Posts Tagged ‘Adrian Cioflanca’

Adrian Cioflanca, academician sau cacademician?

L-aţi mai văzut cumva recent pe Zdreanţă, cel cu ochii de faianţă? Daca nu, intrati pe blogul unui oarecare cioflingar si veti gasi negresit cel putin o poza-doua in care este surprins intr-o pozitie oarecum neacademica, adica cu oul fierbinte-n gura. Nu se stie, ce-i drept, al cui e. Dar in postura asta l-am gasit si noi pe numitul Adrian Cioflanga, evoluand la Paris, la o conferinta despre… cadavre. Da, da, ati citit bine. Acum, daca tot se poarta scatofilia la cel mai inalt nivel “academic”, cam de la ICR in sus, pana in varful dealului, spre zarile Cotrocenilor, de ce n-ar merge si o necrofilie mica? Glumesc, desigur: este vorba de o conferinta stiintifica, cu titlul “Corpses and Destruction / Les cadavres et leur destruction”, la care s-au studiat diverse proceduri macabre in cazul crimelor in masa. Desigur, nu asta-i problema.

Problema tine de impostura, boala tuturor doctorilor inchipuiti. Cioflingarul nostru de serviciu, propulsat recent de Vladimir Ilici Tismaneanu din scaunelul sau de cercetator provincial pana pe locul mortului de la CNSAS, recte fotoliul lasat rece de disparitia matura a lui Constantin “Ticu” Dumitrescu, are si veleitati specifice numelui sau. Un alt faiantar, tot iesean, prezent in celebra Comisie voiajoare Tismaneanu dar si ca presedinte de-o noapte al unei fantomatice Fundatii “romano-maghiare” Gojdu inventate de nu mai putin celebrul star de dreapta-mprejur MR Ungureanu, turnatorul GDS Sorin Antohi, se pretindea si “doctor”, pe la Universitatea lui Soros de la Budapesta. Doctor in minciuni, bineinteles, dar si conducator de doctorate, fapt pentru care au suferit o serie de doctoranzi carora le-a invalidat titlurile prin frauda sa dementa. Turnatorul reconspirat, acum cu pretentii de geopolitician in slujba lui Cozmin Gusa, a produs si un imens scandal international dupa ce prezenta sa la o “Academie de vara” de la Berlin, intr-un program al ICR, a revoltat-o pe buna dreptate pe scriitoarea de Nobel Herta Muller. Aceasta nu l-a impidicat pe sponsorul si colegul sau de grup si breasla in doftoricale, “dr” Patapievici, sa-i perpetueze exemplu si sa se impauneze cu un titlu pe care nu-l dobandise. Na ca a ramas recent si fara doctoratul luat numai online si fara vatafia de la ICR. Si-uite-asa si cu al nostru fabulationist Adi, o minune de Cioflanca, care se auto-prezinta pe la Paris, cu o mare auto-subliniere cu carioca pe propriu-i blog, drept reprezentant al Academiei Romane. Mirat ca am pierdut acest eveniment planetar, intrarea unui cioflingar in Academie, m-am adresat direct forurilor competente.

Dincolo de tonul pamfletar de mai sus, perfect justificat de prestatia ilegitima si ilegala a pretinsului academician cat si de necesitatea sanctionarii unor astfel de fraude intelectuale, problema devine cat se poate de serioasa, mai ales dupa ce am primit de la Academia Romana urmatorul raspuns edificator:

“Stimate Domnule Victor Roncea,
Dl. Adrian Cioflanca nu este membru al Academiei Romane, nici corespondent, nici titular si nici de onoare. Este cercetator la Institutul de istorie al Academiei Romane din Iasi.”

Si punct. Deci, cercetator la un institut aflat sub egida Academiei. Studiindu-i CV-ul de pe site-ul Institutului mentionat de emisarii Academiei, respectiv Institutul de istorie AD Xenopol din Iasi, am aflat ca bietul “academician” este in curs de a-si obtine doctoratul si, de vreo 13 ani, nu a reusit sa salte mai mult de cercetator stiintific gradul III (!).  Pai si atunci cum poate sustine ca reprezinta Academia Romana, dupa cum nici macar un membru de onoare nu poate, de exemplu, ci numai un membru plin?! Cum a putut urcatul nostru pana in copacul CNSAS sa-si posteze in dreptul numelui sau ambiguu, la o conferinta internationala, titlul de reprezentant al “Romanian Academy, Romania”! Dupa cum se vede, ceilalti participanti au avut decenta sa-si treaca exact institutia de care apartin. In acelasi stil, maine-poimaine, slujbasul nostru de pe la CNSAS o sa-si treaca in dreptul numelui “The Parliament of Romania”, ca doar Consiliul se afla sub controlul Parlamentului, “n-asa”? Dar de ce nu “White House”, ca parca zidurile CNSAS sunt imbracate in faianta alba?!

Am intrebat si un academician cu tample albe care-si permite, ca atare, sa fie mai pisicher si, acesta, cu un umor dezarmant, mi-a lamurit cazul Cioflanga pe loc, a la Radio Erevan: “Dragul meu, asa si-or pune si femeile de serviciu de la noi, de aici, in dreptul numelui lor, la vreo conferinta internationala a spalatoreselor de podele: Tanti Mita (Romanian Academy). Pai da cum, nu aici presteaza, sub talpile noastre?!”. Eh, ce sa mai zici?! Asa or fi ajuns si altii “academicieni si savanti de renume mondial”. Daca s-a putut cu astia de pe la case mai mari cum sa nu mearga si pe la cotete?…

PS in atentia Academiei Romane, care patroneaza Institutul unde drd Cioflanca evolueaza ca cercetator gradul III: Scandand blogul cioflingarului cam ca burtiera de la OTV si DDTV am descoperit cum fabulationistul nostru de serviciu isi permite sa-i considere pe mari istorici ai Romaniei, ca prof univ dr Dinu C Giurescu, membru plin (!) al Academiei Romane din 2002 si corespondent din 1990, prof univ dr Gheorghe Buzatu, prof univ dr Mihai Retegan si prof univ dr Ioan Chiper drept niste “lefegii” de duzina. “Acestia, fara a fi citusi de putin genii in materie, au produs citeva lucruri valabile in istoriografia romaneasca. Insa caracterul le joaca feste serioase.”, scrie “academcianul” nostru recunoscut pe plan mondial drept azorelul ante, intro si post-comunistului Zombi Tismaneanu. Mai expert in investigatii chiar si decat Parchetului General dar si mai tare ca fularul procuroarei peroanelor Monica Macovei, cerc. nostru gr. III, “Zdreanta” stie-tot, da si sentinte definitive apriorice intregului grup de istorici remarcabili ai Romaniei, care se angajase intr-o perioada sa colaboreze pentru o lucrare de amploare: “Aceasta nu are cum sa fie altfel decit nationalista, conspirationista, antisemita si, inainte de toate, diletanta si partizana.” Domnilor academicieni, auziti? Academicianul Dinu C Giurescu si profesorii univ dr Gh Buzatu, Mihai Retegan si Ioan Chiper sunt niste diletanti, nationalisti, conspirationisti, antisemiti si partizani! O zice un cerc. stiint. gr. III, care nu are nici macar o bucata carte scrisa singur, dar care se crede, in visele sale erotice cu cadavre ambulante si stafii ale comunismului, drept ditamai… cacademicianul.

PPS: Cazul patologic al cerc. stiint. gr III Adrian Cioflinga este destul de grav. El ii mai considera pe scriitorii Tesu Solomovici – evreu, cred, dupa nume – si pe Paul Goma, care are o sotie evreica cu care are si un fiu, la fel de evreu, drept “negationisti” si “antisemiti”. Adica cum, Goma isi bate nevasta si Tesu isi da singur palme? Sau cum?

Cititi si Robert Veress: Inepuizabila ticăloşie a infectului Tismăneanu şi activistul utecist neplătit Ungureanu »

Disputa pe savantlacul fostului securist Valeriu Pasat incinge istoricii de la Chisinau. Miza: sefia Academiei Moldovei si, posibil, Presedintia Republicii. Gheorghe Cojocaru vs Ion Varta

Semnalam ieri o disputa importanta care are loc la Chisinau: Mostenitorii KGB-ului din Republica Moldova starnesc dihonie printre istoricii basarabeni. Fostul sef al Securitatii Valeriu Pasat, puscariasul cu pretentii de prezidentiabil, se vrea “academician si savant de renume mondial”. Ion Varta vs Gheorghe Cojocaru.

Astazi, profesorul Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova ii raspunde profesorului Ion Varta, director al Serviciului de Stat de Arhiva al Republicii Moldova, prin intermediul Jurnalului de Chisinau. Redam integral raspunsul acestuia asteptand in continuare lamurirea problemei in cauza.

Dreptul la Replica

În materialul semnat de dl Ion Varta „Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de istorie, Stat și Drept”, inserat în „Jurnal de Chișinău” din 14 septembrie curent, sunt abordate frontal trei subiecte cu referire la IISD al AȘM: despre înaintarea la premii, despre recomandarea dlui Valeriu Pasat (foto dr) pentru participarea la alegerea membrilor titulari ai AȘM și despre subsemnatul, ca director al Institutului și ca istoric. Așadar, ce este drept și ce este strâmb în textul cu pricina? Bineînțeles, dintr-un punct de vedere propriu, care nu poate fi decât subiectiv, relativ, etc.

Într-adevăr, în atenția Consiliului Științific al Institutului se află cu regularitate chestiunea promovării cercetătorilor științifici. Anul trecut, de exemplu, profesorul Gheorghe Costachi a fost propus la premiul Academiei de Științe, pe care l-a și obținut. Distinsul profesor Andrei Smochină a fost înaintat la Ordinul Republicii, care i s-a acordat. Dl Anatol Țăranu a fost onorat cu distincția supremă a AȘM, „Dimitrie Cantemir”. Anul acesta, dl Valeriu Pasat a fost propus de Consiliul Științific al Institutului la Premiul Național, care i s-a acordat. La demersul IISD, profesorului Alexandru Moșanu i-a fost decernată medalia AȘM „Dimitrie Cantemir”. Statistica, dle Varta, se pare, nu vă oferă suficiente probe pentru a mă acuza că aș fi transformat Institutul într-un SRL „pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat”. Subliniez, dacă e cazul, nu Institutul, nu directorul Institutului iau deciziile despre acordarea acestor premii, ci comisiile abilitate de pe lângă AȘM sau de pe lângă Guvern. Aici „lustruirea” oricărui candidat, dacă prezentarea rezultatelor activității colegilor de Institut poate fi încadrată în acest termen ieșit de sub pana plină de inspirație a dlui Varta, nu are niciun rost. Dar, fără dubii, dl Varta are tot dreptul să considere că aceste premii și distincții sunt meritate sau nemeritate, după cum și oricine, până și directorul IISD, sau comisiile abilitate pot avea punctul lor de vedere, nu neapărat cel împărtășit de dl Ion Varta.

Este firesc și necesar ca efortul omului de știință să fie remarcat și prețuit după merite și aici cred că nu suntem pe poziții divergente cu dl Varta. Am urmărit să sprijin orice inițiativă în acest sens, să tratez cu egală bunăvoință orice realizare științifică și să încurajez performanța academică. Anul trecut dl Valeriu Pasat a fost singurul cercetător de la IISD care a finisat o lucrare monografică. Aceasta a fost discutată de specialiștii în Istorie Contemporană și recomandată pentru publicare de Consiliul Științific. În cadrul discuțiilor, au fost reliefate atât aspectele reușite, cât și unele lacune și carențe ale monografiei, singura, de altfel, care a fost prezentată în fața specialiștilor de la Institut, celelalte lucrări ale dlui Pasat, apărând în afara concursului IISD. Volumul „RSS Moldovenească în epoca stalinismului” (650 p.) a apărut în 2011 la prestigioasa Editură „Cartier”, fiind menționat anul acesta la Salonul Național de Carte cu Premiul „Clio”. Probabil, accidental, acesta nu apare printre lucrările dlui Pasat, din care dl Varta selectează o serie de citate, unele relevante, care pun într-o lumină dezagreabilă autorul. Vedeți până unde îmi urmez „patronul spiritual”, descoperit de dl Varta, încât m-aș putea hazarda să fiu de acord și cu unele din sentințele domniei sale la adresa acestuia? Numai că mă tem că însuși dl Varta s-ar putea să nu fie de acord astăzi cu ceea ce afirma pe la 1999 într-o recenzie pe marginea uneia din lucrările dlui Pasat „Surovaia pravda istorii. Deportații s teritorii Moldavskoi SSR 40-50 gg.” (1998), pe care-o caracteriza sugestiv drept „Un valoros studiu, consacrat deportărilor din anii 40-50”. Așa sau altfel, corpul impresionant de documente inedite publicate de Valeriu Pasat despre deportările din RSSM sau despre prigoana Bisericii ortodoxe în epoca sovietică au o valoare în sine, deschizând, după cum o spunea franc dl Varta pe la 1999, noi direcții de cercetare într-un domeniu sau altul. Aceasta este o a doua parte a paharului, poate, cea plină, pe care dl Varta astăzi o ignoră.

Singura lucrare pe care dl Pasat a publicat-o cu acceptul Consiliului Științific al IISD este monografia apărută la Editura „Cartier”, aceasta, repet, neaflându-se (?) pe lista lucrărilor din care dl Ion Varta citează copios. Or, cel puțin, stimate dle Varta, în nebănuita mea (ne)calitate de „servant umil al lui Valeriu Pasat”, pe care mi-o atribuiți cu atâta generozitate, un singur citat aș putea să vă „servesc” și dvs. pentru a încerca să vă dumeriți de ce a fost recomandat pentru editare acest studiu. Deci, v-aș îndemna respectuos să deschideți volumul respectiv la „Încheiere” (p. 626) și să notați ceea ce e scris negru pe alb: „Deși la momentul anexării Basarabiei (subl. n.) și al înființării RSS Moldovenești regimul stalinist acumulase o experiență considerabilă de promovare a politicii industrializării accelerate, colectivizării și unificării sociale, sovietizarea fiecăreia dintre noile republici și teritorii apusene își avea propriul specific”. Și încă ceva: printre lucrările îngrijite și publicate de dl Pasat mai este una pe care ar trebui s-o cunoască orice intelectual din „lumea bună”, din care, nu mă îndoiesc, dle Varta, spre deosebire de subsemnatul, faceți parte dintotdeauna. Este vorba de monumentala pânză memorialistică a Eufrosiniei Kersnovski „Cât costă omul” (1996), reeditată sub egida Consiliului Europei în limba italiană (2009), un rechizitoriu teribil asupra esenței dezumanizante a regimului totalitar comunist. Dar nici despre aceasta nu spuneți nimic. Oare de ce?

Cu privire la înaintarea candidaturii dlui Pasat la concursul pentru alegerea membrilor titulari ai AȘM, anunțat pentru toamna acestui an. În adresa IISD au parvenit în acest sens două cereri, de la dnii Valeriu Pasat (istorie) și Ion Guceac (drept), pe care Consiliul Științific le-a examinat în ședința din 15 august curent. S-a luat act de faptul că dl Pasat nu întrunește una din condițiile Regulamentului cu privire la alegerea membrilor Academiei, având doar doi discipoli cu doctorate susținute, și nu cinci, după cum o cere Regulamentul. Consiliul a fost informat și asupra faptului că la 17 iulie curent Adunarea Generală a membrilor AȘM, examinând cazul aparte al mem. cor. Pasat, a decis să-i permită să participe la concursul respectiv. Numai că domnia voastră despre aceasta ați uitat, probabil, să informați cititorul „Jurnalului de Chișinău”. Am solicitat expres opinia membrilor Consiliului în cazul Pasat, fiind formulate ca răspuns două propuneri: (1) de a include candidatura domniei sale pe buletinul de vot secret și (2) de a nu o include. Datoria mea a fost să supun votului aceste propuneri. Din 13 membri ai Consiliului prezenți la ședință, pentru includerea candidaturii dlui Pasat pe buletinul de vot secret s-au pronunțat 10, 2 – împotrivă și o abținere. A urmat votul secret. Comisia de numărare a voturilor a adus la cunoștința Consiliului rezultatele: pentru dl Pasat s-au pronunțat 7 persoane, 5 – împotrivă și un buletin a fost declarat nevalabil, numărul necesar de voturi pentru luarea deciziei fiind de 50+1 din cei prezenți, adică 7. Candidatura dlui Ion Guceac a întrunit 10 voturi pentru, 2 – împotrivă și un buletin a fost anulat. Am adus aceste detalii ca să vedeți cum funcționează „SRL”-ul de la Institutul de Istorie. Rezultatele votului au fost aprobate de toți membrii Consiliului Științific, inclusiv de dl Ion Varta. Nimeni din membrii Consiliului nu a contestat rezultatele votului, nu m-a acuzat că mi-aș fi impus punctul de vedere sau că aș fi dat dovadă de un comportament „impertinent”. Doar unul dl Varta, dar… după o lună de zile!? Oare de ce?…

În treacăt fie spus, dle Varta, dacă vă amintiți, în 2000 Valeriu Pasat era ales membru corespondent al AȘM la propunerea Consiliului Științific al Institutului de Istorie, dvs. fiind printre cei care l-au recomandat cu căldură pentru această înaltă demnitate academică, subsemnatul numărându-se printre cei care vă admirau elocința…

Și, pe final, vorba distinsului domn Ion Varta, „două cuvinte”, dar pline „de mai multe explicații” subtile, despre legăturile mele de-a dreptul halucinante cu dl Valeriu Pasat, deduse în baza unui articol de ziar (!) despre esența rebeliunii din ianuarie 1919 de la Hotin, pe care l-am publicat acum 23 de ani (!). Profit de interesul dvs. sincer pentru a vă informa, cu toate că nu cred că v-ar prinde bine căci, la timpul respectiv, bun-rău, acest articol, scris de un „laborant superior” pe atunci la Institutul de Istorie, a fost apreciat pentru că, dincolo de o retorică verbală care astăzi, mai mult decât evident, este cu totul deplasată, dădea peste cap teza „cominternistă” despre caracterul bolșevic al rebeliunii de la Hotin, demonstrând în exclusivitate în baza literaturii sovietice publicate, autorul neavând pe atunci nici măcar dreptul de a merge la arhivă, că acolo s-a produs o răbufnire subversivă a naționalismului ucrainean iredentist, antiromânesc. Numai că, stimate dle Varta, pentru a trage niște concluzii globale despre cutare sau cutare „pretins istoric”, ar trebui să aveți, totuși, bibliografia adusă la zi. Și, nu în ultimul rând, și sper să nu vă decepționez, nu sunteți nici primul, probabil, nici ultimul, și nici original în această întreprindere temerară. Nu sunteți primul și nu sunteți original pentru că v-a luat-o înainte un alt stimat domn, acum că sunteți și apropiați, dacă pot spune așa, conceptual, nu pot să nu-l deconspir, pre numele său recomandându-se S. Nazaria. Că acest mult prea stimat domn s-a luat la harță cu un fost „laborant superior”, e de la sine înțeles, dar că și dvs. mergeți cu aceeași obsesie pe niște urme bătătorite este, poate, un simptom. În orice caz, vă asigur politicos că între exegeza dvs. furioasă și ironia dlui Nazaria, ambele pe aceeași temă, între original și copie, după cum se spune, și sper să nu vă supărați, voi da preferință originalului. Și vă asigur cu toată fermitatea că nu mă voi încumeta vreodată să afirm că domnia voastră ați debutat cumva, vorba vine, dar tot de la dvs. cetire, într-o nouă și nemaipomenită ipostază de… „clonă” a lui S. Nazaria.

Stimate domn, închei cu amărăciune acest gen de scriere, pe care am fost forțat chiar de domnia voastră să-l practic și de care nu sunt interesat.

Cu aceeași prețuire de când mă cunoașteți, al dvs. Gheorghe Cojocaru

Sursa: Jurnal.md

Mostenitorii KGB-ului din Republica Moldova starnesc dihonie printre istoricii basarabeni. Fostul sef al Securitatii Valeriu Pasat, puscariasul cu pretentii de prezidentiabil, se vrea “academician si savant de renume mondial”. Ion Varta vs Gheorghe Cojocaru

Controversatul “istoric” Valeriu Pasat (foto/vide0), scolit la “Academia Diplomatica” a Rusiei, fost sef al Sectiei Ideologie a Comitetului orasenesc Chisinau al Partidului Comunist din Republica Moldova, fost diplomat de rang mic la Ambasada Moldovei la Moscova ulterior numit de Mircea Snegur ambasador al Republicii Moldova pentru Rusia, Kazahstan si Finlanda, fost ministru al Apararii, fost ministru al Ministerului Securitatii Nationale, succesorul KGB-ului local din Republica Moldova, fost sef al Serviciului de Informatii si Securitate, fost consilier pe probleme de relații economice externe al lui Anatoli Ciubais, președintele celui mai mare concern energetic din Rusia, RAO EAS Rossii (РАО “ЕЭС России”), fost puscarias pentru vanzarea dubioasa a flotei de MIG-uri a RM (21 bucati de MIG 29), fost si viitor candidat la presedintia RM pe mana cu filiala locala a Bisericii KGB condusa de colonelul Vladimir Cantarean al “Intregii Moldove” se vrea si… “academician si savant de renume mondial”.

Mai pravolsvanic si decat calugarul Tv Savatie Bastovoi, “mesianicul” Valeriu Pasat este si fondatorul Partidului Umanist din Republica Moldova, care a obtinut fantasticul scor de 0,9% din electoratul basarabean la alegerile din 2010, “rebranduit” anul trecut dupa un model de cocktail Molotov bucurestean sub denumire popopulara de Partidul Popular Democrat din Moldova. Evident, cu Valeriu Pasat reales chiar la cel dintai congres.

In prezent Valeriu Pasat se doreste a fi recunoscut drept un istoric denuntator al sovietizarii Moldovei mai ceva ca Vladimir Ilici Tismaneanu. In acest sens, dupa cum il citeaza un portal infiintat cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, pe numele lui Vocea Basarabiei, “istoricul Valeriu Pasat munceste și în continuare depune toate eforturile pentru a scoate la lumină adevărul istoric” din Republica Moldova. “Deportările, foametea, biserica și epoca stalinismului sunt teme esențiale pentru noi basarabenii. Valeriu Pasat își construiește opera începând de la un fundament puternic de documente. Mai are multe lucrări care le ascunde de noi, îl rugăm foarte mult să le scoată la iveală. Vreau să spun că lucrarea sa Calvarul a fost solicitată și în Transnistria, pentru că ea cuprinde un compartiment despre acei deportați inofensivi din istoria noastră”, a subliniat, starnind invidia lui Vladimir Tismananu, Iurie Colesnic, un fel de Adrian Cioflanca cu cioc si acelasi praf provincial moldovenesc pe limba.

Dar laudele nu contenesc: “Mai mult, analistul politic, Anatol Țăranu – scrie Vocea Basarabiei – a specificat că volumele lui Valeriu Pasat vor servi drept sursă de informație pentru următoarele generații, care vor scrie despre istoria Republici Moldova. “Fiecare generație scrie istoria sa. Eu cred că istoria generației noastre îi aparține lui Valeriu Pasat. Opera sa este una suficientă și cu siguranță va fi citită de generații întregi. Mai mult, viitoarele generații vor scrie istoria lor în mare parte datorită cărților și acelei munci pe care a depus-o și o depune și în continuare Valeriu Pasat”, a precizat Anatol Țăranu”, la randul sau fost ambasador al Moldovei in Federatia Rusa.

Pentru aceste fapte marete si multe altele Valeriu Pasat, “savantul anului 2011”, a fost recompensat luna trecuta de Guvernul Vladimir Filat cu Premiul National, in valoare de 100.000 de lei, alaturi de alti bravi moldoveni, cu explicatia: “doctor habilitat in istorie, membru corespondent al Academiei de Stiinte a Moldovei, exponent de vaza al noii generatii de istorici din Republica Moldova, specialist in domeniul istoriei nationale contemporane, dezvaluind doua directii fundamentale: evolutia social-economica, administrativa, politica si culturala a Moldovei sovietice in mediul regimului stalinist si evolutia relatiilor dintre putere, Biserica si enoriasi in RSS Moldoveneasca, probleme tratate eronat sau tendentios in istoriografia sovietica sau interzise de a fi abordate”. Sunt absolut convins ca “habilitatul” Vladimir Ilici Tismaneanu isi musca pumnii de invidie.

Da, este vorba de acelasi “savant” purtator de servieta al lui Anatol Ciubais, Valeriu Pasat, care, in perioada electorala, cu zidurile si turnul Kremlinului cu steaua rosie inca in varf milita pentru aderarea Moldovei la “Uniunea Vamala Belarus, Kazahstan, Rusia” si alipirea ei la “spatiul economic si politic din Est”. Cu atat mai ciudata pare pozitia fostului preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, apreciatul si respectatul (de catre noi) istoric Gheorghe Cojocaru, totodata director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii, reclamat de la fel de apreciatul istoric Ion Varta ca ii face jocurile controversatului politician filo-rus Valeriu Pasat. Reproduc un articol semnat de prof dr Ion Varta in presa basarabeana, care mi-a fost semnalat cu multe semne de mirare si alarmare de reputati istorici de pe ambele maluri ale Prutului si astept cu incredere lamurirea situatiei si explicatia profesorului Gheorghe Cojocaru. (Victor Roncea)

Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de Istorie, Stat şi Drept Jurnal de Chisinau

Din start suntem nevoiţi să constatăm, cu regret, că Gheorghe Cojocaru, noul director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept (IISD) a transformat această instituţie într-o parodie jalnică – un fel de SRL pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat. În decurs de un an, Cojocaru, asistat de anturajul său, a impus Consiliului Ştiinţific al acestui institut desemnarea, în trei rânduri, a candidaturii lui V. Pasat, mai întâi, la premiul „cel mai bun savant al anului 2011”, apoi, la Premiul Naţional al Republicii Moldova, iar câteva săptămâni în urmă, a izbutit, prin fraudă, încălcând prevederile regulamentare, să-l înainteze pe acesta la titlul de academician al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

De fiecare dată, „operaţiunea” a fost perfect „orchestrată”, degenerând într-o lustruire dezgustătoare a imaginii „candidatului”, cu linguşiri penibile, cu elogii până la ceruri aduse lui V. Pasat. În cadrul celor trei şedinţe ale Consiliului Ştiinţific, mi-am manifestat totalul dezacord faţă de cele trei tentative descalificante de servilism înfiorător, demonstrând cu argumente de ce institutul n-ar trebui să fie antrenat în „operaţiunile” puse pe rol de cel care jinduieşte cu atâta încăpăţânare distincţii şi titluri nemeritate. Din păcate, de fiecare dată, Gh. Cojocaru a fost „la înălţime”, onorând cu prisosinţă toate comandamentele venite dinspre V. Pasat.

Culmea unui atare comportament, total nesăbuit, s-a produs în cea din urmă şedinţă, când s-a stabilit că V. Pasat nu întruneşte toate calităţile de aspirant la titlul de academician al AŞM, întrucât are doar doi discipoli care şi-au susţinut doctoratele, şi nu cinci, aşa cum prevede regulamentul. Gh. Cojocaru, în ciuda tuturor argumentelor invocate de câţiva membri ai Consiliului Ştiinţific, şi-a impus, în mod impertinent, punctul de vedere, siluind prevederile regulamentului, demonstrând, pe deasupra, lipsă de elementar bun-simţ.
În cele ce urmează, vom încerca să demonstrăm succint care sunt „meritele” celuia pe care îl promovează cu atâta insistenţă Gh. Cojocaru. Pentru aceasta, vom invoca mai întâi un fragment din studiul introductiv la volumul de documente, alcătuit de V. Pasat, cu genericul: „Трудные страницы истории Молдавии. 1940–1950”, editat la Moscova în 1994. Iată ce scrie el la pagina 9: „27–28 июня 1940 года Красная Армия перешла через Днестр. В состав СССР были включены Бессарабия и Северная Буковина. Но не это стало главным итогом присоединения находившихся с 1918 г. в составе буржуазной Румынии новых территорий. В 1940 г. произошло объединение левобережной и правобережной Молдавии, было ликвидировано искусственное деление страны и народа на две части, восстановлено государственное единство Молдавии, которая стала союзной республикой в составе Союза ССР. Воссоединение в едином государстве стало важнейшей вехой в национально-государственном самоопределении молдавского народа. 2 августа 1940 г. 7-я сессия Верховного Совета СССР приняла Закон об образовании Молдавской Социалистической Республики”.

Vom comenta, cu permisiunea cititorului, aceste „mostre” de prestaţie de „savant”, care-l caracterizează perfect pe proaspătul aspirant la titlul de academician al AŞM. Acesta nu suflă niciun cuvânt despre amputările teritoriale operate în ajunul sesiunii a VII-a care, în viziunea sa, avusese conotaţie „istorică”, pe care o şi glorifică. De fapt, după cum bine se cunoaşte, această sesiune a legiferat răşluirea nordului şi sudului Basarabiei, împreună cu nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, care au fost încorporate cu forţat în componenţa RSS Ucrainene de către autorităţile sovietice de ocupaţie, fără o consultare prealabilă a populaţiei din aceste regiuni, care, până la 28 iunie 1940, făceau parte din componenţa unui stat-membru al Ligii Naţiunilor, spre deosebire de imperiul sovietic, ce fusese exclus din această organizaţie pentru agresiunea declanşată împotriva Finlandei la 30 noiembrie 1939. De asemenea, au fost amputate opt din cele 14 raioane ale RASSM şi doar şase au fost incluse în componenţa RSSM, încălcându-se, în mod grosolan, aşa-numitul principiu „etnic” de care cică s-ar fi condus autorităţile sovietice de ocupaţie. În felul acesta, câteva sute de mii de etnici români moldoveni s-au pomenit izolaţi şi înstrăinaţi de conaţionalii lor din RSSM. V. Pasat jubilează, prezentând această mare tragedie drept „cel mai important jalon în autodeterminarea statală a poporului moldovenesc”, dar nu suflă un cuvânt despre drama înstrăinării populaţiei majoritare din RSSM de restul românilor moldoveni din dreapta Prutului, nu mai spunem de cealaltă parte a neamului românesc, pe care el îl califică, în mai multe rânduri, ca o altă naţiune, diferită de cea „moldovenească”.

La pagina 28 a aceluiaşi volum, V. Pasat califică perioada interbelică pentru Basarabia ca una de ocupaţie românească a acestui teritoriu, iar ceea ce s-a produs în 1944, în urma înaintării armatei roşii, este considerat de el drept act de eliberare. Asemenea afirmaţii aberante se regăsesc din abundenţă în tot ce a publicat până în prezent V. Pasat. În una din ultimele sale lucrări, „Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti. 1940-1950”, Moscova, ROSSPEN, 2006, V. Pasat reanimează, de o manieră penibilă, toate clişeele istoriografiei sovietice „despre particularităţile construcţiei colhoznice” în RSSM (p. 31); despre „procesul veridic al construcţiei socialiste la sate, cu dezvăluirea „caracterului {său} cu adevărat „variat” şi multiaspectual…” (p. 26-27); despre „reforma agrară” din 1940 (adică despuierea ţăranilor înstăriţi şi mijlocaşi, dar şi a celor săraci), după care, o bună parte au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan, afirmând că „reforma agrară a fost efectuată, ţinându-se cont, în mod riguros (sic!) de particularităţile istorice ale ţinutului şi de situaţia din satul basarabean către iunie 1940. Aceste particularităţi constau, în primul rând, în faptul că reformele s-au înfăptuit atunci când în URSS socialismul era deja la o etapă înaintată, organele de partid şi sovietice conducându-se, la traducerea lor în viaţă, de bogata experienţă de soluţionare a problemei agrare şi de construcţia socialistă din alte republici ale Uniunii Sovietice” (p. 24). El continuă să rămână „consecvent” şi atunci când utilizează sintagmele „Puterea sovietică” cu majusculă (p. 19, 101 etc.), ca şi „Statul sovietic” (p. 98 etc.). El dedică o adevărată odă constituţiei staliniste a RSSM din 8 februarie 1941, dar nu uită să înfiereze „ocupaţia fascistă” a Basarabiei, când se ştie că acest teritoriu s-a aflat sub administraţie românească, şi nu sub „ocupaţie fascistă” (p.16). Dar pentru Pasat, administraţia românească din Basarabia din acea perioadă era una „fascistă”. Iarăşi, pentru a câta oară, el reia „melodia” despre „realipirea Moldovei la URSS” (p. 40); despre „instaurarea Puterii sovietice în Moldova” (în iunie 1940 (!!!) (p.100). Despuierile de bunuri, operate de autorităţile sovietice de ocupaţie le califică ca „acţiuni revoluţionare” (nici mai mult, nici mai puţin – exact ca la A. Lazarev ) (p.100). Aceleaşi „năzdrăvănii” se regăsesc şi în studiul introductiv la ediţia în patru volume „Православие в Mолдавии. Власть, церковь, верующие”. 1940 – 1953, Moscova, 2009–2012. Pentru V. Pasat, 28 iunie 1940 continuă să aibă semnificaţia de „reunire” a Basarabiei cu URSS (vol.1, p. 64, 66). El afirmă în mod categoric despre „persecutarea ortodoxiei ruseşti” de către autorităţile române, „dominate de şovinismul velikoderjavnic românesc”. El înfierează „procesul românizator” al bisericii ortodoxe din Basarabia, promovat în viziunea sa, inclusiv prin substituirea limbii slavone vechi cu cea română (!!!). Mai mult, el blamează „epurările etnice în rândul clerului basarabean”, dar şi „represiunile contra celora care nu erau de acord” cu atare politici. (p. 65) El mai învinuieşte istoriografia României de „sindrom imperial” (p. 28).

Şi, pe final, două cuvinte despre prestaţia penibilă a lui Gheorghe Cojocaru de a fi servantul umil al lui Valeriu Pasat, care ar avea mai multe explicaţii, dar cea mai concludentă rezidă în faptul că, până nu demult, şi el împărtăşea exact aceleaşi puncte de vedere, pe care le emite patronul său spiritual.

Vom invoca câteva „mostre” de abordare de pe poziţiile istoriografiei imperiale sovietice, de care Gh. Cojocaru nu era capabil să se debaraseze nici chiar în 1990. Către acel moment, lumea bună conştientizase adevărul istoric crunt despre semnificaţia regimului sovietic de ocupaţie a Basarabiei.

Gh. Cojocaru continua s-o ţină morţiş că Basarabia fusese ocupată de România, înfierând „regimul de ocupaţie a Basarabiei de către România „burghezo-moşierească”, instituit în 1918. Iată ce scrie el în „studiul” său intitulat: „Răscoala şi tendinţele ,,Directoratului de Hotin””, inserat în culegerea de studii „Îndemn la înălţare”, Chişinău, 1990: „În ianuarie 1919 a avut loc răscoala de la Hotin, eveniment în care a fost angajată populaţia câtorva judeţe şi care se înscrie în istoria luptelor de eliberare a Basarabiei de sub jugul burghezo-moşieresc al României în perioada anilor 1918–1940.” ( p. 218).

În viziunea acestuia, în Basarabia, după votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918, funcţiona „regimul de teroare, instaurat de autorităţile române” (p. 219). Cojocaru mai afirmă că „…trupele României regale ,,inundaseră” între timp nordul Basarabiei până la Cernăuţi, nerecunoscând împuternicirile reprezentantului guvernului RPU asupra judeţului Hotin”. În felul acesta, el îşi manifestă nedumerirea de ce autorităţile române nu au recunoscut actul de agresiune şi de violare a frontierelor statului român de către aceste bande înarmate.

Un alt regret imens al lui Gh. Cojocaru este legat de faptul că acest act de agresiune contra statului român n-a culminat cu crearea sovietelor pe teritoriul ocupat de aceste bande. Cităm din puţul gândirii acestui „cercetător”: „Esenţa constructivă a răscoalei (sic!), care a durat 10-13 zile, nu şi-a găsit reflectare în formarea în masă a Sovietelor.” O altă „constatare” „genială” a acestuia: „Declarând rebeliunea drept o uneltire bolşevică, autorităţile române şi-au dezlegat mâinile, pentru a se răfui cu răzvrătiţii”. Dar ce urma să întreprindă autorităţile statului, să le plângă de milă agresorilor, să le permită să treacă prin foc şi sabie toată Basarabia.

Cireaşa de pe tort este concluzia finală a acestui pretins istoric al rebeliunii de la Hotin din ianuarie 1919: „Răscoala de la Hotin, în circumstanţele complicate din acel timp, a fost, obiectiv, o mişcare populară de eliberare de sub exploatarea burghezo-moşierească română, în care în mod inevitabil s-au ciocnit interesele guvernelor RPU şi României” (p. 220-222).

Să continui să insişti pe nişte idei perimate, de emanaţie cominternistă, atunci când aproape toată lumea se edificase asupra semnificaţiei rebeliunilor de la Hotin (1919), Tighina (1919), Tatarbunar (1924) este ceva imposibil de conceput.

În acelaşi context, ar mai fi ceva de spus. Preşedintele Academiei de Ştiinţe, dl Gheorghe Duca, a procedat în acest caz legat de V. Pasat de o manieră iresponsabilă şi, totodată, penibilă, făcând trafic de influenţă în favoarea prietenului său, ignorând cele câteva semnale dinspre Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie, Stat şi Drept, inclusiv, votul din cadrul ultimei şedinţe a acestuia în care, împotriva înaintării candidaturii lui V. Pasat la titlul de academician, au votat cinci membri, iar unul s-a abţinut şi doar şapte au votat „pentru”.
Într-un articol de ziar, din 9 octombrie 2009, îi sugeram dlui Duca să-şi dea demisia de onoare din funcţia de preşedinte al AŞM pentru prestaţia penibilă din perioada regimului Voronin, când se transformase într-o slugă umilă a acestui regim. El se supărase, încercând să demonstreze că nu aveam dreptate. Ulterior, o serie întreagă de documente desecretizate din perioada guvernării comuniştilor (2001–2009) demonstrau cu prisosinţă acest trist adevăr. Astăzi, dumnealui a adus noi probe în favoarea inconsecvenţei sale proverbiale şi a unui trafic grav de influenţă şi reconfirmă, o dată în plus, inutilitatea şi chiar nocivitatea aflării sale în funcţia de preşedinte al AŞM. Dar ar fi oportun şi benefic să părăsească această funcţie împreună cu Gh. Cojocaru, care, prin prestaţia sa jalnică, s-a descalificat de o manieră dezonorantă.

Ion Varta / Jurnal de Chisinau

Ponta l-a schimbat pe Stanomir cu adjunctul lui Marius Oprea, Andrei Muraru, bursier al Colegiului lui Plesu si al Muzeului Holocaustului si “istoric al Militiei Spirituale”. Muraru despre Basescu: Falsificator al regimului Antonescu. UPDATE: Tismaneanu inlocuit cu Dinu Zamfirescu conform Roncea.Ro

Premierul Victor Ponta l-a eliberat pe Vladimir Tismăneanu din funcţia de preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, hotărând totodată şi retragerea lui Ioan Stanomir din postul de preşedinte executiv al Institutului, transmite Mediafax.

Vladimir Tismaneanu promisese in urma cu peste trei saptamani ca-si da demisia de la IICCMER dar dupa instalarea lui Ponta a fost lovit putin de Alzheimer. Vezi: Vladimir Tismaneanu, kominternist pentru eternitate la IICCMER? 20 de zile de cand Tismaneanu a promis ca-si da demisia, 14 zile de cand a “uitat” ca s-a instalat un nou Guvern. Cand va prelua onorabilul Dinu Zamfirescu Institutul?

UPDATE 24.05.2012: Dupa cum a prevazut Roncea.Ro inca in urma cu o saptamana (vezi link-ul mai sus), premierul Victor Ponta l-a numit pe Dinu Zamfirescu în funcţia de preşedinte al Consiliului ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc, a informat joi Guvernul. Zamfirescu îl înlocuieşte astfel pe Vladimir Tismăneanu, eliberat miercuri din funcţia de la IICCMER.

Neo-kominternistul Vladimir Tismaneanu Pudelul “stiintific” al lui Volodea Tismaneanu, Ioan Stanomir, a fost inlocuit cu fostul adjunct al lui Marius Oprea, Andrei Muraru, care, la randul sau, este bun tovaras cu adjunctul lui Tismaneanu, Adrian Cioflanga, instalat de aripa sovietica din PDL la CNSAS si cu Dorin Dobrincu, prepusul lui Tismaneanu inca aflata la Arhivele Nationale, cu care scoate o carte la Polirom (normal). Pe scurt: vechea garda a fost schimbata cu noua garda, conform doctrinei Valter Roman ( Walter Ernest Neulander): “Dupa noi, tot noi”. Pentru ca “noi nu scriem istoria, noi o cream”.

Andrei Muraru, prezentat uneori si drept “istoric al Militiei Spirituale”, o banda de neo-trotkisti, a fost reclamat recent de Corneliu Turianu, membru al Colegiului CNSAS, ca tulbura apele institutiei impreuna cu geamanul sau, Alexandru Muraru, liderici al auto-intitulatei “Milii Spirituale”, cu scopul de a umfla o pozitie si a submina Colegiul.  Vezi Aripa Sovietica a PDL vrea sa dea o lovitura de stat la CNSAS. Incredibil dar adevarat: Adrian Cioflanca, militianul spiritual al lui Tismaneanu din Colegiului CNSAS, sustine desfiintarea CNSAS. Membru IICCMER: “Idiotii astia de Boc si Basescu”. Daca la CNSAS nu le-a reusit figura, au dat lovitura la IICCMER, cu aripa sovietica a PNL si concursul sefului PSD, “micul ticalosescu”.

Andrei Muraru are un CV “beton” pentru varsta lui (30 de ani). Chiar “beton armat”. De abia terminase faculatea de istorie din Iasi si, dupa o mica vacanta de vara binemeritata, devine de-a dreptul “Consilier Relaţii Externe, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Departamentul Relaţii Externe şi Integrare Europeană” (2005). Care ere experienta lui pentru a ajunge peste noapte “Il Consigliere” e greu de spus. Dupa nici un an merge mai departe: devine “Consilier la Cancelaria Primului-Ministru”, recte Tariceanu. Acum avea deja experienta de un an. Si tot asa. Preiau CV-ul sau impresionant mai jos, din care nu lipsesc bursele de la Colegiul lui Andrei Plesu si Muzeul Holocaustului (de ce nu a fost numit la Institutul “Elie Wiesel” daca este asa de doct in tema?).

Pacat ca nici dupa 22 de ani de la schimbarea de regim un astfel de institut nu este condus de un fost detinut politic, cum s-ar fi cuvenit. Mi-e sila!

PS: Parerea lui Andrei Muraru despre seful statului, Traian Basescu: un “falsificator”, un “revizionist” si un “negationist” – chiar cu “o atitudine revizionistă foarte periculoasă” – care a incercat sa-l exonereze pe Maresalul Antonescu de… nu se stie ce. La fel ca si reputatul istoric prof univ dr Gheorghe Buzatu, dupa cum sustine “militianul spiritual”. Preiau si acest articol mai jos si pun punct.

Fals în declaraţii cu preşedintele României

Revizionism, uitare şi distorsionare

Autor: Andrei MURARU

În noaptea cînd preşedintele României lansa un atac imund la adresa regelui Mihai se împlineau exact 70 de ani de la declanşarea războiului împotriva Uniunii Sovietice. Şapte decenii de controverse, de schisme istoriografice, de uitare, de obnubilare şi ocultare sistematică a adevărului istoric cu privire la cea mai grea şi mai tulbure perioadă pe care au traversat-o Europa şi România în particular în secolul al XX-lea. Momente dramatice dintr-un secol nebun au fost expediate în cîteva fraze de către preşedintele României, într-un limbaj nedemn pentru un şef de stat, pe un ton inadecvat şi mai ales uzînd de falsul istoric într-o cheie revizionistă.

Înţelegerea şi interpretarea evenimentelor din perioada 1938-1948, un deceniu al prăbuşirilor, al anihilării statului de drept, al sugrumării democraţiei şi al impunerii unor sisteme monopoliste în afara cadrului constituţional, sînt astăzi în mare parte rodul strădaniei specialiştilor, mai ales istorici, care au încercat să elucideze ce s-a întîmplat în societatea românească. Pe baza unor probe irefutabile, la care se adaugă alte piese sugestive din arsenalul istoricilor, surse documentare primare, coroborate cu modele interpretative existente, s-au tras concluzii, cel puţin în cazul României, începînd cu anii ’90. Rezultatele la care au ajuns cercetătorii în privinţa arhitecţilor decizionali ai Holocaustului românesc, a eforturilor regelui Mihai împotriva impunerii unui sistem totalitar şi în chestiunea abdicării forţate sînt astăzi clare. De aceea, nu îmi propun să demontez clişee calomnioase sau elucubraţii caduce, ci să analizez pe scurt rădăcinile acestor idei toxice.

O temă revizionistă înviată

Începînd cu procesul din 1946 în care au fost judecaţi Ion Antonescu şi principalii săi colaboratori, tendinţa de reabilitare a fostului conducător al statului din perioada 1940-1944 a cunoscut de la forme difuze la reacţii puternic conturate. De pildă, în iunie 1991, deputatul Petre Ţurlea a iniţiat în Parlament comemorarea fostului mareşal: „În iunie 1991, cînd se împlineau 45 de ani de la asasinat, am iniţiat un moment de reculegere în Camera Deputaţilor în memoria lui Ion Antonescu; toţi deputaţii s-au ridicat în picioare; surprins şi şocat, preşedintele Camerei, Dan Marţian, fost ministru comunist al Tineretului, nu a reacţionat pe loc; o va face abia după două săptămîni1.“ Un alt istoric, negaţionist şi revizionist cunoscut, Gheorghe Buzatu, a conturat astfel imaginea mareşalului în postcomunism: „Timpul l-a confirmat. Mareşalul Ion Antonescu este mai prezent decît oricînd în inima şi conştiinţa românilor.[…] Cu fiecare bust distrus, Mareşalul îşi consolidează reputaţia şi locul în căminurile celor mulţi şi tăcuţi, dar care, realmente, fac şi suportă istoria2.“ Acest lirism apologetic nu şi-a avut însă rădăcinile în 1990, ci cu mult înainte. Istoriografia controlată politic în timpul comunismului a urmat un program ideologic, iar cei care abordau astfel de subiecte erau afiliaţi institutelor politice sau militare. Cu timpul, armata şi, în general, instituţiile superioare cu profil militar au devenit locul unor puternice sentimente xenofobe3 şi antisemite, iar regimul a susţinut un cult pronunţat al lui Ion Antonescu.

După 1990, lui Antonescu i s-au ridicat statui, numele său a fost atribuit cîtorva zeci de străzi sau pieţe, lideri instituţionali4 au înfiinţat Liga Mareşal Ion Antonescu, iar factori guvernamentali au exprimat frecvent, pînă în 2003, odată cu înfiinţarea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului (Comisia Wiesel), poziţii negaţioniste şi revizioniste. Totodată, forţele politice neocomuniste instalate după 1989 la Bucureşti au asumat o poziţie de forţă împotriva regelui Mihai, interzicîndu-i cu obstinaţie, pînă 1997 şi cu excepţia unei scurte vizite în 1992, intrarea în ţară. Retorica împotriva regelui a integrat în schimb culpabilizarea şi impunerea figurii lui Ion Antonescu, în special în privinţa actului de la 23 august 19445.

Exonerare prin comparaţie

Asta a făcut şi preşedintele României cu cîteva zile în urmă: a introdus în discuţie o urmă de îndoială că Antonescu a fost tratat cum se cuvine de către istorie în raport cu regele Mihai. Opunîndu-i regelui figura celui mai important criminal de război din România, preşedintele l-a culpabilizat pe fostul Suveran. Afirmaţia are în schimb, traduc eu, şi o altă semnificaţie: exonerarea lui Antonescu prin comparaţie, întrucît atribuirea culpei suveranului este, pe lîngă o distorsionare a adevărului istoric, şi o atitudine revizionistă foarte periculoasă. Tactica nu e însă nouă. În 2005, Paul Lambrino, aflat în relaţii foarte bune cu Corneliu Vadim Tudor, a încercat acelaşi lucru, sperînd să oprească retrocedarea domeniului Peleş (problema retrocedării averii fostului suveran fiind atacată şi de domnul Traian Băsescu în aceeaşi emisiune televizată), făcînd vîlvă în Israel cu mai multe declaraţii iresponsabile6. Replica a venit atunci de la un grup masiv de intelectuali români şi străini, unii dintre ei specialişti de necontestat în chestiunea Holocaustului, dintre care îi amintim pe Jean Ancel, Radu Ioanid, Andrei Pippidi, Michael Shafir, Raphael Vago, Leon Volovici, Alexandru Florian, Lya Benjamim. Aceştia au arătat că regele nu poate fi culpabilizat, semnatarii apelului precizînd: „Nu cunoaştem nici un document care să ateste că regele Mihai ar fi profitat în vreun fel de pe urma persecuţiilor din timpul războiului, a deportării şi uciderii evreilor şi/ sau a romilor. Dimpotrivă, sîntem la curent cu existenţa unor dovezi circumstanţiale care demonstrează că fostul monarh a arătat compasiune pentru drama evreilor şi a celorlalte minorităţi persecutate şi că, acţionînd sub influenţa mamei sale, regina Elena (căreia i s-a acordat post-mortem titlul de Drept al popoarelor de către Yad Vashem), a încercat să amelioreze situaţia celor persecutaţi“7.

Uitarea şi falsa culpă

(more…)

Aripa Sovietica a PDL vrea sa dea o lovitura de stat la CNSAS. Incredibil dar adevarat: Adrian Cioflanca, militianul spiritual al lui Tismaneanu din Colegiului CNSAS, sustine desfiintarea CNSAS. Membru IICCMER: “Idiotii astia de Boc si Basescu”

Se intampla in Romania. Un membru al “militiilor spirituale” ale “ayatollahului” Tismaneanu, infiltrat cu succes chiar in sanul Colegiului CNSAS, este sustinatorul unui manifest comunistoid cu titlu pompos de “Raport”, in care se solicita nici mai mai mult nici mai putin decat desfiintarea Colegiului CNSAS. Adrian Cioflanca, bursier Soros provenit din brigazile rosii ale IICCMER si GDS, celula Iasi, dupa un stagiu de perfectionare in “Comisia Tismaneanu” a ajuns membru cu girofar al Colegiului CNSAS desi este semnatar al “Raport”-ului in cauza in care cere dezintegrarea propriului sau loc de munca. In limbaj tehnic, misiunea lui este cea de “cartita”.  Cu toate ca a devenit si membru al Grupului de raspandaci de pe Facebook ai “Raport”-ului compus de asa-zisa “Militie Spirituala” a guruletului Mircea Toma, Cioflanga nu a uitat insa sa se intereseze unde este casieria CNSAS pentru a-si ridica cele 40-50.000.000 de lei plus sporuri si daca exista prima de Pasti, desi religia sa este incerta spre deloc.

Turbulentele declansate in interiorul si in jurul CNSAS sunt condimentate de “Militia Spirituala” cu amenintari de recurgere la violente specifice anarhistilor Soros, recte gruparea “Anonymus”, prin indemnuri tovarasesti la “occupy CNSAS”. Tinta agentilor lui Tismaneanu si Toma pare, doar la prima vedere, Corneliu Turianu, secretarul Colegiului CNSAS. Un scandal asemanator s-a derulat si in 2006,  prin intermediul acelorasi agitatori,  cand Traian Basescu a fost huiduit pentru prima oara in cariera sa de presedinte pentru faptul ca venise la CNSAS ca sa sustina candidatura judecatorului Corneliu Turianu la sefia Colegiului. Militienii lui Toma au descoperit in persoana lui Turianu “ultimul comunist al tarii” care trebuie decapitat in numele luptei de clasa a societatii civile multilateral dezvoltate. Sceneta lor ridicola se joaca de abia acum, la 12 ani de la infiintarea CNSAS si dupa ce fostii activisti PCR, sefi de Grupe de Partid si propagandisti UTC, Mircea Dinescu si Andrei Plesu, si-au luat adio de la Colegiu iar cel despre care se intreba Traian Basescu de ce-o fi primit de la Nicolae Ceausescu Ordinul Muncii RSR a raposat. Se vede treaba, fostul judecator Corneliu Turianu, sustinut de PDL, este vinovat, de fapt, pentru ca nu a candidat, ca si colega lui, Monica Macovei, fosta procuroare PCR pe peroanale si prin WC-urile Garii de Nord, direct la Parlamentul European.

“Sub lozinca Ne pregatim de ocuparea CNSAS-ului folosita de „presedintele” Militiei Spirituale, Mihail Bumbes, pentru instigarea la desfiintarea Colegiului CNSAS, se ascunde de fapt interesul infiltrarii in Colegiul CNSAS a candidatului PNL pentru acest Colegiu, Alexandru Muraru, care este de fapt fratele geaman al lui Andrei Muraru, membru activ al Militiei. Altminteri, mi-e foarte greu sa inteleg propunerea de desfiintare a Colegiului CNSAS cand unul dintre initiatori urmareste sa obtina un loc acolo.”, scrie Corneliu Turianu intr-o pozitie publica cu un titlu care lasa de inteles ca stie mai multe: “Militienii vor (cel putin) un loc in Colegiul CNSAS“.

Si acum ajungem la partea mai grava a analizei, la miza reala a gruparii la care facem referire sub numele generic de “Aripa Sovietica” a PDL. Pentru ca ce observam: in noul Colegiu al CNSAS, dl Corneliu Turianu, Virgiliu Leon Ţârău şi Adrian Cioflâncă au fost propusi, tustrei, din partea grupurilor parlamentare PDL din cele două camere ale Parlamentului. Cu toate acestea, pozitia lui Corneliu Turianu de secretar al Colegiului CNSAS este contestat de un fel de Cristi Preda nou venit, Adrian Cioflanca, impotriva oricarei discipline si reguli de bun simt fata de partidul care l-a sustinut si care a decis si pentru el si pentru mai experimentatul sau coleg.

Cu alte cuvinte, in interiorul aceluiasi partid, impotriva sustinerii presedintelui Romaniei manifestata inca de la inceputul primul sau mandat fata de Corneliu Turianu, se ridica o gasca de “intelectuali”, sprijinita in PDL de avocatul GDS si al ALRO Slatina, Valeriu Stoica, si in “societatea academica” de Vladimir Tismaneanu si ai lui. Sa notam ca Adrian Cioflanga este fost membru al Comisiei Tismaneanu, fost director al IICCMER, bursier Soros, navetist la Budapesta, “membru fondator” al GDS – Iasi si membru activ al “Societatii Academice din Romania”, SAR-ul Tatianei Alina Mungiu. Pe scurt, “Aripa Sovietica”.

Frunzarind penibilitatea de “Raport”  a militienilor “societatii civile” sare in ochi si “planul de bataie” al Gruparii GDS-IICCMER, miza despre care vorbeam: “Colegiul trebuie desfiinţat şi înlocuit cu un director general, ajutat de doi adjuncţi, aleşi prin concurs pe un mandat de 3/5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului o singură dată. Directorul general al CNSAS trebuie să fie un specialist în istorie recentă, bun cunăscător (sic!) al administraţiei şi să fie acreditat academic.” Cam cui credeti ca i se potriveste portretul asta de robotel, in viziunea militienilor “spirituali”, daca nu chiar cartitei noastre din sanul Colegiului?!

Studiind si cine face parte din aceasta gasca croncanitoare sare, din nou, in evidenta, acelasi cotet: IICCMER-ul lui Volodea Tismaneanu. Iata dovezile: In Grupul Facebook ce poarta numele “Raport”-uletului care cere desfiintarea Colegiului – “CNSAS la răscruce: Eliberăm trecutul din prezent” – ii gasim pe cei mai de soi membri ai “societatii civile”: de la Mircea Toma la comunistii CriticAtac si “nascutii in URSS” Vasile Ernu si Igor Casu – bursierul ICR care s-a opus la Chisinau manualului de Istorie a Romanilor in favoare unei istorii edulcorate de inspiratie euro-sovietica – si membrii Comisiei Tismaneanu Stelian Tanase si Cristian Vasile. In fruntea lor troneaza Adriean Cioflanca, cu titlul de membru al Colegiului CNSAS (vezi foto sus).

Administratorul Grupului, dupa cum se observa (tot foto sus) este un anume Stefan Bosomitu (foto mai jos), la randul sau membru al IICCMER. Dupa cum arata CV-ul sau de pe site-ul Institutului lui Tismaneanu, pana in 2007 a fost profesor de istorie la Şcoala cu clasele I – VIII din Hărpăşeşti, jud. Iaşi. Din 2007 a devenit, brusc, “expert IICCMER”. Tare, nu?! Platit de Guvernul Romaniei ca sa ne expertizeze noua comunismul, Stefan Bosemitu e un spirit liber. La manifestatiile din Piata Universitatii impotriva Guvernului a fost in primul rand, cel putin o saptamana, alaturi de “salvatorii” Rosiei Montane (vezi foto), urland impotriva sefului sefului lui. IICCMER-istul anti-CNSAS e si un bun povestitor. Care se revolta destul de repede insa, mai ales cand n-are ce bea. Iata una din povestile sale despre munca si piata. Piata Universitatii, 2012. “În drum spre casă, venind de la birou, pe la orele 17:00, am intrat într-un market de pe lângă Şcoala Centrală. Printre altele, mi-am pus în coş şi 2 beri… La casă, mi s-a spus că ei nu mai au voie, începând cu ora 5, să vândă băuturi alcoolice. Mi-au arătat şi ei, scuzându-se, hârtia pe care le-o adusese Poliţia cu puţin timp în urmă… În România lui Boc şi Băsescu… nici bere nu mai poţi bea după ora 5, dacă stai în centru… Idioţii ăştia nu îşi dau seama că prin astfel de măsuri nu fac altceva decât să sporească nemulţumirea… “, comenteaza, doct, expertul dlui Tismaneanu.

Reteaua e mica. Fotografia sa de prostestatar convins este realizata de un anume Mihai Burcea, la randul sau “expert IICCMER” chiar in cadrul departamentului condus pana nu demult de Adriean Cioflanga, actualul membru al CNSAS care vrea sa-l surpe din interior ca sa aiba pe ce ruine sa puna steagul sovietic (atentie la fotografi, sa nu fie prins cu toate ceasurile fostilor membri ai Colegiului la mana!), Numitul Mihai Burcea este insa nu numai “expert” al IICCMER-ului lui Tismaneanu dar si unul din lidericii… “Militiei Spirituale”, organul de lupta al “societatii civile” Soros. Si cercul s-a inchis.

No (more) comment. Doar o amintire de familie: pe cand nici nu era inscrisa oficial,”Militia” lui Tismaneanu si Toma organiza ca grupare clandestina ilegalista aprigi dezbateri despre legea lustratiei la sediul Facultatii de istorie. Suntem in 11 mai 2006. Decoratul in munca socialista  “Ticu” Dumitrescu traia iar Mircea Dinescu iesea cu masa la aer liber, in fata CNSAS. “Militienii” nostri anti-pro-anti-comunisti nu erau deranjati de legaturile celor doi cu PCR si “organele”, unele mai estice ca altele. Ei doar dezbateau, pe atunci. Alaturi de: Ovidiu Nahoi, Cosmin Gusa, Adrian Cioroianu, Crin Antonescu, Zoe Petre, Stejarel Olaru, s.a. Ce mai: toata gasca cea vestita a intregului… Kremlin!

Sa-mi spuneti va rog daca sunt fotogenici! :)))

Si un bonus, de “Raport final” alias “Soviet Story”: Neintamplator, acelasi Adrian Cioflanga, CNSAS-ist anti-CNSAS, a dezbatut (si el) cate-n luna si in stelele Kremlinului, cu nici doua saptamani in urma, sub organizarea IICCMER-ului lui Tismaneanu, alaturi chiar de lidericiul sef al “Militiei Spirituale”, Andrei Muraru! Mai era ceva de demonstrat?

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova