Posts Tagged ‘Adrian Patrusca’

Marian Munteanu, turnesolul României

Mitingul maraton anticomunist din Piata Universitatii. In imagine, Marian Munteanu, lider al studentilor din Universitatea Bucuresti. Foto: Emanuel Pârvu

Mitingul maraton anticomunist din Piata Universitatii. In imagine, Marian Munteanu, liderul Ligii Studentilor din Universitatea Bucuresti. Foto: Emanuel Pârvu / Mediafax

Doi publicişti veterani despre reacţiile de tip bolşevic stârnite de candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei şi ce va urma:

Adrian Pătrușcă via Facebook

Mamă, ce bătaie ca-n 7 Păcate între servicii… Ce fojgăială de epoleți, care mai acoperiți, care mai descoperiți… Și de-aici, și din afară… Și ce complicități (că alianțe nu pot să le zic) împotriva naturii!
Chestia e că miza este mult mai mare decât rahatul ăsta de Primărie a Bucureștilor, trambulină spre Beciul Domnesc…

Sabina Fati scrie, negru pe alb, în România liberă din 2016, că în Piața Universității erau legionari cu cămăși verzi și centuri:
„Acum un sfert de secol, MM era un tânăr cu tendințe mistice, care vorbea de la balconul Universității ca și cum ar fi fost în amvon. În spatele lui s-au încolonat atunci nu doar nostalgicii care purtau cămăși verzi și centuri, preluate din vremea bună a legionarilor, ci și bucureșteni educați înfricoșați de perspectiva de a rămâne în capcana neo-comuniștilor.”
I-a uitat pe cei cumpărați cu o pereche de blugi de Rațiu și pe destrăbălații care se întindeau în corturi, în fața Teatrului Național.
Păi atunci înseamnă că minerii, săracii, au avut dreptate să vină la București și să devasteze, între altele, redacția României libere…
Atunci Dosarul Mineriadei ar trebui închis!
Hai, mai lăsați-o dracului!

Marian Munteanu – “hîrtia de turnesol” a societăţii româneşti

Ioan Viştea

de Ioan Viştea

Opinie de ”Golan” cu ecuson

Mare zarvă, mare deranj, vecine cu isteria, a născut reintrarea lui Marian Munteanu în viaţa publică, din poziţia de candidat al PNL la Primăria Generală a Bucureştilor!

Animator al unei mişcări anticomuniste, frumoase prin capacitatea de a elibera energii pozitiv-creatoare, stenice prin mesaj şi solidaritate, chiar şi numai temporară, situată în prelungirea elanului revoluţionar decembrist, cu obiective şi revendicări pe cît de idealiste, pe atît de ferme, însă sfîrşită în sînge, cucuie şi oase rupte, Marian Munteanu trăieşte, azi, surpriza şi duritatea vocală a unei altfel de mineriadă. De data aceasta, ca o ironie a sorţii, loviturile îi vin nu de la purtătorii de lămpaşe, ci de la unii din infatuaţii deţinători, cică, de minte doldora de fosfor! Mai că e greu să înţelegi şi să identifici, cu oricît de relativă precizie, motivaţia patimilor, a urii, a veninului vărsat şi-a dorinţei de maculare cu orice chip a simbolului, a figurii legendare a momentului Piaţa Universităţii care a fost Marian Munteanu. Mai ales acum, la un sfert de veac de la evenimentele petrecute în zorii întunecaţi, încă de-atunci, rău prevestitori, ai democraţiei noastre.

E drept că rădăcinile polarizării societăţii româneşti, nu se ştia şi nu se ştie nici azi cît de civilă, ale partipriurilor sale, ale tentaţiei de-a îmbrăca straiele coloraturii politice, ale radicalismului, dar şi ale confuziilor sale, se trag chiar din vremea aceea, din timpul şi pe urma evenimentelor din 1990. Cît de mult s-au îngroşat trăsăturile puzderiei de ONG-uri (cu lideri cu tot!), cît de băgăcios-interesate ori cît de tăcut-vinovate în faţa derapajelor antidemocratice ale ultimilor ani au devenit, cu consecinţe nefaste, vedem şi mai bine astăzi.

În corul şi-n hora detractorilor lui Marian Munteanu s-au prins cîteva organizaţii neguvernamentale care, cu trecutul lor de gardă pretoriană constituită în apărarea unui impostor, îşi trag seva radicalismului şi-a intransigenţei direct din ultimele rudimente ale cangrenei băsiste; s-a prins un jurnalist care în toiul evenimentelor tocmai dădea şi el cu bîta-n baltă şi planta cu minerii, din vîrful pixului, în oficiosul călăilor, panseluţe decorative; şi s-a mai prins în horă, printre alţi cîţiva mintoşi degeaba ai naţiei, un fost prim-ministru care nu poate scăpa din arţăgoasa, impardonabila retorică a unuia care nu pricepe nici azi cît de ridicol, de caraghios, de deplorabil s-a prăbuşit aroganţa ”imperiului” Roman.

Mă-ntreb, ce deranjează mai mult la Marian Munteanu, în afară de socotelile unora, date peste cap? Oare, să fie imaginea sa de Christ răstignit pe o targă de spital care le mai stă şi astăzi în gît şi le bîntuie somnul şi comodităţile? Să fie datele sale biografice şi profesionale, ale incoruptibilului care îşi pune la bătaie onestitatea în competiţie şi-n opoziţie cu corupţia instituţionalizată? Faptul că profilul său moral iese din tipare? Supără, cumva, ataşamentul său pentru ideea unei societăţi participative şi credinţa că acolo, în responsabilizare, în capacitarea energiilor, stă putinţa schimbării mentalităţilor şi năravurilor şi, odată cu ele, a imaginii, capabilă să redea demnitatea de cetăţean al unei capitale europene? Să fi uitat doamna Mungiu Pippidi, în calitate de prim-solist al ariei calomniei, că nimic nu este nou sub soare şi că Solon condiţiona calitatea de cetăţean al Atenei de participarea obligatorie, efectivă, a locuitorilor săi în treburile cetăţii? Şi încă, pentru că faţă de candidatul Munteanu, prea multe alegaţii s-au rostit, prea multe acuzaţii s-au adus, lipsite de temeiul faptelor şi prea de tot gogonate răstălmăciri şi denaturări au întunecat judecata unora, dezlegîndu-le limba cameleonică, continuu să întreb: e un păcat ori vreo boală ruşinoasă să crezi în Eminescu, să-l citezi, să-l venerezi, să-l cultivi, aşa cum face Marian Munteanu? Dar recursul la istoria factuală, bună, rea, însă a ţării tale, este cumva un delict demn de incriminat şi blamat? Sunt creştinismul şi valorile sale, repudiate de Occident cu atît de senină şi păguboasă suficienţă, dar privite de Marian Munteanu drept matrice, leagăn al civilizaţiei europene, întreb, aşadar, este creştinismul cultul vreunei leprozerii?

Pentru a simplifica lucrurile, fără a face ocol şi fără a intra în fundătura şi capcana corectitudinii politice, e cazul să spunem cu claritate că, în fond, în confruntarea a două curente de opinie, Marian Munteanu se află în tabăra celor care afirmă, tot mai apăsat, tot mai vizibil şi mai vocal, necesitatea resuscitării, reafirmării şi prezervării valorilor şi identităţii naţionale, tendinţă vizibilă şi generatoare, în plan european, chiar a unui greu disimulat protecţionism, în opoziţie cu tabăra mercenarilor care s-au şi predat cu arme şi bagaje, necondiţionat, tăvălugului globalizării şi neocolonialismului reînviat, fapt pentru care, ca un nealiniat, ba, mai mult, ca un deviaţionist ce este, au şi pus tunurile pe el. Iar gurile de tun, încinse rău şi prost ghidate, ca o ultimă ghiulea, mai trag o zicere, aproape umoristică de n-ar fi de toată ticăloşia, şi de tot cinismul: că alegerea lui Marian Munteanu în funcţia de primar general al Bucureştilor ar scoate ţara din circuitul ţărilor civilizate, cînd se ştie, de fapt, că tocmai barbaria represiunii acelor zile, care a oripilat lumea şi căreia i-a căzut victimă Marian Munteanu, a făcut din România anilor ’90 o insulă plutitoare, în derivă şi nefrecventabilă.

