Posts Tagged ‘adormirea maicii domnului’

“O, Maică prea curată şi pururea fecioară, Marie!” – Rugăciunea lui Mihai Eminescu. La Mulţi Ani Mariilor României!

Rugăciune

Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi ado­rată
Asupră-ne coboară,
O, Maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântu­lui
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noas­tre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, Maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Răsai asupra mea

Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
în noaptea gândurilor mele vină!

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară,
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie,

Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Si reapari din cerul tău de stele
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!

Mihai Eminescu

 

Lucrarea Părintelui Justin Pârvu. Comunicare importantă a Mănăstirii Petru Vodă. Părintele Justin cinstit în spaţiul de limbă engleză prin revista The Orthodox Word: “A Life of Sacrificial Love”. Foto copertă: Cristina Nichituş Roncea

Parintele Justin in The Orthodox Word Vol 49 293 2013 - St Herman Press Father Justin Parvu by Cristina Nichitus Roncea

„Harul lui Dumnezeu să fie peste toţi românii şi toată România”.

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu

Discernământul oricărei minţi luminate totdeodată de înţelepciune şi de smerenie recunoaşte că adâncimea şi complexitatea importanţei duhovniceşti a Părintelui Justin Pârvu depăşesc mica putere de înţelegere a generaţiei noastre, dar, pentru evlavie, se cuvine să încercăm a creiona o schiţă a ostenelilor sfinţiei sale, fără pretenţia de a fi un text exhaustiv.

Evanghelia este soare care va lumina veşnic pe cei ce vor lucra poruncile sale şi îi va duce la măsura sfinţeniei. A vorbi despre o „linie” a Părintelui Justin este a reduce lumina, razele şi căldura Cuvântului Dumnezeiesc la o ideologie. Ortodoxia românească foloseşte termenul „lucrare” pentru a desemna două realităţi care se întrepătrund, atât pe pământ, cât şi în veşnicie: energie (ἐνέργεια) şi făptuire (πρᾶξις).

După umila noastră pricepere, domeniile incontestabil înrâurite de Părintele ar fi acestea:

Lucrarea duhovnicească a Părintelui Justin a fost Ortodoxia: cunoaşterea şi împlinirea poruncilor Evangheliei, în duhul Sfântului Apostol Ioan Teologul. Prin mucenicia sa îndelung-pătimitoare, prin calitatea şi statornicia mărturisirii sale permanente, Dumnezeu l-a răsplătit, făcându-l cu adevărat chip îngeresc, Sfânt Părinte purtător de Duh.

Lucrarea teologică a Părintelui Justin a fost, d.p.d.v. al sistemului predicat, statornica respectare a teologiei confirmate de cele 7 Sfinte Soboare Ecumenice, iar d.p.d.v. apologetic, continuarea învăţăturii Sfântului Justin Popovici. Părintele nu doar a publicat şi a propovăduit, dar a şi dovedit cu fapta împlinirea întregii patristici ortodoxe.

Lucrarea monahală personală a Părintelui Justin a constat într-o nevoinţă peste fire, o neobosită tăiere a voii şi o rugăciune ajunsă la desăvârşire, jertfe prin care s-a ridicat nu doar la nepătimire, dar şi din slavă în slavă, precum Hristos a făgăduit.

Integral la Mănăstirea Petru Vodă

Citiţi şi:

O fotografie cu Părintele Justin Pârvu de Adormirea Maicii Domnului pe coperta revistei THE ORTHODOX WORD. O Viaţă de Dragoste Jertfelnică. A Life of Sacrificial Love. The Life and Teachings of Elder Justin Pârvu: One in Christ

Două din cele mai recente numere ale prestigioasei reviste din Statele Unite ale Americii The Orthodox Word (“Cuvântul Ortodox”), publicată din 1965 de Saint Herman Press, o lucrare publicistică duhovnicească a obştii Mănăstirii Sf. Gherman din Alaska, aflată în Platina, California, au fost dedicate vieţii şi învăţăturilor bunului Părinte Justin Pârvu de la Petru Vodă. Materialul, scris de Simona Irime, a fost publicat într-o prezentare fără precedent, în două numere consecutive ale revistei, consacrate integral reliefării personalităţii marelui duhovnic al Ortodoxiei româneşti, fost deţinut politic anticomunist timp de aproape 16 ani. Fotografia cu Parintele Justin de pe coperta celui de-al doilea număr al revistei The Orthodox Word a fost realizată de Cristina Nichituş Roncea de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, 15 august 2009, la Mănăstirea Petru Vodă, şi este cuprinsă şi în Albumul de fotografii şi vorbe de duh “Părintele Justin Mărturisitorul“. Publicăm mai jos un extras din concluziile materialului omagial-memorialistic scris de Simona Irime pentru The Orthodox Word, însoţit de fotografii de la acelaşi moment, al slujbei susţinute de Părintele Justin împreună cu un sobor de preoţi, la Adormirea şi Înălţarea Maicii Domnului 2009.

Integral la ParinteleJustinParvu.Ro

La Mulţi Ani Doamnelor Maria ale României! Părintele Constantin Sturzu şi Elena Solunca Moise despre frumuseţea Adormirii Maicii Domnului şi două icoane de la Biserica de lemn din Vidra de Jos (1712)

Maica-Domnului-biserica-de-lemn-de-la-Vidra-foto-Cristina-Nichitus-Roncea
Ziaristi Online:

Pr. Constantin Sturzu: Asemănări între Adormirea Maicii Domnului și momentele care au precedat, respectiv au urmat morții Fiului său

Există numeroase similitudini între Adormirea Maicii Domnului și momentele care au precedat, respectiv au urmat morții Fiului său. La fel ca și Mântuitorul, Maica Domnului cunoaște când va fi ziua în care urma să părăsească lumea, înștiințată fiind de Arhanghelul Gavriil care i-a adus o ramură de finic, după cum la Bunavestire îi adusese un crin. Ca și Fiul său, Maica Domnului se retrage, când i se apropie sfârșitul, în rugăciune pe Muntele Măslinilor.

La marele praznic al Adormirii Maicii Domnului. Sufletul Luminii de-a pururi începătoare – de Elena Solunca Moise

Poporul nostru a avut, de când se ştie, o evlavie cu totul specială pentru Maica Domnului, pe care o simte nespus de apropiată, bucuroasă a fi folositoare celui care o cheamă în ajutor. Este ca o rudenie dincolo de orice ar putea cuprinde rostirea cum citim în Acatistul Rugului Aprins a lui Sandu Tudor, că numai prin ea „inima omului cu inima Domnului au bătut şi bat laolaltă”.

Foto: Cristina Nichitus Roncea / Biserica de lemn din Vidra de Jos (1712)

Maica-Domnului-icoana-din-biserica-de-lemn-de-la-Vidra-foto-Cristina-Nichitus-Roncea

“Drumul lung spre Cimitirul Vesel” şi 22 de fotografii din Săpânţa realizate de Cristina Nichituş Roncea de Sfânta Marie Mare – Adormirea Maicii Domnului

Cimitirul Vesel si Manastirea Sapanta - Peri de Cristina Nichitu

Irlandezul Peter Hurley a reuşit din nou imposibilul şi ne aşteaptă la Săpânţa pentru o ediţie cu totul specială a Festivalului “Drumul lung spre Cimitirul Vesel“, informează Cristina Nichituş Roncea, care prezintă şi 22 de fotografii din Săpânţa aici: La Săpânţa de “Sfânta Mărie Mare” – Adormirea Maicii Domnului. “Drumul lung spre Cimitirul Vesel: Hai amu’ în Maramu’!”

Eu am ales şi o poză mai puţin veselă, spre aducere aminte…

Cruce roman ucis de ungur in Cimitirul Sapanta - Foto Cristina Nichitus Roncea

Cititi si: La marele praznic al Adormirii Maicii Domnului. Sufletul Luminii de-a pururi începătoare – de Elena Solunca Moise

Basarabia-Bucovina.Info prezinta Apşa de Jos, Biserica de lemn de la 1561 şi istoricul distrugerii Mănăstirii Peri. FOTO / VIDEO

Basarabia-Bucovina.Info prezinta

Apşa de Jos

de Sergiu Dan

Apşa de Jos a fost cea mai mare localitate românească din dreapta Tisei (acum are 7.600 locuitori), vecină cu Săpînţa. După 1947 din ea s-au desprins comunele Strâmtura, Peri şi Topcino, cu o populaţie de 2.420 locuitori.

Două coline în mijlocul satului Apşa de Jos, din Maramureşul din dreapta Tisei… Pe amândouă se înalţă două biserici de lemn care parcă străjuiesc localitatea. Una este de la 1561 şi are hramul Sf. Nicolae (foto), cealaltă – de la 1776, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Se spune că aici înainte ar fi fost un aşezământ monahal. Ar fi posibil, dat fiind faptul că în zonă a existat o bogată viaţă spirituală. Un exemplu grăitor este Mănăstirea Peri, cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail, ctitoria dinastiei voievodale a Drăgoşeştilor. La 13 august 1391, acest aşezământ monahal, printr-o diplomă a Patriarhului Antonie al IV-lea al Constantinopolului, a fost ridicat la rang de Stavropoghie Patriarhală. Timp de 312 ani, aici a fost sediul central al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului. Din păcate, Mănăstirea Peri a fost distrusă şi desfiinţată în 1703 (*), în timpul răscoalei antihabsburgice a lui Francisc Rakoczi al II-lea.

(…)

Vedeti si: Omagiu femeii romance. Satul Apsa de Jos, Maramuresul Istoric. FOTO / VIDEO

(*) Nota Basarabia-Bucovina Info:

Distrugerea Manastirii Peri

În anul 1391, nepoții lui Dragoș Vodă au dăruit Mănăstirii Săpânța-Peri terenuri și bunuri, fiind ridicată o biserică din piatră. Timp de 312 ani, în această biserică din piatră și-a avut sediul Episcopia Română a Maramureșului. Mănăstirea purta pe vremea voievozilor Drăgoșești hramul Sfântul Arhanghel Mihail, informeaza pe scurt si Wikipedia.

Mai concret, “in satul Peri din Maramureş (în dreapta Tisei, azi în Ucraina, la vreo 15 km în aval de Sighet) exista încă din sec. al XIV-lea o mănăstire ortodoxă română, cu hramul păzitorului de spaţiu sacru Sfântul Arhanghel Mihail, mănăstire ctitorită de către însuşi Dragoş Voievod, descălecătorul de mai târziu al Ţării  Moldovei, împreună cu fratele său Drag. Acest fapt istoric ca atare nu a fost pus de către nimeni la îndoială şi nici nu ar fi putut fi pus, pentru că este amplu documentat în Diplomele Maramureşene ale lui Ioan Mihalyi de Apşa.

După ce urmaşii lui Dragoş Vodă au fost alungaţi de la domnia Moldovei de către Bogdan I, la anul 1359, doi nepoţi ai deja răposatului voievod Dragoş, Balc şi Drag, s-au întors în Maramureş şi au refăcut vechea ctitorie Drăgoşeştilor de la Peri, înzestrându-o cu trei sate şi alte proprietăţi”, dupa cum scrie si Parintele Profesor Mircea Păcurariu in Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Ed. BOR,  1980, p. 274.

Profesorul Nicolae Iuga, aminteste intr-un studiu despre Inceputurile scrisului în limba română şi statutul Mănăstirii Peri din Maramureş, sec. al XIV-lea, din care am citat mai sus, ca marele savant Nicolae Iorga considera ca la Manastirea Peri au fost traduse și copiate în română pentru prima dată, intre anii 1434-1437, „Psaltirea”, „Evanghelia”, „Legenda Duminicii”, „Codicele Voroțean” și „Faptele Apostolilor”. Manastirea a fost atacata de ungurii lui Rakoczi al II-lea in 1703.  Conform altor surse istorice, edificiul monahal a fost distrus complet in anul 1761, de catre armata Imparatesei Maria Teresa aflata sub comanda generalului de origine austriaca Bukow (Adolf Nikolaus von Buccow), aflat in ofensiva armata impotriva ortodoxiei. In timpul operatiunilor sale in Transilvania, peste 150 de biserici si manastiri ortodoxe au fost distruse, cele ramase fiind fortate sa treaca la greco-catolicism. Spre dovada, Biserica Sf. Nicolae din Apsa de Jos, prezentata in acest documentar, are inscris pe pisania sa de azi un flagrant fals istoric, si anume ca este “Biserica Greco-Catolica din sec al XVI-lea, de la 1561“, cand uniatismul a patruns in spatiul istoric si etno-cultural romanesc prin forta tunurilor si santajul imparatesc austro-ungar de abia la sfarsitul sec al XVII-lea si inceputul sec XVIII-lea.

Cancelarul Bethlen Gabor, supranumit “Ţiganul”, unul dintre prigonitorii Cuviosului Sofronie de la Cioara, decreteaza la 1761: “Mănăstirile de lemn să fie arse pretutindeni, cele de piatră să se distrugă şi să se facă raport Excelenţei sale guvernatorului (Adolf Nikolaus von Buccow – n.n) atât despre restituirea bisericilor, cât şi despre demolarea mănăstirilor. Iar dacă cineva s-ar opune în mod temerar prea înaltei porunci regale dată de mărita comisie să fie pedepsit negreşit cu moarte prin spânzurare sau prin pierderea capului, ca unii care dispreţuiesc poruncile regeşti şi tulbură pacea şi ordinea publică (3, II, p.240)“.

Despre asalturile generalului Bukow impotriva ortodocsilor scrie si invățătorul făgărășan Andrei Șovăiloviciu, în 1791: „…în anul 1761 venind un general Bukow cu mulțime de oaste și foarte cumplită, fiară sălbatică asupra neuniților s-au arătat, care au făcut milităria și au ars mânăstirile pe la toate satele de pe sub margini… Generalul Bukow fiind și în Făgăraș, multă răutate a făcut neuniților (ortodocșilor – n.n.), furci a făcut și le-a ridicat în mijlocul târgului, ca pe cei ce nu se vor pleca la uniație să-i spînzure și i-au prins și i-au îngrozit și i-au bătut fără de milă….” (Citat din Ștefan MeteșViața bisericească a Românilor din Țara Oltului (Sibiu, 1930), p. 42 via Wikipedia)

In prezent, informeaza Basarabia-Bucovina.Info, in memoria stravechiului asezamant monahal romanesc de la Peri, Parintele Grigore Lutai, parohul Bisericii Nasterii Maicii Domnului din Sapanta (Cimitirul Vesel), cu sprijinul familiei Adamescu, a ctitorit in oglinda, pe malul stang la Tisei, Manastirea Sapanta-Peri cu hramul Sfantului Arhanghel Mihail, unde s-a ridicat si cea mai inalta biserica de lemn din lume, de 78 de metri, depasind-o cu 21 de metri pe cea de la Manastirea Barsana (foto mai sus si video-documentar mai jos).

Integral la Biserica de lemn Sfântul Nicolae din Apşa de Jos (1561), Transcarpatia, Maramureşul Istoric, şi istoricul distrugerii Mănăstirii Peri. FOTO / VIDEO

Foto: Basarabia-Bucovina.Info si Cristina Nichitus Roncea

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un “Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

Adormirea Maicii Domnului – intrarea în iubirea cea infinită. La Multi Ani Mariilor noastre, de la Nistru pan’ la Tisa si dupa!

Rugăciune

Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi ado­rată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântu­lui
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noas­tre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Răsai asupra mea

Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
în noaptea gândurilor mele vină!

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară,
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie,

Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Si reapari din cerul tău de stele
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!

Mihai Eminescu

Cititi Adormirea Maicii Domnului – intrarea în iubirea cea infinită

Un filosof despre albumul Cristinei Nichitus Roncea, ”PRECUM ÎN CER, AŞA ŞI PE PĂMÂNT”: Invăţătură dintr-o carte cu imagini

Am în faţă o carte cu imagini: Precum în cer, aşa şi pe pământ, întocmită de Cristina Nichituş Roncea. Titlul este, după cum se vede, un citat din Rugăciunea Domnească, adică Tatăl nostru, poate cea mai cunoscută rugăciune, spusă zilnic de milioane şi milioane de creştini, indiferent de confesiune (După câte îmi amintesc, un mare filosof din secolul XX, de confesiune catolic – e vorba de Martin Heidegger -, ceruse ca la înmormântarea sa să fie o slujba simplă, cea mai simplă cu putinţă, să se spună, adică, numai Tatăl nostru).

Dar să ne întoarcem la cartea întocmită de Dna. Cristina Nichituş Roncea! În ea vedem nu numai imagini din mănăstiri, cu viaţa de obşte, de la rugăciune până la muncă – cum se descompune analitic lucrarea celor care au depus jurământul de castitate, sărăcie şi ascultare: rugăciune şi muncă (ora et labora, spuneau bededictinii) -, ci şi imagini din afara mănăstirii, întâlnirea celor rugători cu mirenii, în diverse situaţii, care ţin de munca acestora, de viaţa de familie, de creşterea copiilor, de îngrijirea bătrânilor. Şi, dacă am amintit de vechea tripartiţie indo-europeană a claselor sociale: oratoes, bellatores, laboratores (care, într-un fel s-a păstrat până la Revoluţia franceză, în cele trei stări, care „acopereau” corpul social), dacă am amintit deci, să observăm că, în mănăstirile ortodoxe, pe „drumul” istoriei, pare să se fi pierdut cea de-a treia expresie socială a unei/unui stihii/element din noi (cum frumos traduce Părintele D. Stăniloae în Cap. IV din Despre rugăciunea domnească, a lui Grigore de Nyssa), anume bellum, lupta, şi, odată cu ea clasa luptătorilor, bellatores. Deşi în  viaţa socială, în politică există, adică stihia se exprimă, funcţionează, în ordinea Bisericii, şi, în special în Ortodoxie, lupta/bellum  s-a „mutat” în cei care se roagă, s-a interiorizat. Rezultatul acestei lupte se vede în munca întemeiată în rugăciune, unde  lupta interioară se petrece sub supra-veghere: Facă-se voia Ta!, ce instituie o altă ordine decât cea a lumii. E o asimetrie fiinţială, de care e pătruns cel ce se roagă, când primeşte în inimă Logosul Întrupat. Dealtminteri, sintagma extrasă din Rugăciunea domnească – şi pusă drept orientare în cartea cu imagini, titlul, adică – e „încadrată” între altele două, care nu numai că o explică, dar arată o trecere, de la Facă-se voia Ta!- precum în cer aşa şi pe pământ-, la ceea ce urmează: Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi. Locul de întâl(c)nire al celor două sintagme este chiar: precum în cer, aşa şi pe pământ, potrivit voii Lui şi ne-voinţelor noastre. Am despărţit cuvântul: ne-voinţă, ca să marchez nu numai faptul trudei, muncii, luptei cu noi înşine, dar şi faptul că acestea se petrec sub ascultare, tocmai pentru a învinge voinţa proprie: …pornirea spre rău ivită în noi nu are nevoie de ajutor, răutatea împlinindu-se de la sine, prin voia noastră. Dar când se iveşte o înclinare spre bine, avem nevoie de Dumnezeu care duce dorinţa noastră la faptă (Grigore de Nyssa, Despre rugăciunea domnea- scă, IV).

Vedem în imaginile surprinse şi propuse de Dna. Cristina Nichituş Roncea  o desfăşurare comunitară a lucrării celor sub jurământ: călugări, călugăriţe, către lucrarea dezorientată, până la un punct, a mirenilor, o diseminare a rugăciunii lor în fapta celor din urmă.

Nu cred că mă îndepărtez de această carte dacă încerc  să o înţeleg cu gândirea Părinţilor Bisericii sau, cum va fi mai jos, cu cea a ultimului mare teolog bizantin, Nicolae Cabasila. Nici nu o pun într-o vecinătate care să o strivească şi nici nu fac o încercare de înobilare a efortului autoarei, ci, simplu, încerc să văd  structura pe care se întemeiază imaginile selectate, cu credinţă şi spontaneitate de către Dna. Cristina Nichituş Roncea. Aceste imagini spun ceva, ele sunt faţa văzută a unei antropo-teologii care, deşi se pare că am uitat-o, ni se impune mereu, de la sine, mai ales atunci când trecem prin perioade grele, încurcaţi în idolatrii, cu toate că în noi mai pâlpâie încă urma libertăţii dată nouă.

Numai că acestă încurcătură în care ne aflăm vine din lipsa bună-voinţei noastre, care nu se adaugă lucrării pornite de la Dumnezeu. Spune Cabasila, în Despre viaţa în Hristos: Lucrarea porneşte de la Dumnezeu; din partea noastră s-adaugă bunăvoinţa. A lui e propriu-zis săvârşirea, a noastră e numai dorinţa de împreună lucrare. Şi, undeva mai jos, tot în capitolul Viaţa adevărată se câştigă prin dar de sus şi prin strădania noastră, observă că …noi trăim în această lume văzută, cu gândul la lumea cea nevăzută, schimbând nu atât locul, ci felul de trăire şi de vieţuire. Această schimbare o realizăm prin rugăciune, luptă cu noi înşine şi faptă, deci cu lucrare a toată fiinţa noastră, care se desfăşoară din asimetria antropo-teologică, prin luptă interioară şi rugăciune, în faptă. Când mă gândesc la interioritatea acestei lupte, am în vedere nu numai individul, ci chiar interioritatea speciei, fapt pentru care lupta se complică şi se sedimentează în istoria ei. Mântuirea nu este individuală, ci colectivă, pentru că suntem siliţi să ne asumăm păcatele celorlalţi, ca iubirea de aproapele să se realizeze măcar în negativ, dacă în pozitiv nu putem determina lucrarea, din iubirea noastră! Nu ne mântuim în istorie, ci din istorie.

Încercând să ne explice forma darurilor noastre închinate lui Dumnezeu, ca o pârgă a vieţii omeneşti, în Capitolul III, din Tâlcuirea dumnezeieştii liturghii, Cabasila face o comparaţie între darurile aduse spre jerfă de cei vechi zeilor păgâni, şi cele aduse de creştini lui Dumnezeu: cei vechi aduceau ca jertfă pârga roadelor şi a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi însă aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine şi vin, ca pe o pârgă a vieţii noastre înşine. Primele, cele ale păgânilor, nu erau prinoase ale vieţii omeneşti, pentru că nimic din toate acelea nu era o hrană proprie omului, ci erau comune şi celorlalte vieţuitoare…. Chiar carnea de animale este hrana carnivorelor, continuă el, pentru ca, în final, să ne spună că prin (viaţă) omenească înţelegem ceea ce aparţine numai omului; ori nevoia de a pregăti pâinea pentru mâncare, vinul pentru băut, este ceva propriu numai omului. Aceasta este explicaţia formei darurilor noastre (s. m. ). Pregătirea pentru pâinea noastră cea spre fiinţă… se realizează făcându-se voia Lui, ca ne-voinţă a noastră, într-o lume în care cerul şi pământul se întâl(c)nesc pe măsura strădaniilor noastre. În raport cu natura, pâinea, vinul, figurile geometrice, numerele au aceeaşi idealitate fenomenologică, nu pot fi derivate din natură, ci numai din ne-voinţa noastră întru ascultare voii Lui. Din acest motiv, ele sunt pârga vieţii noastre, cu specificarea că, pâinea şi vinul, în măsura în care sunt hrană nouă, perpetuând viaţa şi posibilitatea adăugării celorlalte, amintite, sunt, în acelaşi timp, trupul şi sângele lui Hristos, au concreteţea Vieţii. În ele vedem natura şi supranaturalul Logosului Întrupat, adăugat ei prin lucrarea omenească îndumnezeită.

Structura albumului, selecţia şi succesiunea imaginilor, surprinse, deci alese, de Dna. Cristina Nichituş Roncea, ne arată/duce către locul acesta al întâl(c)nirii între cer şi pământ. E o teleoghisire, cu ajutorul imaginilor, cum ar fi şi pictura bisericească, realizată însă cu multă artă, sensibilitate şi talent, cum, din păcate, nu prea mai întâlnim la pictura bisericească contemporană.

Se impune însă o întrebare: în ce măsură, în lucrarea noastră cea de toate zilele, reuşim să interiorizăm acel bellum/lupta, în aşa fel încât să nu întoarcem, să nu cădem, cu produsele date nouă şi prin noi, altele decât pâinea şi vinul – care sunt, cumva, matricea celorlalte -, în naturalitatea din care suntem chemaţi să ne ridicăm/înălţăm!? Iată, trăim într-o lume a noastră pe care o ocultăm numind-o „complexă”, dominată de economic şi de interes, de dorinţa de putere, în care, dacă ne adâncim, vom pieri ca Narcis ce se admiră în luciul apei, în care încă nu s-a botezat.

Aceste cuvinte sunt şi o provocare pentru Dna. Cristina Nichituş Roncea, în sensul investigării realităţilor din sectorul Bisericii – pentru că Biserica suntem noi -, care nu aparţine lumii satului şi, mai mult, cercetarea continuităţii sau discontinuităţii- aşa cum apar în lumea de azi- dintre împărtăşania cu pârga vieţii noastre (care, repet, e ce se adaugă grâului şi strugurelui, pentru a ajunge pâine şi vin) şi celelalte, în care lucrarea noastră s-a întrupat.

Adrian Boeru

Omul si Cetatea

Vedeti si

Precum-in-cer.ro

Femeia Stie: Cristina Nichitus Roncea: “Fotografiile mele sunt o invitatie de a pasi pe calea iubirii si a adevarului”. INTERVIU

 

“Prin fiecare fotograma am incercat sa deschid ochii celor care judeca fara a sti si, in acelasi timp, sa impletesc o camasa de zale, o armura de inele, legate intre ele, pentru a-i apara pe cei din manastiri – adeseori denigrati de dusmanii ortodoxiei -, cu imaginile adevarului. Fiecare fotografie este o za.”

Femeia Stie: Precum in cer, o expozitie de fotografie altfel

Sa te uiti la fotografii e altceva decat sa vezi fotografii. “Oricine poate sa se uite la fotografii, insa a vedea o fotografie implica si capacitatea de a o citi” ne spune Bernlef. Cred cu tarie in cuvintele lui, iar a citi o fotografie este o arta.

Zilele acestea, zbuciumate de atata tensiune, am descoperit linistea in fotografii, care dupa parerea mea, lasa cel mai cald si linistitor sentiment.

Anul acesta a inceput cu decoruri triste, oameni care protesteaza, indura frigul si spera cu tarie ca pot avea un viitor mai frumos. La cativa metri departare, de locul unde acum cateva luni pancarte pline de revolta umpleau piata, o oaza de liniste si caldura te inalta, inghetand orice gand rau dand speranta sentimentului ca bunatatea exista.

Cristina Nichitus Roncea ne propune sa traim “Precum in cer”. O expozitie de fotografii ce te inalta si care te duc spre o lume in care cuvintele sunt de prisos.

Cu mare caldura sufleteasca am intervievat-o pe autoarea fotografiilor. Va invit sa lecturati un interviu in care Cristina ne destanuie povestea din spatele cortinei expozitiei “Precum in cer”.

FemeiaStie.ro: Aceasta calatorie in lumea ortodoxiei din Romania a fost o provocare, o dorinta personala sau pur si simplu o idee?

Cristina Nichitus Roncea: A fost o minune, in primul rand. In sensul ca aceasta poarta mi-a fost deschisa de Parintele Iustin, intr-o seara de Craciun, cand eram la usa chiliei sfintiei sale alaturi de pelerini, maici si calugari, cantandu-i colinde. Este si prima fotografie facuta cu Parintele, cu care de altfel si deschid expozitia. E drept ca cineva m-a dus de mana pana acolo… Dar dupa aceea toate au venit de la sine. Am vrut sa descopar taramul tainic al manastirilor Romaniei si, mai ales, sa-i trimit prin fotografiile mele si pe altii sa se impartaseasca din “gura de rai” pe care o reprezinta orice sfant asezamant ortodox. Traim intr-o lume in care stresul ne inunda si tinde sa ne domine viata, asa ca tanjeam dupa linistea si inaltarea spirituala care stiam ca se regasesc dincolo de zidurile unei manastiri, acolo unde sunt oameni care traiesc frumos. Fotografia este mare mea pasiune, la care m-am intors dupa peregrinari prin Drept si Finante. Prin expozitie pledez – ca si in cazul experientei mele personale – la aceasta intoarcere la radacini, la traditie. Si m-am straduit sa transmit prin lucrarile mele acea stare minunata pe care o poti avea cand esti alaturi de oameni care traiesc in stransa legatura cu Dumnezeu. Nicaieri nu se poate vedea mai bine ca omul sfinteste locul decat in gradinile Maicii Domnului care sunt manastirile Romaniei. Bunatatea si linistea sunt transmise de fiecare coltisor din manastire, de fiecare fir de iarba, de fiecare floricica, de fiecare privire a oamenilor de acolo care stiu sa ierte, care au o rabdare infinita si o generozitate care poate schimba lumea. Si mai ales multa iubire, pe care o simti si simti ca trebuie sa o intorci chiar si celor mai putin norocosi, a nefericitilor care au uitat comandamentele Mantuitorului, au uitat sa iubeasca.

Integral la Precum-in-cer.ro

Vedeti si: Doxologia: “Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilustrează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe”

O lectie despre Ortodoxie si Poporul Roman. Profesorul Florin Constantiniu la lansarea Albumului Precum in cer asa si pe pamant de Cristina Nichitus Roncea. Fara manastiri, dragostea si rugaciunea monahilor, Romania nu ar mai exista. VIDEO

“Cristina Nichitus Roncea a prins sufletul romanesc in fotografie” – Academicianul Alexandru Surdu. “Parintele Arsenie Papacioc trebuie canonizat” – Profesorul Radu Ciuceanu la Expozitia “Precum in Cer” de la Palatul Sutu. VIDEO


Vernisaj Precum in Cer – Profesorul Radu Ciuceanu despre fotografiile Cristinei Nichitus Roncea de Precum-in-cer
În perioada 15-25 ianuarie 2012 se desfăşoara la Muzeul Bucurestiului – Palatul Sutu Expoziţia de Fotografie “PRECUM ÎN CER” cu fotografii din albumul “Precum în cer, aşa şi pe pământ”- Călătorie foto prin lumea ortodoxă românească, de Cristina Nichituş Roncea. La vernisaj au luat cuvantul profesorul Radu Ciuceanu, fost detinut politic (1948 – 1963, fost membru in conducerea Mișcarii Naționale de Rezistență Anticomunistă din Oltenia), președinte al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, Doctor în istorie si membru al Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania si al Federatiei Internationale de Arta Fotografica si Academicianul Alexandru Surdu, Filosof, Doctor în filosofie, Preşedinte al Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române, Director al Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române, Membru titular al Academiei Române din 1993 (corespondent – 1992).

Academician Alexandru Surdu despre Expozitia Cristinei Nichitus Roncea Precum in Cer de Precum-in-cer
De asemenea, pentru prietenii nostri care nu au reusit sa ajunga la Expozitia de Fotografie “Precum in cer”, fotografa Cristina Nichitus Roncea a creat posibilitatea unei vizite virtuale. Puteti sa va plimbati intr-un tur virtual disponibil aici, apasand sageata din mijlocul imaginii si folosind meniul din stanga jos (apropiere, indepartare, rotire, full screen, etc). Vizionare placuta!
PS: Expozitia este deschisa pana pe 30 ianuarie.

La cererea Muzeului Bucurestiului expozitia Cristinei Nichitus Roncea “Precum in cer” a fost prelungita pana pe 30 ianuarie. Palatul Sutu va asteapta la o calatorie fotografica in lumea ortodoxa romaneasca

Precum-in-Cer.ro

Muzeul Bucurestiului

Compania

Tuca Zbarcea Asociatii

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova