September 5th, 2011 
VR 
Mizeriile serviciilor secrete: Provocatorii şi cafeaua cu paladium
de Aurel I. Rogojan
De agenţi provocatori am auzit, întâia oară, la nesfârşitele lecţii de pregătire politico-ideologică, unde ni se povestea despre “agenţii provocatori ai siguranţei folosiţi împotriva luptătorilor comunişti şi antifascişti din ilegalitate”, pentru a li se înscena procese politice. Procese politice şi condamnări care ulterior aveau să-i legitimeze drept iluştri conducători ai clasei muncitoare şi rentieri la beneficiile regimului de “dictatură a proletariatului”, reconvertit în “democraţie socialistă”.
Am auzit, a doua oară, despre provocare şi provocatori, la un curs de drept procesual penal “socialist” despre clasificarea mijloacelor de probaţiune. Interzicerea provocării, pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni şi a dovedi astfel făptuitorul, constituia un argument forte al superiorităţii legalităţii socialiste faţă de “retrogradul drept burghez”, redus simplist şi propagandistic la “un instrument de menţinere a puterii claselor exploatatoare”. Nicolae Ceauşescu prin discursurile sale de condamnare a abuzurilor şi ilegalităţilor predecesorului său şi apropiaţilor acestuia deveniţi incomozi poate fi considerat un reper al reformării justiţiei române de la sfârşitul anilor ’60 ai secolului trecut.
Am auzit, a treia oară, în zilele noastre, despre provocare şi provocatori ca instrument de luptă împotriva terorismului, corupţiei şi a crimei organizate.
Într-o carieră de 36 de ani în serviciul securităţii naţionale, între care vreo 20 am fost şi formator al multor promoţii de ofiţeri de informaţii, am combătut cu convingere, bazându-mă pe argumente juridice şi etice, instituţia agenţilor provocatori, metodele de şantaj şi ameninţare, presiunile de orice fel pentru obţinerea de informaţii şi smulgerea de mărturii.
Îmi este imposibil să-mi amintesc când am avut în faţă un provocator, ceea ce poate să însemne că ori au fost prea mulţi, ori prea mărunţi, pentru a merita efortul de memorie.
Dar nu am să-l uit niciodată pe “Marele Provocator”, pe care nu destinul, ci ordinul de misiune primit din partea unuia dintre serviciile secrete de pe această planeta mi l-a trimis în faţă joi, 1 septembrie 2011. Nu am să-l uit, fiindcă este primul care a venit la mine “ca la un duhovnic”, să se spovedească şi să-mi ceară sfatul într-o chestiune de viaţă şi de moarte. Nu a lui. Nu a mea. A concetăţeanului Tokes Laszlo.
Integral la Ziaristi Online
Posted in 
Tags: 
