Posts Tagged ‘andrei marga’

Tismaneanu, speriat de moarte de timbrul lui Lucian Blaga si citatia de la DNA. Mircea Arman da in judecata “partida antiromaneasca N. Manolescu & Co, a personajelor de tip patapievici”. Andrei Marga si gunoierii Securitatii. Agenta DIE Catrinel Plesu a fost trecuta in rezerva de la ICR. DOC

Tismaneanu speriat de BlagaZiaristi Online:

Tismaneanu amenintat cu moartea de Lucian Blaga si procurorii DNA

Tismaneanu speriat de Blaga

Dacă el şi prietenii săi vor să fie „irefutabili” (DEX – irefutabil= convingător), e bine să consulte mai des Dicţionarul, aşa cum face Mircea Cărtărescu cînd citeşte din Kundera!

Mircea Arman da in judecata “partida antiromaneasca N. Manolescu & Co, a personajelor de tip patapievici”. Conducatorul Revistei Tribuna cere ajutorul SRI pentru demantelarea retelei antinationale

Mircea Arman - filosof si filolog, redactor sef revista Tribuna - Cluj, la Academia Romana

În concluzie, nu-mi rămâne decât să anunţ public că voi acţiona în instanţă semnatarii comunicatului USR, precum şi pe actualul manager/preşedinte PEN Club România (d-na. Magda Cârneci) pentru defăimare si calomnie, şi voi cere fiecarui semnatar daune morale de 1 miliard de lei, pe care intenţionez să le redirecţionez, ca donaţie, către tinerii literaţi români neînregimentaţi.

Andrei Marga si gunoierii Securitatii. Petru Romosan ii ataca la baioneta pe “freneticii detractori” de la Evenimentul Zilei

Petru Romosan a batut la fund CNSAS si pe piticii culturnici Tismaneanu, Morar si Plesu
 
Scandalul provocat şi întreţinut de luni de zile în jurul lui Andrei Marga (mai ales de unii ca Vladimir Tismăneanu) după ce l-a înlocuit pe prea controversatul H.-R. Patapievici la conducerea ICR dovedeşte cu prisosinţă cît de neaşezată şi nedemocratică e România de azi. Securitatea, interlopii, instrumentele lor din mass-media şi cele mai abjecte interese străine dănţuiesc sinistru pe plaiul românesc.

Tismăneanu – doi la leu. Cornel Nistorescu anunta public ca nu poate sa il ajute pe Vladimir Tismaneanu la DNA

Departamentul National Anticoruptie DNA Patapievici Tismaneanu ICR GDS

Pentru mine, Tismăneanu, în ciuda cărților sale, a enormei plase de relații pe care a împletit-o cu abilitate, nu este decât un personaj din categoria celor pe care îi mutilează puterea. Adică de doi la leu!

Roncea Ro:

Secretul lui Tismaneanu Onanistu KGB - Iliescu si Basescu - Cotidianul & Ziaristi Online

Tismaneanu la capatul unui Raport final… penal. DNA a declansat procedurile in vederea audierii profesorului de la Universitatea din Maryland pentru fraudele si “recompensele” de la Cotroceni, IICCMER si ICR: peste 3 miliarde lei. PS: Agenta DIE Catrinel Plesu a fost trecuta in rezerva de la ICR. DOCUMENT

Plagiatorul Andrei Pleşu nu a fost invitatul ICR la Salon du Livre de la Paris. Liiceanu si Cartarescu au ramas la Bucuresti pe post de chelneri la Libraria Humanitas, dupa ce librarii si-au dat demisia. Observatie: Paul Goma, ignorat!

Mircea Cartarescu, Dan C. Mihailescu ICR, Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu GDS la Libraria Humanitas Kretzulescu servind rahat cu apa receUPDATE: Camelian Propinatiu ne face o observatie foarte buna: “Se remarca imediat neinvitarea scriitorului Paul Goma – propus la Premiul Nobel pentru literatura – , desi nu necesita cheltuieli de transport-cazare!” Intr-adevar: O rusine!

Pe aceeasi tema: Am aflat ca niste derbedei au ocupat si vandalizat ieri seara sediul ICR de la Paris ca “forma de protest” pentru nu vin Plesu, Liiceanu si Cacartarescu sa ii mangaie pe cap. Astia nu sunt extremisti, sunt… “artisti”. 🙂 🙂 🙂

MEDIAFAX informeaza că plagiatorul Andrei Pleşu nu a fost invitat la Salon du Livre de ICR, ci de editura franceză căreia ICR i-a plătit traducerea volumului său. Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, a precizat, marţi, că recunoscutul plagiator “atacă continuu, fără a se informa”.

Andrei Marga, despre prezenţa lui Andrei Pleşu la Salon du Livre: Vorbe goale. Nu a fost invitatul ICR

“Andrei Pleşu atacă continuu fără a se informa, iar dacă îndrăzneşti să îi răspunzi eşti deja «în derapaj». Îmi pare rău că trebuie să revin la dânsul şi o fac, mărturisesc, cu reţinere şi doar obligat de noile sale minciuni sistematizate cu privire la Institutul Cultural Român actual şi la modesta mea persoană”, se arată în scrisoarea semnată de Andrei Marga.

În acelaşi document, preşedintele ICR a dorit să amintească scriitorilor care au ales să îşi anuleze participarea la Salonul de Carte de la Paris că “grupul celor peste o sută de autori prezenţi la Salon du Livre (…) reprezintă convingător cultura română”. “Nicio persoană nu poate confisca această cultură”, a mai spus Andrei Marga.

Acesta mai subliniază că nu a discutat cu Andrei Pleşu “în ultimii zece ani”.

“Nu am avut în ultimii zece ani vreo discuţie, necum dezbatere, cu Andrei Pleşu sau cu cei care mă invocă, pentru a se putea pronunţa avizat asupra a ceea ce gândesc. Informarea prealabilă discutării unui subiect nu-i obsedează. Vehemenţa, ştim bine, nu este, însă, argument. Dacă s-ar informa cu acurateţe, Andrei Pleşu ar constata că nu a fost invitatul ICR la Salon du Livre (22 – 25 martie 2013), ci invitatul editurii franceze la care ICR a plătit traducerea volumului său. El spune că instituţia din partea căreia a beneficiat financiar este «în plin derapaj», dar nu indică vreun fapt. Nici nu poate indica, căci nu există astfel de fapte. Este oare derapaj să aduci o nouă strategie în ICR, care să readucă instituţia la misiunea pe care legea i-o încredinţează? Este derapaj să sincronizezi înţelegerea culturii? Este derapaj să pui capăt scurgerii de bani publici în beneficiul abuziv al unor persoane? Este derapaj defeudalizarea instituţiei? Este derapaj să pui în joc programe noi pentru creatorii din varii domenii ale culturii? Este «răfuială politică» limpezirea unor fapte aflate la limita legii, conform obligaţiilor legale? Este derapaj să înnoieşti personalul din străinătate pentru o nouă imagine a ţării? Este derapaj transparenţa completă, care se observă în tot ceea ce face ICR? Este derapaj să faci concursuri pe posturi, în locul numirilor preferenţiale? Dacă s-ar informa cu acurateţe, Andrei Pleşu şi cei care îl acompaniază ar constata că ICR nu «a contaminat organizarea Salonului», căci aceasta aparţine firmei franco-engleze”, se mai arată în scrisoarea lui Andrei Marga.

Din punctul de vedere al preşedintelui Institutului Cultural Român şi al MEDIAFAX, “Andrei Pleşu se lasă vizibil furat de cuvinte şi zvonuri şi nu mai găseşte sub picioare realitatea. Când va avea pacienţa să verifice vorbele sale îşi va putea da seama cât de goale sunt. Deocamdată el se supără pe cei din jur pentru că nu-i împărtăşesc fără să cârtească vorbele”.

“Drumurile în străinătate şi călătoriile mai lungi îmi sunt dozate de lojă cu foarte multă rigoare, dar nici nu sunt încântat să colaborez cu ICR-ul în formula lui actuală desi sotia mea, Catrinel, deconspirata ca agenta DIE, inca este angajata ICR”, ar fi spus Andrei Pleşu pe surse.

Printre scriitorii care au anunţat că se retrag de la ediţia din acest an a Salon du Livre se numără Mircea Cărtărescu şi Gabriel Liiceanu.

Politica ta informeaza ca acestia vor ramane sa-si serveasca clientii la carciuma lor, Beraria Humanitas, dupa ce librarii de meserie si-au dat demisia.

Vedeti si Gabriel Liiceanu a inventat chelnerul-bibliotecar. Pe cand si tinichigiul-bibliotecar? Revolta librarilor bucuresteni. La Libraria Kretzulescu 3 librari din 9 si-au dat demisia. O Petitie Online propune: “Boicotati Humanitas!”

Oricum, lista autorilor invitati te lasa fara cuvinte. Daca cei de mai jos reprezinta cultura romana – multi dintre ei fiind dintre cei care o injura – inseamna ca ICR s-a perfectionat in meseria de agent de turism al bolnavilor incurabili de ura la adresa Romaniei si al plagiatorilor in declin.

Cititi si Ce-a ajuns “Romania literara” sub “Niky” Manolescu: “Pula mea si pizda ma-sii”. Patologia intelectuală a conducerii Uniunii Scriitorilor din Romania »

Cartarescu despre Eminescu – “poetul national antisemit”, Nae Ionescu – “guru universitar antisemit” si “antisemitii de credinta” Eliade si Cioran

Autorii români invitați la Salon du Livre 2013

Luni, 17 decembrie 2012 (actualizat 18 martie 2013)

Lista oficială a invitaţilor la Salon du Livre 2013 de la Paris, la care România este țară invitată de onoare, cuprinde 27 de autori români, selecție operată în martie 2012 de Centrul Naţional al Cărţii din Franţa, cu consultarea Institutului Cultural Român. Programul autorilor invitați va fi stabilit prin acordul organizatorilor români și francezi, iar costurile implicate vor fi împărțite egal între ICR și ReedExpo. Pe lista invitaților figurează scriitorii: Gabriela Adameşteanu, Radu Aldulescu, Savatie Baştovoi, Petru Cimpoeşu, Florina Ilis, Dan Lungu, Norman Manea, Marius Daniel Popescu,  Răzvan Rădulescu, Adina Rosetti, Bogdan Suceavă, Lucian Dan Teodorovici, Dumitru Ţepeneag, Eugen Uricaru şi Varujan Vosganian (prozatori), Ana Blandiana şi Doina Ioanid (poete), Nicoleta Esinencu, Alina Nelega, Matei Vişniec (dramaturgi) Lucian Boia, Andrei Oişteanu (eseiști), Ileana Surducan, Alex Tamba (autori de benzi desenate).

Ministerul Culturii și Patrimoniului Național va participa ca partener, calitate în care a invitat un număr de nouă autori români: Horia Bădescu, Riri Manor, Mircea Martin, Ion Mureșan, Valentin Nicolau, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Eugen Simion, Dănuț Ungureanu, Ion Pop.

Institutul Cultural Român va avea următorii invitați: Constantin Abăluță,  Nicolae Breban,  Al. Călinescu,  Magda Cârneci, Paul Cernat, Mircea Dinescu, Ioana Drăgan, Teodor Dună, Ileana Mălăncioiu, Solomon Marcus, Stelian Tănase, Daniela Zeca Buzura, Adrian Cioroianu, Cristian Pârvulescu.

Autori care au fost invitaţi şi vor participa pe cont propriu: Dan Berindei, Marius Sala, Lucia Verona, Bogdan Teodorescu, Bogdan Hrib, Emil Mladin.

Autori rezidenţi în Franţa şi invitaţi în program: Dinu Flămând, Linda Maria Baros, Rodica Draghincescu, Basarab Nicolescu, Nicolae Manolescu, Petre Răileanu, Bujor Nedelcovici, Miron Kiropol, Matei Cazacu, Virgil Tănase.

Sursa: ICR

UPDATE: Intr-o luare de pozitie adresata publicatiei Observatorul Cultural, presedintele ICR Andrei Marga afirma ca guralivul Filip Florian “bate campii”.

Stimată Doamnă Redactor-șef,

Ca urmare a afirmațiilor despre activitatea ICR cuprinse în interviul acordat de domnul Filip Florian revistei Observator cultural, vă transmitem următoarele:

Într-un interviu acordat revistei Observator Cultural, Filip Florian bate câmpii, refuzând vizibil să se informeze asupra a ceea ce ia în discuţie. Nu ne-a întâlnit vreodată. Sub pretenția goală a omului de litere el probează incultura.

Până şi simplul bun simţ ar trebui să-l oblige pe un om să se informeze minimal dacă vrea să trateze o problemă. Se vede bine că nu este cazul unor personaje vizibil de carton cum este Filip Florian.

De pildă, el acuză că noua conducere a ICR vrea să descurajeze interesul editorilor străini pentru literatura noastră. Nu numai că nu are nicio probă, lipsind, în fapt, cu desăvârşire probele în acest sens, dar se şi bate implicit în piept în legătură cu ceva ce rămâne mereu doar o promisiune nesatisfăcută în ceea ce-l privește: valoarea susținerilor.

În al doilea rând, cu privire la “proiectele patriotarde stupide”, Filip Florian nu aduce niciun exemplu. El are o obsesie – traducerile pe banii statului -, dar suntem nevoiți să-i spunem că ar fi cazul să fie tradus în virtutea valorii, nu a subvenţiei.

În al treilea rând, nu există niciun “pocinog” făcut “prin străinătăţuri” de cineva. Filip Florian se ia, evident, după tot feluri de zvonuri fără acoperire, arătând în mod clar ce jalnică este informarea lui.

În al patrulea rând, se poate discuta, fireşte, orice, dar ţine de o minimă morală să te informezi înainte de a te exprima.

În al cincilea rând, orice observator poate constata, urmărind site-ul ICR şi comunicatele difuzate de instituţie, caracterul actual şi diversitatea acţiunilor derulate de la începutul acestui an, atât prin reprezentanţele din străinătate, cât şi în ţară, precum şi în comunităţile româneşti din afara graniţelor.

Cei interesați pot găsi o mostră edificatoare aici:

Observatorul Cultural

Andrei Marga despre Plesu: „Un frustrat în fața istoriei, un favorit al fiecărui regim”. Victor Roncea, despre Liiceanu: “un profitor al tuturor regimurilor” (afirmatie din ziarul ZIUA obiect al unui proces sub acuza de “delict de presa”). Presedintele ICR poate deveni martor in Procesul Liicheanu

Ciao-Andrei-Plesu-Liiceanu-Patapievici-si-Amanta-de-la-Dilema-vs-sotia-CatrinelPresedintele ICR, Andrei Marga, imi face onoarea sa ii transfere lui Andrei Plesu o “calitate “pe care eu i-o atribuisem colegului sau de loja prezidentiala, Gabrigel Liicheanu, respectiv aceea de “profitor al tuturor regimurilor”, afirmatie care mi-a atras un rusinos proces sub acuza de “delict de presa”  :). Ma bucur ca acum pot sa-l chem pe domnul Andrei Marga la proces, ca martor, pentru a-mi confirma afirmatia cu date din Raportul Curtii de Conturi privind Jaful de la ICR. Vedeti si Liiceanu vrea “sa puna batista pe tambal” in procesul contra lui Rosca, Spanu si Roncea. S-a intors la lautarit? »

Andrei Marga despre Pleșu: „Un frustrat în fața istoriei, un favorit al fiecărui regim”

Președintele Institutului Cultural Român Andrei Marga îl critică în termeni duri într-un comunicat de presă pe Andrei Pleșu, pe care nu se sfiiește să-l numească „un frustrat în fața istoriei” și „un favorit al fiecărui regim care a folosit, ca puțini alții în această țară, bani publici pentru o promovare personală chestionabilă”. „L-am tratat mereu pe Andrei Pleșu cu un amestec de colegialitate și condescendență. Fiind împreună în Guvernul Radu Vasile, l-am pus alături de cei pe care i-am tratat cu respect. Devenind între timp, se pare, ochiul curții, Andrei Pleșu mă atacă, înăuntrul unei ofensive mai largi împotriva a tot ceea ce este viu și promițător în țară, după aprilie 2012, când a început schimbarea regimului din România. Crin Antonescu, Victor Ponta, Cristiana Anghel, Ioan Ghișe, Petre Roman sunt, de asemenea, țintele sale. Nu merită să comentez sfătoșeniile unui frustrat în fața istoriei. Cu toate acestea, fac cinci mențiuni”, scrie președintele ICR. Redăm cele cinci „mențiuni” făcute de Marga: „În primul rând,  nu există nicio probă pentru susținerile sale în ceea ce mă privește. Eu nu am fost servitorul unei curți ce va sfârși într-o detestare generală. Eu nu am discutat niciodată despre modele în politică și nici nu am turnat vreodată pe cineva. Acum observ – cum, de altfel, bănuiam – că Andrei Pleșu și învățăceii săi nu par străini de dosariada menită să-i compromită pe intelectuali, de la Adrian Marino încoace, precum și pe cei care mai pun în mișcare lucrurile. Pe scurt, Andrei Pleșu vorbește fără probe, ceea ce, în condiții normale, ruinează un moralist. În al doilea rând, Andrei Pleșu a folosit, ca puțini alții în această țară, bani publici pentru o promovare personală chestionabilă. Îmi pare rău că trebuie să o spun, căci fiecare luptă pentru recunoaștere. Poți avea însă o conștiință curată câtă vreme tu nu ai promovat decât ca favorit al oricărui regim? Las răspunsul în seama fiecăruia. În al treilea rând, Andrei Pleșu se opintește să discute situația României care, precum în orice țară europeană, depinde de politică. Andrei Pleșu vrea imposibilul: să ne convingă de faptul că el nu face politică, atacând politica schimbării unui regim. I-aș spune direct că greșește, căci nu se pot păcăli la infinit oamenii cu un discurs pretins „apolitic”, într-o situație evident dependentă de politică. Aproape toate textele sale acre conțin această ipocrizie: înlocuirea discuției politice propriu-zise cu considerații laxe, moral-estetice, despre orice. În al patrulea rând, Andrei Pleșu, grație unor împrejurări pe care nu le discut aici, întâmpină puține critici și alternative cunoscute de public la discursul său. El este tratat cu complezență pentru că este mereu simpatic, cum își dorește. În fapt, ce propune Andrei Pleșu? Efectiv nimic. Având respect pentru șarmul său de cafenea, nu pot să nu reiau o maximă: „toate florile să înflorească”. Adaug însă că de aici nu rezultă că toate fructele sunt bune. În al cincilea rând, venind din provincie, nu știam de organizarea în haită decât la lupi. Îmi pare rău să o regăsesc la unii concetățeni, care participă la încercări de sfâșiere comandate. Nu mi-e teamă. Sunt doar dezamăgit”. În final, Andrei Marga promite „să revină dacă va fi cazul”, și conchide că într-o perioadă în care România are nevoie de reconstrucție, Andrei Pleșu se face că nu vede preferând să rămână „ochiul vigilent al curții”.

Sursa: A.M.PRESS

Profitorul tuturor regimurilor

de Victor RONCEA

Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost, intotdeauna, un profitor al tuturor regimurilor.

Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990″. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).

Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.

Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).

Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.

ZIUA / 1 Martie 2007

Sursa: http://liiceanu.blogspot.com/

Cititi si: Memoriabilul “Liicheanu” al lui Ion Spanu, “Oculta”, de Sorin Rosca Stanescu si “Intelectualii rosii manipuleaza Romania” plus “Profitorul tuturor regimurilor”, de Victor Roncea. “Capete de acuzare” in procesul Liicheanu si al mafiei GDS patronate de Basescu cu spunentii ei, Macovei, Tismaneanu, Patapievici, Ungureanu

“Peste 1,2 miliarde lei” – peschesul lui Tismaneanu de la Basescu sustras din buzunarele romanilor prin “dottore” Patapievici. Jaful de la ICR, despre care am scris ani de zile in ZIUA, confirmat de Curtea de Conturi si noua conducere a ICR

Genitalul Patapievici KGB ICR Tismaneanu Basescu E-bay

“Peste 1,2 miliarde lei”. Atat a primit perfectul acrobat si profitor al tuturor regimurilor, fostul propagandist comunist convertit in lustragiul de serviciu al parazitatului national Traian Basescu, eternul nomenclaturist Vladimir Tismaneanu, de la doctorul inchipuit, aferatul contorsionist Horia Roman Patapievici, alias asasinul platit al culturii romanesti, cunoscut si drept sponsorul curant al cavalerilor de Curlandia sub deviza Securitate, Sex und Swastika, conform Financial Times – Deutschland: Rumanisches PR Desaster. Acesta este bilantul temporar al cheltuielilor emigrantului USA pe filiera internationalist-bolsevica, evaluat de noua conducere a ICR intr-un Raport preliminar, prezentat inainte de toate calculele finale elaborate de Curtea de Conturi a Romaniei.

Securitatea Sex und Swastika pe feuda ICR PatapieviciSituatia ar fi putut fi curmata, ca sa zic asa, inca de cand am inceput deconspirarea activitatilor frauduloase ale retelei mafiotilor culturnici Patapievici-Tismaneanu-Manolescu–Liiceanu-Cartarescu-Plesu-Etc in ziarul ZIUA cat si prin intermediul Asociatiei Civic Media, care i-a adresat in van presedintelui Romaniei vreo doua petitii semnate de mii de romani ultragiati.

“Domnule Presedinte, mentinerea lui Horia Roman Patapievici si a cercului lui de interese la conducerea si in jurul Institutului Cultural Roman este o dezonoare pe obrazul statului roman si al Dumneavoastra personal. Aveti sansa sa spalati aceasta dezonoare prelungita mult prea mult si sa va scuturati de resturile si stafiile regimului comunist-bolsevic, dupa cum v-ati exprimat chiar Dvs. Pana nu va fi prea tarziu si, dupa cum spune doamna Herta Muller, o sa vorbim din nou in soapta pe strada.”, se scria intr-una dintre aceste Petitii adresate fostul sef al fostului stat roman. (Vedeti De ce trebuie aruncat la cosul cu “deseuri politice” Horia Roman Patapievici, “asasinul platit al culturii romane” )

Dar ex-presedintele tuturor romanilor, (fostul ?!) Traian Basescu, nu numai ca a preferat sa nu spele dezonoarea adusa tarii ci s-a gandit sa maculeze definitiv fata bietei Romaniei, prin toata prestatia sa groteasca din cel de-al doilea si ultimul sau mandat, al carui sfarsit il petrece acum ilegitim si ilegal.

Intr-o prima instanta am fost dat in judecata impreuna cu senatorul artist Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane. Aparati de bataiosul avocat George Papu, Patapievici si ai lui au pierdut procesul, libertatea presei si adevarul triumfand. Dar tot in van. Caci Jaful a continuat. “Sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu“. Pana mai ieri.

Astazi, Curtea de Conturi a Romaniei si noua conducere a Institutului Cultural Roman confirma hotia obladuita de la cel mai inalt nivel, cu complicitatea unor servicii de informatii din aceasta tara si nu numai.

Prezint mai jos un Comunicat categoric al ICR si extrase dintr-un Raport preliminar al ICR semnalat de directorul general al ICR Mihai Milca pe site-ul noului Institut. Se va sesiza, oare, DNA? (aceasta a fost o gluma 🙂 )

Motto:  “Astăzi se poate observa, pe datele financiare, că vehemența a fost cu atât mai mare cu cât beneficiile unilaterale au fost mai considerabile (vezi, de pildă, cazul unui emigrant, care a încasat de la ICR peste 1,2 miliarde de lei și a folosit multe alte oportunități, și alte cazuri).”

Precizări

Oricine este liber să comenteze funcționarea unei instituții publice, iar Institutul Cultural Român este o astfel de instituție. Sunt, însă, de îndeplinit, totdeauna și oriunde, cel puțin două condiții : a) cel care comentează să se fi informat în prealabil asupra activității din acea instituție; b) cel care comentează să fi avut un raport corect cu instituția în cauză.

În ultima vreme se întrec în a se exprima despre Institutul Cultural Român și formulează opinii care de care mai lipsite de temei, tot felul de inși care nu citesc nici măcar site-ul instituției, necum documente mai pretențioase. Mai grăitor este faptul că se pronunță inși care au afectat negativ sau au folosit copios, în trecut, banii instituției, dincolo de limitele normalului. Bunăoară, ce acoperire morală să evalueze instituția are Vladimir Tismăneanu (care a încasat sume incredibile doar de la ICR în ultimii ani, inclusiv pentru a susține conferințe în țara în care trăiește și în universitatea în care lucrează)? Sau Teodor Baconschi, care a desemnat capricios persoane neadecvate în funcții, iar acum caută să iasă cumva în relief? Sau Katia Dănilă, care a trebuit să fie înlocuită neîntârziat la Paris pentru management slab?! Sau Corina Șuteu, care a plecat din post în iunie 2012, din ICR New York, ducând cu ea logistica și unele programe ale instituției? Sau familia Perjosvschi, soț și soție, care s-a înfruptat copios din banii instituției? Sau Marius Chivu, sau Maria Răducanu, sau Mihai Chirilov, sau alții în aceeași situație? Exemplele de auto-supraevaluare sunt numeroase. Sunt cazuri care atestă fără putință de tăgadă irosirea de resurse pe activități superficiale, pe alocuri derizorii. La nevoie, vom reveni cu amănunte. (Sigur ca e nevoie! – n.n.)

Menționăm, totodată, că principalii creatori ai României, din artă, literatură, știință, nu au beneficiat de vreun sprijin financiar din partea ICR în ultimii ani.

Pe de altă parte, înțelegem îngrijorarea unora care au beneficiat din plin, în toți acești ultimi ani, de banii ICR – îngrijorare motivată probabil și de recenta apariție a noului Raport al Curții de Conturi a României cu privire la gestionarea plină de abateri de la lege a acestor resurse.

Cei mai mulți dintre inșii amintiți nu au citit, cu siguranță, textele comunicate public ale actualei conduceri a ICR (ei nu știu, de pildă, că toate deciziile ICR sunt publice prin intermediul „Buletinului Informativ ICR“, ce se publică periodic). Inițiativele instituției sunt sintetizate în documente programatice, în care a fost expusă noua strategie ICR, menită să consolideze politica culturală a României în ceea ce privește promovarea culturii române în lume și sincronizarea Institutului Cultural Român cu provocările globale ale secolului al 21-lea. O lectură atentă a acestor texte, declarații, comunicate publice, dublată cu monitorizarea activității inovative din primele luni ale mandatului noii conduceri a ICR (înființarea filialelor ICR din țară, înnoirea tuturor programelor, derularea programelor pentru ICRS, deschiderea ICR către întreaga sferă culturală, înființarea conferințelor ICR, pregătirile intense pentru Salonul Cărții de la Paris, organizarea unor concursuri deschise pe posturi etc.) atestă tocmai eforturile de recredibilizare a ICR după o perioadă în care criticile la adresa stării și conducerii ICR în anii 2008 – 2012 s-au extins în societate.

Răspunsul la aberațiile acelor inși – venite din frustrări de altă natură, altele din necunoaștere ori din absența minimală a informării – este unul la vedere, oferit de activitatea intensă a actualului ICR, care face exact ceea ce legea l-a mandatat: reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în străinătate.

Direcția Comunicare a ICR

Miercuri, 30 ianuarie 2013

RAPORT PRELIMINAR

(…)

  1. I.                 Evaluarea situației ICR preluate în 11 septembrie 2012

 

De îndată ce starea Institutului Cultural Român s-a putut observa din interiorul acestuia, s-au putut formula evaluări precise. Documentele de organizare, rapoartele de activitate, actele financiare arhivate, evaluările Curții de Conturi duc la următoarele concluzii privind activitățile Institutului Cultural Român de până la 15 septembrie 2012 :

a)      Program bazat pe satisfacerea de cereri, fără asumarea frontală și coerentă a misiunii – aceea de a face cunoscută cultura din România și a o promova creându-i vizibilitate și prestigiu.

b)      O înțelegere restrictivă a culturii, cu accent pe anumite componente și pe creatorii potențiali și cu stârnirea unei antagonizări între generații.

c)      Impact restrâns, creat mai ales făcând plăți pentru participări la activități.

d)     Plăți pentru activități prin excedarea reperelor și practicilor europene, de multe ori fără distincție între remunerare firească și mituire.

e)      Dezechilibru în defavoarea cheltuielilor materiale și disproporție între salarizarea personalului din centrală și plățile către terți.

f)       Editarea de publicații ce nu se vând, cu autori remunerați, fără redacții responsabile de difuzare.

g)      Depozite umplute cu cantități mari de volume plătite, ce nu au putut fi vândute.

h)      Institute culturale române în străinătate cu neajunsuri majore: unele fără sediu (Bruxelles), altele fără bibliotecă (Viena), altele realizând activități cu impact insuficient (Budapesta, Varșovia), altele devenind agenții de impresariat (Istanbul), altele fără înțelegerea culturii (Paris), altele realizând mai mult activități din sfera pregătirii profesionale a directorului (New York) etc..

i)        Folosirea unor institute pe post de „finanțator de premii“ și de acțiuni ale unor firme de la fața locului.

j)        Angajarea în acțiuni cu costuri ce nu au corespondent în beneficii.

k)      Preferința pentru „manageri culturali“ selectați discreționar, care s-au dovedit a fi fără randament managerial și fără orientare sigură în cultură.

Se pot trage, desigur, și alte concluzii. Le amintim doar pe cele de mai sus pentru a sublinia nevoia de a privi lucid situația și de a contribui la schimbarea în bine. Nu folosește nimănui o imagine edulcorată asupra unei situații pline de neajunsuri. În plus, atunci când s-a pus problema schimbărilor la Institutul Cultural Român, diferite persoane au reacționat cu vehemență. Astăzi se poate observa, pe datele financiare, că vehemența a fost cu atât mai mare cu cât beneficiile unilaterale au fost mai considerabile (vezi, de pildă, cazul unui emigrant, care a încasat de la ICR peste 1,2 miliarde de lei și a folosit multe alte oportunități, și alte cazuri).

ӿ

În 2004, s-a adoptat Hotărârea de Guvern Nr. 492/9.04.2004, prin care s-a trecut la înființarea Institutelor Culturale Române din străinătate. Au fost create, în timp, prin hotărâri ale autorităților, Institute Culturale Române la Berlin, Budapesta, Chișinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varșovia, Veneția, Viena.

În septembrie 2012, odată cu preluarea Institutului Cultural Român de către o nouă conducere, plasată sub autoritatea Senatului României, s-a făcut o analiză a Institutelor Culturale Române din străinătate, în raport cu misiunea încredințată de lege. Subliniind importanța istorică a înființării institutelor și meritele unor inițiative, am arătat că sunt necesare noi inițiative pentru a normaliza rețeaua și funcționarea institutelor culturale române din străinătate. Datele înregistrate legal ale institutelor culturale române din străinătate atestă că:

a)      Unele institute au rămas pe hârtie (Bruxelles), altele nu au sediu corespunzător (Chișinău), unele nu au bibliotecă proprie (Viena), altele nu organizează cursuri de limba română, unele au devenit altceva (Istanbul), altele sunt înconjurate de nemulțumiri (Madrid, Paris), unele au desfășurat mai mult activități preferențiale ale directorului (New York), multe au mizat pe plăți pentru participarea la activități (plăți ce au excedat adesea reperele europene) și prea puțin pe inovație etc.;

b)      Institutele au permis mobilități ale unor autori români din literatură, muzică, film, arte plastice și altele și au etalat unele performanțe românești – ceea ce a fost pozitiv, firește. Acțiunile acestor institute au fost listate și publicate ulterior. Evaluarea acțiunilor desfășurate la institutele culturale române din străinătate a permis câteva concluzii.

S-a promovat prea puțin cultura română, clasică sau actuală, în ceea ce aceasta are mai reprezentativ. Acțiunile nu s-au bazat pe evaluări ale contextului și priorități, ci mai ales pe conjuncturi și preferințe personale. Preocuparea unor directori de a se pune bine cu anumite persoane de la fața locului a întrecut preocuparea de reprezentare a culturii române. S-au cheltuit bani mulți pe acțiuni banale. Orientarea culturală și competența managerială a unor directori a lăsat de dorit. Imaginea proiectată a culturii române, de către institutele pe care le-au condus, a fost adesea sărăcită.

Dăm câteva exemple din anul 2011 și din primul semestru al anului 2012, pe baza rapoartelor institutelor însăși.

Acțiunile majore ale ICR New York pe parcursul anului 2011 au fost: participarea la Târgul de bandă desenată (77.000 RON), deplasarea unui autor în Arizona (8.600), promovarea cinematografiei lui Mihai Chirilov (7.800), lecturi din Matei Călinescu (65.700), publicarea broșurii program (10.000), prezentarea de filme documentare (10.523), festivalul filmului românesc (121.000), sesiunea „Securitatea și intelectualii în România” (12.700), Expoziția „Covoare maramureșene“ (17.000), onorarii pentru programul „Citind pe frunzele de ceai“ (12.600), Expoziția foto „Civic Resistance and State Violence“ (24.300), festivalul de film (17.600), festivalul de literatură World Voices (38.000, cu Mircea Cărtărescu), lansarea filmului „Aurora“ (23.300), Spectacolul „Polanski“ (11.700), „Filmul românesc“ (46.600), Colocviul Norman Manea (84.000), Cinematografia românească (11.400).

La ICR Budapesta în 2011 s-au întreprins acțiunile : „Locomotiva Jazz“ (80.000 RON), „Expoziția Fris“ (12.000), Concert „Trio Zamfirescu“ (11.000), Proiectul „Amalia respiră adânc“ (6000), Proiectul „Oradea oaspete la Muzeul Holocaustului“ (5000), Filmul românesc (63.000), Film de spionaj „Corina de Celuloid” (4.000), turneul teatrului „Marin Sorescu” (105.000), Filmul francofon (2.400), Românii despre România (20.000), Festivalul Internațional de Carte (Mircea Cărtărescu, Dan Lungu, 15.000), Filmul „Apocalipsa după Cioran” (2.600), Noaptea institutelor culturale (21.600), Zi românească la Clubul Godar (8.500), onorarii la „Caravana Cărții” (10.000), Festivalul Vinului (6.150), Festivalul Piftiei (6.000), onorarii la expoziția „Un divan pe Dunăre” (6.200), Duna party (26.600) și altele de același profil.

În primul semestru al anului 2012, ICR Paris a realizat patru acțiuni despre „transhumanță“ (pentru care a plătit, numai ca onorariu, 5 000 de euro), expoziții cu „orfanii lui Ceaușescu” (cu onorarii de 5 000 de euro), acțiuni privind barocul sediului ambasadei române din acel oraș (cu onorarii de peste 13 000 de euro), un spectacol de dans contemporan pe muzică autohtonă, o prezentare de filme documentare (cu onorarii de 25 000 de euro), o discuție despre Panait Istrati și o evocare Benjamin Fondane, precum și alte acțiuni fără mare impact. Nu discutăm folosirea resurselor financiare, care este evident lipsită de chibzuință. Dar, între 1 ianuarie și 30 iunie 2012, doar atât se putea prezenta din România? Unde sunt scriitorii, regizorii, muzicienii, actorii de prim-plan ai României de azi? Unde este tematica societății românești? Ce imagine asupra României s-a proiectat de acel ICR în șase luni ale anului 2012?

c)      Trebuie spus că, până la urmă, însăși concepția care a stat la baza acțiunilor Institutului Cultural Român în ansamblu a fost carentă. Teza fostei conduceri, publicată în raportul de activitate pe 2011, a fost aceea că „Institutul Cultural Român trebuie să facă nu propagandă cu valori culturale, nu promovare a culturii recunoscute de stat drept «cultura oficială», ci cooperare culturală directă“. Nu comentăm aici această teză, ale cărei lacune se văd cu ochiul liber. Nicio țară nu-și reduce prezentarea propriei culturi la „cooperare culturală directă“! Consecințele acestei teze au fost, însă, negative : promovarea pe scară mare a unei puzderii de acțiuni cu costuri mari și rezultate slabe; folosirea de bani de la buget pentru a plăti publicitatea activităților și, totodată, aprecieri favorabile în presă (câteva ziare și persoane din diferite țări au avut sumă garantată la câte un institut cultural român); supralicitarea pieței din anumite locuri pentru a stabili ierarhii de autori din România etc.

Am înlocuit neîntârziat teza de mai sus cu teza „Institutul Cultural Român trebuie să promoveze valorile reprezentative ale culturii române, într-un înțeles sincronizat și european al culturii, în cadrul unui pluralism înțelept caracteristic secolului XXI“. În acest orizont acționează actualul Institut Cultural Român.

ӿ

Curtea de Conturi a României a făcut constatări demne de reținut privind activitatea Institutului Cultural Român. La cererea multor observatori calificați ai ICR le evocăm succint. Astfel, Decizia nr. 17/2011 a Curții de Conturi a României consemnează:

a.)    încălcarea Legii nr. 356/2003 privind Institutul Cultural Român, prin angajarea vicepreședinților ICR fără concurs sau examen și asimilarea abuzivă a vicepreședinților cu secretarii de stat, cu consecințele salariale corespunzătoare;

b.)    invocarea de către ICR a Ministerului Finanțelor pentru propriile cheltuieli, pe care această instituție nu le-a aprobat niciodată;

c.)    au fost “avansuri nejustificate” și “deconturi nejustificate până în prezent”;

d.)   “nu a fost clarificată natura sumelor acordate participanților/invitaților la acțiunile culturale organizate de ICR, nefiind stabilită exact categoria de cheltuieli acceptată la decontare (…)”;

e.)    „au fost încălcate prevederi [legale] privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar”;

f.)     numai în anul 2010 au rămas în stoc cărți și reviste de peste 2,3 milioane RON, care nu au fost valorificate, deși s-a plătit pentru ele;

g.)    au fost “cheltuieli suportate nelegal de ICR, sume acceptate inițial la decontare, deși acestea prezintă cheltuieli în afara celor stabilite prin contractele încheiate cu diverși parteneri”;

h.)    ICR a motivat, în 2011, că a înscris cheltuieli pe care le-a făcut ilegal în buget, dar Curtea de Conturi, cu Încheierea nr. 19/9 august 2011, a arătat că înscrierea în bugetul propriu nu este temei suficient pentru a asigura legalitatea unei măsuri: “unele cheltuieli nu pot fi înscrise în bugetul unei instituții publice și nici nu pot fi efectuate cheltuieli pentru care nu există bază legală”;

i.)      în Procesul-Verbal de Constatare (nr. 6592 din 3 mai 2011) se arată că “la nivelul ICR nu există desemnată o persoană căreia să-i fie stabilite atribuții privind evidența și urmărirea sumelor avansate de instituție“;

j.)      “în cadrul proiectelor și acțiunilor proprii, organizate de către ICR în străinătate, au fost decontate cheltuieli (…) fără a se solicita (…) documente justificative care să reflecte realitatea acestor cheltuieli” (de exemplu, la ICR Paris sunt peste 20.000 Euro în această situație, în 2010);

k.)    s-au făcut numeroase cheltuieli de cazare, transport, mese, etc., care nu au bază legală, iar selecțiile de oferte nu au fost reale;

l.)      s-a cheltuit mult cu editări de volume ale unor persoane preferate, dar aceste volume, în cea mai mare parte, au rămas în magazie, cu pierderi mari pentru instituție.

Aceste evaluări revin în documentele ulterioare ale Curții de Conturi.

Nu ne obsedează trecutul, ci ne preocupă prezentul și viitorul Institutului Cultural Român.

Pentru varianta integrala descarcati de aici Raport Preliminar ICR 2012 si prefigurare 2013

Cititi si “Hannibal Lecter, MD” aduce acuze extrem de grave la adresa lui Tismaneanu, Patapievici si Pacepa. Tismaneanu a fraudat Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati. Cazul falsului doctorat al lui Patapievici a fost dovedit cu documente de Fundatia Mellon. Pacepa s-a lasat rapit de CIA?

ANTONESCU, ALTFEL (2). Prof. Gh. Buzatu special pentru ZIARISTI ONLINE. EMINESCU. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României. Planul profesorului Const. Barbu. VIDEO: Condamnarea comunismului, varianta IICCMER-ICR

Ziaristi Online:  ANTONESCU, ALTFEL (2)

Gh. Buzatu

În cursul anilor 1940-1944, cât timp a fost Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi Conducător al Statului Român, Ion Antonescu a fost adeseori considerat – în mediile de stânga ori de dreapta, de „sus” sau de „jos”, civile ori militare, interne sau  externe – tiran ori dictator. Situaţia s-a … deteriorat mai apoi, când, cum se ştie ori se spune, după război mulţi viteji se arată, la „procesul” din mai 1946 ori în presa de după 23 august 1944, în abordările memorialistice ori, mai grav, în rândul istoricilor, Mareşalul avea să fie inclus fără reticenţe în categoria dictatorilor fascişti, alături de Hitler sau Mussolini.

Cititi si: ANTONESCU, ALTFEL. „Să ne toarcem din credinţa în Dumnezeu şi Justiţie drumul viitorului”. Prof. Gh. Buzatu special pentru ZIARISTI ONLINE

Analiza documentată şi nuanţată a caracterului regimului social-politic din România anilor 1940-1944, pe care Mareşalul l-a „patronat”, nu i-a preocupat pe politicieni şi nici pe mulţi istorici.

Integral la ANTONESCU, ALTFEL (2). “Ne-am născut aici, suntem cei dintâi aici şi vom pleca cei din urmă”. Prof. Gh. Buzatu special pentru ZIARISTI ONLINE

ADEVARUL DESPRE EMINESCU

Profesorul Constantin Barbu prezinta, in exclusivitate pentru Ziaristi Online, noi contributii ale demersului sau pentru infatisarea adevarului total privind moartea lui Eminescu, demers sustinut de Asociatia Civic Media, conform nazuintelor enuntate la 160 de ani de la nastere si 120 de ani de la uciderea ganditorului national Mihai Eminescu (vedeti Mihai-Eminescu.Ro). Constantin Barbu, discipol si continuator al proiectelor national-culturale definite de Constantin Noica, urmeaza sa publice 12 volume care concretizeaza, cu dovezi de netagaduit, “Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria Romaniei”, plan editorial pe care il punem azi la dispozitie cititorilor portalului Ziaristi Online. Anuntam pe aceasta cale si proxima publicare online, impreuna cu Civic Media, a documentelor “Dosarului de Interdictie Mihail Eminescu”, a actelor medicale si a autopsiei urmate dupa uciderea celui mai mare gazetar roman, inscrisuri cuprinse in facsimil in lucrarea filosofului Constantin Barbu “Memorialul Mihai Eminescu”. Ascultati totodata si expunerea facuta de profesorul Constantin Barbu despre “Memorialul Mihai Eminescu” la aniversarea a 163 de ani de la nasterea lui Eminescu, in cadrul unei manifestari de exceptie organizata de Universitatea Crestina “Dimitrie Cantemir” si Asociatiunea Astra – Despartamantul Bucuresti.

Integral la Adevarul despre EMINESCU. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României. Planul profesorului Constantin Barbu. EXCLUSIV Ziaristi Online »

VIDEO

Condamnarea comunismului – PLEACA-AI NOSTRI VIN AI NOSTRI de ZiaristiOnlineTV

Am aşteptat cu mult interes dezbaterea intitulată „Cum trebuie condamnat comunismul”, organizată de ICR-ul nou, condus de fostul ministru de Externe Andrei Marga. Când colo dezbaterea a strălucit prin lipsă. Invitaţii speciali Victor Ponta şi Crin Antonescu nu au apărut. Iar discursurile au fost în mare parte formale şi cu un iz de răfuială politică. Doar adevăratele victime ale comunismului au impresionat publicul prezent.

Integral la “Condamnarea comunismului” in varianta ICR – IICCMER: “Pleacă-ai noştri, vin ai noştri”. VIDEO

Devotamentul felatiunii, pardon, delatiunii. Cazul Vladimir Tismaneanu si membrul sau, Sorin Antohi, vs razboiul lui Andrei Marga cu Feuda Patapievici

Vladimir aka “Volodea” Tismaneanu. Va spune ceva acest nume?

Daca nu, cum e si normal, cititi:

Un pitic atat de mic 

Facea baie intr-un ibric. 

De sapun s-a-mpiedicat 

Si piticul s-a-necat. 

Vaaai! Vaaai! Ce pacat! 

Ca piticul s-a-necat!

Acum, ca poate v-ati amintit despre cine este vorba, trebuie sa va spun ca Tismaneanu este si condamnatorul de serviciu al informatorilor Securitatii. Mai putin cei de acelasi regn, al tismanenenilor si ungurenilor, piticii de gradina din curtea lui Soros. Ati auzit de Sorin Antohi aka “Valentin”, doctor inchipuit, membru “fondator” al Comisiei Tismaneanu, securist de vara la “academiile” lui Patapievici si presedinte al frauduloasei Fundatii Ungurene “Gojdu”?

Daca nu, cititi:

INTERVIU AUDIO realizat de Victor Roncea cu Herta Müller despre securistii si turnatorii promovati de Patapievici: “ICR traieste pe alta planeta?”

De la doctoratul lui Patapievici la plagiatul lui Pal Schmitt si inapoi, la impostura unui infractor cultural. Corespondenta deschisa cu Ziua de Vest si Wissenschaftskolleg zu Berlin

ANALIZA FINALA PE ADRESA PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU. Liviu Turcu devoaleaza noua linie de atac, chestiunea CIA si suveica-retur a Retelei Tismaneanu

Cititi si:

Andrei Marga: Răspuns la falsificări

Am aflat de pe site-uri că Revista 22 publică o „știre” în care se spune că am dat note informative în 1977-1978, fără a fi colaborator al fostei Securități.
Sunt nevoit să amintesc, din nou, că am fost ministru în patru guverne, iar vreme de nouăsprezece ani am condus Universitatea „Babeș-Bolyai”. Controlul trecutului meu a fost multiplu, repetat și recent. Nu s-a găsit nimic compromițător.
În ultimele luni, a existat însă o efectivă mobilizare pentru defăimarea numelui meu, declanșată, cum se știe, de un consilier prezidențial. La această campanie s-au atașat tot felul de tismăneni, paladini etc., care bat câmpii cu dezinvoltură. În această toamnă, campania a continuat în legătură cu preluarea ICR și acțiunile mele de demantelare a unei feude (*). Neputând să se atace ceea ce am făcut după 1989 (nici ca rector, nici ca profesor, nici ca ministru al educației naționale, nici ca ministru de externe sau ca autor), s-a inventat și se inventează, după maxima „murdărește că tot rămâne ceva”.
Spun încă o dată – cu acest prilej, spun pentru ultima oară – că nu am fost colaborator și nu am dat nici un fel de note informative. Nimeni nu mi-a cerut să o fac. În spatele întregii campanii sunt falsificări și manipulări de care nu am timp să mă ocup, chiar dacă ele vor să atingă diversele mele conexiuni internaționale. Să sperăm că și justiția noastră va putea fi, într-o bună zi, de sine stătătoare și va face lumină în astfel de situații.

Andrei Marga

22 decembrie 2012

(*) Pentru documentare:

Feuda lui Patapievici

Luca ILIESCU  aka Victor RONCEA 🙂 • 22 Noiembrie 2007

Nota mea: Material publicistic aparat in Instanta intr-un proces castigat cu Cacapievici

Institutul Cultural Roman (ICR) toaca zeci de milioane de euro din bani publici fara a da socoteala cuiva si fara a obtine vreun rezultat notabil pe plan international • ICR – un for care ar fi trebuit sa inalte cultura romana la nivel european si international – a devenit feuda fizicianului Horia Roman Patapievici, care nu da socoteala nimanui pentru zecile de milioane de euro din banul public cheltuite preferential.

Desi sta sub inaltul patronaj al Presedintelui Romaniei si, la o prima vedere, ar avea o dubla subordonare – fata de Ministerul Culturii si Ministerul Afacerilor Externe – in practica, ICR nu este subordonat nimanui, iar banii contribuabililor se scurg pe afaceri si favoritisme de gasca, din zona Dilema – GDS si a Fundatiei Noua Europa. La sesizarea vicepresedintelui Comisiei pentru Politica Externa a Senatului, europarlamentarul Eugen Mihaescu, Curtea de Conturi a declansat o investigatie privind modul in care sunt cheltuiti banii ICR de catre presedintele institutului, Horia Roman Patapievici, dupa ce si Cancelaria Primului Ministru, MAE si MCC s-au spalat pe maini, evitand sa-si asume vreo responsabilitate.

Intrebarile lui Mihaescu

(more…)

Interviul lui Victor Roncea cu Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federatiei Ruse. Raspunsurile Kremlinului la problemele Romaniei si ale zonei, de la Tezaur la Transnistria, de la Basarabia la bazele SUA si gazele Rusiei

Experimentatul diplomat Serghei Victorovici Lavrov este ministru de Externe al Federatiei Ruse de opt ani si se afla in prezent la al treilea mandat. Aceasta continuitate imperiala denota modul in care trateaza Diplomatia Rusia. In aceeasi perioada, daca numaram si doua interimate, asigurate de Tariceanu si Predoiu, Romania a avut 11 ministri de Externe. Cristian Diaconescu a fost de doua ori sef in Aleea Alexandru, dar, in total, daca-i adunam lunile mandatelor de abia daca ajunge la un an de ministeriat. Geoana si Comanescu au reprezentat vechea garda, de diplomati de cariera, Marga de musca-n lapte si Corlatean de ariergardist pe urmele fostilor sai magistri. De departe cei mai catastrofali ministri de Externe pe care i-a avut Romania, in aceasta perioada dar si in intreaga istorie a diplomatiei romane, sunt produsele cooperativei de agitprop “Noua Europa” scoase din jobenul rapciugos al lui Soros de cuplul contra naturii Basescu – Plesu. Respectiv “trio formidable”: Mihai Razvan Ungureanu, in prezent “os de aradean”, Adrian Cioroianu, “yesman” desavarsit, si Teodor “Dorel” Baconsky, teologul din Jacuzzi, tustrei demisi din functie pentru activitatea lor lamentabila. Prosti la MAE, buni in Parlament, forul suprem al Romaniei? Haida, de! Daca Romania se afla in haznaua in care se scufunda astazi nu este numai din cauza serviciilor speciale si a noastra, ca nu am facut ce a trebuit cand a trebuit, cat, mai ales, din cauza imbecililor care au condus-o, mai ales a celor din “fruntea” diplomatiei inexistente a Romaniei. Cand aud, azi, tot felul de habarnagii din presa si politica discutand savant pe nas despre Tezaur, fara macar a sti ce contine, sau despre Transnistria, fara macar a fi siguri ca stiu unde e pe harta, ma ia din nou amocul de emigrare. Fara indoiala, numai animalele politice care se numesc Iliescu si Basescu pot genera asemenea sentimente nefiresti care au dus la pustiirea Romaniei de valorile sale umane si la destararea in masa a romanilor, cu efecte distrugatoare asupra prezentului si viitorului natiunii. Dar sa ne intoarcem la Rusia “noastra”. Rusia face ce stie, dintotdeauna. Nimic nu mai este nou si nu ar trebui sa ne surprinda din partea ei. Totul este deja scris, de la Petru cel Mare citire. Asa si cu Tezaurul si Transnistria. In primul si singurul interviu pe care – din cate stiu – l-a acordat unui ziarist roman, seful diplomatiei ruse da cheia tratarii problemelor dintre Romania si Rusia inca din urma cu 7 (sapte) ani. Urechi nu s-au gasit, pana acum, sa-l auda, nici creiere sa-l inteleaga, daramite vreun barbat de stat care sa-i raspunda cu demnitate si responsabilitate, calitate si simt incompatibile cu gargara cu care ne-am obisnuit in ultimii ani. Opt ani de scandal si sapte ani de “diplomatie” irosita, pentru a ne gasi exact in acelasi punct, mort, in relatia cu Rusia. Cu mici exceptii, extrem de notabile: oameni ca filosoful Constantin Barbu, cel care a reusit, iata, de unul singur, sa extraga din bunkerele Rusiei un al doilea Tezaur romanesc si universal – Operele lui Dimitrie Cantemir. Republic aici, pentru ochii celor care vor sa vada, si sa inteleaga, interviul pe care mi l-a acordat Serghei Lavrov in urma cu exact sapte ani.

Ziua, Joi, 10 noiembrie 2005

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a acordat un interviu in exclusivitate sefului Departamentului Externe al ziarului ZIUA, Victor Roncea

Rusia ne da praful de pe Tezaur

Rusia isi permanentizeaza prezenta militara din Transnistria, este stirea principala rezultata in urma vizitei ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la Bucuresti. Ministrul rus a afirmat ca in zona separatista transnitreana sunt in misiune 500 de militari rusi membri ai “fortei de pace” si inca 1000 care asigura paza depozitelor de munitii ale fostei Armate a XIV-a ruse, cifre contradictorii cu alte rapoarte neoficiale. Rusia este deranjata de planurile Statelor Unite de a instala mai multe facilitati militare in Romania, la Gurile Dunarii si Marea Neagra, este o alta remarca importanta pe care seful diplomatiei ruse a lasat-o sa razbata in cadru public, printre foarte putinele declaratii oficiale. Secretarul de Stat al SUA, Condoleezza Rice, este asteptata luna viitoare la Bucuresti pentru a semna cu presedintele Traian Basescu acordul bilateral privind bazele mobile americane. In exclusivitate pentru ZIUA, Serghei Lavrov a raspuns, in tonul diplomatiei ruse, mai multor intrebari legate de problematicele relatii romano-ruse.

Trecutul este o realitate care apartine istoriei

Rusia este una din marile puteri ale lumii. In istoria noastra comuna, Rusia, in cautarea spatiului sau geopolitic vital, a traversat spatiul Romaniei de mai multe ori, lasand in urma rani care nu s-au vindecat nici pana acum. Cum ar fi Basarabia, nordul Bucovinei, Tinutul Herta, Insula Serpilor si chiar unele parti importante din Delta Dunarii. Regimul comunist impus, de asemenea, cu forta Armatei rusesti si romanii deportati in Gulaguri au adancit aceste rani si mai mult. Inaintarea Rusiei in Europa prin Romania l-a facut pe unul din marii nostri politicieni, Take Ionescu, sa ii numeasca pe rusi “dusmanii naturali” ai poporului roman. Ce considerati ca ar putea fi facut pentru inlaturarea aceste sentimente, deosebit de actuale pentru romani, in pofida declaratiilor de la nivel oficial?

Intrebarea dumneavoastra vorbeste despre cat de complicata a fost istoria relatiilor dintre tarile noastre in secolul XX, mai ales in perioada interbelica si in anii celui de-al doilea Razboi mondial. Cu toate acestea, consideram ca in prezent este important sa ne concentram atentia in primul rand la ceea ce se intampla astazi in relatiile noastre si cum vor arata ele maine. Este important sa ne dam seama unde ne aflam, sa ne straduim sa folosim toate posibilitatile pe care ni le ofera viata internationala extrem de dinamica si sa atingem orizonturi noi de colaborare. Asa cum remarca presedintele Vladimir Putin inca din anul 2003, in discutia avuta cu seful statului roman, nu trebuie sa lasam ca istoria sa ne traga de maneca inapoi. Presedintele Traian Basescu, la randul sau, a spus in timpul vizitei la Moscova in februarie, anul acesta, ca trecutul este o realitate care apartine istoriei.

Ministrul de Externe roman, Mihai Razvan Ungureanu, a apreciat, cu ocazia ultimei sale vizite la Moscova, ca nu exista probleme intre Romania si Federatia Rusa, ci numai “subiecte de discutie”. Jurnalistii romani si rusi nu au fost de acord cu acest punct de vedere, mentionand Tezaurul romanesc, retinut de Moscova, drept una din probleme. In cazul in care istoricii care cerceteaza aceasta problema nu vor descoperi nimic, nu considerati ca Rusia ar trebui sa returneze Romaniei contravaloarea Tezaurului?

Predarea spre pastrarea Guvernului tarist, in perioada primului Razboi Mondial, a tezaurului national al Romaniei este un fapt istoric. Numai ca eu nu as incepe sa masor istoria cu un echivalent in bani. De altfel printre valorile transmise, dupa cum se stie, nu era numai aur, ci si documente, opere de arta, a caror valoare este greu de stabilit si care au fost restituite Romaniei in anii ’30-’50 din secolul trecut. Haideti sa lasam timp specialistilor istorici sa lamureasca definitiv aceste probleme in cadrul comisiei de specialitate existenta.

Rusia dezvolta “planul Iuscenko”

Transnistria este deja considerata in regiune drept un al doilea Kaliningrad. Considerati ca formatul extins de negocieri se va dovedi folositor si cum vedeti viitorul acestei regiuni si al Republicii Moldova?

Nu vad nici un fel de motiv pentru a face o analogie intre Kaliningrad si Transnistria. Regiunea Kaliningrad, spre deosebire de Transnistria este subiect al Federatiei Ruse. In ceea ce priveste problema transnistreana, solutionarea sa necesita punerea de acord intre Chisinau si Tiraspol a unui model de stat comun, viabil, in cadrul caruia sa i se acorde Transnistriei un statut special, cu garantii sigure. In legatura cu aceasta Chisinaul si Tiraspolul vor trebui sa cada singure de acord. Trebuie insa ca si cei invitati sa le fie mediatori – in prezent acestia sunt Federatia Rusa, Ucraina si OSCE – sa sprijine crearea unui climat de incredere intre partile aflate in conflict, sa le sugereze solutii de compromis in fondul normalizarii care s-a constituit in acesti ani. De exemplu, Rusia, in contextul initiativelor care se elaboreaza in prezent a adus la masa tratativelor propuneri suplimentare – “Foaie de parcurs de reglare”, care dezvolta “planul Iuscenko”, orientata spre realizarea urgenta a intelegerilor, in etape. La finele lunii octombrie, anul acesta, la Chisinau si Tiraspol, dupa aproape un an si jumatate de cand Moldova a intrerupt procesul de participare la negocieri, au fost reluate contactele directe ale partilor aflate in conflict. Pentru prima data acestea si-au dat acordul ca la procesul de negociere sa fie invitati observatori din partea Uniunii Europene si SUA. Noi salutam acest lucru. In sens larg, procesul este transparent pentru comunitatea internationala, structurile politice europene, unde problematica solutionarii conflictului transnistrean este examinata in legatura indisolubila cu crearea premiselor pentru stabilitate si securitate in aceasta zona a intereselor reciproce.

Portile Marii Negre raman inchise

Marea Neagra se imparte, la acest moment, dupa cum a fost si in trecut, in sfera de influenta a Rusiei si Turciei. Presedintele Traian Basescu, sprijinit de strategii ale NATO, a solicitat internationalizarea Marii Negre pentru a pune capat activitatilor transfrontaliere ilegale si chiar teroriste, referindu-se, de asemenea, si la conflictele inghetate din regiune, in majoritatea acestora fiind implicate trupe sau baze rusesti. Cat de departe credeti ca va ajunge aceasta propunere? Veti accepta si alte forte navale in Marea Neagra in afara de cele din BlackSeaFor?

Nu pot fi de acord cu faptul ca Rusia si Turcia ar imparti Marea Neagra intre ele. Dimpotriva, Marea Neagra a devenit, mai ales in ultimul timp, o punte care a deschis cele mai largi oportunitati pentru colaborarea ruso-turca. La randul sau, Marea Neagra trebuie sa devina un factor dinamizator al colaborarii multilaterale in regiune, in special pentru unele institutii regionale cum ar fi Organizatia pentru Colaborare in Zona Marii Negre. Romania a devenit presedintele acesteia pentru urmatoarele semestre. Cresterea eficientei Organizatiei pentru Colaborare in Zona Marii Negre reprezinta directia principala in care depun eforturi atat Rusia, cat si Romania. In ceea ce priveste dimensiunea militara, as dori sa apreciez in mod pozitiv activitatea “BlackSeaFor”. Tarile noastre, la fel ca si alte state membre ale acordului privind crearea grupei maritime militare, au convenit sa completeze mandatul acesteia in lupta impotriva terorismului si a raspandirii armelor de distrugere in masa. Cred ca in cadrul “BlackSeaFor” tarile riverane vor putea rezolva cu eforturi comune aceste probleme. Referitor la accesul in Marea Neagra a fortelor maritime militare ale tarilor neriverane Marii Negre, aceasta problema este reglementata prin prevederile cunoscutei conventii semnate la Montreux.

Bazele SUA, contestate prin acordul Rusia-NATO

Principala putere concurenta a Rusiei – Statele Unite – a fost acuzata de comentatorii rusi ca ar incerca sa limiteze influenta ruseasca, de la regiunea Marii Baltice, Caucaz si pana in Asia Centrala, imbinand problemele de securitate cu obtinerea de resurse naturale. Romania si Bulgaria vor gazdui, in curand, facilitati militare americane. Cum comentati situatia?

Nu, probabil ca nu mai este nevoie sa explicam ce importanta are situatia din Caucaz si Asia Centrala pentru Rusia. Cu tarile din aceste regiuni suntem uniti prin istoria multiseculara, prin stransele relatii economico-comerciale si culturale, legaturile dintre familii. Rusia este interesata sa aiba vecini stabili din punct de vedere politic si economic. A ramas de domeniul trecutului timpul discutiilor scolastice privind sferele de influenta in spiritul “razboiului rece”. Noi suntem impotriva incercarilor de instigare a competitiei politico-militare artificiale acolo unde sunt necesare cu adevarat eforturi colective. Suntem convinsi ca numai o colaborare pe scara larga, pe baze egale, crearea unor contexte stranse a relatiilor integrationiste va permite atingerea unui progres calitativ in solutionarea problemelor social-economice si ecologice din regiune, a luptei mai eficiente impotriva terorismului, extremismului, traficului de droguri, imigratiei ilegale si altor amenintari la adresa stabilitatii. Pentru noi este important ca aceasta colaborare sa fie transparenta si previzibila, sa se faca in spiritul increderii reciproce si cu luarea in considerare a intereselor tuturor statelor din regiune. Acum, in ceea ce priveste planurile anuntate de reconfigurare a prezentei militare a SUA in strainatate. Partea americana ne informeaza despre stadiul elaborarii acestor planuri. Acest lucru raspunde intereselor mentinerii unui climat politic pozitiv in intregul spatiu euroatlantic. Noi pornim de la faptul ca orice pasi in cadrul “reconfigurarii” nu trebuie sa contravina spiritului Documentului fundamental Rusia-NATO si declaratiei Consiliului NATO din 8 decembrie 1998. In aceste documente sunt stabilite obligatiile Aliantei de a se abtine de la amplasarea suplimentara continua de forte militare importante ale “vechilor” membri NATO pe teritoriul noilor tari membre NATO in cadrul procesului de extindere a organizatiei. Speram ca in viitor se va respecta cu strictete intregul complex de obligatii, politice si juridice din partea tarilor membre ale NATO in sfera controlului asupra inarmarilor.

Uniunea Rusia-Belarus ramane deschisa

Asa-numitele “revolutii portocalii” au beneficiat de sprijinul unor structuri occidentale. Considerati ca aceasta a facut parte din operatiuni mult mai elaborate sau ca reprezinta, in egala masura, rezultatul regimurilor autoritare din regiune, care au reflectat necesitatea unei schimbari?

Rusia porneste de la faptul ca in problemele spatiului ex-sovietic trebuie sa aiba o atitudine ponderata, tinand seama de particularitatile situatiei in fiecare tara in parte. Anii anteriori au demonstrat deja cat este de complicata si de contradictorie perioada trecerii la democratie si la economia de piata, ce probleme importante trebuie rezolvate pe acest drum. Cu atat mai mult sunt inacceptabile incercarile de a impune din afara standarde unice pentru structura sociala. Este treaba popoarelor respective sa decida cum sa-si construiasca viata. Principala prioritate aici este cat de buna va ajunge viata oamenilor din aceste tari. Pentru Rusia toate fostele republici sovietice sunt parteneri cu drepturi egale iar noi nu intentionam sa le dictam in ce fel trebuie sa-si rezolve problemele interne.

Rusia intentioneaza sa realizeze o uniune cu Belarus, care, se spune, ar oferi presedintelui Putin ocazia de a-si prelungi sederea la Kremlin. Ucraina se pare ca nu o sa acceada la aceasta structura, desi Kievul a facut parte intotdeauna din civilizatia ruseasca. In cazul in care Putin va deveni liderul Uniunii, credeti ca Ucraina se va alatura acesteia sau isi va pastra orientarea spre UE si NATO, reprezentand in aceste structuri si o viziune ruseasca?

In primul rand as dori sa subliniez ca motivul principal al crearii Uniunii Statale nu sunt interesele personale ale diferitilor politicieni, asa “cum considera unii”, ci cerintele profunde, obiective ale tarilor noastre. Posibilitatea ca si alte state sa adere la Uniunea Statala formata din Rusia si Belarus este prevazuta in documentele constitutive – cu conditia ca acestea sa fie de acord cu obiectivele si principiile acestei Uniuni.

Rusia, China, Iran, India, Pakistan, impreuna in SOS

Considerati ca o eventuala alianta intre China si Iran ar putea diminua influenta exercitata de SUA in Orientul Mijlociu si Asia? Considerati ca Organizatia de Cooperare de la Shanghai – SOS – ar putea deveni replica unei structuri conduse de SUA?

Nu am auzit nimic despre o uniune chino-iraniana. Ambele tari sunt doua state asiatice puternice, desfasoara o politica externa de sine statatoare, determinata de propriile interese nationale. Poate ca dumneavoastra aveti in vedere participarea Chinei si a Iranului la Organizatia de Colaborare de la Shanghai, dar aceasta organizatie nu urmareste scopul de a submina interesele cuiva in Orientul Apropiat sau in Asia. Agenda sa de lucru este cu totul alta. Organizatia de Colaborare de la Shanghai nu este un club inchis si nici o dublura a vreuneia din institutiile existente. Aceasta este o organizatie deschisa parteneriatului, orientata spre mentinerea pacii si stabilitatii in regiunea din centrul Asiei, spre lupta activa impotriva noilor provocari si amenintari, dezvoltarea colaborarii economico-comerciale inclusiv in domeniul energiei si al retelei de transporturi din tarile membre, investitiilor reciproce, colaborarii in domeniul stiintei, invatamantului, culturii. La summit-ul Organizatiei de Cooperare de la Shanghai din vara aceasta, India, Iranul si Pakistanul au obtinut statut de observator.

Baza solida Moscova-Berlin

Care este opinia dvs privind rezultatele alegerilor legislative din Germania si viitoarea orientare a politicii externe a acesteia?

Rusia este deschisa colaborarii constructive cu noul Guvern al Germaniei, care va fi constituit in urma alegerilor din 18 septembrie, anul acesta. In opinia noastra, nu exista o alternativa reala la dezvoltarea in continuare a parteneriatului strategic dintre Germania si Rusia. Contactele de incredere stabilite in timpul cancelarilor Helmuth Kohl si Gerhard Schröder intre Moscova si Berlin constituie o baza solida, care permite si astazi sa privim cu incredere in viitor, dezvoltand relatiile dintre statele noastre in spiritul bunei vecinatati si a egalitatii in drepturi. Si in acest plan remarcam cu satisfactie acordul tuturor fortelor politice din Germania spre mentinerea unor relatii constructive stranse cu tara noastra.

Belgradul, drepturi egale la negocieri in Kosovo

Revenind in Balcani: la atatia ani de la invadarea Kosovo de catre trupele internationale, drepturile populatiei sarbe din regiune inca nu sunt respectate, misiunile ONU si KFOR aflandu-se sub semnul esecului. Cum vedeti viitorul provinciei sarbe Kosovo?

Dupa cum se stie, Consiliul de Securitate al ONU, pe baza recomandarii cuprinse in raportul Trimisului special al Secretarului general al ONU pentru urmarirea respectarii prevederilor referitoare la provincia Kosovo, K. Aide, a decis inceperea procesului de negocieri pentru determinarea statutului Kosovo. Cadrul provizoriu al negocierilor, precum si decizia finala nu au fost prestabilite. Pornim de la necesitatea mentinerii rolului conducator al Consiliului de Securitate al ONU in aceasta etapa. Ramane imperativa realizarea standardelor stabilite de comunitatea internationala pentru Kosovo. Situatia in aceasta sfera este extrem de nesatisfacatoare, in primul rand in ceea ce priveste securitatea si asigurarea drepturilor populatiei care nu este de origine albaneza din acest tinut, libertatea circulatiei, reintoarcerea refugiatilor. Consideram ca desfasurarea negocierilor trebuie sa fie direct corelata cu progresul in respectarea standardelor. Principala raspundere revine aici organelor de conducere provizorie a tinutului, partii albaneze din Kosovo. Un rol activ trebuie sa-l aiba si prezenta internationala in aceasta directie. Ne pronuntam pentru participarea cu drepturi egale a Belgradului la negocieri, care trebuie sa se poarte in mod direct intre parti. Numai in cazul acesta s-ar putea ajunge la o solutie acceptabila pe termen lung si la consfintirea acesteia intr-o rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU.

Gazprom si legile economice

Relatiile intre Romania si Rusia in domeniul afacerilor s-au imbunatatit. Companiile rusesti deja actioneaza in Romania in sectoare importante. In aceste conditii, nu considerati ca o renegociere a pretului gazelor naturale importate de Romania din Rusia ar putea fi interpretata drept un semn al acestei bune cooperari?

Noi traim de ceva vreme in conditiile economiei de piata, in care preturile nu sunt dictate de “gesturi de bunavointa”, ci se formeaza sub actiunea legilor economice general cunoscute. Principalul furnizor de gaze in Romania este “Gazprom” si activitatea sa de asemenea este determinata de conditiile pietii. In afara de aceasta, el nu controleaza retelele de distributie a gazelor din interiorul Romaniei, iar acesta este un factor important pentru determinarea pretului pe care il plateste consumatorul roman si pentru gazele rusesti si pentru gazele proprii romanesti.

Cand va veni Vladimir Putin la Bucuresti?

Invitatia ca Vladimir Putin sa viziteze Romania a fost confirmata in octombrie, anul acesta, in mesajul de felicitare adresat de Traian Basescu cu ocazia zilei de nastere a sefului statului rus, precum si verbal, in cadrul vizitei la Moscova a ministrului roman de Externe, Mihai Razvan Ungureanu. Cred ca trebuie sa lucram serios in directia completarii substantiale a continutului acestei vizite, astfel incat aceasta sa devina un reper important in relatiile noastre.

Victor Roncea

Nota mea, de azi: De prisos sa spun ca aceasta vizita de stat n-a mai avut loc niciodata, Putin multumindu-se sa fie vedeta Summitului NATO de la Bucuresti, din 2008? Si atat!

Plus: O amintire de la Moscova, dintr-o vizita din 2009:

 

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova