Posts Tagged ‘andrei corbea hoisie’

Radu Portocala despre turnatorii cu acoperire ICR

Scriitorul anti-comunist Radu Portocala scrie pentru ZIUA un text zguduitor despre imoralitatea celor care pretind ca au “condamnat comunismul” pe langa Traian Basescu

DELATORI LA UMBRA I.C.R.

Uimitoarea remanenţă securisto-comunistă din viaţa politică, economică şi culturală a României de azi nu poate decît să contrarieze amintirea alegerilor din 2004, cîştigate de dl Traian Băsescu în primul rînd pentru că şi-a sugerat dezicerea de afilierile dinainte de 1989. Această sugestie i-a atras, în primele luni ale mandatului său prezidenţial, venind din diverse direcţii, cereri insistente şi încrezătoare de condamnare a regimului comunist. După o serie de ezitări – dintre care unele păreau să prefigureze un iminent refuz – dl Băsescu a dorit să i se aducă “probe” incriminante. În mod inexplicabil, miile de publicaţii, miile de mărturii adunate de-a lungul anilor nu-i erau de ajuns. Dl Băsescu avea nevoie, pentru a se convinge de necesitatea condamnării comunismului, de un raport oficial. Astfel a fost creată “comisia Tismăneanu”, care, după cîteva luni de lucru, a produs un document mediocru, incomplet şi, din pricina trecutului cel puţin tulbure al unora dintre autorii lui, de o valoare morală contestabilă. Pe baza acestui document, preşedintele Traian Băsescu a condamnat regimul comunist din România, cerînd în numele statului român “scuze celor care au suferit, familiilor lor, tuturor celor care, într-un fel sau altul, şi-au văzut destinele ruinate de abuzurile dictaturii.”
Astfel gîndită, astfel dusă “la bun sfîrşit”, acţiunea de condamnare a regimului comunist din România poate fi considerată drept încă un paradox ineficient al spaţiului mioritic.
În timp ce “comisia Tismăneanu” se chinuia să demonstreze ceea ce toată lumea ştia de mult, dl Băsescu îşi sporea popularitatea ordonînd cîtorva dintre multele servicii secrete româneşti să transfere arhivele Securităţii către CNSAS. Fireşte, lucrurile au fost făcute parţial şi atît de haotic încît cercetarea dosarelor e şi azi un adevărat calvar, iar adevărul e încă departe.
Dar chiar dacă – pentru a cita încă o dată fraza pe care Cioran o repeta adesea cu amărăciune – “în România totul e posibil şi nimic nu are consecinţe”, chiar dacă nici condamnarea comunismului, nici deschiderea (parţială) a arhivelor nu au avut darul să cureţe noroiul adunat timp de o jumătate de secol, aceste gesturi au creat în conştiinţa societăţii iluzia că ar exista o voinţă de limpezire şi că această voinţă îi este proprie dlui Băsescu. Nu este aici locul să discutăm posibilitatea transformării unei astfel de iluzii în realitate. Fapt e că, în această luptă fără rezultate cu înspăimîntător de prezentele “forţe ale trecutului”, dl Băsescu se sprijină pe un grup de intelectuali printre care îl aflăm, la loc de frunte, pe dl Horia-Roman Patapievici, fost membru al Colegiului CNSAS, fost membru al “comisiei Tismăneanu” şi actual preşedinte al Institutului Cultural Român.
Privind acest strălucit parcurs, ne-am putea închipui că de-a lungul anilor petrecuţi printre dosare, în mizerabila vîltoare a denunţurilor scoase la iveală, conştiinţa dlui Patapievici a dezvoltat o sensibilitate acută pentru acest subiect, o repulsie viscerală împotriva delatorului a cărui proză nemernică alimenta sinistrele activităţi ale anchetatorului. Ne-am putea închipui, de asemeni, că, numit de preşedintele Băsescu la cîrma instituţiei care exportă cultura ţării şi, totodată, consultat de acesta în chestiuni ce ţin, între altele, de morala publică, dl Patapievici împărtăşeşte în mod firesc acele convingeri ale preşedintelui care i-au asigurat victoria din 2004. Se pare totuşi că lucrurile nu stau astfel.
Ca membru al Colegiului CNSAS, dlui Patapievici nu i se cunoaşte decît o ispravă notabilă: aceea de a fi tăinuit dosarul de informator asiduu al prietenului său Sorin Antohi. Ca preşedinte al ICR, el a persistat în exportul, pe spezele şi cu girul acestei instituţii prezidenţiale, al unor personaje îndoielnice sau chiar murdare. Recentul scandal legat de trimiterea delatorilor Sorin Antohi şi Andrei Corbea-Hoişie la şcoala de vară pe care o organizează ICR la Berlin este sumbra încununare a unei activităţi care, examinată cu atenţie, are de ce uimi.
Interpelat în presa germană de către scriitoarea Herta Müller, dl Patapievici a răspuns ţîfnos, calificînd această interpelare drept “tendenţioasă”. Cît de străin trebuie să fii de cea mai elementară idee a dezgustului – şi, în primul rînd, a dezgustului de sine – pentru a pretinde, după ce ai fost membru al Colegiului CNSAS că e “tendenţios” să fie criticată folosirea unor foşti delatori de către o instituţie a statului care reprezintă în lume cultura (sufletul) României! Oare dl Patapievici consideră că decizia preşedintelui ţării de a condamna regimul comunist e tendenţioasă? Că e tendenţios ordinul pe care l-a dat preşedintele serviciilor secrete de a preda spre studiere dosarele Securităţii? Oare dl Patapievici îşi închipuie că preşedintele a făcut aceste gesturi pentru ca ele să rămînă fără nici un rezultat? Cît de mult s-au înşelat cei care, în ultimii ani, au scris că dl Patapievici ar fi “omul lui Băsescu”! Prin ceea ce face, dl Patapievici dă mai degrabă impresia că e piatra de moară pe care dl Băsescu şi-a agăţat-o singur de gît. Căci nimic nu poate discredita mai grav acţiunea de curăţire pe care o doreşte preşedintele decît promovarea de către o instituţie prezidenţială a unor personaje care au denunţat cu osîrdie.
Plasîndu-ne în logica dlui Patapievici – ceea ce nu e uşor – ar trebui să considerăm drept tendenţioasă şi recenta răbufnire a dlui Mircea Mihăieş împotriva lui Gabriel Gafiţa, fost delator şi actual ambasador. “Cît de «groasă» trebuie să fie o turnătorie pentru a-ţi crăpa obrazul? Şi cît de adînc trebuie să «contextualizezi» pentru a nu ţi se citi printre declaraţii abjecţia?” se întreba dl Mihăieş, fără să ştie că, o săptămînă mai tîrziu, declaraţiile propriului său şef, dl Patapievici, aveau să-i transforme indignarea într-o derizorie lipsă de coordonare. E adevărat, pe de altă parte, că Gabriel Gafiţa nu face parte grupul aleşilor. Orice s-ar scrie despre el e acceptabil. Aceleaşi lucruri, spuse mult mai temperat de către dna Müller, dar îndreptate împotriva prietenilor Antohi şi Corbea-Hoişie, devin tendenţioase. Arta de loc subtilă a parţialităţii la intelectualul român oficial…
În ceea ce el consideră a fi un răspuns adresat dnei Müller – sărman text steril şi încurcat în el însuşi – dl Patapievici încearcă să justifice şi să salveze ceea ce nu poate fi nici justificat, nici salvat. Întrebîndu-se “cît de durabilă e vina informatorului”, el sugerează un fel de amnistie morală, uitînd că situaţia de “fost ticălos” nu poate să existe decît în imaginaţia celor care, dintr-un motiv sau altul, se încăpăţînează să scuze cu orice preţ. Ticăloşia este o stare de spirit despre care nimeni nu poate să pretindă că ar fi trecătoare. Faptul că, în plus, Sorin Antohi şi-a inventat un titlu de doctor, dînd peste cap vieţile şi carierele celor care au scris teze sub îndrumarea lui, ilustrează perfect această afirmaţie şi dă măsura diluării sistemului moral al personajului. A-l scoate în public, alături de alt delator învederat, sub egida unei instituţii a statului, este o palmă – încă una – pe obrazul celor cărora, în numele statului, preşedintele Traian Băsescu le cerea scuze.
Radu PORTOCALĂ

Si Liviu Mihaiu si Iulian Tanase le administreaza o pereche de palme impostorilor HR Patapievici si Mircea Mihaies

Turnatorii nostri sint mai informati decit ai lor

Catavencu 22 Iulie 2008

Motto: “Cit de groasa trebuie sa fie o turnatorie pentru a-ti crapa obrazul?” Mircea Mihaies, vicepresedinte ICR.

Luni, 14 iulie, profesorul universitar Mircea Mihaies publica in Evenimentul zilei un foarte virulent si oportun editorial intitulat “Vara turnatorului”, din care am extras si motto-ul de mai sus.
Vicepresedintele Institutului Cultural Roman spumega indignat, si pe buna dreptate, impotriva lui Gabriel Gafita, ambasador al Romaniei la Lisabona, unul dintre turnatorii care au citit cu viu interes, printre hohote de ris, probabil, Raportul Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, mosit, dupa 17 ani de travaliu, cu urlete atavice si aplauze declamative. In aceeasi frumoasa zi de 14 iulie, la ICR Berlin, referentul cultural Gabriel Jarnea punea la punct penultimele detalii ale unei Academii de Vara, cu nume de cod: “Germania si Romania.
Transferuri academice, culturale si ideologice”. Unul dintre directorii acestei Sommerakademie, proiect care a primit fara probleme avizul Comitetului Director al ICR Bucuresti, era si inca este turnatorul Sorin Antohi, secondat, la tus, de profesorul iesean Andrei Corbea-Hoisie, deconspirat si el, ca multi alti intelectuali fini din Romania vrajbei noastre.
Pe 9 iulie, scriitorul si traducatorul Ernest Wichner, director al Literaturhaus din Berlin, ii trimitea lui Gabriel Jarnea o scrisoare, in care isi exprima nedumerirea fata de participarea lui Antohi si Hoisie la aceasta Academie de Vara.
Ernest Wichner ii punea lui Gabriel Jarnea citeva intrebari de bun-simt, iata doua dintre ele:
1) Cum vor fi prezentati profesorilor germani acesti colegi de-ai lor din Romania?; si
2) Cum li se va explica jurnalistilor germani ce este cu acesti doi domni Antohi si Corbea-Hoisie, doi turnatori ai Securitatii (Securitate-Spitzel), in fapt?
La aceste intrebari ar putea raspunde, de exemplu, fie Gabriel Gafita, fie Constantin Balaceanu-Stolnici, poate chiar Mircea Mihaies, de ce nu…?! Dar sa revenim la oile noastre de coloratura, foarte competente, de altfel, din punct de vedere profesional, care zburda liber prin Occident, fericite ca, in Romania, lustratia este o ilustra vorba in vinturi. Dupa ce si-a turnat prietenii, fara sa ii tradeze, insa, dupa cum stinjenitor de logic a tinut sa precizeze, stralucitul profesor Antohi a putut sa treaca fara probleme si peste impostura arogarii titlului de profesor doctor. In definitiv, sint atitia doctori pe lumea asta, ce mai conteaza unul in plus sau in minus?! Turnatorul sau ofiterul Antohi – ridicarea la rangul de ofiter reprezentind calea de onorabilizare a colaboratorului merituos, oferita salvator de catre Servicii – si-a ales eronat locul pentru a-si etala calitatile intelectuale.
Scriitorii de origine romana din Germania, care au avut de tras de pe urma Securitatii, n-au stiut ca pe malurile Dimbovitei este la moda separarea operei eruditului Antohi de notele informative ale lui “Valentin”, a marelui intelectual de mi(ti)cul colaborationist. Pe 17 iulie, in timp ce referentul cu stofa de culegator de informatii externe Gabriel Jarnea punea la punct ultimele detalii ale Academiei de Vara, scriitorii Richard Wagner si Herta Muller publicau in media germana texte foarte contondente la adresa proiectului in care fusesera cooptati Antohi si Hoisie, insa nu mai contondente decit cel al vicelui Mihaies la adresa lui Gafita.
Papionul si trabucul domnului ministru Patapievici par sa iasa destul de sifonate din afacerea Jarnea-Antohi-Hoisie.
Dna Tania Radu, vicepresedinte ICR, a avut, si dumneaei, o reactie exemplara, declarind pentru Cotidianul ca “nu exista nici o incompatibilitate intre aceasta pozitie (de director al Academiei de Vara din Berlin – n.n.) si competenta stiintifica a domnului Antohi. In Romania nu exista inca o lege a lustratiei, iar Sorin Antohi nu ocupa o functie de decizie in ICR”.
Reactia dnei Tania Radu este exemplara, pentru ca ea da masura complicitatilor in care se scalda intelectualii sensibili la charisma sinapselor antohiene. Este suficient ca Antohi sa ne traduca, fara sa ne tradeze, insa, o carte intr-o limba de circulatie internationala, pentru ca o tacere suspecta si complice sa puna stapinire pe noi, pe cind dubla masura cu care condamnam, selectiv, ororile colaborationiste face tot felul de piruete stilistice si emotionale.
Trebuie sa fie foarte neplacut ca, dupa ce ai fost unul dintre cei mai aprigi oameni recenti ai condamnarii comunismului, de tremura pe tine camasa rupta de capitanul Soare, sa ajungi acum in situatia de a conduce o institutie care remunereaza si exporta legal securisti in lumea civilizata. Este, totusi, incurajator ca intelectualii de mentenanta ai tranzitiei de la Securitate la security au invatat de la politicieni sa faca diferenta perversa, dar profitabila, dintre legal si moral.
Abia acum devin mai limpezi cuvintele scriitorului H.-R. Patapievici, care anatemiza, cu ani in urma, oarecum sinucigas, sufletul “de cacat” al “romanului”.

Scandalul turnatorilor ICR-GDS. "Teatru absurd" – Basescu stie perfect cine sunt cei trei impostori: Ticu Dumitrescu, Mircea Mihaies, HR Patapievici

Horia Roman Patapievici a decis sa ii raspunda printr-o scrisoare deschisa disidentei anticomuniste Herta Muller, care il acuza de “acoperirea” si promovarea informatorilor Securitatii Sorin Antohi si Andrei Corbea Hoisie, trimisi de Institutul Cultural Roman sa reprezinte societatea academica romana la o Scoala de vara din Berlin. Membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, Sorin Antohi (foto dreapta) a fost silit sa-si recunoasca colaborarea indelungata cu Securitatea la inceputul anului 2007, pe cand facea parte din “Comisia Tismaneanu”. Andrei Corbea Hoisie (foto stanga) a primit decizie de politie politica din partea CNSAS in aprilie 2007. Pentru cititorii ZIUA Online prezentam atat confesiunea lui Antohi, alias “Valentin”, cat si Decizia oferita de CNSAS in cazul Hoisie, alias “Horia”, pentru a putea judeca “calitatea” morala a celor doi, ignorata de conducerea ICR. In plus, prezentam ca extrase din scrisoarea lui Patapievici si o noua declaratie a Hertei Muller.

Disidenta Herta Muller, singura scriitoare din Romania nominalizata la premiul Nobel pentru literatura, a reprosat public conducerii ICR trimiterea celor doi turnatori, pe banii contribuabilului roman, la o Scoala de vara care se desfasoara chiar in aceste zile la Berlin. Proiectul Institutului Cultural Roman “Titu Maiorescu” Berlin este realizat in colaborare cu Arbor-Mundi, Institutul pentru Studii Avansate de Umanism Intercultural (Bochum) si Institutul Moldova – Universitatea Leipzig, transmite si HotNews.ro.
Sub titlul “Turnatori la Academia de Vara”, Herta Muller a publicat pe 16 iulie, in cotidianul german de mare tiraj Frankfurter Rundscahau, o scrisoare deschisa adresata presedintelui ICR, Horia Roman Patapievici, in care intreaba, printre altele, daca “ICR-ul crede ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala in stiinta?”. La randul sau, scriitorul Richard Wagner, publica in ziarul german Tagesspiegel articolul “Invatand de la turnator”, in care arata cum Antohi a predat, fara a avea doctoratul cu care se lauda, la Universitatea Central-Europeana de la Budapesta, fondata de George Soros, fiind ales si in consiliul director al Fundatiei, la fel ca si Corbea-Hoisie. A trecut mai bine de o saptamana pana a reactionat si presa din Romania. Urmare a criticilor aparute, Horia Roman Patapievici s-a hotarat sa ii raspunda in doua reprize scriitoarea Herta Muller. Printr-o “Replica ICR” si printr-o Scrisoarea Deschisa, ambele gazduite de ziarul Evenimentul Zilei.
HR Patapievici o acuza pe Herta Muller
In cea din urma, Patapievici, fost membru al Colegiului CNSAS si al Comisiei Tismaneanu si la randul sau membru al GDS, i se adreseaza direct Hertei Muller, incercand sa gaseasca o explicatie pentru promovarea de catre o institutie a statului roman a celor doi turnatori care, prin informarile lor, au dus la persecutia disidentilor autentici din Iasi, in perioada comunista. “E cu totul tendentios sa spui ca ICR ar fi trimis in Germania ca “reprezentanţi ai Romaniei” fostii informatori ai Securitatii ori că ICR ar avea ca politica promovarea lor peste hotare. Motivul pentru care ICR a finantat această scoală de vara a fost inalta ei tinuta stiintifica”, afirma presedintele ICR. Si, continua Patapievici: “Atunci cand te intrebi cum vor fi prezentati cursantilor Andrei Corbea-Hoisie ori Sorin Antohi – si sugerezi ironic titulatura “profesori si agenti de securitate cu state vechi” – ridici doua probleme de principiu, care merita o dezbatere publica serioasa. Cat de durabila e vina informatorului? Cum trebuie sa ne comportam cu informatorii care nu au facut ori prilejuit crime (pentru ca, daca au facut crime, solutia e simpla: Codul Penal)? Prima problema e filozofica si religioasa, iar solutia la ea nu e usor de gasit. Tu pari sa inclini spre ideea ca vina este imprescriptibila, ca un fost informator ramane in mod esential un informator si ca “atingerea” informatorului cumva “intineaza”. Numai asa pot considera ca fiind rationala, si nu doar impulsiva, decizia ta de a nu mai calca pragul ICR-Berlin si incurajarea ta explicita ca si altii sa faca la fel.”, spune presedintele ICR numit in aceasta functie cu rang de secretar de stat de Presedintia Romaniei. Despre informatori, Patapievici afirma ca “eu nu stiu, din punct de vedere sistematic, cum trebuie sa ne raportam public la ei”, dar nu lamureste cum ar trebui sa se raporteze ei la restul lumii, mai ales cand stiu cate note au dat impotriva disidentilor reali din acea perioada.
Mircea Mihaies: “Cat de “groasa” trebuie sa fie o turnatorie pentru a-ti crapa obrazul?”
Insa, tot in Evenimentul Zilei, raspunsul ii este oferit chiar de subalternul sau, vice-presedintele ICR, scriitorul Mircea Mihaies, care e de alta parere decat seful sau: “Nu poti mentine ca reprezentant oficial intr-o tara care a votat cu entuziasm pentru primirea Romaniei in Uniunea Europeana pe cineva pozat pe prima pagina a ziarelor si descris drept un colaborator zelos al Securitatii. Actul de inamicitie e prea pe fata si batjocura prea mare”, scria zilele trecute Mihaies intr-un editorial intitulat sugestiv “Vara turnatorului”. “Cat de ‘groasa’ trebuie sa fie o turnatorie pentru a-ti crapa obrazul? Si cat de adanc trebuie sa “contextualizezi” pentru a nu ti se citi printre declaratii abjectia?”, scrie dur vice-presedintele ICR Mircea Mihaies cu referire la un alt diplomat dar la fel de valabil si pentru fostul ambasador Corbea Hoisie.
Herta Muller: “M-am pronuntat pentru ca iubesc tara de unde-am venit!”
Dupa interviul realizat de ZIUA Online cu Herta Muller, scriitoarea originara din Romania a stat de vorba si cu ziaristii de la Jurnalul National. La intrebarea daca i s-a facut lehamite de scandalul iscat la ICR, disidenta anticomunista raspune: “Mi s-a facut lehamite de toate intrebarile neajutorate si naive care mi se pun. Si aceste intrebari explica situatia. Dar eu m-am pronuntat. Si stiti de ce? Pentru ca nu suport, ma doare pur si simplu. Eu iubesc tara de unde-am venit. As fi fost si acum acolo daca nu ar fi fost dictatura atat de crunta. Si ce s-a realizat dupa? Nimic aproape! Pentru ce au fost impuscati oamenii care au murit atunci? Ce fac intelectualii din Romania? De la mine trebuie sa aflati ce trebuie facut? Intrebati-i pe ei! Cartarescu, Nora Iuga, sint zeci de persoane care au un nume in viata publica. Uitati, Caramitru, si el a venit la Berlin si recita poezie in cadrul Academiei de vara. Si minunatul Johnny Raducanu a venit. Dar de ce vin cu astfel de persoane? De ce nu-i deranjeaza pe ei asta? Intrebati-i pe ei! Situatia este ca eu trebuie sa ma explic, in timp ce ceilalti pe care nu-i intereseaza n-au nici un fel de parere si nu-i intreaba nimeni nimic. Pentru Romania este o normalitate situatia in care se afla. Nici nu-si da seama ca nu este cum trebuie. Ca romanul s-a obisnuit iarasi sa se fereasca. Nu va dura mult si iarasi vor trai cu frica-n san! Ca astia se orienteaza. Nu stau unde sunt, merg mai departe.”
Problema morala si problema legala
Dupa cum reiese atat din confesiunea lui Antohi cat si din Decizia CNSAS in cazul Hoisie, pe care le prezentam aici, problema morala a acceptarii si promovarii lor, chiar printr-o institutie de stat patronata de presedintele care a condamnat comunismul, poate deveni si o problema legala. Pentru ca cei doi intelectuali publici au provocat rau la propriu, in multe cazuri nenorocind viata celor despre care au dat informari, in special a disidentilor din grupul de la Iasi. Si atunci, cum de sunt promovati tocmai de cei care pretind ca au contribuit la condamnare comunsimului? Dupa cum scria si Cotidianul la vremea deconspirarii lui Andrei Corbea-Hoisie, numit ambasador la Viena de catre Mihai Razvan Ungureanu, la sugestia lui Andrei Plesu, profesorul de germanistica a inceput sa trezeasca suspiciunea “grupului de la Iasi” inca dinainte de 1989.
Tereza Culianu Petrescu: Hoisie “nu era un turnator ordinar, el avea misiuni importante si precise”
“Nu i se mai spunea nimic important. El nu era insa un turnator ordinar, el avea misiuni importante si precise”, spune spune Tereza Petrescu, sotia lui Dan Petrescu si sora lui Ioan Petru Culianu, discipolul lui Mircea Eliade. Indiferent unde mergea, la Heidelberg, la Trier sau la Freiburg, “Horia” se intorcea cu informatii pentru Securitate. Interesant ca si alti intelectuali publici au urmat acelasi traseu, in aceeasi perioada, fiind privilegiati cu burse Alexander von Humbold la Heidelberg si lasati de Securitate sa intreprinda vizite frecvente in R.F. Germania, la fel ca si Hoisie. Iar astazi frecventeaza aceleasi medii academice.
Dan Petrescu: Antohi si Hoisie turnau tot ‘baietilor cu ochi albastri’
“Au fost mai multe momente care mi-au confirmat ca Andrei Hoisie e colaborator. Unul dintre acestea s-a petrecut cand, proaspat stabilit in Iasi, am propus sa scoatem un numar la “Dialog” fara nici o tenta politica, profilat exclusiv pe eseu. Ne-am intalnit cu cei de la revista, printre care erau si Sorin Antohi si Andrei Hoisie, si am cazut de acord. A doua zi, cei doi m-au luat deoparte si mi-au spus ca nu putem scoate acel numar. E clar ca le spusesera “baietilor cu ochi albastri” de intentia noastra, iar ei zisesera Nu”, a relatat Dan Petrescu, disident anticomunist care se regaseste in multe din notele informative ale lui “Horia”, pe care vi le prezentam mai jos.

Problema de fond a scandalului ICR este sintetizat amar de Herta Muller. Atata timp cat asemenea “valori” vor fi promovate de persoane care au ocupat functii importante in stat, ne vom intoarce, incet, incet, de unde am plecat si poate chiar intr-o lume si mai groaznica, in lumea descrisa de George Orwell in “1984”, lumea lui Lenin, Stalin si Trotki la un loc: “Ca romanul s-a obisnuit iarasi sa se fereasca. Nu va dura mult si iarasi vor trai cu frica-n san! Ca astia se orienteaza. Nu stau unde sunt, merg mai departe…”

– CAMELEONII –

Decizia nr. 1407/26.04.2007
Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
Avand in vedere:
1.Cererea formulată de către Ministerul Afacerilor Externe, inregistrată la C.N.S.A.S. cu nr. P1472/06/26.04.2006, privind verificarea domnului HOIŞIE Andrei – Ambasadorul Romaniei la Viena;
2.Adresele de verificare C.N.S.A.S. nr. S/4502/A,B,L/15.05.2006, respectiv S/4790/A,B,L/16.08.2006;
3.Adresele de răspuns S.R.I. nr. S/111772/27.06.2006, S/113962/15.03.2007; S.I.E. nr. S/13088/22.08.2006, M.Ap.N. – S.I.A. (Serviciul Istoric al Armatei) nr. A/350/07.06.2006, respectiv A/S/90/06.09.2006;
4.Dosarele fond informativ I 2624, I 27 (volumul 3), I 146674 – dosar de grup “Cameleonii” (volumele 3, 4, 5), I 149550 (cote C.N.S.A.S.);
5.Nota Direcţiei Investigaţii nr. S/DI/I/253/15.02.2007;
6.Audierea domnului HOIŞIE Andrei din data de 17.04.2007;
7.Procesul-verbal al şedinţei Colegiului C.N.S.A.S. din data de 26.04.2007;
In fapt,
S.R.I. a predat C.N.S.A.S. dosarele fond informativ I 2624, I 27 (volumul 3), I 146674 – dosar de grup “Cameleonii” (volumele 3, 4, 5), I 149550, in care se regăsesc următoarele documente care atestă colaborarea domnului HOIŞIE Andrei cu organele poliţiei politice comuniste, după cum urmează:
1.Dosar fond informativ I 2624, perioada 1984 – 1987:
Adresă a Inspectoratului Judeţean Iaşi către Direcţia 3, din 25.11.1985, in care ofiţerul consemnează: “La ordinul dumneavoastră /…/, raportăm că a fost identificat numitul CORBEA ANDREI (pseudonim literar), in persoana lui HOIŞIE ANDREI, fiul lui Beno şi Silvia, născut la 15.12.1951, in Iaşi, membru P.C.R., asistent universitar, cu domiciliul indicat de dvs. Cel in cauză se află in atenţia noastră.” In Insemnarea făcută pe marginea adresei de către ofiţer, se precizează că “S-a discutat cu lt. Maj. /…/. Il are in legătură şi urmează să ii traseze sarcini pe langă obiectivul “LAZĂR”.
Insemnare pe marginea Notei de relaţii privind interceptarea corespondenţei, din 18.01.1986: “HOIŞIE ANDREI – cu numele pseudonim CORBEA ANDREI, din Iaşi, este in atenţia S. 3, /…/, cu care s-a discutat pentru instruire adecvată pe langă “LAZĂR”, cat şi pe linia pregătirii contrainformative.”
Insemnare marginală din 28.04.1986: “/…/ a fost insoţit de /…/ şi HOIŞIE ANDREI (pseudonim literar “CORNEA ANDREI”) (n.n. – CORBEA ANDREI), ultimul sursă a I.J. Iaşi, Serviciul 3.”
Insemnare pe marginea Notei de relaţii privind interceptarea corespondenţei, din 29.05.1987: “HOIŞIE ANDREI este in legătura mr. /…/, Serviciul 3, Iaşi. Este instruit a-l vizita pe /…/ (D.U.I. “LAZĂR”), in perioada 5 – 10.07.1987, inaintea plecării la Heidelberg, pentru a-i semnala eventuale comunicări pentru persoanele din străinătate. Pe timpul prezenţei in Bucureşti vor fi intreprinse măsuri informativ-operative.”
Adresă a Inspectoratului Judeţean Iaşi, Serviciul 3, către Direcţia 3, Serviciul 2, din 15.06.1987: “La intalnirea din ziua de 11.06.1987 cu sursa “HORIA”, acesta a fost instruit cu problemele ordonate de dumneavoastră /…/, urmand ca in dimineaţa zilei de 15.06.1987 să sosească in Bucureşti. Aici va lua legătura cu /…/. De asemenea, sursa “HORIA” a relevat că a primit din partea fundaţiei AAlexander von Humbolda o invitaţie /…/ pentru a participa la adunarea generală a bursierilor străini, care va avea loc anul acesta intre 6 – 9 iulie la Bonn. /…/ Rugăm să ne precizaţi ce alte sarcini trebuie date sursei spre a fi rezolvate in perioada cat se va afla in R.F.G.”
Notă – Sinteză privind stadiul urmăririi informative ce se desfăşoară asupra numitului /…/, din 29.12.1985: “In aceeaşi perioadă la care se referă prezenta analiză, in conlucrare cu Inspectoratul Judeţean Iaşi, Serviciul 3, a fost identificat CORBEA (HOIŞIE) Andrei, scriitor, care se află in atenţia organelor de securitate şi care, conform solicitării noastre telefonice a fost instruit adecvat pe langă element”. In Completarea documentului amintit anterior, din 03.06.1987, se menţionează: “In conformitate cu ordinul rezolutiv al conducerii profesionale/…/, s-a reuşit interpunerea sursei “HORIA” /…/, care se va deplasa in august a.c. in R.F. Germania, la Heidelberg şi care in prima decadă a lunii iulie il va contacta la Bucureşti. Instructajul făcut sursei va urmări sensibilizarea obiectivului pentru a face eventuale comunicări legăturilor sale din străinătate. Pe durata prezenţei lui “HORIA” in Bucureşti vor fi intreprinse măsuri informativ-operative menite a verifica şi controla contactul celor doi.”
2.Dosar fond informativ I 146674, perioada 1983 – 1987:
Notă din 06.04.1984, olografă, atribuită sursei “HORIA”, semnată olograf cu numele HORIA: “In perioada verii anului 1983, cand am participat la un curs de vară in R.F. Germania, la Trier, am dus, cu ştirea organelor de partid, un comision pentru familia /…/, din partea fiului lor, /…/ comision pe care l-am expediat prin poştă, el nefiind urmat de alte contacte. Menţionez, de asemenea, că in cursul şederii nu am fost contactat de ziarişti sau reprezentanţi ai postului de radio Europa Liberă, pentru a transmite mesaje din ţară.” In Nota ofiţerului, pe documentul amintit anterior, se precizează că “Nota a fost dată la cerere, in urma discuţiilor avute.”
Notă informativă din 29.03.1985, dactilo, atribuită sursei “HORIA”: “Vărul drept al /…/, responsabil de redacţie la revista ATribuna Romanieia din Bucureşti, a avertizat-o pe aceasta asupra parazitismului manifest al soţului ei, trăind din munca ei şi din pensia celor 2 bătrane /…/ cu care convieţuiesc. De atunci, relaţiile cu /…/ au fost rupte. Mai recent, /…/ a reuşit să publice in revista “Astra” din Braşov, un articol injurios la adresa unei intregi serii de oameni care l-au ajutat cu diferite prilejuri (oameni al căror succes public i-au provocat probabil iritarea) /…/, “puşi la punct” tocmai pentru că aceştia ar renunţa la o aşa – zisă insurgenţă iniţială şi s-ar adapta cerinţelor vieţii literare. Se pare că in urma acestui articol, mai multe persoane care in Bucureşti il sprijiniseră /…/ şi-au reconsiderat atitudinea. Răman puţine nume care mai pot fi considerate drept un relativ “sprijin” in cercurile revistelor şi editurilor din Bucureşti: /…/. Mulţi dintre cei care, deşi l-au ajutat iniţial pe /…/ au considerat ulterior că orice relaţii normale cu acesta sunt imposibile, au incercat să dea o explicaţie manierei sale de a se purta. Pe langă trăsăturile de caracter negative accentuate şi de inactivitate, ca şi de conştiinţa marginalizării şi ratării, este posibil ca /…/ să incerce intenţionat să-şi compună o “mască” de refuzat, de scriitor şi critic prigonit din cauza “intransigenţei” cu care se pronunţă asupra realităţilor romaneşti. Aceasta ar putea fi, s-a presupus, o eventuală “platformă” pentru a dobandi o anumită “situaţie” printre cei plecaţi in Occident, “situaţie” pe care altfel, la pregătirea sa şi la problemele de acolo in privinţa forţei de muncă, n-ar putea-o obţine. De altfel, se pare că, mai recent, afland că revista AViaţa Romaneascăa intenţionează să publice un material (interviu?) despre activitatea cumnatului său /…/, /…/ şi-ar fi exprimat ingrijorarea cum că acesta ar putea fi “recuperat” şi “valorificat” pentru “interesele regimului”.”
Notă din 13.05.1985, olografă, semnată olograf cu numele HORIA: “Sursa informează că numele lui /…/ şi-a făcut apariţia in presa studenţească in anii 1978 – 1980, cand, student al Facultăţii de filologie, a inceput să publice recenzii şi articole consacrate literaturii actuale. Nu se poate contesta talentul său de comentator al literaturii /…/. Se poate afirma că adevărata platformă /…/ şi-a creat-o prin aceste contribuţii, scrise fără prejudecăţile şi părtinirea ce vor apare mai tarziu in maniera sa de a se manifesta public. Succesul meritat de pană acum s-a exercitat in chip negativ asupra unor trăsături de caracter, i-a creat iluzia infailibilităţii, in textele sale şi-a făcut simţită, pe langă un ton nou, plin de aroganţă (privind Ade susa pe autorii şi cărţile luate in discuţie), şi o atitudine oarecum viciată de lecturi teoretice cu caracter iraţionalist – mistic, dintr-o tradiţie ce se revendică din epoca interbelică, mai precis generaţia Mircea ELIADE – Emil CIORAN, cu cunoscutele ei luări de poziţii violente, sfarşind prin a netezi calea, pe plan cultural, a forţelor antidemocratice pană la legionarism.” In Nota ofiţerului pe documentul invocat anterior, se consemnează: “Nota a fost dată conform sarcinilor primite in urma avizului dat de conducerea securităţii judeţene de a documenta scrierile lui /…/, sub aspect de tematică, idei, conţinut, etc. Sarcini: Să continue compromiterea lui /…/ in cercurile literaţilor.”
Completare din 05.03.1984, aprobată in 09.03.1984, in care ofiţerul consemnează: “La măsurile prevăzute in raportul cu propuneri de inceperea urmăririi informative asupra numitului /…/ se impun a fi luate şi alte măsuri /…/ respectiv: obţinerea materialelor de cunoaştere asupra soţilor /…/ de la sursele /…/ “HORIA”/…/ de la catedrele de limbi străine (franceză şi germanice) /…/ vor fi luate măsuri de clarificare a informaţiei primite de la U.M. 0544, mai intai prin sursa “HORIA” /…/.”
3. Dosar fond informativ I 149550, perioada 1983 – 1984:
Notă informativă din 08.10.1986, atribuită in antet sursei “HORIA”: “Am efectuat o călătorie de 3 luni in R.F. Germania, ca bursier al fundaţiei “Alexander von Humboldt” din Bonn /…/. In cursul acestor vizite, am primit o serie intreagă de informaţii cu privire la problemele din colonia romană din Freiburg şi biblioteca intemeiată in 1948 de Mişcarea Legionară. Respectivele probleme s-au declanşat odată cu pensionarea actualului director şi fondator al bibliotecii /…/. Politica acestuia de a transforma instituţia intr-o instituţie preponderent culturală cu anumite legături fireşti cu Romania, a fost practic dezavuată de consiliul de conducere legionar /…/. In intenţia acestuia şi a grupului său /…/ biblioteca romană ar urma să devină mai ales un centru politic militant anticomunist /…/. Menţionez că telefonandu-mi prof. /…/, lector roman la Universitatea din Koln, acesta mi-a declarat că ar fi cerut azil politic in R.F.G. /…/”. In Nota ofiţerului pe documentul amintit anterior se consemează că: “Materialul este ca urmare a instruirii contrainformative făcute sursei la plecarea in R.F.G. şi se referă la foşti cetăţeni romani”. In Insemnarea marginală pe acelaşi document se menţionează că: “Informaţia are valoare operativă. De văzut ce relaţii se menţin intre unele persoane originare din jud. Iaşi, care au fost in timp in R.F.G. şi elementele semnalate. Apoi, prin selecţie să fie luate in lucru la problemă”.
Invederăm că, in cursul audierii in faţa Colegiului C.N.S.A.S., domnul HOIŞIE Andrei a confirmat veridicitatea informaţiilor furnizate organelor poliţiei politice comuniste, perioada colaborării cu acestea, atribuirea numelui conspirativ “HORIA”, precum şi persoanele despre care a oferit date, regăsite astfel in documentele menţionate mai sus.
Astfel, prin informaţiile furnizate organelor poliţiei politice comuniste, a adus atingere dreptului la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor (art. 28 din Constituţia Romaniei din 1965), dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul privind Drepturile Civile şi Politice).
In temeiul:
1.art. 2 lit. i, art. 3¹, art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 16/2006; coroborate cu art. 34 şi art. 38 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca poliţie politică, adoptat prin Hotărarea Parlamentului nr. 17/2000;
2.art. 5, alin. 1 şi alin. 3, art. 8 alin. 7 şi art. 17 alin. 1 din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, coroborate cu art. 5, art. 18 alin. 1, art. 24 şi art. 40 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca Poliţie Politică adoptat prin Hotărarea Parlamentului nr. 17/2000;
3.art. 8 alin. 1 lit. f din Regulamentul Intern al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii;
Pe baza materialului probator avut la dispoziţie pană la data de 26.04.2007,
DECIDE
Art. 1 Domnul HOIŞIE Andrei, fiul lui Beno şi Silvia, născut la data de 15.12.1951, in Iaşi, judeţul Iaşi, a fost colaborator al poliţiei politice comuniste.
Art. 2 Prezenta decizie poate fi contestată la Colegiul C.N.S.A.S. in termen de 15 zile de la data comunicării.
Art. 3 Prevederile prezentei decizii vor sta la baza intocmirii de către Biroul Juridic a inscrisurilor ce vor fi publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a.
Preşedinte,
Claudiu – Octavian SECAŞIU

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova