica insa in plasa. Un informator al Securitatii consemneaza, conform articolului realizat de jurnalista Alina Pop:

“În aceeaşi discuţie, Coposu i-a spus informatorului că Ion Raţiu a făcut o mare gafă pentru că nu s-a consultat înainte cu el. De asemenea, i-a precizat că apelul, după ce elogia curajul ungurilor în 1956, când s-au ridicat împotriva comunismului, deplângea soarta Ungariei şi îndemna la realizarea Ungariei Mari de dinainte de 1918. „Or la un text cu un conţinut net favorabil ungurilor, cu vădite accente iredentiste şi care-i face şi mai cunoscuţi şi apreciaţi pe aceştia în faţa Occidentului, el nu consimte să fie semnat“, notează informatorul, potrivit documentelor aflate în dosarul lui Corneliu Coposu.”

Pentru a lamuri problema, Coposu ii scrie prompt lui Ratiu: “Aşa cum ţi-am transmis în convorbirea telefonică avută, şi aşa cum am comunicat şi corespondentului postului BBC, tot la telefon, cred că este vorba fie de o confuzie regretabilă, care ar trebui lămurită, fie de o inexplicabilă inducere în eroare. Informaţia, aşa cum a fost difuzată, trebuie rectificată în mod onest urgent”.

Afirmand “că interesele majore şi permanente ale României, care ar trebui să constituie o evanghelie adevăraţilor patrioţi includ integritatea teritorială în vest şi în est, până la graniţele etnice ale neamului”, Coposu sublinieaza, in scrisoarea catre Ratiu:

“Se pare ca intre propaganda cu nuanţă transparent revizionistă şi cu ieşiri inadmisibile la adresa ţării noastre, pe care le girează oficialitatea maghiară comunistă din Ungaria şi propaganda deşănţată şi injurioasă desfăşurată în Occident de către ungurii comunişti expatriaţi ar exista o subtilă şi discretă convergenţă.”

“In ce priveşte tendinţa voastră de colaborare cu expatriaţii maghiari pentru anumite obiective comune, cred că aceasta ar trebui să fie riguros condiţionată din partea românilor de o declaraţie publică neechivocă făcută de Comunitatea Maghiarilor Emigraţi că renunţă definitiv la calomnierea României, la falsificarea istoriei, la acţiunile lor revizioniste, la revendicarea, directă sau mascată, a Transilvaniei noastre. Ungaria Mare a tuturor nedreptăţilor şi asupririlor a fost definitiv înmormântată. Agitaţiile şi calomniile împrăştiate în Apus nu o vor resuscita. Se pare că între propaganda cu nuanţă transparent revizionistă şi cu ieşiri inadmisibile la adresa ţării noastre, pe care le girează oficialitatea maghiară comunistă din Ungaria şi propaganda deşănţată şi injurioasă desfăşurată în Occident de către ungurii comunişti expatriaţi ar exista o subtilă şi discretă convergenţă.” Jos palaria! Cel putin in aceasta privinta. Pentru ca, totusi, ca unul care l-am intervievat pe Coposu de cateva ori (si la Bucuresti si la Washington) trebuie sa afirm cu sinceritate ca erau afirmatii si directii care imi displaceau la el, cel putin in ultima parte a vietii lui.

Scrisoarea, impreuna cu un studiu realizat de “Senior” despre secui si alte documente din arhivele fostei Securitati, aflate acum la CNSAS, sunt prezentate, integral, într-o lucrare amplă şi inedită dedicată întregii familii Coposu, informeaza Adevarul de Zalau , care prezinta si alte detalii interesante in articolul citat (de unde provine si fotografia de mai sus). Este vorba despre „Monografia familiei Coposu – între istorie şi memorie“, scrisă de Marin Pop şi care va apărea zilele următoare la Editura Caiete Silvane din Salaj. O salutam!

De asemenea, Evenimentul Zilei, editia de Chisinau – Bravo! -, publica un emotionant reportaj cu un batran de 85 de ani care si-a dorit sa-i fie redata cetateania naturala, de roman, pentru a se inchina la mormantul lui Stefan de la Putna:

“Bătrânul care a stat 10 ani în gulagurile din Siberia pentru că a trecut Prutul clandestin.

Iese cu paşi înceţi din clădirea Consulatului României. E ziua în care timpul s-a oprit şi cele opt decenii şi jumătate de viaţă l-au tras de mânecă înapoi şi i-au adus oficial, cu acte în regulă, ceea ce ştia dintotdeauna: recunoaşterea faptului că este român. Bucuria lui Nicolae Baltag pentru plicul cu paşaportul primit e total diferită de a celorlalţi care ies din consulat. Foarte probabil, lui documentul românesc nu îi va folosi ca să îşi caute de lucru sau să fie turist prin Europa, ci doar ca să mai ajungă când i se face dor să se închine la mormântul lui Ştefan cel Mare, fără formalităţi birocratice.  Timp de trei ani Nicolae Baltag a aşteptat să primească actele. Pentru că a fost judecat în 1946 şi târât apoi prin închisorile din URSS din cauză că trecuse Prutul, i s-a spus că va fi organizată o comisie specială care să hotărască dacă îi vor fi sau nu făcute documentele. (!? – n.m.) (…)

“Eu când privesc harta României, mă uit ca la o haină fără mânecă. Mâneca asta e fosta provincie românească – Basarabia. Pe asta n-au lăsat-o întreagă. Au scurtat-o şi de sus, şi de jos. Au lăţit-o la mijloc şi au prefăcut-o într-un covoraş de şters picioarele pe care l-au pus la hotarul dintre Europa şi fosta Uniune Sovietică”, afirmă bătrânul. Soarta Moldovei îl doare şi azi. “Am dus o viaţă de cireadă. Ne-au vârât în turme şi ne-au băgat în cap că noi trebuie să ascultăm pe cineva, să fim ai cuiva. De asta s-a format o mentalitate neomenească, ce mai dăinuie şi azi. Omul pe pământ trebuie să trăiască cu viaţa şi soarta lui proprie, să se orienteze singur. Atâta timp cât ne vom numi Republica Moldova – ţară aparte, şi ne vom ţine de malul stâng al Nistrului, regulă nu va fi. Cât am trăit cu ţara, am trăit omeneşte”, spune Nicolae Baltag. ” Integral, in EvZ – Chisinau.

Pacat ca a fost uitata pe afara semnatura autorului sau a autoarei, pentru a putea transmite felicitarile personal. Si, de asemenea, ne lipseste fotografia batranului basarabean, provenit dintr-o familie de 16 copii (!). Oricum, felicitari! Dovada ca in afara “Centralei” de la Bucuresti – aflata aproape sub controlul total al neo-securistilor bolsevici – mai exista, inca, presa de calitate.

Vedeti si: Singurul REGRET al unui bătrân de 95 de ani, scăpat cu viaţă din război şi din Siberia: Mă tem că voi muri și n-o să mai văd România Mare, în care m-am născut și pentru care am luptat”

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova