Posts Tagged ‘alex mihai stoenescu’

Privatizarea Humanitas, ilegală? “Carcasa” lui Liiceanu primită de la Pleşu – Editura Politică a PCR – nu era aşa de goală. Cifra e considerabilă: valoarea unui bloc de patru etaje cu 16 apartamente, respectiv 1.524.900 de lei “ceauşişti”. DOVEZI

Dacă ANI şi DNA existau pe vremea lui Ion Iliescu şi Petre Roman, Andrei Pleşu ar fi fost ridicat pentru explicaţii. În contextul în care Pleşu şi-a publicat toate cărţile la Editura pe care i-a făcut-o cadou prietenului său Liiceanu, conflictul de interese ar putea fi cea mai mică infracţiune la care s-a dedat, ca ministru al Guvernului FSN. Să explicăm:

“Pleșu Andrei (ministru plătit în timpul și din banii celor care erau bătuți și mureau pe străzi în 1989-1990) se autodenunță, chipurile, ironic (dacă tot sunt prescrise pedepsele, ce mai contează?). Cică Liiceanu Gabriel a primit „cadou” o “carcasă” (fosta Editura Politică), iar despre patrimoniu, banii din cont, liniște totală! Acești indivizi deja au ocupat wc-ul istoriei, mai jos decât nivelul hoților de buzunare…”, scrie cu obidă pe Facebook Bogdan Munteanu, fratele lui Marian Munteanu.

Chiar dacă aprecierea la adresa fostului ministru al Culturii poate părea cam dură, Bogdan Munteanu are toate motivele să o facă. Pe 14 iunie, după ce au spart cu topoarele intrarea în Universitatea Bucureşti, minerii aproape i-au omorât pe amândoi fraţii. Lui Marian Munteanu minerii au vrut să-i taie capul iar lui i-au făcut corpul o rană vie şi l-au crezut mort. După ce şi-a pierdut cunoştinţa s-a trezit în sângele cald din fântâna de la Arhitectură, alături de trupurile maltratate ale celorlalţi studenţi din Universitate şi Arhitectură. Fără să se poată mişca, auzea ca prin ceaţă “raportul” criminalilor către un superior, despre el: “L-am omorât pentru că era înarmat”. Într-adevăr: Bogdan Munteanu era înarmat. Cu libertatea. Şi alte arme albe, pe care le agită şi acum: cuvântul, gândirea, rugăciunea…

Minerii care au vrut să-l ucidă pe Bogdan Munteanu aveau în buzunar, primit încă de la gară, ziarul Adevărul, fosta Scânteie a CC al PCR, organul de bază al propagandei sovietice şi feseniste, în care pe prima pagină, alături de un perdaf la adresa “golanilor” şi a “violenţei” lor, scris de Cristian Tudor Popescu, trona şi un editorial al domnului Andrei Pleşu. Din spaţiul unde pe vremurile răfuielilor bolşevicilor cu “duşmanii poporului” se lăbărţa figura de batracian a lui Silviu Brucan, ministrul Culturii din Guvernul Petre Roman sugera, cu ambiguitatea-i binecunoscută, că România, din cauza fenomenului anticomunist din Piaţa Universităţii, a luat “chipul schimonist al libertăţii”. Sigur, putea fi o figură de stil.

O altă formă de stil, de data aceasta de viaţă, a fost însă consolidarea pe plan naţional şi internaţional a regimului criminal Iliescu-Roman, după Mineriadă, prin rămânerea sa şi în Guvernul Petre Roman II. Jurământul de credinţă l-a dat în faţa lui Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, pe 3 iulie 1990, la nici 20 de zile de la măcelul asupra studenţilor.

Nici nu se răciseră încă trupurile soţilor Ceauşescu când, în plină “Revoluţie”, Andrei Pleşu acceptase să facă parte din Guvernul FSN 1. Acum, când încă mai erau călduţe trupurile morţilor de la Mineriadă, trebuia să meargă înainte.

Deci da, Bogdan Munteanu, ca orice “legionar” din Piaţa Universităţii, are dreptul să fie mai dur cu distinsul filosof şi disident Andrei Pleşu, inventatorului conceptului, aplicat cu osârdie, de”rezistenţă prin mâncare”. Disidenţă din strada Paris sau, în ultimă fază… palatul de vară al Marucăi Cantacuzino, de la Tescani, administrat de la Gospodăria de Partid de Viorel Hrebenciuc şi unde Tudor Octavian, Eugen Mihăescu, Alex. Mihai Stoenescu şi Radu Portocală afirmă că-i făceau vizite Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu, exilatul de la Focşani, pe… 23 august 1989.

Apoi, în februarie 1991, când domnul Gabriel Liiceanu privatiza fosta Editura Politică a Partidului Comunist Român, primită de la dl. ministru Pleşu, tovarăşul său la bine şi la greu din excursiile la Paris, Berlin şi Heidelberg, pe vremea odiosului regim comunist, acum co-fondatori ai Grupul pentru Dialog Social, Bogdan Munteanu încă respira cu greutate. Plămânul perforat în urma vizitei minerilor la Bucureşti nu se refăcuse. Dimineaţa mai scuipa sânge. Dl. Pleşu se resimţea şi el. În ianuarie, pe 2, încă cu sarmaua-n gât, îşi dăduse, în sfârşit, demisia, din Guvernul Roman 2. Dar nu pentru morţii de la Mineriadă sau pentru arestaţii ilegal, dintre care unii mai erau încă, total abuziv, în detenţie. Nu. Ci pentru fugărirea Regelui Mihai pe autostradă. Foarte frumos. Un gest de mare demnitate! Pe 7 ianuarie îşi revine însă şi-şi anulează demisia. Continuă apoi să facă parte şi din Guvernul Roman 3 şi depune un nou jurământ în faţa lui Ion Iliescu, de care se ţine până în octombrie 1991, când pică odată cu “baiatul cu puloverul”.

În aparenţă, pentru un an rămâne, pentru prima oară într-o lungă perioadă, în afara sistemului bugetar dar nu şi în afara celui de grup. Revine însă cu aplomb în ianuarie 1993, când statul, respectiv chiar preşedintele Ion Iliescu îi oferă, cu deferenţă, plata integrală a revistei “Dilema”, cu salarii, angajaţi intelectuali (sau intelectuali angajaţi?), şoferi, maşini, sediu, birouri, secretare, căldură, electricitate, apă caldă, hârtie, tipar, portar. E vremea când Iliescu limita apariţia ziarului “România liberă” prin stoparea difuzării hârtiei de la unicul distribuitor, Fabrica Letea. La “Dilema” nu existau însă… dileme existenţiale. Salariul gros, revărsat din buzunarele contribuabililor în conturile intelectualilor, curgea valuri.

Chermeza ideologică decontată de Fundaţia Culturala Română merge ca unsă peste un deceniu, şi sub Constantinescu şi, din nou, sub Iliescu. Ar putea oare un contabil bun să ne facă un total, pentru o firmă, cu zeci de angajaţi şi cheltuieli pe măsură, timp de 11 ani? Au urmat alte funcţii călduţe, sub toate regimurile: ministru de Externe cu omletă rece dar bursă de 1.000.000 de mărci de la Fundaţia Volkswagen, ministru secretar de stat la CNSAS încercând să perieze dosarele de turnători DIE ale soţiei şi altor “rezistenţi prin mâncare”, consilier prezidenţial, beneficar al banilor negri ai lui Dinu Patriciu şi subaltern al traficantului de copii Cristian Burci. Şi, după cum se vede, #rezistenţa continuă!

Dar nu numai Pleşu este subiectul, ci şi comeseanul lui de rezistenţă prin tăcere – vorba Hertei Muller -, Gabriel Liiceanu, la care ne vom referi imediat. Trebuie să recunoaştem însă că, într-adevăr, pare suspectă ieşirea explicativă a lui Pleşu, după 27 de ani de la săvârşirea faptei. Respectiv emiterea unui ordin de ministru dubios, pe care îl prezentăm mai jos şi care, se pare, este ilegal, pentru simplul fapt că nu a fost publicat şi în Monitorul Oficial. Ca atare, dacă e luată puţin la scărmănat privatizarea Editurii Politice a PCR, actuala Editură Humanitas condusă de Gabriel Liiceanu, aceasta ar putea fi, la rândul ei, la fel de ilegală. Aceasta este însă, treaba organelor în drept.

În primul rând, observăm la Ordinul în cauză, Nr. 82, nişte ciudaţenii: el este semnat şi ştampilat pe 19 februarie 1990 dar înregistrat pe 20 februarie şi se referă la viitor la o acţiune care deja s-a desfăşurat, de la 1 februarie, în baza unei Hotărâri din… 5 februarie! Haloimăsul e general. Iată Ordinul:

Cât priveşte patrimoniul, dacă acesta nu exista, după cum invocă azi Pleşu şi Liiceanu, de ce este prevăzut în Ordin? Într-un articol pe această temă, din timpul “Epocii Băsescu”, respectiv din 2013, jurnalistul Ion Spânu afirmă în noul Cotidianul că patrimoniul Editurii Politice era format şi din “mijloacele fixe (inclusiv tipografie color) şi mobile existente la acea dată. Nimeni nu a spus niciodată cîţi bani erau în contul celei mai bogate edituri din România, ştiindu-se că Editura Politică era chiar editura PCR!”.

În schimb, într-un interviu din vechiul Cotidianul, citat de Hotnews (deci sursă “factuală”, nu trebuie să mai vin cu alte două, nu? 🙂 ), de pe vremea când ziarul se afla în portofelul de la spate al lui Sorin Ovidiu Vântu, împachetându-i pe toţi marii deontologi ai presei, de la Buşcu şi Sorin Avram la Turcescu şi Cristian Teodorescu, Liiceanu se disculpă, antologic, în felul următor:

“Cind Editura Humanitas s-a privatizat, in februarie 1991, aportul fostei Edituri Politice, recte al statului, la nou constituita SRL a fost de 23,46% dintr-un capital de 6.500.000 de lei, adica 1.524.900 de lei.
Ca sa ne dam seama ce insemna asta, transpunind in euro (ECU, pe atunci) la cursul mediu BNR din anul 1991 suma amintita, obtinem ca echivalent 17.365 de euro. Mentionez ca acest capital (al fostei Edituri Politice) a fost stabilit, asa cum era legal, in urma unei evaluari.
Imi amintesc ca, nemaiavind ce lua in calcul, evaluatorii au tras in sus cit au putut de “valoarea” bibliotecii amintite. In concluzie, “imensul patrimoniu al Editurii Politice” preluat de Humanitasul de astazi a constat in 17.300 de euro!
Cum vi se pare, domnule Teodorescu, comoara “fostei Edituri Politice” pe care huzureste Humanitasul? 17.000 de euro! Doua Dacii Logan de azi! Cu imbunatatiri.”

Povestea este, evident, de Radio Erevan. Dacă i-am fi lăsat să o continue pe Fantazi si Tapalaga ajungeam să credem ca Editura Politică a fost o bicicletă Pegas care nu i s-a dat lui Liiceanu ci i s-a luat, iar bietul filosof fără operă a venit cu bani de-acasă să-l publice pe Pleşu. Dragoste mare! Care este, însă, realitatea cifrelor? Nu o să înghiţim şmecheria de strada Covaci cu moneda fictivă ECU şi o să discutăm, la obiect, în dolari:

“HOTARIRE Nr. 238 din 29 martie 1991 privind modificarea cursului oficial al leului

EMITENT: Guvernul Romaniei

aparuta in MONITORUL OFICIAL Nr.66 din 29 martie 1991

Guvernul Romaniei hotaraste:

ART. 1
Se autoriza Banca Nationala a Romaniei sa modifice cursul oficial de schimb al leului de la 35 lei pentru 1 dolar S.U.A. la 60 lei pentru 1 dolar S.U.A.
Noul curs oficial al leului se aplica cu incepere de la data de 1 aprilie 1991.

ART. 2
Regimul cursului oficial fata de dolar si alte valute se stabileste de catre Banca Nationala a Romaniei.
PRIM – MINISTRU PETRE ROMAN ” (Sursa: Camera Deputaţilor)

Ca atare, în februarie 1991, când s-a “privatizat” Humanitas, suma de 1.524.900 de lei făcea 43.568 dolari şi nu invenţia lui Liiceanu de mai sus. Totodată, dacă o împărţim la salariul destul de gras al lui Liiceanu, de 6000 de lei, constatăm că i-ar fi ajuns timp de 254 de luni, adică pentru plata lui de către stat încă vreo 21 ani, până în 2012. Parcă mai venim de-acasă, nu? Cei care au trăit acele vremuri ştiu însă că un apartament era cotat la vremea aceea cam cât o Dacie şi costa circa 100.000 de lei (o mai zic şi altii aici). Ca atare, patrimoniul Editurii Politice era estimat, mai concret, la un bloc cu 16 apartamente. Căutând pe net azi ca să-i cumpărăm dlui Liiceanu un astfel de bloc, am găsit unul la Cluj, cu 15 apartamente (foto aici) si unul la Chişinău, cu trei etaje şi 16 apartamente (foto aici). La executări i-am mai găsit unul, evaluat la 1.569.475 lei – foarte aproape de suma de mai sus -, respectiv circa 344.940 Euro.

Cum ar fi două Loganuri cu îmbunătăţiri ceva mai complexe, eventual din aur masiv…

Adendă:

Despre impostura, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, doi scriitori de anvergură mondială:

Ministrul Culturii lui Iliescu, A. Plesu, nu a iubit Romania pentru ca nu era el la putere. Scrisoarea orientalistei Amita Bhose despre “profitorul” Andrei Plesu, yoga, miscarea transcedentala si impostura in cultura. DOC

Radu Portocala: Trecătoarea sinceritate a impostorilor. Liiceanu, Patapievici, Plesu si Manolescu in Jurnalul Monicai Lovinescu. Cum a vrut Plesu sa ajunga presedinte ca candidat al FSN-ului lui Roman

Despre sovinismul ungro-rus si cartitele sovietice. Larry Watts e categoric: Primul sef al SIE, Mihai Caraman, a fost agent sovietic, conform secretarului general al NATO. Un dialog incendiar cu Vartan Arachelian

Vartan Arachelian: Felicitări pentru premiul obţinut din partea Fundaţiei ,,Nişte ţărani”, un premiu binemeritat pentru un volum pentru care cred că orice istoric poate să vă invidieze. Am scris în Clipa despre cartea Fereşte-mă, Doamne, de prieteni şi trebuie să repet câteva dintre calităţile remarcabile ale ei. În primul rând aş remarca faptul că v-aţi propus să încadreze istoria politică a României din perioada comunistă în istoria secolului trecut; cele patru decenii n-au fost o paranteză, n-au avut parte decât într-o câtime de ocupaţie militară, iar în rest de ocupaţie ideologică. De ce îi e greu unui român să facă un astfel de demers integrator? Din varii motive, dar, bănuiesc că, în primul rând, pentru că politica externă, în deosebire de cea internă – insuportabil de ideologizată -, a devenit repede pragmatică, ghidându-se după principii de tip liberal, ca să folosesc caracterizarea dumneavoastră. E încă riscant pentru un istoric să definească profilul real al acestei politici, fără a fi catalogat drept un nostalgic? Probabil. Aş vrea, de asemenea, să mai evidenţiez o altă calitate şi anume bogăţia surselor din care cea mai mare parte dintre documentele citate sunt acum la prima lectură publică, documente care erau menite să fie distruse de autorii lor, graţie salvării acestora în ultimul ceas însă, cercetătorul laborios şi îndrăzneţ care sunteţi, ne-a oferit o operă atât de cuprinzătoare încât ne sunt clare şi premizele unui volum doi pe care, probabil, l-aţi şi scris şi el va explica, sunt sigur, de ce Revoluţia română din 1989 a avut un cu totul alt profil şi un cu totul alt preţ decât schimbările de regim din celelalte ţări comunizate.

Larry L. Watts: Da, vreau să precizez că proiectul acestui volum nu arăta aşa de la început. Vroind să scriu iniţial despre serviciile secrete din România mi-am dat seama că, exceptând primii ani de ocupaţie sovietică şi de instalare la putere a comuniştilor, în deceniile care au urmat, însă evoluţia acestora a fost cu totul alta, chiar în contra sens cu instituţiile similare din celelalte ţări din Pactul de la Varşovia. Interesant e că am observat, făcând documentarea necesară pentru o astfel de carte, că această traiectorie diferită, cale diferită, urmată chiar pe contra sens, cum spuneam, a continuat un timp – doi, trei ani – şi după Revoluţie. Într-adevăr, deşi politica acestor servicii era emanaţia unor puteri comuniste ele se deosebeau fundamental. De ce? Cercetarea cauzelor m-a condus departe în timp până la opiniile pe care Marx şi Engels le-au exprimat despre români, opinii preluate de partidele comuniste aşa-zise frăţeşti. Analiza lui Engels din ianuarie 1949, de exemplu, despre anul revoluţionar 1848 din centrul Europei trăgea concluzia că românii sunt „suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea lor sau pierderea caracterului lor naţional…” Şi mai departe: „Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.” Această evaluare incredibil de şovină a lui Engels despre revoluţia din 1848, era prilejuită de opoziţia românilor, ca şi a slavilor din sud, la acţiunea lui Lajos Kossuth. De ce erau împotrivă? Se vorbeşte puţin, chiar în surdină despre motivul acelui refuz, nimic altceva decât concepţia retrogradă a revoluţionarului maghiar, despre viziunea sa despre democraţie, depăşită chiar pentru acele timpuri. Ea era similară cu a anticilor greci care vedeau democraţia excluzându-i pe sclavi de la beneficiile ei, chiar în dauna sclavilor. Aşa şi Kossuth, era democrat dar nu şi prin includerea românilor şi a slavilor printre beneficiarii libertăţilor pentru care se făcea revoluţie, ci excluzându-i. Kossuth, îmi pare rău că aşa stau lucrurile, îi considera pe slavi şi pe români ca fiind popoare înapoiate. Opiniile lui Marx şi Engels au fost preluate ca precepte sfinte de Lenin şi Stalin, care, tot aşa, au considerat, la rândul lor, aceste popoare ca fiind barbare, sălbatece, nişte gunoaie care trebuiesc înlăturate de pe scena istoriei. Aceste concepţii şovine explică faptul că în perioada interbelică a existat o colaborare extraordinară între Stalin şi Horthy, inclusiv în probleme care interesau România.

Continuarea la Ziaristi Online

Larry Watts despre primul si ultimul razboi al URSS: cu aceeasi Romanie. De la Lenin la Gorbaciov: In 1989 Puterea a fost acaparată de vechii agenti KGB si GRU

Karadeniz Press, o tanara agentie de stiri si analize specializata pe problematicile geopolitice ale zonei Marii Negre si istmului ponto-baltic, a publicat ieri, in exclusivitate, un foarte incitant dialog dintre Larry Watts si Irina Airinei, extras din cea mai recenta carte a autoarei, “Anamnesis”, tocmai lansata in Israel impreuna cu lucrarea “Tezaurul BNR la Moscova”. Interviul este fascinant prin aspectele complexe pe care le ridica specialistul american privind continuitatea atacurilor (corect, cred, este atacului, fiind de fapt unul si acelasi intins pe o perioada de aproape 100 de ani)  la adresa Romaniei venite din partea “marelui frate” de la Rasarit. Cum va suna asta: primul razboi al URSS a fost cu Romania. Asa se explica si anticomunismul autentic romanesc care a dus si la eliberarea Budapestei pentru despaducherea ei de acest parazit al sufletului uman. Si asa se explica, probabil, si ura unor unguri la adresa romanilor, pe care Larry Watts o observa punctual si o subliniaza transant: “Dar şovinismul antiromânesc e evident – poporul român rămânând un popor-paria multi ani după căderea lui Ceauşescu”. Larry Watts arata de unde vine acest sovinism ungro-rus. De la ocupantii Transilvaniei la Engels, care cerea explicit uciderea in masa a romanilor si eliminarea “popoarelor-gunoaie”, si de la Lenin, care a declansat primul razboi al URSS cu Romania pana la, adaug eu, Gorbaciov si ultimul razboi al URSS, dus tot cu Romania, in 1989, politica agresiva sovieto-ruseasca se prelinge ca o dara de sange in istoria Romaniei.

Larry Watts este unul dintre acei istorici care nu se ascunde dupa cuvinte. Spune adevarurile verde-n fata. Despre Romania lui 1989 si cea de dupa, ce ne doare cel mai tare acum, afirma:

“În România de după ‘89 a existat linia gorbaciovistă care nu a vrut intervente militară, a fost linia GRU care a fost pregătită pentru interventia militară şi paramilitară şi a fost linia KGB-istă, de asemenea, pregătită pentru interventia militară sau paramilitară. Puterea a fost acaparată de vechii agenti sovietici înlăturati de Ceauşescu. Şi a apărut, Nicolae Militaru, de unde? Un tânăr ofiter (Mihai Lupoi – nota mea) a anuntat, pur şi simplu, la Televiziune, numirea lui Militaru drept comandant al armatei. De către cine?! Şi Militaru a reactivat o multime de oameni care au fost pregătiti în Uniunea Sovietică. De zece ani de zile nu mai fusese nimeni la vârful armatei pregătit în Uniunea Sovietică. Fuseseră înlăturati. Si acum ei au apărut din nou, şeful de stat major, la informatii militare, la Interne şi multi altii, toti pregătiti de sovietici. Şi tot atunci au fost aduşi şi Doicaru şi Caraman”. Doicaru fusese seful lui Pacepa, un personaj malefic, care uraste visceral Romania, asemenea epigonilor lui, si despre care Larry Watts sustine avizat si fara menajamente ca a fost agent sovietic pe deplin conspirat.

Ca o veste proasta pentru dusmanii Romaniei si ai lui Larry Watts, istoricul american, deja intrat in colimatorul conservelor si cartitelor post-sovietice pretutindenare, anunta ca “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” este doar un preambul al intrarii in problema:

“După ‘89, vălul „legendei negre” a continuat să se îndesească, scopul fiind însă altul, rivalitatea lor cu România în relatia cu occidentul. Foştii „prieteni” din Pactul de la Varşovia au scos România din joc. Ei sunt, astăzi, “bunii europeni”… Şi în Orientul apropiat, România e lipsită azi, de orice şanse din cauză că ei au reuşit să o izoleze. Am conceput cartea aceasta ca o introducere pentru o nouă carte despre perioada de după ‘89, dar am ajuns numai la nivelul anului 1978 din cauza faptului că, dacă aproape 800 pagini sunt cam mult, aceste 1.500 pagini care au fost deja scrise atunci ar fi fost mult prea voluminoase. Astfel, am publicat o primă jumătate. Continutul celei de‐a doua cărti, care sper că va aduce noi lămuriri, va ajunge până în decembrie 1989.”

In tot cazul, interviul exceptional realizat de Irina Airinei si lansat pe piata, in premiera, la Ierusalim si Tel Aviv, in volumul “Anamnesis”, trebuie citit integral, la Karadeniz Press, un portal care vad ca ma urmareste si pe mine si care promite o dezvoltare spectaculoasa:

Larry Watts: In 1989 Puterea a fost acaparată de vechii agenti KGB si GRU

Hotulica Tismaneanu prins cu fotografia lui Larry Watts in gura. Contributors, complice la furt. La fel si Devis Grebu, care-l prezinta pe Tismaneanu drept stegarul reincarnat al KGB furand ideea din “Davai Ceas, Davai Traian” de Victor Roncea. BONUS Hoţnews: Liiceanu alaturi de Iulian Vlad

Sursa furaciunii lui ‘otulica Tismaneanu de Hoţnews, mic contributors al lui ‘ulica Sorosica: Larry Watts la Banca Nationala a Romaniei cu Ioan Talpes, Cristian Troncota, Cristian Paunescu si seful BNR, Mugur Isarescu. VIDEO

Din aceeasi postare scremuta, care-l arata – vorba unui sfatuitor intim al ultimilor patru presedinti ai Romaniei – “cat e de terminat”, aflam ca Tismaneanu nu a avut curajul sa-si dea demisia de la Evenimentul Zilei, in ciuda faptului ca istoricul Alex Mihai Stonescu l-a desfiintat pe prima pagina a ziarului. Vezi: Generalul Iulian Vlad, omul care l-a dat afara din CC pe Ceausescu. Istoricul Alex Mihai Stoenescu. omul care l-a dat afara pe Tismaneanu de la Evenimentul Zilei

Probabil ca chestia cu furatul i-a ramas in sange de cand ne-au furat kominternistii Basarabia. Dar e si boala de familie… Vezi: Lucia Hossu Longin: “Familia Tismăneanu şi-a mobilat casa cu mobilier şi valori de artă confiscate de la foştii deţinuţi politici, de la evreii şi germanii vânduţi de regimul comunist”

Cititi si aici despre boala asta: Hotii de arta ai KGB in Note Secrete. Azi, Tismaneanu, Roman si Brucan. DOCUMENTE

Boala grea, boala grea… Vezi si: Familia Tismaneanu in caietele Anei Pauker si platile facute de Komintern agentilor din Romania. DOCUMENTE

Pentru ca sunt marinimos, iata si un BONUS pentru Hoţnews: “filosoful” Gaby Siegfried Marcello Liiceanu pe acelasi rand cu generalul Iulian Vlad la lansarea de la BNR a cartii lui Larry Watts:

Si iata si caricatura lui Devis Grebu, cu Tismaneanu pe post de stegar al KGB (bravo, Maestre! 🙂 ):

Si de unde s-a inspirat caricaturistul REBU (coperta cartii mele unde Tismaneanu chiar este stegarul KGB 🙂 ): Victor Roncea – Davai ceas, davai Traian (Librăria Mihai Eminescu)

Dupa cum o prezinta si Librarie.net:

“Daca UDMR a fost nasit de Ion Iliescu pentru a acapara plaja minoritatii maghiare tot astfel si un alt grup, Grupul pentru Dialog Social, creat de Silviu Brucan in jurul revistei <<22>>, a avut drept menire faramitarea din interior a oricarei forme de agregare ideologica venita dinspre mostenitorii partidelor istorice, a luptatorilor din rezistenta armata din munti, fostilor detinuti politici si schimbul lor, tineretul insurectional anticomunist.

Gruparea GDS-ului este un model clasic de formare a unor “structuri alternative” – create pentru a captura centrul puterii in Romania. Cadrele venite din zone periferiale recrutate in retele ale “colegiilor invizibile” au fost plasate in toate partidele, toate publicatiile, in toate guvernele, reusind sa-si adjudece in permanenta accesul sau chiar controlul in institutii cheie ale Romaniei, de la MAE la Presedintie de la Guvern la Parlament oferind si “dialogul” cu “societatea civila”.

Multi, naivi, s-au intrebat ce are Roncea cu intelectualii. Intelectualii nu sunt insa o specie aflata pe cale de disparitie pentru a fi protejata, iar tradatori gasim din nefericire in toate categoriile sociale. Din istoria recenta aflam ca tocmai din randurile intelectualilor s-au distins cei care au dat cele mai josnice lovituri propriilor lor tari si natiuni. Timp de peste 50 de ani, intelectuali de “prestigiu” ai Occidentului s-au aflat pe statul de plata al URSS, respectiv al KGB. De la Chaplin, Picasso sau Malraux, ca sa dam nume mai cunoscute, la cei aflati pe Lista lui Orwell. Creatoare de scandal, ca si lista “Voci curate”, lista criptocomunistilor inventariati si demascati de George Orwell s-a dovedit cat se poate de veridica. Peste ani, serviciile de informatii britanice au admis ca personajele demascate de Orwell aveau legaturi cu spionajul sovietic. Rolul tuturor acestor formatori de opinie era bine definit in cadrul unei operatiuni de anvergura care avea drept scopuri de la manipularea factorilor de decizie la subminarea valorilor crestine autentice ale Europei sau transformarea tineretului occidental in masa de manevra “pacifista” impotriva apararii nord-atlantice. (…)

“Davai ceas, Davai Traian” este titlul ales de Victor Roncea pentru cartea sa privind situatia politica actuala, considerata de ziaristul autosuspendat de la ZIUA drept un puci la adresa presedintelui ales, Traian Basescu. Lucrarea cuprinde editorialele lui Roncea din ZIUA incepand de la alegerea lui Basescu in functia de presedinte, analizele Asociatiei Civic Media privind avansul rusesc in spatiul politico-economic romanesc si miza Marii Negre, precum si o sinteza despre Proiectul lichidarii lui Traian Basescu.”

Generalul Iulian Vlad, omul care l-a dat afara din CC pe Ceausescu. Istoricul Alex Mihai Stoenescu. omul care l-a dat afara pe Tismaneanu de la Evenimentul Zilei

Un articol de o importanta istorica, care face lumina in tenebrele “revolutiei” dupa 22 de ani, este publicat azi, in exclusivitate, de Evenimentul Zilei: Autorul: Alex Mihai Stoenescu, reputatul istoric care a scris de-a lungul anilor mai multe volume despre istoria loviturilor de stat din Romania. In esenta, Stoenescu arata ca, dupa revolta muncitorilor de la Brasov, din 1987, Securitatea i-a aratat lui Ceausescu ca merge pe un drum gresit si a incercat sa schimbe cursul istoriei, care se indrepta aproape inevitabil spre un sfarsit violent al regimului, printr-o schimbare pasnica de putere. Perioada coincide cu numirea la conducerea Departamentului Securitatii Statului, ca ministru secretar de stat al MAI, a generalului Iulian Vlad, despre care Stoenescu afirma documentat ca este artizanul detronarii lui Ceausescu. Teza vine in directa contradictie cu asa-zisul “Raport Tismaneanu” injghebat de bloggerul de Maryland al Evenimentului Zilei, Vladimir Tismaneanu.

Concret, in “Raportul” “final” se sustine ca: „Revoluţia romana a început la Timişoara, scânteia fiind aprinsă de curajul unui om, reverendul Laszlo Tokes, un pastor al Bisericii Reformate (Calviniste) şi o parte din minoritatea etnică maghiară”.

Alex Mihai Stonescu afirma: „FALS! Revoluţia a început la Iaşi, iar curajul lui Tokes este o invenţie, atitudinea sa – dincolo de legăturile cu spionajul maghiar – fiind exact contrară imaginii proiectate în universităţile americane de Vladimir Tismăneanu, minoritatea maghiară n-a avut nici un rol, violenţele din Timişoara fiind provocate şi întreţinute profesionist de cetăţeni români, în majoritatea lor etnici români” .

Din cele relatate de Alex Mihai Stoenescu si prezentate si de Revista Historia condusa de Ion Cristoiu, trebuie înţeles că nu Laszlo Tokes a fost „pionul” revoluţiei – merit pe care i-l atribuie o parte din „istoricii” nedocumentați din România. Evenimentele, legate de pastorul protestant, nu s-au petrecut aşa cum le-a descris Tismăneanu – descriere care-l erijează pe Tokes – un marunt agent al serviciilor comuniste maghiare – într-un “salvator al României” şi un “erou al revoluţiei”, dupa cum se demonstreaza si in Historia.

Conform surselor mele, articolul de cap de ziar al lui Alex Mihai Stoenescu, aparut astazi in Evenimentul Zilei, ca parte dintr-o serie care continua, l-a facut pe politrucul Vladimir Tismaneanu sa explodeze peste Ocean. Ca un personaj cu o tinuta etica rectiline recunoscuta, acesta a anuntat ca-si da demisia de la Evenimentul Zilei – unde incaseaza 30 de lei pentru patru articole pe luna – motivand ca nu poate suporta sa fie publicat alaturi de astfel de “vecinatati respingatoare”.

Iata aici articolul din Evenimentul Zilei care a provocat demisia lui Tismaneanu:

Loviturile Securităţii care i-au fost fatale lui Ceauşescu

Autor:  Alex Mihai Stoenescu

Alex Mihai Stoenescu este autorul mai multor volume de istorie, dintre care le mentionez pe cele aparute la editura RAO

De ce e suparat pe soarta dl Tismaneanu: Compania a deschis “Fereastra Serviciilor Secrete”. Aurel Rogojan despre Cazul Tismaneanu. Cu o addenda de Larry Watts si documente ale Kominternului si Securitatii. Urmeaza Patapievici

Tismaneanu si Patapievici: sub zodia noilor cominformisti

“Cazul Volodea” sau Ce vor sa stie americanii despre emigrarea lui Vladimir Tismaneanu

În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat”  în SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.

Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.

Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.

Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.

Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.

Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul la Ziaristi Online)

(…)

7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.

8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.

9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.

10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.

Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.

Aurel I Rogojan / Fereastra Serviciilor Secrete, Editura Compania, 2011

Mosteniri imperiale in Comintern si organele de securitate sovietice

Nota: Tentative de a nega faptul ca Valter Roman si Leon Tismaneanu au fost agenti sovietici au fost facute individual de membri ai familiilor lor. In cazul lui Tismaneanu, statele de plata ale Cominternului din februarie-iunie 1944 indica faptul ca era platit cel mai bine, dintre cei 26 de agenti de pe lista, surclasand agenti semnificativi ca Vasile Luca, Iosif Chisinevschi sau Valter Roman. Numai Boris Stefanov (nume de acoperire: I. Draganov) primea la fel de mult ca el, iar acesta era titularul Partidului Comunist Roman din acea vreme. Vezi Rosiiskii Gosudarstvennyi Arkhiv Sotsial’noi i Politicheskoi Istorii [Arhiva Rusa de Stat pentru Istorie Politica si Sociala: RGASPI], fond 495, opis 286, dosar 55, f. 13

Larry L Watts / With Friends Like These, Editura Militara / Fereste-ma, Doamne, de prieteni, Editura RAO, Bucuresti, 2011

Cele doua documente si capitolul dedicat lui Tismaneanu, integral, la Ziaristi Online

Urmeaza: De la N.K.V.D. şi Gestapo la Banca Naţională a României şi Institutul Cultural Român

Vezi si: “Intre linii”, de Eugen Mihaescu: Cornitele lui Leonte Tisminețki. Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata. De ce a fost refuzat Volodea la New York Times. Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul. Limacsii zilelor noastre

EXCLUSIV. Vladimir Tismaneanu: Cum am suferit sub criminala Securitate si cancerosul Partid Comunist

“Intre linii”, de Eugen Mihaescu: Cornitele lui Leonte Tisminețki. Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata. De ce a fost refuzat Volodea la New York Times. Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul. Limacsii zilelor noastre


Incepand de azi, Ziaristi Online publica din cartea recent aparuta la Editura RAO, Intre linii, scrisa de Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane si fost ambasador al Romaniei la UNESCO, tusele portretelor unor personaje surprinse de ochiul acerb al graficianului de la Time Magazine, New York Times si New Yorker.

“Memorialişti ai istoriei recente se întâlnesc mai rar, şi, de cele mai multe ori, sunt politicieni care vor să-şi justifice eşecurile cu speranţa unei reveniri spectaculoase, după ce mulţimea, le-a citit cartea şi le-a dat dreptate”, scrie istoricul Alex Mihai Stonescu in prefata cartii, continuand: “Este şi cazul ultimelor cărţi memorialistice ale lui Ion Iliescu, o tentativă de a răspunde problemelor grave pe care le ridică acţiunile sale în istoria recentă”. Istoricul mai arata ca “in volumul Între linii, al lui Eugen Mihăescu, artist recunoscut deja în rândul valorilor internaţionale şi totodată rafinat intelectual român, am găsit exact opusul oricărui interes propagandistic. Amintirile sale din perioada regimului Iliescu au creditul preţios al obiectivităţii, pentru că nu sunt interpretări ale faptelor şi evenimentelor, ci relatări, uneori minuţioase, ale unor intâmplări la care a participat direct”. “Două sunt valorile cărţii lui Eugen Mihăescu: informaţia istorică şi stilul literar cuceritor, care face din cele mai dezolante momente de istorie recentă o lectură asimilabilă şi un episod al reflecţiei”, afirma Alex Mihai Stoenescu.

Prezentam astazi prima parte a schitei despre un fost propagandist comunist si aventurile lui uluitoare: Volodea Tismaneanu. Titlul, fotografiile si intertitlurile apartin redactiei.

Cornitele lui Leonte Tismaneanu

(more…)

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova