Victor Roncea Blog

Puterea adevarului de la fata locului in confruntare cu Puterea

Ieri dimineata, dupa mai multe ore de mers cu masina de la Belgrad la Timisoara si o noapte de calatorie cu trenul, de la Timisoara la Bucuresti, cum am intrat in casa m-am napustit pur si simplu la telecomanda pentru a afla, de pe Euronews, daca peste noapte Belgradul a fost atacat din nou. Stabilisem cu Sorin Bogdan, corespondentul Pro Tv, ramas in capitala Serbiei, ca-l voi suna pe la doua-trei noaptea pe telemobil. Din nefericire, masinaria n-a functionat in tren. De inteles precipitarea cu care am deschis televizorul. In noaptea de miercuri spre joi asistasem la esecul avioanelor NATO de a strapunge antiaeriana. Cazusem cu totii de acord, cei ce ne infratisem intr-un fel, stand pe acoperisul hotelului pana la patru dimineata, ca de va fi cer senin, in noaptea urmatoare militarii Aliantei vor incerca sa-si ia revansa. Stirile confirmau aceasta banuiala nelinistitoare. In noaptea de joi spre vineri, Belgradul a fost supus unuia dintre cele mai violente atacuri de la inceputul raboiului. De asta data avioanele reusisera sa loveasca cladiri din inima Belgradului: sediul Statului Major al Armatei iugoslave, sediul Ministerului iugoslav de Interne. Cladiri goale, fara nici o importanta militara. O noua dovada ca NATO a ajuns, dupa o luna de esecuri, despre care scriu New York Times din 30 aprilie si Le Monde din 30 aprilie, in timpul dementei. Nu mai e vorba de o actiune militara, avand un scop bine precizat, ci de o razbunare de tip tribal. Pentru ca, asa cum arata New York Times, armata iugoslava e, dupa o luna de razboi, mai puternica si mai unita ca oricand, pentru ca, asa cum noteaza Le Monde, tactica razboiului tehnologic, dus cu masinarii ultrasofisticate, s-a dovedit falimentara in fata tacticii de gherila folosite de sarbi. NATO a inceput sa dea in tot ce intalneste in cale. Ca un mastodont care distruge din turbare ca e sfidat de unul pe care nu dadea pana acum doi bani. Din nefericire, aceasta dementa risca sa transforme in masacrare a populatiei civile o actiune pe care liderii militari si politici ai Aliantei o anuntau ca vizand exclusiv masina de razboi a lui Milosevici. Desi cladirile erau de mult evacuate, totusi n-au lipsit victimele umane. Si nu din randurile militarilor, ci din cele ale civililor nevinovati.

Sub acelasi semn, al turbarii iscate din neputinta, avioanele unor stare ce se pretind a intruchipa civilizatia finelui de mileniu au distrus, tot in noaptea de joi spre vineri, doua case particulare din Belgrad, turnul de televiziune de pe colina Avala, turn inalt de 200 de metri, unul din simbolurile capitalei iugoslave. Asadar, apararea Belgradului fusese strapunsa. Cum miercuri spre joi asistasem la esecul haitei tehnologice de a trece de antiaeriana si de a sfasia Belgradul, m-a apucat o tristete de moarte. Nu stiu cum, in cele doua nopti petrecute pe acoperisul hotelului Platice ajunsesem sa fac din Belgradul atacat de o luna de zile cu bombardiere si rachete de croaziera capitala inimii mele. Mi-era ciuda ca avioanele NATO reusisera de asta data sa treaca prin peretele de foc al antiaerienei. L-am sunat imediat pe Sorin Bogdan. Si discutia cu el mi-a mai ridicat moralul. Nu, antiaeriana nu fusese strapunsa, mi-a explicat Sorin Bogdan. Avioanele NATO apelasera la un mijloc las. Coborasera in picaj de la zece mii de metri, deasupra Belgradului si lasasera rachetele, dupa care tasnisera in sus, spre spatiul unde inaltimea le punea la adapost de orice pericol. Bine, bine – l-am intrebat -, dar de ce antiaeriana nu a tras in clipa in care le-a vazut coborate brusc deasupra orasului? Sorin Bogdan mi-a explicat calm ca-n clipa cand un avion ajunge deasupra orasului e un pericol mortal pentru locuitorii capitalei, dat fiind ca-I burdusit de rachete. E drept, trage dupa ce avionul o ia inapoi, in sus, dar sansele de a-l lovi sunt minime.

Am reluat aceasta discutie pentru a atrage atentia cititorilor asupra jurnalistilor romani cu care, timp de doua nopti, am impartasit frateste tensiunea bataliei pentru apararea Belgradului, Sorin Bogdan, de la Pro TV, Mile Carpenisan, de la Antena 1, George Roncea. De la acestia, ca si de la Narcisa Iorga, pe care am gasit-o gata de plecare, dupa doua saptamani de sedere la Belgrad, am invatat multe lucruri despre batalia pentru Belgrad. Sorin Bogdan si Mile Carpenisan sunt, dupa o luna de sedere la fata locului, adevarati experti in arta militara.

(more…)