Fie din postura de proaspăt membru PNL, fie ca independent, în cazul în care partidul i-ar retrage nominalizarea, speriat fiind de reacţiile potrivnice, mai mult chiar decît propria-i buimăceală, candidatura lui Marian Munteanu e fără întoarcere şi de două ori benefică. Ca o hîrtie de turnesol va testa reacţia electoratului bucureştean şi răspunsul său în faţa unei oferte oneste, serioase, dar şi capacitatea sa de a mai crede în instaurarea normalitatăţii şi-a bunei-credinţe, după decenii de frustrări, aşteptări în zadar şi dezamăgiri, lăsate în urmă de promisiunile mereu tentante, ambalate frumos, dar, mereu, rămase deşarte, neonorate.

În al doilea rînd, în PNL, va fi prilejul limpezirii apelor tulburate de pragmatismul forţat, strident, al unei alianţe contra naturii, oferind o imagine clară despre, dacă şi cîtă viaţă mai are dualismul său nefuncţional.

Sursa: Cotidianul

In Memoriam Horia Tabacu. Astăzi, cu EvZ, cartea “Feţele Reporterului”

Carte Horia Tabacu - Fetele JurnalismuluiEdiţia de azi, luni, 20 iulie, a ziarului “Evenimentul zilei” apare împreună cu cartea “Feţele Reporterului”, un omagiu adus fostului nostru coleg, jurnalistul Horia Tabacu.

Cartea “Feţele reporterului” este un omagiu adus nu numai jurnalistului Horia Tabacu, dar şi unei meserii frumoase, cea de reporter, scrie EvZ.  Cartea “Feţele Reporterului”, editată de cunoscutul editorialist Adrian Pătruşcă şi ilustrată cu fotografii ale prietenului său de-o viaţă, Dinu Lazăr, este disponibilă la toate chioşcurile de ziare, împreună cu ziarul “Evenimentul zilei”. Felicitări şi multumiri colegilor noştri de la EvZ!

Cuvântul de pe ultima copertă îi aparţine reporterului EvZ Mihnea Petru-Pârvu:

“Avea o artă a disimulării extraordinară. Stătea de vorbă, de la egal la egal, cu somităţi culturale sau politice, la fel de bine ca şi cu o florăreasă de cartier. Era un geniu în alegerea unui titlu. La interviuri avea un fel de „body language” care îl făcea pe interlocutor să „verse” tot fără să i se pună o întrebare directă. Era în stare să scrie un editorial în 20 de minute. Tot timpul avea idei și abordările sale erau originale.

Harul său de a găsi poveşti nu l-au avut mulţi reporteri. Orice obiect personal avea o poveste. Ceasul său, pantofii, paltonul, costumul, orice devenea în povestirile sale un obiect de patrimoniu cultural personal. În agenda sa telefonică se regăseau personaje antagonice. De la Petru Popescu, Mircea Dinescu şi Nicolae Breban, la numerele unor infractori de drept comun. Avea cuvinte pentru fiecare.”

Vedeţi şi: Horia Tabacu – Ultimul drum. FOTO / VIDEO

Horia Tabacu – Ultimul drum. FOTO / VIDEO

SAMSUNG“Cu Horia Tabacu se stinge un veac. O epocă în care presa mirosea a plumb, a cerneală tipografică și a tutun. O epocă în care viața era mai importantă decât știrea. Acum, operam impersonal pe computere, facem presa ca într-un joc video, alergăm dupa trofee, tiraje și audiențe, dar uitam, vai, atât de des, că înainte de toate este vorba despre viața.”

Foto: Razvan Petrescu / EvZ

Foto: Razvan Petrescu / EvZ

La căpătâiul lui Horia

Cea mai mare spaima a unui ziarist este ca nu cumva sa dea o știre falsa. Una dintre acelea care, depistate la timp, te fac sa retragi ziarul de pe piața și sa dai întreg tirajul la topit.

De câteva zile, am senzația ca suntem cu toții victimele unei știri false. Ale unei farse de presa. Cum sa moara Horia? El, care era vitalitatea întruchipata? El, care, înainte de a fi ziarist, a fost reporter? (Nu va suparați pe mine pentru aceasta deosebire!) El, care ieșea pe teren ca un câine de rasă la vânatoare, luând urmele proaspete, amuşinând, pândind viața? El, care a trecut prin momentul ’89 într-un mod cum foarte puţini au trecut, aş îndrăzni să spun, cu eroism.

Ani buni am împarţit același birou cu Horia. Doar noi doi într-o camaruța de doi pe trei. Acolo, înghesuiți la etaj, într-o cladire de pe strada Câmpineanu, care amenința sa cadă la primul cutremur, am învațat de la el mai mult decât de la orice facultate de jurnalism. Am asistat la demonstrații de presa uluitoare. Bunaoară, cum se trece printr-un cordon de securitate, nu doar fara sa și se ceara vreo legitimație sau sa și se puna vreo întrebare, dar chiar sa fii salutat în poziție de drepți. Sau cum, printr-un simplu telefon și inflexiunile potrivite susurate la urechea unei secretare, sa obții secrete dupa care cohorte de ziariști alergau zile în șir. Asta este diferența dintre un reporter și un ziarist. Asta este presa adevarată.

Într-o zi, Horia a aflat un secret devastator despre o personalitate în voga acum un deceniu și ceva. Am sarit de pe scaun și am dat sa alerg, să schimb tot ziarul. M-a oprit: „Adi, nu putem sa dam drumul la așa-ceva. Gândește-te că are copii!”. M-am uitat uimit la el: a ridicat din umeri, stingherit cumva că-și dezvaluie inima uriașă din spatele platoşei de cinism rece.

Cu Horia Tabacu se stinge un veac. O epocă în care presa mirosea a plumb, a cerneală tipografică și a tutun. O epocă în care viața era mai importantă decât știrea. Acum, operam impersonal pe computere, facem presa ca într-un joc video, alergăm dupa trofee, tiraje și audiențe, dar uitam, vai, atât de des, că înainte de toate este vorba despre viața.

Dan Andronic, mă întrebai mereu unde este Horia, care nu rata nici o ocazie sa o tuleasca la ale lui. Acum pot să-ţi răspund: Horia este aici! Va fi mereu aici, împreuna cu noi. Pentru ca nu poți îngropa Viața!

Adrian Pătruşcă / EvZ


Horia Tabacu – Ultimul drum de ZiaristiOnlineTV

Jurnalistul Horia Tabacu semna în EvZ, printre altele, şi cu pseudonimele Profesorul distrat şi Dodo Romniceanu (după numele căţelului lui şi al parcului în care îl plimba). Numărul accesărilor unora dintre articolele sale depăşea şi 30.000 de cititori. Voi reveni cu date şi materiale interesante despre ultimele sale zile de ziarist. In Memoriam Horia!

SAMSUNG

Ziaristi Online prezinta: Razboiul Secret. Larry Watts la Ion Cristoiu despre transeele nevazute dintre Moscova si Bucuresti. VIDEO. Corneliu Vlad despre confiscarea Romaniei libere. Analiza: Romanii transnistreni – zdrobiti si uitati


(I) Larry Watts despre Razboiul Secret – Moscova… de ZiaristiOnlineTV
Vizionati si partea a doua a emisiunii la Ziaristi Online

Cititi si

EXCLUSIV. Evenimentele din decembrie 1989 traite in redactia “Romaniei libere”. Cum a confiscat Petre Mihai Bacanu “ziarul revolutiei romane”

Petre Mihai Bacanu informator KGB in 1990Dupa câteva saptamâni, din modest sef de sectie dar redactor sef de facto, Bacanu a ajuns directorul titrat al ziarului, iar mai târziu avea sa se treaca pe frontispiciul ziarului si ca „fondator”. Fondator la un ziar care exista de prin 1943-1944 si pe care-l facusera de fapt comunistii Lucretiu Patrascanu, Grigore Preoteasa si altii!

Zdrobiţi şi uitaţi: Românii transnistreni – O analiza istorica de Cristian Negrea

Romani transnistreni refugiati dupa ocuparea NKVD-ista a Transnistriei

“Cui ne lăsaţi pe noi, moldovenii? De ce suntem rupţi din coasta Moldovei şi trăim pe celălalt mal al Nistrului? Fraţii noştri! Nu ne lăsaţi, nu ne lepădaţi şi nu ne uitaţi! Şi dacă ne veţi uita, noi malul Nistrului îl vom săpa şi vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru!” – Toma Jalbă, reprezentant al românilor transnistreni la Congresul ostaşilor moldoveni din octombrie 1917

Ziaristi Online despre agenti sovietici si post-sovietici. Larry Watts si schreib-kampful lui Tismaneanu. CIA desecretizeaza Razboiul Rece

Introducere in sfanta simplitate a logicii: Larry Watts, in cartea sa, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, cu trimitere la mii de documente clasate, dezvaluie identitatea mai multor agenti sovietici din Romania, activi atat inainte cat si dupa 1989. Drept urmare, din intreaga Romanie, istoricul american Larry Watts este atacat doar de Vladimir Tismaneanu – pe un portal infiintat cu sprijinul material al Retelei Soros – si de revista “22″, organul de presa al GDS, organizatie infiintata – cu sprijinul financiar al aceluiasi George Soros – de catre Andrei Plesu si Ion Iliescu impreuna cu Silviu Brucan, acasa la Ascanio Damian (*), cumnatul si vecinul lui Plesu din strada Paris, locatie unde s-au refugiat “revolutionarii” numiti in zilele loviturii de stat din decembrie 1989. Larry Watts, pe langa faptul ca este doctor in istorie, este si un expert in securitate, care in perioada anilor ’90 a avut mandat oficial din partea Statelor Unite ale Americii pentru a contribui la reformare principalelor servicii de informatii ale Romaniei. Un studiu al lui Larry Watts pe acesta tema este cuprins in revista CIA  Studies in Intelligence: VOL. 48, NO. 1, 2004 Unclassified Edition: Conflicting Paradigms, Dissimilar Contexts  Intelligence Reform in Europe’s Emerging Democracies by Larry L. Watts. Sa recapitulam: un specialist american in intelligence publica prima parte a unei carti-monument in care deconspira agenti sovietici pe banda si demanteleaza mecanismele KGB si GRU anti-Romania de dinainte de caderea lui Ceausescu, pregatind terenul stiintific pentru perioada 1989 si cea post-sovietica. Singurii care il ataca din intreaga Romanie sunt Tismaneanu si scribii GDS. Mai e nevoie de vreo explicatie?

Un tanar jurnalist observa cam acelasi lucru:

Larry Watts si schreib-kampful lui Tismaneanu

Vezi si CIA desecretizeaza Razboiul Rece. Noi documente puse pe masa istoricilor din arhivele Ronald Reagan – William Casey

CIA William J Casey - Ronald Reagan - Gorbaciov - Soviet Agents - Ziaristi Online

“Intelligence is about creating and adjusting stories; questions not asked or stories not imagined by policy are not likely to be developed by intelligence. Perfect accuracy should not be expected from intelligence when oftentimes policymaker focus is not in the right place and the right questions are not asked.”

Exclusiv Ziaristi Online: Umbra malefică a lui Tőkés László. Fiul colonelului post-mortem Aurel Agache il desfiinteaza pe pastorul imoral al bisericii reformate maghiare, “erou al revolutiei”, informator al Securitatii, agent al serviciilor secrete unguresti, schingiutor de sotie, amant celebru si vice presedinte orgiastic si orgasmatic al Parlamentului European

Portalul Ziaristi Online a primit din partea lui Dionisie Aurel Agache, fiul colonelului post-mortem Aurel Agache, ucis bestial de extremisti unguri in decembrie 1989, o sinteza asupra activitatilor imorale ale pseudo-pastorului bisericii reformate maghiare Laszlo Tokes, cunoscut si drept “erou al revolutiei”, informator al Securitatii, agent al serviciilor secrete unguresti, schingiuitor de sotie, amant celebru si vice-presedinte orgiastic al Parlamentului European. Multumim autorului, ne plecam in fata jertfei tatalui sau, din urma cu 22 de ani si ne rugam lui Dumnezeu sa-i dea putere sa-si duca pana la capat lupta in Justitie pentru dreptate si adevar, la Budapesta si Bucuresti, chiar si singur, asa cum e, fara absolut nici un sprijin din partea “statului roman”. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace tatal, martir roman in “Tinutul Secuiesc”!

Umbra malefică a lui Tőkés László și frecția la picior de lemn a ”mustrării scrise” primite de acest pastor imoral

de Dionisie Aurel Agache

Integral la Ziaristi Online

Cum a fost ucis colonelul post-mortem Aurel Agache de catre unii dintre fratii nostri unguri, in urma cu 22 de ani, in plin centrul orasului Targu Secuiesc. Agache fiul isi cauta si azi dreptatea, singur, la Budapesta. RAPORT DE CONSTATARE MEDICO-LEGALĂ (AUTOPSIE)

Un şobolan mort în gură

Maiorul Aurel Agache a fost bătut în continuare, deşi era prăbuşit la pământ şi nici măcar nu mai mişca. După ce au constatat că nu mai este în viaţă, agresorii nu s-au mulţumit cu ce „realizaseră” deja, ci i-au profanat trupul în cele mai sălbatice feluri. Într-un ochi i-a fost înfiptă o monedă, în celălalt emblema de la caschetă, iar în gură i-a fost pus un şobolan mort.

Colonelul Gavril Ardeleanu, şeful Inspectoratului de Miliţie Covasna în 1989, susţine că trupul profanat al maiorului Agache a rămas ore în şir întins pe asfalt, ca un trofeu pe care atacatorii ţineau să-l arate tuturor: „Un număr mare de persoane s-a postat în apropierea cadavrului, nepermiţând ridicarea acestuia. În jurul orelor 18.00 a fost organizat un marş în centrul oraşului, iar în timpul trecerii pe lângă cadavru multe persoane l-au scuipat şi lovit cu picioarele. După terminare marşului, când circulaţia pietonală s-a rărit, două persoane au luat cadavrul şi l-au dus la morga spitalului orăşenesc”.

În aceeaşi seară de 22 decembrie 1989, mai multe persoane necunoscute au pătruns în casa maiorului Agache, pe care au devastat-o, iar în final au vrut să o incendieze, dar au fost opriţi de vecinii ale căror case erau puse în pericol. Familia ofiţerului a reuşit să fugă la timp. Aurel Agache era căsătorit cu o femeie de etnie maghiară şi aveau împreună cinci copii.

Incompetenţa Justiţiei şi tupeul lui Ion Iliescu

Cu toate că a fost cel mai sălbatic dintre cele şase cazuri de linşaj înregistrate în zilele Revoluţiei în Harghita şi Covasna, în dosarul Agache s-au făcut cele mai puţine zile de închisoare. Cele cinci persoane identificate ca principali agresori ai ofiţerului Agache au fost trimise în judecată abia în 1997. A trebuit să mai treacă încă patru ani pentru o sentinţă definitivă şi aproape inutilă.

Justiţia din România nu doar că s-a chinuit 11 ani să condamne autorii unei crime odioase, dar n-a făcut prea mari eforturi nici pentru a-i împiedica să plece din ţară. Daniella Filip Orban, condamnată în 2001 la 7 ani de închisoare, n-a ispăşit nici măcar o zi, întrucât fugise, încă din 1992, în Ungaria, unde trăieşte şi astăzi ca profesoară la un liceu din Budapesta. Octavian Paizs, condamnat la 4 ani de închisoare, n-a ispăşit nicio zi întrucât a fugit în Ungaria, unde a şi murit în 2009. Konrad Janos a fost achitat de instanţa de fond şi apoi condamnat definitiv în 2001. El fugise în Ungaria imediat după Revoluţie şi n-a făcut nicio zi de puşcărie.

Anton Reiner şi Dezideriu Hejja sunt singurii care au stat în spatele gratiilor pentru uciderea maiorului Agache. Primul a primit 3 ani de închisoare, din care a executat doar jumătate, fiind eliberat condiţionat după un an şi şase luni. Apogeul nesimţirii cu care statul român a tratat familia Agache este atins în situaţia lui Hejja, condamnat la 4 ani de închisoare. Acesta a ieşit însă din puşcărie după mai puţin de un an, datorită lui Ion Iliescu, care, prin decretul semnat la 13 martie 2002 în calitate de preşedinte al României, l-a graţiat pe singurul criminal de la Târgu Secuiesc care mai era în închisoare.

Criminalii, apăraţi de Gyorgy Frunda

Dionise Agache, fiul maiorului ucis la Târgu Secuiesc, s-a luptat în ultimii 21 de ani cu toate absurdităţile statului român, scrie Adevarul intr-un articol comemorativ , din care citez aici pe larg. A făcut numeroase memorii către Palatul Cotroceni pentru a împiedica decretul de graţiere şi, neobţinând niciun rezultat, într-un final i-a returnat preşedintelui Iliescu diploma şi medalia de erou-martir primite post-mortem de maiorul Agache Aurel. „Ce a făcut Ion Iliescu este un abuz incalificabil. A fost presat de politicieni din UDMR, care s-au implicat trup şi suflet în acest caz. De altfel, cei cinci criminali au fost apăraţi în instanţă de senatorul Gyorgy Frunda, unul dintre liderii UDMR. El şi alţi lideri maghiari au dus o adevărată campanie de denigrare a tatălui meu, transformându-l într-un demon care omora oameni, viola femei şi care, în accepţiunea lor, şi-a meritat soarta. S-au folosit de drama noastră în scopuri politice”, afirmă Dionise Agache.

Acesta este la fel de scârbit şi de felul în care justiţia română a tratat cazul uciderii tatălui său. „Procesul a durat nepermis de mult. Am apelat la CEDO, care a  obligat statul român să ne plătească 25.000 de euro daune morale. În 2007 am forţat statul român să emită mandate europene de arestare pentru cei doi condamnaţi care trăiesc în Ungaria, iar statul maghiar a solicitat o copie certificată după întregul dosar. Românii noştri n-au fost capabili într-un an şi jumătate să facă o copie după un dosar. Nu au făcut nimic pentru a-i supune pedepsei pe cei doi condamnaţi aflaţi în Ungaria”, mai spune Agache, care si azi cauta dreptatea, singur, la Budapesta, fara absolut nici un ajutor din partea Ministerului de resort (MAI), al veteranilor din “structuri”, a “statului roman”.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe colonelul post-mortem Aurel Agache, martir roman in “Tinutul Secuiesc”!

DIRECŢIA  SANITARĂ JUD. COVASNA
LABORATORUL DE MEDICINĂ LEGALĂ
SF.GHEORGHE  Str. Stadionului nr. l.
Nr. 265/E din 28 decembrie 1989

RAPORT DE CONSTATARE MEDICO-LEGALĂ
(AUTOPSIE)

Subsemnatul, dr. Creţu Adrian, medic legist la Laboratorul de Medicină Legală al judeţului  Covasna, având în vedere adresa nr. 185/P/27 decembrie 1989 a Procuraturii Judeţene Covasna, am autopsiat azi 28.12.1989 cadavrul numitului AGACHE AUREL de 43 ani, domiciliat în oraşul Tg. Secuiesc, str. Păcii nr. 22, născut la data de 14 august 1946, decedat la data de 22 decembrie 1989 ora 12, şi am constatat următoarele :
CAUZELE MORŢII:
a) Cauza directă:  ŞOC TRAUMATIC ŞI HEMORAGIC.
b) Cauza intermediară: HEMOPERITONEU.
c) Cauza iniţială:  TRAUMATISM CRANIO-CEREBRAL ŞI ABDOMINAL
I.  ISTORIC.  Din datele de anchetă reiese că numitul a fost bătut şi traumatizat în oraşul Tg. Secuiesc, pe stradă, până a decedat pe loc.
II.  CONSTATĂRI LA AUTOPSIE.
A.  EXAMEN EXTERN.

(more…)

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova