Posts Tagged ‘andrei plesu’

Privatizarea Humanitas, ilegală? “Carcasa” lui Liiceanu primită de la Pleşu – Editura Politică a PCR – nu era aşa de goală. Cifra e considerabilă: valoarea unui bloc de patru etaje cu 16 apartamente, respectiv 1.524.900 de lei “ceauşişti”. DOVEZI

Dacă ANI şi DNA existau pe vremea lui Ion Iliescu şi Petre Roman, Andrei Pleşu ar fi fost ridicat pentru explicaţii. În contextul în care Pleşu şi-a publicat toate cărţile la Editura pe care i-a făcut-o cadou prietenului său Liiceanu, conflictul de interese ar putea fi cea mai mică infracţiune la care s-a dedat, ca ministru al Guvernului FSN. Să explicăm:

“Pleșu Andrei (ministru plătit în timpul și din banii celor care erau bătuți și mureau pe străzi în 1989-1990) se autodenunță, chipurile, ironic (dacă tot sunt prescrise pedepsele, ce mai contează?). Cică Liiceanu Gabriel a primit „cadou” o “carcasă” (fosta Editura Politică), iar despre patrimoniu, banii din cont, liniște totală! Acești indivizi deja au ocupat wc-ul istoriei, mai jos decât nivelul hoților de buzunare…”, scrie cu obidă pe Facebook Bogdan Munteanu, fratele lui Marian Munteanu.

Chiar dacă aprecierea la adresa fostului ministru al Culturii poate părea cam dură, Bogdan Munteanu are toate motivele să o facă. Pe 14 iunie, după ce au spart cu topoarele intrarea în Universitatea Bucureşti, minerii aproape i-au omorât pe amândoi fraţii. Lui Marian Munteanu minerii au vrut să-i taie capul iar lui i-au făcut corpul o rană vie şi l-au crezut mort. După ce şi-a pierdut cunoştinţa s-a trezit în sângele cald din fântâna de la Arhitectură, alături de trupurile maltratate ale celorlalţi studenţi din Universitate şi Arhitectură. Fără să se poată mişca, auzea ca prin ceaţă “raportul” criminalilor către un superior, despre el: “L-am omorât pentru că era înarmat”. Într-adevăr: Bogdan Munteanu era înarmat. Cu libertatea. Şi alte arme albe, pe care le agită şi acum: cuvântul, gândirea, rugăciunea…

Minerii care au vrut să-l ucidă pe Bogdan Munteanu aveau în buzunar, primit încă de la gară, ziarul Adevărul, fosta Scânteie a CC al PCR, organul de bază al propagandei sovietice şi feseniste, în care pe prima pagină, alături de un perdaf la adresa “golanilor” şi a “violenţei” lor, scris de Cristian Tudor Popescu, trona şi un editorial al domnului Andrei Pleşu. Din spaţiul unde pe vremurile răfuielilor bolşevicilor cu “duşmanii poporului” se lăbărţa figura de batracian a lui Silviu Brucan, ministrul Culturii din Guvernul Petre Roman sugera, cu ambiguitatea-i binecunoscută, că România, din cauza fenomenului anticomunist din Piaţa Universităţii, a luat “chipul schimonist al libertăţii”. Sigur, putea fi o figură de stil.

O altă formă de stil, de data aceasta de viaţă, a fost însă consolidarea pe plan naţional şi internaţional a regimului criminal Iliescu-Roman, după Mineriadă, prin rămânerea sa şi în Guvernul Petre Roman II. Jurământul de credinţă l-a dat în faţa lui Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, pe 3 iulie 1990, la nici 20 de zile de la măcelul asupra studenţilor.

Nici nu se răciseră încă trupurile soţilor Ceauşescu când, în plină “Revoluţie”, Andrei Pleşu acceptase să facă parte din Guvernul FSN 1. Acum, când încă mai erau călduţe trupurile morţilor de la Mineriadă, trebuia să meargă înainte.

Deci da, Bogdan Munteanu, ca orice “legionar” din Piaţa Universităţii, are dreptul să fie mai dur cu distinsul filosof şi disident Andrei Pleşu, inventatorului conceptului, aplicat cu osârdie, de”rezistenţă prin mâncare”. Disidenţă din strada Paris sau, în ultimă fază… palatul de vară al Marucăi Cantacuzino, de la Tescani, administrat de la Gospodăria de Partid de Viorel Hrebenciuc şi unde Tudor Octavian, Eugen Mihăescu, Alex. Mihai Stoenescu şi Radu Portocală afirmă că-i făceau vizite Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu, exilatul de la Focşani, pe… 23 august 1989.

Apoi, în februarie 1991, când domnul Gabriel Liiceanu privatiza fosta Editura Politică a Partidului Comunist Român, primită de la dl. ministru Pleşu, tovarăşul său la bine şi la greu din excursiile la Paris, Berlin şi Heidelberg, pe vremea odiosului regim comunist, acum co-fondatori ai Grupul pentru Dialog Social, Bogdan Munteanu încă respira cu greutate. Plămânul perforat în urma vizitei minerilor la Bucureşti nu se refăcuse. Dimineaţa mai scuipa sânge. Dl. Pleşu se resimţea şi el. În ianuarie, pe 2, încă cu sarmaua-n gât, îşi dăduse, în sfârşit, demisia, din Guvernul Roman 2. Dar nu pentru morţii de la Mineriadă sau pentru arestaţii ilegal, dintre care unii mai erau încă, total abuziv, în detenţie. Nu. Ci pentru fugărirea Regelui Mihai pe autostradă. Foarte frumos. Un gest de mare demnitate! Pe 7 ianuarie îşi revine însă şi-şi anulează demisia. Continuă apoi să facă parte şi din Guvernul Roman 3 şi depune un nou jurământ în faţa lui Ion Iliescu, de care se ţine până în octombrie 1991, când pică odată cu “baiatul cu puloverul”.

În aparenţă, pentru un an rămâne, pentru prima oară într-o lungă perioadă, în afara sistemului bugetar dar nu şi în afara celui de grup. Revine însă cu aplomb în ianuarie 1993, când statul, respectiv chiar preşedintele Ion Iliescu îi oferă, cu deferenţă, plata integrală a revistei “Dilema”, cu salarii, angajaţi intelectuali (sau intelectuali angajaţi?), şoferi, maşini, sediu, birouri, secretare, căldură, electricitate, apă caldă, hârtie, tipar, portar. E vremea când Iliescu limita apariţia ziarului “România liberă” prin stoparea difuzării hârtiei de la unicul distribuitor, Fabrica Letea. La “Dilema” nu existau însă… dileme existenţiale. Salariul gros, revărsat din buzunarele contribuabililor în conturile intelectualilor, curgea valuri.

Chermeza ideologică decontată de Fundaţia Culturala Română merge ca unsă peste un deceniu, şi sub Constantinescu şi, din nou, sub Iliescu. Ar putea oare un contabil bun să ne facă un total, pentru o firmă, cu zeci de angajaţi şi cheltuieli pe măsură, timp de 11 ani? Au urmat alte funcţii călduţe, sub toate regimurile: ministru de Externe cu omletă rece dar bursă de 1.000.000 de mărci de la Fundaţia Volkswagen, ministru secretar de stat la CNSAS încercând să perieze dosarele de turnători DIE ale soţiei şi altor “rezistenţi prin mâncare”, consilier prezidenţial, beneficar al banilor negri ai lui Dinu Patriciu şi subaltern al traficantului de copii Cristian Burci. Şi, după cum se vede, #rezistenţa continuă!

Dar nu numai Pleşu este subiectul, ci şi comeseanul lui de rezistenţă prin tăcere – vorba Hertei Muller -, Gabriel Liiceanu, la care ne vom referi imediat. Trebuie să recunoaştem însă că, într-adevăr, pare suspectă ieşirea explicativă a lui Pleşu, după 27 de ani de la săvârşirea faptei. Respectiv emiterea unui ordin de ministru dubios, pe care îl prezentăm mai jos şi care, se pare, este ilegal, pentru simplul fapt că nu a fost publicat şi în Monitorul Oficial. Ca atare, dacă e luată puţin la scărmănat privatizarea Editurii Politice a PCR, actuala Editură Humanitas condusă de Gabriel Liiceanu, aceasta ar putea fi, la rândul ei, la fel de ilegală. Aceasta este însă, treaba organelor în drept.

În primul rând, observăm la Ordinul în cauză, Nr. 82, nişte ciudaţenii: el este semnat şi ştampilat pe 19 februarie 1990 dar înregistrat pe 20 februarie şi se referă la viitor la o acţiune care deja s-a desfăşurat, de la 1 februarie, în baza unei Hotărâri din… 5 februarie! Haloimăsul e general. Iată Ordinul:

Cât priveşte patrimoniul, dacă acesta nu exista, după cum invocă azi Pleşu şi Liiceanu, de ce este prevăzut în Ordin? Într-un articol pe această temă, din timpul “Epocii Băsescu”, respectiv din 2013, jurnalistul Ion Spânu afirmă în noul Cotidianul că patrimoniul Editurii Politice era format şi din “mijloacele fixe (inclusiv tipografie color) şi mobile existente la acea dată. Nimeni nu a spus niciodată cîţi bani erau în contul celei mai bogate edituri din România, ştiindu-se că Editura Politică era chiar editura PCR!”.

În schimb, într-un interviu din vechiul Cotidianul, citat de Hotnews (deci sursă “factuală”, nu trebuie să mai vin cu alte două, nu? 🙂 ), de pe vremea când ziarul se afla în portofelul de la spate al lui Sorin Ovidiu Vântu, împachetându-i pe toţi marii deontologi ai presei, de la Buşcu şi Sorin Avram la Turcescu şi Cristian Teodorescu, Liiceanu se disculpă, antologic, în felul următor:

“Cind Editura Humanitas s-a privatizat, in februarie 1991, aportul fostei Edituri Politice, recte al statului, la nou constituita SRL a fost de 23,46% dintr-un capital de 6.500.000 de lei, adica 1.524.900 de lei.
Ca sa ne dam seama ce insemna asta, transpunind in euro (ECU, pe atunci) la cursul mediu BNR din anul 1991 suma amintita, obtinem ca echivalent 17.365 de euro. Mentionez ca acest capital (al fostei Edituri Politice) a fost stabilit, asa cum era legal, in urma unei evaluari.
Imi amintesc ca, nemaiavind ce lua in calcul, evaluatorii au tras in sus cit au putut de “valoarea” bibliotecii amintite. In concluzie, “imensul patrimoniu al Editurii Politice” preluat de Humanitasul de astazi a constat in 17.300 de euro!
Cum vi se pare, domnule Teodorescu, comoara “fostei Edituri Politice” pe care huzureste Humanitasul? 17.000 de euro! Doua Dacii Logan de azi! Cu imbunatatiri.”

Povestea este, evident, de Radio Erevan. Dacă i-am fi lăsat să o continue pe Fantazi si Tapalaga ajungeam să credem ca Editura Politică a fost o bicicletă Pegas care nu i s-a dat lui Liiceanu ci i s-a luat, iar bietul filosof fără operă a venit cu bani de-acasă să-l publice pe Pleşu. Dragoste mare! Care este, însă, realitatea cifrelor? Nu o să înghiţim şmecheria de strada Covaci cu moneda fictivă ECU şi o să discutăm, la obiect, în dolari:

“HOTARIRE Nr. 238 din 29 martie 1991 privind modificarea cursului oficial al leului

EMITENT: Guvernul Romaniei

aparuta in MONITORUL OFICIAL Nr.66 din 29 martie 1991

Guvernul Romaniei hotaraste:

ART. 1
Se autoriza Banca Nationala a Romaniei sa modifice cursul oficial de schimb al leului de la 35 lei pentru 1 dolar S.U.A. la 60 lei pentru 1 dolar S.U.A.
Noul curs oficial al leului se aplica cu incepere de la data de 1 aprilie 1991.

ART. 2
Regimul cursului oficial fata de dolar si alte valute se stabileste de catre Banca Nationala a Romaniei.
PRIM – MINISTRU PETRE ROMAN ” (Sursa: Camera Deputaţilor)

Ca atare, în februarie 1991, când s-a “privatizat” Humanitas, suma de 1.524.900 de lei făcea 43.568 dolari şi nu invenţia lui Liiceanu de mai sus. Totodată, dacă o împărţim la salariul destul de gras al lui Liiceanu, de 6000 de lei, constatăm că i-ar fi ajuns timp de 254 de luni, adică pentru plata lui de către stat încă vreo 21 ani, până în 2012. Parcă mai venim de-acasă, nu? Cei care au trăit acele vremuri ştiu însă că un apartament era cotat la vremea aceea cam cât o Dacie şi costa circa 100.000 de lei (o mai zic şi altii aici). Ca atare, patrimoniul Editurii Politice era estimat, mai concret, la un bloc cu 16 apartamente. Căutând pe net azi ca să-i cumpărăm dlui Liiceanu un astfel de bloc, am găsit unul la Cluj, cu 15 apartamente (foto aici) si unul la Chişinău, cu trei etaje şi 16 apartamente (foto aici). La executări i-am mai găsit unul, evaluat la 1.569.475 lei – foarte aproape de suma de mai sus -, respectiv circa 344.940 Euro.

Cum ar fi două Loganuri cu îmbunătăţiri ceva mai complexe, eventual din aur masiv…

Adendă:

Despre impostura, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, doi scriitori de anvergură mondială:

Ministrul Culturii lui Iliescu, A. Plesu, nu a iubit Romania pentru ca nu era el la putere. Scrisoarea orientalistei Amita Bhose despre “profitorul” Andrei Plesu, yoga, miscarea transcedentala si impostura in cultura. DOC

Radu Portocala: Trecătoarea sinceritate a impostorilor. Liiceanu, Patapievici, Plesu si Manolescu in Jurnalul Monicai Lovinescu. Cum a vrut Plesu sa ajunga presedinte ca candidat al FSN-ului lui Roman

Big Fella Andrei Pleşu face ordine. Ion Cristoiu scos la tablă. N-a ştiut că noul ministru al Culturii este membru al CC al GDS şi “fellow” la Colegiul lui Pleşu. Nota 2! Afară din presă!

Faptele: Pe 18 noiembrie a.c., eseistul Andrei Pleşu primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius” din Constanţa şi suţine o conferinţă despre proşti. Ştiinţifică, nu ne îndoim. Pe 19 noiembrie, Constantanoastra.ro îi reproduce unele aserţiuni. Hotnews la preia automat, la rubrica de “economie”.  Ce zicea dl. Pleşu, printre altele: “Am spus asa, sa ma iertati, dar ceva gazetari nu schimbam? Cade primul ministru, cade guvernul, cad toate alea, dar noi tot cu Ciuvica, Ciutacu, Striblea, Rares Bogdan, astia-s eterni”.

Dl. Andrei Pleşu este director la Dilema din 1993. Revista a fost finanţată de stat (sub Iliescu, Constantinescu şi iar sub Iliescu) până la 1 ianuarie 2004 (11 ani). În prezent, sub numele de “Dilema Veche”, revista este publicată de omul de afaceri Cristi Burci (fost traficant de copii în anii ’90), în cadrul trustului “Adevărul”, unde Andrei Pleşu mai este şi “blogger”. Dl. Pleşu a mai fost: ministru al Culturii sub Iliescu, ministru de Externe sub Constantinescu, secretar de stat în CNSAS sub Iliescu şi consilier prezidenţial sub Băsescu.

În discuţia sa cu publicul constănţean, dl. Pleşu afirma: “Am avut, in 25 de ani, unii ministri inadmisibili. Ideea ca ei au ajuns ministri, c-au stat cate doi, trei ani in post, ca n-au facut nimic, ba dimpotriva… Pana la urma, lumea i-a acceptat. Au aparut acum unii de care nu stim mare lucru. Domnule, e o punere la punct… Cristoiu se intreaba cine-i Vlad Alexandrescu. Dar cine-i Cristoiu?”

Într-un articol de pe propriul blog, cel care probabil l-a şi deranjat pe dl. Andrei Pleşu, Ion Cristoiu arăta însă că ştie câte ceva despre noul ministru al Culturii:

“Ca ministru al Culturii a fost propus Vlad Alexandrescu.
Distinsul a fost prezentat astfel:
„Profesor la Universitatea din Bucureşti, la Facultatea de Limbi Străine şi Literaturi Străine, şi cu experienţă diplomatică; dânsul a fost şi ambasador al României la Luxembourg, în perioada în care România, împreună cu… Sibiul, împreună cu Luxembourg, au obţinut titlul de Capitală culturală europeană.” (Din motive necunoscute, preşedintele Traian Băsescu l-a rechemat de la post pe 13 mai 2011 – n.n.)

Vlad Alexandrescu e unul dintre sutele de profesori universitari din România cu un CV impresionant pe hîrtie, dar care în realitate nu înseamnă nici măcar o broșură publicată. E total lipsit de experiență în administrarea Culturii. Singurul său atu: e profesor de limba și literatura franceză, limba pe care o vorbește soția lui Dacian Cioloș. Într-o Românie cu oameni de cultură faimoși, autori de biblioteci întregi, dar mai ales cu excepționali administratori ai Culturii (ca, de exemplu, Constantin Chiriac, președintele celebrului Festival Internațional de Teatru de la Sibiu), Dacian Cioloș a pus la Ministerul Culturii un profesor universitar bun poate pentru funcția de decan, dar în nici un caz pentru cea de conducere a unui minister.

Nu funcționează nici criteriul Strada a cerut.
E greu de crezut că Strada l-a cerut ministru de Externe pe Lazăr Comănescu, diplomat de excepție, dar care nu corespunde deloc criteriului Fără foști comuniști.

Nu putem vorbi nici de criteriul Mai presus de orice bănuială în privința Corupției.
Adrian Curaj, propus pentru ministerul Educației și Cercetării, e constestat de Sindicatul I.N.F.L.P.R. “RADIATIA” din Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiatiei (INFLPR), ca un corupt căruia sindicatul i-a făcut plîngeri la DNA.

Cu mici excepții, nici unul dintre cei propuși n-are o minimă experiență în administrarea României reale.
Cei mai mulți consilieri, șefi de cabinet, purtători de serviete, aducători de cafele, țuțări de șefi, cunoștințe ale lui Dacian Cioloș, ale lui Klaus Iohannis, ale consilierilor de la Cotroceni.” Am încheiat citatul.

Ce a uitat însă Ion Cristoiu? După cum îi scrie un comentator, două lucruri, probabil cele mai importante:

“Maestre, cred ca din lipsa de timp nu v-ati documentat. Distinsul intelectual Vlad Alexandrescu este membru al CC al GDS (http://www.gds.ong.ro/?page_id=2362) si “fellow” al NEC-ului dlui A. Plesu. Iar dl de la Educatie este recomandat de FUMN (http://fumn.eu/category/cine-suntem/consiliul-director/)” (ONG-ul lui Sergiu Celac). Dar şi de Asociația Română pentru Clubul de la Roma, adăugăm noi. Iar în ce-l priveşte pe Vlad Alexandrescu, ziaristul Ion Spânu, scormonitor şi cârcotaş, i-a mai găsit nişte calităţi, printre care şi cea de fost candidat la europarlamentare din partea formaţiunii “Forţa Civică”, pe un loc 4, neeligibil, aşa cum a fost, de altfel, şi primul de pe listă, ocupat de Mihai Răzvan Ungureanu.

Iată unde a greşit Ion Cristoiu de l-a supărat pe dl. Andrei Pleşu. Slabă documentare. Nota 2! Afară din presă!

De ce mi-am pierdut timpul cu aceste rânduri? Mi-au plăcut pozele cu cei doi intelectuali supranumiţi Big Fella (nu stiu de ce)! 🙂

PS: Este adevărat, Ion Cristoiu este un recidivist în relaţiile cu intelectualii-angajaţi, cunoscuţi maliţios şi drept “profitori ai tuturor regimurilor”. L-a asemuit pe dl. Andrei Pleşu cu o femeie violată, dar cu doctorat, a zis despre dl. Gabi Liiceanu că este “un mutant“, l-a pus pe Titulescu să-l urecheze pe Pleşu când a aprobat bombardarea sârbilor de Paşti, iar în anii ’90 l-a considerat pe ministrul Culturii FSN cam… ceauşist. Zău că nu-i frumos!

PS 2: Victor Ciutacu n-ar trebui să se supere pe dl. Pleşu pentru că primeşte câţiva lei acolo, de la Cristi Burci. Şi alţi intelectuali de marcă sunt racordaţi la banii negri ai mafioţilor de presă: “anticorupta” Alina Mungiu primeşte plicul lunar de la puşcăriaşul Dan Adamescu iar Tismăneanu şi Cărtărescu au încasat şi de la Voiculescu şi de la Udrea, printr-o schemă cercetată acum de DNA.

Fotocopie realizată de Arhiva de Presă

De ce “legea antilegionară” nu este impusă de SUA şi cui aparţine ea de fapt. “Românii trebuie să dispară!”

IMPOSTÚRĂ, imposturi, s. f. Acțiune, faptă de impostor; șarlatanie, înșelătorie.

“Pentru a nu mai fi nici un dubiu: tema recentei legi – Legea “antilegionară” – n.m. -, integrată chestiunilor strategice și de securitate (națională, regională, globală), este una cerută de SUA, „cel mai aliat dintre aliații strategici“. Acesta este sensul prezenței ei într-un asemenea cadru de discuție.”Istoricul Mircea Stănescu despre o operaţiune a cuplului Alexandru Florian de la Institutul “Elie Wiesel” şi Radu Ioanid de la “Muzeul Holocaustului”.

De unde s-o luăm, pentru a demonstra graba unei asemenea afirmaţii fără bază reală, care însă corespunde perfect intenţiei de intoxicare a cuplului pomenit mai sus?

1. Când Monica Macovei, europarlamentară aleasă pe liste şi bani negri (Microsoft, Sandu, Cocoş, Udrea, etc, DNA), aterizează în Republica Moldova, chipurile pentru a o ajuta la democratizare, a se citi a impune agenda homosexualilor, lesbienelor şi hoţomanilor lui Soros, săracii oameni care o întâmpină, obligaţi de funcţie, o cred, pe cuvânt, că e trimisa României şi a UE pe pământ. Mass media rusească speculează abitir enormităţile debitate de personajul numit pentru a sublinia ce drăcisme vin din Rumînia şi Ieuropa. În realitatea, Macovei lucrează “sub steag străin”. Vreo două, sau chiar trei, dacă îl punem la socoteală şi pe cel acoperit dar cunoscut în anumite cercuri de specialitate.

2. Când Tismăneanu ateriza în România, în oricare dintre regimuri – Iliescu, Constantinescu, Băsescu – reuşea să-şi bată joc de diverşi oficiali dâmboviţeni, speculând şi cartea lobby-ului evreiesc, sugerând că ar reprezenta într-un fel mai special, aşa ca el, administraţia de la Washington. În realitate Tismăneanu se reprezenta pe el însuşi şi reţeaua Pacepa a neo-kominterniştilor formaţi la şcoala sovietică a NKVD şi apoi manşurtizaţi peste Ocean. Printre ei, şi Radu Ioanid, fratele după mamă (Ilona Ioanid) al lui Alexandru Florian, conform surselor din comunitatea evreiască bucureşteană. Părinţii lor, ideologii stalinişti Virgil Ioanid şi Radu Florian, au făcut parte din conspiraţia sovietică strâns unită în jurul lui Ion Iliescu. Faptul că nu a reprezentat America, decât insinuându-se, în prima perioadă a anilor ’90, a fost relevat de dezvăluirile publice ale unor generali SRI (r).

3. Într-o zi, Crin Antonescu s-a visat (din nou) preşedinte. Şi a început să dea din coate. Era prin 2013. Am scris atunci: Tismaneanul lui Crin Antonescu. PNL-istul sef vrea sa ajunga presedinte de-o mana cu fiul unui comisar ideologic bolsevic si de alta cu un fost corespondent la Moscova. Acesta din urmă este George Scutaru, în prezent cercetat de DNA pentru o şpagă de 1.000.000 de euro. Tismăneanul lui Antonescu şi Ponta (în acelaşi timp), Alexandru Florian, prin intermediul lacheului lui Ioanid, Andrei Muraru, omul penalilor Fenechiu şi Chiuariu în PNL, l-a îmbrobodit pe “prezidenţiabil” că-i pune la picioare lobby-ul evreiesc american şi israelian dacă scoate această lege. Israelul nu a marşat şi vizita i s-a anulat. A rămas SUA, unde a avut, degeaba, o prezenţă la un Congres evreiesc. De-acolo s-a întors cu coada între picioare, unde i-a şi rămas, definitiv. Detalii jurnalistice despre Cazul patologic Crin Antonescu oferă cu excelenţă Bogdan Tiberiu Iacob în articolul Legea ”Crin Antonescu” – o mostra exemplara de slugarnicie politica şi Dan Tomozei în analiza “Legea antilegionară” sau Delirul liberalismului, ultima sfidare Crin Antonescu.

4. Deşi Institut guvernamental, “Elie Wiesel” nu a îndrăznit să propună Legea Guvernului, ci a ales trei parlamentari liberali labili şi cu bube-n cap, şi apoi un turnător PSD. Dacă Legea 217/2015 ar fi fost cerută de SUA ea ar fi devenit Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, încă din 2013, după cum a făcut şi Năstase în 2002, şi nu ar fi avut un traseu sinuos care a durat doi ani, depinzând de configurarea alianţelor trădătoare.

5. Cazul e de domeniul paroxismului, fiind dominat de impostură de la un cap la altul, dacă avem în vedere că capul Colegiului de Onoare care dă şi numele Institutului, recte Elie Wiesel, nici măcar nu a fost deţinut la Auschwitz, aşa cum îl acuză chiar… evreii care au fost acolo!

Legea antiromânească în cauză reprezintă o răfuială a urmaşilor agenţilor kominternişti cu poporul român. Dezideratele lor au fost readuse aminte românilor de istoricul american Larry Watts, într-un motto care-i aparţine lui Engels, inserat în prima carte a trilogiei sale dedicate istoriei reale a României, “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”. Iată-l:

„[Românii sunt] un popor fără istorie… destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale… [Ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi [vor] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional […] Dispariţia [lor] de pe faţa pământului va fi un pas înainte.”

PS: Cât despre “masa rotundă” semnalată de Mircea Stănescu este evident că George Maior şi-a spus că îi prinde bine să-şi înceapă misiunea de ambasador în SUA gâdilând evreii, chiar dacă aceştia sunt mai mult unguri, fără să uite, însă, să specifice în cadrul dezbaterii că în România antisemitismul este aproape de zero şi că problema Europei şi a SUA trebuie să fie Ungaria lui Viktor Orban. Iar Ionel Niţu, retras din SRI în urmă cu trei ani, l-a servit pe fostul său şef. O afacere… dâmboviţeană.

Repet: aşa cum România nu poate fi identificată printr-o Monica Macovei, nici SUA printr-un Ioanid sau Tismăneanu şi nici Serviciul Român de Informaţii prin Maior şi Niţu, doi foşti angajaţi, dintre care unul mai mult reprezentativ şi altul mai mult manager decât analist. Părerea mea. Iar dacă luăm seama la spusele lui Aurel Vainer, nici comunitatea evreiască din România nu poate fi confundată cu Alexandru Florian. Părerea lui.

Aşa cum, ca să coborâm puţin nivelul, nici Dan Dungaciu, prezent la “dezbatere” din partea nu ştiu cărui institut de politologie unde a fost plasat, nu poate reprezenta Academia Română pe această temă ci cel mult fumnurile lui Serghei Celac. Istoria nu poate fi confundată cu politologia decât de un Vladimir Tismăneanu. Academia poate fi reprezentată, spre exemplu, de cei care s-au pronunţat în cunoştinţă de cauză pe acest subiect, cum ar fi academicianul Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române şi Preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, dr. în istorie Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, sau membrul de Onoare al Academiei, Eugen Mihăescu, apărătorul plăcii in memoriam academicianul Nichifor Crainic şi, nu în ultimul rând, cetăţean american.

Alexandru Florian şi Andrei Pleşu, habarnişti ai Istoriei României şi Constituţiei Statelor Unite ale Americii, terfelite de “legea antilegionară”

1. După ce a susţinut că placa academicianului Nichifor Crainic pusă de Academia Română în Bucureşti, pe cladirea în care a locuit şi creat marele teolog, trebuie spartă, pentru că martirul închisorilor comuniste ar fi fost condamnat ca fascist, pentru ca apoi să admită că, la “o documentare pe internet” a aflat că “ziaristii fascişti” condamnaţi de soţia lui Brucan, A. Sidorovici, au fost reabilitaţi în 1995, ieri seara, Alexandru Florian, directorul Institutului “Elie Wiesel”, iar a dat cu bâta-n balta Istoriei României. Se vede că de nici de data asta nu şi-a făcut “documentarea pe internet”. Directorul Institutului pentru care românii scot din buzunarele lor milioane de lei ca să fie înjuraţi de neam, a afirmat la “pe (sic) spaţiul public”, la Realitatea Tv, că Iuliu Maniu a fost condamnat în baza unei legi din 1952. Vaiii! Vai-vai-vai, “dom’ profesor” – după cum îl gratula Rareş Bogdan în emisiunea sa – nu ştie nici măcar când a fost decapitat PNŢ-ul, în urma faimoasei “operaţiuni” Tămădau. Să-i recomandăm, atunci, ziarul preferat al tatălui său, Scînteia, din 13 octombrie 1947. Sau o lecţie de la profesorul Ioan Scurtu! Din articolul profesorului Scurtu, A. Florian poate afla că arestările şi procesele staliniste nu au fost deloc îmbrăţişate de Aliaţi, după cum afirma acelaşi tovaraş: “Guvernele S.U.A. şi Marii Britanii au trimis, în zilele de 24 şi 25 iunie 1947, guvernului român note în care-şi exprimau îngrijorarea faţă de ”arestarea arbitrară fără mandat de arestare sau acuzare a sute de membri ai opoziţiei, cât şi a altora care nu fac parte din partidele opoziţioniste”, ceea ce contravenea obligaţiilor asumate de România prin tratatul de pace”.

2. Istoricul Mircea Stănescu face o observaţie de bun simţ, pe care am vrut să o scriu şi eu dar din prea multă scârbă faţă de personaj am renunţat. Este vorba de A. Pleşu. Transcriu de la Mircea Stănescu:

“Andrei Pleșu tocmai a fost seminarizat la Realitatea Tv, într-o dezbatere despre „legea memoriei”.

Cităm (editorial din “Adevărul – n.m.): „În principiu, niciun om cu mintea întreagă nu poate contesta legitimitatea unui act normativ care condamnă manifestările de extremă, care amendează glorificarea unor fanatici şi care penalizează orice fel de propagandă pentru idei de natură să submineze statul de drept.” (în fereastră)

Primul Amendament la Constituția SUA: „Congresul nu trebuie să promulge legi privitoare la instituirea vreunei religii ori la interzicerea libertății de praticare a vreunei religii; CARE ÎNGRĂDESC LIBERTATEA DE EXPRIMARE ORI LIBERTATEA PRESEI (subl. n.); sau dreptul poporului de a se aduna pașnic și de a cere Guvernului să le rezolve plângerile.”

Prin urmare, John Madison, al patrulea Preşedinte al Americii, unul dintre părinții fondatori ai Democrației Americane, „nu era, în principiu, un om cu mintea întreagă” ! (Cf. http://www.firstamendmentcenter.org/hall-of-fame/james-madison)

La așa lege, așa intelectuali și așa dezbatere !”

E bine că pornografia e permisă în România, ca drept la liberă exprimare, iar IDEILE – conform textului legii 217/2015 – pot fi întemniţate de la 3 luni la 3 ani. Ce mai, suntem mai tari ca SUA! Aproape am ajuns din urmă URSS!

PS: 1. Evident, A. Florian nu a pierdut prilejul de a aminti că trebuie eliminat numele lui Petre Ţuţea conferit unei străzi pentru că… “a avut idei legionare”.

2. Vajnicii intelectuali ai patriei care-şi fac timp să condamne IDEILE, tac mâlc cu privire la marele filosof Mircea Vulcănescu, de pe urma căruia au făcut căruţe de bani publicându-i cărţile, şi pe care acelaşi A. Florian l-a pus la zid, gata să-i decapiteze bustul din Bucureşti cu lama unui buldozer.

Profesorul Radu Ciuceanu: “legea antilegionară” este “o tâmpenie”. Dacă Eminescu ar fi trăit în perioada interbelică azi tovarăşul Florian l-ar fi interzis

Prof. dr. în istorie Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române consideră Legea “Elie Wiesel” drept “o tâmpenie”. “S-a făcut o chestie de necrezut. Chiar aşa, să distrugi ce înseamnă rezistenţa poporului român împotriva ocupaţiei sovietice? În rezistenţa anticomunistă au fost 70-75% legionari. Să elimini o parte majoritară din rezistenţa poporului român împotriva regimului bolşevic este o măsură inconştientă”, a declarat Profesorul Radu Ciuceanu pentru Adevărul. Iar academicianul Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române şi Preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, consideră că alăturarea în lege a celor doi termeni, “legionar” = “fascist”, “ar putea fi puţin forţată”. De altfel, poziţia celor doi istorici a fost cea mai clară de până acum: Academia Română: Mişcarea Legionară nu a fost “fascistă”. Legea “antilegionară”, o operaţiune împotriva poporului român şi a evreilor din România

Ieri, tot la Adevărul, unul dintre autorii Legii 217/2015, Alexandru Florian de la Institutul “Elie Wiesel”, care în prima sa conferinţă de presă de după promulgarea Legii aberante a susţinut că trebuie dată jos placa pusă de Academia Română în onoarea membrului ei, Nichifor Crainic, la fel ca si bustul marelui filosof Mircea Vulcănescu, a recunoscut, după ce şi-a făcut “o documentare pe internet”, că, în cazul Crainic, a greşit. Ziaristi Online a publicat ieri Dovada din Arhiva CNSAS în cazul “ziaristilor fascişti” – inclusiv Nichifor Crainic – reabilitaţi de Justiţia Română. Adică dl. Florian întâi împuşcă mari genii ale României şi apoi, ca cercetător, “istoric”, “expert” ce e în holocaust şi director al marelui Institutul guvernamental care condamna români în masă pentru vina de a gândi, se “documentează pe internet” şi află că a greşit. Gogule, probleme?

Ce cred eu: dacă Eminescu ar fi trăit în perioada interbelică, astăzi, cu siguranţă, comisarul Florian l-ar fi interzis, aşa cum a făcut-o deja cosângeanul său Csibi Barna, în Miercurea Ciuc (foto) şi aşa cum comuniştii i-au pus la index Opera politică iar “dilematicii” lui A. Pleşu i-au trivializat-o. Şi noi, ce facem? Răspunde un neamţ care, spre deosebire de ce avem acum, a iubit România: “Noi nu tăcem!” – Robert Eisenbraun îi scrie lui Klaus Iohannis: “Nu-s vinovat faţă de ţara mea!”

Citiţi şi:Pompierul-piroman şi antisemit Alexandru Florian contestă condamnarea comunismului drept “ilegitim şi criminal”. Nichifor Crainic şi Mircea Vulcănescu au fost mai mult decât reabilitaţi

Radu Ioanid, la fel de mincinos ca fratele lui, Alexandru Florian: Pacepa nu a fost invitat de Guvern în România şi Dughin nu a fost niciodată la Mănăstirea Petru Vodă. În schimb, Petre Roman a fost

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE! Academicianul Eugen Mihaescu despre Legea “Elie Wiesel”: Azi, luptătorii anticomuniști sunt prima țintă a tovarășului Florian. Cine urmează mâine? Mihai Eminescu?

Paduchii culturii române, Patapievici şi Liiceanu, striviţi de titanii Academiei, Nicolae Breban şi Augustin Buzura. Anti-românii îşi fac de cap în Transilvania

Ziaristi Online:

Academicianul Nicolae Breban şterge pe jos cu “licheaua” Liiceanu şi “haimanalele” de la GDS. Un Apel pentru adevăratele lichele

“Da, domnilor, avem, în sfârşit, o listă amplă şi completă, până la această dată cel puţin, cu acele „lichele”, la care, după cunoscutu-i obicei, face încă o dată apel dl. Liicheanu…

 

Academicianul Augustin Buzura îl spulberă pe Patapievici: “Minte cum respiră”. GDS – “un cârd postrevoluţionar care s-ar putea numi S.R.L. Brucan. “

Academicianul Augustin Buzura semnează un text în Revista Cultura în care condamnă atacul intelectualilor onanişti la adresa Academiei Române…

 

Românii din Harghita şi Covasna sunt epuraţi etnic. Memorandum către Preşedinţie, Parlament şi Guvern

În Covasna şi Harghita, contrar cadrului legislativ european, minoritatea numerică locală dominată, cea românească, este condamnată la deznaţionalizare sau la emigrare…

 

De ce rescrie istoria TVR CLUJ în favoarea Ungariei? Cazul 1956, Afacerea Imre Nagy şi Transilvania – „Nem, nem, soha!”

Documentarul „1956”, realizat de Alin Gelmărean şi Emese Vig de la TVR Cluj, este o ilustrare a butadei care spune că deosebirea dintre Dumnezeu şi istorici este că, spre deosebire…

Sigur că Patapievici şi Liiceanu ar trebui împuşcaţi. În cur cu sare! Nicolae Breban, transformat în Căpitanul Soare 2 de Ceata lui Piţigoi

Relatarea unei emisiuni de la Radu Tudor, de către Nicolae Breban, în plenul secţiei lui de la Academia Română, în care povestea doar de Patapievici şi atacurile acestuia la adresa poporului român, s-a transformat într-un “linşaj” de vrăjitoare, în care doar vrăjitoarele sunt reale, deşi dacă ne amuzăm cum dai într-unul şi strigă doi, ba chiar trei, nu poţi să nu-i asemuieşti cu Ceata lui Piţigoi. Este vorba, evident, de celebrele Vrajitoare din Eastberlin (Humanitas, 2007), Pleşu, Patapievici şi Liiceanu, în ecranizare dâmboviţeană, cu doza specifică de auto-victimizare S&M, în care tartorul lor, Brucan, a luat-o puţin înainte, iar slujnicuţa de Paleologu le ţine oliţa. Vă daţi seama ce a ieşit de-aici: Lung prilej de vorbe şi de ipoteze!

Să-i dăm cuvântul noului “Căpitan Soare“, Nicolae Breban: “Ăsta este un folclor. Eu am mai auzit tonul ăsta. La Academie am repetat doar pe scurt ce am spus la Antena 3 (într-o emisiune, n.r.), dar asta cu împuşcatul este o variantă din ce am spus (…) am spus că, dacă omul ăsta, Patapievici, ar fi fost în Polonia şi ar fi murdărit şi înjurat istoria poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împuşcat, nu eu. A fost o metaforă, poate nefericită, dar arăta faptul că eu dispreţuiesc atacurile la adresa neamului românesc şi a istoriei acestui neam. Vroiam să spun că probabil polonezii ar fi reacţionat foarte dur. Asta vroiam să spun. Pe când în România nu a reacţionat nimeni. Dispreţuiesc pe cei care atacă istoria şi limba românească. Asta e tot ce am spus. N-am spus nimic de Liiceanu”, a declarat Nicolae Breban. „Acolo nu a fost vorba deloc de Liiceanu, e o minciună ordinară”, a repetat Breban, afirmând răspicat că erau 30 de oameni de faţă. Afirmaţiile sale au fost întărite de şeful secţiei Filologie – LIteratură a Academiei Române.

Să n-o mai lungim. Dacă aş fi Breban, aş pune mâna pe o puşcă cu sare şi aş împuşca direct în cur toată Gaşca lui Piţigoi!

Vedeţi şi Bravo, Nicolae Breban! Pleşu, Patapievici şi Liiceanu, pulverizaţi împreună cu patronii lor, Soros şi Băsescu. VIDEO

Info: “Disidentul” Patapievici a fost creat de Virgil Magureanu prin Plesu si “Capitanul Soare”. Fereastra Serviciilor Secrete

UPDATE: Nicolae Breban: Liiceanu vrea să justifice scabrozităţile lui Patapievici la adresa poporului român minţând cu neruşinare. COMUNICAT

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova