Posts Tagged ‘adrian sarbu’

Iliescu inculpat pentru sângele vărsat. VIDEO cu cei ucişi în 13 iunie 1990. Dumnezeu să-i ierte!



Ucisi in 13 iunie 1990 de ZiaristiOnlineTV
Cea mai mare parte din filmările de mai sus şi de mai jos au fost realizate pentru Liga Studenţilor de Eugen Popescu – alături de mine, care fotografiam – şi pierdute odată cu venirea minerilor (noi am ascuns casetele pe 14 iunie dimineaţa, când am văzut că vin minerii, într-o ladă de PSI cu nisip din Arhitectură). Ulterior filmările au apărut pe piaţă în condiţii neelucidate. Cu siguranţă, morţi sunt mult mai mulţi. Aceştia sunt cei pe care i-am văzut şi eu, unul dintre ei plecând la Domnul din braţele noastre…

Ziaristi Online v-a ţinut la curent cu evoluţia Dosarului Mineriadei în mai multe faze. În exclusivitate am anunţat că Adrian Sârbu va plăti: Pentru ce ar putea fi inculpat Adrian Sârbu în Dosarul Mineriadei. REMEMBER. “Este a patra oară când Adrian Sârbu dă declaraţii în acest Dosar istoric. Normal ar fi să-i fie schimbată încadrarea de martor în aceea de învinuit”, scriam pe 20 octombrie a.c. Iată că s-a întâmplat. Procurorii militari cu care am petrecut aproape o zi pentru a-mi fi înregistrată ultima depoziţie s-au ţinut de cuvânt, finalizând prima parte a Dosarului până de Crăciun. Cinste lor! (Victor Roncea)

PS: Desigur, luăm în calcul şi ca acest anunţ să facă parte de fapt dintr-o banală operaţiune psihologică cu miză politică. Vom vedea imediat după Crăciun.

Comunicatul Parchetului, aici: Moment istoric – Iliescu, INCULPAT în dosarul Mineriada. La pachet mai vin şi Adrian Sârbu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Cazimir Ionescu, Cico Dumitrescu, Gelu Voican şi alţii

Vedeţi şi:

MINERIADA din 13 – 15 iunie 1990. Mărturii, documente, fotografii, VIDEO.

George Roncea după inculparea lui Ion Iliescu pentru mineriada din 13 – 15 iunie 1990: “Mai sunt încă vreo 70 de gușteri criminali de top care urmează să se prezinte la audieri”

BURSA şi EvZ: Victor Roncea demonstrează că Monica MACOVEI A ASCUNS ADEVĂRUL cu privire la IMPLICAREA ei în MINERIADA din iunie 1990

PREMIERA: Cum a fost la SRI in 13-15 iunie 1990. DEZVALUIRI: Oamenii lui Petre Roman si Militaru au vrut sa arunce in aer balconul Pietei Universitatii

S-a redeschis Dosarul Mineriadei! Grupul Prospectiv a anticipat evenimentul epocal printr-un articol Roncea Ro despre Adrian Sârbu, fostul şef de cabinet al lui Petre Roman, organizator al Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990

Dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 a fost redeschis, după ce procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente, instanţa supremă urmând să hotărască dacă va confirma decizia, transmite Mediafax. Amintesc că Dosarul Mineriadei împreună cu Dosarul Revoluţiei au fost considerate de fostul preşedinte, pe gură, drept “priorităţi” ale mandatului său. Au trecut 10 ani şi Băsescu a ales să facă echipă cu falsificatori ai istoriei ca Tismăneanu, tovarăş de drum cu groparul acestor două Dosare, generalul de mucava Dan Voinea.

Evenimentul redeschiderii Dosarului Mineriadei a fost previzionat cu o zi în urmă pe Grupul Prospectiv, unde reputatul matematician Preda Mihăilescu a semnalat un articol Roncea.Ro/Ziaristi Online:

O contributie cutremuratoare a dlui Victor Roncea despre Sârbu. Gasesc ca este un caz tipic in care ar trebui ca sa existe un canal fiabil pentru via societate civila – deci ne-ge-de(a)sista – sa plaseze doleante de justitie direct spre decizia Presedintelui. A fost arestat un organizator de crime impotriva umanitatii (mineriade) si furnizator de acte teroriste – false flag – care au dus la producerea acelor crime, si motivul arestarii este … financiar. Intr-un asemenea caz se impune un proces exemplar, in care crimele impotriva umanitatii sa intre pe prim plan. Daca tot este arestat! Poate, cine stie, se porneste ‘din greseala’ si aceasta avalansa.

Oare grupul nostru poate contribui la testarea unui drum, a unui asemenea canal? Mi se pare pe acest caz concret ca trecerea de la teoria si vis la practica si presiune de facto sunt imanent posibile! Iată articolul:

Când va fi inculpat Adrian Sârbu şi pentru crimele pe care le-a organizat în iunie 1990, ca şef de cabinet al lui Petre Roman? Doi generali SRI (r) oferă date concrete. EXCLUSIV Ziaristi Online

  • Victor Roncea Multumesc, stimate Domnule Preda Mihailescu. Chestiunea e ca aceste lucruri oribile se stiu de – in curand – 25 de ani. Le-au stiut si Iliescu si Constantinescu si Basescu. Iar Dosarul Mineriadei e, in continuare, la fel de prafuit. Sau aproape. Azi am fost pe la IICCJ si cat am stat acolo mi-au trecut vreo zece carucioare de supermarket prin fata, pline ochi cu dosare. Sa fi fost vreo doua-trei sute… Ghiciti? Era chiar Dosarul Mineriadei! Poate da Dumnezeu si se redeschide…
    18 hrs · Like · 3
    Preda Mihailescu  @ Victor Roncea  Dumnezeu da, dar mai doreste sa il si ajutam dupa putinta. Stiu cat Il ajutati! in cazul concret eu as lansa o intrebare concreta aici, in grup: Exista un mare criminal si actor principal in acel dosar – care a fost arestat pentru ca ... a mai si furat, spalat bani si alte maruntisuri. Cine suntem noi cu atatea nume … de buna credinta, daca nu putem macar sa ne propunem sa sustinem o doleanta scurta si concisa la Presedentie: Acest cetatean inainte de a fi facut fraude financiare, a uneltit si colaborat la crime impotriva umanitatii. Dorim sa fie mai intai judecat pentru aceste crime. Punct. El. Arestat. Pentru intreaga culpa, nu pentru varful icebergului. Personal, individual – nici vorba de tratarea intregului dosar al mineriadei. Nu dorim sa vedem judecatori extenuati. On the fact. Asta era intrebarea … eu cred ca se poate, si mai ales ‘se trebuie’. Ne sfatuim putin care este forma ideala de prezentare a ‘doleantei’ si cine poate cel mai bine sa incerce … 18 hrs · Unlike · 3

Parchetul ICCJ anunţă: “În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/ P/ 2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22.01.2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/ P/ 2008 din 17.06.2009 a PÎCCJ — Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/ 3341/ II/ 2/ 2009 din 25.08.2009 și 7301/ 3419/ II/ 2/ 2009 din 03.09.2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică”, se arată într-un comunicat al PÎCCJ transmis joi AGERPRES.

Sursa citată precizează că dosarul penal nr. 175/ P/ 2008 al Secției de urmărire penală și criminalistică are ca obiect cercetarea evenimentelor produse, în perioada 13-15 iunie 1990, evenimente cunoscute sub denumirea generică ”Mineriada 13-15 iunie 1990”.

“Prin ordonanța nr. 3/ C3/ 2015 din 05.02.2015 procurorul general al PÎCCJ a dispus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/ P/ 2008 din 17.06.2009 a PÎCCJ — Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/ 3341/ II/ 2/ 2009 din 25.08.2009 și 7301/ 3419/ II/ 2/ 2009 din 03.09.2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică.

Urmează ca redeschiderea urmăririi penale în cauză să fie supusă, conform legii, confirmării judecătorului de cameră preliminară competent din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție”, mai precizează Parchetul General.

Foto: 13 iunie 1990 – FOTOGRAFII DIN ZIUA A TREISPREZECEA. Victor Roncea: Ce-am vazut si ce-am trait, ce-am avut si n-am pierdut

Când va fi inculpat Adrian Sârbu şi pentru crimele pe care le-a organizat în iunie 1990, ca şef de cabinet al lui Petre Roman? Doi generali SRI (r) oferă date concrete. EXCLUSIV Ziaristi Online

Ziaristi Online:

Adrian Sârbu a fost arestat pentru ce ştia că face orice ziarist din România. Pe când va fi inculpat însă şi pentru terorism şi crimă?

De peste doua decenii, Adrian Sarbu practica spalarea de bani si evaziunea fiscala. Orice simplu ziarist din Romania cunostea acest fapt. Daca Sarbu nu ar fi beneficiat insa de protectia tuturor guvernarilor de pana acum, ar fi putut fi arestat cand si-a inceput activitatea infractionala care avea sa-l transforme in milionar si factor de influenta al vietii politice din Romania, cat si principal agent distructiv al moralei si valorilor nationale, prin intermediul fostului sau post de televiziune, ProTv. De asemenea, daca nu ar fi beneficiat de protectia presedintilor-mafioti Iliescu, Constantinescu si Basescu, manipulatorul Sarbu ar fi putut fi arestat si inchis, de 25 de ani, si pentru tentativa de atentat terorist si complicitate la crima. Despre ce este vorba? Conform marturiilor din Dosarul Mineriade din 1990, Adrian Sarbu, pe atunci seful de cabinet al primului-ministru Petre Roman, a pus minerilor la dispozitie 20 de garnituri de tren si 11 autocare pentru a veni in Capitala. In cursul diminetii de 11 iunie 1990, Bogdan Patrascu, deputat FSN de Dambovita, secretarul Camerei deputatilor si secretar general FSN, a fost informat de Adrian Sarbu ca la Guvern s-a luat hotararea de evacuare a Pietii Universitatii si a fost solicitat pentru a-si acorda tot sprijinul necesar. Pe 11 iunie avusese loc, sub conducerea lui Ion Iliescu, o sedinta secreta cu sefii structurilor de forta in vederea “curatirii” Pietei Universitatii, in care se mai aflau protestatari in greva foamei si manifestanti anti-comunisti. La intrunirea desfasurata la Palatul Scrovistea au participat primvice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de Interne, generalul Mihai Chitac, seful Inspectoratului General al Politiei, generalul Corneliu Diamandescu, generalul Vasile Ionel, consilier al lui Ion Iliescu, suspectat de apartenenta la GRU, seful SRI, Virgil Magureanu, ministrul Apararii , generalul Victor Atanasie Stanculescu, (care ulterior a decolat spre Geneva, preferand sa nu fie in tara la momentul operatiunii), s.a. In urma acestei sedinte, conform unui Raport asupra Dosarului, vazut si citat de BBC, Adrian Sarbu i-a telefonat ministrului de atunci al Transporturilor, Corneliu Burada, pentru a-i cere sa asigure transportul minerilor cat si al unor “colective ale oamenilor muncii” trimise de FSN Galati. Ministrul i-a raspuns ca e nevoie de o comanda speciala, care in cele din urma a fost facuta. Atrocitatile comise de mineri in iunie 1990 s-au soldat cu sase morti, oficial, in realitate cateva zeci, si sute de raniti si arestati ilegal, maltratati bestial. Insa pe langa faptul ca Sarbu a fost un organizator al represiunii din iunie 1990, el ar trebui cercetat si pentru propria-i tentativa de asasinare in masa printr-un act terorist, respectiv aruncarea in aer a balconului Universitatii prin plasarea unei masini-capcana incarcata cu exploziv. In parte, planul sau a fost realizat, ancheta dovedind ulterior ca autobuzele Ministerului de Interne au fost incendiate, in timpul interventiei din Piata Universitatii din 13 iunie 1990, dinspre partea ocupata de fortele de politie, alte distrugeri similare din centrul orasului si de la TVR justificand apoi pentru FSN chemarea minerilor. Ideea lui Sarbu urma sa fie pusa in practica de un cadru militar reactivat in decembrie 1989 de agentul GRU Nicolae Militaru,  un anume Ilie Dragoi, supranumit “generalul rosu”, care ulterior a devenit consilier parlamentar. Portalul Ziaristi Online a publicat in premiera o informare pe aceasta tema facuta de doi generali SRI (r), Adrian Barbulescu si Aurel Rogojan, in cadrul unui interviu aparut si in revista “Vitralii”, a veteranilor serviciilor secrete romanesti.

Integral la: Tentativa de atentat terorist din Piata Universitatii

Foto: Agerpres

Citiţi şi temele zilei la Ziaristi Online:

Politica, spionajul şi mafia: de la Elena Lupescu la Elena Udrea

În contextul geostrategic grav şi complicat, subminarea prin scandaluri a componentelor informative ale securităţii naţionale ar însemna un pericol major, motiv ca undeva, cineva să se felicite şi să-şi râdă în barbă de cât de bine i-au ieşit socotelile.

Românii integri = sclavi second-hand. Hotărâre de Guvern împotriva celor 1.000.000 de români care refuză cardurile de sănătate

Guvernul României a aprobat şi publicat deja în Monitorul Oficial al României, nr. 86 din 2 februarie 2015, o Hotărîre de Guvern pentru care se pare că graba şi stringenţa au fost atît de mari încît nici n-are număr.

Guvernul din puşcărie – de Ionel Cârstea. Şi o filmare din colecţia Roncea Ro cu Adriean Videanu şi “Viorică” Hrebenciuc

Hrebenciuc nu s-a deplasat la Videanu, dar acum mulţumită DNA pot să poarte discuţia ce nu a avut loc atunci. Hrebenciuc, Videanu, Udrea, cât de curând şi alţii, îmi lasă un gust amar despre modul mincinos şi fraudulos în care a fost condusă Ţara.

Larry Watts: Revoluţia română din decembrie 1989 (II): Analiza intenţiilor sovieticilor

Utilizarea acoperirii de „turist“ de către ofiţerii KGB, GRU şi armata sovietică a fost de fapt impusă de la Moscova în tot blocul sovietic în mai mult de şase ocazii între 1956 şi 1987.

Sorin Ovidiu Vintu, mogulul necercetat de CNSAS de trei ani de zile. Doar n-o fi obiectiv de… “siguranta nationala” al SPP, SRI, SIE, FSB, ETC?! Document Civic Media – CNSAS

In urma cu trei ani de zile, in iulie 2010, in baza colaborarii perene pe care Asociatia Civic Media o are cu CNSAS si in completarea operatiuni Voci Curate in presa si societatea civila din Romania (actiune care pare sa deranje foarte mult si fostii dieisti de la ICR, ca Catrinel Plesu, si kominternistii infiltrati la Deutsche Welle, dupa ce le-am deconspirat tartorul pacepist, recte pe Nestor Ratesh, agentul rasaritean de la Europa Libera si chiar si pe puricistii de servicii), am solicitat si cercetarea marilor patroni de presa, asa-zisii moguli. Vedeti: Era Dinu Patriciu locotenent major in DIE in decembrie 1989? Sa ne spuna CNSAS. Patronii de media din Romania dati in cautare la CNSAS de Civic Media in campania Voci Curate. Despre Felix Voiculescu, numai de bine, vorba-ceea. Gratie, culmea, chiar avocatului sau din acea vreme, Sergiu Andon (dar amanunte picante privind aceasta situatie hilara veti citi in cartea despre aventurile Civic Media la CNSAS, la care lucrez in colaborare cu un distins reprezentant al lumii academice).

Dupa numai o luna am primit un raspuns de la CNSAS din care aflam o suita de chestii interesante: cum ca Adrian Sarbu e curat ca lacrima iar Dinu Patriciu, un cunoscut arhitect navetist in tarile arabe pe vremea regimului comunist, “nu figureaza in evidentele SRI, SIE, ETC cu dosar de urmarire sau/si colaborator”. Cu alte cuvinte, cei doi pareau inca in exercitiul functiunii. Vedeti: Ce mai zice CNSAS despre Nuşulică si restul mogulilor ONG: Vintu, inca in lucru, alaturi de Adamescu. Sarbu, OK. Patriciu, ori ofiter acoperit, ori urmarit din motive de siguranta nationala. Ori ambele :-). DOCUMENT

Dupa alti doi ani a venit si raspunsul in ce-l priveste pe “occidentalul” Dan Grigore Adamescu, proprietarul, in acte, al “Romaniei libere” sorosite (ce rusine, pentru memoria inaintasilor lui Adamescu!). Respectiv: CNSAS via Civic Media: Patronul “Romaniei libere” Dan Grigore Adamescu nu a colaborat cu Securitatea. DOC. Normal. Dupa care s-a asternut tacerea. Cum, tocmai celebrul “Nusulica” al domnului presedinte Traian Basescu a fost uitat?! Asa ca am revenit cu o adresa. La care a venit si raspunsul (foto sus).

Dvs ce parere aveti? Sorin Oviciu Vintu este, oare… “obiectiv de siguranta nationala”. Pentru cine?

Sursa: Civic Media via Roncea.Ro

Documentare: Mitul Basescu – victima mogulilor, a rusilor si a “golanilor din presa”

Caror servicii secrete apartin televiziunile din Romania, de la TVR si Pro TV la B1 TV, Antene si Realitatea TV: MOSSAD, SIE, ex-KGB, SRI.

CNSAS via Civic Media: Patronul “Romaniei libere” Dan Grigore Adamescu nu a colaborat cu Securitatea. DOC

In sfarsit, devin bogat si mi se face dreptate! Procesul Roncea vs Ziua si Cartelul Mogulilor Anti-Basescu are un nou termen de judecata chiar azi. UPDATE: Procesul merge mai departe!

Iata mai jos Contestatia depusa la Tribunal de Ziua Romaniei 2009. Azi merg, din nou, la Tribunal, pentru a-mi apara si drepturile si obligatiile. De jurnalist! Ce ar mai fi de adaugat: dupa demiterea mea abuziva de la Ziua, cand am dezvaluit afacerea de santaj a lui SRS si Bogdanel Chirieac cu seful Agentiei Nationale de Integritate, Catalin Macovei, am primit un telefon de la fostul meu sef si prieten, care m-a amenintat – sau, sa spunem, mi-a comunicat – ca “imi va face si mie ce ii face lui Basescu”. Adica ce-i face si acum presedintelui aceeasi gasca internationalista din Cartelul rusofil, recte Vintu, Patriciu, Voiculescu, la care, mai nou, se alatura si pretutindenarul Sarbu, fostul sef de cabinet al lui Petre Roman. De atunci si pana azi nu am mai fost angajat nicaieri in presa, in ciuda unei experiente de 20 de ani si a catorva activitati mediatice bunicele, zic eu (cum ar fi cel amintit 🙂 ) Mai mult: la lista executatilor din presa centrala s-au adaugat, rand pe rand, toti cei care l-au sustinut sincer pe Basescu. Ultimul caz, al lui Radu Moraru, spune tot ce mai era de spus. Doamne, ajuta!

Către
Tribunalul Bucureşti
Secţia a VII-a Litigii de Muncă

CC: Federatia Internationala a Jurnalistilor, Federatia Europeana a Jurnalistilor, Reporteri fara Frontiere, Comitetul de Protectie a Jurnalistilor (SUA), Uniunea MediaSind, Uniunea Ziaristilor Profesionisti, Clubul Roman de Presa, Asociatia Jurnalistilor din Romania 

DOMNULE PREŞEDINTE

Subsemnatul RONCEA VICTOR-ALEXANDRU, de profesie jurnalist, cu domiciliul în Bucureşti, prin avocat Rapcea Mihai, cu sediul profesional în Bucureşti, str. Zmeica nr. 12, Sector 4, unde vă solicităm să ne comunicaţi şi actele procedurale ce vor fi efectuate în acest dosar, în contradictoriu cu S.C. ZIUA S.R.L., cu sediul în Bucureşti, str. Constantin Mille nr 17, sector 1, formulez prezenta

CONTESTAŢIE

Împotriva deciziei nr. 510 din data de 30.10.2009 prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă al subsemnatului, încheiat cu pârâta, potrivit disp. art. 61 lit. a) din Codul Muncii.

Solicit anularea deciziei contestate şi repunerea în drepturi a subsemnatului, având ca efect reîncadrarea subsemnatului în funcţia deţinută în cadrul societăţii pârâte, cu obligarea acesteia la plata retroactivă a salariului pe perioada în care a operat desfacerea contractului de muncă, urmând să obligaţi pârâta la plata de daune morale pentru prejudiciul de imagine suferit de subsemnatul, în cuantum de 10.000.000 lei (noi).

MOTIVE:

ÎN FAPT: Arăt că odată cu schimbarea brutala a conducerii editoriale a ziarului, prin fortarea demisiei redactorului sef Adrian Patrusca si pe masura ce se apropia termenul alegerilor prezidentiale din Romania, s-a perturbat agresiv politica editorială a ziarului Ziua, noua conducere impunând ziariştilor teme, subiecte şi poziţii pronunţat anti-prezidenţiale si declarat anti-Basescu, cu preţul nerespectării deontologiei profesionale a ziaristului. Pe fondul unui conflict mai vechi, din perioada Referendumului anti-Basescu, cand am sustinut democratia ca simplu cetatean si presedinte al Asociatiei Civic Media, am devenit o tinta a cadrelor specializate in informatii care deserveau patronatul din umbra al ziarului Ziua, respectiv pe Sorin Ovidiu Vintu si acolitul sau, Sorin Rosca Stanescu.

În aceste conditii, majoritatea colegilor de redacţie au acceptat noua linie editorială, la acea data nedeclarata oficial, fără a obiecta în vreun fel, patronii de presa folosindu-se de criza economica pentru a umili jurnalistii si a ingenunchea libertatea presei in Romania. În ceea ce mă priveşte, am considerat din totdeauna că rolul ziaristului este în primul rând acela de a informa cititorii publicand adevarul in interesul public si cu orice pret si nu distorsionand informatia conform unor interese personale sau de grup, netransparente, inclusiv prin practicarea cenzurii, un act interzis prin conventii internationale solide in orice stat democratic al lumii.

Din aceste motive, am obiectat de mai multe ori când directorul ziarului, Mihai Pilsu, ori a interzis, ori a obstructionat ori a schimbat substanţial anumite articole, inclusiv interviuri luate diferitelor personalitati, din dorinţa de a fi prezentata o imagine vădit nefavorabilă, tendenţioasă, asupra conducerii Statului Roman, in mod special a presedintelui Traian Basescu.

Astfel, a izbucnit un conflict surd între mine şi actuala conducere a ziarului, care îmi urmărea cu mare atenţie materialele şi le modifica uneori grosolan, după bunul plac. Intr-unul dintre aceste cazuri, un interviu luat publicistului Ion Cristoiu, in care acesta critica mogulii de presa, a fost complet obliterat, fiind cenzurat la scurt timp dupa ce fusese publicat pe site-ul de internet al ziarului Ziua.

Ca urmare a solicitarii de lamuriri asupra acestui gest, am fost ameninţat cu sancţionarea, iar apoi chiar am fost sancţionat disciplinar, fara indeplinirea normelor legale si sindicale, pentru abateri inventate. Ulterior, fără nici o explicaţie credibila, mi s-a desfacut abuziv contractul pe drepturi de autor si am fost demis din funcţia de Senior Editor si editorialist al ziarului Ziua, dupa 14 ani de munca la faurirea acestui brand.

Hartuirea la locul de munca a continuat cu umiliri institutionale intreprinse cu intentia de a provoca o demisie, acte degradante pentru conditia de conducator al unei redactii de publicatie centrala odinioara respectabila, si cu amenintari explicite cu demiterea mea in orice circumstanta si in pofida tuturor normelor legale, venite abuziv din partea directorului Mihai Pilsu, dupa cum pot dovedi cu prisosinta in instanta.

Deşi pârâta nu a implementat la locul de muncă nici o modalitate de verificare a prezenţei angajaţilor (cartele de pontaj, registru de prezenţă, etc.), aceasta a înţeles să foloseasca aceast pretext pentru a îmi desface în mod nejustificat contractul de muncă pe motiv de lipsă de la locul de muncă, fără a dovedi în vreun fel acest lucru si fara a respecta drepturile mele de ziarist profesionist, membru al Uniunii Sindicale MediaSind si al Federatiei Internationale a Jurnalistilor.

Desfacerea contractului de muncă pentru un presupus absenteism, în condiţiile în care nu mi se mai publicau articole si deja fusesem sanctionat pe nedrept cu scopul de a mi se forta demisia, cat si cu toate ca nu există nici acum un sistem de pontare al orelor de muncă în redacţie, este aberantă, întrucât, prin natura obiectului muncii, activitatea publicistică şi randamentul acesteia se măsoară după rezultat (munca ziaristului nu se măsoară în şaibe pe oră ci în materialele redactate şi publicate), iar nu după orele de stat în spatele unui birou. Cenzura asadar asupra materialelor mele predate redactiei a continuat si dupa sanctionarea arbitrara, contestata de asemenea, conform Codului Muncii si drepturilor jurnalistilor in Romania si Uniunea Europeana.

Pentru aceste considerente, vă solicităm să aveţi în vedere că:
– Sancţiunea desfacerii contractului de muncă a fost dispusă în mod abuziv şi nelegal, fără a se dovedi în vreun fel încălcarea de către mine a prevederilor contractului individual de muncă încheiat cu societatea pârâtă.
– Motivele reale ce au stat la baza emiterii acestei decizii sunt cu totul altele decât cele invocate în decizia contestată, avand de fapt un pronuntat caracter politic, Ziua devenind unul dintre gurile de foc ale masinariei angrenate in daramarea lui Traian Basescu si acapararea tuturor institutiilor statului de catre un grup de interese politico-financiar care sfideaza normele democratice, inclusiv la nivelul drepturilor jurnalistilor si a libertatii presei.

Pentru aceste considerente, vă solicit admiterea contestaţiei, anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă şi reîncadrarea subsemnatului în funcţia deţinută în cadrul societăţii pârâte, cu obligarea acesteia la plata retroactivă a salariului pe perioada în care a operat desfacerea contractului de muncă urmând să obligaţi pârâta la scuze oficiale tiparite in ziarul Ziua si difuzate la Realitatea Tv si la plata de daune morale pentru prejudiciul de imagine suferit de subsemnatul, în cuantum de 10.000.000 lei.

ÎN PROBATORIU solicit proba cu înscrisuri, martori şi interogatoriul pârâtei.

Pentru contestator,
Avocat Mihai Rapcea

1 Decembrie 2009

AICI DOCUMENTAREA ASUPRA CAZULUI ZIUA VS RONCEA SI VICEVERSA

Caror servicii secrete apartin televiziunile din Romania, de la TVR si Pro TV la B1 TV, Antene si Realitatea TV: MOSSAD, SIE, ex-KGB, SRI. UPDATE: Apare in scena si miliardarul israelian Eyal Ofer, ahtiat dupa… Money Channel

Intr-un interviu realizat in cursul zilei de ieri, realizatorul TV Radu Moraru afirma despre el si echipa emisiunii Nasul, tocmai executati de la postul 10 TV, dupa ce au fost dislocati de la B1 TV, ca “Am fost pulverizati de o gasca transpartinica din politica si serviciile secrete”.

Este vorba de o “trupa”, “de multe ori de nevazut”, “in care sunt implicati si oameni care au legatura cu serviciile secrete si cu politicieni din toate partidele”, dezvaluie Radu Moraru. Problema este, mai spune Moraru, ca “noi avem servicii secrete si avem oameni care actioneaza in numele serviciilor secrete, dar care n-au nici o legatura nici cu serviciile secrete nici cu Romania”.

Chestiunea cu serviciile secrete si presa e de cand s-a inventat cea de a doua. Penetrarea, controlul, apararea sau, dupa caz, manipularea – in functie de originea serviciului care actioneaza – sunt printre prioritatile oricarui serviciu secret in relatia cu mass media. Dar, pentru a usura aceasta activitate si pentru a reusi sa arunce o tara in directia dorita la momentul potrivit, anumite servicii secrete, predominant straine, s-au gandit sa infiinteze chiar ele, prin intermediari, adevarate edificii ale manipularii opiniei publice, atrofierii simturilor si lobotomizarii natiunii.

Cui apartin, de fapt, televiziunile din Romania?, este o intrebare pe care ar trebui sa si-o puna fiecare telespectator inainte de a apasa pe butonul telecomenzii care il teleghideaza pe el si mintea sa. Pentru a da cat de cat raspunsul la aceasta intrebare o sa ne folosim doar de logica (dar si de cateva date, totusi 🙂 ), luand la ochi principalale televiziuni, in special de stiri, din Romania. Asadar:

Despre postul care tocmai l-a mazilit pe Radu Moraru nu e foarte greu sa-ti dai cu presupusul. Patronul 10 TV se numeste Zoltan Teszari iar grupul RCS-RDS – care intentioneaza sa lanseze o noua televiziune de stiri – are sediul central la Budapesta.

Despre Realitatea TV, televiziune care tocmai a ramas fara 600 de angajati, la fel, raspunsul e destul de cunoscut. Personajul Sorin Ovidiu Vintu apare in rapoarte ale ofiterilor de informatii romani ca o interfata a intereselor rusesti in Romania si Republica Moldova. Deci, sa spunem, generic, Realitatea a apartinut ex-KGB-ului, fie ca e vorba de FSB, SVR sau GRU.

Pentru a sparge aceasta unitate masiva antiromaneasca a intrat in scena, dupa cum stiti, Sebastian Ghita cu Asesoft. Acum, tinand cont ca Asesoft este o companie strict romaneasca nu putem, tot asa, decat sa presupunem ca are o oarecare tangenta cu SRI (sa vedem acum, in ultima batalie, poate cea finala, care va fi mai tare 🙂 ).

Penalul Vintu, ca sa abureasca serviciile romanesti, l-a bagat in scena insa pe Elan Schwartzenberg. In aceasta formula, cuplul Vîntu-Schwartzenberg vrea sa-si pacaleasca partenerii si creditorii prin metoda FNI, afirma managerul Asesoft, Sebastian Ghita. Elan (Emilian cum figureaza in actele oficiale, sau Mimi cum era alintat de prieteni) este originar din Harlau iar familia sa a emigrat in Israel in anul 1980. Parintii sai ar rezilia in prezent in statiunea balneara Netanya. Bazandu-ne tot pe logica, nu putem crede ca Schwartzenberg ar fi afiliat in vreun fel serviciilor secrete arabe… Sa spunem, deci: MOSSAD.

Asa ajungem la principala televiziune de stiri a Romaniei, practic formatoarea celorlalte: Pro Tv, cu satelitii aferenti – posturile de televiziune Acasa, Pro TV International, Pro Cinema, Sport.ro si MTV Romania. Infiintata de Adrian Sarbu, fostul sef de cabinet al lui Petre Roman, televiziunea apartine in prezent grupului Central European Media Enterprises (CME). CME, prin canalele sale aflate in Romania, Cehia, Slovacia, Slovenia, Croatia, Bulgaria si Ucraina, acopera o piata de 97 de milioane de telespectatori si se afla in proprietatea miliardarului Ronald S. Lauder. Lauder este si presedintele Congresului Mondial Evreiesc.

Ce a mai ramas? Ah, Antenele si B1 TV. Aici avem de a face cu ceea ce Radu Moraru numea “trupa invizibila” – personaje corupte din politica si economie cu relatii in serviciile secrete romanesti dar fara a reprezenta de fapt nici serviciile nici Romania. Le iau la pachet pentru ca sunt la pachet. Despre Antenele turnarromului Voiculescu nu este cazul, cred, sa intru in vreun amanunt. Dar cazul noului B1 Tv, preluat de la familia Paunescu, altfel iubitoare a “stransei prietenii” romano-ruse (sau ruso-romane?), si aflat in prezent sub manageriatul fostului administrator al televiziunilor lui Voiculescu si sefulet la Grivco, Sorin Oancea (in continuare actionar la Antene!), este mai interesant. Curatat de niste licheni aparuti prin coabitarea cu EvZ, ca Ioana Lupea si Mircea Marian, postul s-a pricopsit rapid cu personaje oarecum asemanatoare. Un Robert Turcescu, facut scapat de la Realitatea cu doar o zi inainte de arestarea lui Sorin Ovidiu Vintu – binefacatorul sau cu ceva milioane de euro – sau un Andrei Badin – alintat de presedintele Romaniei cu “Bai, caraghiosule!” -, o fosta portavoce anti-Basescu cu spume, pe cand era la Antena lui Voiculescu. Azi, cuminte, in bancuta lui. Despre acesta din urma, Ioan T. Morar afirma ca are legaturi cu SIE, care l-ar fi insarcinat cu misiuni pe langa Casa Regala si legionarii din exil, in timp ce altii amintesc relatia lui de subordonare cu Uly Valureanu alias Ulrich Friedberg Valureanu, redactor sef la ISRO-PRESS, “revista dedicata exclusiv universului evreilor nascuti in Romania si relatiilor de prietenie dintre Israel si Romania”. Luand acest caz aparent paradoxal – un element vehement anti-Basescu la un post presupus pro-Basescu -, drept referential in ce priveste B1 TV, intrebarea este: SIE sau MOSSAD? De observat ca la B1 apare ca actionar acelasi Elan Swartzenberger de la Realitatea TV iar despre “fratele” Paunescu se spune ca reprezinta si interesele B’nai B’rith. Si-uite asa ne crucim cand vedem cum agentul de influenta al Mossad Bogdan Chirieac isi incepe naveta de dimineata, de la vila lui de un milion de euroi de pe centura, la noul sediu al Realitatea Tv de pe Bucuresti – Pitesti, pus la dispozitia lui Swartzenberg de miliardarul israelian Eyal Ofer, patronul Willbrook si al “Cathedral Plaza”, care s-a aratat deja dispus sa puna mana pe Money Channel.  De pe centura presei, Chiriac se opreste la Baneasa, in studiourilor romului Voiculescu, dupa care se lafaie la TVR, in Piata Aviatorilor si isi incheie ziua pe Calea Victoriei, alaturi de colegul sau navetist de cursa lunga, Ioska Boda, “hipopotamul transpirat” dar si de… Ion Cristoiu. Daca mai observam si ca pe la EvZ – ziarul partener B1 si condus, ca intermediar, de Dan Andronic & co – unii cam intra in priza la stirile despre “poporul ales”, raspunsul e, asadar, undeva pe la mijloc… Pe la mijlocul Orientului 🙂

Era sa uit tocmai de TVR! Postul national de televiziune nu mai apartine Romaniei de cand la conducerea lui s-a instalat o “gasca” nu transpartinica ci de-a dreptul neo-kominternista. Conducerea TVR este acaparata in totalitate de oamenii GDS-ului, organizatie infiintata in paralel cu FSN de Silviu Brucan, cu sprijinul financiar al condamnatului penal George Soros. Alexandru “Andi” Lazescu, fost vicepresedinte UASCR-Iasi, apoi sef al GDS-Iasi si asociat al unui alt renumit infractor penal, Sorin Ovidiu Vintu, a fost obligat in trecut sa demisioneze de la TVR, chiar in timpul scandalului FNI. Ulterior, a revenit in Consiliul de Administratie TVR pe baza sprijinului fostului presedinte Emil Constantinescu ot Tighina, la recomandarea consilierilor prezidentiali Zoe Petre si Dorin Marian, afiliati centralei GDS si, respectiv, serviciului de informatii al lui Dinu Patriciu, deservitor la randul lui al intereselor rusesti. Despre Rodica Culcer, sefa pensionara a stirilor TVR, nu cred ca mai este cazul sa amintesc ca, dupa o perioada de acomodare cu limbile straine la “Era Socialista” si pe langa CC al PCR, a lucrat ca secretara la Ambasada SUA pe vremea Raposatului, cand orice cetatean roman care statea mai mult de o ora in incinta statului american era automat cadru al fostei Securitati. Ulterior, “tovarasa colonel”  a urmat mai multe stagii de pregatire pe meleaguri straine, in institutii unde se calca pe bombeu atat agentii ex-KGB cat si cei ai MOSSAD. Viitorul acestei “trupe invizibile” a fost de altfel descris de insusi “Andi” Lazescu, in arzatoarea “Flacara Iasului”:  “Suntem comunisti, sau viitori comunisti, si in orice moment trebuie sa ne comportam ca atare, sa privim spre viitor, care este al nostru”.

Sfatul meu: alegeti-va surse de informare din mediul online, dar si aici cu foarte mare atentie, militati pentru anularea abuzivei taxe Radio/TV si scoateti televizoarele din presa. Nu pierdeti nimic. In schimb, va recastigati pe dvs si, mai ales, va salvati copiii de la o moarte inceata a mintii umane si sufletului dumnezeiesc.

 

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova